|
|
|
Caracteristica principala a partidelor ecologiste, care recuza optiunile tehnologice periculoase pentru planeta, pentru specia umana, modul de dezvoltare distrugator al naturii este melanjul ideologic - conservator si radical. Teme specifice ca antimilitarismul, respectarea drepturilor omului, ale minoritatilor, lupta impotriva rasismului, emanciparea femeii au fost sustinute initial in Italia, de catre Partidul Radical. Ecologistii germani s-au declarat adepti ai valorilor societatii post-industriale. De la sfarsitul anilor'80, puterea si influenta ecologistilor a crescut considerabil, in pofida dificultatii transformarii miscarilor initial protestatare in partide. Les Verts, Die Grünen, Federazione dei Verdi au obtinut reprezentari in parlament iar diferite fractiuni ecologiste au reusit sa incheie diverse aliante electorale. De acum inainte, Verzii sunt capabili nu numai sa-si transmita mesajele ci sa influenteze si procesul de policy-making (toate partidele "inverzindu-si programul", dupa cum remarca Yves Mény) si sa apara ca parteneri potentiali ai unor coalitii locale, regionale si chiar nationale.
Liga Verde din Finlanda, cu radacini in traditia actiunii directe din anii '70 precizeaza in programul sau ca responsabilitatea pentru fiintele umane si mediu se extinde peste granitele nationale. Construirea unei societati social sustenabile, care sa creeze premisele necesare controlului vietii si unui stil de viata in armonie cu natura nu antreneaza reducerea bunastarii ci o schimbare ecologica structurala. Cresterea verde este o crestere a calitatii, know-how-ului si bunastarii. Liga sprijina participarea activa si inovativa a Finlandei la politica environmentala de nivel international si, in primul rand, in cadrul UE.
In pofida succeselor lor, ecologistii sufera de cateva slabiciuni: persistenta tendintei initiale de sustinere a formelor de democratie "pura", neincrederea fata de leadership si profesionalismul politic, dificultatea transformarii miscarilor initial protestatare in veritabile partide[1].
