|
|
|
Empatia ca fenomen psihic extrem de complex se manifesta in forme comportamentale variate ce constituie directii de investigare experimentala, care evidentiaza componentele de structura ale fenomenului. Rezultatele cercetarilor pledeaza pentru intelegerea structurii empatiei ca formata din urmatoarele componente:
a) componenta fiziologica ce vizeaza caracteristicile reactivitatii fiziologice din timpul producerii fenomenului empatic (G. Lindzey, E. Aronson, 1969; Erza Stotland si L. Walsh, 1963; K. Jerome, Ph. Williams, 1964; Al. Rosca, M. Rosca, V. Vasilescu, 1954; I. Ciofu si S. Marcus,1969). Toate cercetarile demonstreaza existenta unor nivele ale manifestarii empatice in planul reactivitatii de tip fiziologic
b) componenta afectiva - (emotionala). Edith Stein considera ca empatia este o sursa legitima de cunoastere a starilor afective ale altora (apud. S. Marcus, 1991, p. 53) iar V. Pavelcu afirma: "cheia intelegerii altora se afla in propriile noastre vibratii afective. Adancimea unui suflet strain o masuram cu propriile noastre sentimente" (1982, p. 33). Majoritatea cercetatorilor considera componenta afectiva ca cea mai apropriata de esenta fenomenului empatic. Unii cercetatori au incercat sa masoare cu ajutorul testelor aceasta componenta numita si empatie emotionala. Ab. Mehrebian si Kichzky S. (1974) au elaborat o scara de masurare a empatiei emotionale aplicata de S. Marcus si de noi
c) componenta predictiva se refera la modul in care subiectul percepe si anticipeaza cadrul intern de referinta al altuia, modul in care acesta gandeste. Aceasta este considerata componenta preponderent cognitiva, focalizata pe procese cognitive de percepere si reprezentare apoi a perspectivei celuilalt. Rosalind Dymond defineste empatia ca pe un transport in gandirea, trairea si modul de a actiona al altuia; autoarea elaboreaza un test standard de empatie predictiva prin care se surprinde adancimea reactiei empatice si largimea reactiei empatice. S. Marcus a realizat o forma adaptata a acestei probe si noi experimentam o alta forma adaptata la creativitate
d) a patra componenta a empatiei relevata mai tarziu decat celelalte este componenta motivationala - In timp ce componenta afectiva permite evaluarea masurii in care un subiect simte acelasi lucru cu o alta persoana, latura motivationala il duce pe subiect la actiune. Aceasta componenta este studiata in ultimul timp de psihiatri si psihologi care o vad ca pe un factor implicat in conduita altruist-autentica si comportamentul prosocial (I.D. Trestieni, 1990, p. 109). Subliniem ca prin cunoasterea empatica se poate dobandi o intelegere a motivatiei celuilalt dar si o stimulare a motivatiei propriului comportament
e) S. Marcus vorbeste si de o componenta aptitudinala a comportamentului empatic. Este vorba in esenta, spune autorul, de surprinderea unui anume fel de manifestare empatica, evident supramediu, fara de care nu apare posibila realizarea performantelor corespunzatoare in anumite profesii (S. Marcus, 1991). Cele cinci componente ale structurii fenomenului empatic, decelate din studiul comportamentului empatic manifest, indica o interdependenta a lor, de exemplu necesitatea manifestarii componentei predictive si afective pentru aparitia celei motivationale. Studiul empatiei din perspectiva componentelor motivationala si aptitudinala este abia la inceput.
In psihologia romaneasca Ana Catina si S. Marcus au argumentat pentru existenta unui stil apreciativ empatic (1980, p. 81) decelat din cercetarile asupra empatiei in profesiile didactice, artistice, stil ce emerge din dezvoltarea peste medie a componentelor empatiei.
Stilul apreciativ empatic apare ca o componenta a personalitatii cu caracteristici de aptitudine. Ca urmare empatia poate fi privita ca un vector al personalitatii deoarece ea sustine atat latura relational valorica cat si pe cea instrumental apreciativa a personalitatii.
In concordanta cu componentele de structura ale capacitatii empatice cercetarile moderne in domeniu surprind o serie de functii ale empatiei cu rol in adaptarea psihologica a personalitatii umane:
a) functia cognitiva - implicata in transpunerea psihologica in sistemul de referinta al altuia prin care se realizeaza un act de cunoastere empirica a partenerului (cat de prietenos, interesat, optimist, agresiv sau anxios etc. este o persoana) o cunoastere tacita si scurtcircuitata (cf. S. Marcus, 1997, p. 25);
b) functia de comunicare - raspunde trebuintei de dialog si schimbare temporara a propriei perspective cu perspectiva celuilalt, este o conditie a unei comunicari interpersonale eficiente;
c) functia anticipativa - rezultand din functia cognitiva si de comunicare, presupune efectuarea unei predictii asupra comportamentului partenerului, o anticipare a strategiei de interrelationare a celuilalt;
d) functia de contagiune afectiva - rezultata din aproprierea si identificarea propriului eu cu Eu-l celuilalt situatie ce atrage fenomenul de contaminare temporara, de stare a celuilalt. Ea este furnizata de posibilitatea subiectului de a se misca pe axa identificare detasare si conditionata de conditiile de viata; (S. Marcus, op. cit. 1997, p. 27)
e) functia performantiala -in anumite profesiuni empatia devine abilitatea de a favoriza realizarea cu succes la nivel supramediu a unei activitati ce implica relatii interpersonale.
Prin functiile sale empatia faciliteaza adaptarea sociala a personalitatii. In consecinta blocarea manifestarii ei prin diferite mecanisme sau manipularea functiilor ei cum ar fi stimularea functiei anticipative pe diferite cai pentru a crea panica/zvonuri la examenele de admitere, asocieri de imagini si sunete sinistre in razboi etc. poate crea efecte malefice.
Aspectele teoretice evidentiate anterior cu privire la empatie le-am considerat necesare pentru intelegerea perspectivei de abordare a capacitatii empatice - ca vector al personalitatii in cercetarile noastre.
