DREPTUL DE ACCES LA O INSTANTA

DREPTUL DE ACCES LA O INSTANTA

- reglementat de articolul 6 paragraf 1 din

Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale[1] -

1. Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (in continuare, Conventia) desi garanteaza, in principal, drepturi materiale, contine si cateva garantii de natura procedurala menite sa confere eficienta celor din prima categorie. Articolul 6 este o astfel de dispozitie, rolul sau fiind, in principal, de a arata cum trebuie sa se desfasoare un proces in cazul contestatiilor ce poarta asupra drepturilor cu caracter civil sau al acuzatiilor in materie penala. S-a pus insa problema daca nu cumva articolul 6 prevede si un drept material si anume dreptul de acces la o instanta[2]. Curtea a raspuns afirmativ la aceasta intrebare in hotararea Golder c. Marea Britanie[3], aratand ca:

"Daca acest text ar fi interpretat ca vizand doar derularea unei proceduri aflate deja in curs in fata unei instante, un stat parte ar putea, fara sa-l incalce, sa suprime jurisdictiile sau sa sustraga din competenta lor solutionarea anumitor categorii de contestatii cu caracter civil pentru a le incredinta unor organe dependente de guvern. Astfel de ipoteze, ce nu pot fi disociate de riscul arbitrarului, ar produce consecinte grave, contrare principiilor amintite si pe care Curtea este obligata sa le ia in considerare (hotararea Lawless din 1 iuie 1961, seria A nr. 11, pag. 14, ultimul alineat).

In opinia Curtii nu este de conceput ca articolul 6 paragraf 1 sa descrie in detaliu garantiile procedurale acordate partilor intr-o actiune civila in curs si sa nu protejeze singurul lucru care in realitate permite sa beneficiezi de aceste garantii: accesul la judecator. Echitate, publicitate si celeritate ale procesului nu prezinta nici un interes in absenta procesului.

Campul de aplicare al dreptului de acces la o instanta

2. Articolul 6 garanteaza, asadar, dreptul fiecarei persoane de a avea acces la o instanta. Acest drept de acces este insa limitat la campul de aplicare al dreptului la un proces echitabil, adica la contestatiile ce poarta asupra drepturilor si obligatiilor cu caracter civil si la acuzatiile in materie penala, astfel cum au fost definite aceste notiuni in jurisprudenta Curtii Europene. Aceste doua notiuni au un caracter autonom, neputandu-se interpreta prin simpla referinta la dreptul intern al statelor parti la Conventie[4]. Aceste notiuni au un continut specific Conventiei Europene care nu corespunde in mod necesar cu cel consacrat in dreptul intern al statelor parti.

Desi Curtea a refuzat sa dea o definitie generala notiunii de "drepturi si obligatii cu caracter civil", din jurisprudenta relativa la aceasta problema, rezulta ca vor avea caracter civil acele drepturi care sunt drepturi subiective in sistemul juridic al statelor contractante si care apartin domeniului libertatilor individuale, in desfasurarea activitatilor profesionale sau in orice alta activitate autorizata de lege. De asemenea, putem defini drepturile civile ca fiind toate acele drepturi care nu intra in domeniul drepturilor politice sau publice. Au un astfel de caracter - public sau politic - drepturile care deriva exclusiv din raporturile intre autoritatile publice in exercitarea puterii publice si particulari, in calitatea lor de cetateni. In mod concret, este vorba despre drepturile legate de calitatea de cetatean (dreptul de vot, dreptul de a fi ales etc.) si drepturile si obligatiile ce contribuie la exercitarea suveranitatii statului (statutul persoanelor straine, acordarea cetateniei romane etc.).

Doua principii generale guverneaza aplicarea primului paragraf al articolului 6 la domeniul civil:

contestatiile care au un obiect patrimonial vor avea caracter civil, si

articolul 6 nu va fi aplicabil in masura in care autoritatile publice intervin in exercitarea unor puteri discretionare, acel imperium statal (jus sufragii, jus tributi, jus militiae).

