|
|
|
SPORTURILE IN ROMANIA
Alpinismul, in acceptiunea cea mai larga a cuvantului, desemneaza orice activitate recreativa sau sportiva care are ca scop ascensiunea in munti, pe intinerarii greu accesibile, ce necesita tehnica, echipament si experienta corespunzatoare.
Alpinismul implica, in majoritatea cazurilor, asumarea unei doze mai mici sau mai mari de risc, datorita naturii traseelor care pot fi deseori o combinatie de pasaje de stanca, zapada sau gheata, cu factorii de risc implicati. Acestora li se adauga, in unele cazuri, dificultatile pe care le ridica accesul la traseul propriu-zis, gasirea liniei acestuia, durata ascensiunii, schimbarile de vreme, etc.
Alpinismul imbraca mai multe forme care sunt, mai mult sau mai putin, dictate de natura traseelor parcurse, maniera in care se face ascensiunea si tehnicile puse in joc.
Se disting astfel:
De asemenea, in functie de stil se pot distinge:
Pentru fiecare dintre acestea exista combinatii si nuantari, cele de mai sus fiind doar o sumarizare a celor mai importante delimitari in cadrul generic al alpinismului.
Atletismul este unul din cele mai populare sporturi din lume.
[modifica]
[modifica]
Datorita studentilor romani care studiau in Germania, Franta si Austria, atletismul patrunde in Romania ca sport la sfarsitul secolului XIX. Se organizeaza concursuri pentru elevi si adulti, se infiinteaza societati („Societatea romana de alergari pe jos”), apar carti („Atletismul” - 1875, „Exercitii atletice” -1879). [1]
In 1912 este fondata Federatia Romana de Atletism (F.R.A.), cea care coordoneaza sectiile de atletism ale Cluburilor si Asociatiilor sportive din Romania. Primele Campionate Nationale ale Romaniei se organizeaza in anul 1914, la 16 probe, numai pentru barbati. Abia in 1922 se organizeaza primele concursuri cu participare feminina. Din anul 1952 atletii romani participa regulat la toate marile competitii mondiale.
De-a lungul anilor, Romania a obtinut, la acest sport, un total de 34 medalii olimpice:
Aur
Argint
Bronz
Total
Romania
10
14
10
34
[modifica]
Artele martiale reprezinta un sistem complex de tehnici de lupta, cu sau fara arme, insusit la nivel individual.
[modifica]
Se poate spune despre 'artele martiale', ca au existat de-a lungul intregii istorii a omenirii. Sa nu uitam ca din vremea Olimpiadelor ne ramane mostenire o arta, pe care in timpurile moderne, o numim, box precum si celebrele lupte greco-romane, modificate in mai putin protectivele lupte libere, care la romani au fost cunoscute sub denumirea de tranta. Merita amintit celebrul dans al calusarilor, care denota transformarea unui sistem de lupta, cu sabia, intr-un dans. De asemenea se pot mentiona obiceiurile osenilor si morosenilor de a purta cutite. Se poate spune ca inca exista o transmisie orala a unor tehnici de lupta cu aceasta arma. De asemenea la nivel european, trebuie sa fi existat forme similare sau diferite de lupta, aici este de mentionat frantuzescul savate (anul 1790).
[modifica]
Artele martiale, in acceptul
actual, au in general origine orientala si presupun cautarea de
catre practicanti a unui sens mai adanc decat simpla pregatire
pentru o confruntare fizica. Aceste teluri se constituie intr-un
evantai larg, de la aspiratii religioase pana la simpla
mentinere a unei sanatati perfecte. Din cauza
scopurilor urmarite de fiecare tip de arta martiala,
acestea nu sunt in esenta sporturi, insa spiritul de
competitie prezent in unele dintre ele si pregatirea fizica pe
care o presupun au dus la includerea unora (sau a formelor fizice de manifestare
a lor) in aceasta categorie. In realitate, practicarea artelor
martiale inseamna in principal dezvoltarea unei constiinte
superioare, in armonie cu mediul inconjurator si autocontrol realizat prin
exercitii fizice si mentale, cunostinte extinse de medicina,
filosofie orientala, tehnologia materialelor (pentru folosirea armelor), psihologie,
etc.
In functie de principiile strategice folosite, rolul acordat fortei,
vitezei si initiativei, artele martiale se impart in doua
mari ramuri (scoli) stilul extern si stilul intern.
Nu se poate face referire la arte martiale (Marte - zeul razboiului), in acceptul oriental, fara a face referire la celebra lucrare chinezeasca a lui Sun Tzu - Arta Razboiului.
[modifica]
La ora actuala, exista in lume, sute de stiluri de arte martiale, printre care se numara:
[modifica]
Automobilismul este o cursa in care concurentii se intrec folosind automobile.
[modifica]
Cel mai mediatizat sport
automobilistic din Romania este raliul. La aceste concursuri care se
desfasoara in foarte multe orase ale tarii -
Bucuresti, Brasov, Sibiu, Timisoara, Cluj-Napoca, Baia-Mare,
Pitesti, Miercurea-Ciuc, Piatra-Neamt, Hunedoara etc. -
concurentii se intrec pe diferite structuri ale solului cum ar fi asfalt
si macadam (drum neasfaltat de tara).
In generel CNR (Campionatul National de Raliuri) are in calendar in medie
zece etape: cinci pe asfalt si cinci pe macadam. La startul fiecarei
etape se alineaza aproximativ 50-60 de echipaje care sunt
impartite in grupe - N,A si H care la randul lor au clase in raport
cu capacitatea cilindrica. Exista un clasament general si
clasamente pe grupe si clase.
Un echipaj de raliu este compus din pilot si copilot, intre care trebuie
sa existe o relatie de incredere pentru ca greseala unuia
dintre ei poate duce la o catastrofa. La ora actuala (2005)
exista aprox. 120 de echipaje active in CNR care nu participa la
toate etapele, in general din cauza costurilor extrem de ridicate in acest
sport. Acestea se ridica, in functie de grupa si
clasa, intre 1500€ si 8000€ la fiecare etapa. Preturile la
o masina de curse din fruntea clasamentului ajung pana la
200.000€. Cateva echipe dintre cele mai cunoscute: OMV-Rally Team, BKP,
EUROLINES-RacingTeam s.a.
[modifica]
Reprezinta o alta ramura a automobilismului sportiv, mai putin mediatizata decat raliul, insa mai accesibila din punct de vedere al costurilor de participare implicate. Spre deosebire de raliuri, cursele de viteza pe traseu montan se desfasoara doar pe trasee de asfalt si nu necesita prezenta unui echipaj format din pilot si copilot (sau navigator) ci doar a pilotului, uneori fiind folosite si monoposturi.
[modifica]
Anul 2005 a reprezentat un punct de rascruce in automobilismul din Romania odata cu intrarea in legalitate a acestui sport odata cu constituirea Federatiei Romane de Automobilism Sportiv (F.R.A.S.) Aceasta federatie nationala s-a constituit la initiativa mai multor cluburi sportive din Romania si a reusit inca de la inceput sa obtina suportul tuturor sportivilor activi participanti in campionatele nationale de automobilism. Totusi, din cauza sistemului greoi, F.R.A.S. nu are inca recunoasterea Federatiei Internationale de Automobilism (F.I.A.), in evidentele acesteia figurand inca Automobil Clubul Roman ca si reprezentant pentru Romania. Cu siguranta situatia se va schimba in scurt timp odata cu organizarea primul campionat national complet sub egida noii federatii si a depunerii dosarului de candidatura pentru a primi recunoasterea F.I.A.
In data de 25 februarie 2006 au avut loc primele alegeri pentru structura de conducere a F.R.A.S. Pilotul Victor Baldescu a fost ales, pentru un mandat de patru ani, in functia de presedinte al Federatiei Romane de Automobilism Sportiv, in cadrul primei Adunari Generale de alegeri de la constituirea forului automobilistic, in octombrie 2005. Baldescu a acumulat 24 de voturi, fata de contracandidatul sau, Dumitru Rusanescu, care a primit 10 voturi, in timp ce un vot a fost anulat. La Adunarea Generala au avut drept de vot 36 de persoane, reprezentand cluburile afiliate. Pentru cele doua posturi de vicepresedinte au candidat sapte persoane. In primul tur a fost ales Bela Stoica, in timp ce pentru alegerea celui de-al doilea vicepresedinte a fost nevoie de un nou tur de scrutin, intre Cristian Lemnaru, Mircea Draghici, Dacian Banca si Dumitru Rusanescu. In final, postul a fost obtinut de Cristian Lemnaru.
Componenta Consiliului Federal a fost completata cu cinci membri, dintre cei 13 care au candidat. Gunther Graef, Alexandru Pitigoi, Constantin Aur si Mircea Draghici au fost alesi din primul tur de scrutin, pentru cel de-al cincilea post organizandu-se un nou tur, intre Emanuel Ilina si Augustin Pastor, castigat de cel de-al doilea.
[modifica]
Baschet-ul este unul dintre cele mai raspandite jocuri sportive din lume; se caracterizeaza prin finetea, precizia si fantezia exercitiilor tehnice si tactice, prin talia inalta si calitatile fizice deosebite ale sportivilor, toate acestea implicate intr-o lupta sportiva care pretinde spirit de echipa si de sacrificiu, inteligenta si rezistenta nervoasa.
[modifica]
Vechile populatii incase, maia si aztece practicau un joc in care mingea era aruncata intr-un inel de piatra, suspendat orizontal pe un zid. Bastinasii din Florida aveau o tinta formata dintr-un cos de nuiele iar indienii din America plasau un fel de cos in trunchiuri de copac.
In anul 1891, un tanar asistent de la colegiul Spring-field, din statul Massachusetts, SUA, pe numele sau James A. Naismith, incercand sa faca mai variate lectiile de educatie fizica ale studentilor, cu un continut mai atractiv si mai dinamic, fara conditii materiale deosebite, a combinat unele reguli din jocul de fotbal cu 13 reguli noi si a inlocuit poarta cu un cos suspendat pe un perete. Astfel a luat nastere sportul caruia i s-a spus apoi baschet ball (basket = cos, ball = minge).
La inceput echipele erau alcatuite din cate 50 de jucatori, apoi numarul s-a redus treptat pentru a se ajunge la echipe formate din 5 jucatori pe teren. Jocul se raspandeste in Europa, fiind prezentat demonstrativ la Jocurile Olimpice din 1904 (de la St. Louis). In 1932 se constituie Federatia Internationala de Baschet Amator (F.I.B.A.) si din 1935 se disputa campionatele europene (la care a participat si tara noastra).
[modifica]
Un joc de baschet are loc intre doua echipe a cate 5 jucatori pe teren fiecare. Scopul fiecarei echipe este sa introduca mingea in cosul adversarilor si sa incerce sa impiedice cealalta echipa sa inscrie. Echipa care inscrie cele mai multe puncte la terminarea timpului de joc va fi invingatoarea jocului respectiv. Mingea poate fi pasata, aruncata, lovita, rostogolita, driblata, in orice directie.
