|
|
|
Obiectivul fundamental al cercetarii in psihologie este acela de a pune in evidenta relatii intre procese si fenomene. Avem in vedere doua tipuri de relatii:
de cauzalitate, atunci cand modificarea unei variabile determina modificarea celeilalte (celorlalte) variabile aflate in studiu. O asemenea relatie de tip cauza-efect poate fi relevata doar daca valorile supuse prelucrarii provin din experimente psihologice.
de asociere (variatia concomitenta) - doua sau mai multe variabile variaza simultan, fara a putea afirma care dintre ele o influenteaza pe cealalta. Asocierea variabilelor este surprinsa in studii numite "corelationale", in care variabilele sunt masurate concomitent, in afara unui context experimental.
Esenta inferentei statistice este aceea de a estima posibilitatea unei relatii intre variabile. Verificarea acestei estimari se numeste "testarea ipotezei" iar rezultatul acestei proceduri este unul de natura probabilistica, comportand, in toate cazurile, un anumit grad de incertitudine (eroare).
Utilizarea "ipotezei de nul" (sau "ipoteza diferentei nule" sau "ipoteza statistica") implica o dovada indirecta a validitatii ipotezei cercetarii si se bazeaza pe un scenariu "negativ" (similar cu "a pune raul in fata"). Ipoteza de nul se formuleaza ca opusul ipotezei cercetarii. Din punct de vedere formal, ipoteza de nul este simbolizata cu H0 iar ipoteza cercetarii cu H1. Dat fiind faptul ca ipoteza care este supusa efectiv testarii directe este ipoteza de nul, ipoteza cercetarii este denumita si "ipoteza alternativa".
Acceptarea sau respingerea ipotezei de nul depinde de gradul de risc pe care suntem dispusi sa ni-l asumam. In practica cercetarii stiintifice s-a impus conventia unui prag minim de risc acceptat in decizia statistica. Acesta se numeste nivel alfa (a) si corespunde probabilitatii de 0.05. Daca probabilitatea calculata (p) pentru valoarea esantionului este mai mica sau egala cu probabilitatea acceptata (a), atunci ipoteza de nul (H0) poate fi respinsa, fiind acceptata ipoteza cercetarii (alternativa). Acest lucru este similar cu a afirma ca rezultatul unui cercetari este semnificativ statistic. Cu alte cuvinte, probabilitatea de a se obtine un rezultat mai bun, ca urmare a jocului sansei (prin constituirea de esantioane aleatoare), este prea mica pentru a fi luata in considerare. Nota z corespunzatoare limitei de respingere a ipotezei de nul (pragul sau nivelul alfa), este numita si z critic.
Asadar, in comparatia rezultatelor derivate dintr-un context de cercetare cu cele calculate pe un context ipotetic, aleator (bazat pe sansa pura) se realizeaza astfel:
o daca rezultatul calculat pentru un esantion este cel putin egal, sau mai mare, decat scorul critic, atunci avem un rezultat semnificativ al cercetarii, care ar fi avut sanse prea mici sa se produca din intamplare. In consecinta, intr-un astfel de caz, ipoteza de nul se respinge iar ipoteza cercetarii se considera confirmata la un prag alfa p=0.05.
o daca rezultatul cercetarii este mai mic decat scorul z critic, atunci avem un rezultat nesemnificativ al cercetarii, prin faptul ca exista prea mullte sanse sa obtinem un rezultat chiar mai bun din intimplare. In aceasta varianta, ipoteza de nul se accepta iar ipoteza cercetarii se considera infirmata la un prag alfa p=0.05.
Rationamentul deciziei statistice exemplificat astfel, se va regasi in toate situatiile de testare a ipotezelor statistice indiferent de modelul de cercetare si de natura relatiei pe care vrem sa o demonstram intre variabile.
