"Fiecare gest este asemenea unui cuvant,

iar un cuvant poate avea mai multe intelesuri.

Perspicace este cel ce poate citi «propozitiile» trupului."

(Allan Pease)

LIMBAJUL TRUPULUI

Cand trec pe langa tine, fara raspuns la salut, prefacandu-ma ca nu te vad, trupul meu comunica tocmai faptul ca nu vreau sa comunic. Trupul si pupila ochilor "spun" adesea ceea ce nu vreau sa spun.

Limbajul trupului comunica mai sincer decat cuvantul. Dincolo de cuvinte, trupul nostru emite neincetat mesaje incredibil de importante pentru comunicarea cu sine si cu ceilalti. Postura, gestica, ritmul si viteza miscarilor, distanta, orientarea, privirea, contactul vizual, expresia fetei, culoarea tenului, vocea, ritmul respiratiei sau tonusul muscular sunt doar cateva dintre antenele sale de emisie.

Eu sunt corpul meu. Autoatingerea

Felul de a fi propriu unei persoane este exprimat de corpul sau. Suntem evaluati si, la randul nostru, evaluam pe altii mai cu seama dupa maniera in care corpul exteriorizeaza trairile interioare, atitudinile si caracterul. Corpul exteriorizeaza personalitatea. "Sunt corpul meu" si nu "am un corp" spune Vera Birkenbihl, directoarea Institutului German de Studii Cerebrale (Semnalele corpului, Gemma Press, Bucuresti, 1999, p. 76), propunand o optiune culturala intre aspiratia occidentala "de‑a‑avea" si cea orientala "de‑a‑fi".

Cu cat prima orientare este mai puternica, cu atat omul percepe mai slab si intelege mai putin semnale emise de propriul sau corp sau de corpurile altora. Cand nu‑si mai intelege trupul, omul tinde sa resimta lipsa armoniei interioare. Nu mai este impacat cu sine si "nu mai este" corpul sau, ci are doar un corp, pe care tinde sa‑l neglijeze. Unei persoane care nu devine constienta de semnalele emise in limbajul propriului trup ii va fi greu, poate chiar imposibil, sa perceapa si sa interpreteze satisfacator semnalele emise de trupurile altor persoane. De pilda, gestul de a musca buzele poate semnifica nervozitate sau disconfort. Pentru a intelege cu adevarat acest lucru, am nevoie sa percep eu insumi semnificatia acestui semnal, exact in momentul in care il emit. Inregistrez ceea ce simt si, abia dupa aceea, voi putea presupune ce simte si altcineva care isi musca nervos buzele.

Autoatingerea este miscarea si gestica prin care tindem sa refacem contactul cu propriul corp, de cele mai multe ori inconstient. Cele mai multe autocontacte imita situatiile in care ne-ar atinge tandru alte persoane. Practic, orice autoatingere are ca efect faptul ca ne simtim imediat ceva mai siguri pe noi, ceva mai protejati. Majoritatea autocontactelor se realizeaza intre mana si cap; sprijinim fruntea, barbia sau tampla, atingem fugar gura, barbia sau buzele, trecem mana prin par sau scarpinam in treacat nasul, urechea. Scarpinarea cefei, trasul de urechi sau ducerea mainii la gura, nas sau gat, tradeaza conflicte interioare, perplexitate, nedumerire sau jena. Cand avem un sentiment de neajutorare si nu atingem propriul corp, manifestam oricum tendinta de a ne agata de obiecte; ne tinem de un nasture, de tivul hainei sau de aproape orice alt obiect aflat intamplator in preajma.

Unele autocontacte tind sa joace chiar rolul unui scut protector: incrucisam bratele la piept, incrucisam picioarele, prindem o mana cu cealalta, mangaiem fruntea sau crestetul capului. Uneori, prindem genunchii cu mainile de ca si cum am imbratisa o alta persoana, care ne ofera sprijin si protectie. Asezam chiar capul pe genunchi, sprijinindu-ne cu totul pe acea iluzorie alta persoana.

Numeroase autoatingeri au destul de stravezii conotatii erotice. De pilda, femeile se pot atinge pe ele insele, sugerand in mod inconstient cat de mult le-ar placea sa fie atinse; isi mangaie parul, isi ating tandru fata, isi umezesc buzele cu limba sau isi ating coapsele si picioarele.

Traversarea unor situatii de stres sau conflict creste nevoia de autoatingere. Dupa cum parintii ne-au mangaiat sau nu in situatiile delicate din copilarie, la maturitate, ne vom oferi singuri tandretea si protectia de care avem momente in momentele grele.

Gestul de incrucisare a bratelor pe piept, desi se constituie ca un fel de perete sau bariera cu rol de inchidere si aparare a trupului si organelor vitale, are adesea si un puternic efect de linistire si asigurare prin autoatingere. De aici si dificultatea de a reprima tendinta de a-l folosi.

Trupul este fiziologia

Trupul este insasi fiziologia care ne tine in viata, iar fiziologia este calea cea mai scurta pe care o avem la dispozitie pentru a schimba rapid o stare interioara, o emotie si chiar o maniera de a gandi. De regula, atunci cand adoptam o fiziologie entuziasta si increzatoare, vom simti aproape automat si starea interioara specifica, cu care ea este asociata si pe care o induce. Din contra, daca vom adopta o fiziologie tipica pentru starea de oboseala, tristete sau depresie, cu umerii cazuti, capul plecat si privirea stinsa, vom simti de asemenea ca starea sufleteasca si gandirea vor tinde sa o urmeze. Cand luam poza unei persoane obosite, exact ca si atunci cand ne autosugestionam, spunand in barba sau in gand, ca suntem rupti de oboseala, nu facem altceva decat sa cream si sa intretinem reprezentarile interioare ale oboselii.

Pe de o parte, fiziologia noastra si, pe de alta parte, trairile si reprezentarile noastre interioare, sunt strans legate intre ele, asa fel incat daca modificam pe una, aproape automat, o modificam si pe cealalta. Practic, ori de cate ori operam schimbari in fiziologie - respiratia, postura, expresia faciala, gestica, volumul si tonul vocii, tonusul muscular etc. - putem schimba imediat si starea sufleteasca sau tiparele de gandire. Trupul ramane cheia schimbarilor emotionale si mentale rapide: "Nu exista minte, exista doar trup si nu exista trup, exista doar minte" afirma Anthony Robbins (Puterea nemarginita, Amaltea, 2001, p. 126).

Practic, fiecare emotie pe care am trait-o vreodata a fost imprimata si exprimata intr-un fel specific doar ei de catre fiziologie. Nici nu putem trai cu adevarat o emotie noua, fara o schimbare adecvata a fiziologiei. Sa incepem cu expresia faciala. Cand traim o anume emotie, ea se imprima in expresia fetei. De pilda, cand ne bucuram, fata se insenineaza si zambetul infloreste pe buze. Ne intristam si fata se intuneca, iar lumina din priviri se stinge. Cu timpul, intre emotia traita repetat si expresia faciala asociata ei se stabileste o stransa legatura. Astfel, reciproca devine si ea valabila, in sensul ca, atunci cand fata va configura voluntar o anume expresie, emotia asociata acesteia va tinde sa se imprime in minte si in suflet. De pilda, atunci cand vin in minte amintiri placute, zambetul va tinde sa inunde chipul, iar atunci cand zambetul inunda chipul, amintirile placute vor tinde sa revina in minte, de la sine. Daca cei 80 de muschiuleti distincti ai fetei cuiva s-au obisnuit deja sa exprime mai curand plictiseala, dezgust, frustrare sau depresie, ei vor tinde neincetat sa trimita mintii exact acest gen de mesaje. Ce bun lucru facem atunci cand ne obisnuim muschii fetei cu zambetul si exprimarea spontana a fericirii, a bucuriei, veseliei, entuziasmului, incantarii, amabilitatii si optimismului! Expresiile faciale modifica sentimentele, tot asa cum sentimentele modifica expresiile faciale.

Respira adanc! Indreapta-ti spatele! Trage umerii inapoi si scoate pieptul inainte! Inalta fruntea, capul, privirea! Crezi ca ai putea fi cu adevarat deprimat cand afisezi aceasta postura a trupului tau?

1. "Legile" limbajului trupului

"Legile" limbajului trupului au bunul simt de a nu exista cu adevarat, astfel incat eroarea ramane mereu posibila in descifrarea corecta a acestui limbaj. Practic, este imposibila o decodificare exacta si realista a tuturor semnalelor emise in limbajul corpului. Si totusi.

Unii cititori ar putea fi contrariati de faptul ca limbajul corpului si-a facut un loc sub umbrela acestui volum de "limbaje ascunse". La modul propriu, limbajul trupului nu-i un limbaj ascuns. Cel putin nu este unul ascuns privirii. I-am facut totusi loc in paginile acestui volum de limbaje ascunse, pentru ca risca mereu sa ramana ascuns perceptiei constiente. Si nu atat pentru faptul ca este un limbaj subtil, confuz sau polisemic, cat pentru acela ca semnalele sale pot fi si chiar sunt ignorate de creier, in majoritatea proceselor constiente de procesare a informatiilor. Mare parte dintre mesajele corpului raman in zona perceptiei subliminale.

Limbajul trupului are intotdeauna valoarea comunicativa. Mesajele exista permanent, chiar daca nu pot fi citite intotdeauna cu precizie si la timp. Orice pripeala in interpretarea semnalelor izolate sau ambigue poate conduce la concluzii false. In graba noastra de a le descifra, comitem adesea grave erori de interpretare.

