SEMIOTICA GLUMEI

1. Actul umoristic in perspectiva lingvistica si enciclopedica

In cele ce urmeaza vom incerca sa surprindem mecanismul de producere/receptare a glumei in raport cu o tripla grila: lingvistica (evidentiind modul in care actul de limbaj umoristic distorsioneaza sistemul limbii, prin dubla manevra de relevare/dinamitare a conventiei institutionalizate), logica (urmarind particularitatile si vectorialitatea regulilor inferentiale mobilizate pe parcursul interpretativ al glumei) si enciclopedica (subliniind jocul specific context/conventie si particularitatile de interpretare a glumei ca efect cultural al interferentei intre abductiile codificate si cele noncodificate). O analiza a actului umoristic nu poate fi decat partiala; este extrem de dificil de cuprins intr-un studiu multitudinea de aspecte atat de diversificate ale umorului actualizat in gluma. In functie de imprejurari, de indivizii care participa la acest act (sociodiscursiv), de modul de a concepe si prezenta subiectul, gluma cunoaste cele mai diverse ipostaze: de la glume corporale (clownesti-gaguri) la glume muzicale, de la glume desenate la ironie; pe langa formele generale (transculturale), fiecare cultura si fiecare categorie sociala isi are propriile sale forme de gluma. Rasul este o problema de cultura si istorie, de psihologie si lingvistica; de aceea se poate afirma fara riscul de a gresi, ca functia sociala si mecanismul de producere/receptare a glumelor trebuie inca aprofundate.

Puncul de vedere va fi pragmatic; vom incerca sa raspundem la intrebarea "Cum intelegem glumele?" si sa oferim repere pentru un model de receptare a glumei ca actualizare a principiului interpréter c'est dériver (C. Kerbrat-Orrechioni, 1982); aceste repere vor fi de natura sociolingvistica si praxiologica, pentru ca abilitatea noastra de a infera intentiile locutorului (din forma in care se spune: intonatie si mimica specifica in cazul glumei orale si mai ales din ceea ce se gaseste dincolo de ceea ce se spune) nu este o capacitate strict lingvistica, ci este mai degraba o aplicare a unor foarte generale common-sense strategies (J. Morgan, 1978).

Mecanismul fondator al glumei este suspendarea voluntara a judecatilor implicite care infrastructureaza actiunile si reactiile noastre cotidiene; Escarpit distinge judecatile afective (suspendarea acestora putand explica succesul umorului negru, al glumelor cu canibali etc.) judecatile morale (de aici succesul glumelor sexuale, dar si sexiste sau rasiste) si judecatile filosofice (a caror ocultare ne indreptateste sa caracterizam comicul drept libertate carnavalesca de inversare a semnelor ordinii sociale).

Din antichitate pana la Freud, Bergson, Eco sau Escarpit comicul a reprezentat un termen umbrela subsumand o familie relationala precum: umor, comedie, ironie, gluma, joc de cuvinte, Witz, satira, parodie, sarcasm etc., bazata pe transgresarea unei reguli, transgresare infaptuita de un individ inferior, dar care produce placere pentru ca este asumata de celalalt: evreul, nebunul, tiganul, femeia etc.: "Comicul este totdeauna rasist: numai ceilalti, barbarii sunt cei care platesc" (U. Eco, 1984: 2). In aceasta perspectiva comicul se apropie de ideea de carnaval, intr-o lume rasturnata (monde renversé, upside-down world), in care animalele vorbesc, regii se comporta nebuneste, iar nebunii sunt "incoronati". Carnavalul este, in viziunea lui Bahtin, manifestarea unei pulsiuni profunde spre libertate si subversiune, spre dinamitarea normelor, altfel spus, spre revolutie.

Consideram ca esenta glumei consta in dedublarea sa dialogica: la nivelul enuntarii exista doi actori complici: A1, emitatorul, dotat cu "savoir" (lingvistic, retoric si enciclopedic) si "faire croir" si A2, receptorul, posesorul unui "savoir-faire" interpretativ care ii permite sa acceada la sensul ascuns (implicit) al glumei, iar la nivelul enuntului (textul glumei) un a1 complice si un a2, actor inocent, victima semnificatiei explicite:

Microunivers teatral, gluma include actori dedublati (ca persoane reale si ca personaje), tinte (persoana sau persoanele atacate de gluma), punct de vedere (mesajul pe care prezentatorul glumei il transmite auditoriului, macrostructura sau esenta politica, sexista, rasista a glumei) si diverse strategii de comunicare (gestuala, proxemica, paraverbala, intonationala etc.).

2. Conventie si deconstructie

Considerand gluma un act discursiv, puternic determinat de context, de cunoasterea comuna (shared knowledge, enciclopedie) si de abilitati inferentiale (vor exista intotdeauna receptori insideri capabili sa recunoasca poanta si receptori outsideri, carora "nu le pica fisa"), vom incerca sa analizam parcursul interpretativ al glumei, jocurile si scenariile pe care ea le expune si/sau impune.

