CETATENIA EUROPEANA. CONCEPT, EVOLUTIE, CONSECINTE

Cetatenia europeana. Concept, evolutie, consecinte

Istoria privind conceptual de cetatenie:

Potrivit conceptiei propuse de Aristotel, cetateanul se definea prin participarea la functiile judiciare si la cele publice in general, in dreptul pozitiv, cetatenia continua sa desemneze calitatea juridica ce permite unei persoane sa ia parte la viata statului, bucurandu-se de drepturi civice si politice si fiind supusa, in schimb, anumitor obligatii cum ar fi votul obligatoriu sau serviciul militar. Ca regula, cetatenia e recunoscuta de catre stat cetatenilor sai care, ca membri ai Cetatii, participa la guvernarea Cetatii[1].

Cuvantul "cetatean" provine din latineste: civis romanus. Cetateni romani erau considerati numai acele personae care aveau dreptul de a lua parte la adunarile populare din forum si participau, in modul acesta, direct la rezolvarea treburilor publice. Ei aveau depline drepturi politice, ceea ce romanii numeau jus honorum, jus sufragii[2].

Aparitia si dezvoltarea imperiului roman au dus in urma edictului imparatului Caracalla, din anul 212, la extinderea sensului notiunii de cetatean prin atribuirea acestei calitati oricarui locuitor al Imperiului roman de rasarit, conferindu-i anumite drepturi si obligatii[3].

In epoca feudala, conditia juridica a populatiei se exprima prin institutia supuseniei, care presupunea o mare sfera de obligatii si un numar foarte mare de acte de supunere fata de feudal. In prima perioada a evului mediu, termenul de "supus" era sinonim cu acela de "vasal". Cu timpul, supusul devine dependent fata de puterea suprema de stat concretizata in feudalul suprem, print, rege sau imparat, care dispunea dupa bunul lui plac, de viata, persoana si averea tuturor supusilor sai.

Se ajunge astfel, la absolutismul inspirit de Machiavelli, care il face pe regale Frantei, Ludovic al XIV-lea, sa proclame: "L'Etat cèstmoi" (Statul sunt eu!).

Instaurarea oranduirii capitaliste duce la inlocuirea institutiei supuseniei din evul mediu cu cetatenia. Una din lozincile burgheziei revolutionare din Franta afirma ca "nu mai exista supusi".

Declaratia drepturilor omului si ale cetateanului adoptata in timpul revolutiei franceze din 1789, leaga notiunea de participarea la viata politica.

Asadar, egalitatea cetatenilor este conceputa ca simpla egalitate juridica, iar libertatea este indisolubil legata de proprietatea particulara, definita de un raport sacru si inviolabil.

In ceea ce priveste conceptul de "cetatenie europeana", nevoia unei noi realitati juridice comunitare denumita, in final, cetatenie europeana a fost declarata abia in 1984, cand Consiliul de la Fontainebleau (25-26 iunie 1984) a format un asa-numit Comitet de reflectie, pe care noi il cunoastem sub denumirea de Comitetul Adoninno.

Consacrarea institutiei cetateniei europene si-a gasit locul in Tratatul de la Maastricht.

Asa cum o defineste acesta, cetatenia europeana consta in posibilitatea data oricarui individ care are cetatenia unui stat membru de a fi considerat cetatean al Uniunii Europene. Prin introducerea cetateniei europene, semnatarii Tratatului asupra Uniunii Europene si-au dorit, intre altele, promovarea si consolidarea identitatii europene, implicand, in acest fel, cetatenii in procesul de integrare europeana. Ca urmare a dezvoltarii Pietei unice, cetatenii beneficiaza de o serie de drepturi generale in domenii dintre cele mai diverse, precum libera circulatie a bunurilor si a serviciilor, protectia consumatorilor si sanatatea publica, egalitatea de sanse si de tratament, accesul la ocuparea locurilor de munca si la protectia sociala s.a.[4]

