Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene

Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene

CONSIDERATII GENERALE

Primele preocupari in domeniul protectiei drepturilor omului au inceput sa apara cu multe secole in urma. Daca istoria conceptiilor articulate referitoare la drepturile omului poate fi considerata ca incepand din secolul al XVII-lea, istoria propriu-zisa a instrumentelor internationale in acest domeniu a inceput dupa cel de-al doilea razboi mondial, cand preocuparile pe aceasta linie capata un caracter guvernamental si generalizat.

Cu toate ca nici Tratatele constitutive ale Comunitatilor Europene, nici Tratatul asupra Uniunii Europene nu au consacrat un catalog al drepturilor fundamentale ale omului, Curtea Europeana de Justitie a recunoscut existenta drepturilor fundamentale la nivelul Comunitatilor, si in baza jurisprudentei acesteia, garantarea drepturilor fundamentale consacrate atat la nivelul ONU, cat si la nivelul Consiliului Europei.

Putem afirma ca Declaratia Universala a Drepturilor omului (10 decembrie 1948 la Paris) este adoptata ca o opera, o necesitate instituita de Adunarea Generala a ONU.Ea nu are forta juridica a unui tratat, deci nu poate ratifica si nici reintroduce lista drepturilor., se adreseaza individului- comparativ cu alte acte care se adreseaza statului.Este impartita in trei : drepturi civile si politice (de la art .1 la art . 21), si drepturi economice , sociale si culturale (de la art. 22 la art. 30), si drepturi de solidaritate.

Referitor la drepturile economice, sociale si culturale putem preciza urmatoarele:

Statul de drept este premiza drepturilor omului (rule of law).Primele referiri vis-a-vis de aceasta le regasim in cursurile doamnei Donna Gomien care au fost baza pentru cartea scoasa in 1994 "Introducere in Conventia Europeana".Printre primele carti care fac referire la aceasta in 1995 si 1997 amintim pe cea a lui Vincent Berger care au fost traduse cu ajutorul Institutului Roman pentru Drepturile Omului.

Referitor la dreptul de solidaritate observam normele interactive (ius cogens) , care sunt drepturi internationale: dreptul la pace, dreptul la protectia mediului, dreptul la dezvoltare, care au o dimensiune atat individuala cat si colectiva.Toate statele sunt chemate sa asigure aceste drepturi.Tratatul drepturilor omului are un regim distinct, rezervele nefiind incurajate (este subminata institutia rezervei).

Desi o mai putem numi Tratat, Declaratia Drepturilor Omului nu este efectiv un tratat, ci doar o declaratie.Ea nu are forta si autoritate juridica a unei conventii.

Astefel, Declaratia Drepturilo Omului devine drept cutumiar international- izvorul principal de drept al tuturor statelor.

In 1966 ca urmare a Declaratiei, sunt adoptate doua pacte, despre care vom mai aminti in acest document, Pactul International pentru Drepturile Civile si Politice , si Pactul pentru Drepturile Economice, Sociale si Culturale.Aceste pacte instituie niste drepturi de perspectiva, adica statul le garanteaza cand are posibilitatea.

Tratatele, dupa cum stim , sunt creatorii si destinatare si deasemeni se pot retrage, lucru pe care nu il putem afirma despre Tratatele Uniunii Europene, care sunt total diferite.Acestea impun consolidarea obiectului organizatieisi au organe suprastatale de aplicare a normelor.Retragerea de la aceste Tratate nu este permisa.

Cu alte cuvinte, in cadrul UE s-a instituit un sistem de protectie a drepturilor omului care este, asadar, esentialmente jurisprudential. Judecatorul comunitar a intervenit in acest scop, inspirandu-se din texte scrise de drept primar si de drept derivat, din traditiile constitutionale nationale si din Conventia Europeana a Drepturilor Omului - CEDO[1](adoptata in 1953)- care are caracter subsidiar.

De asemenea, in cadrul dreptului comunitar derivat cu privire la drepturile fundamentale, institutiile comunitare trebuie sa tina seama de dispozitiile internationale in materia drepturilor omului, mai ales de cele prevazute de CEDO. A existat chiar o initiativa a Parlamentului European ca Uniunea sa adere la Conventia amintita, dar Curtea de Justitie, intr-un aviz dat in 1996, a aratat ca o asemenea aderare nu este posibila datorita diferentelor de sistem dintre Consiliul Europei si Uniunea Europeana - UE, ca organizatii care au la baza metode diferite de cooperare[2].

Astfel, apar doua tratate despre care amintim mai jos, unul reprezentand drepturile "pozitive" , celalalt reprezentand drepturile "negative" - de a nu face.

Acestea cuprind doua articole in plus : pentru neindeplinirea datoriilor contractuale nu se va mai face inchisoare si pentru adoptia copiilor.Acestea introduc deasemeni si o noua categorie de drepturi , drepturi nonderogabile.

