|
|
|
Norberto Bobbio- Dreapta si stanga politica
I. Diferentierea contestata
1. Cei doi termeni dreapta si stanga se exclud reciproc (nici o miscare nu poate fi si de dreapta si de stanga) dar sunt si atotcuprinzatori (o miscare poate fi decat de stanga sau decat de dreapta). Expresia ca lumea politica este impartita in doua tabere adverse este foarte des folosita, citatul lui Sartre despre dreapta si stanga ca doua cutii goale a devenit deja comun. La originea acestor suspiciuni sta ceea ce se cheama criza ideologiilor, desi se scapa faptul ca chiar afrimatia ca exista o criza a ideologiilor este de natura ideologica
2. Stanga si dreapta nu sunt doar expresii a unei gandiri ideologice, ele se refera la programe diferite, interese si programe diferite, nu doar la idei contrastante.
3. Se sutine ca societatea democratica presupune existenta mai multor grupuri de interese divergente, nu si ca viziunea dihotomica asupra scenei politice devine insatisfacatoare. Contra-argumentul este ca cele doua notiuni nu exclud centrul.
Viziunea asupra scenei politice ca o linie in care stanga si dreapta se exclud reciproc este caracterizata ca Tertul exclus("Sau, sau",puncte contradictorii) iar viziunea ca o linie continua care admite punte intermediare este caracterizata drept Tertul Inclus("nici, nici", iar cei doi termeni sunt contrarii).
4-5. Antiteza nu se schimba nici in cazul in care triada devine pentada(prin devierea spre centru a stangii si a dreptei). Acest sistem se intalneste indeosebi in societatile in care este adoptat sistemul electoral proportional, care favorizeaza diversitatea. Cu toate acestea, nostalgia dupa sistemele bipolare intalnita in statele europene, dovedeste mai mult decat orice dezbatere intelectuala despre ideologii, persistenta diferentierii dintre cei doi termeni.
6. Alt motiv pentru declararea dualismului ca fiind desuet, este determinat de evolutia societatilor care a generat probleme noi la care nu exista actori in schema traditionala, care sa le reprezinte(vezi miscarea ecologica)- Verzii sunt de stanga sau de dreapta, se misca pe axa in functie de interese, ceea ce inseamna ca mai exista o alternativa la punctele cunoscute: traversarea. Cea mai importanta dovada a ubicuitatii verzilor este ca fiecare partid, fie de stanga, fie de dreapta, a cuprins in programul sau si teme ale miscarii ecologiste, fara a-si pierde identitatea doctrinala.
7. Aparitia unor dezbateri care pe vremea cand dualismul dreapta-stanga a fost conceput nu existau. Bioetica incearca sa solutioneze raporturile juridice si morale dintre om si natura. Deciziile politice pentru aceste raporturi nu se mai incadreaza in dihotomia clasica, mai degraba intre intrasigenti-indulgenti, categorii ce nu apartin in mod traditional nici uneia dintre doctrine.
8. Motivul fundamental pentru care s-a pus in discutie diferentierea este ca nici dreapta, nici stanga nu se pot defini decat prin raportare una la alta. Prin urmare, pentru a deprecia dualismul clasic, trebuie sa se demonstreze ca unul dintre termeni nu mai are autoritatea de a exista, daca totul este la stanga inseamna ca nu mai este necesara dreapta, si viceversa. In orice legatura dintre termeni antitetici, raportul de forte este inegal, iar faptul ca dreapta este la putere nu inseamna ca stanga nu exista, ci este o circumstanta istorica si politica, care favorizeaza ideile de dreapta. Dupa caderea fascismului, considerata ideologie de dreapta, stanga s-a inaltat atat de mult, incat dreapta parea anihilata. De aceea, grupuri minoritare de dreapta au inceput sa sustina declinul si chiar sfarsitul dualismului, nu depasirea acestuia ci falsificarea lui, pentru a masca propria slabiciune.
