|
|
|
ORGANIZAREA POLITICO - SOCIALA A ROMANILOR IN SECOLUL AL XIII - LEA, PREMERGATOARE INTEMEIERII STATELOR FEUDALE
1. Organizarea politica
In secolul al XIII-lea, formatiunile politice, militare si sociale ale romanilor sunt mai bine cunoscute, avand in vedere documentele cancelariei papale, ale cancelariei statului maghiar, precum si cronicile si textele religioase ce sunt izvoare istorice in trecutul secular feudal al poporului nostru. Din continutul acestor documente se concluzioneaza in mod sigur ca spatiul Carpato-danubiano-pontic a fost locuit in mod neintrerupt de populatii romanesti, care au evoluat de la comunitati satesti la formatiuni politice prestatale, iar apoi in forme de organizare superioara. Aceasta a presupus existenta unei vieti social-economice dezvoltate, existenta unei stratificari sociale bazate pe diferentiere de avere si statut social, o organizare militara, existenta unei vieti culturale si religioase in plina crestere si un sistem de drept coerent, unitar si bine aparat de fortele dominante, dar si de vechile traditii ce s-au perpetuat din generatiile mai vechi spre cele mai noi. Dintre formatiunile politico-economice si militare sunt cunoscute in secolul al XIII-lea cnezate, voievodate si tari, pe intreaga suprafata a tarii noastre. Astfel, in anul 1233 apar in documentele cancelariei maghiare informatii cu privire la existenta unei formatiuni politice numite Banatul de Severin[1]. Acest "Banat" este probabil si denumirea de mai tarziu a regiunii geografice; el era condus de un ban ce se numea "Luca, banul de Severin". Intinderea acestui "Banat" isi avea granite in zona Caras Severin si Mehedinti din zilele noastre. Aceasta formatiune politica, ce avea valoarea unui voievodat, este "daruita" Cavalerilor Ioaniti in anul 1247[2]. Asa cum sunt motive sa credem ca stapanirea nu a avut loc in mod efectiv, aceasta fiind doar o suzeranitate tipic feudala, mai ales ca Ioanitii nu s-au stabilit niciodata in zona atribuita documentelor, consideram ca a fost deosebit de usor ca "Banatul de Severin" sa intre in stapanirea voievozilor munteni in anul 1291.
O alta formatie politica cunoscuta la inceputul secolului al XIII-lea este "Tara Lovistei", de la apa Lotrului, care se varsa in Olt[3]. Aceasta "tara" cuprinzand teritoriul a 29 sate si catune, era mentionata ca existand chiar incepand din 1233. Chiar daca disputa cu privire la aceasta formatiune politica s-a mentionat intr-un document fals din 1311, totusi existenta formatiei politice romanesti este neindoielnica.
O alta "tara" romaneasca este aceea "cu numele Borza, dincolo de paduri, inspre cumani', tara care este desigur tara Barsei. In anul 1211 regele Ungariei Andrei al II-lea "daruieste" aceasta tara Cavalerilor Teutoni, daruire ce reprezinta in termeni feudali stapanire si suzeranitate, exploatare specifica evului mediu. Cavalerii Teutoni aveau dreptul sa perceapa "dijma acestui pamant de la locuitorii de acum si cei viitori", ceea ce presupune existenta unei formatiuni politice cu o populatie care putea fi exploatata. Despre Cavalerii Teutoni se stie ca au stapanit tara Barsei pana la Dunare[4]. Aceasta "tara" sub suzeranitatea teutona cuprinde Prahova, Buzaul, si Vrancea de azi. Teutonii, in intentia lor de a-si mari stapanirea, construiesc cetatile Cruceburg, Brasov, Feldioara, Bran, Tabla Butii si infiinteaza localitati noi, pe care le colonizeaza cu populatii ce intra in constiinta populara romaneasca cu denumirea de "ungureni", sate de origine ungureasca sau transilvana: Maneciu - Ungureni, Popesti - Ungureni, Homoraciu - Ungureni, Posesti - Ungureni si altle. In anul 1225, intre Andrei al II-lea si Cavalerii Teutoni se isca un razboi care duce la izgonirea acestor calugari din tinuturile romanesti, tinuturi pe care regele maghiar nu va putea sa le mai stapaneasca niciodata. Lupta dintre unguri si teutoni a facut ca romanii sa scape de ambele stapaniri.