Tratatul de la Maastricht asupra Uniunii Europene[3] precizeaza faptul ca unul dintre obiectivele UE este acela de a consolida protectia drepturilor si intereselor cetatenilor statelor membre, dar si de a mentine si dezvolta Uniunea ca un spatiu al libertatii, securitatii si justitiei. Pentru a intelege esenta UE, acelasi Tratat prevede ca Uniunea este fondata pe principiile libertatii, democratiei, respectarii drepturilor omului si libertatilor fundamentale, precum si pe statul de drept, principii care sunt comune statelor membre.

UE respecta drepturile fundamentale asa cum sunt ele garantate de CEDO si asa cum rezulta din traditiile constitutionale comune ale statelor membre. Totusi, absenta unei enumerari a acestor drepturi implica inevitabil recursul la Curtea de Justitie, care este institutia de control in ceea ce priveste actiunea institutiilor in aceasta materie.

Prevederi importante contine si Tratatul de la Amsterdam[4] care precizeaza intentia statelor de a mari posibilitatea de interventie a Curtii de Justitie in domeniul controlului respectarii drepturilor fundamentale de catre organele comunitare. Totodata, Tratatul pune in lumina importanta garantiei politice a drepturilor omului, al caror respect deplin a devenit o conditie de aderare la UE, dar si unul dintre principiile ce guverneaza, in general, relatiile externe ale Uniunii Europene. Insa, acest respect trebuie sa mearga dincolo de simplele declaratii de principii, luarea in considerare a acestor drepturi fiind o realitate ce se impune cu putere in relatiile UE cu statele candidate la aderare, atat in momentul negocierii, cat si al incheierii acordurilor de asociere, care vor cuprinde prevederi referitoare la drepturile omului sub forma unor clauze de conditionare[5].

In cazul incalcarii grave si persistente a principiilor enuntate in Tratat, si anume: libertatea , democratia, respectul drepturilor omului si al libertatilor fundamentale, statul de drept, Consiliul Uniunii Europene, reunit la nivelul sefilor de stat sau de guvern, poate sa adreseze recomandari statului membru aflat in aceasta situatie.

Toate aceste preocupari au generat ideea unei veritabile codificarii a conceptiei Uniunii Europene despre drepturile omului si crearea unui sistem propriu al UE de aparare a acestor drepturi. Pe langa aceste motive de ordin tehnic si juridic, la baza idei de a se elabora un catalog de drepturi propriu Uniunii au stat si considerente de ordin politic si filosofic: Europa, in esenta, ei este in plina transformare.

De la ideea unei piete comune si a unei uniuni economice si monetare, UE a ajuns, astazi, la o comunitate politica si de valori fundamentale, iar atributiile sale au fost extinse la activitati de o mare importanta: justitie, politie, politica externa, deci, dincolo de simplele activitati de gestiune economica.

De la cele 6 state semnatare ale celor trei tratate constitutive, Uniunea Europeana a ajuns treptat la 9, 12, 15 si 25 de state membre incepand cu 1 mai 2004, urmand ca, probabil, din 2007 si alte state, printre care si Romania, sa devina membre ale UE.

Aceasta din urma extindere a adus actori noi pe scena ale caror traditii si preocupari in sfera drepturilor omului nu coincid intru totul cu cele ale statelor membre. De aceea, Uniunea va trebui sa contribuie la pastrarea si dezvoltarea acestor valori comune respectand diversitatea culturilor si traditiilor popoarelor Europei, precum si a identitatii nationale a statelor membre si a organizatiilor puterilor publice la nivel national, regional si local.

Prima concretizare a acestor noi abordari este reprezentata de actiunea Summit-ului Consiliului European de la Cologne din iunie 1999, unde, sefii de stat sau de guvern al tarilor membre, au considerat ca, in stadiul respectiv al dezvoltarii UE, era necesara o crestere a importantei drepturilor omului si o garantare reala a transparentei in cadrul Uniunii. Tot atunci s-au formulat cateva principii directoare pentru redactarea unui document prin care sa se garanteze drepturile omului in cadrul Uniunii Europene, si anume Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE - INSTRUMENT IMPORTANT AL UNIUNII EUROPENE

Privind retrospectiv, observam ca proiectul Cartei a fost elaborat de catre un organism special infiintat, denumit Conventie, ale carei componenta si mod de lucru au fost stabilite de Consiliul European de la Tampere, din decembrie 1999.

Succesul formulei Conventiei tine, fara indoiala, de faptul ca are o formula "dubla mixata": amestec national-european si amestec de puteri executive -puteri legislative, iar originalitatea ei rezida din compozitia sa, organizarea sa si modul sau de lucru[6].