Terenul de joc Terenul de joc este o suprafata dreptunghiulara, plana si dura, libera de orice obstacol. Dimensiunile terenului trebuie sa fie de 28 m, in lungime pe 15 m in latime acestea fiind masurate de la marginea interioara a liniilor care delimiteaza terenul. Federatiile nationale au autoritatea sa aprobe pentru competitiile nationale, terenurile de joc existente cu dimensiunile minime de 26 m lungime si 14 m latime.
Terenul de joc va fi delimitat de linii. Toate liniile trebuie sa fie trasate cu aceiasi culoare (de preferinta alb), sa aiba o latime de 5 cm si sa fie clar vizibile. Aceste linii sunt: liniile de fund (pe latimile terenului) si linii laterale (pe lungimile terenului). Aceste linii nu fac parte din terenul de joc. Orice obstacol inclusiv scaunele din zona bancii echipelor trebuie sa fie situate la cel putin 2 m distanta de terenul de joc.
Linia de centru trebuie trasata, paralel cu liniile de fund, din punctele centrale ale fiecarei linii laterale. Ea va fi prelungita cu 15 cm in afara fiecarei linii de tusa. Cercul central trebuie trasat la centrul terenului si va avea o raza de 1,80 m masurata de la marginea exterioara a circumferintei. Daca suprafata cercului central este colorata, atunci culoarea va fi aceiasi cu cea a zonelor de restrictie. Semicercurile vor fi trasate pe terenul de joc avand centrul al jumatatea liniilor de aruncari libere si o raza de 1,80 m masurata de la marginea exterioara a liniilor care le delimiteaza.
Liniile de aruncari libere si zonele de restrictie O linie de aruncari libere trebuie trasata paralel cu fiecare linie de fund. Marginea ei exterioara trebuie situata la 5,80 m de la marginea interioara a liniei de fund si trebuie sa aiba 3,60 m lungime. Centrul liniei trebuie situat pe linia imaginara care uneste mijlocul celor doua linii de fund. Zonele de restrictie trebuie sa fie spatiile delimitate pe terenul de joc de liniile de fund, liniile de aruncari libere si liniile care unesc extremitatile liniilor de aruncari libere cu punctele situate pe liniile de fund la 3 m de o parte si de cealalta a mijlocului acestor linii, masurate de la marginea exterioara a acestor linii. Toate aceste linii, cu exceptia liniilor de fund, fac parte din zona de restrictie
Panoul de baschet este fabricat din lemn tare, sticla sau plastic, avand grosimea de 3 cm. Mingea de baschet este confectionata dintr-o camera de cauciuc, acoperita cu o anvelopa de piele, material plastic sau cauciuc, avand greutatea de 600-650 gr. si circumferinta de 75-80 cm. Jocul este condus de 3 arbitri in teren (conform regulamentului FIBA), ajutati de un scorer si un cronometror.
Un meci de baschet se desfasoara in 4 reprize de cate 10 minute fiecare, cu o pauza de 2 minute intre sferturile 1-2 si 3-4, precum si o pauza de 15 minute intre sferturile 2-3 conform regulamentului FIBA. In campionatul nord-american NBA meciul se desfasoara in 4 reprize de cate 12 minute fiecare. Spre deosebire de alte jocuri, la baschet se cronometreaza timpul efectiv de joc, cronometrul fiind oprit la toate intreruperile jocului. Cos inscris este valabil numai daca mingea intra in cos pe deasupra lui si trece prin el. Un meci de baschet nu se termina niciodata cu un scor de egalitate intre cele doua echipe. In cazul in care la sfarsitul timpului regulamentar de joc cele echipele se afla la egalitate meciul se va prelungi cu o repriza de prelungire de 5 minute de joc efectiv. Daca si la capatul acestei reprize situatia de egalitate continua meciul se va prelungi cu atatea reprize cat este necesar ca la final o echipa sa aiba cel putin un punct mai mult decat adversara sa.
Dupa fiecare cos marcat, mingea se repune in joc de catre echipa aflata in aparare din orice loc aflat inapoia liniei de fund a propriului teren. Timeout-ul se poate acorda in ambele reprize de cate 2 ori fiecarei echipe, la cererea antrenorului sau a jucatorilor.
In jocul de baschet sunt sanctionate (prin pierderea mingii), fie abaterile de la regulament, fie greselile personate (efectuate prin contact direct cu un adversar). In timpul driblingului jucatorul se poate deplasa pe teren, dar daca a oprit driblingul, nu-l poate relua, facandu-se vinovat astfel de 'dublu dribling'.
PivotuI este un post detinut de un jucator intr-o echipa de baschet, sau mai este si miscarea unui jucator cu mingea, care mentine cu un picior contactul cu solul, iar cu celalalt isi schimba directia o data sau de mai multe ori. Regula pasilor interzice jucatorului aflat in posesia mingii sa se deplaseze cu ea in brate. Regula celor 3 secunde nu permite unui jucator in atac sa stea mai mult de 3 secunde in suprafata de aruncari libere sau sa tina mai mult de 3 secunde mingea in posesia sa, fara s-o bata in podea. Regula celor 10 secunde obliga echipa care are mingea sa treaca in acest interval de timp in terenul advers (cu mingea). Regula celor 30 de secunde impune echipei in atac sa arunce la cos in timp de maximum 24 de secunde. Un jucator care comite 5 greseli personale in timpul jocului este eliminat definitiv de pe teren.
[modifica]
Jocul de baschet se raspandeste in Europa la inceputul secolului XX, fiind prezentat demonstrativ la Jocurile Olimpice din 1904, de la St. Louis. In 1932 se constituie Federatia Internationala de Baschet Amator (F.I.B.A.). Romania s-a aflat printre cele 8 tari membre fondatoare ale forului mondial alaturi de Anglia, Argentina, Cehoslovacia, Grecia, Italia, Lituania, Elvetia si Portugalia. Din 1935 se disputa campionatele europene (la care a participat si tara noastra).
La noi in tara, primele demonstratii de baschet au fost efectuate in 1920. Pina in 1923, baschetul se practica in special in liceele din capitala, organizindu-se sporadic competitii interscolare. Unul dintre liceele celebre la acea vreme a fost Mihai Viteazul, invingator in prima competitie interliceeana organizata la noi in tara. De altfel liceul Mihai Viteazul a fost si prima institutie care a beneficiat de un teren regulamentar de baschet. Incepand cu anul 1928 se constituie diferite echipe, exclusiv masculine, la cluburile Sportul Studentesc, Juventus sau T.C.R. Federatia Romana de Baschet si Volei ia fiinta in 1931. Tot atunci este organizat si primul campionat regional masculin. In aceasta perioada nu existau mai mult de 150-200 sportivi legitimati, baschetul traind mai ales din insistentele si pasiunea unor animatori. Dupa 23 august 1944, odata cu instaurarea regimului comunist acest sport incepe sa aiba caracter de masa, ca de altfel majoritatea activitatilor sportive din acea vreme. Sunt organizate campionate republicane (incepand cu anul 1947), se participa la primele Jocuri Balcanice (1946), sunt organizate anual campionate scolare si universitare precum si festivaluri de minibaschet pentru copii. Dintre performantele Romaniei pe plan international mentionam clasarea de 3 ori pe locul IV la campionatele feminine europene (1964,1966, 1968) si de 2 ori pe locul V la cele masculine (1957,1967), precum si unele succese ale echipelor de club Steaua, Dinamo, Politehnica Bucuresti, Rapid in cupele europene. In 1981, la Campionatele Mondiale Universitare echipa de fete a Romaniei s-a clasat pe locul III, cucerind medalia de bronz, iar echipa masculina a ocupat locul IV. In 1991 echipa masculina de baschet juniori a Romaniei a inregistrat cea mai buna peformanta a vreunui lot din Romania la un campionat mondial de baschet clasandu-se pe locul V la CM de la Edmonton, Canada. Din lot faceau parte, printre altii, Ghita Muresan, singurul roman care a evoluat in NBA sau Constantin (Titi) Popa, doi dintre cei mai cunoscuti baschetbalisti romani pe plan international.
Baseball este un joc sportiv de echipa, asemanator oinei in care o minge (ball) de marimea pumnului este aruncata de un jucator defensiv numit pitcher si este lovita de un jucator ofensiv batter cu un bat rotund, neted, numit round, bata (bat). Chiar mingea se numeste baseball. Scorul se realizeaza de catre batter care fuge si atinge o serie de patru semne situate pe sol, numite baze. In engleza, baseball mai este uneori numit hardball pentru a-l diferentia de softball, cu care este inrudit indeaproape, si de alte jocuri similare.
Baseball-ul este popular pe continentul american si in Asia de est. In Japonia, Puerto Rico, Republica Dominicana, Cuba, Panama, Corea de Sud, Taiwan si in alte cateva tari si regiuni, este unul dintre cele mai populare sporturi. In Statele Unite ale Americii, baseball-ul a fost mult timp privit, neoficial, ca distractia nationala; totalul spectatorilor la jocurile din Liga de baseball fiind aproximativ egal cu cel al tuturor sporturilor profesioniste de echipe, luate la un loc. Totusi, in randul telespectatorilor americani, baseball-ul a fost depasit ca popularitate (la audienta tv) de fotbalul american si de cursele automobilistice.
[modifica]
[modifica]
Baseball-ul se joaca de catre doua echipe compuse din cate noua jucatori pe un teren de baseball, de obicei sub supravegherea unuia sau mai multor oficiali numiti arbitri (umpires, eng.). In jocurile din liga principala sunt de obicei patru arbitri; pana la sase (minim unul) pot oficia intalnirile, in functie de liga si de importanta meciului. Exista patru baze. Numerotate in sens invers acelor de ceasornic, prima, a doua si a treia baza sunt perne (uneori numite saci) in forma de patrate cu latura de 38 cm (15 in), care se afla la mica inaltime deasupra solului; impreuna cu a patra baza (home plate) formeaza un patrat cu laturile de 27.4 m (90 picioare), numit diamant. A patra baza (home base, eng.) este o dala pentagonala de cauciuc cunoscuta ca home plate. Terenul este impartit in doua mari zone: terenul interior (infield, eng.) contine cele patru baze, iar dincolo de cele doua laturi adiacente ale „diamantului” se gaseste terenul exterior (outfield, eng.).
Bobul este un sport de iarna in care o echipa de doua sau patru persoane face o cursa pe o partie sinusoida de gheata intr-un vehicol care atinge viteze de peste 130 km/h.
[modifica]
Echipaj feminin de bob la Olimpiada din 2002
[modifica]
[modifica]
In Romania exista o singura partie de bob omologata de federatia internationala de specialitate. Ea are o lungime de 1.500 de metri 13 curbe si 132 m diferenta de altitudine si se afla la Sinaia. [1]
In cele 17 participari ale Romaniei la Jocurile Olimpice de iarna, JO din 1968 de la Grenoble au adus tarii noastre o medalie de bronz in proba de bob -2 persoane.
Calaria este ghidarea unui animal de calarie, de obicei cal, de catre un om (calaret) care sta pe spatele acestui animal.
Pana nu demult fusese o modalitate de transport rapid (inclusiv pentru razboi: cavaleri/cavalerie), astazi apare ca mod de deplasare pentru politisti, la controlul turmelor la ferme. Este si un sport/mod de recreatie. De asemenea este folosita la spectacole/circ/parade.
