ANTICHITATEA. STRAMOSII - ORGANIZAREA POLITICO-STATALA A DACO-GETILOR IN PERIOADA PRESTATALA

1. PREZENTARE GENERALA

2. ORGANIZAREA POLITICO-STATALA A DACO-GETILOR IN PERIOADA PRESTATALA

3. DROMIHETE PRIMUL REGE GET

4. NORME DE CONDUITA

TEST DE AUTOEVALUARE

BIBLIOGRAFIE SPECIFICA

Obiectivele unitǎtii de invǎtare          

T     aflati despre organizarea politico-statala a daco-getlor in perioada prestatala;

T     va insusiti cunostinte privind organizarea politico-statala a daco-getilor in perioada prestatala;

T     va insusiti cunostinte despre Dromihete ca primul rege get;

T     va insusiti informatii privind normele de conduita.

ANTICHITATEA. STRAMOSII

Multa vreme s-a vorbit, dar mai ales s-a scris despre daci si geti, ca si cum acestia ar fi doua popoare diferite. In realitate, dacii si getii sunt unul si acelasi popor, denominatia diferita fiind atribuita de vecini. Grecii le spuneau geti, dar si daci sau dai, iar romanii foloseau denumirea de daci in mod obisnuit. Dacii sau getii, stramosii nostri, fac parte din marea populatie indo-europeana a tracilor, la fel cum si alte populatii reprezinta ramuri ale acestor neamuri, asa cum sunt: ilirii, latinii, grecii, germanii, slavii si celtii. Dacii sau getii, elita numeroasei ramuri a tracilor, au fost evidentiati ca fiind de o importanta mai deosebita de parintele istoriei, Herodot: "Neamul tracic - afirma el in cartea a cincea a ISTORIILOR - este, dupa cel al indienilor, cel mai mare dintre toate. Daca ar avea un singur domnitor si ar fi uniti intre dansii, ar fi de neinvins si, dupa cum credem, cu mult mai puternici decat toate popoarele. Obiceiuri au cam aceleasi toti, afara de geti si de travsi si cei care locuiesc mai sus de crestonei"[1].

Dintre neamurile trace putem sa amintim pe odrizi, care locuiau in sudul Balcanilor, pe bessi, care locuiau in bazinul superior al fluviului Hebrus si pe moessi, care erau asezati intre Dunare si muntii Balcani, mai ales in partea de vest. Dupa numele lor, tinutul a fost numit mai tarziu Moesia.

Istoricul Strabo[2] ne arata limpede ca dacii si getii vorbesc "aceeasi limba", ca ei sunt constituiti intr-un mare numar de triburi, ocupand un enorm perimetru cuprins intre Tisa, Dunare, Marea Neagra si Nistru, cu depasirea acestor repere inspre Balcani, Bug si Campia Panonica. In prima jumatate a mileniului intai inaintea de era noastra, dinspre rasarit navalesc scitii pe patru mari directii, prin nordul Moldovei, mijlocul acesteia, prin campia Munteana, Oltenia, Banat si prin Dobrogea.

Navalirile scitilor au dus la organizarea militara a triburilor si uniunilor de triburi getice, obligand pe sciti sa se aseze in mijlocul populatiei dacice, superioara numeric, fiind apoi asimilati. Numai in Dobrogea scitii au rezistat etnic mai mult timp, avand asezari si chiar mici state cu cate un "rege" in frunte. Se cunosc numele a sase regi, anume: Kanites, Sariakes, Tanusa, Aelis, Akrosas si Charopses.[3]

Statele lor emiteau moneda si erau bine organizate, dar nu au durat mult timp, astfel ca poetul Ovidiu gaseste in Dobrogea o tara a getilor. El spunea: "Iata-n a getilor tara-s. Ei bine, sa mor printre dansii !. Coasta aceasta macar ca-ntre geti si-ntre greci e-mpartita, insa de getii rebeli pare ca tine mai mult".