Astfel, Conventia, prezidata de catre Roman Herzog, fost presedinte al RFG, avea in componenta sa 62 de membri, si anume: 15 reprezentanti ai sefilor de stat sau de guvern; 1 reprezentant al Comisiei Europene; 16 membri ai Parlamentului European si 30 de membri ai parlamentelor nationale.

Conventia a fost asistata de catre un Birou compus din presedintele Conventiei si vice-presedintii desemnati de catre membrii Parlamentului European, parlamentarii nationali si de presedintele Consiliului Uniunii. De asemenea, au fost invitati sa asiste la lucrarile Conventiei, in calitate de observatori, doi reprezentanti ai Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene si doi membri ai Consiliului Europei, dintre care unul era reprezentantul Curtii europene a drepturilor omului. Comitetul economic si social, Comitetul regiunilor si Mediatorul European au fost invitati, de asemenea, sa-si prezinte punctul de vedere in aceasta materie. Totodata, opiniile statelor candidate formulate cu prilejul negocierilor aderarii lor la UE au fost luate in considerare de catre Conventie.

Lucrarile Conventiei, care potrivit deciziilor Consiliilor Europene de la Cologne si Tampere au fost publice, toate documentele elaborate fiind aduse la cunostinta cetatenilor, au inceput la 17 decembrie 1999 si s-au incheiat in septembrie 2000.

Ulterior, la reuniunea sefilor de stat si de guvern de la Biaritz, din octombrie 2000, s-a cerut Parlamentului European, Consiliului Uniunii Europene si Comisiei Europene sa aprobe Carta, ceea ce s-a intamplat la 9 decembrie 2000, la Nisa. Textul ei a fost publicat in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene pentru ca prevederile acestei Carte sa fie cunoscute de catre toti cetatenii Uniunii Europene [7].

In continuare, in perioada 7-11 decembrie 2000, Consiliul European a dezbatut si adoptat Tratatul de la Nisa[8] care a avut in vedere mai multe aspecte: reforma institutionala din perspectiva aderarii de noi state la UE, apararea comuna, Europa sociala si Carta drepturilor fundamentale.

Totodata, la finalul Tratatului de la Nisa a fost anexat un document care putem spune, ca a insemnat primul pas spre o viitoare Constitutie Europeana. Aici ne referim la Declaratia de la Nisa privind viitorul Uniunii Europene, care stabilea convocarea unei noi Conferinte Interguvernamentale care sa puna in discutie printre alte probleme importante statutul Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, proclamate la Nisa, care nu a putut fi investita cu forta juridica, datorita opozitiei unor state membre.

Uniunea Europeana a intrat intr-o noua faza a evolutiei sale pe data de 28 februarie 2002, cand au inceput la Bruxelles lucrarile "Conventiei privind viitorul Europei". Creata conform hotararilor Consiliului European de la Laeken, din decembrie 2001, Conventia prezidata de fostul sef de stat francez Valery Giscard d Estaing, a dezbatut si problema integrarii Cartei drepturilor fundamentale a UE in dreptul european.

Dezbaterea privind viitorul Europei incepea intr-un moment cand increderea populatiei in institutiile comunitare era foarte scazuta. Apropiata extindere a UE, prin admiterea a 12 tari din Europa Centrala si de Est facea ca problema obtinerii sprijinului opiniei publice sa devina o necesitate acuta pentru succesul acestui proiect, iar veto-ul irlandez din 2001, privind ratificarea Tratatului de la Nisa, a reprezentat un semnal de alarma. El nu a fost un act de respingere a extinderii UE, ci un reflex de aparare al cetateanului in fata unor decizii care i se aplicau, dar la adoptarea carora nu fusese consultat si pe care nu le intelege intotdeauna, datorita complexitatii lor tehnice. A fost un avertisment ca Europa unita si integrata nu se construieste dupa un model abstract conceput la Bruxelles sau in cancelariile politico-diplomatice, ci tinand cont de realitatea europeana concreta. Cu alte cuvinte, era nevoie de o strategie coerenta de atragere a opiniei publice pentru sprijinirea extinderii Uniunii Europene si modelarea arhitecturii Europei de maine.

In acest context, dezideratul a devenit realitate in a doua jumatate a anului 2003, cand, membrii Conventiei Europene au definitivat "Proiectul de Tratat de instituire a unei Constitutii pentru Europa

La 18 iulie 2003, presedintele Conventiei remitea oficial presedintelui in functiune a Consiliului European, Silvio Berlusconi, textul definitiv al Proiectului de Tratat instituind o Constitutie Europeana. Ulterior, in cursul anului 2004, liderii Uniunii Europene au ajuns la un acord in ceea ce priveste Constitutia, si astfel, aceasta a fost aprobata in cadrul Consiliului European din 17-18 iunie 2004.

