|
|
|
Simtiti-va frustrati, dar nu deprimati sau infuriati
Nouazeci si noua la suta dintre oamenii acestei planete, respecta, frecvent, o conceptie necugetata, si anume: ca daca sunt frustrati ei trebuie sa se simta si nenorociti sau deprimati. Chiar si multi psihologi cred in faimoasa teorie a lui Dollard-Miller: ca frustrarea duce la agresivitate. Cat de gresit!
Teoria frustrare-agresivitate porneste din credinta irationala nr. 4: Ideea ca dumneavoastra trebuie sa vedeti lucrurile ca fiind groaznice, teribile, oribile, si catastrofale atunci cand sunteti foarte frustrati sau cand sunteti tratati incorect. Aceasta idee este gresita din mai multe motive:
1. Cu toate ca, poate fi foarte neplacut, atunci cand nu obtineti ceea ce vreti de la viata, acest lucru nu poate fi si catastrofal sau oribil, decat daca il vedeti dumneavoastra ca fiind asa. Cand lucrurile merg prost, puteti alege sa credeti, "Nu imi place situatia asta. Ia sa vad ce pot face pentru a o schimba. Si daca nu o pot schimba viata mea va fi dificila, dar nu va fi, neaparat, groaznica." Sau puteti crede, "Nu imi place situatia asta. Nu o suport! Ma innebuneste! In mod categoric nu ar trebui sa fie asa! Pur si simplu trebuie sa se schimbe, altfel mi-e imposibil sa fiu fericit." Cea de-a doua dintre aceste credinte va va face sa va simtiti nefericiti, sa va compatimiti, sa va simtiti deprimati sau furiosi. Prima credinta va va conduce spre stari de frustrare si de parere de rau, si nu neaparat spre descurajare sau furie.
2. Chiar daca copiii nu tolereaza, de obicei, frustrarea, adultii pot, categoric, sa faca acest lucru. Copiii depind, in mare masura, de mediul in care traiesc. Ei nu pot privi cu atata usurinta spre viitor pentru a vedea faptul ca, desi acum sunt frustrati, ei nu se vor simti asa intotdeauna. Nu ne putem astepta ca ei sa gandeasca, in mod filosofic, cu privire la restrictiile pe care le au. Nu este, insa, acelasi caz si la adulti. Adultii pot sa realizeze faptul ca exista un sfarsit pentru frustrarile lor prezente; pot sa schimbe mediul in care traiesc; pot sa accepte faptul ca exista anumite dezavantaje in viata lor, care in prezent nu pot fi schimbate.
3. Daca va lasati puternic afectati de frustrarile pe care le aveti, va va fi foarte greu sa gasiti o solutie pentru a le indeparta. Cu cat va cheltuiti mai mult din timpul si energia dumneavoastra, lamentandu-va pentru soarta trista pe care o aveti, bombanind impotriva lucrurilor frustrante, si scrasnind din dinti de disperare, cu atat mai putin va veti mobiliza pentru a face fata dificultatilor. Chiar daca aveti dreptate cu privire la modul injust in care ceilalti va trateaza - de ce este acest lucru atat de teribil? Intr-adevar, poate fi lipsit de etica. Dar poate cineva spune ca oamenii nu trebuie in nici un caz sa se comporte injust? Poate ca dumneavoastra!
4. In cazul in care frustrarea este inevitabila si constanta - de exemplu cand va moare partenerul de viata - puteti alege sa va lasati afectati, pentru mult timp, din cauza pierderii suferite. Asadar, viata va priveaza de prezenta celui/celei iubite! Il/o vor aduce, plansetele si suspinele dumneavoastra, inapoi pe cel/cea iubit/a? Prin faptul ca bombaniti asupra soartei nedrepte va simtiti, intr-adevar, mai bine? De ce nu, mai bine, ati accepta, in mod matur inevitabilul, indiferent cat de neplacut este acesta? Intelegem ca este o situatie deosebit de rea si foarte trista. Dar cum puteti dovedi ca este si groaznica, prin alt mod decat considerandu-o asa?
5. Asa cum a formulat, in mod intelept, Reinhold Niebuhr, ar fi mult mai simplu si mai bine daca ati accepta situatiile neplacute pe care nu le puteti schimba. REBT considera ca ceea ce exista, exista. Daca include nenorociri si frustrari, puteti sa priviti situatia aceasta ca fiind nefavorabila. Dar nu sa o definiti ca fiind catastrofala si groaznica! Atata timp cat inca traiti, sunteti stapanii soartei dumneavoastre emotionale, conducatorii sufletelor dumneavoastra. Situatiile nefavorabile va pot bloca si distruge scopurile. Cateodata, ele pot chiar sa va spulbere sperantele. Dar ele nu va pot distruge pe deplin. Doar dumneavoastra va puteti ditruge - daca credeti in faptul ca ceea ce exista trebuie cu necesitate sa nu existe, sau ca daca sunteti impovarati de probleme, trebuie sa va simtiti foarte deprimati.
Sa privim cateva cazuri demonstrative. (A.E.) Mary M. Venea la fiecare sedinta, plangandu-se de faptul ca sotul ei nu o iubea, ca nu ii oferea niciodata lucrurile de care avea nevoie, si ca de aceea el era un ticalos bun de nimic. Din ceea ce am observat eu, nemultumirile ei erau partial justificate. Tim nu era, in nici un caz, cel mai bun sot din lume, si, cu siguranta, majoritea sotiilor s-ar fi plans de modul grosolan si neglijent, in care se comporta. Dar, chiar daca am fost de acord cu Mary in privinta lui Tim, tot nu am consimtit ca ea sa se planga, in modul in care se plangea. Si atunci ea s-a intors impotriva mea.
"Dar fiti atent," a exclamat ea furioasa, "l-ati vazut si dumneavoastra pe Tim si ati recunoscut ca de, cele mai multe ori, se poarta urat cu mine - in special acum, in perioada cat sunt insarcinata, cand am nevoie de ajutorul lui si mai mult. Cum puteti spune ca nu am nici un drept sa ma plang?"