Amintirea scitilor va conduce la numirea Dobrogei ca Scytia Minor. De la sciti au ramas urme arheologice considerabile, ca de exemplu: morminte, ceramica, vase de aur si argint, care au influentat stilul dacic. Datorita presiunii invaziei scite, unele ramuri ale dacilor s-au deplasat spre nord, vest si sud.

Izvoarele vechi istorice si geografice, indeosebi harta lui Ptolemeu, arata neindoielnic prezenta getilor si dacilor pana la Vistula si Oderul de mijloc, spre vest la raurile Marus si Aravon; spre sud-vest la Marea Adriatica; spre sud la Marea Egee si tarmul Marii Marmara. Plasarea in timp a acestor miscari se poate aprecia ca a avut ca limite anii 900 - 500 i.e.n. Concomitent cu expansiunea triburilor getice, a avut loc si asimilarea scitilor.

In legatura cu puterea armata, organizarea si calitatile stramosilor nostri, prima stire istorica o datoram lui Herodot, care se refera la expeditia lui Darius, regele persilor, in anul 5l4 i.e.n. Darius, vrand sa pedepseasca pe scitii turbulenti din tinuturile de miazanoapte ale regatului, a pornit cu o armata uriasa de 800.000 soldati (cifra probabil exagerata) si 600 corabii, indreptandu-se prin Bosfor spre tarmurile Marii Negre, dorind sa treaca prin Dobrogea inspre Scitia.[4]

Neamurile trace s-au supus imediat lui Darius, in afara de geti. Herodot afirma: "Inainte de a sosi la Istru, primul popor pe care il supuse Darius au fost getii, care se cred nemuritori.[5] Caci tracii care stapanesc partile Salmidesului si care locuiesc mai sus de cetatile Apollonia si Mesemviria se predara lui Darius fara nici o lupta; iar getii, hotarandu-se la o rezistenta indaratnica, fura supusi indata, cu toate ca sunt cei mai viteji si cei mai drepti dintre traci".

1. Organizarea politico - sociala a daco - getilor in perioada prestatala. Dromihete. Norme de conduita

Frumoasa si competenta caracterizare a insusirilor pe care le aveau stramosii nostri, facuta de Herodot[6], stirile pe care le avem de la acesta ca urmare a calatoriilor sale, rezultate din contactele cu negustorii greci din Olbia si Tyros, ne aduc pana azi in imagine modul de organizare geografica, sociala si politica a dacilor (getilor), precum si modul lor de conduita in cadrul normelor ce functionau in acea epoca.

Cunoasterea de catre Herodot a raurilor Piretos, Tiarante, Araros, Naparis si Ordessos, care se varsa in Istru, iar pe de alta parte raul Maris, care se uneste cu acelasi Istru, demonstreaza acuratetea si preocuparea istoricului de a indica zona de asezare a daco-getilor. Piretos sau Porata este Prutul, Ordessos - Argesul, Maris - Muresul, Tiratos - Oltul, Araros si Naparis - Siretul si Ialomita. Istoricul ne transmite informatii cu privire la zona unde traiau geto-dacii, dar si cu privire la canepa care creste in aceasta tara si la indemanarea dacilor de a-si tese imbracamintea.

O alta stire este aceea ca locuitorii se ocupau cu cresterea albinelor si producerea mierii: "Cat despre albine, ele sunt asa de multe pe tarmul stang al Dunarii, incat impiedica chiar si pe oameni sa treaca fluviul". Iata de ce Dacia era numita si tara mierii.

In secolul VII-lea i.e.n. pe tarmul Marii Negre incepe perioada de emigrare a grecilor. Ei intemeiaza multe orase si cetati, cum sunt orasul Olbia (Ucraina), cetatea Tyros (Ucraina), Histria, Tomis, Callatis (cel cu ziduri puternice), Caliacra (stanca cea buna), Bizone, portul Cavarnei, Crunoi - apoi Dionysopolis (Balcic), Cranea (Ecrene), Odessos (Varna), Carsium (Harsova), Axiopolis (Cernavoda).