Apoi, la data de 29 octombrie 2004, unul dintre cele mai importante evenimente al ultimelor decenii a avut loc la Roma, prin semnarea "Tratatului de instituire a unei Constitutii pentru Europa". Un element semnificativ este faptul ca ceremonia semnarii acestui tratat a avut loc in acelasi loc unde fusesera semnate Tratatele constitutive de la Roma. Daca in 1957, in fata cladirii Palazzo dei Conservatori, doar sase steaguri erau inaltate fata de cel 28 de astazi: cele 25 ale statelor membre UE si cele ale Romaniei, Bulgariei si Turciei, ai caror lideri au semnat si ei documentul european. Liderii croati au fost la randul lor prezenti la ceremonie, dar nu si-au adaugat semnatura pe acest tratat[9].

Deosebit de important este faptul ca Partea a II-a a Constitutiei este reprezentata chiar de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Carta, in forma initiala, a fost un acord inter-institutional, care nu avea forta de constrangere nici pentru statele membre si nici pentru institutiile comunitare, importanta ei pentru protectia europeana a drepturilor omului este in afara oricarei indoieli. Insa, Carta va deveni o sursa de inspiratie importanta pentru judecatorul comunitar in aplicarea normelor cuprinse in ordinea juridica pe care acesta este chemat sa o apere prin raportare la principiile cuprinse in textul ei.

Inaintea inglobarii Carte in Tratatul constitutional, s-a dorit ca acest text sa fie incorporat in Tratatul de la Nisa, opozitia a sase state membre UE: Marea Britanie, Irlanda, Danemarca, Finlanda, Suedia si Olanda, a facut sa ramana doar la nivel de document politic. Cu toate acestea, Carta produce deja efecte politice (s-au facut referiri la ea in rapoartele privind situatia din Austria, dupa intrarea la guvernare a partidului lui Jorg Haider), normative (decurgand din angajamentele Parlamentului European si Comisiei Europene de a considera Carta ca element de referinta in adoptarea legislatiei comunitare) si chiar jurisdictionale (Carta este considerata un parametru de referinta de catre Curtile constitutionale din Germania si Spania si, de asemenea, dispozitii ale Cartei se regasesc in deliberarile Tribunalului de Prima Instanta, dar si in concluziile avocatilor generali, care asigura audierea preliminara a litigiilor deduse in fata Curtii de Justitie a UE)[10].

Daca din punct de vedere calitativ, Carta se deosebeste de CEDO tocmai prin lipsa fortei juridice din momentul elaborarii, din punct de vedere cantitativ ea contine atat drepturile si libertatile fundamentale - de natura civila si politica - cuprinse, in general in CEDO, dar si drepturi sociale, inspirate de Carta sociala europeana adoptata sub egida Consiliului Europei, precum si "drepturi noi", care tin de evolutia societatilor europene in diverse domenii precum bioetica, mediul inconjurator, drepturile copilului sau protectia datelor cu caracter personal[11]. Totodata, Carta acopera si drepturile politice ale cetatenilor Uniunii, care, prin definitie, nu pot fi regasite in cadrul CEDO.

In prezent, asa cum am mai spus, aceasta Carta face parte integranta din Tratatul de instituire a unei Constitutii pentru Europa, in care se precizeaza ca Uniunea Europeana se bazeaza pe valorile respectului pentru demnitatea umana, libertate, democratie, statul de drept, pe respectarea drepturilor omului, inclusiv drepturile apartinand minoritatilor, dorind sa fie o societate care practica toleranta, justitia si solidaritatea si avand ca scop promovarea pacii, a valorilor acesteia si a bunastarii popoarelor sale.

Prin reglementarea statutului sau in Tratatul constitutional, Carta - al carei continut nu a fost modificat in raport cu textul elaborat de Conventia condusa de Roman Herzog -  dobandeste atat valoare juridica obligatorie, cat si valoare constitutionala. Aceasta prevedere are caracter de noutate, intrucat discutii privind valoarea sa juridica au avut loc, asa cum am amintit si anterior, si dupa adoptarea sa, neintrunindu-se un consens in directia obligativitatii sale.

Carta stabileste clar faptul ca scopul sau este acela de a proteja doar drepturile fundamentale ale indivizilor in ceea ce priveste actiunile desfasurate de institutiile Uniunii Europene si de statele membre in aplicarea dreptului comunitar.

Carta porneste de la generoasa idee ca UE plaseaza persoana in centrul actiunii sale, instituind cetatenia Uniunii si un spatiu de libertate, securitate si justitie. Uniunea contribuie astfel la apararea si dezvoltarea valorilor sale comune, cu respectarea diversitatii culturale si a traditiilor popoarelor Europei, precum si a identitatii nationale a statelor membre si a organizarii puterilor publice la nivel national, regional si local.

Carta reafirma respectarea competentelor si indatoririlor Uniunii, precum si a principiului subsidiaritatii, precizand, totodata,  ca drepturile pe care ea le contine rezulta din traditiile constitutionale si din obligatiile internationale comune asumate de statele membre, din CEDO, din Cartele sociale adoptate de Uniune si de Consiliul Europei, precum si din jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene si acea a Curtii europene a drepturilor omului. Exercitarea acestor drepturi presupune responsabilitati si indatoriri fata ceilalti, de comunitatea umana si de generatiile viitoare.