"Oh, dar nu am spus deloc lucrul acesta," i-am raspuns pe un ton calm. "Ai tot dreptul din lume sa te plangi, daca asta vrei sa faci - asa cum ai tot dreptul din lume sa te sinucizi, daca vrei acest lucru sa-l faci. Si, daca continui sa te tot plangi, asa cum ai facut pe parcursul ultimelor noastre sedinte, tot la fel de bine ai putea face sa iti tai gatul. Pentru ca ceea ce faci este echivalentul acestui lucru. Iti cresti, pur si simplu, tensiunea. Ce bine iti poate face acest lucru tie, si copilului, care se afla inauntrul tau?"
"Dar se pare ca nu intelegeti. El ma face sa fiu nefericita. El este cel care se tot comporta urat, nu eu."
"Adevarat: el se comporta urat. Dar tu te comporti si mai rau - cu tine insati. Cu atat mai mult cu cat el nu iti face nici un bine, tu ar trebui sa te opresti din a-ti mai face si tu rau. Comparativ cu raul pe care ti-l tot faci tie, el se comporta aproape ca un inger. Deci, in realitate, cine continua sa iti faca rau? Tu esti aceea!"
"Dar, dupa cum vad eu lucrurile, problema este, cum pot sa il fac sa nu se mai comporte asa?"
"Da - asa cum vezi tu lucrurile. Dar problema, asa cum o vad eu, implica, in primul rand: Cum poti tu sa nu iti mai faci tie atat de mult rau? Si apoi, probabil, vei avea sansa sa il ajuti si pe el sa se schimbe."
"Ce vreti sa apuneti? Cum il va schimba pe el faptul ca eu ma voi comporta diferit?"
"Foarte simplu. Tu spui ca Tim te iubeste mai putin decat ai vrea, si se comporta mult mai urat decat cum ai vrea tu sa se comporte. Si cu aceste specificari sunt ce acord. Vorbind cu el, am observat si eu, ca nu te iubeste prea mult si ca nu te trateaza prea frumos."
"Vedeti! Pana si dumneavoastra sunteti de acord ca ma trateaza urat."
"Da, pana si eu sunt de acord. Dar cu cat te comporti mai urat cu el, pentru ca te trateaza atat de neglijent, cu atat mai mult va avea tendinta sa se comporte si mai rau. Si cu cat il cicalesti mai tare pentru faptul ca nu te iubeste, cu atat mai putin te va iubi. Daca chiar vrei ca el sa se comporte mai bine - lucru pe care spui ca il vrei, dar fata de care nu depui nici un efort - ai putea, sa il iubesti mai mult si sa il certi mai putin - mai ales, atunci cand se comporta urat. Pentru ca daca ii oferi dragoste si bunatate atunci cand nu le merita ca urmare a comportamentelor sale, el se va gandi ca este posibil ca, intr-adevar, tu sa il iubesti. Si daca atunci, el nu te iubeste mai mult si nu se comporta mai frumos cu tine, ma tem ca nimic, nu va functiona pentru ca tu sa il castigi de partea ta."
"Dar, el a fost cel care a inceput sa ma ofenseze!"
"Nu are importanta. Daca el se comporta urat cu tine, iar apoi tu il tot rupi in bucati pentru asta, se va comporta, in continuare, asa cum s-a comportat si pana acum, urat. De fapt, probabil, ca el a si uitat faptul ca el a fost cel care te-a ofensat in primul rand, si va sustine, acum, ca face acest lucru pentru ca tu il tot critici."
"Exact asa si sustine!"
"Vezi! Asa ca nu ai cum sa castigi acest joc daca il tot joci in felul acesta. Dar daca il joci in mod diferit, si ii raspunzi la lipsa de afectiune pe care ti-o arata cu o bunavointa sporita, atunci ai macar sansa de a castiga ceva dragoste adevarata din partea lui."
"Dar este corect? Ar trebui sa ma comport eu asa, dupa ce el s-a comportat, tot urat cu mine?"
"Nu, nu este corect. Dar, ce altceva crezi ca poti face pentru a castiga mai multa dragoste din partea lui Tim, altceva inafara de a-l condamna? Cand te vei opri cu toate cerintele astea "trebuie-sa-fie-corect", si vei incepe sa faci ceva pentru ca viata ta sa fie mai fericita?"
Ca de obicei, am avut dificultati serioase cu aceasta clienta, si de cateva ori, a fost pe punctul de-a incheia terapia. Dar, dupa multe insistari, am castigat, intr-un final, si Mary a incercat timp de cateva saptamani sa ii ofere lui Tim mai multa dragoste si mai putina aversiune verbala, in ciuda comportamentului lui grosolan. S-a intamplat, apoi, aproape un miracol.
"Nu inteleg cum l-ati putut descifra pe Tim atat de bine," mi-a spus ea, "dar ati nimerit la fix. Timp de zece zile s-a comportat ca si cel mai mare paduche din lume, a refuzat sa ma ajute cu orice munca grea din casa, a stat tarziu prin oras aproape in fiecare seara, si chiar a facut niste aluzii cu privire la faptul ca-si va relua relatia cu una dintre fostele lui prietene. Dar cu toate ca la inceput, am crezut ca mor, am scrasnit din dinti, si m-am gandit (exact asa cum v-am auzit pe dumneavoastra spunandu-mi de atatea ori), `Bine, deci se poarta in continuare necizelat. Ce situatie neplacuta! Dar nu ma va ucide. Nu imi place, dar asta nu inseamna ca trebuie sa plang toata noaptea din cauza asta; si de altfel, pot sa plec oricand daca el incepe sa devina prea abuziv.` Nu i-am spus nici un cuvant, am facut mai mult decat credeam ca pot face, pentru ca lucrurile sa fie placute, si in loc sa bat in retragere din punct de vedere sexual, m-am decis sa ma extind si mai mult decat de obicei. Ei, trebuia sa fi vazut ce schimbare rapida! Acum, vine in fiecare seara devreme acasa, cateodata imi aduce chiar si flori, si este atat de vioi incat nu imi vine sa cred; practic, a devenit o alta persoana. O adevarata schimbare si doar in cateva saptamani! Trebuie sa va acord stima meritata, domnule Ellis. De cum am inceput sa fac ceva pentru a castiga dragostea pe care o vroiam de la Tim, am si obtinut-o. A fost mult mai bine decat sa ma plang tot timpul in legatura cu frustrarea mea`groaznica`!"
