|
|
|
PSIHOLOGIE EXPERIMENTALA
Variabile experimentale in studiul gindirii si al rezolvarii de probleme
Variabila dependenta
1. O prima variabila dependenta in acest tip de studii il constituie modalitatile de rezolvare la care fac apel subiectii. In exemplul problemei cu cele doua trenuri, unii subiecti ar putea sa incerce sa o rezolve dupa figura, iar altii mental.
2. Un alt indicator al variabilei dependente este potentialitatea sau timpul de rezolvare. Timpul dedicat rezolvarii de probleme poate constitui un indicator mai sensibil al dificultatii problemei, in cele doua conditii de rezolvare (dupa figura sau mental). Timpul este, probabil, variabila dependenta cea mai sensibila, oricum mai sensibila decit indicatorul procentajului de raspunsuri corecte. Relatia dintre procentaj si timp este inversa: cu cit vor fi mai putini subiecti capabili sa rezolve problema, cu atit vor avea nevoie de mai mult timp.
3. Un alt indicator, in contextul problemelor cu mai multe solutii posibile, il constituie calitatea rezolvarii. In acest caz, solutiile vor fi organizate pe o scala, de la cea mai buna la cea mai slaba.
In practica cercetarii stiintifice, cercetatorul isi propune deseori sa utilizeze toate cele trei tipuri de masuratori, ca o solutie convergenta de evaluare. Aceasta nu inseamna ca intre tipurile de masuratori exista o relatie directa. Acest fapt readuce problema reprezentata in evaluarea psihologica de catre relatia dintre viteza si calitate: ce anume sa li se solicite subiectilor, sa rezolve sarcina experimentala cit mai repede sau cit mai corect? Solutia poate fi folosirea de etaloane diferite pentru viteza si pentru calitate, insotita de folosirea de note 't' standardizate.
Variabila independenta
1. Maniera sau modul de prezentare a informatiilor. In exemplul problemei celor doua trenuri, putem modifica ordinea si importanta informatiilor necesare pentru rezolvarea problemei.
2. Cantitatea informatiilor nerelevante. Multiplicarea elementelor irelevante in raport cu cele relevante va duce la cresterea timpului necesar pentru rezolvare.
3. Prezenta sau absenta ilustratiei, care poate sa faciliteze sau sa intirzie rezolvarea.
4. Tipul de propozitii utilizate (active sau pasive) in descrierea problemei.
5. Presiunea timpului sau orice alt factor de stres. Subiectului i se mentioneaza limita de timp pe care o are in rezolvarea sarcinii, iar spre final (cu un minut inainte) este anuntat cit timp mai are la dispozitie. De obicei, aceasta metoda se practica in cadrul probelor de atentie.
6. Diferentele individuale de IQ intre grupuri. De obicei, aceasta este o variabila de control in experimentele care urmaresc rezolvarea de probleme. Egalizarea grupurilor experimentale sub acest aspect este o cerinta importanta.
Controlul variabilelor
Datorita multitudinii factorilor care pot sa influenteze performantele subiectului, controlul variabilelor poate fi foarte dificil. Un prim aspect, mentionat si anterior, este cel legat de egalizarea grupurilor sub aspectul coeficientului de inteligenta.
In experimentele privind rezolvarea de probleme suntem favorizati, ca experimentatori, de o motivatie ridicata, de tip competitional, a subiectilor. Dar este important sa avem grija ca motivatia sa nu fie prea mare sau sa nu ascunda o supracompensare. De aceea, este important sa efectuam inaintea experimentului propriu-zis un interviu minimal (10 minute) cu fiecare subiect, interviu in cadrul caruia sa putem pune in evidenta si aspectele legate de motivatie, dar mai ales stilul cognitiv al subiectilor.
Coeficientul de fidelitate si replicabilitatea in studiul gindirii
Aspectul cel mai important al coeficientului de fidelitate al rezultatelor se refera la masura in care, repetind un anume experiment, se vor obtine aceleasi rezultate.
Rezolvarea de probleme prin analogie. Cind oamenii inteleg ceva prin analogie, ei inteleg un lucru pornind de la relatia cu alt lucru (ex: structura atomului - structura sistemului solar). Prin analogii putem intelege ceva nefamiliar in termenii altui lucru inteles deja.
Studiul rationamentului prin analogie a cunoscut o dezvoltare deosebita in ultimii douazeci de ani. Progrese importante s-au inregistrat prin studiile efectuate de Mayer (1983) si prin experimentele efectuate de Gick si Holioak (1980, 1983) si reluate ulterior Gick si Holioak au utilizat o problema folosita pentru prima oara de Duncker (1945) in studiul fixitatii functionale - problema radiatiei. Problema suna astfel:
'Presupunem ca sunteti medic si aveti un bolnav cu o tumora maligna care, daca nu va fi distrusa, pacientul va muri. Se poate folosi o raza pentru a distruge tumora dintr-o data, cu intensitate mare a radiatiei, dar la acea intensitate va fi distrus si tesutul sanatos traversat. O intensitate mai mica nu distruge tumora. Cum ati proceda?'
Gick si Holioak au formulat o problema similara, desi dintr-un alt registru:
'Intr-un context de razboi, un comandant de armata trebuie sa atace si sa cucereasca un fort inamic. Fortul se afla lipit la nord de versantul unui munte si nu exista nici un fel de acces posibil dinspre munte. La est, sud si vest, fortul este inconjurat de un riu lat, peste care exista un numar de poduri destul de vechi si subrede. Comandantul dispune de suficiente tancuri, dar stie ca podurile nu vor rezista la trecerea tuturor tancurilor sale. Totusi, cum poate cuceri fortul?'
