|
|
|
Comunicare si relatie
Intersectarea studiului initiat de membrii Colegiului Invizibil asupra limbajului si comunicarii cu orientarea gestaltista in psihologie s-a concretizat in premisa comuna, de o importanta extrema pentru ambele scoli, ca experienta este punctuala. Negarea existentei unui continuum senzorial si afirmarea unei perceptii portionate, punctuale, atat de clar exprimate de gestaltisti prin teoria figurii si a fondului*, se transforma, in cadrul studiului raporturilor interumane, in ipoteza ca "nu se intampla niciodata sa nu se intample nimic". Constructia mentala care este orice relatie interpersonala se sustrage - dupa Watzlawick- unei tentative transante de definire: "Ce stim despre relatii?Deocamdata, foarte putin, in fond. Datoram psihologiei perceptiei faptul de a sti ca numai relatiile sunt perceptibile (s.n.) Vedem o forma numai in masura in care ea se detaseaza de un fond. Nu putem auzi mult timp un sunet care ramane identic cu el insusi; de aici si semnalul diferentiat al masinilor de pompieri. Cand tinem pupilele nemiscate, perceptia vizuala devine dificila, chiar imposibila; de unde si tehnica traditionala care consta in a privi fix un punct pentru a intra in transa.(. ) Diferentele sunt cele care ne permit sa sesizam lumea; apoi, reificam aceste diferente, pentru a determina proprietatile statice ale lucrurilor percepute. Dar daca suntem in stare sa masuram obiectiv diferitele marimi fizice, este imposibil sa dam o definitie exacta relatiei interindividuale.(. ) natura unei relatii umane este pura constructie abstracta.
Teza a desfasurarii punctuale a evenimentelor interpersonale - ca varianta a pluricanalitatii emiterii/receptarii mesajelor- este demonstrata cum nu se poate mai detaliat in celebra 'scena a tigaretei' analizata de R.L.Birdwhistell intr-un amplu studiu kinemorfologic efectuat asupra unei secvente interactionale de 18 secunde si care a devenit ulterior un punct de referinta pentru analiza kinetico-lingvistica de pretutindeni. Birdwhistell procedeaza intr-o maniera similara cu cea a lingvistului care studiaza sintaxa: grupand kinemorfemele* in "constructii kinemorfologice", el studiaza elementele 'suprasegmentale', adica elementele prozodice care accentueaza, puncteaza si decupeaza fluxul verbal si gestual, analizand, in cadrul secventei interactionale sus-amintite, inclusiv elementele de jonctiune, care incadreaza segmentele gestuale, si accentuarile, care insotesc discursul oral: In calitate de antropolog am fost atras de elementele cele mai evidente care credeam ca pot fi extrase si generalizate printr-o simpla decupare grijulie a fluxului complex ce constituie un mesaj. Determinarea acestor elemente, credeam eu, va conduce la intelegerea a ceea ce inseamna comunicare - adica a structurii dinamice care mentine ordinea si creativitatea in cadrul interactiunii sociale (s.n.)'.
Vizand sa stabileasca legaturile dintre miscarile corpului si comportamentul verbal, kinemorfologia grupeaza - in acceptiunea lui Birdwhistell - kinemorfemele in "constructii kinemorfologice" complexe, echivalentul "cuvintelor" din limbajul verbal; ele difera de la o cultura la alta, asa cum exemplifica autorul in cazul clipitului, unitate de miscare corporala distincta, caracterizata prin viteze, intensitati si conotatii diferite, in functie de specificul socio-cultural. Microanaliza minutioasa pe care Ray Birdwhistell - profesorul lui Erving Goffman - o consacra, timp de 10 ani, unei interactiuni de doar doua fraze dintre Doris si Gregory Bateson: celebra "scena a tigaretei", vizand cele trei segmente: verbal/ nonverbal /paraverbal - si concretizata intr-un volum de dimensiuni impresionante - detaliaza maniera in care ceea ce el numeste "partitura sociala" dicteaza comportamentul nonverbal; autorul refuza ideea (sustinuta de teoreticienii traditionali) gestualitatii ca simplu cadru superficial al limbajului, studiul sau reusind sa surprinda integralitatea interactiunii celor doua personaje si constituind punctul de plecare in teoretizarea fenomenului sincroniei interactionale, echivalentul celui descris de Gordon W.Allport, in Structura si dezvoltarea personalitatii, sub numele de empatie si, ulterior, de Programarea Neuro-Lingvistica initiata de J. Grinder si R. Bandler, ca fenomen de calibrare.
Privind corporalitatea ca pe un instrument natural de comunicare, Birdwhistell - in bun acord cu traditia paloaltista - concepe comunicarea in termeni sistemici, integrand vocabularul ciberneticii si legile teoriei generale a sistemelor in cadrul lingvisticii descriptive pe care o abordeaza, favorizand, uneori, contextul in detrimentul continutului:"Orice analiza a discursului, orice analiza a conversatiei, orice analiza comunicarii sau orice analiza a interactiunii care s-ar limita la o singura modaliate - lexicala, lingvistica sau kinetica - va suferi de presupunerea ca toate celelalte modalitati se mentin intr-o stare stabila si fara consecinte" premisa denuntata - si demonstrata - ca falsa de catre autor.
Dupa John Gumperz, indicii sau conventiile de contextualizare influenteaza, in egala masura, semnificatia interactiunii, neavand pertinenta decat in interiorul contextului: "Vom aborda mai intai problema semnificatiei simbolice a variabilelor lingvistice, cercetand modul in care acestea contribuie la interpretarea a ceea ce se petrece in cadrul schimbului comunicativ. Orice enunt poate fi inteles in mai multe feluri, iar noi decidem ce interpretare sa-i dam in functie de definitia data semnificatiei momentului interactiunii(s.n.). Caracteristicile de suprafata ale formei mesajului constituie instrumentul cu ajutorul caruia locutorii semnalizeaza si alocutorii interpreteaza (. ) modul in care continutul semantic trebuie sa fie inteles (. ) Aceste trasaturi constituie ceea ce noi numim indici de contextualizare."