Colonii greci au continuat viata specifica din metropolele de provenienta. Comertul fiind principala ocupatie, au intrat in legatura stransa cu populatiile de geti, cumparand de la acestia grau, miere, ceara, piei de animale, blanuri, peste si sclavi. Histria era renumita in negotul cu peste, mai ales moruni, nisetri si alti sturioni. Herodot afirma ca getii cultivau grau nu doar pentru consum, ci si pentru vanzare. La Atena, sclavii vanduti de geti sau daci erau asa de numerosi, incat numele de Daos, adica dacul, ajunsese nume specific. Getii cumparau de la colonii greci obiecte de podoaba, ceramica, tesaturi fine, untdelemn, vin, intr-un cuvant marfuri de lux. De aici se poate trage concluzia asupra puterii economice deosebite a acestei populatii. De multe ori colonistii greci, ca urmare a deselor atacuri din partea populatiei, se puneau sub protectia regelui get sau scit, care in schimbul unei sume de bani le garanta linistea.

Relatiile de convietuire si comert dintre populatia daca si colonistii greci au avut ca rezultat asimilarea unor elemente de civilizatie, cum ar fi imitarea monedelor macedonene, precum si realizarea ceramicii cu multe elemente comune. Influente asupra grecilor din partea populatiei autohtone se gasesc in adaptarea la conditiile de viata in folosirea imbracamintii getice. In domeniul religiei, influenta consta in adoptarea de catre colonii a zeului Orfeu - patron al muzicii, ca si a zeului Dionisos - zeu al vinului, zei apartinand mitologiei trace.

Pe baza stirilor existente nu se poate scrie istoria daco-getilor cu continuitate. Zone mari de timp sunt neacoperite cu documente sau alte informatii, mai ales pentru mileniul intai i.e.n. Prima stire de istorie politica o avem de la Herodot, care descrie expeditia lui Darius. A doua stire ne-o transmite istoricul grec Tucidide, care afirma ca in a doua jumatate a sec. V-lea regele Sitalkes stapanea pe tracii din peninsula Balcanica, apoi pe getii de la miazanoapte de Haemus (Balcani), precum si tinuturile locuite de dincolo de Istru. "Getii - spune Tucidide - sunt vecini cu scitii, au aceleasi arme si aceleasi obiceiuri; toti trag cu arcul de pe cai".

Importanta pentru informatiile pe care le contine este povestirea expeditiei din anul 335 i.e.n. a lui Alexandru cel Mare impotriva getilor. Regele Macedoniei venise cu trupe impotriva triburilor din dreptul Olteniei, pentru ca aflase despre intentia lor de a se rascula. Armata macedoneana urmareste pe tribali, dar face si o incursiune impotriva getilor. Trecerea falangei (echivalentul unei legiuni romane) si a cavaleriei peste Dunare, s-a facut noaptea, cu ajutorul barcilor luate de la localnici. Informatiile martorului ocular Ptolemeu al lui Lagos, transmise noua prin istoricii Strabo si Arrian, ne introduc in mijlocul vietii economice, organizarii sociale si militare a geto-dacilor. "Caci era foarte mare belsug de astfel de barci - ne spune Arrian - intrucat riveranii fluviului se foloseau de ele pentru pescuitul in fluviu, precum si cand merg unii la altii si nu mai putin, foarte adesea, pentru pradaciuni. Cand se crapa de ziua, Alexandru a luat-o prin semanaturi, poruncind pedestrimii sa inainteze pana in locurile necultivate, culcand graul cu sulitele aplecate, iar calaretii urmau indata prin partea de lanuri pe unde inaintase falanga, apoi, cand au iesit din semanaturi, Alexandru lua in persoana comanda cavaleriei, asezate la aripa dreapta, iar comanda falangei oranduita in careu o dadu lui Nicanor".[7]

