ORGANIZAREA DE STAT SI DREPTUL IN PERIOADA DESTRAMARII FEUDALISMULUI IN TARILE ROMANE

ORGANIZAREA DE STAT SI DREPTUL IN PERIOADA DESTRAMARII FEUDALISMULUI IN TARILE ROMANE

1.     Generalitati

In secolul al XVIII-lea au avut loc, in Tarile Romane, transformari in toate domeniile vietii economice si sociale, in cultura, transformari care au dus la destramarea relatiilor feudale si aparitia relatiilor capitaliste de productie[1]. S-a adancit diviziunea sociala a muncii, s-a dezvoltat economia de schimb, odata cu largirea pietei interne si legaturilor dintre cele trei tari romane. Procesul de trecere la relatiile capitaliste a avut un caracter contradictoriu, cu sinuozitati date de dezvoltarea istorica precum si de conjuncturile externe.

In a doua jumatate a secolului al XVIII-lea apar intreprinderi manufacturiere, de tip naval, de produse de consum alimentar si casnic. Tratatul de la Adrianopol, din anul 1829, a deschis posibilitati de dezvoltare a mii de intreprinderi, care au inceput sa foloseasca mijloace mecanizate, mai ales forta aburului.

Activitatea porturilor Braila si Galati se dezvolta in regim de porto-franco, pe Dunare circula vapoare dotate cu motoare cu aburi, se infiinteaza 'societati de agricultura' si 'scoli de arte si meserii'. Cererea de grane la export duce la dezvoltarea interesului boierimii pentru sporirea economiei agrare. Incepe exploatarea sistematica a carbunelui si petrolului, introducerea capitalului strain prin 'casele de banca'.

In anul 1846 incepe construirea sistemului de drumuri Bucuresti - Orsova, Sibiu - Brasov, Focsani - Braila, precum si introducerea sistemului de telegraf ce va lega, din anul 1854, principatele de Transilvania.  

In Transilvania se dezvolta industria, dar cu pasi modesti, ca urmare a infiintarii 'uniunii vamale' in anul 1850, institutie creata in scopul facilitarii patrunderii capitalului strain si mai ales a marfurilor din Austria si din Germania. Cu toate acestea, se dezvolta mineritul, industria textila si alimentara. In anul 1769, incepe la Resita construirea marilor ateliere de prelucrare a fierului, astfel ca in anul 1846 intra in functiune primele laminoare de prelucrare cu forta aburului. Perfectionarea cailor de comunicatie se concretizeza in demararea constructiilor de cai ferate pe linia Jimbolia - Timisoara.

Din punct de vedere social, in Tara Romaneasca si Moldova, clasa dominanta este boierimea, stratificata in trei categorii: marii dregatori, pana la rangul de velcomis, urmau apoi dregatorii obisnuiti, de la marele serdar pana la clucerul de arie, iar in al treilea rand erau boierii fara dregatorii. Ca o reminiscenta a epocii fanariote, dregatoriile se inmultesc si se primesc pe baza de merite personale, in scopul contracararii vechii boierimi. In Transilvania se recurge chiar la vanzarea unor titluri nobiliare (conti, baroni, consilieri), nobilimea crescand de la 4,4% din populatie, la 6,7 % la inceputul secolului al XVIII-lea, fiind cea mai numeroasa din Europa.

Clerul continua sa aiba pozitii importante, privilegii si proprietati, desi rolul sau nu mai este acelasi ca in feudalismul dezvoltat.

Taranimea libera reuseste sa se mentina, cu toate impozitele si presiunea unei fiscalitati excesive. Majoritatea o formeaza 'taranii fosti dependenti', care acum sunt denumiti 'lacuitori, clacasi, sateni, asezati pe mosia altora, plugari sau oameni'. Ei isi dobandesc libertatea personala prin masurile luate de Constantin Mavrocordat in anul 1746 in Tara Romaneasca si in anul 1749 in Moldova, iar in Transilvania prin masurile aprobate de imparatul Iosif al II-lea in anul 1785. Obtinerea libertatii nu a insemnat si obtinerea pamantului necesar taranimii. Vechea dependenta a taranului aservit este inlocuita cu o aservire contractuala, intervenita intre parti cu totul inegale.

