|
|
|
Termenul "liberal" apare in Spania, la inceputul secolului al XX-lea, pentru a-i desemna pe promotorii Constitutiei de la Cadix, din 1912 si se raspandeste in Marea Britanie prin scrierile lui Jeremy Bentham si in Franta, unde Benjamin Constant si Chateaubriand pledeaza pentru respectarea libertatilor. La mijlocul secolului al XIX-lea, whigii britanici se transforma intr-un partid liberal, puternic pana la primul razboi mondial. Liberalii au intruchipat multa vreme "stanga". In Europa, familia liberala se poate mandri cu un trecut glorios, democratia occidentala, in filosofia si institutiile sale datorandu-i mult.
In secolul al XIX-lea, numitorul comun al liberalilor europeni a fost ostilitatea fata de monarhia absoluta si pozitia de aparare a libertatilor individuale si de extindere a dreptului de vot, sustinerea unui regim constitutional. Dar, ei s-au divizat in privinta modalitatilor, dimensiunii si ritmului reformelor. Au existat liberali-conservatori (orléanistii in Franta), liberali -radicali, ostili oricarei forme de monarhie, iviti din curentele republicane (in special in Franta si Italia), liberali anticlericali (in Franta si Italia). Formula radicalului Eduard Herriot - "inima la stanga, portofelul la dreapta" rezuma plastic dilema familiei liberale, la care au contribuit si contradictiile din sanul burgheziei care o compune, in principal.
In multe tari din Europa, partidele liberale sunt divizate. Partito Social Democrata din Portugalia este unul dintre partidele europene care a reusit sa formeze un guvern majoritar. Partidul Liberal din Germania (FDP), creat in 1948, a participat constant la putere si, in anumite perioade, a fost punctul de echilibru al politicii germane, in pofida taliei sale. Intre orientarile sale fundamentale se inscriu: o politica de deschidere spre Est, o rezerva accentuata fata de apropierea prea mare intre stat si biserica (in special in problemele scolii), ostilitatea fata de politicile economice interventioniste, sustinerea libertatilor si a statului de drept. In Italia, liberalii s-au divizat in doua partide de mica importanta: Partidul Liberal Italian si Partidul Republican Italian.
Cei mai influenti dintre liberalii europeni au fost cei britanici. Pana in 1920, acest partid infiintat in 1859 ca o continuare a politicii duse de Whigs a fost cel de-al doilea mare partid politic al tarii. Obiectivele principale ale liberalismului secolului al XIX-lea, marcat de William Gladstone, au fost stimularea comertului liber, reglementarea autonomiei Irlandei, protectia copiilor si a saracilor s.a. Dupa primul razboi mondial, rolul de principala forta de opozitie a revenit laburistilor. In 1998, Partidul Liberal s-a unit cu Partidul Social-Democrat, o factiune de dreapta iesita din Labour Party, constituind formatiunea numita Liberal Democrats, situata in multe domenii politice la stanga laburistilor. Tensiunile din sanul societatii britanice au dat un suflu nou ideologiei liberale in trei directii: 1) incercarea de atenuare a concentrarii puterii la toate nivelurile; 2) respingerea a ceea ce se numeste "adversary politics", a mecanismelor care perpetueaza bipartismul si reforma sistemului electoral; 3) sustinerea deschiderii U.K. spre lumea exterioara. Liberalii tind sa ia locul conservatorilor, ca principala forta de opozitie, dupa cum au demonstrat rezultatele obtinute la alegerile parlamentare din 2002. In anul 2004, liberal-democratii au invins laburistii la alegerile pentru guvernarea locala.
In Danemarca, Liberale Venstre mediaza vointa politica a agricultorilor si atrage voturile categoriilor celor mai religioase. Framantarile si dizidentele din cadrul partidelor liberale sunt cel mai bine exemplificate de cazul belgian. Clivajele lingvistice specifice societatii belgiene au facut ca Belgia, caracterizata pana in anii '60 printr-un sistem tripartidist (doua partide mari - crestin democrat si socialist si unul de marime medie - liberal) sa treaca la unul multipartidist.
In pofida diversitatii traiectoriilor lor si a faptului ca nu constituie partide majoritare, partidele liberale europene exercita o deosebita influenta politica, la guvernare sau in opozitie.
