"Spiritualitatea" animala si sistemul culturii

"Spiritualitatea" animala si sistemul culturii[1]

"Spiritualitatea" animala este un termen inventat in plus, destinat sa  cuprinda in aceasta formulare mai accesibila o mai mare diversitate de forme de comportare ale animalelor decat cel de "suflet" animal, manifestari de care oamenii au avut si au de asemenea cunostinta, ca fiind asemanatoare si adesea interesante in raport cu comportamentul oamenilor. A fost inventat nu dintr-o nevoie speculativa, de a reprezenta cu un alt termen aceiasi realitate fenomenala naturala proprie vietii psihice a animalelor, ci pentru a asigura o punte de legatura mai accesibila dintre ceea ce in stiinta zoopsihologiei si etologiei s-a reusit deja sa se achizitioneze ca o zestre teoretica si experimentala intradisciplinara si ceea ce in lumea atator iubitori si contemplatori ai comportamentului animalelor ramane in continuare reprezentat antropomorfizat si chiar mistificat doar cu categoria de "suflet" animal.

Contrar dualismului cartezian, care simplifica mecanicist modurile diverse de comportare ale animalelor, punctul de vedere care se vrea aici dezvoltat isi propune sa dovedeasca deschidere fata de cuprinderea si interpretarea formelor de comportare care altfel sunt considerate exotice. De regula cercetatorii au pretins ca pe acestea sa le raporteze la unii parametrii de constanta bine determinati, ca cei care se pastreaza aceiasi peste generatii si prin care diversele specii de animale sunt de neconfundat. Daca cumva respectivele manifestari nu rezistau la asemenea infruntare, ele pur si simplu erau puse de o parte. Este vorba de o confruntare de identificare, in ce masura acel act se mai intalneste si se repeta la alti indivizi, se reproduce la nivel de grupuri de animale sau populational, daca cumva apare doar fazial intr-o anumita perioada a vietii ontogenetice etc. Ori intr-un asemenea cadru de considerare a comportamentului animal este o sansa in plus ca manifestari pe care termenul de "suflet" animal nu le cuprinde, sa intre sub coperta mai patrunzatoare a celui de "spiritualitate" animala. Fireste, nu cu alt scop, decat cel de relevare a profunzimii radacinilor unor forme complexe de comportare, unele adanc infipte in structura genomului, altele doar in cea a diverselor viscere, in secretiile hormonale, in comanda centrilor nervosi sau doar intr-una care ascultar de reguli formale de organizare a activitatii.

Trebuie sa mentionez ca avansarea acestui termen de "spiritualitate" animala am mai facut-o si din ratiuni cognitive, ca un preambul spre ascultarea rigorilor conceptuale si metodologice ale propriu-zisei cunoasteri zoopsihologice si etologice. Am facut acest lucru deoarece cand inca explicarea comportamentului sa afla doar la nivelul unor inca neinitiati, cunoasterea comportamentului animal apartine unei asa zise psihologii populare, celeia care se pastreaza peste generatii fara a fi consemnata in manuale sau tratate, interesanta insa pentru intelegerea modului de comportare atat a multor specii de animale din natura, cat si pentru cel de reflectare a raportului raportului om-natura. Este vorba de acele aspecte fenomenale, in care deseori "spirutalitatea" animala ajunge a imbraca forma unor veritabile totemuri sau mituri, cu simboluri magice atribuite animalelor, care ajung a fi sacralizate, mistificate de popoare intregi. Caci de un mod sau altul de comportare al animalelor de acest fel, se stie, s-au legat si se leaga veritabile profetii, cu numeroase superstitii, cu intrupari in animale a unor duhuri, cu virtuti sau facultati mentale deosebite atribuite acestora, cu care erau considerate a fi inzestrate pe drept si pe nedrept. In termenii unei asemenea "spiritualitati" pe coiful vechilor vikingi, a vechilor greci, a vechilor daci . era zugravit un zimbru, la fel pe scutul lor. Pe emblema vechii Dobroge era incrustata forma gratioasa a unui delfin; monedele histriene aveau incrustate pe anvers corpul unui delfin; corabiile diverselor popoare antice aveau sculptate in prova forma fioroassa a unui monstru marin; vacile si in actuala Indie sunt considerate animale sacre; emblema actuala a Romaniei contine aceleasi doua forme gratioae a doi delfini iesiti din apa . Unele sunt realitati fenomenale incontestabile, traite din plin la nivelul constiintei primare a oamenilor; altele desi privesc doar un anume mod de comportare al animalelor, fac totusi parte de constiinta oamenilor.