3. Vor avea astfel caracter civil in sensul articolului 6 din Conventie disputele intre persoane private fie ca tin de dreptul contractelor[5], dreptul comercial[6], dreptul familiei, dreptul muncii sau raspunderea civila delictuala. Un alt gen de contestatii care vor fi intotdeauna considerate ca avand caracter civil este cel care poarta asupra dreptului de proprietate[7]. Astfel, au fost considerate ca avand caracter civil proceduri de expropriere[8], confiscare[9] sau sistematizare[10].

4. In ceea ce priveste litigiile de natura fiscala, in principiu, acestea nu intra in aria de cuprindere a articolului 6[11]. Aceasta jurisprudenta stabilita de Comisie a fost confirmata de Curte in cauzele Schouten si Meldrum c. Olanda[12] si Ferrazzini c. Italiei[13] in care s-a aratat ca sunt excluse din campul de aplicare al articolului 6 obligatiile ce rezulta din legislatia fiscala sau fac parte din obligatiile civice normale intr-o societate democratica, cu exceptia situatiei in care procedurile fiscale imbraca un caracter penal[14]. Totusi, o cerere de despagubiri pentru prejudiciul cauzat de o decizie administrativa ilegala prin care se refuza acordarea unor avantaje fiscale trebuie adusa in fata unei instante competente in sensul articolului 6 din Conventie[15]. In acelasi sens, va avea caracter civil dreptul de a recupera banii platiti in exces cu titlu de impozit[16].

Asa cum am aratat deja, litigiile de natura fiscala, chiar atunci cand nu sunt considerate a avea caracter civil, pot intra in domeniul penal al articolului 6 din Conventie. Astfel, ori de cate ori obligatia de plata a unei sume de bani, derivand din legislatia fiscala, imbraca un caracter general, preventiv si sanctionator si nu urmareste repararea prejudiciului datorat prin neplata impozitului datorat, garantiile articolului 6 devin aplicabile[17].

5. In orice caz, astfel cum rezulta din interpretarea articolelor 53 din Conventie si 20 alin. 2) din Constitutia Romaniei, Conventia garanteaza un standard minim de protectia a drepturilor si libertatilor fundamentale, urmand ca ori de cate ori dreptul intern roman contine dispozitii mai favorabile, acestea din urma se vor aplica. Or, in domeniul accesului la justitie, articolul 21 din Constitutie nu limiteaza aplicarea dreptului de acces la cele doua categorii de litigii aratate in articolul 6 paragraf 1 din Conventie.

Continutul dreptului de acces la o instanta

6. Continutul dreptului de acces la o instanta nu este acelasi in domeniul civil si in cel penal.

Astfel, daca in materie civila continutul dreptului de a avea acces la o instanta nu ridica multe probleme, in materie penala, Curtea a aratat ca, prin intermediul dispozitiei din primul alineat al articolului 6, nu se confera nici un drept victimei unei infractiuni de a declansa proceduri penale impotriva autorului acesteia si nici de a cere reprezentantilor  Ministerului Public inceperea urmaririi penale sau trimiterea in judecata[18]. Totodata, aceasta dispozitie nu poate fi interpretata ca indreptatind persoana acuzata de savarsirea unei infractiuni sa ceara continuarea procedurilor pana la pronuntarea unei hotarari de catre o instanta conforma cerintelor articolului 6[19]. Singurul lucru pe care il cere aceasta norma, in materie penala, este ca, ori de cate ori se face o constatare cu privire la existenta vinovatiei unei persoane, aceasta constatare sa fie facuta de o instanta care sa asigure garantiile procesului echitabil[20].

