|
|
|
Incursiune in istorie. Premisele ideilor de unificare europeana
"Despre Europa nu stie nimeni. nici de unde si-a
luat acest nume, nici cine ar putea sa fie cel care i
l-a dat".
Herodot
Epoca mitologica
Etimologia cuvantului Europa este egeeana prehelenica (indoeuropeana). Radacinile sale provin din cuvantul "hirib" care insemna apus; putem presupune ca Europa desemna tara de la apus (fata de "asu"-Asia, tara de la rasarit).
Conform mitologiei grecesti, Europa era asociata unei simbolistici aparte. Ea sublinia originea asiatica si proiectul unei noi lumi in acest spatiu. Exista doua mituri paralele care incearca sa expliciteze nasterea continentului european asa cum il cunoastem noi astazi. Trasatura comuna a celor doua legende este data de acordarea numelui de Europa unor personaje feminine : o printesa feniciana si o fiica a marii.
Potrivit primei legende, printesa Europe/Europa, fiica regelui Agenor al Feniciei, devine datorita frumusetii sale obiect de disputa intre doua tinuturi cu chip de femei : "tinutul Asiei" care dorea sa o pastreze si sa o ocroteasca, si "tinutul din fata", care conform dorintei lui Zeus, voia sa o duca dincolo de ape. Orbit de dragostea pentru ea, Zeus ia forma unui taur si, in timp ce Europe se plimba cu alte printese pe malul marii, o rapeste si o duce in Creta.
Printesa ii va darui ulterior lui Zeus trei fii : Minos al Cretei, Radamantus al Insulelor Ciclade si Sarpedon al Luciei. Regele Asterion al Cretei se va casatori mai tarziu cu Europe si ii va adopta copiii. Va fi venerata de popor sub numele de Hellotis.
Idila dintre printesa si Zeus se va regasi ilustrata in manuscrisele lui Ovidiu, va decora zidurile orasului Pompei si ale caselor din Italia, Gallia, Britannia si Germania. Pictori celebri precum Perugino, Tizian si Boucher isi vor inspira operele si vor zugravi in tablourile lor scene ale acestui mit.
Cealalta legenda, o plaseaza pe Europa in familia Oceanidelor, fiicele zeitei Tethys si ale lui Oceanos. Din casatoria cu Poseidon se naste Euphenos, cel care l-a insotit pe Iason in cautarea Lanii de Aur.
Odata cu aparitia crestinismului, asistam la reconsiderarea numelui insusi, nu numai la delimitarea continentului european de restul Lumii. Sfantul Ieronim si Sfantul Ambrozie, reiau povestea Arcei lui Noe din Cartea Genezei si acorda fiecaruia dintre fii acestuia un teritoriu: Ham primeste Africa, Sem - Asia si Iafet Europa.
Evul Mediu aduce cu sine o noua reprezentare a continentului european: Sebastian Munster scrie in a sa "Cosmografia Universalis"(1588) ca Europa este o femeie al carei cap este Spania, iar picioarele sale sunt Grecia si Scitia.
Reprezentarile fictive continua cu "Iconologia" lui Cesare Ripa din 1593, in care Europa este incoronata ca regina a lumii.
Rubens realizeaza in anul 1615 "Cele patru continente", fiecare dintre acestea simbolizate de catre o tanara femeie.
Ca o concluzie, intre atatea incertitudini, cea mai sigura ramane afirmatia lui Herodot: "Despre Europa nu stie nimeni .nici de unde si-a luat acest nume, nici cine ar putea sa fie cel care i l-a dat".
Perspectiva istorica
Se cunoaste faptul ca Uniunea Europeana, in forma in care se gaseste astazi, nu a luat nastere dintr-o data, ci in mai multe etape istorice, fiecare ocupand un loc aparte si binemeritat in definitivarea acestei puteri economice si politice mondiale.
Primii care au transformat Europa dintr-o denumire geografica intr-o notiune cu certe valente politice au fost imparatii crestini din secolele VII - XV. Trei evenimente au precedat aceasta schimbare:
separarea Imperiului Roman de Orient in anul 395;
cucerirea Romei de catre barbari (anul 476);
aparitia Islamului (622) care ameninta crestinatatea.
Din punct de vedere istoric, dupa aceasta perioada putem vorbi despre inceputul cristalizarii notiunii de "constiinta a identitatii europene"(cronicarul Isidor de Badajoz descrie "armata europenilor" in lupta cu musulmanii).
