|
|
|
Individualizarea - fenomen specific adolescentei
Aflata in directa legatura cu structurarea constiintei de sine, si cu dobandirea identitatii proprii, individualizarea se constituie treptat si se desfasoara in mai multe etape. In fiecare dintre ele au loc procese specifice prin care individualizarea se manifesta, dupa cum sunt insotite si de tensiuni si de conflicte:
intre 11 si 13 ani prin cautarea de sine - conflict puberal;
intre 14 si 16 ani prin afirmare de sine - conflict de afirmare - si prin construirea identitarii personale;
intre 17 si 20 ani prin realizarea preparatiei profesionale - conflicte de rol si statut (conflicte legate de alegerea viitorului statut profesional si rolurile legate de el) - si prin organizarea identitarii profesionale.
Intre 20 si 24 ani prin integrarea profesionala, fie in sensul pregatirii scolare superioare pentru o profesie, fie prin exercitarea profesionala propriu-zisa a€“ conflicte de intelegere socio-profesionala.
Aceste conflicte interioare care insotesc delimitarea din ce in ce mai clara a identitarii personale si autonomizarea individului, nu sunt conflicte motivationale, ciocniri intre motive puternice si concurente (exemplu, conflictul intre pastrarea tutelei afective familiale care este securizata pentru individ si deprinderea de ea prin investitii afective extrafamiliale).
Individualizarea se exprima in constituirea in elementele lor fundamentale, a celor trei Euri - Eul fizic, Eul social si Eul spiritual, proces care are loc pana la sfarsitul adolescentei prelungite.
Individualizarea fizica - constituirea Eului fizic - este procesul prin care se dobandeste identitatea fizica. Elementele componente ale acestui Eu apar inca din anteprescolaritate dar, in adolescenta are loc definitivarea sa prin asimilarea noii scheme corporale rezultata in urma cresterii fizice si maturizarii sexuale.
Individualizarea sociala - constituirea Eului social (individualizarea relationala), este procesul prin care se dobandeste identitatea sociala.
Adolescentul isi identitatea printr-o modalitate de - generis: pentru, pentru altul. Celalalt ramane mereu intermediarul necesar Eului vederea agregarii sinelui insusi, incercarea de a satisfactie unei duble trebuinte: de actualizare a identitarii de de recunoastere a de altul, care constituie o a persoanei pe tot parcursul. H.Wallon a analizat relatia eu - complementaritatea cu alter care este, figurativ vorbind "oglinda" Eului a sinelui. Relatia eu-alter este, (eul proiecteaza altora propriile insusiri, trairi, sentimente) sociala (se constituie cadrul limitele impuse social). Eul social diversele ale tanarului (elev, coleg, fiu, actor formatia de teatru) rolurile care decurg din ele. Prin intermediul acestora individul uman se pozitioneaza campul relatiilor sociale. Eul social este tot odata depozitarul prestigiului, recunoasterii consideratiei de care semediul care acesteia o identitate .
Individualizarea se face contextul deplasarii relatiilor tanarului din contextul familiei cel grupului. Sub experientei sociale a realismului ce preseaza zi de zi , preadolescentul devine tot nesigur pe hotararile ale familiei cu rezolvarea unor probleme de care lui i se capitale. Adolescentul solutii la rezolvarea problemelor valorile oferite de familie nu de fapt adevaruri absolute alte posibilitati pe care mediul familial nu le ia considerare. conceptia adolescentului, familia se constituie intr-un mediu dominant de interdictii restrictii, care isi activitatea dupa un anumit ritual care sabloanele nu fi contestate, un sistem de care nu vibreaza acelasi timp cu el care se situatia de a nu-l . acest caz de cele multe ori familia se situeaza imposibilitatea de a-l , grupului revenindu-i rolul de rezonator perfect starilor .
Incepand cu varsta de 11-12 ani, copilul manifesta tendinte de initiativa si sa devina din ce in ce mai independent, gasindu-si un suport in grupul care-i accepta initiativele si ii intelege starile de neliniste care i-l domina.
Procesul acesta se va dezvolta in adolescenta cand tanarul este tentat sa petreaca timpul liber cu colegii sau prietenii, devenind insensibil la cerintele familiei care nu sunt de acord cu preferintele sale.