7. Articolul 6 paragraf 1 din Conventie nu obliga statele sa creeze un drept de acces la o instanta in fata careia sa poata fi contestata o lege adoptata de Parlament[21]. Cu toate acestea, Curtea a aratat ca:

'Atunci cand un decret, decizie sau alta masura, desi nu priveste in mod direct o persoana fizica sau juridica, ii afecteaza totusi in substanta drepturile sau obligatiile cu caracter civil, articolul 6 paragraf 1 cere ca decizia, decretul sau masura in discutie sa poata fi contestate in substanta in fata unei instante care sa ofere garantiile unui proces echitabil. O astfel de situatie, care sa determine aplicarea articolului 6 la dispozitii sau masuri cu caracter general, poate rezulta fie din caracteristicile specifice ale persoanei sau grupului de persoane afectate, fie din particularitatile situatiei de fapt care diferentiaza persoana sau grupul de persoane vizate.

Opinia Curtii in aceasta chestiune se apropie de cea adoptata in dreptul comunitar, unde o masura cu caracter general, cum ar fi regulamentul, poate, in anumite circumstante, sa dobandeasca caracter individual, astfel incat sa fie posibila introducerea unei actiuni in anulare in fata Curtii de Justitie (a se vedea articolul 230, fost 173, din Tratat Comunitatilor Europene si, cu titlu de exemplu, cauza C-358/89, Extramet Industrie SA c. Consiliului Comunitatilor Europene [1991] ECR I-2501, § 13).'[22]

8. In orice caz, pentru ca dreptul de acces la o instanta sa fie respectat, trebuie ca instanta in fata careia este adusa cauza sa se bucure de jurisdictie deplina; ea trebuie sa fie competenta sa analizeze atat aspectele de fapt, cat si cele de drept ale cauzei[23]. O instanta care este tinuta de interpretarea data de catre un organ administrativ unei chestiuni de fapt[24] sau de drept[25] deduse judecatii nu va fi considerata ca avand jurisdictie deplina. Nepronuntarea asupra unui capat de cerere duce la constatarea incalcarii acestui principiu, astfel cum a aratat Curtea chiar intr-o cauza impotriva Romaniei[26].

Dupa cum rezulta din extrem de bogata jurisprudenta in cauze romanesti privitoare la imobile nationalizate, excluderea din competenta instantelor de judecata a dreptului de a judeca actiuni in revendicare reprezinta o incalcare a dreptului de acces la justitie[27].

9. Statele nu sunt obligate sa creeze cai de atac[28]. Totusi, daca o fac, ele au obligatia, in temeiul articolului 6 din Conventie, de a asigura respectarea exigentelor unui proces echitabil in caile de atac astfel create[29]. Dreptul de acces la o instanta acopera, asadar, si dreptul de a introduce apel sau recurs, in masura in care astfel de cai de atac sunt reglementate.

Caracteristicile dreptului de acces la o instanta

10. Din jurisprudenta organelor de la Strasbourg[30], rezulta ca dreptul de acces la o instanta are doua trasaturi fundamentale: el trebuie sa fie un drept efectiv, fara a fi insa un drept absolut. Intelesul notiunii de drept efectiv si limitarile la care poate fi supus acest drept vor fi prezentate in continuare.

Dreptul de acces la o instanta - drept efectiv

11. In anumite circumstante, dreptul de acces la o instanta poate presupune instituirea de catre stat a unui sistem de asistenta juridica gratuita, atat in civil[31], cat si in penal[32]:

'Curtea reaminteste ca, in ciuda inexistentei, in ceea ce priveste procedurile civile, a unei dispozitii exprese de natura celei continute in paragraful 3 litera c) al articolului 6, articolul 6 paragraf 1 poate, in anumite circumstante, cere statelor sa ofere asistenta juridica gratuita, atunci cand aceasta se dovedeste indispensabila pentru asigurarea unui acces efectiv la o instanta, fie datorita complexitatii procedurii sau a cauzei[33], fie intrucat exista obligativitatea reprezentarii de catre un avocat in fata instantelor superioare[34]."

Instituirea unui sistem de filtrare a cererilor de acordare a asistentei juridice gratuite in procedurile civile, desi nu este in sine incompatibila cu dispozitiile articolului 6 din Conventie, poate, in functie de modalitatile concrete de reglementare,  sa conduca la constatarea incalcarii dreptului de acces la o instanta[35].