Drepturile fundamentale ale omului, atat cele garantate de CEDO, cat si cele care rezulta din traditiile constitutionale comune ale statelor membre, fac parte din dreptul UE, ca principii generale. Se doreste astfel o precizare clara ca Uniunea recunoaste, in plus fata de Carta, drepturile fundamentale suplimentare prevazute de cele doua surse amintite mai sus, in calitate de principii generale, ceea ce va permite Curtii de Justitie de a apela la aceste  surse din perspectiva evolutiei viitoare.

Asadar, putem concluziona ca Declaratia universala a drepturilor omului (Carta) adoptata in 1948 ,este punctul de pornire catre urmatoarele tratate care i-au succedat , Pactul International pentru Drepturile Civile si Politice din 1966, pentru Pactul International pentru Drepturile Economice , Sociale si Civile tot din 1966, Pactul pentru Protectia Documentelor cat si cel privind abolirea pedepselor capitale din 1989.

Mecanismele acestor pacte sunte deschise tuturor statelor lumii, instituite prin intermediul Curtilor, care devin instrumente jurisdictionale.

Insa exista si mecanisme nejurisdictionale, Comitetele, care sunt mult mai multe decat cele jurisdictionale, care sunt formate in medie din 10-18 membri care monitorizeaza statele, cu privire la aspectele create de Carta drepturilor omului.Comitetele nu pronunta hotarari, ele se rezuma doar la parcurgerea unor proceduri si finalizarea acestora prin recomandari sau rapoarte.

Declaratia Universala , ca act individual nu are mecanisme.

Pactul International pentru Drepturile Civile si Politice(PIDCP) instituie creearea Comitetului pentru Drepturile Omului si are pe langa rolul de a primi rapoarte , rolul de a solutiona efectiv plangerile interesate.

Pactul International pentru Drepturile Economice, Sociale si Civile (PIDESC) instituie Comitetul pentru drepturile sociale.

Pactul pentru Protectia Documentelor instituie Comitetul pentru plangeri individuale .

Pactul privind abolirea pedepsei capitale instituie si el Comitetul aferent ideii sale de baza.

In ceea ce priveste continutul ei, Carta consacra un catalog al drepturilor fundamentale in 6 din cele 7 capitole ale sale, al caror titlu reprezinta valorile fundamentale ale Uniunii Europene, si anume: demnitate, libertati, egalitate, solidaritate, cetatenie si justitie. Aceste capitole sunt completate cu un altul dedicat dispozitiilor generale, in care sunt precizate conditiile de armonizare a Cartei cu dreptul existent, in special cu CEDO.

I. Demnitatea

Demnitatea umana, care este inviolabila, trebuie sa fie respectata si protejata. Ea nu este numai un drept fundamental, ci, chiar baza drepturilor fundamentale, facand parte din substanta tuturor drepturilor inscrise in Carta. Titlul I al Cartei, consacrat demnitatii umane, stabileste urmatoarele drepturi:

Dreptul la viata a tuturor persoanelor, nimeni neputand fi condamnat la pedeapsa cu moartea si nici executat;

Dreptul oricarei persoane la integritate fizica si psihica, cu mentiunea ca, in cazul medicinii si biologiei, trebuie respectate in special: consimtamantul liber si clar al persoanei implicate; interdictia practicilor eugenice; interzicerea clonarii umane in scopul reproducerii; interzicerea utilizarii corpului uman si a partilor sale pentru obtinerea unui profit;

Dreptul de a nu fi supus torturii si pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante;

Dreptul de a nu fi tinut in sclavie sau in servitute si de a nu fi constrans la munca fortata sau obligatorie, precum si interzicere traficului de fiinte umane;

II. Libertati

Dreptul la libertate si la securitate, adica protejarea libertatii fizice a oricarei persoane impotriva oricarei arestari sau detineri abuzive;

Dreptul la respectarea vietii private si familiale, a domiciliului si la secretul corespondentei;

Dreptul la protectia datelor cu caracter personal, date care vor fi folosite doar in scopuri determinate, pe baza consimtamantului persoanei sau in conformitate cu legea. Respectarea acestor reguli se supune controlului unei autoritati independente;

Dreptul la casatorie si dreptul la intemeierea unei familii, drepturi garantate de legislatia nationala;

Libertatea de gandire, de constiinta si religioasa, drept care presupune libertatea de a-si manifesta religia sau convingerile, individual sau colectiv, in public sau in particular, prin intermediul cultului, invatarii, practicilor si indeplinirii riturilor;

Libertatea de exprimare si de informare care presupune libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a transmite informatii sau idei, fara amestecul autoritatilor publice si indiferent de frontiere;