Ca sport include ramurile:
De asemenea exista si o terapie medicala bazata pe calarie.
Culturismul (in engleza bodybuilding, construirea corpului) este procesul de dezvoltare a musculaturii printr-o combinatie de antrenamente cu greutati, marirea numarului de calorii consumate, si odihna. Ca sport, culturistii de performanta isi etaleaza fizicul in fata unui grup de arbitri, care acorda voturi bazate pe mai multe criterii (masa musculara, definire, separare, simetrie, proportionalitate, etc). Cel mai celebru culturist al tuturor timpurilor este cu siguranta Arnold Schwarzenegger, care inainte de a deveni cel mai bine platit actor din lume si guvernatorul statului California, a fost multiplu campion mondial la amatori si profesionisti, precum si detinatorul a sapte titluri Mr. Olympia, cea mai importanta competitie a culturismului profesionist.
[modifica]
[modifica]
Inceputurile culturismului au avut loc intre anii 1880 si 1930. Culturismul nu a existat pana spre sfarsitul secolului al XIX-lea, cand a inceput sa fie popularizat de Eugen Sandow, cuoscut drept 'Parintele culturismului'. Sandow este creditat ca pionier al acestui sport datorita faptului ca si-a etalat fizicul in diverse 'demonstratii de forta'. El a devenit atat de popular prin aceste demonstratii, incat a reusit sa-si inceapa mai multe afaceri si a fost intre primii intreprinzatori care au vandut produse cu numele propriu (gantere, extensoare, etc). Sandow a organizat primul concurs de culturism din lume pe data de 14 septembrie 1901 la Royal Albert Hall in Londra. Concursul s-a bucurat de un succes atat de mare incat toate locurile au fost vandute si sute de entuziasti au ramas fara bilete si nu au reusit sa intre in sala. Concursul a fost arbitrat de Arthur Conan Doyle, Charles Lawes si Sandow insusi, castigator fiind declarat William R Murray din Nottingham, Anglia. Trofeul prezentat acestuia a fost o statuie de bronz reprezentand-ul pe Sandow, sculptata de Frederick Pomeroy. Acelasi trofeu este prezentat astazi castigatorilor titlului Mr. Olympia, titlul suprem in culturism.
La 16 ianuarie 1904 a avut loc primul mare concurs de culturism din America, in sala Madison Square Garden din New York. Castigator a fost Al Treloar, declarat 'Cel mai perfect dezvoltat om din lume'. El a fost premiat cu suma de 1000 dolari, o suma considerabila pentru acele vremuri. La doua saptamani dupa concurs, Thomas Edison a filmat programul de pozare al lui Al Treloar. De asemenea Edison l-a filmat si pe Eugen Sandow cu cativa ani mai devreme. La inceputul secolului XX, Charles Atlas si Bernarr Macfadden au fost foarte populari si au continuat sa promoveze culturismul in lume. Alti culturisti faimosi din acele timpuri au fost: Louis Cyr, Siegmund Breitbart, Georg Hackenschmidt, Sig Klein, Alois P. Swoboda, Gustav Fristensky si Alan C Mead, care a devenit un culturist de renume in ciuda faptului ca a pierdut un picior in primul razboi mondial.
[modifica]
Perioada dintre anii 1940 si 1970 este adesea numita 'Anii de aur' ai culturismului datorita schimbarilor in idealul fizic fata de anii de pionierat - masa musculara mai proeminenta, ca dealtfel si simetria si definirea musculara. Aceasta schimbare a fost influentata si de tulburarile dinaintea celui de-al doilea razboi mondial, care au inspirat un numar mai mare de tineri sa devina mai masivi, mai puternici si mai agresivi ca atitudine. Asta a dus la tehnici de antrenament mai bune, notiuni imbunatatite de regim alimentar si echipament mai efectiv . De asemnea au aparut mai multe publicatii si concursuri, iar popularitatea culturismului a luat amploare.
Anii de aur ai culturismului au fost exemplificati de plaja Muscle Beach ('Plaja muschilor') din orasul Santa Monica, California. Intre numele celebre din aceasta perioada sunt: Steve Reeves (devenit ulterior actor, avand rolul Hercules in mail multe filme), Reg Park (idolul lui Arnold Schwarzenegger), John Grimek, Larry Scott si Bill Pearl.
Datorita cresterii popularitatii culturismului, Uniunea Atletica a Amatorilor (Amateur Athletic Union, cu sigla AAU) a adaugat un concurs de culturism la competitia lor de haltere in 1939 - iar din anul urmator acest concurs a fost numit AAU Mr. America. Pe la jumatatea anilor 1940, majoritatea culturistilor erau nemultumiti de activitatea AAU deoarece nu permiteau decat amatori in competitii si interesul organizatiei era axat mai ales pe haltere, care sunt sport olimpic. Din aceasta cauza fratii Ben si Joe Weider au infiintat Federatia Internationala a Culturistilor (IFBB) in 1946, sub egida careia au organizat concursul IFBB Mr. America pentru culturistii profesionisti.
In 1950 o alta organizatie, Asociatia Nationala a Culturistilor Amatori (NABBA) a inceput sa organizeze concursul NABBA Mr. Univers in Marea Britanie. Alt concurs important - Mr. Olympia, sub egida IFBB - a avut loc pentru prima oara in 1965 si este in prezent cel mai prestigios titlu in culturism.
Initial concursurile erau doar pentru barbati, dar NABBA a adaugat si editia feminina Miss Univers in 1965 iar IFBB-ul a inceput Ms. Olympia in 1980.
[modifica]
In anii '70, culturismul s-a bucurat de o popularitate exploziva datorita lui Arnold Schwarzenegger si filmului 'Pumping Iron' (Pompand fierul). Federatia Internationala a Culturistilor (IFBB) a ajuns sa domine sportul, iar rolul organizatiilor AAU si NABBA s-a diminuat.
Tot din aceasta perioada a crescut abuzul de steroizi anabolizanti atat in culturism cat si in multe alte sporturi. Din acest motiv, precum si din dorinta de a obtine recunoastere olimpica, IFBB-ul a introdus teste anti-doping stricte pentru steroizi si alte substante interzise.
IFBB a depus eforturi mari in incercarea de a face culturismul sport olimpic. In anul 2000 Comitetul International Olimpic a admis ca membru IFBB-ul, dar progresul s-a oprit aici. Recunoasterea culturismului ca sport olimpic ramane controversata deoarece argumentul principal al oponentilor este ideea ca nici un efort atletic nu este depus in timpul competitiilor. De asemenea, exista perceptia gresita ca nu se poate ajunge la performanta fara ajutorul steroizilor, care sunt interzisi la Olimpiade. Proponentii sustin ca programul de pozare necesita un efort considerabil, pe langa pregatirea intensa pentru concurs, deci culturismul trebuie considerat sport olimpic.
In anul 2003, Joe Weider a vandut Weider Publications - care include prestigioasele reviste FLEX si Muscle&Fitness - grupului AMI (American Media Inc). Ben Weider este si astazi presedintele IFBB, inca din 1946.
Astazi exista un interes crescand in culturismul natural. La concursurile de culturism natural participantii sunt testati regulat pentru substante interzise (steroizi, diuretice, etc) si sunt suspendati sau chiar exclusi din competitii pentru rezultate pozitive.
[modifica]
Curling-ul, nascut in Scotia in prima jumatate a secolului al XVI-lea, se juca pe iazurile inghetate utilizand pietre simple. Prima dovada scrisa despre curling apare in faimoasa Stirling Stone din 1511.
Secvente din acest sport au fost observate si in picturile artistului Pieter Bruegel. Cateva modificari importante in ceea ce priveste pietrele de joc s-au facut in secolul al XVIII-lea, tot in aceasta perioada jocul devenind foarte popular si in America de Nord, unde a fost introdus de catre emigranti. In concordanta cu spiritul anglo-saxon, curling-ul a fost mereu caracterizat de spiritul de fair-play, de elegana si de control.
Pasionatii de curling au simtit ulterior nevoia de a se organiza in cluburi: astfel, primul club oficial, Curlers of Kilsit a fost fondat in 1716, la Stirlingshire. Crearea in 1838 a Royal Caledonian Club a insemnat si standardizarea regulilor de joc si a echipamentului folosit. Ulterior, in 1957, in Scotia, a fost manifestat pentru prima data interesul pentru crearea unei federatii internationale. Au urmat o serie de cluburi importante infiintate in SUA, Elvetia, Franta, Germania, in perioada 1961-1967.
Primele olimpiade cu curling-ul pe lista sporturilor au fost cele de la Chamonix (1924) si Lake Placid (1932). Dupa acestea, timp de 50 ani, sportul nu s-a mai aflat intre disciplinele olimpice. A aparut dn nou ca disciplina demonstrativa la Calgary in 1988. Ca disciplina olimpica, a fost repus in drepturi la Nagano in 1998, an in care invingatorii au fost echipele nationale ale Elvetiei (masc.) si Canadei (fem.). Peste 4 ani, la Salt Lake City au castigat norvegienii la masculin si britanicele la feminin.
[modifica]
Curling-ul este un sport de echipa, care se desfasoara pe o pista inghetata, conceptul fiind similar cu cel de la bowls. Asadar, scopul jocului este de a pune in miscare blocuri de piatra de 19,96 kg, prevazute cu maner, si de a le directiona cat mai aproape de centrul tintei desenate pe gheata, denumita casa (house).
Fiecare echipa este compusa din 4 jucatori. Liderul este cel care executa prima lovitura, secundul este specializat in eliminarea pietrelor adversarilor aflate pe pista, cel de-al treilea este cel care isi asuma 'miscarile inselatoare', in timp ce al patrulea echipier (the skip) este si cel mai experimentat, care stabileste tactica, isi avertizeaza coechipierii la fiecare lovitura si care executa ultima lansare.
Lansarile pietrelor se efectueaza cu respectarea liniilor si marcajelor trasate cu acest scop. Primele patru pietre sunt lansate de catre cei doi lideri de echipa, urmate de alte 4 lansari ale secunzilor, apoi inca 4 ale celui de-al treilea echipier din fiecare echipa, pentru ca jocul sa se incheie cu 4 lansari efectuate de catre cei 2 skiperi. Dupa fiecare lansare, intra in actiune 2 jucatori (sweepers) ai echipei care face lansarea. Acestia, cu ajutorul unei maturi din material sintetic sau din par de cal, pot ajuta piatra lansata s alunece mai repede, stergand portiunea de pista aflata in fata pietrei.
Odata ce piatra trece de centrul casei, pot intra pe pista sweeperii adversi, care prin aceleasi miscari de stergere a ghetii din fata pietrei, pot determina piatra sa iasa din casa. Exact ca la bowls, o piatra poate sa loveasca o piatra adversa, pentru a o scoate din aria de joc. Asadar, o echipa poate, la cererea capitanului de echipa, sa plaseze piatra in casa, actiune denumita 'draw', sau poate sa loveasca o piatra adversa pentru a o scoate din joc.
Aceste decizii sunt luate in functie de strategia de joc, aleasa dupa diferitele situatii care pot sa apara pe timpul jocului. Punctele sunt acordate echipei care are una sau mai multe pietre mai apropiate de centrul casei, la sfarsitul tuturor lansarilor. In acest fel, la sfarsitul unui joc, numai una dintre echipe poate puncta. Se desfasoara 10 manse, scorul final fiind determinat prin cumularea scorurilor fiecarei manse. Daca scorul este egal, se desfasoara o extra-mansa, pentru departajare.