In cauza Airey, Curtea a aratat ca dreptul fiecarei persoane de a avea acces la justitie se completeaza cu obligatia statului de a facilita accesul, astfel incat pentru respectarea acestei exigente nu este suficienta obligatia negativa de a nu impiedica in nici un fel accesul la o instanta, ci, uneori, statele sunt obligate sa asigure adevarate drepturi sociale si economice. In cauza mai sus amintita, reclamanta urmarea sa obtina separatia de corp de sotul ei - divortul in Irlanda fiind interzis prin Constitutie. Singura instanta competenta in aceasta materie era High Court, insa reclamanta, intrucat nu dispunea de mijloacele financiare necesare, nu a gasit nici un avocat dispus sa o reprezinte. Pe de alta parte, conform datelor de care dispunea Curtea, in ultimii 5 ani, datorita complexitatii procedurii si a naturii probelor ce trebuie administrate, in toate cauzele de separatie de corp partile au fost reprezentate de un avocat. Toate aceste circumstante au condus Curtea sa decida ca prezentarea in fata High Court fara asistenta unui avocat nu asigura sanse reale de succes si deci, nici acces la justitie: "un obstacol de fapt poate sa duca la incalcarea Conventiei in egala masura cu unul de drept"[36]. Intrucat Conventia tinde sa protejeze drepturi reale si efective, statul avea o obligatie de rezultat de a asigura un acces efectiv la instanta. In indeplinirea acestei obligatii, statul este liber sa aleaga mijloacele - de exemplu, simplificarea procedurii sau instituirea unui sistem de asistenta judiciara gratuita - atata timp cat rezultatul final, accesul efectiv la o instanta, este asigurat. Intrucat legea in Irlanda nu prevedea acordarea asistentei judiciare in cazul persoanelor lipsite de mijloace financiare, in procedurile in fata High Court in materie de separatie de corp, Curtea a considerat ca articolul 6 paragraf 1 din Conventie a fost incalcat.

12. Dreptul de a beneficia de un acces efectiv la o instanta poate implica - mai ales in cazul persoanelor lipsite de libertate - dreptul de a lua legatura si de a comunica in mod confidential cu un avocat, in vederea pregatirii unei actiuni in justitie[37]. In masura in care accesul la avocat este interzis sau restrans in mod nejustificat, acest lucru poate avea semnificatia unui obstacol de fapt in calea accesului la o instanta. De altfel, Curtea accepta limitari aduse contactului dintre o persoana detinuta si avocatul ei doar in cazuri exceptionale.

13. Accesul efectiv la o instanta presupune dreptul de a avea acces la toate probele aflate la dosarul cauzei[38]. Ducand mai departe acest rationament, Curtea a stabilit ca, in anumite circumstante, inadmisibilitatea unei probe decisive[39] sau imposibilitatea contestarii unei probe importante administrate de partea adversa lasa fara continut dreptul de acces la o instanta[40]. Aceste probleme sunt in mod traditional analizate prin prisma articolului 6 paragraf 1 - egalitatea armelor sau a articolului 6 paragraf 3 d) - citarea si interogarea martorilor, insa, asa cum s-a aratat in cauzele citate, ele pot intra in discutie si prin prisma principiului fundamental al accesului la justitie.

14. S-a aratat, de asemenea, ca, desi articolul 6 din Conventie nu garanteaza accesul gratuit la justitie, uneori costurile ridicate ale procedurilor pot aduce atingere acestui drept[41]. Astfel, o taxa de timbru in cuantum ridicat[42], o cautiune proportionala cu valoarea obiectului procesului[43] sau alte cheltuieli de judecata disproportionate fata de posibilitatile financiare ale reclamantului pot reprezenta o descurajare in fapt a liberului acces la justitie. Curtea a aratat, intr-o cauza in care taxa de timbru era egala cu salariul mediu anual, ca principiile de mai sus sunt aplicabile si in litigiile comerciale, chiar daca angajarea in activitati comerciale presupune alocarea unor fonduri pentru eventualitatea angajarii unor actiuni in justitie[44].