Un document deosebit de important, din 1234, o scrisoare a Papei Grigore al IX-lea catre Bela, principele ungar, dovedeste existenta poporului roman in 'Cumania", respectiv tinuturile dintre estul si sudul Carpatilor, in Muntenia si Moldova. Papa Grigore al IX-lea spune ca "in episcopatul cumanilor sunt, dupa cate aflam, niste popoare numite vlahi, care, desi se socotesc crestini, nu primesc tainele bisericesti de la memorabilul frate al nostru, episcopul cumanilor, care are dioceza acolo, ci de la un oarecare pseudo - episcop ce tine de ritualul grecilor[5]. Si unii din regatul Ungariei, atat unguri cat si germani, si alti credinciosi locuind printre ei, trec la credinta lor si facandu-se una cu acei vlahi, un singur popor, primesc zisele taine dispretuind pe episcopul cumanilor." Prin limbajul, de aceasta data nediplomatic, al papei se recunoaste existenta poporului roman, al existentei credintei ortodoxe, al ierarhiei bisericesti ortodoxe si influenta credintei romanilor asupra locuitorilor fara credinta.
Un alt document de o deosebita importanta pentru studierea organizarii politice a romanilor in secolul al XIII-lea a fost Diploma Cavalerilor Ioaniti sau Ospitalieri, din 1247, conferita de regele Bela al IV-lea, prin care se acorda acestora unele drepturi de suzeranitate feudala asupra zonelor locuite de romani. Acest act demonstreaza existenta unor formatiuni politice foarte puternice si stabile din Muntenia si Oltenia. Prin acest act din 1247, regele confera Cavalerilor Ioaniti unele drepturi si posesiuni la granita regatului, in scopul apararii de tatari. In acest context se aminteste de existenta Tarii Severinului, cu muntii si cu toate "dependentele", despre existenta cnezatelor lui Ioan si Farcas pana la raul Olt, de cnezatul lui Litovoi, de existenta arhiepiscopiilor si episcopiilor din tinuturile respective, cu marile lor posesiuni. In document se mentioneaza existenta Tarii Hategului cu "dependentele" sale, de existenta oastei romane, care este chemata sa-i ajute pe cavalerii Ioaniti in lupta impotriva tatarilor. In amintitul document se mentioneaza clar existenta "Tarii lui Seneslau, voievodul Romanilor", de unde se iau venituri si foloase deosebite. Existenta acestor cnezate si voievodate romanesti, confirmate prin documente oficiale, confirma existenta unor formatiuni politice si militare deosebit de puternice, mai ales daca ne raportam la faptul ca regele maghiar insusi afirma ca Tara lui Litovoi si Tara lui Seneslau vor ramane asa cum au fost, Ioanitii percepand doar jumatate din foloase[6].
Situatia juridica a acestor formatii politice marcheaza o deosebire dintre cnezatele lui Ioan si Farcas si tarile lui Litovoi si Seneslau, ambii avand rang de voievozi. Daca primele doua au fost cedate Ioanitilor, celelalte doua raman in stapanirea romanilor, "asa cum le-au tinut ei pana acum". Tarile lui Litovoi si Seneslau aveau o independenta relativa, fiind vasale regelui maghiar, care le pretindea, conform dreptului feudal, "venituri si foloase" pentru curtea sa.
In afara formatiunilor politico militare mentionate in Diploma Ioanitilor din 1247, existau si alte asemenea formatiuni in partea centrala si de rasarit a viitoarei Tari Romanesti. Este vorba de o formatiune din bazinul Ramnicului Sarat, al Buzaului si Teleajenului, unde a existat un voievodat, ramas in constiinta locuitorilor si dupa intemeierea Tarii Romanesti. Avand in vedere desimea locuitorilor, a asezarilor si satelor din zona Ilfovului si a Ialomitei, este sigur ca si in aceste parti au existat formatiuni politice de tipul cnezatelor sau voievodatelor.
In Moldova, desi nu exista documente scrise decat din secolele XIV - XV, totusi, ca urmare a desimii si vechimii unor localitati, a denumirii lor stravechi, unele aratand existenta unui stramos comun, se concluzioneaza existenta unor formatiuni politice ce demonstreaza continuitatea populatiei din secolul al VI-lea pana la intemeierea statului. Se presupune ca in Tinutul Vrancei exista o astfel de formatiune politica inca din secolul al XIII-lea, dovada ca ea este atestata la 2 iulie 1431 ca existand de mult timp cu denumirea de "Vrancha". Aceasta formatiune avea o organizare administrativa proprie, cu un vornic in frunte, care avea drepturi jurisdictionale asupra "mosiei", respectiv asupra muntilor, apelor si padurilor, regim care nu este intalnit in restul Moldovei.
O alta formatiune politica moldoveneasca este semnalata in zona Tigheciului, una in tinutul din jurul stepei Bugeacului, iar o alta formatiune era situata la Campulung Moldovenesc. Aceste trei formatiuni erau voievodate sau cnezate.