Intelesul liberal al cetateniei:

Unul dintre primii si cei mai influenti ganditori liberali a fost filosoful englez John Locke. Potrivit lui, statul existǎ pentru sprijinul cetǎtenilor si pentru protejarea drepturilor si libertǎtilor lor. Bazandu-se pe un contract social intre oameni si guvern, cetǎtenii au libertatea de a gandi, de a crede si de a-si exprima crezurile lor, sǎ se organizeze, sǎ lucreze, sǎ cumpere si sǎ vandǎ si sǎ-si aleagǎ la fel de liber guvernul cum pot sǎ-l si schimbe (de fapt, chiar a-l inlocui prin revolutie).

Pe langa aceste idei legate de libertatea individului, unii dintre ganditorii liberali au fost interesati de asemenea de problema colectivului si a societǎtii ca un intreg. Filosoful scotian John Stuart Mill a argumentat, de exemplu, cǎ maturitatea moralǎ este esentialǎ si este posibilǎ doar dacǎ cetǎteanul este implicat in activitǎti colective cu alti cetǎteni sau in favoarea lor. Libertatea are sens doar dacǎ este legatǎ de notiuni cum ar fi responsabilitatea colectivǎ si egalitate Aceastǎ credintǎ irevocabilǎ in egalitatea fundamentalǎ a tuturor oamenilor este ceva ce poate fi urmarit incǎ din vremea stoicilor

Rǎdǎcinile liberalismului joacǎ un rol important si in societǎtile de astǎzi, ca si ideile din perioada Iluminismului: cetǎtenii nu se nasc, dar se fac.

Natiunea-stat si cetatenia:

Conceptul natiunii-stat a existat doar in ultimii 200 de ani, chiar daca deseori suntem tentati sa credem altceva, doar pentru ca asta e ceea ce stim. Practic, istoria moderna a Europei poate fi descrisa ca fiind istoria natiunilor-stat. Multe din natiunile Europei s-au materializat ca state tarziu, in secolul al 19-lea. De multe ori, doar dupa ce s-au format s-au omogenizat limbile vorbite, sistemele educationale au fost stabilite si elemente ale culturii au inceput sa apara

In timp ce statele definesc clar cine este parte din natiunea lor si cine nu, si cui ii este permis sa devina parte din natiune si cui nu, sunt cateva diferente distincte in felul cum fac acest lucru. In unele tari, apartenenta la o natiune este determinata in functie de "jus sanguinis" (originar din limba latina si inseamna legea sangelui). Mai simplu, aceasta inseamna ca un copil primeste cetatenia tatalui sau a mamei lui. In alte tari, guverneaza "jus soli" (tot din limba latina si inseamna legea pamantului), adica cetatenia este decisa de locul nasterii. Aceste sisteme antagonice duc de regula la cetatenii duble sau la apatrizi (pierderea oricarei cetatenii).

Sensuri contemporane ale cetateniei:

Primesti un pasaport, poti vota, esti chemat la protectia statului". Un mod, printre atatea altele, a felului in care cetatenia a fost inteleasa pana nu demult: prin relatiile dintre cetateni si stat, definind clar drepturile si responsabilitatile ambilor.

In timpul anilor 1990, conceptul de cetatenie a fost dus inca si mai departe, introducand notiunea de "cetatenie multidimensionala" si creand o legatura directa intre cetateni si identitate. In acest sens, s-a incercat sa se reactioneze la recentele dezvoltari cum ar fi integrarea europeana, globalizarea, migaratia si consecintele lor politice, sociale, economice, culturale si ecologice.

Diferite concepte si contexte:

In afara acestor elemente esentiale pe care le-am prezentat, mai exista un numar de diferente conceptuale.De foarte multe ori, acestea pot fi identificate cu adjectivele folosite impreuna cu "cetatenia". Un exemplu este conceptul de "cetatenie democratica", asa cum a fost promovat de Consiliul Europei. Adjectivul "democratic", subliniaza credinta ca cetatenia ar trebui sa se bazeze pe principiile democratice si anumite valori, ca de exemplu pluralismul, respectul pentru demnitatea umana si domnia legii.