15. Complexitatea procedurilor si neclaritatile privind natura juridica a unor acte pot constitui si ele obstacole pentru realizarea unui acces efectiv la o instanta, asa cum rezulta din cauza De Geouffre de la Pradelle c. Franta[45]. In speta, datorita controversei ce plana asupra naturii juridice a unui anumit act administrativ ce urma sa afecteze dreptul de proprietate al reclamantului, acesta a pierdut termenul pentru introducerea unei actiuni in justitie in vederea contestarii respectivului act administrativ. Intrucat Curtea a aratat ca reclamantul se putea astepta in mod rezonabil sa fie notificat cu privire la adoptarea amintitului act si nu era obligat sa urmareasca pe o perioada de cateva luni de zile Monitorul Oficial pentru a lua cunostinta de adoptarea sa, pierderea termenului pentru introducerea actiunii in justitie nu ii era imputabila; astfel incat, in opinia Curti, faptele cauzei au fost de natura sa determine o incalcare a dreptului de acces la un judecator enuntat de primul paragraf al articolului 6. obligatia statelor in acest context este de a oferi justitiabililor o posibilitate clara, concreta si efectiva de a contesta in instanta un act reprezentand o ingerinta in drepturile lor[46].

16. Faza de executare a unei hotarari judecatoresti face parte din procesul civil, in sensul articolului 6 paragraf 1 din Conventie. Prin urmare, neexecutarea[47] sau executarea cu intarziere[48] a unei hotarari judecatoresti poate, in mod indirect, sa duca la lasarea fara continut a dreptului de acces la un tribunal. Ingerinte ale puterii executive - prin nepunerea la dispozitia partii a fortei publice[49] - ale puterii legislative - prin adoptarea unei legi prin care se anuleaza sau se lasa fara efect o intreaga procedura judiciara[50] - sau chiar ale puterii judecatoresti - prin admiterea unei cai extraordinare de atac avand ca efect anularea unei intregi proceduri judiciare finalizate cu pronuntarea unei hotarari judecatoresti definitive si care eventual a si fost pusa in executare[51] au condus al constatarea de catre Curte a incalcarii dreptului de acces la o instanta. Acest principiu nu se opune existentei procedurilor extraordinare, insa necesitatea respectarii principiului sigurantei circuitului civil - care este unul din aspectele esentiale ale principiului preeminentei dreptului intr-o societate democratica - cere ca folosirea acestora in materie civila sa imbrace un caracter exceptional in ceea ce priveste termenul in care pot fi promovate, motivele de admisibilitate cat si partile care au dreptul la actiune.

17. In ceea ce priveste cauzele aflate pe rolul instantelor, Curtea a adoptat o pozitie mai nuantata in problema legilor modificand, in favoarea statului, dispozitii de drept material sau procesual aplicabile in procesele aflate in curs. Curtea s-a aratat dispusa sa accepte astfel de modificari legislative daca sunt indeplinite, in mod cumulativ, mai multe conditii: sa nu existe o hotarare definitiva pronuntata in cauza, modificarea legislativa sa fie inspirata dintr-un motiv imperios de interes general si sa fie mentinut un raport rezonabil de proportionalitate intre interesul general urmarit si restrangerea drepturilor individuale[52]. Normele de procedura pot fi de imediata aplicare[53]. Statul nu poate insa sa amane, pana la adoptarea unei noi legislatii in domeniu, judecarea unor procese introduse impotriva sa si aflate pe rolul instantelor[54].

18. Termenul in care instanta solutioneaza cererea cu care este sesizata intra in discutie prin prisma dreptului de acces la justitie. Daca simple depasiri ale termenelor legale de solutionare nu reprezinta incalcari ale accesului la judecator[55], totusi, in masura in care solutionarea cererii in afara termenului legal prevazut lipseste de interes cererea, o astfel de depasire va fi considerata ca un obstacol de fapt in calea accesului la justitie de natura sa atraga constatarea incalcarii articolului 6 din Conventie[56].