Cantatul cocosului pentru multi mai are o valoare doar de simbol. Mii de ani insa, pana sa se ajunga la a se produce ceasornice in serie, pentru oameni acest comportament natural al cocosului a reprezentat un reper temporal valoros, pentru a se scula pentru munca campului, pentru a-si face rugaciunile etc. A fost unul la fel de real si obiectiv pe cat era si cel "muncitor" al albinelor, de construire a fagurilor, care-i serveau in mod egal ca hrana si ca adapost. Pasarile se comportau intr-un fel fel interesant, albinele in alt fel . Cu o dibacie aparte paianjenii isi tes panza in cate un colt de cladire, ca sa intre in ea o musca ratacita din eternul camerei si pe care s-o poata ulterior devora. Mai incolo sub streasina va putea fi vazuta o randunica adunand noroi ca sa-si cladeaca cu mare migala cuibul, pe urma cu aceasi migala aducand insectele prinse in mare viteza si aduse ca hrana puilor. Sunt comportamente de mult cunoscute, cu mult inainte de descrierea lor in manualele sau tratatele stiintifice de astazi. Fireste, la aceste cunostinte se adauga ceea ce ne este de asta dat in documentarele de televiziune, cum are loc admirabilul comportament migrator al somonilor, care cu imense sacrificii infrunta riscurile urcarii in amontele raurilor, pentru ca in apele curate de la izvoare, feriti de orice risc de a mai fi mancate de alte specii de pesti, putinele exemplare ramase in viata sa depuna icrele. La fel mai incearca si sturionii nostrii, sa urce amontele Dunarii, pana in zona Portilor de Fier, unde acestia au migrat intodeauna, pentru a-si depune acolo icrele pe fundul stancos si bine ventilat de apele repezi ai cazanelor; la fel incearca si anghilele din apele marii si din cele dulci din Delta sau cursul inferior al Dunarii, sa se intoarca in Marea Sargaselor, la o distanta de cca 11.000 Km inapoi, unde sa depuna increle la adancimi de peste 300 m si pe urma sa moara . Sunt reactii sau manifestari comportamentale, cu desfasurare spatio-temporala ampla, cu radacini organice profunde, deseori asemanatoare si analoage celor zgandarite in zilele noastre de filmele sexy si porno, care scapa controlului imediat al constiintei, cu profunda putere impregnanta si influentare ulterioara a intregii conduite individuale si de grup .

Toate acestea sunt realitati comportamentale incontestabile, deseori trecute in categoria exotismelor, pe care totusi animalele le manifesta si care deseori sunt greu de clasifcat si integrat stiintific si cu atat mai putin de comparat cu comportamentul uman. De aceea, pentru modul lor deseori incoerent si imprecis de reprezentare si explicare, am procedat la a-i categorisi in sfera manifestarilor "spiritulitatii" animale. Iar sirul exemlelor de acest fel ar putea continua mult, care in final il a include si pe om, ca parte a naturii in care traieste si din care s-a desprins. Desigur, deseori aceste manifestari apar indepartate si straine omului; alteori insa sunt izbitor de asemanatoare si apropiate cu comportamentul uman. Ne-o confirma miscarea capului noului nascut, aceasi in "forma" la toate mamiferele; ne-o confirma si modul cum ochii adolescentului se aprind si intreaga-i reactivitate se disponibilizeaza la lupta oarba daca cumva isi va vedea iubita la brat sau in intimitatea unui coleg sau prieten etc. Fapte pe care de unii sunt tratate cu ignoranta, care insa - lucru curios - nu inceteaza sa ramana interesante.