Daca comportamentul lui Tim nu s-ar fi imbunatatit nici dupa o perioada de timp rezonabila, in ciuda eforturilor depuse de Mary, ar fi fost necesar, ca ea sa-si spuna, intr-un final: "Cine are nevoie de asa ceva!" - si sa se pregateasca sa plece de langa el.
Pentru a demonstra inca o data, cum schimbarea conceptiei de viata ii ajuta pe oameni sa isi invinga tulburarile, luati cazul lui Myra B, o clienta cu depresie severa. Myra a venit sa ma vada (R.A.H.) dupa ce iubitul ei din ultimii doi ani, a rupt relatia si s-a logodit cu o alta femeie mult mai tanara. Se simtea parasita, si sustinea ideea ca viata nu mai merita traita, si ca nu ar putea niciodata sa isi inlocuiasca iubitul. I-am acordat intelegere deplina, dar am considerat ca daca ea si-ar spune alte lucruri mai rationale decat prostiile pe care si le spunea, ar fi posibil, ca in timp sa ajunga sa iubeasca un alt barbat, la fel de intens, precum l-a iubit si pe Stephen.
"Dar dumneavoastra nu pareti a intelege," sustinea Myra, printre lacrimi. "Stephen m-a parasit. Nu numai ca l-am iubit, dar mi-am planificat tot viitorul alaturi de el. Nimic nu mai are sens acum. Orice incerc sa fac, oriunde vreau sa merg, orice gand imi vine in minte, nu reprezinta nimic pentru mine, daca nu il am pe el." Si si-a scufundat nasul, pentru a doisprezecea oara, in decursul acelei sedinte, in pachetelul ei de servetele Kleenex.
"Pacat," am spus. "Dar este evident ca povestea s-a terminat. Relatia ta cu el a luat sfarsit. Nu este nici un dubiu in legatura cu asta. Sfarsita - terminata - pus capac pe ea. La ce te ajuta sa fii deprimata in legatura cu asta? Cu siguranta, nu te ajuta sa il aduci inapoi."
"Stiu. Dar, nu pareti - "
"Da, nu par sa inteleg. Dar sa stii ca inteleg; si tu, mai mult ca sigur, esti cea care nu intelegi. Nu intelegi - sau, mai degraba, as spune ca nu vrei sa intelegi - ca s-a terminat si ca nu poti face nimic pentru a relua relatia. Nu vrei sa intelegi, mai ales, ca lucrul cel mai logic pe care ar trebui sa il faci, ar fi sa te gandesti la ce altceva si cine altcineva te-ar putea interesa si incanta. Nu are nici un rost sa iti repeti la nesfarsit ca `viata ta este pustie fara Stephen` - facand-o in acest fel sa fie exact atat de pustie precum spui tu ca este. Daca mi-as spune, si eu la nesfarsit, ca viata nu are nici un rost fara Jacqueline Kennedy, si mi-as tot repeta acest gand, m-as simti trist ca naiba in legatura cu ea si cu inutilul de mine, care pur si simplu, nu poate trai fara ea."
"Dumneavoastra ma luati peste picior!"
"Da, te iau putin peste picior" - o perspectiva mai buna decat ceea pe care ti-o tot faci tu: adica cea in care tu te faci harcea parcea. Si nu crede ca inventez lucrurile astea, pe seama oamenilor care se simt deprimati, timp de mai multi ani, in urma unei pierderi. Exact, zilele trecute, am avut la terapie, un barbat in varsta de cincizeci si patru de ani, care a inceput sa planga, la propriu, cand a vorbit despre mama sa. Stii cu cati ani in urma a murit mama lui? In urma cu douazeci si cinci de ani. Pentru el murise doar in urma cu o zi. Emotie sincera? Dragoste profunda pentru mama lui iubita? Cu siguranta. Dar, bietul om a pastrat-o vie timp de douazeci si cinci de ani, spunandu-si, in mod regulat: `Mama a murit. Ce groaznic, ce cumplit! Ce femeie buna, minunata, a fost ea, si cat s-a sacrificat pentru mine! Si acum e moarta - plecata pentru totdeauna. Biata Mama! Si bietul de mine, cel fara de mama! Cat de groaznic!`"
"Ei, trebuie sa recunoasteti," si Myra a inceput sa zambeasca putin printre lacrimi, "ca nu sunt, inca, chiar atat de rau."
"Nu - nu inca. Dar, probabil ca vei fi daca continui sa te hranesti cu aceste prostii in legatura cu absolut necesarul Stephen, si in legatura cu faptul ca tu nu poti trai fara el. Daca vrei sa urmezi exemplul nobil al clientului meu in varsta de cincizeci si patru de ani si al mamei lui raposate (si al meu, binenteles, cu raposata mea Jacqueline Kennedy), sunt sigur, de fapt am convingerea ferma, ca poti continua sa iti spui pentru urmatorii douazeci si cinci de ani, faptul ca este o situatie groaznica, oribila si catastrofala, ca Stephen te-a parasit si ca ti-a facut viata nenorocita si complet stearpa. Si chiar poti avea o astfel de viata, daca persisti in a-ti spune astfel de absurditati. Pe de alta parte, daca te decizi ca in loc sa te simti mereu atat de deprimata, ai vrea sa-ti poti face viata mai interesanta si mai frumoasa - ai putea realiza acest lucru, dand nastere la ganduri mai rationale si invatand a le creea si a actiona in conformitate cu ele."
"Dumneavoastra chiar dati impresia de-a fi, o persoana aspra si insensibila. Va distrati pe seama durererii mele sincere, comparand-o cu sentimentul unui om bolnav, fata de mama sa, si cu fictiunea dumneavoastra sarcastica, in care sunteti indurerat dupa Jacqueline Kennedy."
