|
|
|
Astfel, perioada anilor '60-'70 a secolului trecut a marcat o abandonare evidenta si progresiva a modelului linear in favoarea celui circular: modelul traditional, telegrafic, de comunicare pierde teren sub presiunea abordarii sistemice a comunicarii, bazata pe acceptarea pluricanalitatii si a diversitatii de codare, dar, mai ales, pe fenomenul de retroactie. Acesta desemneaza un mecanism caracterizat printr-o reactie de la efect la cauza ("feed-back") - adica exact contrariul a ceea ce teoriile anterioare ale conditionarii clasice, de tip stimul→raspuns, sustinusera atata timp.
Daca in preajma izbucnirii celui de-al Doilea Razboi Mondial, lingvistica isi croise deja un nou drum sub directia lui Sapir si a lui Bloomfield, punandu-se bazele unei noi teorii a limbajului, imediat dupa aceasta perioada framantata si confuza apar o serie de abordari noi, extrem de interesante. Rosenblueth si Wiener pun bazele a ceea ce va fi numita mai tarziu cibernetica, extrapoland in domeniile biologiei, lingvisticii si organizarii sociale ceea ce inginerii descoperisera la mecanismele autoreglatoare. Cu un an dupa ce Craik reformula problema modului in care sunt codificate mesajele in sistemul nervos central, la Princeton, von Neumann si Morgenstern puneau bazele teoriei jocurilor. Dintre aceste nume, se detaseaza pregnant cel al lui Norbert Wiener: Cybernetics or control and communication in the animal and the machine apare in anul 1947, iar The humain use of hmain beings, in 1949. Matematician ca formatie, Wiener se inscrie in acea traditie de cercetare inaugurata de matematicianul britanic A.M.Turing, autorul proiectului utopic al acelui homo communicans, despre care P.Breton scria ca "era o fiinta fara interioritate, fara corp", care nu exista decat prin informatie si schimb, intr-o societate devenita transparenta si dominata de noile "masini de comunicare". Autor al teoriei sistemelor, Norbert Wiener demonstreaza ca aceasta este, in acelasi timp, o stiinta a organismelor umane si ne-umane, ivita din similitudinile comportamentale observabile intre biologie si tehnica: "Societatea poate fi inteleasa numai prin intermediul unui studiu al mesajelor si al facilitatilor de comunicare de care dispune (. ) Scopul ciberneticii este sa dezvolte un limbaj si tehnici care sa ne permita sa atacam problema reglarii comunicatiilor in general si, de asemenea, sa descoperim repertoriul convenabil de idei si tehnici pentru a clasa manifestarile lor speciale conform anumitor concepte. A trai eficient inseamna a trai cu o informatie adecvata. Astfel, comunicarea si reglarea privesc esenta vietii interioare a Omului, chiar daca ele se refera la viata lui in societate.(s.n.)"
Importanta modelului cibernetic, din punctul de vedere al comunicarii, o depaseste pe cea a analizei sistemice, cu care adesea se confunda; aceasta din urma, dezvoltata de L.V. Bertalanfy in General system theory si imbogatita de autori ca W.R. Ashby sau J.W. Forrester, deplaseaza accentul de pe fenomenele structurale pe cele functionale, facilitand alegerea modurilor de actiune a elementelor hotaratoare, de preferinta in sistemele inchise (sau in sistemele deschise aflate in echilibru dinamic, adica in homeostazie)
Alaturi de matematicieni, doi ingineri Claude Shannon si Warren Weaver, cercetatori de la "Bell Telephone", elaboreaza in 1949 Teoria matematica a comunicarii, punand bazele a ceea ce numim azi teoria informatiei; formula lor a permis trecerea de la entropia (in crestere ireversibila in orice sistem inchis) masurand gradul de complexitate sau de dezordine, la informatie: aceasta, prin emisie de semne si mesaje, anuleaza (reduce) entropia, iar informatia primita printr-un sistem deschis constituie masura reducerii incertitudinii sau dezordinii. Valoarea informatiei creste o data cu numarul elementelor noi sau imprevizibile continute de mesaj: astfel, informatia poate fi definita drept cantitatea de noutate transmisa receptorului. Li s-a reprosat celor doi autori ca au eludat interactiunea cu receptorul, sau ca au neglijat componenta semantica a mesajelor; obiectii prin care cei doi nu s-au simtit vizati, scopul lor initial fiind, de fapt, atins: atenuarea fenomenelor perturbatoare, a zgomotelor oricarui canal de comunicare si propunerea unei teorii care sa permita ameliorarea randamentului lantului informational. Toate aceste revolutii in stiinta comunicarii au frapat prin simplitate, eleganta si forta, schimband istoria. In prezent, tot mai numeroase modele - dintre care amintim pe cel al complementaritatii comunicative, al orchestrei (Palo Alto), sau al contractului comunicativ - tind sa inglobeze perspectiva interactionist-constructivista asupra comunicarii, implicand si valorificand dimensiunile co-textuale si con-textuale ale fenomenului comunicativ, atat sub aspect verbal, cat si sub aspect non-verbal.