19. Calitatea serviciilor avocatului din oficiu poate, la randul sau, sa ridice unele semne de intrebare cu privire la accesul la justitie. Este adevarat ca statul nu poate fi facut responsabil pentru toate lipsurile unei aparari facute de avocatul din oficiu, dar, in virtutea articolului 6 paragraf 3 c) din Conventie, statul trebuie sa acorde "asistenta" prin intermediul unui aparator din oficiu persoanelor care nu dispun de mijloacele necesare angajarii unuia. Asadar simpla numire a unui aparator nu duce la indeplinirea obligatiei asumate de catre stat. Acesta trebuie sa si vegheze la modul in care avocatul numit isi duce la indeplinire sarcinile si, in masura in care este sesizat sau carentele serviciilor prestate de aparator sunt evidente, statul trebuie sa intervina si, fie sa numeasca un altul, fie sa-l oblige pe cel deja numit sa-si indeplineasca obligatiile[57].

Limitari admise ale dreptului de acces la justitie

20. In hotararea Golder c. Marii Britanii, Curtea a aratat ca:

"pot fi aduse restrictii exercitiului acestui drept intrucat dreptul de acces, prin chiar natura sa, cere o reglementare din partea statului, reglementare care poate varia in timp si spatiu in functie de resursele comunitatii si de nevoile indivizilor."[58]

Limitarile astfel aduse trebuie sa respecte cateva principii. Ele trebuie sa urmareasca un scop legitim si sa nu afecteze substanta insasi a dreptului. De asemenea, este necesara asigurarea unui raport rezonabil de proportionalitate intre scopul urmarit si mijloacele alese[59].

21. O prima categorie de limitari o reprezinta autorizarea prealabila pentru sesizarea unei instante. Astfel de limitari au fost considerate conforme cu Conventia in cazul persoanelor alienate mintal[60], in cazul persoanelor dovedite ca au abuzat in trecut de dreptul de acces la o instanta[61], in cazul minorilor[62] sau in procedurile de faliment[63]. Intotdeauna, pentru a fi conforma cu exigentele articolului 6, autorizarea trebuie sa vina din partea unui organ judiciar sau a unui magistrat si sa fie data in conformitate cu anumite criterii obiective preexistente. Autorizarea necesara pentru introducerea unei cai de atac poate fi conforma cu Conventia, in masura in care se demonstreaza necesitatea acestei limitari iar motivarea refuzului este facuta in conformitate cu criterii obiective. Pe de alta parte, s-a considerat ca incalca dispozitiile articolului 6 cerinta obtinerii in prealabil a autorizarii bisericii grecesti pentru sesizarea unei instante in cazul unor manastiri care nu se bucurau in dreptul intern de personalitate juridica. Aceasta intrucat se putea intampla ca respectivele manastiri si Biserica greaca sa aiba interese divergente, caz in care riscul interventiei unei decizii arbitrare era destul de ridicat.

22. Conditiile procedurale ale actiunii in justitie reprezinta un alt tip de restrictii admise: termenele pentru efectuarea diferitelor acte de procedura, termenele de prescriptie[64], de decadere[65] sau sanctiunile pentru nerespectarea acestora[66], obligativitatea reprezentarii de catre un avocat in fata instantelor superioare[67], regulile privitoare la limba procedurii[68], citarea si comunicarea actelor de procedura[69] - reprezinta cateva exemple de limitari admise. Cu toate acestea, o interpretare vadit eronata[70] sau prea restrictiva[71] a regulilor de procedura avand ca efect respingerea ca inadmisibila a unei cereri de recurs va fi considerata ca o incalcare a dreptului de acces la o instanta. In plus, intr-un caz impotriva Cehiei, s-a considerat ca un termen de 6 luni pentru introducerea unei cereri in vederea recuperarii bunurilor confiscate in perioada comunismului este prea scurt pentru a asigura un acces efectiv la justitie. Intr-adevar, pentru o persoana care nu isi avea domiciliul in Cehia, era greu de crezut ca in 6 luni poate obtine toate actele necesare pentru introducerea dosarului in conformitate cu legea interna in materie. O solutie similara a adoptat Curtea Europeana in cauza Yagtzilar c. Greciei[72], considerand ca a existat o incalcare a dreptului de acces la instanta datorita respingerii actiunii in despagubiri a reclamantului, pe motiv de interventie a prescriptiei, in conditiile in care cauza se gasea intr-o faza avansata iar procedura era in curs de foarte mult timp.