"Da, ma distrez pe seama ta, pentru ca am constatat faptul ca oamenilor le este mai usor sa nu mai catastrofeze lucrurile, daca glumesc pe seama necazurilor lor exagerate. Faptul ca te simti trista si indurerata, o perioada, pentru ca Stephen te-a parasit, este de inteles. Si, este rational si faptul ca vrei sa iti examinezi - cu ajutorul meu - comportamentele pe care le-ai fi putut face pentru a contribui la plecarea lui Stephen. Dar, ca tu sa stai, pur si simplu, si sa iti spui cat de oribil, si cat de catastrofal de devastator este faptul ca nu il mai ai pe dragul de Stephen langa tine - ei, acest lucru, nu are mai mult sens decat cele doua exemple oferite de mine. Asadar, Stephen te-a parasit. Ce poti face tu acum, pentru a te bucura de viata, fara el langa tine? Nu te mai plange de situatiile nedrepte. Ele sunt asa cum sunt. Sa vedem ce poti face tu pentru a le imbunatati."
La un moment dat, dupa ce am continuat sa o tot bat la cap pe Myra, in legatura cu preocuparile ei irationale fata de pierderea suferita, s-a realizat o schimbare in modul ei de a gandi si de-a se simti. A inceput, in curand, sa-si dezvolte noi interese si sa practice noi activitati. Viata a incetat sa i se mai para desarta. Si, nu pentru ca viata s-a schimbat in sine; ci pentru ca ea a inceput sa o interpreteze diferit. Si asta a facut toata diferenta din lume.
Ce puteti face atunci cand sunteti pusi in fata unor frustrari reale, posibile nedreptati sau nenorociri seioase? Iata cateva modalitati, cu ajutorul carora puteti infrunta dificultatile prin care treceti:
1. Atunci cand trebuie sa faceti fata situatiilor frustrante, stabiliti, in primul rand, daca aceste situatii sunt, intr-adevar, dificile sau le definiti dumneavoastra ca fiind dificile. Stabiliti daca este, intr-adevar, aspectul dumneavoastra imperfect cel care va impiedica sa atrageti atentia partenerilor potriviti - sau sunteti dumneavoastra, datorita nevoii absurde de-a fi cea mai atractiva persoana din oras, cea care va sabotati relatiile? Au fost parintii dumneavoastra cei care v-au impiedicat sa urmati o anumita cariera (prin faptul ca si-au manifestat opozitia fata de aceasta), - sau ati fost dumneavoastra cei care ati renuntat prea usor si nu ati insistat in ciuda opunerii lor, folosindu-i probabil pe post de alibi pentru a va ascunde posibilele frici de esec? Ce anume va mai face sa considerati ca frustrarile dumneavoastra sunt atat de groaznice, din moment ce v-ati neutralizat gandurile catastrofale? Provocatoare intrebare - vedeti!
2. Daca trebuie sa faceti fata unor frustrari intense, care nu pot fi nicicum schimbate, atunci ar fi bine sa le acceptati, asa cum sunt. Da: nu cu amaraciune si disperare, ci cu demnitate si eleganta. Asa cum a insemnat si Epictet acum doua mii de ani: "Cine este cel care nu poate fi invins? Cel care, nu poate scapa de inevitabil." Sidney Smith a formulat-o in felul acesta, "Daca va trebui sa ma tarasc, ma voi tara, satisfacut; daca va trebuie sa zbor, voi zbura cu promptitudine; dar atata timp cat pot evita aceste lucruri, nu ma voi simti niciodata complet nefericit." Puteti sa duceti filosofia acceptarii la cote irationale extreme. Dar, in limitele rationale, puteti beneficia de pe urma ei.
3. Stabiliti-va prioritatea de-a va infrunta frustrarile pe care le puteti reduce sau elimina. Gandirea rationala, nu va lasa sa capitulati in fata vreunei situatii dificile. Nu cuprinde o filosofie de supunere sau de resemnare. In mare parte, va sfatuieste, sa acceptati inevitabilul doar atunci cand acesta chiar este inevitabil - si nu atunci cand puteti schimba lucrurile. Din aceasta privinta, urmeaza invatamintele Sfantului Francis, ale lui Reinhold Niebuhr, a Alcoolicilor Anonimi, si a mai multor filosofi asiatici. Versiunea REBT spune: "Lasa-ma sa imi creez curajul si forta de a schimba ceea ce pot schimba, seninatatea de a accepta ceea ce nu pot schimba, si intelepciunea de a putea face diferenta."
4. Intrebati-va, ori de cate ori sunteti foarte frustrati, "Unde scrie ca nu ar trebui sa fiu frustrat? Ar fi placut daca nu as fi. Dar sunt! Ghinion! Ma va omora faptul ca sunt frustrat? Prea putin probabil. Ma va deranja si necaji? S-ar putea! Iata, un motiv in plus pentru care nu ar trebui sa ma las deranjat sau necajit - sa nu ma las afectatde faptul ca sunt tulburat. Atunci voi avea doar doua probleme in contul uneia!" Cu alte cuvinte, acceptati faptul ca frustrarile si iritarile fac parte din viata normala a oamenilor; ca, in realitate, nimeni nu traieste fara a avea parte de ele; ca ele nu sunt catastrofale, decat in foarte putine cazuri, si ca puteti supravietui foarte bine in ciuda existentei lor."
Niciodata nu trebuie sa va lasati deprimati din cauza dificultatilor vietii; iar daca nu mai insistati asupra faptului ca ele nu trebuie in nici un caz sa existe, va veti simtii doar puternic suparati si dezamagiti, si nu ingroziti si deprimati. Daca va deprimati la gandul ca sunteti deprimati, prin faptul ca aveti cerintele irationale: "Nu trebuie sa ma simt deprimat! Este groaznic sa ma plang si sa fiu deprimat!", ceea ce puteti face este sa renuntati la cerintele dumneavoastra absolutiste si sa reveniti la emotia de parere de rau - fara sa aveti sentimente de aversiune fata de dumneavoastra - in legatura cu toleranta scazuta la frustrare, pe care o aveti."