[modifica]
Fotbalul este un sport de echipa ce se disputa intre doua echipe alcatuite din 11 jucatori fiecare. Se joaca cu mingea pe un teren dreptunghiular, acoperit cu iarba, cu cate o poarta la fiecare capat. Scopul jocului este de a inscrie goluri introducand mingea in poarta adversarului. In afara portarului, ceilalti jucatori nu se pot folosi de maini pentru a manevra mingea. Castigatorul meciului este echipa care a inscris mai multe goluri la incheierea partidei. De multe ori este cunoscut si sub numele de soccer, intrucat cuvantul fotbal se refera si la alte sporturi asemanatoare (fotbal american, fotbal australian)
Originile fotbalului se afla undeva in urma cu peste 2000 de ani. In 2004, forul ce guverneaza acest sport la nivel mondial FIFA (Fédération Internationale de Football Association [1] a recunoscut China ca fiind locul de nastere al fotbalului. In jurul anului 200 i.e.n. chinezii jucau un sport asemanator numit cuju. Regulile au evoluat cu timpul, astfel ajungandu-se la sportul practicat astazi.
In primavara anului 2001, FIFA informa ca peste 240 de milioane de oameni joaca regulat fotbal, in peste 200 de tari de pe intreg globul. Regulile sale simple si echipamentul redus si ieftin, necesar practicarii fotbalului au contribuit, fara indoiala, la cresterea popularitatii sale. In multe zone ale lumii, fotbalul naste pasiuni enorme si joaca un rol foarte important in viata omului (fan), a comunitatilor locale si chiar a natiunilor; este deseori numit cel mai popular sport din lume. Este recunoscut in multe tari drept: sportul rege.
[modifica]
Fotbalul se joaca dupa un set de reguli, cunoscute sub numele de Legile Jocului. Acestea sunt dezvoltate in continuare:
Doua echipe de cate 11 jucatori fiecare incearca sa loveasca o minge rotunda (mingea de fotbal), cu scopul de a o introduce in poarta adversa. Echipa care inscrie mai multe goluri pana la finalul jocului este declarata castigatoare; daca ambele echipe au marcat acelasi numar de goluri, meciul este considerat egal. Una din primele reguli este reprezentata de interzicerea atingerii intentionate a mingii cu mana in timpul jocului (exceptie fac portarii). Singura data cand jucatorul se poate folosi de maini este atunci cand arunca de la margine (executa un aut). In rest, jucatorii se pot folosi de orice parte a corpului pentru a directiona mingea.
Jucatorii se pot apropia de poarta adversa astfel: prin dribling (alergarea cu mingea la picior); prin pasarea mingii intre coechipieri; si prin sutarea acesteia spre poarta. Jucatorii adversi pot recupera mingea prin interceptarea unei pase sau prin deposedarea adversarului. Contactul fizic este limitat.
Jocul se opreste doar in momentul in care mingea paraseste cu intreaga circumferinta o linie ce marcheaza terenul (fie pe pamant, fie in aer) sau cand arbitrul fluiera. Jocul se reia prin diferite metode, analizate in continuare.
De obicei, intr-un meci disputat la un nivel profesionist se inscriu putine goluri. De exemplu, in prima divizie engleza (Premier League), in sezonul 2004-2005, s-au marcat, in medie, 2,57 de goluri pe meci. In plus, 88% din jocuri s-au incheiat cu mai putin de 4 goluri marcate. Dar doar 8% din partidele disputate s-au terminat fara gol marcat.
[modifica]
Legile jocului nu impun o alta pozitie ocupata in teren de vreun jucator, in afara celei de portar. De-a lungul timpului au aparut o serie de pozitii specifice. Acestea sunt:
Aceste pozitii sunt impartite la randul lor, dupa timpul petrecut de un jucator intr-o anumita parte a terenului de joc. De exemplu, exista fundasi centrali, sau mijlocasi stanga.
Dupa cum am mai spus, aceste pozitii nu sunt restrictionate de reguli, iar fotbalistii sunt liberi sa-si schimbe pozitiile in timpul jocului. Acest lucru se aplica si portarilor, care desi in marea majoritate a timpului se afla in preajma portii proprii, pot participa oricand la jocul ofensiv al echipei. Cele mai intalnite cazuri sunt la loviturile libere sau la cornere.
Dispunerea jucatorilor pe teren se numeste asezare tactica. Exemple de asezari tactice: 4-4-2 (4 fundasi, 4 mijlocasi, 2 atacanti); 4-5-1.
Stabilirea asezarii tehnico-tactice a echipei intra in subordinea antrenorului.
[modifica]
[modifica]
Regulile jocului au fost conturate la mijlocul secolului XIX pentru a standardiza regulile unei mari varietati de jocuri asemanatoare, jucate in scolile din Marea Britanie. Regulile Cambridge, asemanatoare cu cele de astazi, au fost create la Colegiul Trinity din Cambridge, in 1848, la o intalnire a reprezentantilor mai multor colegii: Colegiul Eton, Scoala Harrow, Scoala de Rugby, Colegiul Winchester si Scoala Shrewsbury. Dar ele erau departe de a fi niste reguli universale. In anii 1850, s-au format multe cluburi, independente de scoli sau universitati, care jucau diferite forme de fotbal. Multe foloseau propriile lor reguli, cel mai bun exemplu fiind clubul Sheffield F.C. (format din fosti elevi ai Scoala Harrow). Acesta a luat fiinta in 1857, iar regulile create de ei au dus la formarea Federatiei de Fotbal Sheffield & Hallamshire, in 1867. In 1862, John Charles Thring de la Scoala Uppingham a creat un alt set de reguli des folosit.
Aceste eforturi au condus la infiintarea Federatiei de Fotbal (FA) in 1863, care s-a intrunit pentru prima data in dimineata zilei de 26 Octombrie 1863, la Freemason's Tavern din Great Queen Street, Londra. Singura scoala ce a fost reprezentata la aceasta intrunire a fost Scoala Charterhouse. Freemason's Tavern a fost locul de intalnire al Federatiei pentru inca 5 intrevederi, intre Octombrie si Decembrie. In timpul acestora a luat nastere primul set cuprinzator de reguli. La ultima intalnire, primul trezorier al FA, care era reprezentantul Blackheath si-a retras clubul din FA, din cauza excluderii din regulament, la intalnirea precedenta, a doua reguli de baza: prima era cea care permitea alergarea cu mingea in maini si a doua, posibilitatea impiedicarii adversarului prin lovirea sa in 'fluierul piciorului, prin tragere, sau prin tinere. Alte cluburi englezesti de rugby au urmat exemplul si nu s-au inscris in FA. Dar in 1871, ele au format Federatia de Rugby (Rugby Football Union). Cele 11 cluburi ramase in FA, sub conducerea lui Ebenezer Cobb Morley au ratificat primele 14 reguli ale jocului. In ciuda acestora, clubul Sheffield a continuat sa joace dupa propriile-i reguli, pana in anii 1870.
Astazi regulile jocului sunt stabilite de International Football Association Board (IFAB). Aceasta a luat fiinta in 1886 dupa o intalnire a Federatiei Engleze de Fotbal, a Federatiei Scotiene de Fotbal, a Federatiei Galeze de Fotbal si a Federatiei Irlandeze de Fotbal in Manchester.
Prima liga de fotbal a fost creata in Anglia, in 1888 de presedintele clubului Aston Villa, William McGregor. Formatul initial continea 12 echipe din centrul si nordul Angliei.
Federatia Internationala de Fotbal FIFA, s-a format la Paris in 1904, iar reprezentantii sai au hotarat sa adopte regulile create de IFAB. Popularitatea crescanda a jocului a condus la unirea reprezentantilor celor doua federatii (FIFA si IFAB). Astazi, conducerea acestora este formata din 4 reprezentanti FIFA si cate 1 reprezentant al fiecarei federatii britanice.
Fotbalul este popular atat printre copii, cat si printre adulti.
[modifica]
Legile principale ale jocului sunt in numar de 17. Aceleasi legi se aplica la toate nivele fotbalistice, chiar daca prefata regulamentului permite federatiilor nationale sa modifice anumite pasaje pentru diverse categorii (juniori, seniori, femei, etc.) Pe langa cele 17 legi, numeroase alte decizi si directive IFAB contribuie la reglementarea jocului de fotbal. Legile pot fi gasite pe site-ul oficial al FIFA.
[modifica]
Fiecare echipa este alcatuita din maxim 11 jucatori (excluzand rezervele), dintre care unul trebuie sa fie portarul. Regulile spun ca minimul de jucatori acceptat intr-o echipa este de 7. Exista o varietate de pozitii in care jucatorii sunt amplasati de catre un antrenor/manager, acestea nefiind prevazute in regulamentul fotbalistic.
Fiecare echipa trebuie sa desemneze un portar. Acesta este singurul caruia i se permite sa atinga mingea cu mainile. Totusi, nici el nu are voie sa faca acest lucru in afara suprafetei de pedeapsa (careul de 16 metri) din fata portii sale.
Echipamentul de baza al jucatorilor este format dintr-un tricou, pantaloni, ciorapi (jambiere) si aparatoare. Jucatorilor le este interzis sa poarte altceva ce ar putea fi periculos pentru ei sau pentru alt jucator (inclusiv bijuterii sau ceasuri).
Un anumit numar de jucatori pot fi schimbati in timpul unui joc. Numarul maxim de inlocuiri, in meciurile internationale si la nivel de ligi nationale, este de 3. La alte nivele acest numar poate varia. Motivele cele mai intalnite ce cauzeaza o schimbare sunt accidentarile, oboseala, schimbarile tactice sau tragerile de timp pe final de joc. La nivelul seniorilor, un jucator inlocuit nu poate reintra in joc.
[modifica]
Un joc este condus de un arbitru. Acesta detine 'intreaga autoritate de a pune in aplicare Legile Jocului, in concordanta cu meciul la care a fost delegat' (Legea 5), iar deciziile sale sunt finale si indiscutabile. Arbitrul este ajutat de 2 arbitri asistenti (popular denumiti tusieri). In jocurile disputate la cel mai inalt nivel exista si un al patrulea oficial. Acesta il poate inlocui pe arbitru in cazul in care acesta se afla in imposibilitatea de a mai conduce meciul.
[modifica]
In lungime, marginile terenului sunt delimitate de liniile de margine, in timp ce in latime (unde se afla portile), acestea sunt reprezentate de liniile de poarta. Pe fiecare linie de poarta, la cele 2 capete ale terenului, se gaseste cate o poarta. Latimea acesteia trebuie sa masoare 7,32m si inaltimea, 2,44m. In spatele portii se fixeaza plasa portii, desi aceasta nu este obligatorie prin regulament.
