|
PELTELE
806. PELTEA DE ZMEURA
1 l zeama de zmeura, 1 kg zahar.
Se alege zmeura si se stoarce cate putina odata, printr-o panza. Se lasa sa se limpezeasca. Se pun in tingirea de dulceata cantitati egale de zeama de zmeura si zahar si se fierb la foc mic, pana ce pelteaua este destul de legata.
Se va observa cu atentie momentul cand trebuie ridicata de pe foc, deoarece daca se trece din fiert, pelteaua nu se mai leaga. Se toarna fierbinte in borcane.
807. PELTEA DE MERE
1 l zeama in care au fiert merele, 1 kg zahar.
Pentru peltea se aleg mere Renete, sau mere cretesti, rosii si cu miezul mai tare. Cele fainoase se sfarama la fiert si dau o peltea tulbure. Se spala merele, se taie in patru si fiecare sfert inca in doua, fara sa se curete de coaja si fara sa se scoata samburii. Se pun intr-o cratita, in apa, pe masura ce sunt taiate, ca sa nu se innegreasca. La 1 kg mere trebuie 1 l de apa. Se fierb cu totul, la foc potrivit, se acopera cu un capac si nu se ating merele in timpul fiertului, ca sa nu se sfarame. Dupa ce au clocotit un sfert de ora si merele s-au rnuiat, se toama cu totul, intr-o sita de par pusa peste un castron, si se lasa fara sa se apese merele, circa 20 de minute, pana se scurge bine zeama. Se mai lasa sa se limpezeasca inca o jumatate de ora, si se trec printr-un tifon des.
La un litru din aceasta zeama limpezita, se pune 1 kg de zahar. Se lasa intai pe marginea masinii pana se topeste zaharul, apoi se fierbe la foc bun, luand spuma de cate ori este necesar si se continua la fel ca pentru pelteaua de zmeura. Din merele fierte se poate face marmelada, adaugand zaharul necesar.
808. PELTEA DE GUTUI
1 lzeama in care au fiert gutuile, 1 kg zahar.
Se aleg gutui frumoase, de preferinta mici, galbene, coapte si fara pete. Se spala, se sterg cu o carpa de puful de deasupra, se taie in patru si fiecare sfert inca in doua. Nu se curata de coaja si nu se scoate mjlocul care contine o cantitate mare de materie gelatinoasa (pectina). Se pun intr-o cratita cu apa, pe masura ce sunt taiate, socotind 2 l de apa la 1 kg de gutui. Se adauga si cateva mere cretesti rosii, taiate in sferturi. Se lasa sa fiarba circa o ora, la foc mic, pana ce gutuile sunt atat de moi, incat pot fi strapunse usor cu coada unui chibrit. Se lasa sa se limpezeasca zeama asa cum s-a aratat la pelteaua de mere. Se pun la fiert zeama limpezita si zaharul si se continua ca pentru pelteaua de zmeura. Ceea ce ramane dupa ce se strecoara zeama, se poate intrebuinta pentru a face marmelada sau pasta de gutui.