In zona Barladului este cunoscut in mod deosebit un "principat" condus de Ivanco Rotislavici, principe de Barlad, formatiune politica ce apare intr-un act din 1134 si unde se consemneaza existenta oraselor Barlad si Tecuci[7]. Desi se considera ca acest act este un fals, cert este ca Barladul exista, fiind pomenit, inca din 1408, ca punct vamal de catre Alexandru cel Bun, deci el exista cu mult timp inainte de anul 1300, ori sub forma unui cnezat, ori a unui targ foarte important pentru intreaga zona, daca veneau pana aici cu marfa negustorii din Liov. In jurul acestui targ s-a inchegat un cnezat sau voievodat.
Un alt voievodat a existat in regiunea Trotus - Adjud - Sascut - Bacau, in stransa legatura cu exploatarea minelor de sare de pe valea Trotusului, amintit de documentul papal de la 1234.
In nordul Moldovei exista o formatiune voievodala in regiunea Targu Neamt - Baia - Suceava - Siret, in legatura cu exploatarea metalelor pretioase de la Baia[8].
Mai spre nordul acestei regiuni a existat, de asemenea, un voievodat in zona Sipinti - Tetina - Cernauti - Hotin. Amintirea acestei "tari" este semnalata in documentele moldovenesti din prima jumatate a secolului al XV-lea. Tara Sepenitului, cu cetatile, ocoalele si satele ei, este cunoscuta pana in timpul voievodului Ilias, care la 23 septembrie 1436 incheie un tratat cu Vladislav Iagello, in care se aminteste de existenta acestei formatii inca inainte de anul 1359, cand s-a purtat un razboi pentru mostenirea acestei tari.
Aceasta "tara" are legatura si cu "bolohovii", precum si cu tara lor "Bolohovo", tara mentionata de cronica lui Ipatie, care afirma ca in nord-estul Carpatilor exista o tara condusa de cnezi. Tara bolohovenilor este tara romanilor, avand in fruntea lor cnezi "cu totul deosebiti de cnezii rusesti din vecinatatea lor", chiar se semnaleaza existenta unei "villa Vachorum dicta", respectiv satul romanilor.
O alta organizatie teritoriala, cu valoare de cnezat sau voievodat, este semnalata in zona Iasului, condusa de feudali deosebit de bogati, avand in vedere descoperirile arheologice de la Voitesti si Oteleni, care cuprind podoabe de mare pret. Izvoare scrise, reprezentand documente notariale genoveze, demonstreaza existenta unui comert deosebit de activ si mai ales cu marfuri de lux pentru clasele nobiliare - majores terrae. Acesti "potentes illarum partium", cum sunt denumiti in actul papal din 1332, demonstreaza existenta unei clase dominante ce contravine intereselor maghiare si care neindoielnic era formata din romani.
Un voievodat este cunoscut si in zona Orheiului, unde locuitorii din toate regiunile invecinate veneau sa-si aduca produsele spre vanzare.
Tot in aceasta perioada istorica de pregatire a formarii statelor feudale romanesti, se atesta in mare inflorire in Moldova, Cetatea Alba, in portul intarit de la Nistru, cetate cu o existenta milenara, punct strategic si comercial deosebit.
Tot o cetate importanta, in jurul careia existau numeroase localitati, era si Tighina, cu portul sau care permitea deplasarea navelor pe apa pana la Soroca si Hotin.
In ceea ce priveste tinuturile dobrogene, ele sunt deosebit de frecventate de negutatori si calatori prin porturile Mangalia, Constanta, Sulina, Chilia, Tulcea, Vicina, Macin, Harsova, Cernavoda, Darstor. Cetatile Chilia si Sulina pazeau intrarea pe gurile Dunarii, fiind mentionate inca din anul 950[9].
In secolul al XIII-lea, Dobrogea este colonizata pentru prima data de turcii anatolieni sub conducerea lui Sery Saltyk, sub suzeranitatea imparatului Bizantului. Astfel ia nastere cetatea si targul de la Babadag, care are o importanta deosebita din punct de vedere militar. De la intemeietor, Sery Saltyk, cetatea isi primeste si numele - Muntele Parintelui sau Muntele Mosului.
In Transilvania exista o organizare politica dominanta, in stilul specific feudal, al regalitatii maghiare, care isi exercita suzeranitatea asupra voievozilor secolului XIII. Vechea functie romaneasca "voievod" se impune ca titlu de conducator al Transilvaniei. Astfel, la 1111 si 1113, carmuitorul Transilvaniei apare cu denumirea de princeps, ca apoi sa se revina la vechea denumire traditionala, incepand cu anul 1176, sub conducerea lui "Eustachius Voivoda Transilvaniae", denumire ce se continua pana in secolul al XVI-lea[10].
