|
|
|
Rolul cercetarilor de psihologie si epistemologie genetica pt educatie intelectuala
Curentul constructivist in teoria educatiei se fundamen. Pe un model care are in centru ,,ideea costruirii cunoasterii la copil".
La originea dezvoltarii teoretice se afla cercetarile de psihologie si epistemologie genetica ale lui Piaget dar si conceptia epistemolog. fr. Bachelard
Concluziile la care ajunge Piaget in urma cercetarilor asupra mecanismelor psihologice ale cunoasterii sunt::
-50 de ani de experiente ne-au invatat ca nu exista cunoastere rezultand dintr-o simpla inregistrare a observatiilor, fara o structurare datorata activitatii subiectului.
-Nu exista la om structurari cognitive apriori; doar functionarea inteligenta e ereditara, iar ea nu produce structuri decat printr-o organizare a activitatii succesive exercitate asupra obiectelor.
Rezulta ca o epistemologie conforma datelor psihogenezei nu va fi nici empirista, nici performista si nu va putea consta decat intr-un constructivism, antrenand elaborarea continua a datelor si structurilor noi.
Sunt doua aspecte fundamentale ale teoriei
1. Vizeaza campul interactiunilor in care subiectul isi construieste cunoasterea si se dezvolta in procesul autoreglari si adaptarii la mediu.
2. Vizeaza stadiile dezvoltarii copilului ( psihogeneza )
Piaget explica trecerea de la un stadiu la altul prin exsitenta ,,dezechilibrelor adaptative" care ,,obliga" subiectul sa-si puna in joc toate resursele sale de acomodare pt a accede la o forma de echilibru mai stabil.
O situatie de dezechilibru cognitiv in raport cu o problema noua care nu poate fi rezolv. Utilizand procedeele si cunostintele dobandite anterior, va deveni in ac. fel un factor potential de progres cognitiv.
Ceea ce i se repros. modelului piagetian a fost lipsa de interes pt conceptualizarea domensiunii sociale a aconflictului si din ac. punct de vedere, teoriile socio-cognitiviste, fundamentate pe teoriile si rezultatele cercetarilor piagetiene, vor propune o ,,corectare" a modelului , situand in centrul explicatiei conceptul ,,conflictului socio-cognitiv".
Teoria modalitatilor de cunoastere
Elaborata de americ. J. Bruner.
Este de inspiratie piagetiana si evidentiaza ca educatia intelectuala a copilului se realiz. in frunctie de modalitatea de reprezentare a realitatii care il caracterizeaza pe copilul aflat intr-o anumita treapta a evolutiei intelectuale.
Bruner compara dezvoltarea intelectuala cu o scara, sugerand ideea ca fiecare etapa preia si pune in valoare achizitiile precedentei etape ( deci nimic nu de pierde ).
Profesorul va trebui sa cunoasca modalitatea in care copilul isi reprez. si isi explica realitatea.
Daca Piaget considera mediul social mai mult ca un element favorizant, in care stadiile dezvoltarii psihologice se succed dupa legi cu caracter genetic, Bruner considera ca un loc extrem de important trebuie acordat mediullui educational (autorul apreciaza ca procesul instruirii poate influenta capacitatea de asimilare ).
El adauga teoriei piagetiene, notiunea de continuitate in raport cu datele noi ale cunoasterii ( spiritul cunoscator, va elabora noi notiuni si concepte care sunt expresia unui novel superior de aprofundare a cunoasterii.
Concluzie: datele noi ale cunoasterii nu le vor exclude pe cele vechi, ci vor fi reorganizate intr-o maniera din ce in ce mai complexa, integrand achizitiile precedente intr-o noua constructie cognitiva; conceptele vor fi organizate ca intr-o spirala
Inteligenta adaptativa ca principiu al educatiei intelectuale
Teoria lui René Hubert
Vizeaza inteligenta ca si capacitate de adaptare la modificarile din mediu.
Porneste de la conceptia lui Piaget referitoare la adaptaer.
A jucat un rol important in conturarea marii teorii a educatiei intelectuale sau a paradigmei intelectualiste a dezvoltarii.
Precizeaza dubla natura, biologica si logica a inteligentei.
Arata ca Piaget defineste echilibrul, drept starea spre care tind toate structurile.
Echilibrul se realiz. intre actiunea organismului asupra mediului inconjurator ( asimilare ) si actiunea mediului asupra organismului ( acomodare ).