5. Cu cat sunt mai mari pierderile si frustrarile pe care le suferiti, cu atat mai filosofici puteti fi fata de ele. Nu fiti de-acord cu marea majoritatea a oamenilor, care considera ca, pe cat sunt mai mari nenorocirile lor, pe atat mai deprimati trebuie sa se simta. Prostii! Cu cat sunt mai mari problemele cu atat mai mult veti avea tendinta de a le regreta si de a nu le putea suferi. Este adevarat! Dar nu trebuie sa va transformati regretele si antipatiile in depresie severa. Aceasta se formeaza din gandirea dumneavoastra: (a) "Nu pot sa am parte de persoana pe care o iubesc foarte mult sau de implinirea dorintei mele marete. Ce pacat!" si (b) "Pentru ca nu pot sa am ceea ce imi doresc foarte mult, si pentru ca am mare nevoie de acest lucru, viata mea este groaznica, oribila, catastrofala si total nedreapta. Asa cum nu trebuie sa fie!" In timp ce prima dintre aceste doua credinte este una rationala, cea de-a doua este irationala si distructiva. Ar fi bine sa vi-o disputati si sa vi-o desfiintati.
6. Atunci cand aveti diferite impedimente, cum ar fi durerile fizice pe care nu le puteti reduce, puteti folosi, adesea, neglijarea senzatiilor sau distragerea atentiei. Astfel, puteti incerca sa ignorati si sa uitati de durere sau de senzatiile suparatoare; sau puteti sa va ganditi intentionat la ele; sau puteti face altceva. Daca, de exemplu aveti o durere de cap, puteti utiliza mai multe metode; puteti sa incercati sa uitati de ea, in loc sa va tot ganditi: "Dumnezeule, ce durere de cap groaznica! Cum pot sa o suport daca persista astfel?" Sau puteti sa va ganditi in mod intentionat, la ceva placut (cum ar fi la timpul agreabil pe care l-ati petrecut cu o zi inainte sau la picnicul pe care il planuiti pentru duminica viitoare). Sau puteti participa la anumite activitati care sa va distraga atentia, cum ar fi sahul, cititul, sau pictatul. Pentru ca nu va veti putea indeparta, cu usurinta, un stimul dureros, cel de-al doilea plan, acela in care va distrageti in mod intentionat atentia cu alti stimuli mai placuti, este de obicei, cel mai eficient.
Cu toate ca, utilizarea metodei de distragere a atentiei nu va vindeca tulburarile si nici nu va rezolva, fundamental, comportamentul daunator, ea este cateodata folositoare. Cu ani in urma i-am (A.E.) observat avantajele cand am descoperit ca imi pot inlatura mare parte din durerea pe care o am cand mi se fac lucrari dentare, prin concentrarea intentionata, in momentul in care dentistul imi umbla fara menajamente la dantura, asupra unor experiente placute sau asupra compunerii unor cantece. I-am invatat pe cativa dintre clientii mei, care aveau oroare de a merge la dentist, aceasta tehnica, iar acestia au folosit-o pentru a-si minimaliza durerea.
Multi ani mai tarziu, cand am fost spitalizat timp de o luna, dupa ce am cazut de pe treptele unei scari slab luminate intr-un hotel din Oklahoma City, am apelat din nou la distragerea atentiei pentru a-mi usura ceva din durerea fizica. M-am focalizat asupra fanteziilor placute; mi-am planificat diverse lucruri pe care aveam sa le fac odata iesit din spital; am scris mare parte dintr-o editie revizuita a Ghidului unei vieti rationale; si mi-am gasit preocupari si in alte privinte. Nu pot spune ca aceste diversiuni mi-au eliminat complet suferinta fizica, pentru ca nu au facut-o. Dar, cu siguranta, mi-au redus-o, si in mare parte din zilele petrecute acolo, abia daca am simtit-o.
Utilizarea distragerii atentiei poate avea efecte secundare nedorite, in sensul ca va ajuta sa va calmati doar temporar, si nu sa va schimbati, intr-adevar, tulburarile. Disputele cu altii, distractiile sexuale, alcoolul, marihuana si tranchilizantele va pot ajuta sa va "simtiti bine" pentru moment, si din aceasta cauza sa considerati ca nu trebuie sa faceti nimic altceva pentru a va reduce anxietatea si depresia. Tehnicile utilizate in anumite terapii pot sa se centreze, in primul rand, pe sentimentele pe care le aveti, si va pot ajuta sa va distrageti atentia de la emotiile pe care le aveti, aducandu-va, astfel, satisfactie imediata. Cu toate acestea, astfel de metode va pot ajuta, in mare parte, sa va simtiti mai bine, si nu sa va faceti, de-a dreptul, bine.
Cu toate ca tehnicile de distragere a atentiei pot fi uneori folositoare, incercati sa nu le folositi tot timpul doar pentru a beneficia de un bine imediat. Nu va aruncati, in intregime in ele, evitand sa va atacati irationalitatile semnificative. Dar, daca le folositi, in mod rational, in special pentru a va combate durerile fizice si iritarile, ele va pot aduce beneficii reale.
Ca idee generala, nu exista o cale usoara, si in acelasi timp matura, de a face fata frustrarilor. Cea mai dificila cale dintre toate, renuntarea extrema practicata de martirii crestini, si de membrii catorva secte evlavioase, sunt prea dificile pentru majoritatea oamenilor si pot implica masochism si excentricitati. O masura mai echilibrata de acceptare a frustrarilor inevitabile este, de obicei, abordarea unui plan mai intelept.