23. Dreptul de acces la o instanta nu interzice instituirea unor proceduri administrative prealabile. In fata organelor administrative jurisdictionale nu este obligatorie respectarea exigentelor articolului 6, atata timp cat decizia uni astfel de organ este supusa  controlului unei instante care sa asigure conformitatea cu acest articol. De fapt, statul are de ales intre doua solutii, ambele conforme cu cerintele unui proces echitabil: "fie organele jurisdictionale administrative indeplinesc ele insele cerintele articolului 6 paragraf 1, fie acestea nu se conformeaza amintitelor exigente dar suporta controlul ulterior al unui organ judiciar cu jurisdictie deplina, care sa ofere garantiile cerute de acest articol"[73]. Acelasi lucru este valabil si in materie penala in cazul faptelor ilicite considerate, in dreptul intern al statelor parti, ca aducand o atingere redusa valorilor sociale ocrotite de lege (de exemplu, cele privind circulatia pe drumurile publice). Judecarea acestor fapte ilicite poate fi incredintata unui organ administrativ, cu conditia ca decizia acestuia sa fie supusa controlului unui organ care sa asigure respectarea dispozitiilor articolului 6[74].

Aceasta doctrina isi gaseste aplicarea doar atunci cand este vorba despre judecata in prima instanta de catre organe care nu sunt considerate in dreptul intern al statelor parti ca fiind instante judiciare de tip clasic, ci autoritati disciplinare sau administrative. Ori de cate ori ne vom gasi in fata unui proces penal sau civil privitor la solutionarea unei contestatii civile, atat prin prisma legislatiei nationale cat si a Conventiei, si, ori de cate ori, organul care s-a pronuntat in prima instanta este o adevarata instanta judiciara in sens formal si material, aceasta instanta este obligata sa asigure respectarea garantiilor articolului 6. "Acesta din urma isi va regasi domeniul sau traditional si natural si se va aplica in toate stadiile procedurii"[75]. "Atunci cand legea instituie in prima instanta o instanta judiciara, aceasta trebuie sa ofere garantiile cerute de articolul 6, chiar daca este deschisa calea apelului in fata unei instante superioare"[76].

Insa, pentru a fi asigurata respectarea cerintelor unui proces echitabil, trebuie ca recursul deschis in fata unei instante judiciare sa fie un recurs cu jurisdictie deplina care sa priveasca toate aspectele esentiale pentru solutionarea contestatiei civile sau a acuzatiei in materie penala, atat problemele de fapt cat si cele de drept[77].

O problema distincta in cea ce priveste actele administrative vizeaza aplicarea cerintei solutionarii cauzei intr-un "termen rezonabil", in sensul articolului 6 din Conventie. Atata timp cat o contestatie se afla in fata unei autoritati administrative, persoana in cauza nu are, in principiu, dreptul de a introduce un recurs jurisdictional. Aceasta perioada in care dreptul de acces la o instanta este suspendat este luata in considerare la calcularea termenului global in care cauza a fost solutionata de catre instantele unui stat parte la Conventie[78]. In sfarsit, suspendarea pe o perioada indelungata de timp a procedurilor judiciare, in asteptarea finalizarii unei anchete administrative reprezinta o incalcare a dreptului de acces la un judecator[79].