In fata fiecarei porti se afla o suprafata a terenului, denumita suprafata de pedeapsa (popular, 'careul de 16m' sau 'careul'). Aceasta suprafata este formata din: linia de poarta; 2 linii, ce pornesc de pe linia de poarta (la 16,5m distanta de bara portii) si inainteaza 16,5m in interiorul terenului; linia ce uneste ce le 2 linii anterior explicate. Aceasta suprafata indeplineste mai multe functii. Cea mai importanta este aceea de a delimita locul pana la care portarul poate juca mingea cu mana. Deasemenea, un eventual fault al unui aparator asupra unui atacant advers in aceasta suprafata se va penaliza, de obicei, cu o lovitura libera directa, cunoscuta sub numele de lovitura de pedeapsa (penalty).
Terenul de joc are si alte delimitari, abordate in articolul special dedicat acestuia.
[modifica]
[modifica]
Un meci obisnuit de fotbal este alcatuit din 2 perioade de timp (reprize) de cate 45 de minute fiecare. Pauza dintre ele este de obicei de 15 minute.
[modifica]
Arbitrul este cel care cronometreaza meciul. El trebuie sa aproximeze cat timp se pierde cu schimbarile, cu asistenta medicala oferita jucatorilor accidentati, cu avertizarea si eliminarea jucatorilor, cu tragerile de timp, etc. Cand exista astfel de evenimente, arbitrul hotaraste prelungirea reprizei; durata cu care se prelungeste ramane la latitudinea arbitrului si doar el stabileste cand fluiera incheierea reprizei. Nu exista alti oficiali care sa cronometreze meciul, desi arbitri asistenti pot purta ceasuri, iar la nevoie il pot ajuta pe 'central'. In meciurile la care exista si arbitru de rezerva, acesta este instiintat de arbitru cu cate minute se va prelungi meciul, iar el indica jucatorilor si spectatorilor numarul de minute, ridicand o tabela pe care sta scris acest numar.
[modifica]
In unele competitii, daca meciul se incheie la egalitate, se joaca inca 2 reprize de prelungiri, de cate 15 minute fiecare. Daca si dupa acestea scorul ramane egal, se executa lovituri de departajare (lovituri de la 11m) pentru a se stabili echipa invingatoare. Golurile inscrise din aceste penalty-uri nu se iau in considerare la rezultatul final.
In competitiile in care se joaca doua manse (fiecare tur presupune ca echipele sa joace 2 meciuri intre ele) se poate utiliza asa-numita regula a golului marcat in deplasare in cazul in care echipele se afla la egalitate pe totalul celor doua manse. In cazul in care echipele sunt egale si la numarul de goluri marcate in deplasare, exista 2 variante: ori se trece la executarea loviturilor de departajare, ori meciurile se considera incheiate la egalitate si se disputa un nou meci (rejucare).
[modifica]
La sfarsitul anilor '90, IFAB a experimentat diferite metode de a evita stabilirea echipei invingatoare prin executarea loviturilor de departajare. Acest mod de a pierde un meci este foarte neplacut pentru orice club.
Metodele au constat in incheierea jocului in prelungiri, mai devreme de cele 30 de minute obisnuite. Fie cand se marcheaza primul gol (gol de aur), fie la sfarsitul primei reprize de prelungiri, in cazul in care una dintre echipe are in acel moment avantaj pe tabela de scor (gol de argint). Aceste experimente au fost retrase destul de repede.
Golul de aur a fost folosit la Campionatul Mondial din 2002 (Coreea de Sud-Japonia), iar golul de argint la Campionatul European din 2004 (Portugalia).
[modifica]
Faultul se produce in momentul in care un jucator comite o fapta nesportiva citata de Regulamentul de fotbal, in timp ce mingea se afla in joc. Ele se regasesc in Legea 12. Faptele mai grave, cum sunt hentul (jucarea mingii cu mana), tragerea unui adversar, impingerea unui adversar, etc., se pedepsesc cu lovitura libera directa sau lovitura de la 11(daca 'infractiunea' se produce in careul de 16m). Celelalte se pedepsesc cu lovitura libera indirecta.
Comportamentul nesportiv poate aparea oricand, atat la jucatorii aflati pe gazon, cat si la rezerve. Faptele ce conduc la un astfel de comportament sunt considerate a fi impotriva spiritului jocului si se pedepsesc cu cartonas galben sau cu cartonas rosu (eliminare).
In ultimul timp, in fotbalul profesionist a aparut o noua problema: simularea. Aceasta consta in caderea unui jucator cu scopul de a obtine o lovitura libera (eventual un penalty), chiar daca nu a existat in prealabil contact intre el si jucatorul advers (presupus ca ar fi faultat). Fiind un gest greu de sesizat de arbitri, simularea este acum considerata 'gest nesportiv' si este sanctionata cu cartonas galben.
[modifica]
Avantajul presupune ca arbitrul sa permita continuarea jocului (sa nu-l opreasca) chiar daca la un moment dat se produce o 'infractiune' impotriva unei echipe. Acest lucru se intampla doar daca acea echipa poate beneficia de nesanctionarea greselii adversarului. Daca nu se profita de avantajul lasat, arbitrul poate reveni asupra deciziei si poate intoarce faza la momentul initial, acordand lovitura libera. Timpul scurs intre acordarea avantajului si revenirea la faza premergatoare nu poate depasi 4-5 secunde.
Chiar daca se utilizeaza aceasta clauza a avantajului, la prima intrerupere a jocului, arbitrul poate sanctiona (daca este necesar) jucatorul ce a comis faultul (gestul nesportiv).
[modifica]
Legea ofsaidului limiteaza posibilitatea atacantilor de a se pozitiona atat in fata mingii (mai aproape de linia portii), cat si in fata penultimului jucator advers. Adesea se spune ca aceasta regula a fost creata pentru a evita ca jucatorii sa astepte mingea intr-un singur loc, cat mai aproape de poarta adversa (popular vorbind, 'sa stea la pomana'). Dar in realitate, legea este similara celei din rugby. Detaliile si aplicarea acestei legi sunt complexe si de multe ori ea naste controverse.
[modifica]
Forul international, recunoscut, ce guverneaza fotbalul (si jocurile asociate acestuia, cum ar fi futsal si fotbal pe plaja este FIFA (Fédération Internationale de Football Association). Cartierul general al FIFA se afla la Zurich, Elvetia.
FIFA este impartita in sase confederatii regionale; acestea sunt:
Numeroasele federatii nationale se afla sub jurisdictia acestora. Ele sunt afiliate atat la FIFA, cat si la confederatia corespunzatoare continentului din care provin.
[modifica]
[modifica]
Cea mai mare competitie internationala in fotbal este Campionatul Mondial de Fotbal, organizat de FIFA. Aceasta competitie se desfasoara o data la 4 ani. Peste 190 de echipe nationale participa in turneele de calificare cu scopul de a obtine un loc la turneul final. Acesta este alcatuit in acest moment din 32 de echipe (numarul lor a crescut de la 24 in 1998) si se desfasoara pe parcursul a patru saptamani. Urmatorul Campionat Mondial va avea loc in Germania, in 2006, iar peste inca 4 ani, in 2010, in Africa de Sud.
La Olimpiada de vara, inca din 1900, se desfasoara un turneu de fotbal, cu o singura exceptie: Jocurile Olimpice din 1932, disputate la Los Angeles. La inceput participau amatorii, dar din 1984 au fost acceptati si profesionistii, cu cateva restrictii ce fac ca tarile sa nu poata sa trimita cele mai puternice loturi. In acest moment, turneul Olimpic masculin este disputat de jucatori sub 23 de ani, fiind permis un numar redus de jucatori mai in varsta; in consecinta, competitia nu este considerata ca avand aceeasi importanta precum Campionatul Mondial. Turneul feminin a aparut in 1996; diferit de cel masculin, la acesta sunt prezente cele mai puternice loturi ale echipelor nationale, fara restrictii de varsta. Asadar, este considerat a avea acelasi prestigiu ca si Campionatul Mondial de Fotbal Feminin (FIFA Women's World Cup).
[modifica]
[modifica]
Formula 1 reprezinta una dintre specialitatile cele mai fascinante ale automobilismului mondial. Este alcatuit dintr-un campionat mondial al pilotilor (World Drivers Championship) si un campionat mondial al constructorilor (World Constructors Championship) fiind cel mai costisitor sport din lume, bugetele echipelor de Formula 1 situandu-se la cateva zeci sau sute de milioane de dolari. Se bazeaza pe o serie de curse (in 2005 sunt 19 astfel de curse), cunoscute si sub denumirea de 'mari premii'. Cursele se desfasoara cu precadere in Europa, dar in ultimii ani a avut loc o extindere importanta spre zona Americilor, Asia si Australia.
Sportul este reglementat de FIA, Federatia Internationala a Automobilului si este controloat si promovat de catre Bernie Ecclestone.
[modifica]
[modifica]
din prima cursa automobilistica
Desi motorul cu combustie interna a fost inventat in Germania, atat primul automobil cat si prima cursa automobilistica au legatura cu Franta. In 1887 cotidianul francez Le Vèlocicipède, organizeaza o cursa de la Paris la Versailles, dar aceasta nu are succesul sperat, fiind inscris un singur automobil.
Le Petit Journal se ofera sa plateasca 5000 de franci pilotului care va castiga cursa de 130 de Km de la Paris la Rouen. Cursa are 21 de participanti iar victoria revine Contelui de Dion care acopera distanta cu o viteza medie de 18,5 Km/h. Reiese succesul ce il pot avea astfel de manifestari pe viitor si potentialul unor asemenea evenimente. Astfel ia nastere ACF (Automobil Club de France) care organizeaza curse intre orase cu regularitate, pana in anul 1903, cand au fost interzise din cauza unui accident dramatic in care si-au pierdut viata opt persoane, printre care si protagonistul Marcel Renault.
In 1906 ACF fura un regulament si organizeaza ceea ce e considerat de toata lumea ca fiind primul mare premiu din istorie. Puteau participa automobile cu greutate minima de 1000 Kg si fiecare constructor putea avea cel mult trei automobile. Cursa se intindea pe distanta de 1250 de Km si era impartita in 12 etape. Startul se da pe 26 iunie la ora 6:00. Masinile sunt tractate la linia de start de cai, iar primul care ia startul este Gabriel, la volanul unui automobil marca De Dietrich. Din cele 22 de masini care au luat startul, au mai ramas dupa prima zi doar 17, ca la finalul cursei sa ramina doar 11. Victoria revine ungurului Ferenc Szisz care il precede cu 30 de minute pe Felice Nazzaro.
[modifica]
In sezonul 2006 sunt 11 echipe participante:
[modifica]
Futsal-ul este versiunea interioara a fotbalului clasic. Numele sau provine din portugheza 'futebol de salao' si din spaniola 'futbol de salon', amandoua insemnad fotbal in sala.
Futsal-ul este jucat de doua echipe, fiecare de cate cinci jucatori, dintre care unul este portarul; fiecare echipa poate avea in plus un numar de rezerve. Spre deosebire de alte forme ale fotbalului in sala, terenul este delimitat de linii si nu de panouri cu ajutorul carora mingea poate fi jucata.
Alte forme al fotbalului in sala, care pot fi jucate cu reguli diferite, exista si pot fi denumite fotbal in sala sau fotbal 5 la 5.