Sub aspectul evolutiei unificarii europene, Cezar Birzea identifica urmatoarele constructii :
Creatia sa nu a rezistat in timp, imperiul destramandu-se in regate concurente.
o unitatea credintei si identitatea institutiilor ecleziastice (de la liturghie si pana la calendarul religios);
o unitatea organizarii sociale si interdependenta celor trei ordine: cei care se roaga (clericii), cei care lupta (cavalerii) si cei care muncesc(taranii);
o unitatea scrierii si a limbii latine, folosite atat in biserica, cat si in cultura profana (literatura, arte plastice, arhitectura).
§1. Calugarii cristersieni sau ordinul "calugarilor albi" (fondat in 1098); calugari constructori care au extins stilul gotic in toata Europa;
§2. Cruciadele au difuzat idealul cavaleresc si valorile medievale. Dintre ordinele militare cele mai importante, amintim:
Ordinul Sf.Ioan al Cavalerilor de la Malta (fondat in 1099
Ordinul Templierilor (fondat in 1119 si desfiintat de Filip cel Frumos in 1307);
Ordinul Teutonic (fondat in 1198, activ in Polonia, Prusia si tarile baltice).
§3. Rutele de pelerinaj uneau credinciosii pe doua trasee principale:
drumul Romei unea trei varfuri (Saint - Bernard, Brenner si Muntele Cenis) care au fost reunite in politica transporturilor promovata de U.E.;
itinerarul Sf. Santiago de Compostella ce consta intr-un pelerinaj la care participau credinciosi din toata Europa; este un itinerar de pacificare si de penitenta.
§4. Marile targuri europene (Champagne, Hanovra, Gand, Verona, Leipzig, Winchester , Novgorod) uneau negustorii si dezvoltau rutele comerciale; hansele isi deschid sucursale in toata Europa, sub forma unor asociatii ale negustorilor (interese comune, comunicatii intense, schimburi, autonomie);
§5.Reteaua universitatilor (termen ce dateaza din secolul al XII-lea <"universitas"> cunoasterea universala); primele universitati au fost infiintate la Bologna (sec.XII), Oxford (1214) si Paris (1215). Ca institutii multiculturale, universitatile reuneau studenti din toate tarile Europei, grupati pe "naciones" (prima utilizare a termenului natiune).
Putem conchide ca proiectele politice de uniune europeana incercate inainte de 1945 se caracterizeaza prin trei mituri fondatoare :
mitul imperiului universal - de la Carol cel Mare la Napoleon I, si de la Sfantul Imperiu Roman la tentativa de unificare a Habsburgilor;
mitul unificarii pacificatoare pe baza ideii ca unitatea elimina conflictele: Sully, Kant, Sain-Simon, Aristide Briand, Jean Monnet;
mitul comunitatii de valori si a culturii: "Republica Christiana", Republica Literelor (iluminismul).
Acestor mituri fondatoare le-au corespuns trei proiecte politice majore:
1.imperiul universal, plasat sub conducerea unui suveran
omnipotent;
2.organizarea federala - confederatii de state autonome : Sully, Comenius, William Penn, Kant, Abatele Saint-Pierre, Saint Simon, Victor Hugo, Aristide Briand ;
3."Concertul European", dupa modelul Congresului de la Viena (1815) care a propus un pact de uniune paneuropeana (Friederich von Gentz - consilierul lui Metternich), si Johann Kaspar Bluntschli (avocat elvetian).
Nici unul dintre aceste proiecte nu a vazut importanta pietei, a schimbului liber ca mijloc de reglare reciproca a intereselor.
Daca din punct de vedere al aprofundarii teoretice, secolul al XIX-lea a prefigurat unitatea europeana si a cunoscut chiar nasterea ideii de "State Unite ale Europei (vezi proiectul propus de Congresul de stiinte politice de la Paris din anul 1900 si revista "Statelor Unite Europene" creata de Victor Hugo si Garibaldi), totusi, toate aceste idei si proiecte generoase nu au putut sa impiedice cele doua razboaie mondiale din prima jumatate a secolului al XX-lea. Acestea au inceput prin a fi adevarate razboaie civile europene, declansate pe fondul nasterii nationalismului si apoi al totalitarismului.