Populatia oraseneasca creste nu doar numeric, ci si ca importanta economica si politica. Meseriasii si comerciantii formeaza elementele incipiente ale burgheziei. Spargerea monopolului politic al nobilimii maghiare in Transilvania si al regimului corporatist al breslelor va duce la dezvoltarea unei clase burgheze importante. Prin sporirea burgheziei, orasele vor deveni incet, dar sigur, centre muncitoresti. La aparitia unei clase muncitoresti va contribui si desfiintarea iobagiei dupa revolutiile de la 1848. Burghezia si muncitorii iau parte la revolutiile de la 1821 si 1848, momente care duc la dezvoltarea constiintei de clasa si la organizarea profesionala si a luptei impotriva exploatarii.

2. Reformele lui Constantin Mavrocordat

Gravele crize din deceniile patru si cinci ale secolului al XVIII-lea, caracterizate prin exploatarea salbatica a taranilor si incercarea boierilor de a-i transforma in robi, au avut ca efect fuga taranilor de pe mosii si depopularea unor zone. Sarcinile fiscale grele, datorate nesfarsitelor schimbari de domnii, care se cumparau de la Poarta Otomana, au dus la degringolada economica. La acestea s-a adaugat si criza sistemului judiciar, datorata sistemului desuet si inegalitatilor dintre partile din procese, multitudinea sistemelor de drept (obicei, drept canonic si laic, drept domnesc, boieresc, taranesc).

Ideologia reformista s-a concretizat in Tarile Romane in varianta ei conservatoare, numita 'despotism luminat'. Cei doi domni Mavrocordati, Nicolae si fiul sau Constantin, pe timpul domniei lor in Tara Romaneasca si Moldova, au introdus o serie de reforme ce le poarta numele[2].

Actiunea a inceput in a treia domnie a lui Constantin Mavrocordat (1739-1749), cand s-a elaborat un plan ce a fost aplicat in anul urmator alipirii Olteniei de Tara Romaneasca, in anul 1739. Acest plan avea forma unei 'constitutii' de ansamblu, care a fost transbordata si in Moldova in domnia urmatoare (1741-1743). La aceasta 'constitutie' s-au adaugat unele hrisoave, porunci domnesti, hotarari sobornicesti sau ale Adunarilor pe stari pana in anul 1749. 'Constitutia' a fost promulgata in 7 februarie 1741 si este aplicata prima data in Moldova fiind supusa dezbaterii si imbunatatirii continutului in cadrul Adunarilor pe stari, in anii 1741, 1745 si 1749. Activitatea ce l-a propulsat pe Constantin Mavrocordat in filele istoriei luminate a reprezentat o adevarata reforma cu continut social, fiscal, judiciar, administrativ si militar[3].

2. 1. Reforma sociala

Reforma sociala s-a initiat prin desfiintarea 'rumaniei si veciniei'. In Tara Romaneasca, rumania a fost desfiintata si inlocuita cu starea de clacas, prin Hotararea Obstestii Adunari din 5 august 1746. Prin aceasta hotarare, boierii ramaneau proprietari ereditari, iar rumanii primeau dreptul de a se rascumpara, platind cate zece taleri 'de cap'. Astfel, taranii deveneau liberi, dar fara pamant in proprietate, care urma sa fie folosit in schimbul a douasprezece zile de claca. Desfiintarea veciniei in Moldova s-a facut la 6 aprilie 1749, dar dreptul de stramutare de pe mosii era limitat, iar zilele de claca erau stabilite la douazeci si patru; in schimb, taranii moldoveni nu plateau taxe pentru eliberare. Se poate aprecia ca prin aceasta reforma taranii deveniti 'liberi' au ramas in continuare pe mosii, iar zilele de claca au fost marite din ce in ce mai mult, exploatarea taranimii incepand sa aiba trasaturi capitaliste.

2. 2. Reforma fiscala

Prin masurile fiscale, marii boieri ai tarii, dregatorii si mazilii au fost scutiti de impozite si dari catre stat. In acelasi timp, taranii erau obligati sa plateasca 'banii steagului' si 'capitatia', intr-o suma fixa de 105 parale pe fiecare familie, sau 35 parale pentru nefamilisti, suma care se achita in patru rate anuale numite 'sferturi'. Taranii au primit fiecare, in urma unui recensamant, o fisa de impunere, prin aceasta fiind feriti de abuzurile agentilor fiscali. Dregatorii si agentii fiscali primeau leafa pentru serviciile de strangere a darilor si nu puteau cere dari abuzive de la tarani, toate sumele fiind varsate la trezoreria statului. Chiar si preotii care nu stiau carte erau trecuti la impozitare, prin aceasta obligandu-i sa se ridice din punct de vedere al pregatirii. Fiecare localitate era recenzata, iar slujbasul vistieriei, vatamanul sau vornicelul, intocmea o lista de 'cisluire', in urma careia fiecare cap de familie primea o 'pecete', respectiv o fisa cu impozitul ce trebuia achitat. Ispravnicii trebuiau sa faca ulterior un control, 'cercatura', pentru a vedea daca toti locuitorii aveau fisele de impozitare. Ei faceau, de asemenea, recensaminte fiscale, pe care le raportau cancelariei domnesti. In Moldova, inspectorii fiscali se numeau 'zapcii'. Cele mai mari perturbari erau in cazurile in care taranii isi schimbau domiciliul, domnitorul cerand limitarea unor asemenea tendinte.