24. Masuri ce vizeaza limitarea recursurilor abuzive pot fi, de asemenea, admise. Asa cum am aratat mai sus, autorizatia de a introduce apel sau recurs ca si cea de a sesiza instanta de fond, pot fi, in anumite circumstante, conforme cu exigentele procesului echitabil. Acelasi lucru este valabil si pentru instituirea unei amenzi pentru introducerea unei actiuni vexatorii si lipsite total de sanse de recurs[80]. De asemenea, obligatia de a plati o cautiune care sa acopere costurile procedurii a fost considerata o limitare legitima a dreptului de acces la o instanta[81]. In plus, Curtea a aratat la nivel de principiu ca sunt de conceput limitari mai stricte in cazul recursurilor care trateaza doar probleme de drept decat in cazul cererilor de apel[82]. Pe de alta parte, conditionarea admisibilitatii cererii de apel de punerea in executare a sentintei recurate[83] sau de prezentarea in persoana a inculpatului la judecarea recursului[84] reprezinta limitari disproportionate ale dreptului de acces la un tribunal.

25. Un exemplu de limitare admisa, pentru motive de securitate nationala de aceasta data, il reprezinta cauza Klass c. Germania[85]. In discutie era o lege privind ascultarile telefonice in cazul persoanelor suspectate de activitati teroriste, prin care se prevedea ca persoana care facuse obiectul unei masuri de interceptare a convorbirilor telefonice nu era anuntata cu privire la acest lucru si deci nu se putea adresa organelor competente pentru a verifica legalitatea masurii. Dreptul de a avea acces la justitie nu era totusi incalcat deoarece persoana in cauza urma a fi anuntata de indata ce motivele ce tineau de securitatea nationala si care impiedicau notificarea incetau sa existe. Motive de securitate nationala au fost invocate si in cauza Tinnelly & Sons Ltd si altii si McElduff si altii c. Marii Britanii[86]. In cauza amintita, aprecierea existentei acestor motive, facuta de un organ administrativ, avea valoarea unei prezumtii irefragabile pentru instanta. Intrucat, in urma acestei decizii, instanta a fost lipsita in totalitate de posibilitatea de a analiza faptele care au stat la baza deciziei administrative, Curtea a decis ca nu a fost asigurat un raport rezonabil de proportionalitate intre scopul urmarit - protejarea securitatii nationale - si ingerinta in dreptul de acces la o instanta.

26. S-a decis, de asemenea, ca obligarea mai multor persoane aflate in situatii identice si avand aceleasi interese, de a se adresa instantei prin intermediul unui singur reprezentant este o restrictie rezonabila menita sa economiseasca timp si resurse materiale[87]. Hotararea Curtii ar fi putut fi diferita in masura in care aceasta decizie nu ar fi fost inconjurata de garantii suficiente care sa asigure o reprezentare adecvata.

27. Dreptul de acces la o instanta conforma cu cerintele articolului 6 din Conventie este un drept la care se poate renunta, de exemplu printr-un compromis de arbitraj[88]. Acest lucru este posibil numai cu conditia ca renuntarea sa fie libera iar instanta de arbitraj sa asigure macar o parte din garantiile procesului echitabil.[89]

28. Acordarea imunitatii de jurisdictie unor categorii de persoane[90], unor organizatii internationale[91] ori statelor[92] nu este o limitare incompatibila in sine cu dispozitiile articolului 6. Trebuie insa asigurat un raport rezonabil de proportionalitate: este necesara existenta unui puternic interes public care sa justifice acordarea imunitatii iar, pe de alta parte, aceasta imunitate nu ar trebui sa fie totala. De exemplu, ar fi foarte greu de justificat o imunitate parlamentara care sa se intinda asupra tuturor faptelor de natura penala si nu doar asupra declaratiilor cu caracter politic facute in calitate de parlamentar[93] sau o imunitate totala a politiei pentru neglijenta in exercitarea atributiilor de urmarire penala[94].