Un bun exemplu, al modului dezirabil de insusire a unei filosofii de auto-disciplinare cu privire la frustrare, l-a reprezentat Ted. Cand l-am (R.A.H.) cunoscut pe Ted pentru prima data, am descoperit ca este unul dintre cei mai mari colectionari de nedreptati pe care l-am intalnit vreodata - aparent din motive intemeiate, avand in vedere ca familia lui instarita il trimisese in tabere si la scoli cu internat, inca de la varsta de opt ani. Ei pareau, sa nu-l fi dorit niciodata, chiar din ziua in care se nascuse. Cei patru frati si surori mai mari, mult mai doriti decat el, reusisera sa aiba un succes remarcabil, dar el se lasase in deriva, pierduse mai multe locuri de munca, incepuse sa consume alcool, si era suparat foc pe lume si pe modul in care aceasta il tratase.
Ted, care citise mult in domeniul psihoterapiei, se astepta ca eu sa il asez pe o canapea, sa ii ascult, cu intelegere, pentru urmatorii cativa ani, povestea plina de suferinta, si sa il indemn sa isi exprime ostilitatea adanc inradacinata fata de parintii lui si fata de alti membrii ai familiei. Cu toate acestea, l-am pacalit, disputandu-i rapid stilul de colectionar de nedreptati.
"Deci, parintii tai nu te iubesc," i-am spus. "Te-au respins si s-au comportat in mod meschin cu tine. Bine: se accepta! Dar ce saracie te face pe tine atat de suparat acum? Ca si copil, intr-adevar, ai avut o perioada dificila. Dar acum ai crescut - iti amintesti? Asa ca, de ce continui sa te compatimesti pentru lucrurile de care nu ai avut parte in perioada copilariei tale? De ce sa nu faci ceva constructiv, interesant, si placut cu viata ta prezenta? Ce stare de bine poti sa obtii daca esti mereu obsedat de actul marsav al parintilor tai de a te respinge la varsta de opt ani? De vreme ce acum - cronologic vorbind - esti matur, hai sa vedem daca nu te putem convinge sa ai si ganduri de om matur."
Ted era vizibil luat pe nepregatite. "Dar, cu siguranta, stiti -" a inceput el. "Cu siguranta, dumneavoastra, ca si psiholog, sunteti constient de faptul ca acest lucru nu este usor. Imi inchipui, chiar si cu intelegerea mea limitata cu privire la domeniul dumneavoastra, ca, in general, psihologii sunt de aceeasi parere referitor la faptul ca odata respinsa la o varsta timpurie, o persoana nu trece niciodata peste nevoia ei de afectiune - daca nu cumva, probabil, cu ajutorul psihanalizei de lunga durata. Cred ca am nevoie de asta. De acel gen de lucruri despre care am citit, in care clientul, dupa o lunga perioada de timp, isi elibereaza trecutul, lucrand prin intermediul starilor de aversiune si de frustrare pe care le-a simtit in trecut, pentru a constientiza lucrurile care continua sa il supere. Dumneavoastra nu practicati tipul acela de psihanaliza?"
"Nu, nu mai practic acum. Obisnuiam sa fac ceva asemanator cu ani in urma, cand si eu, la randul meu, am fost impresionat de genul de carti pe care tocmai le-ati mentionat. Dar, cu cat am vazut mai multi oameni si cu cat i-am pus sa isi retraiasca mai intens experientele trecute, repetand starile de ura violenta impotriva figurilor parentale, cu atat mai clar am observat ca acestea nu functionau. Lor le-a placut, in mod categoric, si s-au simtit bine prin faptul ca isi reconstituiau frustrarile si ostilitatile lor timpurii. Dar, cu toate acestea, ei continuau sa nu se vindece. Asa ca de multi ani acum, in asociere cu terapeutul Albert Ellis din New York, am folosit o abordare radical diferita a psihoterapiei. Si cu toate ca unora dintre clienti nu li se pare a fi la fel de dramatica sau la fel de agreabila ca si metodele pe care le faceam inainte, ofera, cu siguranta, rezultate incomparabil mai mari. Clientii mei obisnuiau sa ma iubeasca la nebunie cat timp practicam vechiul sistem terapeutic. Acum, fie ca ma crezi sau nu, am ajuns sa ii pot ajuta, intr-adevar, sa se accepte pe ei insisi."
"Pai - aa, inteleg ce vreti sa spuneti. Dar nu credeti, totusi, ca in cazurile speciale, cum este al meu, deoarece am suferit atat de multa respingere din partea parintilor mei si am inmagazinat, in trecut, atat de multe sentimente negative, ar trebui sa rezolv aceasta situatie, printr-o relatie terapeutica de lunga durata, inainte de a ajunge la un gen de abordare mai rationala, pe care dumneavoastra si terapeutul Ellis o accentuati?"
"Nu, nu cred deloc asa ceva. Exista o posibilitate, ca in decursul unei lungi perioade de timp, psihanaliza sa te ajute, sa lucrezi prin intermediul sentimentelor tale de respingere. Dar, probabilitatea cea mai mare este ca ea sa nu te ajute. Pentru ca desi, ai urmarit, cu atentie, detaliile minuntioase, cu privire la ceea ce parinti tai ti-au spus sau ti-au facut la varsta de doi si trei ani, si cum anume ai reactionat tu la vorbele si faptele lor, tot ar trebui sa iti reconstruiesti filosofia ta prezenta cu privire la respingere si frustrare, si sa nu mai crezi in acele absurditati, pe care, dupa treizeci de ani, inca ti le tot spui."
"La ce absurditati va referiti?"
"La acele absurditati pe care mi le-ai povestit pe parcursul primelor douazeci de minute si pe care, evident, le mai sustii - si anume, ca acea respingere, in special cea din partea parintilor tai, este groaznica. Ca daca nu te manifesti cu suparare impotriva ei, si daca nu reusesti sa convingi, cumva, lumea, sa iti ofere acea viata pe care tu inca consideri ca ti-o datoreaza, viata nu mai merita traita si atunci mai bine bei pana mori."
"Dar, faptul ca ai fost respins nu este un lucru foarte rau? Nu te face aceasta respingere sa te simti incredibil de deprimat?"