In Transilvania s-au cunoscut mai multe cnezate si voievodate, cum sunt cele din Banat, Crisana si Maramures. Stiri cu privire la cnezate sunt din anul 1205, cand aflam de cneazul Balea din Bihor, din anul 1270, cand "fii de cnezi nobili" se lupta cu ostasii din Cetatea de Balta. In 124l, calugarul Rogerius aminteste de conducatorii satelor numiti de tatari pentru a aduna darile, numiti "kanesi"[11].
De asemenea, se pomenesc numele unor cnezi in registrul Oradiei, care consemna judecata prin proba focului intre 1208-1235; juzii Valcu si Ceapa, ce erau sigur cnezi. In 1315, cnezii Dan si Sanislau sunt mentionati a avea un conflict pentru mosia hategana.
In zona Maramuresului sunt cunoscute sapte cnezate, care sunt sub suzeranitatea unui voievod "Voyvoda Olachorum de Maramurisio".
In 1350, este mentionat un voievodat in Banat, condus de Lupcin, numit si Ioan fiul lui Iuga, care isi dovedeste drepturile stramosesti in fata comitelui de Caras. Un alt voievod banatean este "Radu Voyvoda comes de Kuesd", mentionat in 1370, care are in suzeranitate mai multi cnezi, ca si voievodul Maramuresului.
In Tara Barsei a existat, de asemenea, un cnezat mentionat inca din 1211, din donatia catre Cavalerii Teutoni, cnezat care avea influenta asupra tuturor localitatilor Brasov, Rasnov, Timis, Tampa si Poiana.
O seama de cnezate au intrat in toponimia zonelor unde au avut centrul de resedinta, cum sunt: Satchinez in Banat, Voievozi sau Chiniz in Crisana, Voievodeni in Huiedin, Kenesy in Dabaca, Kenez in Oradea, aparute si consemnate istoric in prima jumatatea a secolului al XII-lea.
2. Organizarea sociala
Societatea romaneasca premergatoare intemeierii statelor feudale s-a diferentiat prin ceea ce este caracteristic tuturor societatilor feudale si anume pozitia in legatura cu proprietatea asupra pamantului, mijlocul principal de productie si resursa cea mai importanta de existenta si de venit[12].
Astfel, in secolul al XI-lea exista deja bine definita o diferentiere sociala in patru categorii, si anume: nobilii, orasenii sau targovetii, taranii liberi sau dependenti, precum si robii[13].
Nobilii, voievozii, cnezii, boierii, precum si varfurile clerului, formau clasa proprietarilor de pamant, acei "maiores terrae" pomeniti in diploma Cavalerilor Ioaniti din 1247, dar existenti din timpuri mult mai vechi de conlocuire daco-romano-slava. Cunoscuti in episcopatul "cumanilor" ca "potentes illarum partium", in documentul papal din 1332, sau ca "nobiles" in documentele cancelariei ungare, ei erau stapani ai pamantului, proprietari feudali. Avand un puternic sentiment de apropiere, ei aparau cu spada in campanii teritoriul lor, organizand echiparea oamenilor lor si dotandu-i cu armament si cai. Nobilii aveau o pregatire superioara, erau in legatura de vasalitate sau suzeranitate, aveau imunitati de judecata sau se judecau la curtea regelui Ungariei.
Procesul de realizare a voievodatelor s-a realizat prin doua tipuri de aservire feudala: inglobarea unor formatiuni in alta, prin extensie, indeobste a formatiunii mai puternice asupra celor mai slabe, sau printr-o metoda pasnica, prin recunoasterea de buna voie a autoritatii voievodatului mai puternic. O alta cale era aceea a mezaliantelor, cand pentru unirea unor teritorii se realizau casatorii intre familiile voievodale.
ORASENII SAU TARGOVETII sunt oameni liberi si au un statut intermediar intre nobilii si tarani. In evul mediu, targurile si orasele au statute diferite, drepturi si obligatii scrise, acordate de rege sau de voievozii pe teritoriul carora existau aceste asezari. Un targ muntean sau moldovean avea in configuratie o vatra cuprinzand casele si gradinile, cu pravalii si depozite. Urmau apoi ogoare, livezi, elesteie, vii si prisaci, care erau hotarnicite. In afara hotarului targului exista un numar insemnat de sate (intre 10-12) apartinatoare targului, unde se aplica acelasi regim vamal.
In orasele Transilvaniei, vatra orasului era inconjurata cu ziduri si turnuri. Locuitorii acestor orase erau meseriasi si negustori organizati in bresle, avand obligatii comerciale si de productie stabilite prin statute, precum si obligatii de aparare a unei zone din zidul orasului.