Limbajul trupului este confuz, in sensul ca numeroase semnale raman susceptibile de mai mult de doua-trei semnificatii distincte. Cutele orizontale de pe frunte, de pilda, apar atunci cand ne incearca teama, atunci cand ne incearca ingamfarea si atunci cand tocmai am inteles un anumit lucru si spunem: "Aha, am priceput!". Poate fi dificil sa deosebim semnalele arogantei de cele ale fricii sau ale timiditatii. Este riscant si simplist sa facem aprecieri pe seama unor observatii sumare a doar catorva indicatori ai limbajului trupului. Este cu adevarat un lucru rar sa "citim" pe cineva dintr‑o privire. Dar nu imposibil.

Descifrarea limbajului trupului se bazeaza pe incercare si eroare. Un semnal izolat nu are suficienta forta de expresie. In "lectura" trupului este absolut necesar sa verificam ipotezele formulate pe baza perceptiei semnalelor izolate, sa ne asiguram ca se confirma unele pe altele si au intr‑adevar semnificatia ce li se atribuie. Verificarea interpretarii inseamna intrebari, tacere si rabdare.

Limbajul trupului are avantajul ca ramane oarecum independent de vorbitor, in sensul ca emite mesaje in timp ce persoana vorbeste, scrie sau afiseaza alte comportamente. De pilda, fara a intrerupe in mod explicit vorbitorul, il putem descuraja manifestand o nedumerire politicoasa in expresia fetei sau clatinand capul dezaprobator. Din contra, il putem incuraja sa continue, prin zambet sau prin clatinarea aprobatoare a capului. Puterea si eficacitatea mesajului trupului vin din subtilitatea sa.

Limbajul trupului exprima atitudini, emotii si sentimente, iar nu concepte si idei. El actioneaza la nivelul comunicarii analogice si are un suport mai curand hormonal decat neuronal.

Limbajul trupului este unul transcultural. El leaga limbi (vorbite) si culturi diferite, in sensul ca are, adesea, aceleasi semnificatii aproape oriunde in lume. Expresia corporala a fericirii sau a tristetii, a satisfactiei sau a maniei, a acordului sau dezacordului transcende culturile si limbile pamantului. Totodata, limbajul trupului poarta o puternica amprenta culturala si sociala. Multe gesturi si posturi ale corpului tradeaza aria socio‑culturala in care individul a trait candva sau traieste in prezent. Banal, dar in timpul razboiului, multi agenti americani infiltrati in Germania s‑au deconspirat prin "stilul american" in care mancau si stateau pe scaun, cu picioarele pe masa.

2. Criterii de evaluare

Numeroase manifestari si semnale corporale sunt innascute. De pilda, imediat dupa nastere, puii mamiferelor, ai primatelor, ca si ai omului, manifesta tendinta gestuala de a suge. Expresia zambitoare a fetei copiilor se manifesta chiar si la cei nascuti orbi sau surzi, adica independent de orice forma de invatare sau copiere. Cand sunt fericiti, oamenii zambesc, iar cand sunt suparati, ei se incrunta sau devin posaci. Scrasnetul dintilor sau ranjetul semnifica ostilitate sau iminenta unui atac. Astfel de gesturi sunt universale, iar originea lor poate fi urmarita pana in trecutul primitiv al omului. Practic, nu au nevoie de decodificare si interpretare.

Pentru "lectura" numeroaselor semnale emise de trup, in comunicarea umana, este nevoie de o mimima sistematizare a catorva criterii de evaluare. De regula, acestea sunt grupate in cinci registre: distanta, vocea, postura, mimica si gestica.

Distanta

Fiecare tip de relatie interumana presupune anumite reguli de organizare a spatiului si a distantelor interpersonale. Este vorba de semnificatia distantei pe care o pastram fata de altii, fata de animale sau de obiecte, ca si de miscarile bruste care modifica aceste distante. Asupra acestui registru al limbajului corpului nu mai avem de adaugat ceva in plus fata de cele aratate in capitolul privind "proxemica si distantele interumane".

Vocea

In limbajul trupului, in registrul sau criteriul "vocii" vom include toate semnalele acustice si manifestarile vocale care pot acompania vorbirea (tuse, suspin, oftat, ras, volum vocal, ton, ritm, accent, pauze etc.), fara a avea in vedere limbajul verbal, in sensul ca vom ignora semnificatia cuvintelor rostite. Aici, se regasesc si manifestarile vocale complet lipsite de continut verbal, cum ar fi tusea, rasul, oftatul, geamatul, ragaitul sau plescaitul din limba. Asupra acestui registru al limbajului corpului nu mai avem de adaugat ceva in plus fata de cele aratate in capitolul privind limbajul vocii (paraverbalul), din primul volum.

3. Postura trupului

Inca din copilaria timpurie, ne-au sunat imperativ in urechi indemnuri de genul: "Stai drept! Stai cuminte! Stai pe propriile-ti picioare! Stai neclintit! Nu mai sta cocosat ca semnul intrebarii!"

In cadrul acestui registru al limbajului trupului avem in vedere atat tinuta pe care o persoana o adopta in mod obisnuit sau intr‑un moment anume, cat si miscarile care modifica sau influenteaza pozitia corpului. Poate fi vorba de aplecarea inainte sau inapoi, de trecerea greutatii corpului de pe un picior pe altul, de balansul trupului, de linia coloanei, a gatului si capului, in pozitia in picioare, asezat, culcat, picior peste picior etc. Linia trupului, a coloanei, a umerilor si a gatului au cota lor de importanta. Modul in care ne aplecam catre partener sau luam distanta fata de el transmite atitudini de disponibilitate, respingere sau nepasare. De pilda, faptul ca cineva sta asezat in prezenta altei persoane aflate in picioare poate transmite semnale de dominare. In grup, postura trupului indica raporturi de dominare, egalitate sau umilinta, insotite sau nu de cedarea controlului si a teritoriului personal. Capul plecat si umerii cazuti semnaleaza obedienta, inferiorizare, slabiciune sau timiditate. Postura dreapta, capul sus sau lasat pe spate indica multumire de sine. Incordarea si rigiditatea tradeaza teama.

Bine infipt pe picioare

A sta pe picioare pare un lucru atat de comun incat tindem sa-l ignoram. Atunci cand spunem despre cineva ca este "bine infipt pe picioare" avem in vedere, la modul propriu, atitudinea sa posturala si coordonarea simultana a echilibrului si balansului. Lasam insa sa se inteleaga ca este un tip de neclintit si sub aspectul personalitatii sale, al caracterului si coerentei interioare. Despre acea persoana gandim ca este bine cladita fizic, dar si stabila in plan psihic. Stand sigur "cu picioarele pe pamant", va fi greu de dezechilibrat de un "ghiont" emotional minor. A sta bine infipt pe picioare inseamna a deprinde controlul centrului de greutate al corpului, care se afla undeva in apropierea coloanei vertebrale, ceva mai jos de linia ombilicului.

Aceasta ar putea fi o prima dovada intuitiva a existentei unei corelatii intre exteriorizarea trupului si tinuta interioara a unei persoane. Cel care sta bine pe picioarele sale are sanse mari sa fie stabil emotional si echilibrat sufleteste.

Stand in picioare

Cu cat o persoana stand in picioare se tine mai drept si isi repartizeaza constant greutatea pe ambele picioare, cu atat suntem mai inclinati sa credem in verticalitatea tinutei sale morale, in demnitatea, onestitatea si in echilibrul sau psihic. Cineva slugarnic sau nesigur are tendinta de a sta mai aplecat, de a se inclina in fata si de a privi de jos in sus. Din contra, cineva arogant si increzut manifesta tendinta de inclinare catre inapoi si de a privi de sus in jos. Totusi, acest prim semnal emis de postura trupului nu poate fi judecat izolat de altele; o persoana inalta poate fi usor inclinata in fata, pentru ca este inalta, si nu pentru ca este umila, de exemplu. Ca exceptie de la reguli, pozitia de "drepti" este una gata pentru primirea unei comenzi. Impresia pe care o degaja persoanele cu tendinta de a sta cu picioarele apropiate, in pozitie de "drepti" este tendinta spontana catre corectitudine controlata si supunere.

O persoana care penduleaza prea des de pe un picior pe altul da semne de nesiguranta si neputinta de a decide ferm sa spuna sau sa puna in practica unele ganduri sau intentii. Tradeaza lipsa de echilibru. Gestul ridicarii pe varfuri tradeaza fie agresivitate, fie ingamfare, fie instabilitate.

Cineva care strange umerii, trage capul intre umeri si se ascunde in spatele bratelor incrucisate emite semnale de inchidere sau aparare. Instinctiv, cauta protectia autoatingerii si face gestul stravechi de a‑si apara carotida. O astfel de persoana, intr‑un astfel de moment, va purta dosarul sau poseta ca pe un scut care‑l apara. O persoana deschisa si sigura pe sine deschide larg bratele sau poarta dosarul sub brat. Totusi, cineva timid si speriat poate emite false semnale de infumurare, pentru a indica cat de "sigur pe sine" si "stapan pe situatie" este.

Ca regula generala insa, postura dreapta reflecta atitudine deschisa, stabilitate, siguranta, dar si flexibilitate. Oricand se poate inclina in ambele directii, in functie de imprejurari.

Important de observat si daca o persoana stand in picioare se afla in cautarea unui sprijin sau unui reazem, ce poate fi un perete, o tribuna, o masa sau altceva. Cei care stau liber, fara nevoia de sprijin, se simt mai siguri si mai bine infipti pe picioare, la propriu si la figurat. Cei care se afla mereu in cautarea unui reazem se simt vulnerabili.

Un alt aspect caracteristic pentru pozitia stand in picioare priveste balansul pe varfuri si calcaie, leganatul, bataiala si tremurul, care semnaleaza neliniste, teama si agitatie interioara. In completare, semnale importante se mai pot extrage si din limbajul distantelor, tratat in capitolul dedicat proxemicii.