9. Dupa caderea regimurilor comuniste, raportul s-a modificat din nou, stanga aflandu-se in declin si la fel ca si cu fascismul, au aparut grupuri care sustin ca dihotomia nu mai este de actualitate, scena politica mondiala evoluand. Intrebarii ce a mai ramas din stanga dupa caderea regimurilor comuniste i se raspunde cu "Nimic!" in cazul cel mai pesimist sau cu "Stanga reala se poate manifesta de-abia dupa inlaturarea bolsevismului car denatura formula". De aici deriva insa alta problema, aceea a definirii conceptelor, intrucat se pare ca exista mai multe "stangi" si "drepte".
10. Ultimul motiv pentru dezbaterile legate de cele doua concepte este ca in prezent nu mai exista delimitari fixe intre ele pe plan practic, partidele politice avand aproximativ aceleasi programe, doar actorii fiind diferiti.
II. Extremisti si moderati
Teza negarii dualismului stanga-dreapta poate fi argumentata si prin migrarea intre cei doi poli a autorilor proclamati model. Faptul ca Nietzche (asociat cu nazismul) este pus alaturi de Marx ca parinte al noii stangi, ca Carl Schmitt(nazism) este redescoperit de analistii de stanga(cel putin in Italia), Heidegger cunoscut pentru simpatiile nazismului apare asociat cu ideile de stanga, faptul ca exista "gramscism de dreapta" demonstreaza acest lucru. Posibila explicatie(si teza lui Bobbio) este ca apartenenta acestora la aripa extremista explica de ce revolutionarii de stanga si contrarevolutionarii de dreapta, pot apela la aceiasi autori, nu fiindca apartin unui pol sau altuia, ci pentru ca sunt extremisti.
Extremismul de stanga are in comun cu cel de dreapta antidemocratismul, anti-iluminismul irational fie de natura religioasa(De Maistre)- traditionalista si reactionara, care admite o providenta suprema, crede si nu cerceta, fie de natura vitalista(Nietzche, Sorel) cu orientari de stanga. Extremismul este de natura catastrofica, istoria vazuta ca salturi calitative si rupturi care necesita interventia unor forte umane inteligente(vezi Revolutia din octombrie).
Antidemocratismul se afirma prin revendicarea valorilor razboinice, eroice impotriva valorilor pe care democratia le cultiva; pentru ei democratia este mediocratie, tema tipic fascista care isi gaseste loc in radicalismul de orice culoare politica.
In pofida acestei apropieri(vezi teza lui Ernst Nolte despre razboiul civil european si nazismul ca revers al comunismului, reactia la actiune), cele doua au ramas in istorie ca antiteza dintre dreapta si stanga. Reproducand caracteristicile cele mai izbitoare (extremiste) ale dreptei si stangii, cele doua se exclud desi au dusmanul comun democratia.
III. Dualismul supravietuieste
In ciuda faptului ca dualismul este contestat in ultima perioada, cei doi termeni sunt foarte folositi in limbajul politic. Universul politic este constituit din unitati antagonice, iar maniera cea mai simpla de a le exprima devine dihotomia (Whigs- Torries, plebei-patricieni, etc). Politica este reprezentata de perechea prieten-dusman, iar forma extrema este razboiul, in mod firesc de natura dicotomica. Atata timp cat vor exista conflicte, viziunea dualista nu se va pierde. Posibil ca se va modifica, pe masura ce circumstantele se schimba, insa nu va pieri, va trece de la principal la secundar si invers.
IV. In cautarea unui criteriu de diferentiere
Se face analiza criteriilor care fac posibila dualitatea stanga-dreapta, prin abordarea critica a lucrarii Left and Right. The topography of Political Perceptions a lui Laponce. Acesta alatura distinctiei orizontale stanga-dreapta, pe cea verticala inalt-jos. Astfel, daca metafora orizontala exprima relatia intre guvernanti, cea verticala exprima relatia guvernanti- guvernati. Cele doua dimensiuni coexista, pentru ca nici una nu obstructioneaza pe cealalta, decat prin reducere in situatii extreme. Dimensiunea verticala o poate obstructiona pe cea orizontala in caz de razboi civil, iar invers, in caz de acaparare de putere, pana la despotismul care nu mai permite diferentieri la baza. Bobbio sustine ca nici una nu poate fi eliminata, intrucat cele doua au dimensiuni reprezentative diferite si numai impreuna exprima totalitatea relatiilor din sfera politica. Critica adusa lui Laponce este legata de acordarea unor valori pozitive sau negative celor doua concepte, fara a analiza acest lucru. Nu poti sa atribui judecati de valoare stangii sau dreptei fara a vedea ce oameni sau programe o reprezinta, avand in vedere si modificarea conceptelor de-a lungul timpului.