[modifica]
Dezvoltarea futsal-ului incepe in anul 1930, la Montevideo, Uruguay, in acelasi an in care Campionatul Mondial pornea la drum in Uruguay. Meritele pentru crearea acestui sport i se datoreaza lui Juan Carlos Ceriani, care a dorit o forma de fotbal care sa poata fi jucata atat afara cat si in sala. De asemenea, acest sport isi are radacinile si in Sao Paulo, Brazilia. Aceste noi forme ale fotbalului au fost repede adoptate in toata America de Sud si multi dintre cei mai mari jucatori de fotbal clasic ai continentului au practicat inainte futsal. Primele reguli ale acestui sport au fost publicate in Sao Paulo in 1936.
Un for conducator a fost infiintat in 1971 pentru a veghea asupra jocului si a campionatelor; acest for a fost Federatia Internationala de Fotbal in Sala, care mai tarziu a devenit Asociatia Internationala de Futsal (AMF). FIFA a preluat controlul asupra jocului in 1989 si a continuat organizarea turneelor in numele sau. Noi reguli si amendamente au fost create de FIFA la acea vreme. Una dintre cele mai importante schimbari a fost reducerea greutatii mingii, reglementare ce a facut posibila iutirea jocului si pentru prima data marcarea de goluri cu capul.
[modifica]
In Romania, futsal-ul a patruns ceva mai tarziu, prima editie a Campionatului National s-a desfasurat in 2002/2003. Competitiile interne sunt organizate de Federatia Romana de Fotbal.
[modifica]
Campionatul Mondial de Futsal FIFA la care participa 16 echipe a avut 5 editii pana acum.
Lista castigatorilor si locul de desfasurare:
[modifica]
Handbalul este un joc sportiv relativ tanar, care a aparut in Europa la sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX. Originile lui sunt insa mult mai departate si le gasim in unele jocuri cu caracter popular practicate in Evul Mediu si in jocurile dinamice folosite in scolile din centrul si nordul Europei la inceputul secolului XIX. In toate variantele lui, jocul de handbal a aparut mai intai in scoli ca material didactic, rod al imaginatiei creatoare a unor eminenti profesori de educatie fizica.
[modifica]
Se disting si sunt atestate trei radacini multinationale, fiecare cu o varianta nu prea mult deosebita de handbalul consacrat si practicat astazi:
Povestea adevarata a jocului de handbal incepe in anul 1898, cand directorul scolii REALE din localitatea ORDRUP – Danemarca, interzice elevilor practicarea fotbalului din cauza numeroaselor accidentari care determinau foarte multe absente de la cursuri. Pentru a nu renunta la jocul cu mingea, baietii din clasele superioare au inceput sa joace fotbal … cu mana.
Profesorul lor de educatie fizica HOLGER NIELSEN, participant la prima editie a Jocurilor Olimpice moderne in anul 1896, la probele de tir si scrima, este cucerit de aceasta idee a elevilor sai, dand acestui nou joc un cadru organizat, stabilind si primele reguli. Il denumeste in mod logic HAANDBOLD, in replica la FOOTBALL. Terenul avea cca 45m x 35m, atat cat permitea curtea scolii, poarta 2m x 3m, echipele erau formate din 7 jucatori, la fel ca astazi, dar mingea era tot de fotbal si se purta ca la rugby (driblingul a aparut ceva mai tarziu), se arunca de la o linie dreapta (ca la handbalul pe plaja de astazi), aflata la o distanta care a variat intre 8 si 6 metri. In anul 1904, profesorul HOLGER NIELSEN redacteaza si tipareste intr-o mica brosura, un regulament al acestui nou joc sportiv practicat in aproape toate scolile din Danemarca, iar dupa 1906 si in Suedia.
Data oficiala de nastere a handbalului ca joc sportiv este considerata data la care s-a emis primul regulament oficial si primele jocuri interscoli din diverse orase si nu 1898 cand s-a practicat neorganizat pentru prima data.
Tot la inceputul secolului 20, dupa unele date in 1894, in Cehoslovacia, inspectorul ministerial pentru educatie fizica JOZEF KLEMKER introduce in programa scolara un joc dinamic asemanator ca idee generala cu handbalul de astazi.In anul 1905 profesorul VACLAV KARAS din Praga si imediat in 1906, profesorul ANTONIM KRISTOF consacra acest joc, intr-un cadru competitional cu regulamente, denumindu-l CESKA HAZENA spre a se deosebi mai clar de handbalul nordic, dar si pentru a-si asigura paternitatea.
Terenul de joc avea 35m x 25m, numarul jucatorilor a fost de la inceput 7, mingea era incepand cu acest an (1905), una speciala, mult mai mica decat cea de fotbal; a aparut si driblingul la 4-5 pasi, dar putea fi repetat, semicercul era mai intai la 4m apoi in final la 6m. Poarta avea dimensiunea de 2,40 pe 2m. Diferenta evidenta fata de cel nordic, era doar faptul ca se putea juca si pasa din semicerc, dar numai din afara lui se arunca la poarta.
Jocul foarte raspandit in Cehoslovacia a avut perioada lui de glorie, chiar si un unic Campionat Mondial – feminin in 1930, la Praga, castigat bineinteles de Cehoslovacia. Raspandirea lui s-a limitat insa la cateva tari din jurul Cehoslovaciei si in Romania, dar numai sub forma de demonstratie ale unor echipe feminine.
Handbalul mare – pe terenul de fotbal in 11 jucatori – este o inventie nemteasca si i-l are ca autor final pe profesorul KARL SCHELENZ, seful catedrei de atletism de la facultatea de educatie fizica din Berlin.
Profesorul SCHELENZ a experimentat cu studentii lui timp de doi ani o varianta a unui joc cu mana, inspirat din cateva jocuri dinamice folosite in orele de educatie fizica: TORBALL, FOLKERBALL si o varianta denumita chiar HANDBALL, pe care profesorul MAX HEISER l-a definit si practicat chiar din 1917. A preluat de la fiecare cate ceva, l-a scos din sala de gimnastica si intr-o forma finala l-a transpus pe terenul de fotbal, respectand dimensiunile si marcajul respectiv. Primele jocuri demonstrative au loc in cadrul serbarilor sportive de sfarsit de an (1919), iar imediat in toamna, se organizeaza competitii locale la Berlin dar si in alte orase.
Raspandirea handbalului in 11 jucatori in Germania, este extrem de rapida, fiind socotit sport national, oarecum in opozitie cu fotbalul de origine engleza. In anul urmator 1920, se organizeaza la Berlin Cupa Germaniei, cu 10 echipe masculine, 4 feminine si 4 de juniori. Din 1921 el se raspandeste si in tarile vecine, in primul rand in Romania, in Ardeal, prin intermediul profesorilor de educatie fizica, unii chiar absolventi ai facultatii din Berlin. In Germania a fost considerat sport national, denumit “GROSSFELD HANDBALL” (handbal pe teren mare), spre a-l deosebi categoric de cel nordic caruia i-au zis “HALLEN HANDBALL” (handbalul de sala) si de CESKA HAZENA.Raspandirii lui explozive in Germania si apoi in Europa ii urmeaza o perioada de glorie si dominatie. In 1925 are loc primul meci international AUSTRIA – GERMANIA (6-3), la masculin iar in 1930, primul joc feminin AUSTRIA – GERMANIA (5-4).
In 1936 la Berlin, handbalul (in 11 jucatori), este prezent prima oara la Jocurile Olimpice, unde Germania s-a clasat pe locul 1, iar Romania pe locul 5. Conditionata de Federatia Internationala, Germania organizeaza si un Campionat Mondial de Handbal in 7, cu un ecou foarte slab, doar 5 echipe – Romania nu a participat. In toata aceasta perioada si pana in anii 60, handbalul in 11 domina categoric arena internationala, iar cel in 7 jucatori are doar un caracter regional nordic, fiind practicat in Danemarca si Suedia. In celalte tari din Europa se faceau doar demonstratii si chiar turnee uneori de hazena sau handbal in 7. Ultimul campionat Mondial de Handbal in 11 la masculin are loc in anul 1959, iar la feminin in 1960, dupa care dominatia apartine handbalului jucat in 7 jucatori, apoi cel in 11 disparand cu totul.
[modifica]
Sari la: Navigare, cautare
[modifica]
Termenul de hochei, cu origini medievale, este disputat de catre francezi si englezi. In Bretonia, hoquet insemnau bucatile de lemn rasucite la capat purtate de catre ciobani. Similar, in Anglia, termenul de hook ar putea sa fie stramosul hocheiului de azi.
O rudimentara forma de hochei a fost atestat in secolul XVII in Olanda, unde un grup de oameni, pe patine, se jucau cu un mic disc pe canalele inghetate. O alta teorie sugereaza faptul ca hocheiul isi are originea pe continentul american, derivand din jocul similar al americanilor lacrosse. In sfarsit, cea mai acceptata teorie este aceea care arata dezvoltarea hocheiului pe gheata ca o variatie a hocheiului pe iarba.
Primele reguli cu privire la pucul de joc si la numarul de jucatori au fost introduse de un grup de studenti ai unei universitati din Montreal, in 1870. Tot in acesta perioada, noul sport a devenit extrem de popular in Canada, trecand si granita catre Statele Unite, unde in 1903 s-a format si prima liga profesionista de hochei. Liga Internationla de Hochei s-a infiintat la Paris, in 1908. Astazi, ea se numeste 'International Ice Hockey Federation' (IIHF), cu sediul la Zurich.
Primul meci public de hochei este atestat la Montreal, in 1875, unde 2 echipe formate din cate 30 de jucatori practicau acest sport pe un teren special amenajat. Peste 2 ani, numarul jucatorilor a fost redus de la 30 la 9. Popularitatea acestui sport in Canada a dus la crearea primei asociatii de hochei amator, in 1885. Primele campionate au fost organizate in Europa in 1910, fiind castigate de catre Marea Britanie. Sapte ani mai tarziu, in America, se creeaza 'National Hockey League' (NHL), cu numai 6 echipe pana in anul 1967. Ulterior, NHL a de venit cea mai prestigioasa liga de hochei din lume.
Hocheiul masculin a devenit sport olimpic inca din 1920, de la Olimpiada de vara de la Anvers. Peste 4 ani, la Chamonix, a fost introdus in programul Jocurilor de iarna. Primele 4 editii au fost clar dominate de catre canadieni, insa, dupa razboi, sovieticii au inceput usor sa-si impuna autoritatea, pana la inceputul anilor '90. Ulterior, Suedia in 1994 si Cehia in 1998 au castigat aurul olimpic.
In 2002, la Salt Lake City, Canada a invins in finala SUA, intr-unul din cele mai memorabile meciuri din istorie. Hocheiul feminin a debutat la olimpiade in 1998 la Nagano.
[modifica]
Hocheiul pe gheata este unul din cele mai pasionante sporturi de echipe si, in mod sigur, cel mai rapid. Foarte popular in Europa, SUA si Canada, este un sport care necesita tehnica, echilibru si forta psihica.
O echipa este alcatuita din maximum 20 de jucatori si 3 portari in competitia masculina si din 18 jucatori si 2 portari la feminin. In timpul jocului, o echipa nu poate avea mai mult de 6 jucatori pe gheata: un portar, 2 fundasi si 3 atacanti.
