|
|
|
ORICE OM MARE A FOST COPIL - Recenzie
Dezvoltarea umana a fost intotdeauna un teritoriu asupra caruia s-au aplecat cu interes multi cercetatori. Rezultatele cercetarii recente au schimbat perceptia asupra copilului, accentuand tot mai mult competentele si aptitudinile copilului ca persoana si importanta recunoasterii faptului ca un copil trebuie sa fie recunoscut ca atare de toti adultii care il inconjoara: in familie, in comunitate sau in societate.
Cunoasterea cresterii si dezvoltarii copilului este absolut necesara pentru intelegerea atat a fiziologiei cat si patologiei varstei, ele fiind complementare.
Cresterea - se refera la schimbarile specifice de ordin fizic si cresterea in dimensiune.
Dezvoltarea - este definita ca sporirea in complexitate sau modificarea de la forme simple la forme mai complexe si mai detaliate.
Este un proces ordonat continuu in care copilul dobandeste cunostinte, achizitioneaza deprinderi, are comportamente adecvate, adaptabile, se autodefineste in raport cu sine si cu ceilalti. Notiunea de etapa de dezvoltare defineste totalitatea trasaturilor specifice unei anumite etape de viata comuna pentru copii de aceeasi varsta.
Procesul de crestere si de zvoltare poate fi:
- tipic - se presupune ca majoritatea copiilor au anumite deprinderi, abilitati sau comportamente insusite la o anumita varsta.
- atipic - este caracteristic copiilor care se dezvolta in mod diferit, fiind situatii in care dezvoltarea copilului depaseste nivelul mediu de dezvoltare la respectiva varsta, dar si situatii in care apar devieri sau intarzieri marcante de dezvoltare, copii a caror crestere si dezvoltare este incompleta.
Teoria umanista dezvaluie o viziune totala asupra dezvoltarii umane, sustinand ca omul este mai mult decat o colectie de instincte, tendinte sau conditionari, fiecare persoana fiind unica si demna de respect.
Teoria ierarhiei nevoilor (A. Marlow) afirma ca fiintele umane au nevoi caracteristice, unele nevoi interne fiind mai stringente decat altele si ca este nevoie de satisfacerea nevoilor de baza (de la nivelele inferioare) inaintea eliberarii energiei necesare implinirii nevoilor de ordin mai inalt.
Sunt nevoi fiziologice, nevoi de securitate, nevoi de apartenenta, nevoi de stima, nevoi de autoimplinire.
Este bine stiut ca sanatatea deplina, cresterea si dezvoltarea armonioasa a copilului nu se pot asigura decat in stransa dependenta cu mediul in care traieste, si mai ales depind de o respectare stricta a normelor de igiena personala si a colectivitatii in care copilul isi petrece o mare parte din activitatea zilnica ( acasa si la gradinita).
Inre principiile care duc la cresterea si dezvoltarea copilului sunt stabilirea echilibrului intre activitatea zilnica depusa de copil, odihna si somn.
Volumul si intensitatea activitatilor zilnice variaza in functie de varsta copilului si de preocuparile sale particulare.
In perioada prescolara copiii inteleg cauzele emotiilor si comportamentelor celorlalti si le vor integra in schemele de comportament social. Experimentarea unor situatii emotionale diferite in relatiile cu parintii ofera copiilor posibilitatea unei exprimari emotionale diverse, ceea ce contribuie la intelegerea situatiilor emotionale si la reactii adecvate in diferite situatii.
Sentimentele pe care le incearca copilul la varsta prescolara sunt foarte serioase si profunde. Sentimentele copilului nu trebuie ironizate si nici sanctionate. Intelegerea sentimentelor copilului de catre parinti este importanta precum este important pentru copil sa se simta in continuare iubit de ambii parinti. Nici manifestarile lor de iubire (uneori exagerate) nu trebuie exagerate, nu trebuie oprite, poate doar temperate.
Copilul are nevoie de identitate, ceea ce il deosebeste de celelalte si in acelasi timp, inlesneste dezvoltarea sentimentului de apartenenta la o familie, la un grup social, la o comunitate. Pentru o dezvoltare armnioasa, copilul are nevoie sa-si dezvolte un sentiment pozitiv al identitatii. Prejudecatile si discriminarea sunt daunatoare pentru toti copiii, ele duc la deformarea imaginii copilului despre sine.
Pe masura ce copilul creste, nevoile de educatie capata alte valente, are nevoie de explorarea unor noi medii, in care actorii sa fie atat adultii, dar mai ales copii de-o varsta.
Mediul care poate satisface aceste nevoi educative structurate este gradinita, prin valenta formala a educatoarei. Educatia formala are un caracter planificat, sistematic, metodic, intensiv, este organizata, condusa si supravegheata de catre cadrul didactic.
Copilul are nevoie sa ne vorbeasca despre ceea ce simte si este important sa se exprime si sa-i aratam ca este important pentru noi ceea ce crede. Copiii au nevoie au nevoie sa se simta parteneri in dialog, in caz contrar, riscurile sunt nebanuite.
Relatia pe care copilul o stabileste cu egalii de varsta are o importanta definitorie pentru dezvoltarea sa ulterioara.
Dezvoltarea fizica, cognitiva si psiho-sociala ii permite copilului sa se diferentieze sub raport sexual fata de catre ceilalti. Este important ca atitudinea adultului sa fie constanta in satisfacerea nevoii de cunoastere a copilului mentinand o stare de echilibru intre aceasta si informatiile oferite.
Perioada de varsta cuprinsa intre 5 si 6/7 ani este caracterizata printr-o stare de instabilitate emotionala crescuta. El depaseste o perioada de "trecere" de la grupa mare la grupa "pregatitoare", poate de la un grup de prieteni si colegi la altul, de la un model social la altul (reguli noi, alt program, alte cerinte).
Nu trebuie sa ne surprinda reactiile sale si nevoia permanenta de sustinere si valorizare cat timp copilul este la gradinita, participa la activitati si jocuri structurate de catre educatori, dar este important sa reusim sa pastram acelasi echilibru si in timpul in care copilul este acasa. Este recomandabil ca orice situatie potential conflictuala sa fie discutata si cu copilul.