Preluand de la Piaget conceptul de inteligenta adaptativa si transformandu-l in principiu al educatiei intelectuale, psihologul francez sustine, ca nu numai corpul, ci si inteligenta se dezvolta gratie interactiunilor cu mediul.
Mediul inteligentei, nu poate fi doar unul fizic, ci si unul social, si chiar trans - social, al rationalitatii.
Adaptarea la acest mediu complex, fizic, social, rational - spiritual, se va face prin cunoastere, caer presupune asimilare si acomodare.
Cele 3 dimensiuni ale realitatii, sunt convertite in obiective ale formarii intelectuale:
1. Adaptarea la realitatea obiectiva: copilul se naste cu lipsa sentimentului acestei realitati obiective a lumii exterioare. El nu se naste cu sentimentul adevarului sau al coexistentei obiective a fenomenelor si legilor care guverneaza realitatea; acestea vor trebui formate prin educatie.
2. Planul social, adaptarea sociala
Rationalizarea omului incepe odata cu socializarea sa
3. Planul spiritual: presupune adaptarea la spiritualitate,
care reprez. obiectivul cel mai complex.
Abordand educatia intelectuala, trebuie sa privim adaptarea ca pe un proces care presupune inteligenta si care ,,nu e numai o adaptare in serviciul vietii ci si o adaptare a vietii insasi in serviciul spiritului".
Intelegerea pur biologica a fiintei, apare psihologilor de factura germana prea restransa; ei afirma ca ,, noi consideram pe om ca pe o fiinta care resimte nevoia de a da un sens lucrurilor. gratie tendintei si aptitudinii sale de a cunoaste in mod dezinteresat, el descopera sensul si ordinea care se disimuleaza sub aparenta si afla astfel raspunsul la ceea ce e problematic in lumea fenomenala".
Teoria conflictului socio - cognitiv
Termenul de ,, conflict socio - cognitiv '' este imprumutat din psihologia sociala, iar autori ca Clermont il vor articula conceptiei piagetiene, incercand sa sublinieze aspectul interactiv care intervine in formarea inteligentei.
Conflictul interpersonal e considerat de Clermont, ca fiind insuficient pt cauza dezvoltarii cognitive si cauta sursa acestei dezvoltari in ,, confruntarile interpersonale ".
Bertrand,subliniind necesitatea confruntarii intre elevi, va aduce cateva argumente care sustin eficienta invatarii prin valorificarea confruntarilor socio - cognitive ( punandu-ipe elevi sa-si spuna fiecare punctul de vedere, ii invata sa interactioneze, sa gandeasca liber, sa fie creativi ).
Aceste confruntari ii permit elevuluisa ia cunostinta de alte rezolvari decat ale sale si astfel sa tina seama de diversitatea punctelor de vedere.
Aceasta metoda mareste gradul de activizare cognitiva.
Metoda pune elevul in situatia de a descoperi in raspunsurile celorlalti, informatii utile pt construirea propriei cunoasteri.
Metoda ajuta de asemeneaelevul sa accepte schimbarea si sa coopereze pt rezolvarea problemelor.
Teoria socio - istorica
Este inspirata de conceptia lui Vagotski.
Bruner arata ca noi ca indivizi suntem actori sociali si culturali si nu jucam decat un rol in dramele sociale si culturale; eu-l nostru nu e niciodata independent de existenta sa sociala si culturala.
Conceptul fundamental propus de Vagostski, care a fost preluat de pedagogi francezi si americani e cel de ,, zona potentiala de dezvoltare '' sau ,, zona a proximei dezvoltari ".
Acest concept exprima distanta dintre doua nivele: cel al dezvoltarii actuale si cel al dezvoltarii potentiale.
Nivelul actual masoara dezvoltarea trecuta iar nivelul potential masoara potentialul dezvoltarii.
Aceasta teorie releva pe de-o parte, posibilitatea dezvoltarii si pe de alta parte necesitatea medierii socio - culturale.
Astfel, in procesul educational, adultul trebuie sa tina seama nu doar de ceea ce copilul poate singur, ci si de ceea copilul poate sa rezolve indrumat de adult.
Concluzie: invatamantul trebuie sa valorifice potentialul elevilor.
Un invatamant eficient e cel care precede invatarea; aceasta idee pedagogica are un fundament psihologic: orice functie psihica superioara apare de cel putin doua ori in cursul dezvoltarii copilului; mai intai apare ca activitate colectiva, sociala, deci ca functie interpsihica si in al doilea rand ca activitate individuala, deci ca functie intrapsihica.