Pentru manevrarea pucului, jucatorii utilizeaza o crosa, scopul jocului fiind de a inscrie cat mai multe goluri in poarta adversarilor, incercand in acelasi timp sa primeasca cat mai putine goluri in propria poarta. Asadar, hocheiul pe gheata este o combinatie de eleganta, spirit de echipa si agresivitate. Un meci de hochei contine 3 reprize de cate 20 min. fiecare, cu frecvente schimbari de jucatori in timpul meciului si cu o pauza de 15 min. intre reprize.
Judo 柔道) este o arta martiala
japoneza. A fost dezvoltat din ju-jitsu de catre Jigoro Kano in 1882,
care a eliminat loviturile si unele luxari periculoase, cum ar fi
luxarea degetelor. Principiile sale se bazeaza pe folosirea supletei
in locul fortei brute. In judo se folosesc proiectari,
secerari, fixari la sol, strangulari si luxari. Judo
a fost un model al artelor martiale japoneze moderne, gentai budo,
dezvoltate din scolile japoneze traditionale. La inceputul secolului
trecut, pe masura ce judoul a fost popularizat in Europa,
si-a pierdut treptat caracterul si proprietatile de arta
martiala, transformandu-se in sport. In 1964 judo a devenit proba
olimpica
Practicantul judoului se numeste judoka. Echipamentul de judo,
numit judogi, a fost introdus de catre Kano in anul 1907, dar pentru grade
folosea, in continuare, numai centuri albe si negre.
Sari la: Navigare, cautare
Karate do 空手道) este o arta martiala japoneza introdusa in Japonia (si ulterior in lume) din Okinawa in 1922. In japoneza kara inseamna gol, te inseamna mana iar do inseamna cale, rezultatul fiind calea mainii goale. In karate se utilizeaza lovituri cu mainile si picioarele, blocaje, secerari, prize, proiectari fiind un stil extern de lupta.
Originile karate-ului le constituie diferite stiluri de arte martiale chinezesti (kung-fu sau gong-fu, respectiv kem-po in pronuntare japoneza), 'stramosul' fiind pokkeck (asa-numitul 'box chinezesc' sau 'box de templu'), respectiv shaolin quang-fa, practicat de calugarii templului shaolin. Derivate ale acestui sistem de lupta, mai ales asa-numitele 'stiluri sudice' (China sudica) au stat la rindul lor la baza Okinawa-te, a artelor martiale practicate pe insula Okinawa. Acestea s-au dezvoltat din importante influente repetate de-a lungul secolelor importate din China, dar si din stiluri de lupta bastinase. Inca inaintea raspandirii sistemului de lupta Okinawa-te (ulterior kara-te) existau mai multe stiluri, care stau la baza 'stilurilor traditionale' ale karate.
Intemeietorul karatedo-ului modern este considerat Gichin Funakoshi (1868-1957), fondatorul stilului Shotokan. Dupa 1922, cand a sosit in Japonia din Okinawa, Funakoshi a facut cunoscut karate prin mai multe demonstratii si prelegeri. Pentru a creste popularitatea stilului sau de lupta (Okinawa-te), l-a denumit in japoneza 'karate' (kara-te).
Exista numeroase stiluri
('ryu'= scoala in limba japoneza) de karate, diferite
prin tehnicile de lupta si principiile strategice pe care le
folosesc. De exemplu, Shotokan foloseste atacuri lungi, din miscare,
punand accent pe viteza, mobilitate, suplete, in timp ce in Goju-ryu
se folosesc atacuri si blocaje scurte, fara deplasare, accentul
fiind pus pe forta. Toate stilurile folosesc doua exerctii
de baza: kata (set de tehnici prestabilite mimand lupta cu adversari
imaginari) si kumite (lupta cu adversar real). In karate sportiv se
organizeaza competitii de kata si de kumite.
Locul in care se practica karate (sala de antrenament) se numeste dojo.
Termenul este folosit si in cazul altor arte martiale japoneze.
Practicantul de karate se numeste karateka (kara-te ka). In functie de nivelul de pregatire,in urma unui examen, practicantului i se acorda grade. Gradele inferioare (descrescatoare, de la 10 la 1) se numesc kyu. Gradele superioare (crescatoare, de la 1 la 12) se numesc dan. Fiecarui grad ii corespunde o centura de o anumita culoare. Sistemul de culori poate fi diferit de la un stil la altul, dar culorile de baza sunt alba, galbena, verde, albastra, maro (pentru kyu), neagra, pentru dan, cu un numar de trese transversale corespunzator gradului dan.
[modifica]
etc.
Knock-Down Karate nu este un stil de karate, ci un tip de care apartin mai
multe stiluri, ca de exemplu stilul Kyokushin si unele derivate ale sale
(de exemplu Ashihara, Shidokan, Seido).
Adus de la 'http://ro.wikipedia.org/wiki/Karate'
Oina, sau hoina este un joc sportiv traditional romanesc practicat continuu cel putin din secolul al 14-lea conform cronicilor si hrisoavelor timpului, fiind mentionat prima data documentar la 1364, in timpul domniei lui Vlaicu Voda.
Oina este un joc sportiv practicat in aer liber, intre doua echipe, pe un teren dreptunghiular, preferabil acoperit cu iarba. Jocul, care solicita calitati sportive complexe (viteza buna de alergare, reflexe rapide in miscarile de autoaparare fata de loviturile mingii, precizie in aruncarea si lovirea mingii cu un baston sau bata), este intr-un fel asemanator cu jocuri sportive comune altor tari, asa cum ar fi scghlagball-ul german, palsepool-ul finlandez, jocul paume din Franta, respectiv baseball-ul american.
[modifica]
Patinajul artistic este un sport de iarna care consta in executarea de piruete si acrobatii pe o suprafata acoperita de gheata. Competitiile sunt atat individuale cat si pe perechi.
[modifica]
[modifica]
Probele patinajului artistic sunt in numar de patru:
[modifica]
Concurentii sunt notati dupa doua programe separate: programul scurt si programul liber.
[modifica]
Primii 24 de patinatori la programul scurt avanseaza la programul liber.
[modifica]
[modifica]
In proba de perechi este esentiala coordonarea partenerilor, in cadrul elementelor efectuate.
[modifica]
[modifica]
[modifica]
Spre deosebire de proba de perechi, in dansul pe gheata, importante sunt ritmul, interpretarea muzicii si precizia pasilor, partenerii ramanand in contact pe toata durata evolutiei.
[modifica]
[modifica]
[modifica]
[modifica]
In Romania, patinajul a inceput sa fie practicat din a doua jumatate a secolului al XIX-lea. La inceputul secolului XX, Clujul devine centrul de activitate al patinajului, locul unde se desfasoara Campionatele Nationale de Patinaj. In 1965, in Bucuresti s-a construit patinoarul Floreasca.
[modifica]
Patinajul viteza este un sport de iarna, care consta in curse pe diferite distante pe o pista acoperita cu gheata. Pista are forma ovala iar patinatorii ating viteze de peste 60 km/h.
[modifica]
[modifica]
Sunt 12 probe olimpice la aceasta disciplina, astfel:
Masculin
Feminin
[modifica]
Departe de pescuitul 'traditional', pe care multi il percep ca pe o forma de procurare a hranei sau ca pe un batran plictisit ce fixeaza o pluta nemiscata, asteptand ore in sir sa trage pestele, pescuitul sportiv este un mod de viata, un mod extrem de eficient de relaxare.
Impartit in mai multe categorii, pescuitul sportiv este la un pas de a ajunge sport olimpic. Putem determina clar 2 mari stiluri de pescuit:
Pescutiul stationar si Pescuitul cu naluci
Pescuitul stationar se adreseaza in special pestilor pasnici si poate fi impartit la randul sau in :
Pescuit la pluta Este un stil care poate fi practicat atat cu varga (undita) cat si cu lanseta (sheffield). Este, probabil, stilul in care incep cei mai multi sa pescuiasca.
Pescuit cu lanseta Poate fi impartit si acesta in doua categorii: Pescuitul la crap De ce pescuitul la crap? Pentru ca este cel mai vizat peste din acest tip de pescuit, in ultimii ani acest pescuit a luat o mare amploare si este in continua dezvoltare. Pescuitul la alti pesti Desigur si alti pesti sunt pescuiti cu lanseta, in Romania, carasul este favoritul pescarilor amatori dar si somnul, mreana, scobarul si altii pot fi vizati.
Pescuitul cu naluci Sau pescuitul la rapitori, caci numai acesti pesti pot fi pescuiti cu naluci, se imparte si el, la randul lui, in 2 categorii:
Spinning si Pescuit la musca
[modifica]
Sari la: Navigare, cautare
Rugby sau rugbi (din cuvintul englez rugby, pronuntat aproximativ ragbi) este un sport cu balonul, originar din Anglia. Numele jocului provine de la orasul englez omonim, locul unde s-au formalizat prima data regulile acestui sport.
Mingea cu care se joaca rugby-ul este de forma ovala, motiv pentru care sportul mai este uneori numit 'sportul cu balonul oval'.
[modifica]
Fiecare echipa are 15 jucatori pe teren si 7 rezerve. Sunt 8 jucatori in pachetul de inaintare si 7 jucatori pe linia de treisferturi.
Obiectivul jocului este de a castiga puncte prin:
Un 'Penalty' se efectueaza in al doilea mod.
Mingea se poate pasa numai inapoi cu mana, sau inainte daca e lovita cu piciorul.
Echipa adversa poate sa recupereze mingea printr-un placaj. De obicei asta inseamna ca unul sau mai multi jucatori din echipa opusa prind pe jucatorul aflat in posesia mingii si il blocheaza la pamant.
Cum se acorda punctele? Eseu: 5 puncte Transformarea eseului: 2 puncte Drop-gol (lovitura de picior cazuta): 3 puncte Lovitura de pedeapsa: 3 puncte
Un meci dureaza 80 de minute (2 reprize x 40 minute).
Regula offside-ului - exista doua situatii: - la momentele fixe (gramada ordonata sau repunerea din margine) - in joc deschis.
Offside-ul la gramada ordonata: liniile imaginare care trec la ultimele picioare ale jucatorilor din gramada ordonata sunt liniile de offside. Niciun jucator advers nu are voie sa treaca peste aceste linii, ci trebuie sa astepte la linia ultimelor picioare ale echipei proprii pana cand balonul iese din conturul gramezii.
Offside-ul la margine: liniile imaginare care trec la 10 metri paralele cu aliniamentul jucatorilor participanti la margine sunt liniile de offside. Jucatorii neparticipaneti la margine trebuie sa stea in spatele acestei linii pana cand marginea se termina.
Offside-ul in jocul deschis: orice jucator care se afla inaintea coechipierului purtator de balon se afla in pozitie de offside. El trebuie sa fie in spatele purtatorului de balon pentru a reintra in joc. Daca un jucator incearca sa joace un balon sutat de un coechiper aflat in spatele sau, se afla in offside si este penalizat cu lovitura de pedeapsa.
Regula tinutului la pamant: un jucator purtator de balon este obligat sa elibereze balonul daca este placat si tinut la pamant. In caz contrar, daca incearca sa joace balonul, este penalizat cu lovitura de pedeapsa.
[modifica]
Sari la: Navigare, cautare
Sania este un sport de iarna care se desfasoara pe o partie descendenta.