Raspunsul la problema comandantului: Daca peste fiecare pod trece un numar mic de tancuri, podurile vor rezista si toate tancurile vor putea fi traversate.
Gick si Holioak au efectuat un experiment privind rationamentul prin analogie folosind problema radiatiei, in doua conditii: intr-una, problema radiatiei era prezentata dupa citirea povestii comandantului, iar in cealalta conditie problema radiatiei era prezentata singura. Subiectii din al doilea grup au rezolvat problema numai in proportie de 10%, iar cei din primul grup in proportie de 75%.
Experimentul a fost reluat si intr-o alta varianta. Subiectii din lotul A au citit povestea comandantului si li s-a indicat in mod special sa priveasca aceasta problema drept un indiciu pentru rezolvarea celeilalte. Lotul B a primit cele doua probleme au primit cele doua probleme in ordine, fara nici o sugestie. Lotul A a rezolvat problema in proportie de 92%, iar lotul B in proportie de 20%.
Precizare: Deseori, in psihologia experimentala apelam la procentaje ca indicator al performantelor, dar se indica apelul suplimentar la testele de semnificatie. Cel mai bun mijloc de a verifica validitatea unui experiment il constituie replicarea.
Rolul replicabilitatii in studiul experimental al gindirii si rezolvarii de probleme. Cercetatorii 'adevarati' incurajeaza replicarea chiar si atunci cind rezultatele testelor statistice arata o semnificatie demna de incredere. Replicarea poate fi: directa, sistematica si conceptuala.
Replicarea directa se refera la repetarea experimentului cu schimbari minime.
In replicarea sistematica se incearca varierea unor factori presupusi a fi relevanti pentru rezultatul experimentului. Daca rezultatele experimentului original sunt corecte, el va 'supravietui' acestor schimbari. Daca efectul dispare, aceasta inseamna ca cercetatorul a descoperit asa-numite 'conditii limita' importante in configuratia studiului, ceea ce pune la indoiala posibilitatea generalizarii rezultatelor.
Prin replicarea conceptuala se repeta experimentul intr-un mod radical diferit de cel initial. Gick si Holioak au incercat sa determine pe aceasta cale nivelul si efectul transferului pozitiv prin analogie. Ei au procedat astfel: grupul A a primit doua analogii pentru problema radiatiei, iar subiectii au fost solicitati sa se gindeasca si sa extraga principiul, schema, care a putut apoi sa fie aplicata in mod spontan in problema radiatiei. Grupul B nu a primit decit o analogie.
Problema replicabilitatii este legata si de problema generalizarii rezultatelor. In cazul replicabilitatii sistematice si a celei conceptuale, cercetatorul este interesat daca fenomenul in cauza se consolideaza intr-un fel sau altul.
Alti doi cercetatori, Spencer si Weisberg (1986) au replicat experimentul efectuat de Gick si Holioak privind transferul pozitiv, dar au modificat pretextul sub care au fost expuse cele doua povestiri pregatitoare si problema radiatiei. Grupului A i s-a spus ca cele trei povestiri fac parte dintr-un experiment pilot si au fost testati de un experimentator intrat chiar in acel moment in clasa. Grupului B li s-au prezentat primele doua analogii, dupa care experimentatorul a parasit clasa, profesorul si-a continuat ora si la sfirsit, dupa 45 minute, a prezentat problema radiatiei ca 'ilustratie la cele spuse in lectie', desi nu exista nici o legatura intre una si alta. S-a constatat ca grupul B nu a observat vreo legatura intre problema radiatiei si primele doua probleme.
Spencer si Weisberg au incercat si o alta varianta, folosind modificarea contextului. Intr-un caz a folosit context asemanator pentru cele doua grupuri, si doua sub-variante. In prima varianta, experimentatorul a intrat in clasa, a prezentat cele trei povestiri si a testat rezultatele. In a doua varianta, experimentatorul a intrat in clasa, a prezentat primele doua povestiri spunind ca fac parte dintr-un experiment, apoi a plecat; profesorul si-a tinut lectia, iar la sfirsit, dupa 45 minute, a prezentat problema radiatiei subliniind ca este legata de primele doua povestiri spuse de experimentator.
In al doilea caz a folosit contexte diferite pentru cele doua grupuri experimentale si, de asemenea, doua sub-variante. In prima varianta, experimentatorul a prezentat cele trei povestiri, sustinind ca doar primele doua au legatura cu un experiment, si nu a verificat rezultatele. In a doua varianta, experimentatorul a prezentat primele doua povestiri, sustinind ca au legatura cu un experiment, dupa care pleaca; profesorul, dupa lectia obisnuita de 45 minute, va prezenta a treia povestire ca o demonstratie a activitatii de la ora. Rezultatele au aratat ca, in cazurile cind a existat continuitate intre povestiri si problema radiatiei, indiferent de context, s-a obtinut un procentaj semnificativ de transfer pozitiv. Subiectii testati in context diferit dupa 45 minute nu au prezentat nici un transfer pozitiv.
In concluzie, desfasurarea unor replicari sistematice si conceptuale va permite cercetatorului sa delimiteze conditiile de limita sau altfel spus limitele unui experiment: acele conditii in afara carora experimentul nu mai rezista.