Libertatea de reuniune si de asociere la toate nivelurile, in special in domeniul politic, sindical si civic;

Libertatea artelor si stiintelor;

Dreptul la educatie presupune si dreptul de acces la formare profesionala si la formare continua. El comporta posibilitatea de a urma gratuit invatamantul obligatoriu. Carta precizeaza ca libertatea de a crea institutii de invatamant cu respectarea principiilor democratiei, precum si dreptul parintilor de a asigura educatia si invatamantul copiilor lor conform convingerilor lor religioase, filosofice si pedagogice, vor fi respectate potrivit legilor nationale care reglementeaza exercitiul;

Libertatea profesionala si dreptul de a munci - fiecare persoana are dreptul de a munci si a exercita o profesie liber aleasa sau acceptata. Fiecare cetatean al statelor membre ale UE are libertatea de a cauta o slujba; de a munci; de a se stabili si de a presta servicii in orice stat membru al UE. Cetatenii tarilor din afara UE, care sunt autorizati sa munceasca pe teritoriile statelor membre ale UE, au dreptul la conditii de munca echivalente cu cele ale cetatenilor UE;

Libertatea de a desfasura o activitate comerciala;

Dreptul la proprietate, care presupune ca orice persoana are dreptul de a se bucura de proprietatea bunurilor dobandite in mod legal, de a le folosi si de a dispune de ele. De asemenea, Carta precizeaza ca proprietatea intelectuala este protejata;

Dreptul de azil;

Dreptul la protectie in caz de remitere, expulzare si extradare;

III. Egalitate

Egalitate in drept a tuturor persoanelor;

Dreptul la nediscriminare - interzice orice discriminare bazata pe sex, rasa, culoare, origine etnica sau sociala, caracteristici genetice, limba, religie sau convingeri, opinii politice sau de alta natura, apartenenta la o minoritate nationala, avere, nastere, handicap, varsta sau orientare sexuala;

Diversitatea culturala si religioasa - este respectata de Uniune;

Egalitatea intre barbati si femei va fi asigurata in toate domeniile;

Drepturile copilului - copii au dreptul la protectie si la ingrijirea necesara bunastarii lor. Ei pot sa-si exprime liber opiniile care vor fi luate in considerare in functie de varsta si maturitatea lor. In toate actele care trebuie sa fie indeplinite de autoritatile publice, interesul superior al copilului trebuie sa fie o prioritate;

Dreptul persoanelor in varsta la o viata demna si independenta si de a participa la o viata sociala si culturala;

Dreptul persoanelor handicapate la integrare in viata societatii;

IV. Solidaritate

Dreptul la informare si la consultarea muncitorilor in cadrul intreprinderii;

Dreptul angajatilor si al organizatiilor lor de a negocia si incheia contractele colective de munca si de a recurge la actiuni colective, in caz de conflict de interese;

Dreptul fiecarei persoane de a accede la un serviciu gratuit de plasare a fortei de munca;

Dreptul fiecarui muncitor la protectie contra concedierilor nejustificate;

Dreptul muncitorilor la conditii de munca prin care sa se respecte sanatatea, securitatea si demnitatea lor;

Interzicerea muncii copiilor si dreptul tinerilor la protectie in munca;

Dreptul la protectia familiei in plan juridic, economic si social - fiecare are dreptul la concediu de maternitate platit si la concediu parental dupa nastere, precum si dreptul de a infia un copil;

Dreptul de acces la prestatiile de securitate sociala si la serviciile sociale;

Dreptul persoanelor rezidente si care se deplaseaza legal in UE la prestatii de securitate sociala si la avantaje sociale;

Dreptul oricarei persoane a serviciile de preventie in materie de sanatate si de a beneficia de ingrijiri medicale, in conditiile stabilite de legislatia si practicile nationale;

Dreptul de acces la serviciile de interes economic general, in scopul coeziunii sociale si teritoriale a Uniunii Europene.

Carta precizeaza preocuparile Uniunii pentru un nivel ridicat de protectie a mediului si la ameliorarea calitatii acestuia.

De asemenea, protectia consumatorilor trebuie sa fie asigurata la un nivel inalt in politicile Uniunii.

V. Cetatenie

Dreptul de a vota si de a fi ales la alegerile Parlamentului European, in statul membru in care isi are resedinta, in aceleasi conditii ca si cetatenii aceluiasi stat;

Dreptul de a vota si de a fi ales la alegerile municipale in statul membru in care isi are resedinta, in aceleasi conditii ca si cetatenii aceluiasi stat;

Dreptul cetateanului la buna administratie, dreptul ca problemele sa-i fie tratate impartial, echitabil si intr-un termen rezonabil de catre institutiile si organele Uniunii. Cetatenii au dreptul de a se adresa institutiilor Uniunii intr-o limba oficiala si de a primi raspuns in aceeasi limba.