Identificarea, clasificarea si analiza minutioasa a formelor acestui fenomen atat de complex - comunicarea - au stat in permanenta la baza studiului acesteia, diversificand puncte de vedere si operand distinctii in functie de criterii extrem de heteroclite, printre care evidentiem:
a) nivelul interactiunii: comunicare intra si inter-individuala, comunicarea in grupul mic, comunicare publica si comunicare mediatica ;
b) finalitati: comunicare accidentala, comunicare instrumentala, comunicare subiectiva, dar si comunicare defensiva, comunicare informativa, comunicare persuasiva sau fatica;
c) coduri utilizate: comunicare verbala (orala sau scrisa), comunicare non verbala, comunicare paraverbala;
d) continut: comunicare referentiala, comunicare operational-metodologica, comunicare atitudinala ;
e) natura informatiei, in functie de emisfera cerebrala dominanta vs non-dominanta, conform teoriei bilateralizarii limbajului: comunicare digitala/comunicare analogica;
f) statutul partenerilor: comunicare verticala, comunicare orizontala etc.
La jumatatea secolului trecut apare si se dezvolta problematica retelelor de comunicare. Cele dintai contributii - legate de nume ca: R.Lippit, H.J.Leavitt, R.F.Bales, R.K.White - imbogatesc cercetarile experimentale privind teoria comunicarii cu date noi despre: structuri comunicative si tipuri de retele; centralitate comunicationala si roluri de conducere; eficienta tipurilor de retele in cadrul grupurilor centrate pe sarcina; satisfactia psihosociala si structurile comunicative de grup; raportul dintre structurile afective de grup si tipul de retea etc. Astfel, in 1965, C.Flament, in studiul sau consacrat acestei tematici, intitulat "Réseaux de communication et structures de groupe", continua analiza aspectelor sus-mentionate, dar pune accentul pe dinamica a doi factori: structura retelei si cea a sarcinii. Astfel, o retea de comunicare desemneaza un ansamblu de mijloace sau canale de comunicare existente in cadrul unui grup, avand tipuri de structuri diferite, prin care se pot influenta performanta, coeziunea, stabilitatea si satisfactia grupului. Astfel, reteaua in cerc (structurata pe echidistanta si independenta membrilor unii fata de altii - non-subordonati unui sef) este putin performanta, dar apreciata de membrii sai, in timp ce reteaua in forma de roata (fiecare membru este subordonat direct unui sef-centrul rotii) mai putin activa, este centrata in jurul unui leader, facilitand performanta.
O teorie asemanatoare avanseaza Jurgen Ruesch (co-autor, impreuna cu G. Bateson, la Communication. The Social Matrix of Psychiatry) - delimitand sistemele de comunicare (sau retele de comunicare) in: a) intraindividuale - organismul, in totalitatea sa, poate fi privit ca un "instrument de comunicare", echipat cu organe emitatoare, transmitatoare si receptoare; b) interindividuale - grupul, familia, societatea sunt tot atatea "retele extinse de comunicare"; c) supraindividuale - analoga conceptiei organiciste (Cf.R.Worms - Organisme et société asupra societatii - oganizarea sociala din cadrul unei natiuni este comparabila cu cea anatomica-individuala; astfel, scrie Ruesch: "In cadrul definit al unei natiuni, de exemplu, mesajele provenin la frontiere si din celelalte parti ale tarii sunt transmise - prin intermediul unei retele complexe - capitalei, apoi retransmise celorlalte localitati. Aceste mesaje pot fi transmise prin radio, telefon, telegraf, ori prin viu grai; mesajele tiparite pot fi expediate prin aer, cu vaporul, cu trenul, cu masina, pe jos sau pe cal.(. ) Fiecare statie-releu poate altera, amplifica, condensa ori prescurta mesajul original pentru a-l utiliza pe plan local; nu rareori se intampla ca, dupa un astfel de lung tranzit, orice asemanare intre forma initiala a mesajului, si cea finala, sa fie pura coincidenta." In ceea ce priveste abordarea experimentala si teoretica a comunicarii persuasive, initiata in cadrul scolii de la Yale, aceasta a starnit un interes pregnant prin problematica procesualitatii sugestive si a mult disputatei schimbari atitudinale. Extrem de numeroase cercetari - acoperind o vasta arie spatio-temporala - au continuat, in paralel, sa exploreze si sa analizeze fiecare pol al triadei clasice a comunicarii:
- sursa (emitator) - credibilitate, competenta, atractivitate, putere recompensatorie (pozitiva sau negativa) etc.