In afara de elementele mentionate mai sus, care ne ajuta sa comparam, sa analizam, sa structuram si sa diferentiem diferitele concepte despre cetatenie, mai exista cateva componente care par a fi arbitrare, doar daca nu sunt privite in contextul specific in care modelul de cetatenie a fost dezvoltat si in care este folosit. Adejectivul "european", este, spre exemplu, folosit atat ca referinta teritoriala cat si ca o anumita identitate, ca un drept de proprietate si ca niste drepturi culturale. Sensul sau exact poate fi inteles doar in relatie cu contextul sau specific, cum ar fi un scop politic, niste scheme institutionale si/sau dezvoltarea istorica a ideii.

O diferenta interesanta intre cele doua institutii europene este aceea ca cetatenia la Uniunea Europeana este clar si strict conditionata: doar cineva cine poseda cetatenia unuia din state este si un cetatean european. Pe de alta parte, Conventia Europeana a Drepturilor Omului, protejeaza orice fiinta umana din interiorul ariei acoperite de conventie, independent de nationalitatea acesteia. Totusi, veti auzi multi politicieni din Uniunea Europeana vorbind despre cetatenia europeana in intelesul legal al cetateniei unei persoane care traieste in interiorul Uniunii Europene.

O alta distinctie poate fi observata daca ne uitam la intelesul programelor insitutionale in sectorul de tineret. Raspunsul pe care cele doua insitutii incearca sa il gaseasca la intrebarea "Am facut Europa, dar cum facem Europenii?" este destul de distinct. In timp ce ambele cred in intelepciunea globala cu care se nasc oamenii, dar cetatenii se nasc, Uniunea Europeana incearca sa aduca "Europa mai aproape de cetateni prin experiente personale interculturale, prin serviciile de voluntariat si prin dialogul direct cu oamenii", pe cand Consiliul Europei se leaga mai mult de experientele interculturale de grup, de invatarea interculturala in spatii protejate de invatare, lucrand cu multiplicatori si creand efectul fulgilor de zapada.

In ciuda toturor diferentelor si a diversitatii intelesurilor cuvantului, ambele institutii impartasesc o convingere comuna - cel putin in domeniul muncii de tineret. Aceea ca identitatea europeana poate fi definita doar printr-un grup comun de valori, un inteles care ne duce la un consens mai mult decat impunator. Aceasta credinta este reflectata in varietatea de rezolutii ale Consiliului Europei, un mare numar de documente polititce a organizatiilor de tineret si, mai recent in Uniunea Europeana, documente cum ar fi "Carta Alba pentru Tineret", care se refera la Europa ca la "campionul valorilor democratice".

Dezvoltari recente:

Societatea este fara indoiala in schimbare si este influentata de o serie de factori care foarte des sunt asociati cu ceea ce multi numesc post-modernismul. Aceasta caracterizare se manifesta printr-o varietate de tendinte, cum ar fi: Informatia pe care revolutia a adus-o despre tehnologiile de comunicare si informare O schimbare fundamentala in productie si folosirea cunostintei; Un simt inselator al identitatii care pune mai putin accentul pe interesele comune si valori decat inainte O schimbare in natura politicilor si a modului in care cetatenii participa la procesul politic Toate aceste dezvoltari au o influenta semnificativa asupra cetateniei (si in educatia si invatarea despre cetatenie). In timp ce existenta lor ramane indiscutabila, parerile despre posibilele consecinte variaza substantial.

Unii discuta asupra faptului ca notiunea de identitate a fost si va ramane esenta cetateniei, dar trebuie sa fie rupta de natiunea-stat si extinsa la diferite nivele geografice, incepand de la nivel local si pana la nivel global.

