|
|
|
Metoda antrenamentului psihotonic
Este o metoda fundamentata relativ recent, in 1965, cu ocazia Colocviului asupra pregatirii psihosomatice a sportivului, de la Barcelona. in esenta, bazati pe metodele lui Schultz, specialistii au introdus, alaturi de fazele de relaxare si decontractare concentrativa a organismului, reprizele tonice constituite din miscari energice si rapide care duc la stabilirea nivelului optim al activitatii psihice si al tensiunii musculare. Antrenamentul psihoton realizeaza o perfectionare a relaxarii, fie relaxarea musculara diferentiata si fractionata care activeaza sportivul pentru competitie antrenandu-i functiile psihice catre un mai mare autocontrol si spre un plus de luciditate. Reusita metodei depinde de exersarea ei bicotidiana, inainte de antrenament, pe durata de aproximativ 3 luni. Metoda de relaxare Stanislavski
Aceasta metoda face apel la memoria kinestezica corporala si emotionala, cuprinzand exercitii fondate pe experienta personalaa fiecarui individ si pe capacitatea de a-si aminti, vizualiza si reproduce situatii din antecedente care au implicat o contractie musculara sau, din contra, o relaxare. Prin repetarile sustinute se poate ajunge la posibilitatea subiectului de a-si comanda tonusul muscular sau al unui grup de muschi, de a sustine relaxarea sau tensiunea in mod asemanator antrenamentului autogen, Schultz.
1. Metode de relaxare Jacobson. Metoda de relaxare.
Are la baza o educatie progresiva, permitand subiectului sa invete sa-si recunoasca si sa-si controleze tensiunea musculara, ajungand pana la a avea un tonus muscular minimal. Dupa o invatare progresiva, subiectul descopera, intr-un prim timp, simtul sau kinestezic discriminativ si apoi invata ca relaxarea se poate face neimplicand vreun efort. Antrenamentul este cotidian sau bicotidian, pe durata de aproximativ 3 luni de zile.
2. Metoda antrenamentului autogen.
Este o metoda de relaxare prin autodecontractie concentrativa, permitand un stadiu de relaxare binefacatoare, asemanatoare somnului (fara a recurge la sugestia straina), cuprinzand exercitii metodice care dau subiectului posibilitatea de a realiza, el insusi, capacitatea de a plonja in interior si de a utiliza fecund forta lumii interioare.
Antrenamentul autogen a fost conceput si dezvoltat in 1926 de catre neurologul berlinez J.H. Schultz cu ocazia analizarii senzatiilor resimtite in hipnoza: greutatea, caldura si starea de liniste profunda. El a constatat ca, dupa exercitii regulate in conditii de concentrare maxima, fiecare se poate 'comuta' intr-o stare de liniste totala.
In cadrul exercitiilor de baza ale antrenamentului autogen se invata cum sa ii dai sportivului impulsuri de greutate, caldura, liniste si respiratie. Se antreneaza relaxarea musculara (exercitiu de greutate), circulatia sangelui (exercitiu de caldura) si se folosesc efectele lor pozitive asupra corpului si psihicului. Starea subiectiva de bine nu se reflecta doar in perceperea subiectiva a senzatiilor de liniste, greutate si caldura.
Antrenamentul autogen, in esenta, se bazeaza pe formule precise de autosugestie si se compune din urmatoarele etape:
etapa senzatiei progresive de greutate;
etapa senzatiei progresive de caldura;
etapa reglarii si autocontrolului asupra activitatii cardiace;
etapa reglarii si autocontrolului activitatii respiratorii;
etapa generalizarii senzatiei de caldura in intreg corpul cu concentrarea asupra zonei abdominale;
etapa senzatiei progresive de racoare cu concentrare asupra sferei cefalice.
Metoda comporta invatarea diferitelor experiente, insemnand controlul lor obiectiv si subiectiv, practic in 85 de zile subiectul repetand exercitiile de 3 ori pe zi intre 3 si 10 minute.
3. Tensiunea psihica. Conflictul si tensiunea psihica in activitatea sportive.
Starile de limita pot fi discutate si din punct de vedere al tensiunii psihice si al variatiei acesteia
Tensiunea psihica oscileaza, trecand de la stari depresive, de insuficienta, de agitatie la stari de excitatie, entuziasm, inspiratie, extaz. Apar si stari conflictuale intre tendintele sportivului si posibilitatile de realizare, intre aspiratia catre performanta si tendinta instinctiva de aparare, de evitare a insuccesului, a durerii, a accidentelor etc, intre dorinta de afirmare personala si interesele grupului.
Capacitatea de performanta se fixeaza la un anumit nivel a carei depasire prezinta, indeosebi, dificultati subiective, de hotarare, incredere, convingere. Adesea bariera subiectiva este inconstienta, constituindu-se in timp, fie din insumarea unor esecuri repetate, fie din acceptarea unor idei nestimulative. In sport, barierele pot fi concepute ca:
limite ale unui nivel de performanta inca neatins, de exemplu, granita de 8,90 la saritura in lungime
limite ale performantei stabilite de un anumit sportiv care nu se poate depasi pe sine; este vorba de fixarea nivelului de aspiratie, chiar si inconstient.
Barierele psihice sunt dublu conditionate: social si individual. Din punct de vedere social sunt determinate de influenta opiniei grupului iar individual, barierele se constituie din multitudinea factorilor limitativi care conduc, prin repetare, la formarea unei atitudini subiective de neincredere, de teama. Barierele psihice din starile limita nu sunt nu numai afectiv-motivationale sau motrice, ci si intelectuale. Lipsa de imaginatie si creativitate actioneaza ca un obstacol pe care individul nu-1 trece decat foarte greu, prin intermediul elementelor de tip stimulativ-activativ: sugestia incurajatoare, motivatia, restructurari cognitive, reglari ale nivelului afectivitatii, restructurari in tehnica si tactica.
Ajuns la cel mai inalt nivel, diferenta este foarte mica intre nivelurile de pregatire atinse de sportivi iar factorul cel mai important care decide castigatorul este capacitatea de a face fata presiuni psihologice. Printre acesti factori se numara motivatia, efortul, concentrarea, increderea etc, insa un factor important este capacitatea de a suporta stresul competitiei.