V. Alte criterii
Analiza a tezelor lui Dino Confrancesco pe subiectul dualitatii. El afirma ca prin devalorizarea marxism-leninismului, intelesul maniheist al opozitiei dreapta-stanga a luat sfarsit. Defineste dreapta pornind de la "spiritul dreptei", de la ideea inspiratoare si specificul: "Nimic in afara si impotriva traditiei, totul in si pentru traditie". Daca se obiecteaza ca exista diferite drepte, asta se intampla pentru ca se dau mai multe semnidicatii traditiei (arhetip, preluare la modul ideal a unei epoci, ca devotament fata de natiune, ca memorie istorica, ca o comunitate a destinului). Scopul lui Confrancesco este de a elabora o diferentiere critica, pentru ca termenii sa nu se mai incarce cu semnificatii valorice care sa se excluda reciproc, ci sa devina niste concepte relative din punct de vedere istoric. Trebuie sa renuntam sa ilustram cele doua concepte ca niste totalitati istorice concrete, ci sa incepem sa-i privim ca niste vocatii constante, mentalitati.(astfel se repara greseala invalidarii lor in anumite situatii istorice argumentand ca nu sunt cum erau in alta). Dreapta este inteleasa gravitand in jurul "traditiei", iar stanga in jurul "emanciparii"- cele doua fiind scopuri finale, care pot fi atinse prin mijloace diferite, in functie de circumstante. Iar in cazul in care mijloacele devin asemanatoare, nu inseamna ca dreapta si stanga coincid (de aici deriva si confuziile), scopul ultim fiind diferit. Mijloacele asemanatoare/ valorile instrumentale, care nu sunt in sine nici de dreapta nici de stanga: militarismul, laicitatea, anticomunismul, individualismul, progresul tehnic, recursul la violenta. Cele sase ideologii si natura lor: fascismul, traditionalismul, conservatorismul sunt de dreapta, iar anarho-liberalismul si socialismul stiintific de stanga; liberalismul clasic poate fi si de stanga si de dreapta.
Elisabeta Galeotti face distinctia contextelor in care este folosit cuplul stanga-dreapta: limbajul comun, limbajul ideologic, analiza socio-istorica, studiul imaginarului social. Ea opereaza cu alta distinctie referitor la scopurile ultime: ierarhie pentru dreapta - inegalitate pentru stanga. Bobbio crtica aceasta contrapunere(pe motiv ca autoarea foloseste termenul ierarhie pentru ca liberalismul sa nu intre in schema ca ideologie de dreapta valorificata negativ) si propune distinctia mult mai directa egalitate-inegalitate.
Marco Revelli analizeaza subiectul, ca urmare a dezbaterilor legate de "noua dreapta". Una dintre ratiunile crizei dualismului este legata de restaurarea dreptei, dupa caderea fascismului. Pentru Revelli, dreapta si stanga sunt concepte relative, nu au un continut fixat odata pentru totdeauna. Sunt folosite ca exponenti ai universului conflictual al politicii, sunt concepte spatiale si nu ontologice. Revelli propune cinci criterii de diferentiere: dupa timp (progres-conservare), dupa spatiu (egalitate-inegalitate), dupa persoana (autodirectie- heterodirectie), dupa functie (clase inferioare-clase superioare), dupa modul de cunoastere (rationalim-irationalism).