- mesaj - ancorare, primaritate, recenta, asimilare si contrast, structura mono sau bilaterala, ponderea argumentarii etc.
- receptor (destinatar) - caracteristici personale, competenta, pozitie activa/pasiva, reactanta, statut vis-à-vis de referent, 'imunizare defensiva'.
Referitor la acest din urma concept - aparut ca reactia fireasca, de "legitima aparare" in fata invaziei informative (la care au contribuit si noile modele si teorii ale comunicarii, prin amploarea pe care au permis-o comunicarii in masa), el este cel care l-a facut pe Jean Cazeneuve sa conchida, inca din 1976, nebanuind ceea ce avea sa urmeze: "Individul, inecat de valul de informatii, ar putea fi transformat intr-o masina de inregistrat, daca nu ar deveni, dupa ce atinge un anumit prag, indiferent la un surplus de stimuli. Una din concluziile cele mai evidente a unor studii recente este ca nu se poate, prin reteaua de comunicare, sa faci orice vrei din indivizii in cauza. Ceea ce se comunica nu este neaparat integrat de personalitate(s.n.)".
CONCLUZII Indiferent de perspectiva de abordare - clasica sau sistemica - notiunea de comunicare ignora, prin insasi esenta sa, ideea de granita; situata sub imperativul interdisciplinaritatii, comunicarea a dominat secolul trecut (care si-a disputat aparitia si confruntarea celor doua mari modele: linear si circular) si pare sa aibe toate sansele sa-l monopolizeze pe cel de acum. Daca, asa cum am vazut in acest succint capitol, modelul linear (dominat de perspectiva behaviorista, care a facut din schema clasica E→M→R o proiectie a conditionarii unidirectionale S→R) a fost treptat detronat in favoarea celui circular, diversificarea si intensificarea interesului pentru toate formele de comunicare: verbala, nonverbala si paraverbala se mentin, ca si predilectia pentru analiza comparativa a functiilor comunicarii, in care doua perspective distincte se remarca: cea instrumentala si cea constructivista. Prima analizeaza functiile comunicarii in cadrul grupului, avand ca numitor comun conceptia unei comunicari privite ca instrument social; cea de-a doua postuleaza faptul ca individul care comunica, "l'homme communiquant" (R.Ghiglione), nu este o oglinda pasiva care reflecta realitatea, ci, mai degraba, constructorul acestei realitati.
Retrospectiva sumara a principalelor repere si modele comunicationale (clasice si sistemice, lineare si circulare) etalate de-a lungul unui intreg secol, retrospectiva eficace prin insasi simpla ei intreprindere, este menita sa confere un plus de pertinenta oricarui demers teoretic asupra relatiei de comunicare interpersonala in general, si, in cadrul acesteia, asupra comunicarii organizationale in special. Pe de alta parte, traversarea avatarurilor acestui fenomen complex - comunicarea (in care suntem imersati, ca si-n social, din prima pana in ultima clipa a vietii noastre)- nu ni-l face obligatoriu mai accesibil, dar ne permite, cel putin, sa-i aproximam o harta.
Metafora orchestrei - ca model comunicativ - si Scoala de la Palo Alto vor face obiectul capitolului urmator.
Desi relativ stabila (Cf. G.W. Allport - Structura si dezvoltarea personalitatii) - atitudinea se poate modifica; astfel, o comunicare este cu atat mai persuasiva, cu cat sursa emitatoare este mai competenta, credibila, si agreabila si este mai eficace daca se prezinta, in acelasi timp, argumente pro si contra.