Fata de limbajul cotidian, a carui evolutie este de la sensul literal la cel derivat, gluma instituie o vectorialitate inversa: intoarcere la sensul literal, intr-un context care sa il valorizeze (infra i, ii).

i) La frontiera cu Iugoslavia o pisica trece granita la sarbi, iar un caine vine de la sarbi la noi (evident, in perioada comunsta). Cainele intreaba'

- De ce pleci din Romania?

Pisica raspunde:

- Pentru ca se trage mata de coada. Dar tu de ce vrei sa vii in Romania?

- Am auzit ca acolo se duce o viata de caine;

ii) Un tanar se adreseaza unei tinere:

- Va plac bomboanele?

- Da, multumesc.

- Eu va multumesc, faceam o ancheta.

3. Norma comportamentala/vs/norma lingvistica

Glumele lingvistice actioneaza fie la nivelul de suprafata, manifest (jocuri de cuvinte, ambiguitati sintactice - infra i, ii, iii), fie la nivelul infrastructurii pragmatice (in acest caz avem de-a face cu o tranzitie de faza, in sensul fizicienilor, de la semnificatia conventionalizata la cea literala - infra iv, v, vi).

Glumele extralingvistice pun in evidenta stereotipii inferentiale, mai precis esecul unor operatii cognitive: implicatie (infra vii), deductie (infra viii), argumentatie (infra ix) sau submineaza anumite stereotipii comportamentale (infra x, xi):

i) O fetita spune prietenei sale care sare coarda: "Lasa-mi si mie putin". Profesoara care tocmai trece pe acolo o corecteaza: "Lasa-ma si pe mine"; aceasta gluma, axata pe o perturbare sintactica, antreneaza, de fapt, si codul gestual (in locul copilului ne imaginam profesoara sarind coarda).

ii) Invatatorul se adreseaza elevului: "Unde putem gasi elefanti?" Dupa o matura chibzuinta, elevul raspunde: "Elefantii sunt animale atat de mari, incat cu greu pot fi pierdute".

iii) "Spuneti-mi, va rog, ati atacat vreodata o sonata?", "Nu, dar la mine in sat era una care ne-a atacat de mai multe ori."

iv) Agentul de politie: "Dumneata nu stii sa citesti? N-ai vazut indicatorul de limitare a vitezei?"

Soferul contravenient: "Domnule agent, nu e cazul sa strigati atat de tare cand cereti o informatie".

Aceasta gluma neaga forta ilocutionara derivata (observatie, mustrare), retinand doar valoarea primitiva a interogatiei: obtinerea informatiei.

v) Un tanar se adreseaza unei tinere: "Va plac bomboanele?"

Tanara raspunde: "Da, multumesc".

Tanarul replica: "Eu va multumesc, faceam o ancheta".

Din nou intrebarea-invitatie este redusa la valoarea primitiva de intrebare vizand obtinerea unei informatii.

vi) Un copil capata o bomboana pe care o savureaza cu mare placere. Bunica il indeamna sa se conformeze "ritualului politetii" prin injonctiunea "Ce se spune?"

Copilul: "Mai vreau una".

Acest raspuns este emblematic pentru psihologia fals naiva a copilului care neaga in diverse situatii valoarea conventionala, derivata a actelor de limbaj (cf. infra vi′, vi″).

vi′) Un adult se adreseaza unui copil: "Nu te supara, caut strada X".

Copilul: "Nu ma supar, cautati-o".

vi″) O doamna se adreseaza unei fetite care isi suge degetul: "E bun, e bun?"

Fetita: "Vreti sa gustati si dumneavoastra?"

vii) "Sarmana Ioana, toata lumea o acuza ca isi vopseste parul negru, cand parul era deja negru cand l-a cumparat".

In acest caz apare o distorsiune a implicatiei p q, in care negarea premisei nu face decat sa accentueze concluzia initiala disforica.

viii) "Stiu ca esti asaltat de invitati. Te sfatuiesc sa aplici urmatoarea tactica: daca se suna la usa apari imbracat de plecare; in cazul unui musafir nedorit exclami: "Vai ce rau imi pare, trebuie sa plec, sunt asteptat; in caz contrar afirmi: "Vai ce bine ca am ajuns la timp, imi parea tare rau daca nu ma gaseai acasa".

Este vorba tot de distorsiunea implicatiei (pq si P ~ q).

ix) Chirurgul se adreseaza pacientului: "Nu va mai miscati atata!"

Pacientul: "Sunt foarte nervos, domnule doctor, e prima mea operatie".

Chirurgul: "Si a mea".

x) Intr-o camera de hotel se joaca carti noaptea tarziu. Un vecin exasperat bate in perete. Unul dintre jucatori exclama: "Ce idee sa bati cuie la ora 3 noaptea!".

xi) In sala de asteptare a unei gari un tanar mesteca guma. Batranica de langa el ii spune: "Foarte amabil din partea dumitale ca incerci sa faci conversatie, dar eu sunt surda".