Altii cred ca traditionalul concept al cetateniei se refera la a disparea in societatea post-modernista. Ei observa o nevoie de noi motive pe baza carora o noua forma de cetatenie sa fie dezvoltata.

O alta teorie, impartasind tendintele pesimiste a evaluarii post-moderniste in societate, argumenteaza ca unele dintre dezvoltarile post moderniste ofera noi posibilitati pentru cetatenie.

Dezbaterile la nivel european au urmat primul punct de vedere pentru o perioada relativ lunga - acela ca identitatea este esenta cetateniei, de la plan local pana la plan global.

Nu doar institutiile au purtat discutii despre cetatenia europeana, ca o fateta complementara celorlalte elemente. Organizatiile din societatile civile au admis ca "viitoarea integrare europeana cere o fundamentare a conceptului de cetatenie europeana".

Cetatenia europeana a fost in mod direct definita prin Tratatul asupra Uniunii Europene, semnat in 1992 la Maastricht[5].

Articolul 17 al Tratatului stipuleaza ca este cetatean al Uniunii Europene orice persoana avand nationalitatea unuia dintre statele membre, conform legilor in vigoare in statul respectiv[6]. In plus drepturile care decurg din prevederile Tratatului sunt: dreptul la libera circulatie pe teritoriul statelor membre, dreptul electoral, dreptul la protectie consulara si diplomatica pe teritoriul statelor membre, dreptul la petitie in fata Parlamentului European si dreptul de a apela la Mediatorul european[7]. Drepturile fundamentale si valorile democratice sunt respectate in statele membre ale Uniunii Europene prin consemnarea lor in preambulul Actului Unic European in 1986, ca mai apoi sa fie incluse in Tratatul de la Maastricht.

Contrar prevederilor teoretice, aplicarea si evaluarea celor 5 categorii de drepturi stipulate in Tratatul de la Maastricht, intimpina totusi in prezent anumite piedici sau limitari decurgind de realitatile politice. Astfel, exercitarea de catre un cetatean a dreptului de libera circulatie pe teritoriul altui stat membru decit cel de resedinta permanenta, poate fi interzisa din ratiuni de securitate si sanatate publica.

Tratatul de la Amsterdam reflecta noi completari asupra cetateniei europene, care clarifica legatura intre cetatenia nationala si cea europeana. Insa, ceea ce aduce nou Tratatul de la Amsterdam, in comparatie cu Tratatul precedent, este faptul ca subliniaza importanta protectiei drepturilor fundamentale, condamna orice forma de discriminare si recunoaste dreptul la informatie si protectia consumatorilor. Prin Tratatul de la Amsterdam, se garanteaza respectarea drepturilor fundamentale, care a extins jurisdictia Curtii de Justitie pentru a asigura respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale de catre Institutile Europene.

In plus, dreptul la informare, fiind prevazut la fel de Tratat, specifica faptul ca orice cetatean european si orice persoana fizica sau juridica avind sediul intr-un stat membru are drept de acces la documentele Parlamentului European, ale Consiliului Uniunii Europene si ale Comisiei Europene, in limita ratiunilor de interes public sau privat. Astfel, Comisia Europeana a lansat inca din 1998, serviciul de informare 'Europe direct'[8].

Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene prezentata la Nisa pe 7-9 decembrie 2000, combina in acelasi document drepturile civile, politice, economice, sociale care sunt stipulate in diverse acte internationale europene sau nationale. Insa, Uniunea Europeana isi afirma angajamentul referitor la drepturile fundamentale abia in decembrie 2001 odata cu proclamrea acestei Carte, desi primele tentative acum materializate, existau inca in preambulul Actului Unic European. Acest document este structurat in 6 capitole - Demnitatea, Libertatile, Egalitatea, Solidaritatea, Cetatenia si Justitia - cuprinzind in total 54 de articole. Know-how- ul pe care il aduce acest act este prezenta capitolului 'Solidaritatea' prin introducerea drepturilor de protectie sociala si reglementarile economice, fiind necesara in vederea consolidarii drepturilor fundamentale in lumina schimbarilor care se produc la nivelul societatii, progresului social si al dezvoltarii stiintei si tehnicii. Odata cu Tratatul de la Nisa se infiinteaza Comitetul de Protectie Sociala - organ consultativ, cu sarcina de a promova cooperarea intre statele membre si Comisia Europeana.