Persoana in mers

Aproape tot ceea ce am consemnat la pozitia stand in picioare ramane valabil si pentru mers. Elementele relevante ale mersului sunt ritmul, fuleul, gradul de tensionare al trupului si miscarile mainilor, coapselor si capului, asociate mersului. Ritmul "normal", cam de un pas pe secunda, este si vioi si echilibrat, totodata. Cand suntem in mers si luam o decizie ferma, mersul capata un anumit tempo. Cu exceptia mersului agale, de preumblare, mersul incet, cu tempo lent, este un fel de "trandavit mobil" si semnaleaza o persoana moale, pasiva sau nehotarata, care cauta mereu o ocazie pentru a se opri din drum. Mersul rigid si tensionat semnaleaza incordare interioara. Mersul elastic si degajat semnaleaza contrariul. Directia precisa de mers pe directia privirii spune alte cateva lucruri interesante. Persoanele deschise, extravertite au obiceiul de a privi inainte, in directia de mers si direct catre ceea ce le iese in drum. In schimb, persoanele introvertite, inchise si reflexive au tendinta de a merge cu capul plecat, fara a privi direct obstacolele ce le ies in cale.

Mersul "de cocostarc" al unei persoane care impinge genunchiul inaintea labei piciorului, tradeaza precautie, nesiguranta si teama. Seamana cu mersul soldatului pe un teren minat. Nu paseste cu indrazneala si siguranta, pentru ca ar putea sari in aer.

Mersul indraznet, cu laba piciorului aruncata inaintea genunchiului, semnaleaza siguranta si putere. Persoana tinde sa ocupe cat mai mult spatiu. Sie precis ce vrea si catre ce anume se indreapta. Este o persoana hotarata care se grabeste spre un tel precis. Din contra, mersul sovaielnic semnaleaza stare de confuzie, indecizie sau lipsa de luciditate.

Pentru a intelege tipul de relatie existenta intr‑un cuplu, poate fi relevanta observarea atenta a mersului in doi. Se poate sesiza egoismul celui caruia nu‑i pasa de celalalt, care nu poate tine pasul si ritmul sau care ramane in urma sau o ia inainte. Totodata, ca si la dans, se poate sesiza masura in care cei doi au dorit si au reusit sa se sincronizeze. Distanta dintre ei transmite alte semnale importante. La mersul in grup, problema se pune la fel.

Pozitia sezand

Suntem o civilizatie sedentara; pozitia sezand pe scaun a devenit dominanta in lumea noastra si interpre­tarea corecta a semnalelor specifice poate fi de mare utilitate. Ne asezam la birou, in automobil, la masa, la sedinta, la teatru, la cinema, la televizor. Chiar si in parc.

In pozitia asezat, putem fi "calare pe situatie", putem fi cu "fundul in doua luntrii", putem sta "ca pe ace" sau "ca pe ghimpi". Un prim indiciu semnificativ rezulta din aprecierea rapida a modului in care este plasat centrul de greutate al corpului: in fata, in spatele sau deasupra bazinului.

Pozitia de fuga este aceea in care cineva sta "ca pe ace", pe marginea scaunului, aplecat in fata, cu mainile pe sau intre genunchi, cu greutatea trupului concentrata in fata bazinului si picioarele in pozitia gata de a pasi. Este tipica pentru persoane anxioase, lipsite de siguranta de sine. Este adoptata de cineva gata sa se ridice si sa plece cat mai repede cu putinta. Semnaleaza graba, indispozitie, nesiguranta si atitudine de fuga, in plan psihic. Cand vehiculele de transport in comun se apropie de statie, calatorii care urmeaza sa coboare iau adesea aceasta pozitie. Daca partenerul tau sta in pozitie de fuga, ar fi bine sa afli care sunt motivele acestei atitudini sau sa inchei intrevederea. Daca obtii o schimbare de pozitie, poti continua. Totusi, daca cineva se apleaca brusc catre celalalt, cu privirea atintita inainte, semnaleaza ca este interesat de ceea ce i se spune. Cauta apropierea sau este numai "ochi si urechi", atent la ceea ce aude si vede.

Pozitia deschisa, de "luare aminte", este aceea in care cineva, un elev de pilda, sta drept in banca, cu mainile pe masa, avand corpul si privirea orientate spre vorbitor. Aceasta pozitie genereaza maximum de atentie si receptivitate din partea partenerului de comunicare. Totusi, poate fi mimata (pentru ca profesorul sau seful o impun, de exemplu), si nu declansata din interior, din convingere sincera. In acest caz, nu este relevanta.

Mimica si privirea care insotesc pozitia de sedere pot transmite semnalele de control necesare unei evaluari corecte. Gestica este un alt element de control. Daca cineva sta drept, dar are bratele incrucisate la piept sau tine mana peste gura, de exemplu, pozitia deschisa de sedere ca atare nu mai este relevanta. Lectura limbajului corpului cere precautie.

Pozitia rezema si relaxat este aceea in care centrul de greutate al jumatatii de sus a corpului este deplasat in spatele bazinului. Cu cat pozitia obisnuita de sedere a unei persoane este mai relaxata, mai comoda, cu atat mai inalta este pozitia sociala ocupata de ea in ierarhia sociala. In cazul femeilor, poate fi interpretata si ca o provocare sexuala, chiar daca ele o adopta pentru a demonstra ca sunt puternice si dezinvolte. In cazul lor, este de preferat ca picioarele sa fie mai curand lipite unul de altul, pozitia picior peste picior ramanand una tipic feminina. Barbatii puternici au mai curand tendinta de a tine picioarele departate, atunci cand sunt asezati. Demonstrativ si ostentativ, unii barbati pot pune un picior peste altul, sprijinind glezna unuia pe genunchiul celuilalt. In principiu, desi este o autoatingere prin care un picior protejeaza pe celalalt, pozitia picior peste picior sugereaza deschidere si siguranta de sine. Iata cat de interesanta poate fi dispunerea picioarelor in pozitia asezat. Pentru ca rareori ne gandim la ele, picioarele constituie "cea mai cinstita" si sincera parte a corpului nostru. Daca persoana departeaza mult picioarele, ocupand toata suprafata scaunului si o buna parte din imprejurimi, intr-o pozitie extrem de relaxata si comoda, atunci ea este foarte sigura pe sine si oarecum nepasatoare fata de cei din jur, mergand pana la neglijenta si sfidare. Din contra, daca picioarele sunt prea strans lipite unul de altul, persoana este mai curand speriata, incomodata, formalista si intrucatva, chiar penibila.

Doar o mica parte din ceea ce am consemnat in legatura cu postura aroganta in picioare ramane valabil si la pozitia asezat. In cazul pozitiei sezand rezemat comod de spatar, cu picioarele departate, intinse inainte, relaxat sau picior peste picior, poate fi vorba de aroganta si infumurare doar rareori. Atunci, persoana are si tendinta de a privi de sus in jos. Cel mai adesea, aceasta pozitie de sedere semnaleaza o stare de preaplin si multumire de sine. Un om incordat, nelinistit sau grabit nu poate ramane in aceasta pozitie. Studiile au aratat ca exista persoane care, pur si simplu, nu se pot "tolani" cu placere nici la ele acasa; stau la televizor asezate in pozitie verticala, fara sa se reazeme.

Orientarea N‑O

Un alt criteriu de evaluare a atitudinii unui partener de comunicare, in grup, pe durata unor intrevederi indelungate, se refera la directia privirii si orientarea fetei si toracelui. Vera Birkenbihl (dupa Franz Susmann) numeste acest tip de orientare a trupului aflat in pozitia sezand "contact N‑O".

Initialele N si O vin de la cuvintele nas si ombilic. Ideea este aceea ca o persoana din grup isi directioneaza involuntar privirea, fata si intreg toracele preponderent catre persoana sau persoanele pe care le percepe ca fiind mai importante sau fata de care nutreste atitudini si sentimente speciale. Acest semnal devine relevant in intrevederile care dureaza cel putin 10‑15 minute.

Pozitia culcat

In timpul somnului de o noapte, o persoana oarecare isi modifica pozitia de cateva zeci de ori. Chiar si persoanele cu somn linistit fac acest lucru pentru ca unele sau altele dintre partile corpului sa nu amorteasca. Cu toate astea, majoritatea oamenilor adopta noapte de noapte doar una, doua sau, cel mult, trei pozitii de somn dominante. Acestea reflecta cumva stilul de viata, dispozitiile psihice, framantarile si atitudinile persoanei in fata vietii. In mod inconstient, unii se fac ghem, iar altii iau tot patul in stapanire. Unii dorm mai mult pe burta, altii mai curand ca fetusul in burta materna, altii mai mult pe o parte si, cativa, preponderent pe spate. Persoanele cu un psihic foarte stabil sunt totusi capabile sa doarma ceasuri in sir exact in pozitia in care au adormit. Pozitia in care o persoana doarme cea mai mare parte a timpului constituie o sursa densa de informatii asupra modului sau de viata.

Studiile intreprinse de psihiatri (Samuel Dunkell, de la Harvard, de pilda) afirma ca pozitia in care cineva doarme in mod obisnuit dezvaluie unele aspecte ale personalitatii si dispozitiei sale psihice. O persoana isi schimba pozitia dominanta in care doarme si functie de starile sufletesti prin care trece la un moment dat. Cele patru pozitii de somn dominante sun descrise in continuare.

Pozitia fatului(foetus), in care se doarme ghemuit, cu genunchii indoiti, adusi la gura. Corpul seamana cu un ghem. Persoana este chircita si isi ascunde fata si organele interne. Perna sau o papusica oarecare pot servi drept nucleu de in jurul caruia se aduna, circular, intregul trup. Acest mod de a dormi reflecta o atitudine inchisa, defensiva, o nevoie acuta de a fi ocrotit si lipsa unui punct de sprijin, in plan psihic. Persoana nu s-a maturizat suficient si traieste o teama continua in confruntarea cu viata de fiecare zi.