Putem avansa ipoteza ca in ambele cazuri (focalizare lingvistica si non lingvistica) apare o miscare in doi timpi si anume: actul verbal sau neverbal conventionalizat pentru o anumita situatie, urmat de instituirea noii lecturi care este o intoarcere etimologica la actul literal (distinctia act literal/act derivat este pertinenta si in situatiile neverbale - cf. Morgan, 1978, supra x: actul derivat este rugamintea de a se face liniste, iar actul literal cel de a bate un cui in perete).

4. Sens fundamental. Sens contextual

Diferitele tentative de definire a umorului, ironiei, au evidentiat contrastul aparenta/realitate (Muecke, 1970) sau cel dintre sensul expus si cel impus (Todorov, 1978), intre head meaning ca sens fundamental al structurii si chief meaning ca sens contextual (Empson). De fapt, gluma opereaza un joc subtil intre functia frastica (normativa) si cea discursiva terminala care asigura insertia frazei intr-un discurs si a discursului in context.

Scriptul conform (ceea ce Flaubert numeste les idées reçues), reflexele conditionate, ca pilot automat al comportamentului nostru sunt opuse scriptului neasteptat (absurd, infantil, incongruent etc.) care instaureaza ca si tropii o izotopie deconcertanta, o "asteptare frustrata". Surpriza, neprevazutul sunt induse fie de un:

disjunctor semantic (bazat pe polisemia termenilor sau polaritatea semnificatiilor infra i, ii)

i) Securitatea este inima partidului care bate, bate, bate.

A (calatorul care a ratat o corespondenta feroviara): "Daca trenurile nu ajung la timp, pentru ce mai exista mersul trenurilor?"

B: "Daca trenurile ar ajunge la timp, la ce ar mai servi salile de asteptare?"

disjunctor referential (ceremonial - iii sau pur circumstantial - iv):

iii) A: "La voi se spune rugaciunea inaintea fiecarei mese?

B: Nu, mama gateste destul de bine."

iv) Sotia: "Ah, pietonii!

Sotul: Da, draga, ai dreptate, dar da-te jos de pe trotuar".

Binecunoscutele legi ale lui Murphy se bazeaza in principal pe astfel de polaritati semantice:

v) "A fura ideile unei persoane inseamna plagiat. A fura ideile mai multora inseamna cercetare stiintifica".

vi) "Banca este o institutie care iti imprumuta o umbrela cand este frumos si ti-o cere inapoi cand ploua."

vii) "Infomatia pe care o ai, nu e cea pe care o vrei; cea pe care o vrei nu este cea de care ai nevoie iar pe cea de care ai nevoie nu o poti obtine."

5. Calcul interpretativ si ierarhia competentelor

Din cele prezentate pana acum reiese pregnant faptul ca gluma dispune de un inventar de structuri si teme greu de sistematizat intr-o descriere generala; ceea ce este comun acestor variate acte de umor este opozitia intre conventie (lingvistica, comportamentala) si inventie (ca sabotare a acestei regularitati verbale sau comportamentale). Materializare pertinenta a afirmatiei greimasiene privind natura polemic-contractuala a practicii discursive, gluma ne apare ca o modalitate defensiva de manevrare a normativitatii, de dinamitare a supunerii enuntatorilor la regulile rationalitatii si convenientelor.

Studiul glumei din perspectiva raportului conventional/conversational are incidente deloc neglijabile asupra teoriei cunoasterii (prin capacitatea de a genera, testa, revizui ipoteze, prin abilitati de tip problem-solving), asupra sociologiei (prin evidentierea mecanismului indirectiei ca infrastructura a interactiunii sociale), asupra semioticii (prin sincretismul gestualitate/proxemica/mesaj verbal pentru gluma orala sau prin interferenta iconic/simbolic in cazul glumei desenate), ca si asupra didacticii (intelegerea glumei fiind un excelent test de comprehensiune textuala), oferind repere pentru trecerea de la undesteranding data, la undesteranding undesteranding (cf. Beaugrande & Dressler, 1981: 265).

BIBLIOGRAFIE

ECO, Umberto, 1984, "The Frames of Comic Freedom" in Thomas Sebeok (ed.), Carnival, Berlin & New York, Mouton.

ESCARPIT, Robert, 1991, L'humour, Paris, PUF.

GRICE, Paul, 1975, "Logic and Conversation", in Cole & Morgan (eds), Syntax and Semantics III - Speech Acts, New York, Academic Press.

KERBRAT-ORRECHIONI, Catherine, 1982, Comprendre l'implicite, Documents de Travail et Prépublications, Univ. di Urbino, 110-111, A.

MORGAN, Jerry, 1978, "Types of Conventions in Indirect Speech Acts", in Syntax and Semantics 9 - Pragmatics, New York, Academic Press.

EXERCITII

1.     Explicati emergenta spatiului ludic in societatea contemporana.

2.     In ce contexte preferati folosirea glumei unui discurs serios (moralizator).

3.     Prezentati propria dvs. viziune asupra glumei: joc teatral, problem solving.

4.     Exemplificati distinctia sens literal/sens derivat, expus/impus.

5.     Citati o gluma "buna" din perspectiva dvs. Motivati-va alegerea.