"Ba da, atunci cand esti copil - un copil care nu gandeste corect si nu se poate apara de unul singur. Dar acum tu poti gandi corect si te poti apara de unul singur - chiar daca nu faci acest lucru. Ai evitat, in mod splendid, toata viata ta, sa iti schimbi atitudinile in legatura cu situatiile frustrante, si ai incercat doar sa schimbi situatiile in sine - sau altminteri sa fugi de ele. Iti abandonezi locul de munca care nu iti place (in loc sa incerci sa faci sa fie mai agreabil), sau te lasi purtat dintr-un loc in altul (in loc sa faci tot posibilul pentru a profita la maximum de locul in care esti). Si, chiar si in acest moment, incerci sa eviti sa-ti infrunti frustrarea, indemnandu-ma pe mine sa te trec alene prin mai multi ani de psihanaliza. Care, tot ceea ce ar putea sa iti ofere, ar fi si mai mult timp pentru a te scalda in amaraciunea ta, in loc sa faci ceva pentru a o schimba, si, pe langa, ti-ar mai ingadui si placerea deosebita de a-i ura pe ceilalti, in loc sa privesti inauntrul tau si sa renunti la aceste sentimente de ura inutile."
"Deci, considerati ca, in loc sa infrunt, problemele fundamentele din viata mea, eu le evit?"
"Pai, nu faci asa? Pe tine te intereseaza sa vezi exact, in amanuntime, ceea ce ti-au facut parintii tai, acum treizeci de ani, si cum acele lucruri, adica ceea ce ei ti-au facut atunci, te fac sa te comporti astazi, in modul in care te comporti. Dar, nu te intereseaza, nici macar pentru un moment, sa vezi ceea ce tu faci, zi de zi, pentru a te simti atat de groaznic."
"Si ce trebuie sa fac, daca pot sa va intreb?"
"De ce nu te gandesti si vezi? Ar fi bine sa vii la terapie, pentru asta. Si impreuna vom descoperi credintele tale irationale, pe care, te-ai obisnuit, sa le ai, si care acum te fac sa fii tulburat si te mentin in aceasta stare. Mai bine, decat sa incerci sa afli ceea ce bietii tai parintii tulburati ti-au putut face cu ani in urma."
"Credinte, pe care, m-am obisnuit, sa le am?"
"Da, credinte precum: `Oh, ce groaznic ca am fost respins de parintii mei si ca am suferit datorita preferintelor pe care le-au avut fata de fratii si surorile mele! Cum as putea sa realizez ceva in viata, cand parintii mei s-au purtat cu mine in acel mod groaznic?` Nu vezi ce ridicole sunt aceste credinte ale tale - sa consideri ca actiunile trecute ale parintilor tai, influenteaza comportamentul tau prezent? Si mai ai si alte credinte precum, `Doamne, ce dificil este sa stau pe propriile mele picioare si sa ma lupt cu frustrarile lumii acesteia! Viata nu ar trebui sa se poarte in asa hal cu mine!` Nu observi, cum aceste idei iti sporesc, in loc sa iti reduca iritarile, pe care viata ti le ofera, de multe ori?
"Hmm. Dumneavoastra adoptati o tactica total diferita de ceea ce era scris in acele carti de psihanaliza, pe care le-am citit. Potrivit spuselor lor, dumneavoastra si prelegerile dumneavoastra, nu veti ajunge suficient de adanc la gandurile mele inconstiente, pentru a ma ajuta sa imi descifrez adevaratele probleme care imi cauzeaza aceasta durere."
"Bine - Daca vrei sa traiesti conform spuselor unor carti, n-ai decat. Daca vrei sa urmezi o psihanaliza `profunda`, de durata, as fi bucuros sa te trimit la unul din prietenii mei care inca mai crede in genul acesta de lucruri si va fi incantat sa te puna sa parcurgi pasii terapiei pentru urmatorii sapte sau opt ani. Dar, la analiza finala, tot va trebui sa faci lucrurile pe calea cea grea, daca doresti, intr-adevar, sa iti schimbi starea in care esti, si tot va trebui sa iti modifici filozofiile tale de viata (si nu pe cele ale parintilor tai!)!"
"Deci, credeti ca daca ma apuc acum sa lucrez serios, sa accept ceea ce mi s-a intamplat in trecut, si sa nu mai continui sa-mi acuz parintii pentru felul in care s-au comportat cu mine, imi pot rezolva, atat problemele, intr-un timp relativ scurt, cat si sa ma inteleg pe mine in profunzime?"
"Corect. Nu ai cum sa te cunosti mai profund decat daca iti infrunti filosofiile fundamentale - indiferent cand sau cum le-ai dobandit - si daca iti disputi ideile irationale, dupa care inca te ghidezi. Intr-un cuvant, filosofia ta este: `Am avut mari greutati in trecut si am suferit mai mult decat majoritatea oamenilor. De ce ar trebui sa mai tolerez, si azi, alte lipsuri? De ce sa nu ma consolez, pur si simplu, pentru restul vietii mele, cu ura justificata fata de parintii mei, si sa ma simt, astfel, mai bine?` O filosofie cu adevarat fermecatoare - dar foarte inutila. Cand vei incepe sa te maturizezi si sa iti dezvolti o atitudine mai realista fata de viata?
"Sunteti un om dur, domnule Harper. Dar incep sa cred ca duritatea dumneavoastra imi poate fi utila. Stiti, acum, ca m-ati facut sa ma gandesc la asta, imi dau seama ca totul parea putin prea usor, putin prea bine, cand citeam cum John Smith sau Joe Blow, dupa ani de zile de stat pe canapea, au vazut dintr-o data rezolvarea, recunoscand ca toata viata lor dorisera, de fapt, sa ia locul tatalui lor pentru a ajunge in pat cu mama lor, dupa care si-au pierdut brusc, toate simptomele nevrotice. Cred ca m-am asteptat, intr-adevar, la magie. Am vrut ca dumneavoastra sau oricare terapeut sa ma vindece, bietul de mine, in mod pasiv, in timp ce eu sa nu fi ridicat nici un deget. Aveti dreptate: O terapie de genul acela, m-ar tine la adapost, oferindu-mi, o scuza buna, timp de ani de zile, de a nu ma schimba.