Zona proximei dezvoltari e relevanta pt dinamica dezvltarii intelectuale si pt reusita procesului de invatare, inteles ca proces social de comunicare.
Relevanta pedagogica a conceptiei lui Vagotski, tine in mod special de rolul atribuit adultului in procesul de invatare al copilului.
In cadrul acestei teorii e inversat sensul raportului piagetian,intre dezvoltare, educatie si invatare; astfel, daca, conceptia piagetiana arata ca dezvoltarea cognitiva conditioneaza capacitatile de invatare ( pe o anume treapta a evolutiei apare reprezentarea ), Vagotski considera ca procesul de dezvoltare e o consecinta a procesului de invatare.
Conceptia lui Bachelard si consecintele ei pedagogice
Ac. conceptie pune in discutie ,, cultura prealabila a elevului " si considera ca ea reprezinta un obstacol epistemologic.
Fiind un sustinator al ideii rupturii totale , al discontinuitatii si conflictului neintrerupt intre cunoasterea comuna, empirica si cea stiintifica, autorul se arata mirat ca profesorii ,, nu au reflectat '' la faptul ca elevii vin in clasa avand cunostinte empirice deja constituite; astfel, problema este nu de a dobandi o cultura experiemntala,ci de a schimba cultura, de ,, a inlocui obstacolele acumulate deja ''.
Plecand de la datele asupra ,, culturii prealabile '', a ,,obstacolelor epistemice " si a ,, profilelor epistemologice ", a fost elaborata o ,, teorie pedagogica a construirii cunoasterii
Teoria profilelor pedagogice
Este dezvoltata de Antoine de La Garanderie si pleaca de la principiul filosofic conform caruia ,, spiritul elevilor nu e o tabula rasa".
Astfel, elevul poseda aptitudini, o metoda de lucru si un mod de analiza a informatiei.
Concluzie: exista deci o experienta, ,, o prefilosofie ", o serie de intuitii care formeaza inconstientul si preconstientul pedagogic.
Notiunea de profil pedagogic e inspirata de filosofia lui Bachelard, care vorbeste despre profilul epistemologic.
Profilul pedagogic il va cmpleta si explicita pe cel epistemologic.
Reusita scolara depinde de anumite conditii intre care e f. importanta cunoasterea profilului epistemologic al elevului si profesorului.
Obiectivele si finalitatea educatiei intelectuale
Educatia intelectuala constituie demersul fundamental pt formarea fiintei rationale.
Trairea si realizarea frumosului, implinirea actelor morale, implica in diverse grade, cunoastere si intelegere.
Sanatatea individului, nu se poate defini doar in functie de variabilele biofiziologice, ci implica in mod necesar si sanatatea intelectului.
Educatia intelectuala ramane axa educatiei integrale.
Educ. Intelectuala are ca obiective:
maturizarea intelectuala ( dobandirea concomitenta a
cunostintelor de baza si functionale, care sa-I permita acestuia integrarea intr-o forma de viata spirituala ).
dobandirea metodei de invatare care sa-iconfere
autonomie, putere de adaptare la diferite contexte de viata si capacitatea de a lua decizii importante si de a determina schimbari pozitive in mediul in care traieste.
In procesul formarii intelectuale a copilului, nu putem separa momentul insusirii cunostintelor de cel al dobandirii metodelor de invatare sau al formarii atitudinilor pozitive fata de cunoastere.
Sec. XX a excelat prin afirmarea importantei formarii atitudinilor pozitive fata de invatare, cunoastere,si pe dobandirea metodelor eficiente de invatare.
Ideea care s-a desprins: nici atitudinile si nici metodele de invatare nu se grefeaza pe un teren gol; un minim de cunostinte de baza, constituie punctul de plecare,in orice efort de autonomizare intelectuala.
Concluzie: educatia intelectuala urmareste 2 mari obiective:
1. insusirea cunostintelor de baza si a celor
operationale
2. dezvoltarea si perfectioanarea proceselor
si activitatilor de cunoastere ( perceptia, reprezentarile, memoria, gandirea, limbajul si imaginatia ).
1. Bruner Jerôme Procesul educatiei intelectuale, Ed. Stiintifica, Bucuresti 1970 ( pg. 10-11, 58-59 si 89 )
2. Hubert, René Trait de pédagogie générale, P.U.F., Paris 1965
3. Bachelard, D.G., La formation de l'esprit scientifique, Libraire Philosophique, Paris 1938