Pozitia intins pe spate, numita si pozitia regala, reflecta un sentiment de siguranta si incredere in sine, o personalitate puternica, deschisa, curajoasa, adesea, pana la imprudenta. Persoanelor care dorm astfel le este usor sa-i accepte pe ceilalti asa cum sunt. Ele se misca repede si apasat. Sunt deschise si resimt puternic nevoia de a da si a primi cu mare bucurie. Astfel de persoane au avut parte de o copilarie fara de griji, in care au fost mai mereu centrul atentiei.

Pozitia intins pe burta, cu fata la cearsaf, bratele intinse si picioarele departate, reflecta o stare de constrangere si ingrijorare, o atitudine mai inchisa si o anumita neliniste sau teama. Persoana care o adopta manifesta dorinta secreta de a stabili contacte cu multe persoane si de a controla si stapani o parte cat mai mare din anturajul sau. Persoanele care dorm pe burta tind sa stabileasca norme si reguli de conduita, pentru a controla mediul si viata celor din jur. Fac tot ce le sta in putere pentru a evita surprizele si liberul arbitru. Sunt ordonate si detaliile cele mai neinsemnate le enerveaza disproportionat cand nu se potrivesc cu regula. Cand sunt nesigure, tind sa doarma in diagonala, pentru a ocupa intreg patul si a stapani totul. Daca mijloacele de constrangere le lipsesc, ele risca in mod constant si tenace sa ramana singuratice.

Pozitia semi‑foetala este specifica celor care dorm pe o parte, fara a incovoia prea mult trupul si a trage cu totul genunchii catre gura si piept. Este o pozitie de somn comoda si practica. Este comoda si pragmatica. Asigura mare mobilitate si constanta, deoarece permite intoarcerea de pe o parte pe alta, practic, fara schimbarea pozitiei de somn dominante. Are si avantajul de a conserva caldura trupului si proteja organele interne vitale, mai ales inima. Pozitia semi-fetala nu semnaleaza nici nevoia de protectie si nici pe aceea de a lua in stapanire tot patul. Persoanele care o prefera sunt practice, echilibrate, usor adaptabile la situatii noi, sigure pe sine si fara probleme existentiale.

4. Mimica

Mimica regleaza comunicarea umana, in fractiuni de secunda. Uneori, doar intr-o clipa, ca o fotograma, oglindeste intreaga poveste a unei vieti, felul de a fi propriu unei persoane si starea sa interioara, cu doza efemera de bucurie si tristete, vigoare si oboseala, interes si plictiseala, siguranta si teama, furie si calm, agresivitate si blandete, tinerete si uzura, confort si jena, prietenie si dusmanie, iubire si ura, ca si alte si alte emotii, sentimente si atitudini. Semnalele mimice sar in ochi si divulga secrete, atunci cand vin in contradictie cu mesajul verbal al cuvintelor rostite de o persoana. Atata timp cat mimica ramane coerenta cu expresia verbal, ele mai pot trece neobservate.

"Lectura" expresiei mimice priveste toate semnalele pe care le putem observa pe fata unei persoane si care transmit mesaje consistente despre ceea ce se petrece cu ea. De pilda, rosul din obraji sau paloarea si congestia fetei sunt indicii psihosomatice ale unor procese fiziologice si, totodata, sunt si expresii ale unor stari sufletesti.

Mimica este greu de tinut sub control si, ca atare, ofera in mod continuu informatii asupra reactiei partenerului: surprindere, satisfactie, neincredere, furie, dezaprobare. Miscarile muschi­lor fetei produc modificari ale fizionomiei care exprima sentimente, idei si framantari interioare de mare profunzime. Dispozitia psihica si gradul de acord pot fi evaluate dupa miscarea continua a expresiei si trasaturilor fetei, dupa culoarea si congestia tenului, tensiunile musculare, zambet si incruntare.

Fizionomie, frenologie, morfopsihologie si computere

Ansamblul trasaturilor fetei si forma capului contureaza ceea ce numim fizionomia unei persoane. Ea nu priveste expresia in miscare a fetei, ci aspectul sau static, oarecum innascut.

Cateva ramuri ale psihologiei studiaza atent legaturile existente intre fizionomie, pe de o parte, si trasaturile dominante ale caracterul individului, pe de alta parte. Frenologia, controversata stiinta intemeiata de Gall, evalueaza caracterul si dominantele individuale dupa forma craniului, a nasului si intinderea fruntii. Criminologia tine seama de rezultatele acestor studii. Morfopsihologia sau fiziognomonia evalueaza caracterul si tipul de personalitate al omului dupa fizionomia sa. In orice caz, chiar si abilitatile perceptuale ale nespecialistului sunt suficiente pentru un diagnostic minimal al caracterului onest sau pervers al unei persoane, al temperementului sau dominant, al gradului de introvertire, al sensibilitatii emotionale sau al agerimii mintii unei persoane.

In plus, implicarea computerului in studiul emotiilor oglindite in expresiile faciale umane este deja o realitate promitatoare. Corporatia americana NCR coopereaza cu University of Southern California la un proiect numit E-Motions. Ideea proiectului este crearea unor baze de date a expresiilor mimice, in special in zona ochilor si a gurii, pentru a testa emotiile pe care acestea le reflecta. Tehnologia disponibila reuseste deja sa recunoasca sase emotii - frica, manie, bucurie, surpriza, dezgust si tristete. Paul Ekman, psiholog la Universitatea California din San Francisco, este recunoscut ca expert de cea mai inalta referinta mondiala in studiul exprimarii faciale a afectelor.

S-au facut descoperiri uimitoare prin studiul microexpresiilor faciale in miimi de secunda. Reflexul de tresarire, reactie primitiva si rapida la stimuli surpriza, de pida, contracta aceiasi 5 muschi din jurul ochilor, la toti oameni, oriunde in lume. Reflexul este ireprimabil, dar cu cat o persoana tresare mai tare, cu atat este mai predispusa sa resimta emotii negative.

Si IBM perfecteaza tehnologii de recunoastere de catre computer a expresiilor faciale ale emotiilor. Prin proiectul numit Blue Eyes, la Almaden Research Center din San Jose, IBM dezvolta algoritmi capabili sa detecteze emotiile prin masurarea modificarilor in fractiuni de secunda ale imaginilor sprancenelor si colturilor gurii.

Tehnologiile disponibile ofera inca rezultate neconcludente, deoarece computerele nu au nici macar o milionime din abilitatea perceptuala si intuitiva a oamenilor si animalelor. Doctorul Timothy Wren (vezi Seductia, Stiinta si Tehnica, Bucuresti, 1997) apreciaza ca ar exista cel putin 7000 de expresii faciale distincte. Expresia cea mai simpla a unui joc mimic poate fi sugestiva pentru marea varietate a emotiilor sugerate de modificari faciale aparent minore. Arcuirea buzelor in sus si coborarea sprancenelor exprima blandete, satisfactie, veselie. In schimb, caderea colturilor gurii si ridicarea sprancenelor exprima suparare sau dezacord. Daca simplificam modelul fetei la doua linii, gura si sprancenele, putem deja ilustra o varietate de atitudini si stari afective.

Sprancenele si ridurile fruntii

Fruntea fiecarei persoane pare sa o individualizeze prin desenul unic al cutelor ce exteriorizeaza sentimentele. O data cu trecerea anilor, cutele se adancesc, se rigidizeaza si fruntea pare brazdata de riduri. Linia lor este trasata de gandurile si emotiile care pun in miscare ochii si sprancenele.

Cand sprancenele coboara indelung si repetat, iau nastere cutele si apoi ridurile mici, verticale de la radacina nasului. Sunt cutele concentrarii si vointei. Ele indica incordarea atentiei spre exterior, intr‑o directie precisa. Pot sublinia agresivitatea provocata de furie, fermitate si concentrarea vointei spre rezolvarea problemelor.

Cand sprancene urca indelung si repetat, iau nastere cutele orizontale ale fruntii. Ele semnaleaza incordarea atentiei spre interior, sugerand surpriza, uimire, teama, confuzie sau aroganta. Decodificarea mai precisa are nevoie si de alte semnale ale fetei sau gesticii.

Cand fruntea este brazdata de cute verticale si orizontale, care se intretaie, avem un indiciu sigur al unei nesigurante si temeri interioare, abia stapanite. Cand sunt gata sa planga, chiar si fruntea copiilor face astfel de cute.

Gura

Majoritatea vietuitoarelor isi folosesc foarte mult gura; musca, ling, mesteca, maraie, casca, urla, ataca, se apara si altele. La om, gura face ore suplimentare; vorbeste, fluiera, zambeste, rade, saruta. In plus, gura nu este doar harnica, ci si expresiva, chiar una dintre cele mai expresive parti ale corpului. Chiar si miscarile abia perceptitibile ale colturilor gurii pot nuanta semnificativ expresia fetei. Ridicarea lor indica stari pozitive, de bucurie si imbunatatire a dispozitiei psihice. Fata unei persoane dominant fericite poate face gropite in obraji sau, macar niste usaare cute diagonale intre buze si obraji, la ridicarea colturilor gurii. Coborarea colturilor gurii semnaleaza stari de spirit negative, de tristete, furie sau incordare. Caderea involuntara a colturilor gurii, sugerand forma unei potcoave, tradeaza pesimism, tristete, dezamagire si pasivitate. Coborarea ostentativa si teatrala a colturilor gurii semnaleaza suparare, dispret, dezgust, respingere. Lipirea voluntara a buzelor poate fi un semnul concentrarii sau al luarii unei decizii. De regula, buzele mai carnoase pot semnala senzualitate, iar gura usor intredeschisa poate semnala deschidere.