Angajamentul Uniunii a fost reafirmat, in mod oficial, in decembrie 2000, cand a fost proclamata Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Cetatenia Uniunii Europene ofera drepturi cetatenilor statelor membre si consolideaza protectia intereselor acestora:dreptul la libera circulatie, dreptul de sejur,de stabilire, dreptul la munca si studiu in celelalte state membre ale Uniunii: Legislatia Uniunii stabileste insa numeroase conditii pentru exercitarea acestor drepturi; dreptul de a alege si de a fi ales in Parlamentul European si in cadrul alegerilor locale in statul de rezidenta, in aceleasi conditii cu cetatenii statului respectiv; dreptul de a beneficia pe teritoriul unui stat tert (stat care nu este membru al Uniunii Europene)de protectie consulara din partea autoritatilor diplomatice ale unui alt Stat Membru, in cazul in care statul din care provine nu are reprezentanta diplomatica sau consulara in statul tert respectiv;dreptul de petitionare in fata Parlamentului European si dreptul de a apela la Ombudsmanul European pentru examinarea cazurilor de administrare defectuoasa din partea institutiilor si organismelor comunitare.

Baza legala:

Politica sociala a comunitatii europene a debutat odata cu tratatul de constituire a acesteia, in 1957 care pune bazele politicii sociale prin articolele sale cu referire la doua aspecte importante: primele doua libertati: libera circulatie a muncitorilor si la libertatea de stabilire (Art. 48 - 52) a acestora, in contextul crearii pietei comune (Art. 100);crearea Fondul Social European, instrumentul de finantare a politicii sociale si cel mai vechi dintre fondurile structurale (Art. 119).

Pasul urmator a fost constituit de adoptarea Actului Unic European (The Single European Act), in 1986[9], ce contine directive privind sanatatea si siguranta la locul de munca, introduce dialogul social si conceptul de coeziune economica si sociala (materializat prin crearea Fondului de coeziune economica si sociala).

Anul 1989 constituie un moment important al constructiei sociale europene prin adoptarea primului document programatic al politicii sociale - Carta Sociala, ce stabileste drepturile sociale fundamentale si, odata cu acestea, directiile de actiune ale politicii sociale.

Un an mai tarziu, in 1990, Tratatul de la Maastricht (ratificat in 1992) stabileste ca unul din obiectivele Uniunii atingerea unui "nivel ridicat de ocupare a fortei de munca si al protectiei sociale, egalitatea intre femei si barbati [] cresterea standardelor de viata si a calitatii vietii" (Articolul 2).

In 1991 a fost adoptat Protocolul Social (Social Policy Protocol), ce a fost anexat Tratatului de la Maastricht si care stabileste obiectivele politicii sociale (prefigurate de Carta Sociala): promovarea ocuparii fortei de munca, imbunatatirea conditiilor de viata si de munca, combaterea excluziunii sociale, dezvoltarea resurselor umane, etc. (semnat de 11 SM, nu si de Marea Britanie).

Cartea Verde (Green Paper), lansata in 1993, deschide procesul de discutie asupra viitorului politicilor sociale la nivel comunitar si este urmata, in 1994, de Cartea Alba (White Paper) - ce stabileste prioritatile politicii sociale pana in anul 2000. Acestea sunt concretizate in programele de actiune sociala pentru perioadele 1995-1997 si 1998 -2000.