Dreptul de acces al oricarei persoane fizice sau juridice la documentele Parlamentului European, Consiliului si Comisiei;

Dreptul cetatenilor si al oricarei persoane fizice sau juridice care are resedinta sau sediul intr-un stat membru de a sesiza Mediatorul Uniunii pentru rea administratie in actiunile institutiilor sau organelor Uniunii, cu exceptia exercitarii functiilor judecatoresti de catre Curtea de Justitie si Tribunalul de Prima Instanta.;

Dreptul la petitie in fata Parlamentului European; acest drept apartine si persoanelor care nu au cetatenia Uniunii, dar au resedinta sau sediul intr-un stat membru;

Dreptul la circulatie si la libera sedere pe teritoriul statelor membre; acest drept poate fi acordat si resortisantilor statelor terte care au resedinta legala pe teritoriul unui stat membru, in conformitate cu Tratatul instituind C.E.;

Dreptul cetatenilor de a beneficia de protectia diplomatica si consulara din partea oricarui stat membru, in aceleasi conditii ca si proprii cetateni, atunci cand se afla pe teritoriul unui stat tert unde statul membru al caror cetateni sunt sau nu reprezentati.

VI. Justitie

Dreptul la un recurs efectiv si de a accede la un tribunal impartial. Fiecare persoana are posibilitatea de a fi consiliata, de a se apara si de a fi reprezentata. Daca nu dispune de resurse suficiente, pentru a se asigura accesul efectiv la justitie, se va acorda un ajutor jurisdictional;

Dreptul la prezumtia de nevinovatie si la aparare. Acuzatul are, mai ales, urmatoarele drepturi: sa fie informat, in cel mai scurt termen, intr-o limba pe care o intelege si intr-o maniera detaliata, despre natura si cauza acuzatiilor care i se aduc; sa dispuna de timp si de facilitatile necesare pentru pregatirea apararii sale; sa se apere el insusi sau sa fie asistat de un aparator; sa fie asistat gratuit de un interpret daca nu intelege sau nu vorbeste limba folosita la audiente;

Principiul legalitatii si proportionalitatii infractiunilor si pedepselor, nimeni nu poate fi condamnat pentru o actiune sau omisiune care, in momentul in care a fost comisa, nu constituia o infractiune potrivit dreptului national sau dreptului international si nu poate primi o pedeapsa mai mare decat aceea care era aplicabila in acel moment;

Dreptul de a nu fi judecat sau sanctionat penal de doua ori pentru aceeasi infractiune.

Potrivit prevederilor finale ale Cartei, dispozitiile acesteia se adreseaza institutiilor, organismelor si agentilor Uniunii, cu respectarea principiul subsidiaritatii, precum si statelor membre, atunci cand acestea pun in aplicare dreptul Uniunii.

Prezenta Carta nu extinde domeniul de aplicare a dreptului Uniunii in afara competentelor Uniunii si nici nu creeaza competente sau responsabilitati noi pentru Uniune si nici nu le modifica pe cele definite deja in Constitutiei.

In aceeasi ordine de idei, amintim ca Tratatul constitutional mentine ideea aderarii UE la CEDO, cu precizarea ca aceasta nu intentioneaza sa modifice repartitia competentelor intre UE si statele membre. Acordarea personalitatii juridice Uniunii face posibila aderarea acesteia la CEDO. Principala dificultate legata de aderarea Uniunii la Conventie se refera la raportul care va fi stabilit intre cele doua curti de justitie, fiind exprimata ingrijorarea ca prin aceasta Curtea de la Strasbourg va deveni competenta sa se pronunte cu privire la dreptul comunitar, si mai ales asupra competentelor statelor membre si ale Uniunii in aceasta materie.

In raportul sau, Grupul de lucru al Conventiei care a elaborat Carta a precizat ca rolul Curtii Europene a Drepturilor Omului este cel al unei jurisdictii specializate care vegheaza la respectarea de catre Uniune a obligatiilor sale internationale ce rezulta din aderarea la Conventie si nicidecum cel al unei Curti supreme, care verifica activitatea desfasurata de Curtii de Justitie a Uniunii Europene.

Unii autori apreciaza ca, in viitor, Curtea Europeana a Drepturilor Omului ar putea avea, in raport cu Curte de Justitie a UE, rolul unei instante internationale in raport cu o instanta interna.

Totodata, se mai ridica problema raporturilor dintre dispozitiile Cartei Drepturilor Fundamentale si cele ale CEDO. Solutia este precizata in textul Cartei, unde se arata ca, in cazul in care un drept reglementat de Carta drepturilor fundamentale a UE este reglementat, in acelasi timp, si de CEDO, continutul si sfera de aplicare ale acestui drept vor fi intelese ca cele reglementate de Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

In acelasi fel se reglementeaza, pe cale de consecinta, delimitarea dintre sfera de aplicare a Conventiei Europene a Drepturilor Omului si a Cartei drepturilor fundamentale. Astfel, CEDO se aplica statelor, in timp ce Carta drepturilor fundamentale se aplica institutiilor, organismelor si agentiilor Uniunii, dar si statelor membre, atunci cand pun in aplicare dreptul Uniunii.