Privirea si contactul vizual

Glumind doar pe jumatate, Allan Pease (Limbajul trupului, Polimark, Bucuresti 1995, p. 13) ne avertizeaza ca "o femeie poate arunca o privire ucigasa unui barbat, comunicand acest mesaj, fara sa deschida gura". Poate ca exagereaza putin, dar o face ca sa atraga atentia asupra fortei de expresie a privirii.

Ochii pot fi buni, rai, sfredelitori sau "blanzi ca de vaca". Cand vorbim cu o persoana care ne place, o privim cu nesat in ochi, peste 70% din timpul discutiei. Daca‑i suntem ostili, evitam involuntar contactul vizual (se numeste asa pentru ca pur si simplu exista, `n calitate de contact fizic, rezul­tat din incrucisarea privirilor). Uneori, privirile se incruciseaza scanteind ca niste sabii.

Fata si ochii partenerului de negociere contin buna parte din mesajul trupului. Persoana deschisa, care accepta confruntarea, priveste partenerul in ochi, dar nu fix in ochi si nu mai mult de 60% din timpul convorbirii. Privirea deschisa, ochi in ochi, nu inseamna neaparat o pupila imobila si o privire intepenita, ci o miscare vie a privirii de la o pupila la alta. Privirea "obraznica", prea fixa, prea directa, cu ochii mariti poate indica un repros tacit sau o forma de hartuire. Ar fi bine sa mergi chiar acum la oglinda si sa privesti fix in ochii tai.

Contactul vizual hotarat este o expresie a interesului si, de regula, doi parteneri care rezista fiecare privirilor celuilalt se respecta reciproc. Contactul vizual creeaza un inceput de intimitate. Acest lucru ramane valabil si in comunicarea cu animalele. Daca reusim sa prindem contactul vizual deschis si hotarat cu o fiara care ne ameninta, ea devine mai putin agresiva si periculoasa. Chiar si in ca Privirea nestatornica, osciland intre atentie si retragere, a celor care vorbesc grabit semnifica agitatie si nerabdare. Privirea de sus in jos este tipica persoanelor care se simt superioare si poate ascunde fie dezinteresul, fie dorinta de dominare si aroganta. La fel si privirea care scruteaza departarile, trecand dincolo de cei aflati in imediata apropiere, cu deosebirea ca mai poate trada si gandurile aflate in alta parte sau disconfortul si sentimentul de inferioritate. Persoanele care evita sa priveasca in ochi, fie se simt vinovate, fie au nevoie sa se debaraseze de un sentiment de inferioritate. Privirea "aruncata pe furis" spioneaza cu coada ochiului si este tipica persoanelor care doresc sa observe fara a fi observate. Cu toate astea, multi escroci privesc direct si "inocent", cu ochii larg deschisi.

In pozitia de ascultare sunt indicate contacte vizuale de 4‑5 secunde, la intervale regulate de timp. Daca iti este greu sa stabilesti contact vizual, priveste un punct imaginar, situat intre ochii interlocutorului. In grupuri mari, este recomandat sa privesti, pe rand, fiecare segment din grup. In grupuri mici, cand esti prezentat, se recomanda sa privesti in ochii fiecarei persoane timp de 3-5 secunde.

Pupila. In plan fiziologic, dilatarea sau contractia pupilei este o forma de adaptare la variatia intensitatii luminii; sunt foarte mari intr-o zi insorita si foarte mici intr-o noapte intunecoasa. Insa, pupila se dilata sau se contracta si la lumina constanta.

In plan psihic, emotiile influenteaza dimensiunea pupilelor. Dilatarea este semn de atractie, ispita, dorinta, bucurie, interes, placere, si acord. Din contra, contractia semnaleaza respingere, dezgust, disconfort, dezacord. Cand privirea trece peste ceva urat sau mizerabil, un rahat, de pilda, pupila se micsoreaza spontan. Cand pupilele partenerului de negocieri se maresc, poti creste linistit pretul. Cand se contracta, e timpul potrivit sa faci niste concesii. Pupilele mari exercita atractie inconstienta asupra noastra, iar instinctul face ca bebelusii sa aiba pupilele marite, pentru a-si mari sansele de supravietuire. Pupilele unei femei se maresc seducator cand ea priveste barbatul care o atrage.

In orice caz, pupilele si jocul lor fascineaza, fara a putea fi controlate in mod voluntar. Faptul ca emit semnale involuntare, receptionate inconstient face ca pupilele sa fie cei mai sinceri indicatori ai limbajului trupului. Jucatorului de poker i se maresc pupilele atunci cand are o "mana buna", indiferent de masca pe care si-o arunca pe intreaga expresie a fetei.

Unghiul intern al globului ocular si gradul de deschidere al ochilor constituie un alt indicator al gradului de interes fata de partener sau fata de ceea ce spune. Unghiul intern este, de fapt, un triunghi rosu in coltul ochiului, spre nas. Cand este vizibil, pleoapa superioara este ridicata. Interesul exista. Cand este acoperit, interesul a disparut sau este vorba de un dezacord. Este bine sa ceri acordul cuiva atunci cand ii vezi unghiul intern al ochiului.

Feluri de a privi. Privirea poate fi tandra, aspra, inteligenta, tampa, nepasatoare, prietenoasa sau ostila, pentru ca ochii sunt "oglinda sufletului". In mare, exista trei feluri de a privi, complet diferite intre ele, care insinueaza tipul de relatie propusa partenerului de comunicare.

Privirea oficiala este cea care focalizata doar pe fruntea partenerului, pe un mic triunghi aflat la radacina nasului, deasupra liniei ochilor. Un ordin verbal, dat pe un ton aspru si dictatorial, dar nesprijinit de privirea oficiala poate ramane fara efect. Daca seful da secretarei sale un ordin sec si aspru, privind‑o cald in ochii ei mari, lasand privirea sa-i mangaie coapsele, secretara va ramane confuza si va avea tendinta sa nu ia ordinul in serios: "A zis seful, darhi,hi!"

Privirea de anturaj, aruncata la prezentari si la primul contact, este cea care coboara de pe frunte, sub nivelul ochilor, focalizata pe zona unui triunghi mai amplu, ale carui varfuri sunt ochii si gura.

Privirea intima scaneaza, aluneca si se "lipeste" peste suprafete mari pe trupul cuiva, fara focalizare, de la nivelul ochilor pana la nivelul coapselor si din picioare pana in cap. Propune si un alt tip de relatie decat cea neutra, politicoasa, rece, diplomatica sau strict profesionala.

Intensitatea si durata contactului vizual cu interlocutorul, ca si schimbarile in directia privirii pot nuanta alte dimensiuni ale relatiei. Interesul fata de partener este intim legat de modul de a privi. Cand o persoana sau ceea ce spune ea nu ne intereseaza, mutam involuntar privirea in alta parte. Privirea insistenta, cu pupilele dilatate, semnaleaza dorinta de intimitate, interesul pentru ceva anume si o maniera de a hartui sau de a face curte. Adesea, privirea insistenta este asteptata, chiar dorita. Nu‑i rau sa stim cand anume.

Ochii nu comunica izolat de restul corpului. In diverse combinatii cu miscarea pleoapelor, a sprancenelor si a mainilor, ochii spun incomparabil mai mult decat gura, care rosteste cuvintele.

Zambetul

"Cine nu stie sa zambeasca sa nu‑si deschida magazin" spune un proverb oriental. Lasa sa se inteleaga nu doar faptul ca un comerciant ursuz si cinic, cu mimica planga­cioasa va avea o relatie proasta cu clientii, ci ceva despre personalitatea omului care nu zambeste. Cand zambim in afara, o facem si pe dinauntru.

"Omul care nu poate zambi nu este impacat in sinea sa", spune Birkenbihl (Semnalele corpului, p. 121). Lui ii va fi greu sa comunice cu ceilalti si sa raspandeasca buna dispozitie. In lipsa exercitiului zambetului, colturile buzelor coboara si, in jurul gurii, apare o cuta de amaraciune. In limbajul trupului, rictusul amar din coltul buzelor este un fel de acreala. O discutie acra lasa pe fata insemnele aceluiasi "gust".

Ca si stimul fiziologic, zambetul este reconfortant, energizant, terapeutic. Si nu doar pentru ca ajuta la ridicarea colturilor gurii. El trimite in interior mesaje de imbarbatare. Chiar un zambet silit si caraghios este de o suta de ori mai bun decat o grimasa chinuita. Daca‑l pastrezi pe chip 20 de secunde si realizezi ca‑i caraghios, obtii un zambet adevarat sau razi de‑a binelea de acreala de mai inainte.

Un zambet comunica mai mult decat o suta de cuvinte. Destinde atmosfera, dezar­meaza, declanseaza simpatie si convinge, adesea, mai bine ca un discurs intreg. Nimeni nu‑i atat de bogat incat sa nu simta nevoia de zambet si nici atat de nemernic incat sa nu‑l merite. Pentru vanzatori, negociatori, purtatori de cuvant, diplomati, agenti de protocol si relatii publice, zambetul face parte din "meserie". Este drept ca, pentru oamenii de afaceri si managerii ce joaca rolul de duri si intrasigenti, a zambi mai rar poate ramane un semnal de putere si seriozitate.

Nasul

Nasul nu are expresivitatea ochilor sau gurii, dar poate oferi semnale de sprijin. Strambam din nas cand ceva nu ne place, ferim nasul cand altceva ne dezgusta, dilatam narile cand adulmecam sau cand frematam de dorinta sau de teama. Daca nu suntem antrenati sa mintim, atunci cand o facem totusi sau avem ceva de ascuns, tindem sa atingem nasul cu mana, cautnd autoatingerea. O privire atenta poate banui minciuna.