2. 3. Reforma Justitiei

Dupa anul 1741, organizarea justitiei centrale si locale a intrat in atentia domnitorului pentru a fi reformata. Ca urmare,s-au inmultit instantele de judecata si s-a renuntat la normele Obiceiului pamantului, care erau interpretate in mod subiectiv. Dintre boierii fara dregatorii au fost numiti judecatori, functie care a devenit o profesie ce depindea de o pregatire stiintifica. Intre septembrie 1741 si martie 1743, domnitorul a trimis tuturor ispravnicilor 'circulare' cu privire la atributiunile judecatorilor, procedura scrisa ce trebuia folosita in mod obligatoriu, modul de redactare si consemnare a hotararilor, precum si procedura de ascultare a partilor. Domnul a hotarat ca 'dreptatea sa nu se vanda', procedura sa fie consemnata in 'cartea de judecata', care urma sa fie intocmita in doua exemplare. S-a stabilit pentru toate instantele ca judecata sa se faca la termen, iar 'cartile de judecata', respectiv, hotararile instantelor, sa fie inscrise in registre duble, din care unul era trimis la domnie, iar celalalt era lasat la ispravnicie.

Judecatorii nu puteau refuza judecarea unei pricini, iar judecata din capitalele de judet s-a stabilit sa fie de fond. Divanul era instanta de apel, dar putea judeca unele pricini si in fond. Atributii judecatoresti aveau si marii dregatori, iar pentru decongestionarea Divanului a fost constituita la Iasi o instanta formata din trei judecatori, cu competente similare cu cele ale Divanului. Intre functiile domnului intra si aceea de a studia, tria si repartiza plangerile adresate Divanului, trimitandu-le catre judecatori. Punerea in executare a unei hotarari a Divanului se realiza printr-o 'dispozitie domneasca', care era inscrisa intr-o 'carte domneasca'.

2. 4. Reforma administrativa

Masurile luate de domnitorul Constantin Mavrocordat pe linia activitatii administrative urmareau sa elimine suprapunerea atributiunilor administratiei centrale si locale. In aceste conditii, ispravnicii au luat locul parcalabilor, carora li s-au fixat atributiunile in mod clar. Ispravnicii trebuiau sa intocmeasca rapoarte catre domnitor, in limba romana, in care sa detalieze modul cum se aplica masurile luate de domn. Prin aceasta s-a format un limbaj si o terminologie specifice administratiei in limba romana, s-a uniformizat practica elaborarii actelor administrative si notariale, au fost create arhive unde se puteau gasi copii autentice ale unor acte importante ale persoanelor fizice si juridice. Faptul ca inlocuirea ispravnicilor din functie crea obligatia acestora de a lasa inlocuitorilor toate instructiunile a statornicit principiul continuitatii in administratie, eliminandu-se marile abuzuri din acest domeniu.

2. 5. Reforma militara

In primul rand trebuie avut in vedere ca domnitorul Constantin Mavrocordat a fost un fanariot sprijinit de Poarta, avand interesul sa dispuna masuri convenabile acesteia. In acest context, desfiintarea armatei permanente este pe deplin in concordanta cu interesele otomane, care vedeau in aceasta masura eliminarea unei surse de primejdie. Odata cu micsorarea costurilor intretinerii unei armate, domnitorul a luat masura diminuarii aparatului de stat, prin reducerea numarului slujitorilor de la curte, care mareau cheltuielile. Pentru realizarea ordinei interne, in fiecare judet functiona cate un 'steag', respectiv o formatie politieneasca subordonata ispravnicului, precum si in capitala, cu rol de aparare a domnitorului. Aceste steaguri erau platite din cisle, nu din vistieria statului[4].