Intre timp viata deja a putut fi reprodusa in eprupeta, unde clonarea identitatii unei fiinte a ajuns la mana ingineriei genetice; mecanismul defectat al batailor inimii a ajuns sa fie reparabil chirurgical cu nimic diferit de cel al motorului la un service al unei masini; hranirea artificiala sanguina sau bucala a unui organism nu mai este de mult o problema; cu instrumente miniaturale se patrunde adanc in masa creierului pentru a pune in functiune sau de a scoate acolo din functiune circuite de comanda neuronale, pentru a reprezenta structuri responsabile procise de stari subiective tot mai bine definite etc.

Cu punct de plecare din fapte de acest fel, orice om se poate intreba cu temei asupra apartenentei totusi a unor manifestari aici etichetate generic ca "spiritualitate" animala: la natura ar spune unii; la constiinta umana altii. Adica, cat de exotic s-ar manifesta, capacitatea de producere si directionare a vietii si a comportamentului animal in toata diversitatea sa de forme este de neconceput in afara naturii, a legilor ei de organizare, care functioneaza independent de om si ceea ce acesta simte sau gandeste. Pe de alta parte, numeroase manifestari comportamentale, cele care se produc si se reproduc in habitatul uman, nicicand si niciunde nu sunt de gasit in natura. Atunci sunt considerate produse antropomorfe sau ale constiintei umane. Aceasta pentru ca ele sunt rezultatul transformarilor pe care omul le-a facut in natura, prin care a influentat viata si comportamentul multor specii de animale. Punctele de vedere aici se impart intre: cel al naturalistului - pentru care fenomenele de comportament de orice fel apartin de natura si cel al sociologului - care in explicatiile sale date acestor fenomene va incerca tot mai mult sa se bazeze pe datul social. La mijlocul drumului dintre ei se afla moralistul, care va incerca sa dea sens si sa explice semnificatia transformarilor favorabile si nefavorabile din raportul om-natura.

Din ratiuni de constiinta de acest fel multi oamenii decid sa adaposteasca in interiorul caminului lor exemplare dintr-o specie de animal sau alta; dar interesant, din aceste ratiuni similare deseori demnitarii insasi procedeaza electoral sa sustina cauza supravietuirii a cate unei specii de animal din natura, a unor institutii care servesc cauza pastrarii frumusetilor naturii . Pentru aceastia este o cale sigura pentru a avea asigurat un vot in plus din partea alegatorilor - iar iubitorii de natura si a frumusetile ei sunt intr-un numar apreciabil; pentru multi specialisti in domeniu devine o cale de care sa lege ambitii si veritabile cauze profesionale. Si cand se intampla asa, tratarea problematicii "spiritualitatii" animale ajunge implicit una de antropologie culturala. Pentru ca din acest moment, nu este chiar indiferent cum este reprezentata social problematica "spiritualitatii" animale; nu este cu atat mai putin indiferent cine se ocupa de studiul acestor fenomene, rezolvarea problemelor sale este efectuata chiar de initiati in domeniu. Adica, problema "spiritualitatii" animale devine una efectiv de constiinta: de cum ea este solutionata, de exemplu, in cazul scaparii de sub control a inmultirii cainilor comunitari un primar isi poate pierde mandatul (a); de cum ea nu este rezolvata, de exemplu, intr-o institutie muzeala, cum este Delfinariul din Constanta, care in ultimii 20 de ani aceasta se plaseaza pe un traseu de cadere libera in ceea ce priveste atat calitatea spectacolelor demonstrative realizate, cat si a interesului publicului fata de astfel de motive (b). Si nimeni pentru aceasta nu isi pierde mandatul (c). Sufera insa o populatie de milioane de vizitatori, pe nedrept privata de beneficiile unei asemenea forme de cultura stiintifica.