Plansul si lacrimile

Ochii se umezesc si lacrimile pot curge atunci cand intra un corp strain in ochi, ca si atunci cand traim un sentiment de neajutorare, tristete sau rusine, asa incat ni se face insuportabil de mila de noi insine. Unele persoane pot plange, nu doar cand sunt suparate, ci si atunci cand sunt extrem de bucuroase sau incapatinate.

Tenul

Pielea reactioneaza chiar si la unii stimuli afectivi foarte slabi. Cearcanele inchise la culoare, de pilda, sugereaza oboseala, uzura sau unele afectiuni cardiace. Pielea se face ca "de gaina" cand te trec fiori de spaima. Fruntea se acopera de broboane de sudoare in momentele de mare tensiune. Un om bolnav "arata rau", prea palid, sau prea vanat.

5. Gestica

Kinezica este o stiinta recenta, cu o varsta de doar cateva decenii. Ea nu dispune de formule magice care sa decodifice limbajul trupului intr‑o maniera precisa si riguroasa, ca un manual de chimie, de exemplu, dar ne poate ajuta sa devenim ceva mai constienti de semnificatia propriilor gesturi, in afaceri si in viata cotidiana. Registrul gesticii cuprinde miscarile trupului intreg, ale mainilor si degetelor, ale picioarelor, umerilor, gatului si capului, ca si felul cuiva de a actiona mai apasat sau mai usor, mai rapid sau mai lent, atunci cand deschide o usa, saluta, stinge tigara, strange mana, culege o scama si asa mai departe. Spre deosebire de omul sanatos, un om bolnav gesticuleaza slab si ezitant.

Tensiunea miscarilor

Fiecare gand si fiecare sentiment constituie un impuls interior care transpare intr-o anumita tensionare musculara a corpului nostru. Mincinosul, de pilda, va da semnale de teama ca va fi descoperit. Astfel de semnale apar mai ales la periferia trupului, sub forma agitatiei degetelor, incordarii degetelor picioarelor, tremur usor al muschilor gatului, lovirea podelei ca pentru fuga, respiratie neregulata, tendinta de a-si drege vocea, uscaciune gurii si nenumarate altele. Pentru a evalua corect atitudinea unei persoane prin semnalele pe care le emite corpul este util sa apreciem gradul de tensionare al trupului sau. Ritmul respiratiei constituie un prim indiciu al gradului de tensionare. Atunci cand ne autoevaluam in oglinda, este important sa ne controlam respiratia si sa avem grija sa respiram adanc. Aproape orice miscare efectuata in stare de incordare excesiva risca sa devina inestetica. Miscarile spontane au darul de a elimina tensiunile din corp.

Viteza miscarilor

In raport cu viteza miscarilor, apreciata prin amploarea si durata lor, percepem macar cateva categorii de miscari: lente, bruste, calme, echilibrate, regulate si neregulate. Miscarile lente par sa decurga una din alta si dau impresia de continuitate. Cele foarte lente indica moliciune, resemnare sau un temperament flegmatic. Miscarile bruste sunt separate una de alta si creeaza rupturi. Ele indica energie, bucurie, entuziasm sau un temperament sanguin. Fiecare miscare este efectuata intr-un anumit spatiu si intr-o anumita durata de timp, cu o anumita tensiune musculara. Impulsul necesar efectuarii lor spune multe despre persoana care le executa cu regularitate. Persoanele care fac cu placere miscari predominant de apasate si greoaie sunt mai robuste, tenace si rezistente. Persoanele care fac mai curand miscari bruste, de impingere, sunt adesea agresive si nepasatoare. In schimb, persoanele care fac miscari predominant de plutire sunt visatoare, cu "capul in nori", relaxate si oarecum rupte de realitatea prezenta aici si acum.Persoanele care facm miscari predominant de fluturare, usoare, dar bruste, ca niste pasari fluturand din aripi, sunt mai curand nelinistite, nemultumite si nervoase.

Persoanele care nu se exteriorizeaza prin miscari, in limbajul trupului, atunci cand sunt suparate sau nervoase, acumuleaza tensiuni si sunt susceptibile de reactii violente in situatii total neadecvate si neintemiete.

Proximitate si pozitie

Am vazut in capitolul despre proxemica ce semnificatii pot avea distantele la care ne plasam fata de interlocutor. Mesaje in plus aduc orientarea si pozitia: in picioare sau asezat, de aceeasi parte a mesei (parteneri) sau fata in fata, cu masa intre noi (adversari). Oamenii care doresc sa coopereze au tendinta involuntara de a veni mai aproape, de a se aseza alaturi sau de aceeasi parte. Cei care tind spre adversitate se aseaza fata in fata. Este mai usor sa te certi cu oponentul de dincolo de masa. Ai observat, desigur, la sedinte, petreceri sau alte ocazii de acest gen, ca altercatiile, ironiile si certurile apar cu predilectie intre persoanele aflate fata in fata, de o parte si cealalta a mesei. Rareori se contrazic cei aflati de aceeasi latura; se afla de aceeasi parte a "baricadei".

Orientarea

Orientarea corpului sau a partilor sale in raport cu partenerul poarta mesaje subtile, greu de controlat constient. Tendinta de a orienta corpul, privirea si palmele deschise catre partener este pozitiva pentru comunicare. Orientarea corpului si a privirii catre usa semnaleaza dorinta de a pleca. Privirea ceasului indica graba, nerabdare sau plictis. Intoarcerea dosului palmelor, a capului, a spatelui sau a fundului are semnificatii ce merita nuantate.

Miscarile capului

Capul sus indica siguranta de sine si actiune. Ostentatia capului sus poate indica si o persoana aroganta si greu abordabila. Capul lasat in piept poate fi o dovada a lipsei de vointa si de speranta. Pozitia capului poate spune daca cineva asculta, tolereaza, detesta sau este indiferent. Intoacerea capului de la partener indica respingere. Pozitia de ascultare cu mare interes este aceea in care capul este usor inclinat lateral. Clatinarea capului (discreta sau nu) in sus si in jos semnifica aprobare, intelegere, incurajare. Gestul are aceste semnificatii aproape pretutindeni in lume (in Balcani exista exceptii). Clatinarea capului la dreapta si la stanga neaga, dezaproba, descurajeaza.      

Clatinarea abia perceptibila a capului, orizontal sau vertical, poate fi un instrument de manevrare a unei runde de negocieri sau a unui interviu. In general, putem castiga mai usor pe cineva daca imitam insesizabil pozitia capului sau.

Mainile si degetele

Mainile si miscarile lor nu pot sa minta cu usurinta, pentru ca sunt expresive si la nivel inconstient. Uneori, le ascundem sub brat ca sa nu divulge secretele, mai ales in stari de neliniste si anxietate. Ducerea lor la spate semnifica un plus de siguranta, chiar daca este dobandita prin autoatingere, apucand incheietura unei maini cu cealalta.

Amploarea si ritmul miscarilor transmit o alta categorie de semnale. Gesturile ample si linistite (mari) au ceva aristocratic si impunator. Reflecta patos si grandoare. Totusi, gesturile ample care sunt repezite si febrile reflecta agresivitate si dorinta de a iesi repede in evidenta. Sunt caracteristice ambitiosilor, dar si fanfaronilor, laudarosilor.

Gesturile si miscarile simple reflecta, de cele mai multe ori, modestia, simplitatea, retinerea si tendinta de a nu iesi in evidenta. Cei sireti pot recurge deliberat la ele pentru a parea modesti si inocenti.

Mainile adunate langa trup, cu umerii stransi si capul intre umeri, tradeaza timiditate, nesiguranta, complexe de inferioritate.

Directia gesturilor cu mana spune alte lucruri interesante. Persoanele egoiste gesticuleaza mai mult inspre propriul corp. Cand ofera ceva, o astfel de persoana trage mana spre sine, de parca ar vrea sa pastreze ceea ce ofera. In general, in momentul in care o persoana se gandeste la sine, indiferent de ceea ce spune, are tendinta sa indice cu mainile spre piept.

Impreunarea mainilor si inclestarea acestora pot fi semn de incordare, frustrare sau agresivitate, daca gestul este la inaltimea pieptului sau mai sus. Pe masura ce mainile impreunate coboara, scade si intensitatea incordarii.

Incrucisarea mainilor pe piept este un gest de inchidere. Rabdarea s‑a sfarsit. O metoda de demontare a acestui gest este oferirea unui obiect (pix, revista, fotografie) care obliga la desfacerea barierei.

Gestul de impreunare a degetelor in forma de bolta sau coif cu varful in sus, in timpul negocierilor, semnaleaza siguranta de sine, la o persoana nesociabila. Cand degetele sunt impreunate la nivelul ochilor, iar partenerul este privit printre degete, gestul vadeste aroganta si neincredere. Din contra, asezarea coatelor pe masa si indoirea antebratelor in forma de piramida, cu impreunarea bratelor in dreptul gurii, fie ca vorbeste, fie ca asculta, semnifica dificultate, slabiciune si nesiguranta. Cand dobandeste siguranta si ia decizia, persoana aseaza ferm mainile pe masa. Coiful indreptat in jos este tipic mai degraba celui gata sa asculte si nu sa vorbeasca.