In Moldova si Muntenia, in zona targurilor exista de obicei o cetate de piatra, pamant si lemn, cum sunt cele de la Baia, Severin, Giurgiu, Curtea de Arges, Bucuresti, Suceava, Scheia, Roman, Hotin.
Orasenii si targovetii plateau taxe si dari locale, dar si pentru voievodul de care apartineau, daca nu erau scutiti prin documente de privilegiere.
Mestesugarii erau producatori de bunuri, dar isi vindeau propriile produse. Existau si negustori care vindeau produsele altora, pe care le importau. Taranii vindeau sau schimbau la troc produsele lor in oboare, zone organizate in interiorul targurilor, in anumite zile. Targurile si orasele erau conduse de un sfat ales de locuitori pe timp de un an. Consiliul sau sfatul era compus din 12 jurati, care aveau in frunte unul sau doi juzi, judeti in Muntenia, sau soltuzi in Moldova. Acestia aveau drept de jurisdictie, politie, aparare, fiscalitate si stabilire a urbanismului localitatii. Populatia targurilor si oraselor era amestecata. Daca in Transilvania sasii aveau pondere importanta in Brasov, Sibiu, Medias, Sighisoara si Cluj, secuii erau cu o pondere importanta in Targul-Secuiesc, Sfantu-Gheorghe, Miercurea-Ciuc, Targu-Mures; ungurii se aflau in centrele politice si militare.
In orasele porturi se gaseau greci, armeni, evrei, genovezi si venetieni. In toate aceste locuri predominant era elementul romanesc, oamenii vechi ai acestui pamant, care erau mestesugari, negustori, carausi, agricultori, hangii sau crescatori de vite.
In acea vreme, apartenenta etnica nu era asa de importanta, ea avand un rol secund in raport cu categoria sociala si religie.
TARANII, o clasa veche de proprietari de pamant, vechii mosneni din Muntenia, sau razesii din Moldova, sunt locuitorii vechilor sate libere care proveneau din vechile intemeieri de localitati, unde un "mos" comun facuse un luminis in padure, destelenise pamantul, stabilind un hotar pentru ceata lui de neam, bazata pe rudenia de sange si pe stapanirea in comun a roadelor teritoriului obstei. Prin calitatile lor, unii s-au ridicat la rangul de boieri, de conducatori militari, cnezi, sau au devenit megiesi, adica membri ai comunitatii teritoriului stapanit de-a valma, numit "mosie".
O alta categorie de tarani o reprezinta "rusticii," tarani dependenti, ce mai tarziu se vor numi rumani sau vecini, numiti rustici din 1247 prin documentele cancelariei ungare. In Transilvania, taranimea dependenta are o dubla aservire: una catre "domnul de pamant", care era stapanul pamantului si i se dadea a noua parte din produse, precum si fata de biserica catolica, care primea a zecea parte din produse.
Taranii aserviti trebuiau sa presteze o seama de corvezi, munci, plocoane, sa plateasca taxe, iar in cazul in care tara era amenintata, puteau fi inclusi "in oastea tarii". Taranii dependenti vor incerca forme de protest impotriva exploatarii, prin trecerea muntilor si asezarea in tara vecina sau pe mosia altui nobil, fluctuatie comentata si interzisa ulterior, prin actele cancelariilor regale sau papale. Ca urmare, situatia taranimii dependente a devenit din ce in ce mai grea, determinand rascoale repetate.
ROBII erau tigani originari din India, aveau un statut de slugi sau de meseriasi. Prelucrau fierul, argintul si aurul. Ei erau in puterea stapanilor lor, acestia putand sa-i trateze ca pe sclavi, fara insa a putea sa-i omoare.
[1] P. Dragalina - Din istoria Banatului de Severin, vol I, Caransebes, 1899.