Getii aveau o armata formata din 4.000 de calareti si l0.000 pedestrasi. Deoarece armata nu rezista atacului, getii s-au retras in primul oras, luand cu ei pe cai atatia femei si copii cati au putut duce spre tinuturile pustii. Alexandru cuceri orasul si lua o prada bogata, trecand apoi Istrul. Retinem datele privind economia agrara, existenta unui oras care avea mai mult de 4000 femei si copii care au fost transferati, existenta unei armate formate din peste l4000 ostasi.[8]

Existenta unui mare numar de barci, suficient pentru a traversa peste Dunare o armata ca aceea a lui Alexandru, dovedeste o economie locala bogata. Organizarea politico-sociala dezvoltata a getilor este confirmata si de infrangerea catastrofala a expeditiei generalului Zopyrion (334-33o i.e.n.), cand getii distrug intreaga armata, iar generalul cade ucis. Zona de operatii militare se pare ca a fost Moldova sudica.

2. Dromihete, primul rege get

Sistemul de realizare a conducerii societatii si nivelul dezvoltarii economice si sociale in cadrul democratiei militare geto-dace s-au refacut in timpul regelui Dromihete, contemporan cu urmasul lui Alexandru cel Mare, Lisimah. Dromihete, unul dintre cei mai importanti regi ai getilor, poate fi pus pe acelasi plan cu Burebista si Decebal. Conflictul cu Lisimah a izbucnit ca urmare a pretentiilor regelui trac de a-si intinde stapanirea asupra teritoriilor si cetatilor de pe malul stang al Dunarii, cuprinse in regatul get. Luptele au avut loc in jurul anului 300 i.e.n., avand sfarsit tragic pentru Lisimah. Fiul acestuia, Agatocle, a cazut prizonier.

Dromihete s-a purtat bine cu prizonierul "in nadejdea - spune istoricul grec Diodor din Sicilia - de a capata inapoi pamantul rapit de Lisimah"[9]. Lisimah pregateste o armata de circa l00.000 oameni si in anul 292 i.e.n. porneste impotriva lui Dromihete. Acesta, folosind tactica secatuirii de provizii a terenurilor inaintea oastei invadatoare, il infrange pe Lisimah. Regele Lisimah si familia sa sunt condusi in orasul Helis, unde se procedeaza la tratative si banchetul deja celebru.

In urma tratativelor, fiica lui Lisimah devine sotia lui Dromihete, iar cetatile Capidava, Carsium si Genucla din Dobrogea intra in stapanirea lui Dromihete. Hotararile luate in legatura cu conduita fata de Lisimah in adunarea poporului, confirmate apoi prin atitudinea regelui, care reprezinta pe conducatorul militar al getilor, formeaza democratia militara. Dupa epoca de glorie a regelui Dromihete, in istoria politica a dacilor urmeaza aproape doua sute de ani pana la domnia marelui rege Burebista, cand teritoriile geto-dacilor au fost supuse navalirii celtilor si bastarnilor. S-a pastrat o singura stire - cu caracter anecdotic - privitoare la luptele pe care le-au purtat dacii cu bastarnii. Scriitorul Iustinus povesteste ca regele get Oroles, drept pedeapsa ca ostasii sai au fost infranti, i-a obligat sa fie servitorii sotiilor lor si sa se culce cu picioarele la capatai, iar nu cu capul.