In acceptiunea lui Erik Erikson Principala caracteristica a varstei adolescentine este cautarea identitatii de sine. Adolescentul isi adreseaza de cele mai multe ori intrebarea "cine sunt?", osciland intre statutul de copil sau adult. In familie solicitarile fata de tanar se schimba: in unele situatii este considerat tot copil si este obligat sa se supuna cerintelor formulate de familie, constituindu-i-se dreptul de a lua decizii. In alte cazuri i se cere sa reactioneze ca un adult fiind nevoit sa-si asume responsabilitati. In situatia incerta pe care o traieste adolescentul referitoare la statutul si rolul lui in cadrul familiei, tanarul isi va indrepta atentia spre grupul de prieteni care il valorizeaza asa cum isi doreste si in care spontaneitatea, incertitudinea si uneori violenta sa se afla intr-un total acord cu grupul. Adolescentul manifesta o dorinta puternica de afirmare personala care este expresia intensei sale socializari. Pe parcursul adolescentei propriu-zise, exprimarea propriei identitati nu mai este dezirativa ca la preadolescent sau revendicativa ca la adolescentul mic, ci devine expresiva si naturala. Adolescentul isi motiveaza dreptul la independenta, apeland la variate mijloace de "a fi" si de " a parea" in ochii celor din jur. El isi asuma responsabilitati care sa-i evidentieze valorile si fortele personale. In conceptia lui Erikson problemele referitoare la rezolvarea identitatii vizeaza:
a) Identitatea difuza sau identitatea confuza care se caracterizeaza prin incoerenta, fragmentari si sens incomplet al sinelui;
b) Descoperirea sau realizarea identitatii prin experimentarea si explorarea unor roluri care se preced stabilirea sensului identitatii, roluri care sunt adoptate prin compararea cu parintii sau cu alte persoane semnificative;
c) Identitatea negativa care presupune selectarea unor identitati care nu sunt dezirabile din punct de vedere al societatii. De obicei, selectarea acestui tip de identitate reprezinta incercarea de falsificare a sensului definirii de sine, deoarece nu a putut adopta o identitate acceptabila.
Erikson apreciaza ca maniera in care se solutioneaza conflictele copiilor si adolescentilor va influenta personalitatea adultului de mai tarziu. El considera ca dezvoltarea personalitatii reprezinta o schimbare care are loc in urma a opt crize psihosociale. Aceste crize se manifesta sub diferite forme la toate varstele si capata o semnificatie aparte la numite varste cand se prezenta mai violent. Adolescenta poate fi unul din aceste stadii caracterizeaza de "identitate difuza". Fiecare din cele opt crize este descrisa ca o continuitate, cu un pol pozitiv si unul negativ. Identitatea finala a adolescentului este rezultatul unei recunoasterii tacite intre tanara persoana si societate.
In adolescenta prelungita, fie ca sunt integrati in forme de munca sau isi continua pregatirea scolara, fie dispun de o identitate relationala care ii plaseaza intr-un mod clar in campul relatiilor sociale. In aceasta etapa, in care independenta le-a fost deja recunoscuta si acceptata de familie, are loc o reintoarcere a tanarului catre aceasta, prin restabilirea raporturilor apropiate, dar pe de alte pozitii - de egalitate si nu de acceptare a dominarii. Tot in aceasta etapa se contureaza tot mai pregnant identitatea relationala de generatie (manifestata inca din adolescenta propriu-zisa) exprimata in ideea de "modernism" de afiliere la mentalitatea generatiei din care face parte, concomitent cu o nevoie crescuta de participare sociala.
Individualizarea intelectuala reprezinta construirea Eului spiritual care vizeaza procesul prin care se edifica identitatea spirituala, ca expresie a valorilor, trairilor personale, a emotiilor si a dorintelor, motivatiilor proprii si a proceselor intelectuale. Parerile personale sunt prezente inca din preadolescenta, dar incep sa fie sustinute si argumentate capatand o validitate de generatie mult mai pregnant in adolescenta.
Tanarul manifesta un interes crescut pentru probleme abstracte si de sinteza, pentru tot ceea ce este nou. Interesul pentru tehnica, lectura, TV, film devine din ce in ce mai rafinat. Actul cunoasterii este marcat de trairi intelectual-afectiv complexe si determina optiuni valorice si angajari atitudinale. Adolescentul se apropie din ce in ce mai mult de ceea ce reprezinta valoare in domeniul social si cultural si reuseste sa inlocuiasca evaluarea impulsiv-critica si profund negativista specifica asa-numitei crize de originalitate cu evaluarea constructiva, care fara a nega complet ceea ce exista, afirma ca prezentul poate fi ameliorat creator. Originalitatea se manifesta acum in punctele de vedere personale pe care le construieste si care sunt sustinute mai argumentat si mai putin agresiv. In adolescenta Eul social se dezvolta prin diversitatea valorilor incluse in el. Asadar, ne referim la aspiratiile interesele profesionale, aspectele vocationale, elementele importante din viitoarea conceptie despre lume si viata care se va structura definitiv in adolescenta prelungita.