[2] Diploma Ioanitilor 1247 - Text latin, traducere romaneasca in Documenta Romaniae Historica, vol.I, Bucuresti 1977, p.21-28. In original in Arhivele Vaticanului. Citat:
"In numele Sfintei Treimi, una si nedespartita, amin. Bela, din mila lui Dumnezeu regele Ungariei, Dalmatiei, Croatiei, Ramei, Serbiei, Galitiei, Lodomeriei si Cumaniei de-a pururea. Este o cerinta a inaltimii regesti si o datorie a marimii celor de sus, mai presus de toate, sa vegheze cu atat mai multa grija la sporirea numarului supusilor, cu cat slava lor se inalta mai ales prin multimea poporului supus, ca se stie indeosebi ca puterea, pacea si siguranta tuturor regilor si regatelor se intemeiaza pe taria acestora. Si inca se mai adauga pentru o parte nu fara insemnatate din purtarea de grija a regelui ca sa-i priveasca cu mai multa blandete si sa-l daruiasca cu mai mari binefaceri pe acestia prin care se nadajduieste ca se va isca si in lumea aceasta folos si ca regele tuturor regilor va fi mai cucerit laudat. Asa dar, minati de acest gand, dupa o indelungata sfatuire cu fruntasii si baronii regatului nostru, ne-am oprit la aceasta hotarare, luata impreuna cu venerabilul barbat Rembald, marele preceptor al caselor ospitalierilor din Ierusalim, din partile de dincolo de mare, cu privire la repopularea regatului, care prin navalirea dusmanoasa a neamului numit tatari a indurat mare paguba, atat prin pierderea bunurilor cat si prin uciderea locuitorilor, ca deoarece acel preceptor, in numele casei ospitalierilor s-a indatorat de buna voie, pe sine si casa ospitalierilor sa ia arme pentru ajutorarea regatului nostru in vederea apararii credintei crestine, potrivit cu actul scris mai jos, si sa ne de-a sfat si ajutor credincios pentru popularea tarii noastre, si sa supuna si la celelalte indatoriri ce se vor arata indata in aceasta scrisoare, ii dam si ii daruim lui, si prin dansul numitei case, intreaga tara a Severinului impreuna cu muntii ce tin de ea si cu toate ce atarna de ea, precum si cnezatele lui Ioan si Farcas pana la raul Olt, afara de pamantul cnezatului voievodului Litovoi, pe care il lasam romanilor asa cum l-au stapanit acestia si pana acum. Totusi le dam in asa fel, incat jumatate din toate foloasele si veniturile si slujbele din intreaga tara a Severinului, amintita mai sus, din cnezatele numite mai sussa o pastram pe seama noastra si a urmasilor nostri, cealalta jumatate ramanand in seama casei pomenite mai sus, afara de bisericile cladite si care se vor cladi in toate tarile sus zise, din veniturile carora nu pastram nimic pe seama noastra - ramanand totusi neatinse cinstea si drepturile arhiepiscopilor si episcopilor, pe care se stie ca le au, - lasand deoparte si toate morile dintre hotarele tarilor amintite, atat cele cladite cat si cele ce se vor cladi, - in afara de cele din tara Litua - precum si toate cladirile si semanaturile facute cu cheltuiala fratilor zisei case, si fanetele si pasunile pentru vitele si oile lor, si pescariilor care sunt acum in fiinta si care se vor face de catre dansii, care toate vrem sa se opreasca in intregime in folosul fratilor acestora, afara de pescariile de la Dunare si iazurile de la Celeiu, pe care le pastram impreuna pe seama noastra si a lor. Si mai ingaduim ca jumatate din toate veniturile si foloasele ce se vor strange pe seama regelui de la romanii ce locuiesc in tara Litua - in afara de tara Hategului cu cele ce tin de dansa - sa le culeaga sus - zisa casa. Mai voim ca amintitii romani sa ajute pe sus - zisii frati cu mijloacele lor ostasesti intru apararea tarii si infrangerea si pedepsirea atacurilor ce ni s-ar aduce de catre straini, iar din partea lor, acesti frati sa fie datori la prilejuri asemanatoare sa le dea lor sprijin si ajutor, pe cat le va sta in putinta. Pe langa acestea din sarea ce le-am ingaduit, sa duca in chip indestulator spre folosinta acestei tari si a partilor din Bulgaria, Grecia, si Cumania, din orice ocna din Transilvania de unde vor putea mai usor sa o scoata cu cheltuiala dinpreuna a noastra si a lor, fara atingerea intru nimic a dreptului episcopal; tot astfel si din banii care vor umbla acolo din vointa regelui si hotararea perceptorului acestei case, ce va fi in slujba in acea vreme, jumatate o pastram pe seama noastra, precum s-a spus mai sus si despre celelalte jumatate avand a fi indreptata spre folosul zisei case, fara atingerea