Textele unor inscriptii descoperite la Histria mentioneaza numele regilor Zalmodegicos si Rhemaxos, care in secolul III i.e.n. si-au exercitat autoritatea asupra cetatii, primind sume de bani pentru a apara cetatea de dusmani. In sfarsit, o stire de la istoricul Pompeius Trogus pomeneste de cresterea puterii dacilor prin regele Rubobostes la inceputul secolului II i.e.n. Pe timpul acestui rege, centrul stapanirii dace se gaseste in Transilvania. Asezarile lor devin mai bogate, cu o productie agricola crescuta, cu multiple mestesuguri, sapaturile arheologice demonstrand o intensa viata comerciala. Ca urmare a ruperii regatului macedonean in 168 i.e.n. in trei parti si transformarea acestuia in 148 i.e.n. in provincie romana, dacii se vor invecina cu Imperiul Roman.

In a doua parte a secolului al II-lea i.e.n. se duc numeroase lupte intre romani, pe de o parte, si iliri, celti si traci pe de alta parte. Aceste neamuri, prinse intre statul roman si statul dac, isi vor pierde din importanta si vor inceta sa mai joace vreun rol politic, in timp ce statul dacic ajunge sub Burebista la cea mai inalta expresie a sa.

3.Norme de conduita

Epoca mileniului I i.e.n. s-a caracterizat printr-o dezvoltare permanenta a populatiei geto-dace si a traditiilor sale pe teritoriul ce a format mai tarziu leaganul poporului roman. Descoperirile arheologice vin sa documenteze unitatea acestei populatii si autohtonia ei. Cultura, organizarea sociala, organizarea militara si religioasa tind din ce in ce mai mult, spre a doua jumatate a mileniului intai i.e.n., sa realizeze o diferentiere neta a geto-dacilor de popoarele din jur.

Relatiile sociale ale geto-dacilor erau reglementate prin cutume, norme fara caracter juridic, respectate in consens si de buna voie de catre membri societatii.[10] In familie, relatiile gentilice erau dominante, traiul, munca si traditiile cultural-religioase se realizau in comun. Cu toate acestea, fii puteau cere parintilor sa le delimiteze partea care urmau sa o foloseasca din proprietatea comuna, aceasta fiind o formula tranzitorie spre proprietatea privata.

Pentru stabilirea drepturilor si obligatiilor intre parti se realizau invoieli consfintite prin juraminte, in cadrul unui ceremonial special: se consuma vinul dintr-o cupa in care partile ce se invoiau amestecau cateva picaturi de sange si in care se inmuiau varfurile sagetilor si ale sabiilor. Aceasta forma solemna era o garantie a intelegerilor, garantie ce se facea prin insasi viata partilor. Fiind o formula solemna si realizata in prezenta comunitatii, invoiala devenea opozabila tuturor.

Juramantul cu puterea cea mai mare era considerat a fi cel facut pe zeii palatului regal. Atunci cand se considera ca una din parti a jurat stramb, se instituia o proba cu ghicitori, in numar de trei, care il indicau pe cel vinovat. La aceasta proba se putea reclama o forma de "recurs" prin aducerea unui numar dublu de ghicitori[11]. Cel ce era gasit vinovat, chiar daca era numit dintre partile in conflict sau dintre ghicitori, isi pierdea viata, astfel ca nimeni nu-si permitea sa dea informatii false sau sa jure stramb.

Sanctiunea suplimentara pentru cel gasit vinovat era si pierderea bunurilor in favoarea ghicitorilor. Se detin date cu privire la viata de familie, notificate de Meneandru in comediile sale si apoi de Strabo, cu privire la poligamia getilor. Exista date ca regii si membrii clasei nobiliare ar fi avut mai multe sotii, dar patura de jos, majoritatea populatiei, era monogama. Femeile aveau o pozitie inferioara in familie, ca urmare a formarii si consolidarii familiei patriarhale.