Se observa insa ca actiunea statelor membre, atunci cand pun in aplicare dreptul Uniunii, reprezinta un element de congruenta intre sferele de aplicare ale celor doua instrumente juridice - ceea ce este de natura sa conduca la anumite dificultati, in special in situatia cand UE nu este inca parte la C.E.DO

Atunci cand UE va deveni parte la CEDO, in mod clar, pentru un act al statului in domenii care nu sunt de competenta UE va fi competenta Curtea de la Strasbourg, dupa epuizarea cailor de recurs interne. Pentru actele institutiilor, organelor, organismelor sau agentiilor Uniunii, va fi competenta CEDO dupa epuizarea cailor de recurs interne care vor fi reprezentate de actiunea in fata Curtii de Justitie a UE intemeiata pe dispozitiile Cartei drepturilor fundamentale.

Cat priveste nivelul protectiei, acesta nu va putea fi inferior nivelului de protectie al Carte drepturilor fundamentale, ceea ce inseamna ca nici o dispozitie a ei nu trebuie sa fie interpretata ca limitand sau aducand atingere drepturilor omului si libertatilor fundamentale recunoscute de dreptul UE, dreptul international si conventiile internationale la care a aderat UE sau statele membre, in mod deosebit CEDO si constitutiile statelor membre.   

Putem concluziona afirmand ca Uniunea Europeana este o comunitate de valori, fiind produsul mai multor mari traditii religioase si filozofice. Ideile grecilor si ale romanilor, crestinismul, iudaismul, umanismul si iluminismul ne-au facut ceea ce suntem astazi.

Experienta celui de-al doilea razboi mondial i-a invatat pe europeni cat de fundamentala este acceptarea unor valori comune: pace, stabilitate, prosperitate. Pe masura insa ce Uniunea Europeana a avansat, marindu-si dimensiunile si extinzandu-si competentele, entuziasmul fata de continuarea proiectului european s-a pierdut printre proceduri complexe de decizie, calcule bugetare si diferente de abordare politica. Cu cat Uniunea va avea mai multi membri, cu atat creste riscul ca aceste aspecte sa devina mai pregnante, iar cetatenii sa nu mai poata zari ceea ce este comun pentru Europa.

Asa cum am mentionat anterior, un prim semnal major de alarma a fost veto-ul irlandez fata de Tratatul de la Nisa, intr-o tara unde efectele pozitive ale aderarii la UE sunt certe, urmat de reactia de respingere a Constitutiei Europene, reflectata in referendumul organizat in Franta si Olanda. Cetatenii europeni se simt tot mai departe de deciziile de la Bruxelles, care se iau in numele lor si pentru ei, dar pe care adesea nu le inteleg datorita bizantinismului procedurilor. Crearea Conventiei Europene a avut rolul de a reduce aceasta perceptie, de a da imaginea ca viitorul UE se decide transparent si in consultare cu societatea civila si cu principalii actori sociali. Tratatul constitutional este rezultatul acestui efort.

In perspectiva, interesul UE este acela ca, prin institutiile sale democratice, sa raspunda cerintelor normale ale cetatenilor sai, caci, in mod indiscutabil, statele membre ale Uniunii s-au inscris, in lumina noilor conflicte care se desfasoara pe scena internationala, intr-un proces de reevaluare a optiunilor in privinta drepturilor lor si de reasezare a societatii pe fundamentul democratiei, cadru in care, respectul pentru drepturile omului trebuie sa devina cel mai important obiectiv, cu atat mai mult cu cat, insasi securitatea internationala este strans legata de respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului.

Odata ratificat si intrat in vigoare, «Tratatul de instituire a unei Constitutii pentru Europa» poate reprezenta o baza juridica de lucru pentru arhitectura Uniunii Europene de maine. Pana la implinirea acestui deziderat, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene reprezinta un pas important spre edificarea unui sistem global european de protectie a drepturilor omului, alaturi de Conventiile Consiliului Europei si de instrumentele politice ale Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa.

Parafrazandu-l pe Winston Churchill, care afirma, cu peste 60 de ani in urma, intr-un alt context: "Acesta nu este sfarsitul; nu este nici macar inceputul sfarsitului; dar este, cu siguranta, sfarsitul inceputului", putem spune ca Europa unita, imaginata la mijlocul anilor '90 cand Romania, alaturi de celelalte state central si est-europene, depunea cererea de aderare la UE, a inceput, in sfarsit, sa prinda contur concret.

BIBLIOGRAFIE