VI. Egalitate si inegalitate
Cel mai frecvent folosit criteriu pentru a desemna distinctia dreapta-stanga este atitudinea fata de egalitate si libertate. Conceptul de egalitate este variabilizat de: a) persoanele intre care urmeaza sa fie repartizate bunurile, b) bunurile sau functiile de impartit, c) criteriul care sta la baza unei repartitii. Doctrinele egalitare difera asadar in functie de aceste variabile. Premisele acestea sunt necesare pentru ca atunci cand se afirma ca stanga este egalitara si dreapta inegalitara, nu trebuie sa se inteleaga ca cei de stanga vor sustine egalitatea totala a oamenilor, indiferent de vreun criteriu diferential (s-ar ajunge la utopie). Altfel spus, a afirma ca stanga este egalitara nu coincide cu a afirma ca stanga este egalitarista. Miscare egalitara inseamna reducerea inegalitatilor sociale si atenuarea celor naturale. Plecand de la rationamentul ca oamenii sunt tot atat de egali intre ei precum sunt si inegali(ex. Egali ca muritori, dar inegali dupa cum mor), Bobbio propune ca definire a egalitarilor pe cei care admit ca oamenii sunt si egali si inegali, dar pun accentul pe ceea ce ii apropie pentru a putea convietui, si inegalitari cei care, plecand de la aceeasi premisa, accentueaza diferentele dintre ei, ca mijloc pentru o mai buna convietuire.
Aici intervine si valoarea diferita acordata raportului egalitate-inegalitate sociala si egalitate-inegalitate naturala. Egalitarul crede ca inegalitatile sociale trebuie sa fie desfiintate, iar inegalitarul crede ca inegalitatile sunt naturale si tocmai din acest motiv nu pot fi eliminate. Dreapta este mai predisusa decat stanga sa accepte naturalul. Logica de mai sus poate fi exprimata si prin analiza celor mai importanti reprezentanti ai idealului egalitar si cel inegalitar: Rousseau si Nietzche. Rousseau pleaca de la afimarea ca oamenii se nasc egali si societatea ii transforma in inegali. Nietzche sustine inversul, ca oamenii se nasc inegali (preferabil pt el) iar spiritul de turma al societatii ii transforma in fiinte egale (ura plebei fata de tot ce inseamna privilegiu si suprematie).
O alta distinctie este facuta in functie de importanta diferentelor: este egalitar cel care reduce diferentele dintre oameni si inegalitar cel care le reliefeaza mai puternic.
VII. Libertate si autoritate
Definirea libertatii prin variabilizare este si ea necesara pentru a putea distinge intre libertatea de a vrea (liberul arbitru) si libertatea de a actiona (tema a filosofiei politice care distinge intre libertatea negativa si libertatea pozitiva). Trebuie analizat care libertate este preferabila pentru a fi pusa alaturi de egalitate(sa fie compatibile) pentru a contura o societate justa. Istoria recenta a aratat ca se pot construi sisteme egalitare, cu efecte dramatice insa asupra libertatii. De asemenea ca idealurile de ordine si libertate, desi ambele conotate pozitiv, sunt incompatibile total, fiind necesare compromisuri pentru a nu se ajunge la extreme: totalitarism sau anarhie. In general, orice largire din motive egalitare a sferei publice, restrange libertatea de alegere din sfera privata (masura inegalitara pentru ca loveste in libertatea personala, care este mai mare in cazul bogatului decat al saracului. Diferenta este ca bogatul pierde o libertate pe care o are la propriu, iar saracul pierde o libertate posibila).
Alaturi de dualismul egalitate-inegalitate, trebuie alaturat si cel format din libertate-autoritate. Pentru definirea dreptei si stangii distinctia dintre cele doua dualisme trebuie sa fie clara, pentru ca cel mai des se opune gresit stanga egalitara cu dreapta libertara. Exista doctrine si miscari libertrare atat la stanga cat si la dreapta ( diferenta dintre aripa moderata si cea extremista este cea care conteaza aici). Bobbio propune urmatoarea schema care tine cont de ambele dualisme:
extrema stanga- miscari egalitare si autoritare (iacobinism)
centru stanga- miscari egalitare si libertare (socialism liberal, social-democrati)
centru dreapta- miscari inegalitare si libertare (conservatori)
extrema dreapta- miscari inegalitare si antilibertare (fascism, nazism).
VIII. Steaua polara
Una din cele mai convingatoare dovezi istorice a tezei ca egalitarismul este semnul distinctiv al stangii, este chiar tema centrala a stangii istorice (socialismul, comunismul): refuzul dreptului la proprietate individual si indreptarea spre forme de proprietate colective.