In 1997, prin Tratatul de la Amsterdam (ratificat in 1999) este abrogat Protocolul Social, este lansat Acordul Social (Social Policy Agreement) si este integrat un nou articol in Tratatul UE, un articol privind ocuparea fortei de munca si cunoscut ca Titlul VIII. 1998 este anul in care Marea Britanie semneaza Acordul Social si participa astfel la politica sociala comunitara.

Anul 2000 constituie un moment major in evolutia politicii sociale prin elaborarea Strategiei de la Lisabona (Lisbon Strategy), prin care este stabilit obiectivul pe zece ani al Uniunii Europene, reprezentat de transformarea economiei comunitare in cea mai competitiva economie bazata pe cunoastere. Tot in acest an a fost adoptata si Agenda Politicii Sociale, ce preia acele obiective specifice si elemente ale strategiei ce tin de politica sociala si le converteste intr-un program de actiune pe 5 ani, care constituie cadrul politicii sociale actuale. In 2003 a avut loc evaluarea intermediara a Agendei Sociale, ce are ca rezultat ajustarea prioritatilor Agendei in functie de progresul inregistrat pana in acest moment si de schimbarile politice, economice si sociale intregistrate la nivel comunitar.

Stategiile europene s-au axat pe domenii de activitate de importanta majora si masuri in domeniul politicii sociale care vizeaza:

1. Locuri de munca

Problema combaterii somajului si crearii locurilor de munca, se afla in centrul dezbaterilor europene odata cu aparitia piatei muncii comune in UE. Solutionarea acestei dileme, s-a simtit in prevederile Tratatului de la Amsterdam, in 1997, care avea drept scop obtinerea un nivel ridicat al numarului locurilor de munca. Importanta acestei probleme a fost accentuata prin integrarea in tratat a unui nou Titlu pentru Locurile de Munca, oferind o strategie coordonata a locurilor de munca in vederea combaterii somajului. In plus, statele membre au convocat un Consiliu European Extraordinar pe problema locurilor de munca in cadrul Summit-ului din noiembrie 1997, unde s-a adoptat Instructiunile privind politica locurilor de munca pentru 1998. Ele se bazeaza pe cei patru stalpi - disponibilitatea pentru angajare, antreprenoriat, adaptabilitate si egalitatea sanselor, adoptate de catre Consiliul pentru munca si probleme sociale in decembrie 1997.  La rindul lor statele membre in baza Instructiunile pentru politica locurilor de munca, trebuiai sa schiteze Planuri nationale de actiune privind locurile de munca. Adaptarea in functie de situatia fiecarui stat in parte era realizata prin intocmirea unor rapoarte anuale de Comisie, despre implementarea acestor instructiuni si recomandari pentru fiecare stat in parte. Uniunea Europeana foloseste mijloace de finantare structurala, in special Fondul Social European, pentru a asigura si subventiona locurile de munca. 

Fondul Social European (FSE) a fost infiintat in 1960 ca un mijloc de prevenire a somajului.

Fondul Social European trebuie vazut in contextul noii Strategii Europene a Locurilor de Munca care a fost fundamentata in Consiliul Europei la Essen, in 1992, promovind locurile de munca, ca un aspect care priveste intreaga UE in contextul progresului echilibrat si sustinut din punct de vedere economic si social.

2. Initiativele Comunitatii si masurile inovative

Obiectivul principal al Comunitatii consta in stimularea statelor membre, pentru ca regiunile, partenerii economici si sociali sa lucreze impreuna si sa implementeze masurile de interes comun ale UE. In acord cu angajamentul general de a concentra resursele, numarul initiativelor Comunitatii s-a redus de la 13 la 3.  Una pentru cooperare inter-regionala (INTERREG), una pentru dezvoltare rurala (LEADER) si una care vizeaza egalitatea sanselor (EQUAL).