[modifica]
[modifica]
Sari la: Navigare, cautare
Scrabble este un joc in care participantii formeaza cuvinte prin plasarea de litere pe o tabla avand dimensiunile de 15 pe 15 patratele. Cuvintele se pot forma pe orizontala sau pe verticala, precum la cuvinte incrucisate, iar punctajul obtinut este mai mare atunci cand literele folosite sunt mai rare sau cand sunt plasate pe patratele divers colorate, care dau diferite bonificatii, ale tablei de joc.
Exista mai multe tipuri de partide ce se joaca in etape:
Skeletonul este un sport de iarna, care, ca si bobul, se practica pe o partie de gheata descendenta. Se poate ajunge la o viteza maxima de 130 km/h.
[modifica]
[modifica]
[modifica]
Snowboardul este unul dintre cele mai tinere sporturi de iarna care se desfasoara pe zapada. Echipamentul de snowboard consta in: o placa (board), legaturi si clapari (boots).
[modifica]
[modifica]
[modifica]
Snooker-ul este un sport din categoria biliardului. Se joaca pe o masa mare (3569 mm x 1778 mm) acoperita cu un postav special de biliard, masa cu buzunare in fiecare din cele patru colturi si la mijlocul fiecarei lungimi. Se joaca folosind un tac, o bila alba, 15 bile rosii si 6 colorate: galbena (2 puncte), verde (3 puncte), maro (4 puncte), albastra (5 puncte), roz (6 puncte) si bila neagra (7 puncte). Bilele rosii valoreaza fiecare un punct, iar introducerea bilei albe se depuncteaza cu patru puncte. Un jucator castiga un joc avand cele mai multe puncte obtinute cu ajutorul bilei albe pentru a introduce in buzunare toate bilele rosii si colorate. Un meci consta intr-un anumit numar de jocuri. Snooker-ul este foarte popular in tarile vorbitoare de limba engleza (Regatul Unit, Irlanda, Canada, Australia, India si Africa de Sud), un interes crescand manifestandu-se si in Estul Asiei prin jucatori din Hong Kong, China si Thailanda, ce intra in clasamentele oficiale.
[modifica]
Jocul de biliard dateaza din secolul XV, dar snooker-ul este o inventie recenta. In secolul XIX jocurile de biliard erau populare printre ofiterii armatei britanice, stationate in India, iar jucatorii obisnuiau sa experimenteze diferitele tipuri ale jocului. Cea mai cunoscuta poveste este acea ca la intalnirea ofiterilor in Jubbulpore in 1875, coloneul Sir Neville Chamberlain (nici o legatura cu viitorul prim-ministru) a sugerat sa se adauge bile colorate la jocurile de biliard. Cuvantul 'snooker' insemna in argoul armatei, militar in primul an (militar in termen). Acesta a fost folosit pentru a desemna incepatorii care practicau acest joc, dar a ajuns sa desemneze jocul insasi. Campionul britanic la biliard John Roberts a calatorit in India in 1885, unde s-a intalnit cu Chamberlain, care i-a explicat noul joc, Roberts introducandu-l ulterior in Anglia.
Campionatul de snooker dateaza din 1916. In 1927, Joe Davis, de departe cel mai bun jucator al timpului, a ajutat la organizarea primul campionat mondial profesionist, al carui premiu de £6.10s (£6.50, aproximativ £200 astazi). Apoi a castigat toate campionatele mondiale pana in 1946. Trofeul pe care el l-a donat acum multi ani este inca decernat campionului mondial.
O disputa intre profesionisti si Billiards Association & Control Council (BA&CC, forul conducator al jocului – atunci) a avut ca rezultat partiparea a doar doi jucatori la campionatul mondial 'oficial' – Horace Lindrum(Australia) l-a invins pe Clark McConachy(Noua Zeelanda). Oricum, profesionistii au organizat propriul lor Campionat Mondial (numit Professional Match-Play Championship) intre 1952-1957, castigatorii acestei competitii sunt in mare acceptati ca fiind Campioni Mondiali. Cu toate aceste numele lui Lindrum este cel inscriptionat pe trofeu.
Snooker-ul a suferit un declin intre anii 50 si 60, atat de mult incat nici un turneu nu a mai fost tinut din 1958 pana in 1963. In 1969, BBC-ul, pentru a-si arat noua culoare a televiziunii, a lansat un nou turneu de snooker, numit Pot Black. Jocul multi-color, multi dintre acei jucatori erau dor colorati, au captat interesul publicului, si programele au depasit asteptarile.
In 1976 snooker-ul a devenit sport profesionist. Clasamentele mondiale au fost introduse in 1977. Banii proveniti din acest joc si un nou tip de jucator, in persoana lui Steve Davis, tanar, serios si dedicat, au iesit la iveala. Primul break maxim de 147 intr-un turneu televizat a fost reusit de Davis impotriva lui John Spencer in turneul Lada Classic, Oldham, in 1982. Primul break de 147 la Campionatul Mondial (Crucible, Sheffield) a fost reusit de canadianul Cliff Thorburn. Jucatorii de top au devenit milionari in lire sterline. A fost pana si un cantec comic despre snooker in topurile pop: Snooker Loopy, de Chas & Dave.
Varful anilor de aur ai snooker-ului a fost poate Campionatul Mondial din 1985, cand 18.5 milioane de oameni (o treime din populatia Regatului Unit) l-au urmarit pe BBC2, pe Dennis Taylor ridicand cupa dupa o intalnire mamut impotriva lui Davis, care s-a incheiat cu introducerea ultimei bile, mult peste miezul noptii.
Snooker-ul ramane foarte popular in Regatul Unit, numai fotbalul fiind mai urmarit la TV de catre britanici.
[modifica]
'Asociatia jucatorilor profesionisti de biliard si snooker' (WPBSA), fondata in 1968 ca 'Asociatia jucatorilor profesionisti de biliard', este forul conducator pentru acest joc profesionist. Auxiliarul sau, World Snooker, organizeaza turneele profesioniste. Sediul se afla la Bristol, Anglia.
Jocurile de amatori sunt organizate de Federatia Internationala de Biliard si Snooker (IBSF).
[modifica]
Cel mai importanat eveniment din snooker-ul profesionist este Campionatul Mondial, organizat anual din 1927 (exceptie facand perioada 1958-1963). Turneul s-a desfasurat la Crucible Theatre din Sheffield (Anglia) din 1927.
Oricum, datorita faptului ca, companiile de tutun nu mai au voie sa sponsorizeze evenimente sportive dupa 2005 Campionatul Mondial de Snooker va avea un nou sponsor. Vorbind despre locatia evenimentului, care este de obicei Sheffield, s-a confirmat faptul ca va ramane neschimbata pentru cativa ani, pana se va gasi o noua locatie.
Grupa turneelor care vin imediat ca importanta sunt turneele cu puncte. Participantii la aceste turnee aduna puncte in clasamentul mondial. O pozitie in primele locuri asigura calificarea pentru turneul de anul viitor, invitatii la turneele pe baza de invitatie si un avantaj in tragerile la sorti de la turnee.
A treia grupa ca importanta o reprezinta turneele pe baza de invitatie, la care participa jucatorii clasati cel mai bine in clasamentul international. Cel mai important turneu din aceasta categorie este Masters-ul.
[modifica]
[modifica]
Schiatul (sau schii alpin) este o activitate sportiva de recreere care consta in coborarea pe zapada a unor pante cu schiuri puse in picioare.
Schiatul a evoluat de la schiul fond, datorita dezvoltarii infrastructurii echipamentelor de transport a oamenilor (teleferice) in statiunile de munte prin acestea schiorii erau dusi pana in varful celor mai inalte pante, astfel incat bucuria coborarii pantelor lungi care altadata erau prea greu de urcat se putea face de mai multe ori. Acest sport este popular oriunde ninge sau exista zapada combinata cu pante ale muntilor si infrastructura. Astfel partii de schii se gasesc in Europa, America de Nord, Japonia dar nu numai acolo.
Principala preocupare tehnica a schiorilor este cum sa isi mentina schiurile paralele, directia de mers si viteza. Pentru un incepator sa intoarca sau sa opreasca schiurile se foloseste procedeul numit tehnic plugul, dar schiorii mai avansati folosesc alte metode mai avansate, rapide si mai elegante cum ar fi cristianele. Pentru a face o cristiana, schiorul trebuie sa isi roteasca genunchii dar in acelasi timp sa isi mentina corpul intr-o pozitie in care fata sa fie inainte catre vale, astfel incat numai genunchii si picioarele sa se roteasca. Aceasta metoda este mult mai rapida si se foloseste la concursurile de coborare.
Ca schior castigi incredere atunci cand schiezi pe o partie mai abrupta, mai lunga si mai rapida. In Europa dificultatea partiilor se da de culori, de la verde cele mai usoare, urmate de albastre, rosii si negre fiind cele mai dificile. Totusi nu exista o regula peste tot astfel incat fiecare statiune poate sa isi determine singura modul de marcare a dificultatii partiilor.
[modifica]
Diferite competitii alpine s-au dezvoltat de cand se schiaza, cei mai buni dintre schiori participa la Cupa Mondiala organizata anual cat si la Olimpiada de Iarna. Competitia sportiva a schiului este impartita in doua discipline: Stilul liber si Slalom.
Tenisul este un sport jucat fie intre doi jucǎtori 'Simplu', fie in mod de 2 echipe a cate 2 jucatori fiecare 'Dublu'. Jucatorii folosesc o racheta pe baza de racordaj pentru a lovi o minge de cauciuc acoperita cu pisla peste fileu, mingea dorind sa se ajunga in terenul adversarului.
Originar din Anglia, la sfarsitul secolului XIX, tenisul s-a raspindit mai intai in lumea engleza, in special la persoanele bogate din clasele superioare.
Tenisul este acum un sport olimpic si este jucat indiferent de bani, de varsta, in multe tari de pe glob. In afara adoptarii sistemului 'tie-break', regulile sale au ramas intr-un mod remarcabil neschimbate din 1890. Impreuna cu milioanele de jucatori, milioane de spectatori urmaresc cele 4 turnee de Grand Slam : Wimbledon, US Open, Australian Open si French Open.
Voleiul este un sport (al doilea in lume ca popularitate) in care doua echipe, separate de un fileu inalt, trebuie sa treaca mingea deasupra acestuia, folosind doar mainile, cu scopul de a face ca mingea sa atinga terenul advers. Fiecarei echipe ii este permisa doar trei loviri pentru a trimite mingea catre terenul celeilalte echipe. Un punct se castiga daca mingea atinge terenul advers, daca adversarii comit fault sau daca nu respecta regula celor trei atingeri.
O echipa de volei este alcatuita din 6 jucatori plus un jucator 'libero'. Se joaca 3 seturi castigatoare din 5, fiecare set a cate 25 de puncte; in caz de egalitate 24 - 24 se continua setul pana in momentul in care una din cele doua echipe obtine o diferenta de 2 puncte (29 - 27, 31 - 29, etc). In cazul in care este nevoie de jucarea ultimului set pentru desemnarea castigatorului, acesta se joaca pana la 15 (sau pana la o diferenta de 2 puncte).
[modifica]