Regulile de conduita erau intarite prin credinte in zei si invocarea lor pentru apararea si consolidarea acestora. Zeul principal in care credeau geto-dacii era Zalmoxis[12], numit de unele triburi Gebeleizis, zeu al timpului frumos sau al cerului senin. De aceea, dacii trageau cu sagetile in vazduh spre nori, pe timp de furtuna, pentru a-si ajuta zeul.[13]

Dacii credeau in nemurire si ca viata lor va continua alaturi de Zalmoxis si dupa moarte. De aceea, ei luptau cu un curaj extraordinar impotriva dusmanilor si preferau sa se sinucida decat sa fie capturati de acestia. Alte izvoare amintesc ca zei ai dacilor pe Marte, care dupa traditie s-a nascut chiar in tara lor, pe Dionisos - zeul vinului, si pe Bendis, corespunzatoarea zeitei Artemis la greci[14].

Cultul consta din slujbe si ceremonii pe varfurile muntilor, preotii fiind pastratori ai regulilor, medici si judecatori. Prin modul lor de viata, preotii constituiau un adevarat ordin calugaresc. Ei nu se casatoreau, nu mancau carne, ci numai lapte, duceau o viata de asceti, fiind respectati foarte mult de popor, care ii numea "prea cuviosi" sau "calatori prin nori". Numele preotilor insemna "intemeietori". In fruntea preotilor era marele preot, care era si sfatuitor al regelui, pentru popor fiind considerat aproape un zeu.

O alta regula a dacilor era aceea ca din cinci in cinci ani trimiteau la Zamolxis cate un sol pentru a-i comunica nevoile si durerile lor. Solul era invatat ce sa-i comunice zeului, dupa care era aruncat in sus spre a cadea in trei sulite. Daca murea, faptul insemna ca zeul si-a primit solul, daca nu, aceasta insemna ca trebuie trimis un alt sol.

Daca la alte popoare cei jertfiti erau criminali, hoti sau prinsi de razboi, la daci alegerea se facea numai dintre oameni liberi, fara pata. Cel care nu murea strapuns de lanci era alungat din comunitate, aceasta considerandu-se o mare rusine.

Popor cu o sedentaritate imemorabila pe pamantul care i-a fost leagan, legat de acesta prin agricultura, in toate formele ei, stiind sa-l apere cu un eroism si o pricepere care excludea orice sentiment de frica de moarte, cu regi care aveau o conduita de o inalta tinuta morala si cu o diplomatie care ii aseza alaturi de cele mai ilustre personalitati politice ale antichitatii, cu o religie superioara, dacii au fost unul dintre cele mai importante popoare ale lumii antice.

Atunci cand Traian i-a cucerit a afirmat ca : "Am subjugat chiar si pe acesti geti, cei mai razboinici dintre toate neamurile care au existat vreodata, nu numai din cauza puterii corpului lor, dar si din aceea a invataturilor lui Zamolxis, care este intre ei asa de slavit. Acesta le-a intiparit in inima ca ei nu mor, ci numai isi schimba locuinta si, de aceea, merg la moarte mai veseli decat in orice calatorie". Constituie un prilej de mandrie pentru noi ca stramosii nostri au fost apreciati de contemporanii lor ca fiind un popor superior tuturor barbarilor si "mai asemenea grecilor", cum afirma Dio Chrysostom.

TEST DE AUTOEVALUARE

Exemple de subiecte de sinteza

1.       Ce afirma Herodot și Strabo cu privire la poporul dac?

2.       Expediția lui Darius din 514 i.e.n. se refera și la geți. Cum sunt caracterizați?

3.       Care sunt orașele cetați intemeiate de greci in sec. VII i.e.n.?

4.       Ce știri sunt expuse in povestirea lui Arian, despre expediția lui Alexandru Macedon cu privire la stramoșii noștri?

5.       Cum este caracterizata democrația militara din timpul lui Dromihete?

6.       Enumerați cel puțin patru norme de conduita a dacilor, precum și elementele cultului lor.

BIBLIOGRAFIE SPECIFICA:

CHIS I., Istoria statului si dreptului romanesc, Editura Wolters Kluwer, Bucuresti, 2010.

CHIS I., Istoria statului si dreptului romanesc, Editura Cartea Universitara, Bucuresti, 2010.