Etalarea degetului mare poate fi semn de superioritate sau curtenire. Are semnificatia crestei de cocos, dar este mai curand pozitiv. Gestul vine in contrast cu mesajul verbal cand cineva isi prinde reverul hainei, cu degetul mare etalat cocoseste in afara si spune: "Dupa umila mea parere". Aroganta gestului contrazice modestia vorbelor, probabil dintr‑o tendinta inconstienta de compensare. Femeile dornice sa domine etaleaza degetul mare, copiind comportamente masculine. Contactul fizic obtinut prin strangerea de mana este abordat pe larg intr-un alt capitol

Contactul corporal

Pentru majoritatea oamenilor, contactul fizic usor genereaza reactii interne pozitive. Explicatia pare a fi legata de evocarea atingerilor materne din copilarie, ocrotitoare, mangaietoare. In viata unui cuplu, de pilda, scaderea frecventei atingerilor e semn de deteriorare a relatiei si motiv de ingrijorare.

Contactul corporal la nivelul atingerilor usoare, mai mult sau mai putin erotice, poate insemna mangaiere, frecare, gadilare, zgaraiere, bobarnac, masare, ciupire si plesnire. Strangerea mainii este un genul de contact fizic mai mult sau mai putin ritual, insotit sau nu de atingerea cotului, usoara bataie pe spate sau umar. Ghidarea si prinderea umerilor, a mijlocului, bratului, reverului sau gulerului sunt alte contacte cu semnificatii importante asupra intentiilor de apropiere, cooperare, intimitate, posesiune sau agresivi­tate. Urmeaza contactele cu grad ridicat de intensitate si intimitate, precum masajul, imbratisarea si sarutul. Ultimele sunt insotite si de schimburi de substante chimice care cresc atractia si rascolesc pasiunea. In sexualitate, atingerile evolueaza treptat, oferind si primind stimuli tot mai puternici si culminand cu penetrarea, masajul sexual si orgasmul.

Decodificate cu discernamant, contactele corporale traduc chiar atitudinile si intentiile nedeclarate ale partenerului. In orice caz, s‑a dovedit faptul ca atingerea fizica poate fi manipulativa.

Manifestarile ostile

Scrasnetul dintilor, pumnul strans, ranjetul, capul plecat in pozitia "impunge", mainile inclestate, intoarcerea capului, spatelui sau fundului catre interlocutor, congestia fetei, incordarea muschilor gatului, scanteierea metalica a privirii, privirea de sus in jos si indicarea agresiva cu degetul sunt tot atatea semne de posibila ostilitate. Ele se regasesc la om ca si in toata lumea animala, unde se ataca cinstit, cu coltii si cu ghearele. Gestul de a indica pe cineva cu aratatorul, avand mana inchisa cu podul palmei in sus este resimtit ca o presiune psihologica.

Puterea palmei

Palma deschisa catre celalalt este semnul asigurarii, sinceritatii si onestitatii. Un om sincer gesticuleaza, expunand palmele catre partener. Ridicatul din umeri si sprancene, cu palmele deschise transmite, in modul cel mai nevinovat, faptul ca cineva nu stie sau nu poate face ceva anume.

Agentii comerciali, negociatorii si vanzatorii sunt invatati sa observe pozitia palmelor clientului, atunci cand acesta argumenteaza ceva. Ei stiu ca motivele intemeiate nu pot fi expuse altfel decat cu palmele deschise. Palma deschisa are conotatii pozitive care, transpuse in limbaj verbal, au efecte asemanatoare cu cele ale cuvintelor magice: frumos, ieftin, durabil, sexy. Palma transmite si mesaje de dominare (orientata in jos) sau supunere (orientata in sus).

Acoperirea gurii

Gestul de a acoperi gura cu mana (vizibil la copii) indica faptul ca cineva minte, spune prostii, falsifica ceva sau este surprins. La adulti, gestul s-a mai rafinat; cand adultul minte, mana sa primeste comanda inconstienta de a acoperi gura pacatoasa, dar, in ultima clipa, intervine controlul constient care face mana sa alunece peste fata, sa frece nasul, barbia sau sa atinga buzele (mai ales in cazul adolescentilor). Banalul gest de a freca usor nasul cu degetul aratator poate fi interpretat si ca un semn de nesinceritate, nehotarare, atitudine ostila sau intentie de negare. Daca este facut imediat ce partenerul pune o intrebare, gestul indica dubiul cu privire la raspuns: va raspunde sau nu, va fi corect sau incorect, va alege sau nu calea morala?

Sustinerea gestuala a discursului

Sustinerea discursului verbal cu elemente non‑verbale ce tin de limbajul trupului este o alta problema ce merita atentie. In timp ce vorbeste, oratorul are o anumita mima si pantomima: se misca, da din maini, din cap, pune in miscare muschii fetei, schimba pozitia picioarelor Miscarile capului, ale corpului si ale bratelor subliniaza si dau un inteles mai clar cuvintelor. Mesajul trupului face parte din discurs. Totul este OK cand mesajele trupului se coreleaza cu cele verbale. Un vorbitor poate spune ceva de genul: "Avem trei obiective importante". Elocinta sa creste daca ridica bratul, intr‑un gest elegant, aratand trei degete. Ulterior, va putea descrie obiectivele, indicand ordinul acestora prin numarul degetelor ridicate. Gesturile din timpul discursului sunt ca "semnele de punctuatie" care ajuta lectura unui text. In grup, gesturile permit sincroni­zarea vorbitorilor; o mana ridicata indica dorinta de a interveni. Gestul cu palma in sus indica cea mai blanda invitatie.

Exista si un limbaj magic al gesturilor de sustinere a discursului, regasit in arsenalul euforizant si isterizant al unor personaje charismatice: Churchill, Hitler, Juan Peron etc.

Bariera picioarelor

Asemanator cu incrucisarea bratelor, gestul de incrucisare a picioarelor poate semni­fica unori atitudine defensiva si de inchidere. Adesea, mai ales in cazul femeilor, el nu este concludent; picior peste picior are loc pentru ca "asa procedeaza o doamna", pentru ca e frig sau scaunul este incomod. Cand piciorul e asezat peste genunchi si prins cu mana, avem de‑a face cu o atitudine rigida, cu incapatanare si rezistenta la argumente.

Incrucisarea gleznelor, eventual insotita de strangerea bratelor scaunului in maini sau a asezarii pumnilor pe genunchi, poate fi un semnal negativ, de nervozitate, frica sau disconfort. Este un gest care tine loc de "muscarea buzelor".

Gesturi deschise sau inchise

Tehnica gesturile deschise este folosita profesional de catre vanzatori, agenti de protocol sau reporteri. Intre altele, acestea constau in orientarea palmelor deschise catre partener, orientarea corpului si a fetei catre partener, evitarea incrucisarii bratelor si picioarelor, inclinarea corpului catre interlocutor, sustinerea privirii etc. Cand partenerul si‑a incrucisat bratele, ofera‑i ceva pentru a‑i da ocazia sa le deschida. Vei anihila o bariera.

Atitudinea de inchidere sau aparare este semnalata prin incrucisarea bratelor si picioarelor, prin lasarea pe spate si pe spatarul scaunului sau prin distantarea de interlocutor. Mesaje agresive si frustrante pot fi gasite in inclestarea mainilor sau incalcarea teritoriului propriu de catre, de pilda, cineva care pune geanta si se sprijina de biroul altcuiva. Plictiseala si indiferenta pot fi indicate de gestul de a sprijini obrazul pe toata palma. Manifestarile de acest gen sunt gesturi inchise. Ele arata ca interlocutorul nu doreste comunicarea. Creeaza bariere si privirea orientata in alta parte sau peste interlocutor. Evitarea contactului vizual, ascunderea ochilor si a fetei in spatele ochelarilor sau al unor bucle de par pot fi alte gesturi de inchidere. Daca partenerul ia distanta, se lasa pe spatarul scaunului si are bratele incrucisate, nu mai insista; nu mai este cu tine.

Pe cat posibil, se recomanda sincronizarea sau oglindirea, prin copierea discreta a gesturilor si a posturii partenerului. Intrand in ritmul miscarilor sale, sincronizand respiratia, privirea, orientarea trupului, putem intensifica raportul interpersonal. Partenerul te va simti mai aproape, mai asemenea lui, atunci cand se va regasi in oglinda.  La nivel inconstient, se va identifica mai usor cu interesele si dorintele tale. Va trece mai usor de partea ta.

Infatisarea exterioara

Nu‑l face haina pe om, dar il prezinta. Imbracamintea este o completare a corpului nostru, ca blana pentru animale sau penele pentru pasari. Mai intai suntem vazuti si abia dupa aceea auziti. Prima impresie este puternic influentata de infatisarea exterioara, privita ca intreg. Imbracamintea, limuzina, postura, privirea, fizionomia si gesturile de salut concura la cristalizarea primei impresii, care ramane fundamentala pentru intreaga comunicare ulterioara. In special, in mediul bancar si in asigurari, business dress‑ul este deja tabu.

Imbracamintea se poate adapta mereu situatiei. Cea oficiala si protocolara reflecta adesea un caracter conservator, rigid, dar impune, respecta si nu creeaza probleme. Un bluzon trasnit si niste jeans confortabili pot comunica relaxare si simplitate, daca sunt adecvate mediului.

Tendinta unor persoane de a se "impodobi" si vopsi excesiv este interpretata ca o "voce" a trupului, care tipa disperat dupa atentie.

6. Semnalele trupului in negocieri

Negocierea este un mozaic de cooperare, compromis, dominare, abandon si confruntare intre indivizi si grupuri umane, care angajeaza in cel mai inalt grad limbajele comunicarii interumane. In cadrul unei runde de negocieri directe, mesajul non‑verbal constituie atat o arma de temut, cat si un calcai al lui Ahile. Macar pe ici pe acolo, mesajele sale pot fi descifrate, controlate, ascunse sau etalate, dupa imprejurari.