Am un prieten Jim, care face de multi ani, o astfel de terapie. Merge cu regularitate la analistul sau, de patru sau cinci ori pe saptamana, si il suna mereu la telefon ori de cate ori are vreo mica dificultate. Dar, de aceea tot bea ca un caine. Si de cate ori il intreb cum merge treaba cu terapia, imi spune: `Bine, foarte bine. Continuam sa patrundem tot mai adanc de fiecare data. Foarte adanc. Intr-una din zilele astea vom atinge nivelul cel mai adanc si atunci voi sti ce se afla dedesuptul tuturor problemelor mele si nu voi mai fi blocat in stare asta.` Dar, imi dau seama acum, din ceea ce tocmai mi-ati spus, ca nu exista nici un `nivel cel mai adanc` pentru cineva ca Jim. El, pur si simplu, nu vrea sa se simta mai bine - pentru ca asta ar insemna sa depuna un efort real pentru a se schimba."
"Exact. Atata timp cat merge cu reguralitate, sa se analizeze, dar nu sa priveasca la credintele sale irationale si nu sa lucreze, de ii sar capacele pentru a si le schimba, are cea mai buna scuza din lume, pentru a nu se insanatosi. Dar el este cel care are aceasta problema. Ce vei face tu, in schimb, in legatura cu credintele tale aberante?"
"Nu vreau sa va promit nimic, domnule Harper, pentru ca am mai facut promisiuni in trecut, si mie si altora, si le-am incalcat pe toate. Dar, pot sa va spun ca am in vedere acest lucru: De data aceasta voi incerca, chiar voi incerca. Voi incerca sa privesc cu mai multa atentie inauntrul meu - sau asa cum va tot exprimati dumneavoastra, sa privesc mai atent la credintele mele. Cred ca mi-au ajuns pentru restul vietii mele, aceste auto-compatimiri, aceste prostii de genul uite-ce-copil-ingrozitor-de-neglijat-am-fost. Cred ca voi incerca, o vreme, directia pe care dumneavoastra mi-ati sugerat-o, si vom vedea ce se va intampla."
Si Ted chiar a incercat, pentru urmatoarele cateva luni, sa isi observe propriile credinte si sa descopere greselile pe care le-a facut el (mai degraba decat cele pe care le-a facut parintii lui). Consumul de alcool s-a redus considerabil. Pentru prima data in viata lui, s-a gandit sa se stabileasca intr-un singur loc. La varsta de treizeci si sase de ani, s-a intors inapoi la scoala si a inceput sa se pregateasca pentru profesia de inginer electronist, singura cu care cochetase de ani de zile, dar pentru care nu depusese nici un efort. Nu si-a vindecat niciodata complet toleranta lui scazuta la frustrare. Dar cu toate ca, a mai experimentat multe alte frustrari, atitudinea lui fata de ele s-a schimbat enorm si inversunarile lui impotriva nedreptatilor zilei de ieri si de azi, au incetat aproape cu desavarsire.
Cazul prezentat anterior, inregistrat in urma cu mai multi ani, este reprezentativ pentru multi oameni care ar prefera, mai degraba, sa priveasca la trecutul lor, si nu la gandurile si actiunile lor prezente, pentru a gasi un raspuns, care sa ii faca sa se simta dintr-o data mai bine. Abordarile istorice ale terapiei se mentin populare, partial pentru ca oamenii care cred sincer in ele, pot sa evite sa isi asume responsabilitatea deplina pentru comportamentele lor actuale si pot sa evite depunerea unui I real pentru schimbarea lor. Ei doresc sa creada ca atunci cand ajung sa stie ca fac lucruri neplacute, ei isi pot manevra cu usurinta si frustrarile. In ciuda acestor asteptari, reversul situatiei este, de cele mai multe ori, adevarat: Cu cat va fortati mai mult sa va angajati in preocupari frustrante, dar productive (cum ar fi studiul), cu atat mai mult veti considera pe urma, ca aceste preocupari sunt usoare si placute.
Diferite tipuri de astfel de eschivari sunt furnizate si de Terapia Reichiana, Primala, si alte diverse tipuri de terapii prin tipat si terapii orientate spre emotii. Persoanelor cu tulburari, li se comunica, in primul rand, faptul ca parintii lor i-au "ranit" si i-au "infuriat" in perioada copilariei lor timpurii, ca inca mai poarta cu ei cicatricele acestor "dureri", ca ei trebuie sa reexperimenteze, pe deplin, aceste evenimente trecute si prin aceasta modalitate sa si le scoata din sistem. In realitate, acesti oameni, aleg, in parte, inca de tineri, sa se simta foarte raniti sau foarte furiosi; si aleg si acum, cand sunt mari, sa pretinda faptul ca lumea trebuie sa fie un loc mai bun si mai iubitor.
Oamenii care sunt devotati terapiilor prin tipat, nu ajung sa se maturizeze in privinta cauzelor problemelor lor, deoarece ei continua sa insiste asupra faptului ca, a fi lipsit de afectiune, este groaznic si catastrofal. Ei continua sa aiba, de multe ori, accese de furie asemanatoare cu cele ale unui copil in varsta de doi ani, si sa se compatimeasca pentru faptul ca le au. Ei isi scad sansele de a-si reduce toleranta scazuta la frustrare, si pot sa ajunga sa isi mentina acest comportament copilaros toata viata lor.
Acest lucru nu sugereaza faptul ca terapiile expresive nu au nici o valoare, dimpotriva ele ajuta cateodata. Deoarece, in timp ce va exprimati sentimentele de durere si manie, puteti sa va observati si credintele irationale pe care le folositi pentru a va crea aceste stari, si va puteti schimba, astfel, in mod constructiv aceste credinte. Exprimarea si dezvaluirea sentimentelor dumneavoastra poate reprezenta o parte importanta din terapie - daca este insotita si de o serie de metode REBT care sa va invete cum sa ganditi si sa actionati, astfel incat sa va simtiti si sa va comportati mai maturi si mai satisfacuti.