drepturilor bisericilor. De asemenea randuielile pe care le va fi harazit zisa casa a nobililor si altora venind din alte parti sa locuiasca in tinuturile amintite, atat in privinta libertatilor lor cat si a judecatilor, precum si hotararile judecatoresti pe care le vor fi rostit impotriva acelora, le vom incuviinta si intari - fara atingerea partii noastre din folosintele iesind de acolo - cu acest adaos, ca de va rosti osanda ( intr-o pricina) varsare de sange impotriva mai marilor tarii ( aceleia) si ei se vor simti nedreptatiti sa poata face apel la curtea noastra. Mai adaugam ca daca ar veni vreo oaste asupra regatului nostru - lucru de care sa ne fereasca Dumnezeu - a cincea parte din ostasii tarii amintite sa fie datori a veni in oastea noastra si a porni la razboi pentru apararea tarii noastre. Iar daca vom indrepta oastea spre Bulgaria, Grecia, si Cumania, va purcede a treia din cei in stare a merge la razboi, si din prada de razboi, atat din cea miscatoare cat si din cea nemiscatoare numita casa isi va primi partea sa dupa numarul ostasilor din tara Severinului precum si armele lor. Pe langa aceasta, am daruit amintitului preceptor si printransul casei ospitalierilor toata Cumania, de la raul Olt si muntii Transilvaniei, sub aceleasi indatoriri ce sunt aratate mai sus cu privire la tara Severinului - in afara de tara lui Seneslau, voievodul romanilor, pe care le-am lasat-o acelora, asa cum am stapanit-o si pina acum - si intru totul sub toate acele indatoriri randuite mai sus, cu privire la tara Litua. Insa nu vrem sa trecem cu vederea acest lucru ca de la intrarea ( in stapanire) a despomenitilor frati, timp de douazeci si cinci de ani, numita casa va strange toate veniturile tarii Cumaniei in intregime, afara de cele de sus amintita tara a lui Seneslau, din care vor avea numai jumatate din venituri si foloase. Iar de atunci incolo, jumatate din toate veniturile, foloasele si slujbele incredintate si jurate de inaltimea regala vor fi platite visteriei regale de catre fratii acelei case, asa fel ca, din cinci in cinci ani, trimisul nostru osebit sa fie dator a socoti veniturile, foloasele si slujbele ce vin de acolo. Iar cheltuielile ce se vor face cu paza cetatilor sau intariturilor trebuie sa se poarte impreuna de noi si acei frati, in afara de alte conditii din partea noastra si exceptii din partea ospitalierilor, privind tara Cumaniei, ca de pilda cele cu privire la biserici, mori si toate celelalte care s-au aratat fiecare in parte in legatura cu Severinul. La ridicarea cetatilor in amintita tara a Cumaniei, precum si la apararea tarii Cumaniei impotriva oricarui dusman vom sta in ajutorul fratilor cu sfatul si cu privirea cand va fi nevoie si cand vom fi chemati de acesti frati, mergand chiar in persoana, de nu vom fi opriti in loc de alte piedici. Le mai daruim lor un pamant de patru sute de pluguri in Feketig sau in alt loc in Transilvania si vom implini acest numar unde vor crede a fi mai de folos numitilor frati, la intrarea in tara Cumaniei sau in Severin, iar pentru aceasta danie vom da o scrisoare deosebita. In sfarsit pentru ca aceasta casa a ospitalierilor sa-si poata duce cu mai mare usurinta pe marea cea ce ii va trebui spre folosul tarii noastre si al ei, i-am daruit cetatea Scandona, de langa mare, cu toate cele ce tin de ia si drepturile ce o privesc, precum si mosia Paszath, in hotarele sale si cu folosintele sale, asa cum a stapanit pre iubitul nostru frate de fericita amintire, regele Coloman, si asa cum se stie ca tin de aceasta mosie, fara a se atinge de drepturile bisericilor din ele. Pe langa acestea, am daruit sus numitilor frati pamantul Woyla, ce se afla langa Dunare, nu departe de Semlin, pamant pe care l-am scos de sub atarnarea cetatii Caras ,impreuna cu toate foloasele, si cele ce tin de el, asa cum l-a stapanit ca bun de veci Nicolae, fratele lui Ugolin, iar desnumitul preceptor, pentru daniile noastre pe care le facem sau le-am facut din pricinile mai jos amintite, s-a legat limpede si deslusit in numele zisei case sa ia armele impotriva tuturor paganilor de ori ce neam ar fi, precum si impotriva bulgarilor, si chiar impotriva altor schismatici daca ar incerca sanavaleasca in regatul nostru, spre slujba noastra si a regatului nostru o suta de frati bine si potrivit inzestrati cu arme ostasesti si cai. Da impotriva unei osti crestine, ce ar voi sa patrunda