3. Implementarea libertatii de miscare
Mai intai de toate, este necesara intelegerea principiului libertatii de miscare a angajatilor ca fiind un aspect esential al Pietei Unice. Aceasta libertate fundamentala implica ideea ca fiecare cetatean al unui stat membru al Uniunii Europene are dreptul de a merge in statul membru pe care el sau ea l-a ales ca sa locuiasca si sa munceasca acolo, si sa ramana in acel stat pana la sfarsitul contractului sau de munca. Tratamentul diferit al unui angajat in ceea ce priveste slujba, remuneratia si alte conditii de munca datorita nationalitatii sale este ilegal.

Pentru a asigura libertatea de miscare, Uniunea Europeana a emis mai multe reglementari: Recunoasterea reciproca a titlurilor si diplomelor.Securitatea sociala a persoanelor care se deplaseaza in cadrul UE- coordonarea sistemele de securitate sociala pentru a garanta protectia sociala in tara de resedinta, in cazul in care cineva se deplaseaza dintr-un stat membru in altul. Adica sa fie garantata pensia si alte beneficii sociale.EURES - (Serviciul European al Locurilor de Munca) furnizeaza informatie asupra ofertelor de job-uri in toate statele membre ale UE.

4. Promovarea educatiei si a pregatirii

Un alt domeniu de actiune al politicii sociale europene priveste chestiunea punerii la dispozitia economiei europene a unei forte de munca avand o inalta calificare. Cel mai popular mijloc de interventie socio-politic il reprezinta programele educationale finantate de UE, precum LEONARDO pentru invatamant profesional si calificare si SOCRATE pentru invatamant general si invatamant superior.

5. Oportunitati pentru barbati si femei
 Un alt aspect important al politicii sociale europene il reprezinta egalitatea sanselor pentru barbati si femei. 

Acestea sunt problemele cheie ale activitatilor socio-politice de azi ale Uniunii Europene in ceea ce priveste egalitatea sanselor.

6. Imbunatatirea conditiilor de munca

Politica sociala a Uniunii Europene trateaza, de asemenea,  imbunatatirea conditiilor de munca pentru toti angajatii. UE a adoptat o legislatie privind urmatoarele domenii care au o importanta aparte atat pentru patroni, cat si pentru salariati: Timpul de lucru (este redus la 48 de ore si concediului platit de 4 saptamani); Obligatia patronilor de a informa angajatul cu privire la conditiile valabile pentru contractul de munca; Directiva privind infiintarea unui Consiliu European al Muncii sau a unei proceduri privind sarcinile la scara comunitara cu scopul de a informa si consulta angajatii;  Integrarea lucratorilor in cadrul sistemului de slujbe; Slujbe fara norma intreaga; Directiva cadru privind intarirea masurilor de imbunatatire si ingrijire a sanatatii angajatilor.

Cetatenii Uniunii Europene "sunt nu numai actori ai constructiei europene, ci reprezinta ei insisi scopul final, chiar daca nu-si dau intotdeauna seama de impactul pe care il au deciziile luate de catre instantele de la Bruxelles asupra vietii lor personale si profesionale" [10].

BIBLIOGRAFIE

Marin Voicu, Introducere in dreptul european, Editura Universul Juridic, Bucuresti,2007

Benone Pusca,  Drept constitutional si institutiipolitice , Editura Sylvi, Bucuresti, 1997

Constantin St. Tomulescu,  Drept privat roman ,Tipografia Universitatii din Bucuresti, 1973

Augustin Fuerea, Dimensiunea politico-juridica a cetateniei europene , in Cetatenie Nationala -Cetatenie europeana, Fundatia Culturala Libra,Bucuresti, 2003

Andrei Popescu, Dreptul International al Muncii, Ed. Holding Reporter, Bucuresti, 1998

GilLes Ferréol, "DictionarulUniunii Europene", Editura Polirom, 2001

http://ro.wikipedia.org/wiki/Tratatul_de_la_Maastricht

http://www.europarl.europa.eu/topics/default_en.htm

http://www.ombudsman.europa.eu/home.faces

http://ec.europa.eu/youreurope/index_ro.html