Una din marile greseli pe care le pot face veleitaristii intr-ale limbajului trupului este aceea de a interpreta semnale izolate de alte semnale si de context. Dupa cum ne avertizeaza Allan Pease, "Limbajul trupului consta din cuvinte, propozitii si o anumita punctuatie. Fiecare gest este asemenea unui cuvant, iar un cuvant poate avea mai multe intelesuri. Numai analizat intr‑o propozitie, alaturi de alte cuvinte, putem intelege pe deplin sensul unui cuvant" (Allan Pease, op. cit., p. 21). Doar sub rezerva acestui avertisment, informatiile etalate in urmatorul tabel ar putea fi de folos cuiva.

Tabelul 3.1. - (Im)Posibila lectura a limbajului trupului in negocieri

Reamintim avertismentul. Este gresit si riscant sa interpretam semnalele izolate ale trupului, altfel decat in context. Ca si verbalul, limbajul trupului are sintaxa, in propozitii si fraze. Fiecare gest e un alt fel de "cuvant",  cu multe intelesuri. Sensul sau deplin poate fi gasit doar alaturi de alte gesturi, care-l acompaniaza, confirmand sau contrazicand.

7. Proportiile corpului

Identitatea vizuala a unei persoane este conferita de insasi trupul si infatisarea sa. In mod inevitabil, imaginea armonioasa a trupului omenesc este puternic influentata de proportiile corporale, in special de raportul greutate/inaltime.

Indicele de masa corporala (IMC) al unei persoane ofera o prima perspectiva globala asupra proportiilor corpului sau. Acest indice se calculeaza ca simplu raport intre greutatea corpului (G), exprimata in kilograme si patratul inaltimii (Iⁿ), exprimate in centimetri, (IMC = G/Iⁿ)

Uzual, se admite ca IMC sugereaza proportii corporale normale in intervalul cuprins intre minim 18 kg/cm si maxim 25 kg/cm. Practic, in afara acestui interval, vom avea de-a face cu persoane subponderale sau, respectiv, supraponderale.

Desigur, proportiile si armonia trupului omenesc sunt semnificativ influentate si de catre vestimentatie. Cunoasterea regulilor de compozitie vizuala a pieselor vestimentare acestora, impreuna cu alegerea inspirata a posturii, a gesticii, tinutei, croielii, modelului si stilului vestimentar adecvat, creeaza adesea iluzia proportiilor corporale perfecte. Obtinerea unor efecte speciale de inaltime si suplete este posibila prin felurite trucuri vestimentare.

Proportia picioarelor

Hainele de culoare inchisa in partea de sus a corpului creeaza iluzia picioarelor lungi si cele de culoare inchisa creeaza impresia de picioare scurte. Perfectiunea proportiilor cere ca picioarele sa masoare ceva mai mult din jumatatea inaltimii. Piciorul se masoara de la articulatie pana la sol, mai exact, din punctul in care pantalonul face cute la ridicarea piciorului.

Pentru a reechilibra picioarele prea lungi, se poate si asta, vor fi purtati pantaloni cu manseta, confectionati din materiale care fac cute vizibile. Sacoul va fi ceva mai lung ca de obicei, iar pantalonii vor avea talie joasa. Sunt evitate sacourile cu mai mult de doi nasturi; cel cu un nasture este ideal. Centura va fi lasata jos, pe solduri, iar culoarea camasii sau a bluzei va contrasta cu cea a pantalonilor.

In cazul picioarelor prea scurte, vor fi evitati pantalonii cu manseta si preferate tesaturi care cad perfect si se taie o singura data deasupra pantofului. Pantalonul va avea talie inalta, sacoul va fi ceva mai scurt ca de obicei si incheiat la trei nasturi.

In cazul in care trunchiul este prea scurt, putem corecta disproportia cu pantaloni de talie joasa si centura de culoarea camasii.

Cand trunchiul este prea lung, echilibra proportia prin pantaloni cu talie inalta, centura vizibila, care va delimita partea superioara de cea inferioara si va scurta linia corpului. Puloverele si sacourile vor fi putin mai scurte ca de obicei. Cureaua va avea o culoare contrastanta cu camasa.

Proportia bratelor

Armonia si normalitatea proportiilor cere ca atunci cand lasam bratele sa atarne liber de-a lungul corpului, articulatia degetului mare sa ajunga exact la nivelul turului pantalonilor.

Bratele prea scurte se echilibreaza cu revere lungi si ascutite la sacou. Croiala trebuie sa fie alungita si umerii intariti, pentru a lungi linia mainii. Manecile raglan sunt solutia ideala, pentru ca ele nu intrerup linia dintre gat si manseta.

Bratele sunt prea lungi sunt echilibrate prin camasi cu mansete inalte sau manseta cu butoni. Sacoul va fi putin mai lung decat de obicei. Pot fi aplicate si cotiere pe sacourilor tip sport. Tricourile vor avea linii orizontale, mai ales pe maneci, pentru a iluziona lungimea bratelor.

Linia umerilor

Largimea umerilor este adesea o problema. Cu cat umerii sunt mai ingusti sau ascutiti, cu atat este mai necesar retusul liniei lor, pentru a crea impresia de echilibru. De regula, linia umerilor trebuie sa fie mai larga decat linia bazinului.

Linia umerilor rotunzi sau cazuti poate fi ridicata prin folosirea de umeri falsi in interior sau de epoleti in exterior. Taieturile umerilor trebuie sa fie vizibile si ferme, deoarece ele reconstituie linia umarului in perceptia vizuala.

Linia umerilor prea ascutiti poate fi indulcita prin croirea unor unghiuri naturale. Reverul si gulerul sacoului vor fi alungite si ascutite, pentru a conduce privirea spre alte parti ale trupului. Toate aceste artificii pot crea iluzia unei linii echilibrate in largimea si forma umerilor.

Linia gatului si pieptului.

Problemele apar doar cand gatul este fie prea lung, fie prea scurt, iar corectiile se obtin regland lungimea si latimea gulerului camasii.

Gatul prea lung poate fi echilibrat prin gulere inalte. Gulerele in forma de V sunt interzise. Butonajul mai redus face ca gatul sa para mai scurt, ca si tricourile si puloverele cu guler.

Gatul prea scurt reclama gulerele in forma de V si camasi cu guler deschis. Camasile de costum trebuie sa aiba gulere joase si ascutite. Tricourile la baza gatului sunt interzise.

Linia spatelui si a sezutului

Spatele poate fi drept, curbat sau cocosat. Corectiile utile sunt apreciate stand in profil, in fata oglinzii. Forma proeminenta a sezutului contribuie la crearea unui profil armonios. Sezutul plat se estompeaza prin desuuri matlasate, buzunare cu clapa la spate, sacouri cu pliuri laterale si alte trucuri creative. Sezutul prea bombat va fi mascat cu un sacou fara despicaturi la spate. Puloverele si tricourile vor fi purtate deasupra pantalonului. prin sacouri crapate in ambele parti, iar pantalonii vor avea buzunare aplicate la spate, cu clapa.

Spatele prea curbat se poate corecta purtand costume in culori inchise, uni. Vor fi evitate dungile verticale. Camasile si tricourile fara guler sunt interzise.

Inaltimea

Postura dreapta sau garbovita influenteaza perceptia inaltimii. Picioarele lungi dau iluzia inaltimii, iar picioarele scurte creeaza impresia opusa. Hainele din tesaturi cu dungi verticale dau iluzia de inaltime. Sacourile vor avea cel putin trei nasturi. Carourile si imprimeurile vizibile fac siluetele sa para si mai mici. Contrastele intrerup liniaritatea verticala si fac silueta sa para mai scunda. Pantaloni cu manseta reduc impresia de inaltime. Pantofii cu toc inalt si de aceeasi culoare cu pantalonul confera inaltime. Tesaturile care nu se sifoneaza si care cad impecabil, de asemenea.

Pentru a obtine iluzia optica a unei inaltimi reduse si a parea mai scund, vom purta tesaturi cu dungi orizontale. Sacoul de culoare inchisa sau puloverul, purtat cu pantalon de culoare deschisa constituie o metoda eficace de a parea mai scund. Tesaturile uni vor fi evitate. Pantalonii, croiti din materialele care fac cute, vor avea manseta. Centurile largi, in culori contrastante cu pantalonul, maresc efectul.

Greutatea

Hainele din tesaturi groase, cu imprimeuri si linii orizontale, pot aduce corectii utile pentru imaginea persoanelor prea ascutite si slabe. Sacourile vor avea umeri falsi, intariti. Conteaza chiar si maieul purtat pe sub camasa. In schimb, pentru a parea mai slab, persoanele prea voluminoase vor apela la tesaturi cu linii verticale, dungi, culori uni, umerii normali, cu linii ascendente si cel putin trei nasturi pentru sacou. Tesaturile trebuie sa fie usoare, iar tricourile sa fie cu ancheor sau in forma de V. Vor fi evitate formele rotunde, carourile si culorile intunecate.

Umerii si soldurile

Daca avem umerii prea largi in raport cu latimea bazinului, compensam cu un adaos de volum in partea de jos a trunchiului. Sacourile vor avea buzunare aplicate, cu clapa, reverul va fi larg, vizibil. Pantalonii vor fi din tesaturi groase, cu buzunare aplicate si cusaturi groase, vizibile. Umerii raglan atenueaza volumul partii superioare a toracelui.

In cazul in care umerii au aceeasi latime cu bazinul, pot fi accentuate liniile care sugereaza amploarea deschiderii toracelui si umerilor. Elemente de corectie pot fi: sacoul cu umeri intariti, reverul larg cu tighel, pantalonii cu manseta si buzunare aplicate, puloverele si tricourile cu maneci chimono, cazute. Sacourile, camasile si puloverele vor avea culori deschise sau linii orizontale, iar pantalonii vor fi inchisi la culoare.

Deocamdata, ne-am limitat la identitatea vizuala masculina. Cea feminina ne depaseste inca si ramane una din provocarile urmatoarei editii.