in regatul nostru, s-a legat in numele casei sa dea cincizeci de frati inarmati, spre paza si apararea cetatilor si intariturilor de la hotare, precum sunt in Pojon, Moson, Sopron, Cetatea de Fier, Cetatea Noua, si chiar mai putin, oriunde va voi regele sa-I aseze, si saizeci de frati inarmati impotriva tatarilor, daca s-ar intampla ca acestia sa intre in regatul nostru, de care lucru sa fereasca Dumnezeu; tuturor acestora pe timpul cat se afla in paza cetatilor si a intariturilor, li se vor plati cele trebuincioase din veniturile regale. S-a mai adaugat in numele casei ca preceptorul sau magestrul, care va fi trimis de peste mare sau din alt loc pentru carmuirea caselor in fiinta atunci in regatul nostru, va fi dator ca la sosirea sa sa fagaduiasca, jurand dupa datina ordinului sau, ca pune sa se pastreze intru totul credinta regelui si regatului, si atat ei cat si ai sai vor tine fara inselaciune toate si fiecare din cele spuse mai sus, si ca va avea grija si se va stradui sa impoporeze nu numai tinuturi, dar si alte tinuturi ale regatului nostru, si ca nu-l va primi pe taranii din regatul nostru de ori ce stare si neam ar fi, si pe sasii teutoni din regatul nostru, sa se aseze in tinuturile sus numite, decat cu o ingaduinta regeasca osebita. S-a mai adaugat de noi, si s-a primit de preceptor, in numele amintitei case ca, daca s-ar intampla ca cele de mai sus sau vreunele sau ceva din cele la care s-a legat si s-a indatorat casa sus pomenitului preceptor sau magistrat sa nu fie tinute in seama de acesta sau de alt preceptor sau magistrat pe atunci in slujba, si dupa a treia punere in vedere solemna nu s-ar ingriji de indreptare - si marele magistru de peste mare, incunostintat dupa cum se cuvin din partea regelui de acest lucru, inca s-ar indrepta timp de un an de la facerea incunostintarii ceea ce s-a trecut cu vederea sau nu s-a implinit de catre zisul preceptor sau magistru in slujba in acel timp - atunci judecata regeasca va primi o despagubire sau pedeapsa prin luarea din veniturile lor sau in alt chip, potrivit cu bunul plac al vointei sale, dupa marimea si felul greselii. Asadar pentru ca toate si fiecare din cele citite inaintea noastra si a nobililor nostri - si pe care noi, dandu-ne credinta si intinzandu-ne dreapta noastra regala, am fagaduit sa le pazim neatinse si sa punem sa se pazeasca cat timp vor dainui indatoririle luate din partea sus zisei case - sa dobandeasca puterea unei intariri vesnice, intrucat tine de noi, am dat scrisoarea de fata intarita cu bula noastra de aur si am poruncit ca numitul preceptor, in numele amintitei case a ospitalierilor, sa fie pus in stapanirea de fapt a celor de mai sus, in temeiul autoritatii regale, de catre iubitul si credinciosul nostru Achile, prepozitul de Alba, vicecancelarul curtii noastre.
In anul de la intruparea Domnului o mie doua sute patruzeci si sapte, in a patra zi inainte de nonele lui Iunie, in anul domniei noastre al diosprezecelea.
[3] Ion Conea - Tara Lovistei. Studiu de geografie istorica, in Buletinul Soc. Geogr., LIII, 1934.
Ion Moga - Problema Tarii Lovistei si ducatul Amlasului, Cluj, 1936.
[4] Emil C. Lazarescu - Cavalerii teutoni in Tara Barsei, Brasov, 1936.
[5] Dr. Ioan Ferent - Cumanii si episcopia lor, Blaj, 1931.
R. Rosetti - Despre unguri si episcopiile catolice din Moldova, An. Ac. Rom., XXVI, 1904 - 1905.
[6] C. C. Giurascu - Contributiuni la studiul marilor dregatorii in secolele XIV- XV, Valenii de Munte, 1926.
[7] Ion Bogdan - Diploma barladeana din 1134 si principatul Barladului, in An. Ac. Rom.,1888 - 1889
[8] C. C. Giurascu - Targuri sau orase si cetati moldovene din secolul al X-lea pana la mijlocul secolului al XVI-lea, Bucuresti, 1967.
[9] Ion Barnea, St. Stefanescu - Din istoria Dobrogei, vol. III, Bizantini, romani si bulgari la Dunarea de Jos.,Bucuresti, 1971.
[10] Stefan Pascu - Voievodatul Transilvaniei, vol I, Cluj, 1972.
[11] Sergiu Columbeanu - Cnezate si voievodate romanesti, Bucuresti, 1973.
[12] Emil Cernea, Emil Molcut- Istoria statului si dreptului romanesc, Bucuresti, 1994, Ed. Sansa.
[13] Zamfira Matei - Aspecte de civilizatie materiala rurala romaneasca in sec. XIV - XV pe baza cercetarilor etnolingvistice, in Rev. de Ist. 9 / 1986.
Mircea D. Matei - Probleme fundamentale ale genezei vietii urbane medievale in Tara Romaneasca a Munteniei si Tara Romaneasca a Moldovei, in Rev. de Ist.3 1987.