Dar adevartele dificultati ce privesc implicarea "spiritualitatii" animale in actiunea asupra constiintei oamenilor pornesc de abia de aici, de la admiterea si recunoasterea acesteia ca obiect de cunoastere (macar si cu statut provizoriu) spre si dinspre culmile cunoasterii si culturii stiintifice. Aceasta pentru ca omului civilizat modern ii scapa deseori faptul ca, la origine, insasi propria sa constiinta a apartinut pe de-a intregul naturii, care ca sa se poata manifesta si desprinde de ea, mai inainte a presupus aparitia si dezvoltarea unor structuri de suport, a unor puternice energii motivationale .., toate intamplate intr-un timp natural-istoric, in decurs de multe zeci de milioane de ani si nu intr.unul social-istoric, a doar cateva zeci sau sute de ani, cum adesea se crede. De aceea, cu reiterarea exemplelor de mai sus, se va intelege de ce fara autoritatea unor specialisti in cunoasterea comportamentului animal niciodata un primar nu-si va convinge cetatenii de necesitatea eutanasierii cainilor comunitari, pe care sa ajunga sa o faca ei insisi fara apelul la bani publici. Mult mai, dificultatea creste considerabil cand problema devine dependenta de schimbarea de mentalitate a unor autoritati, demnitari publici municipali, judeteni sau nationali - pentru a caror lecuire inca nu s-a descoperit medicamente injectabile intru iluminare mentala. Pentru ca, multi dintre acestia pentru nimic in lume n-ar recunoaste, de exemplu, faptul ca viata si comportamentul delfinilor cand sunt pusi in circuitul cultural-stiintific este un lucru cat se poate de serios si nu un joc gratuit al sufletului uman, ca "educarea" acestor animale este in acelasi timp un mijloc eficient de actiune asupra constiintei largului public, de educatie ecologica .si nu doar de agonisire a unor venituri din taxe intrare. O activitate pe care, totusi, n-o poate efectiv face orice neinitiat, care sa aiba eventual clase cat mai putine dar obedienta cat mai mare[2]. Si fireste, de aici si pana ca aceasta "spiritualitate" a delfinilor sa fie negata sau mistificata nu mai ramanea decat un pas, facut si acesta pana la urma, cu efecte dintre cele mai nefaste atat asupra naturii, cat si asupra omului, ca sa nu mai vorbim asupra calitatii spectacolelor demonstrative practicate.

Asa se face ca interesul omului fata de "spiritualitatea" animala, in final, pentru cunoasterea comportamentului animalelor este practic inseparabil de constiinta umana, de constiinta pozitiei sale in natura. Aceasta constiinta isi are originea in vremuri istorice indepartate, cand natura actiona asupra omului atotputernica si dominanta; prezenta este si acum, cand deja omul trebuie sa faca din natura un aliat cat mai apropiat. Mai mult, caminul omului trebuie sa dobandeasca in actiunea acestui raport noi valente afective, pentru a se putea identifica cu aceasta natura si sa se si distinga de ea. Chiar daca este vorba de habitatul sau, aici omul trebuie sa-si valorifice atat propria-si activitate productiva, dar si un mod al sau de gandire obiectiv, cu autonomie si independenta fata de multitudinea fenomenelor naturale, care pot foarte bine nici sa nu-l priveasca nemijlocit. Fireste, cauza acestei "spiritualitati" animale este deja ceva mai compexa decat ratiunea adesea aproape stupida, pentru care unele rase de caini ajung a fi cultivate doar pentru simpla expresivitate antropomorf tatos masculina sau feminina a mersului lor. O tendinta aparent inofensiva si tolerabila, nu si in cazul unor animale cum sunt delfinii, a caror existenta in decursul delfinogenezei a fost todeauna independenta de om si activitatea lui productiva.

Viata de fiecare zi arata ca problemele "spiritualiatii" animale isi pastreaza o incomesurabila actualitate. In acest sens se stie ca exista un anume mod cvasi-humanoid de interpretare si explicare a comportamentului multor specii de animale domestice si salbatice. Prin aceasta ele isi depasesc de multe ori conditia lor naturala in care au evoluat, pentrru a se insera de acum artificial in continuarea propriu-zisei spiritualitati umane. In constiinta acestor oameni animalul plimbat cu lesa prin expozitii si targuri ajunge sa aiba sensibilitate la frumos, sa "stie" ceea ce-i bun si rau; in casa animalului i se confera un rang social, unde acesta se bucura si i se si acorda un respect corespunzator[3]. Pozitia sociala a unor asemenea animale, grija care li se poarta, unde dorm, ce mananca . devin de acum de invidiat pentru insasi oamenii de rand, lipsiti de o minima ocorotire sociala. In multe parti ale globului exista spitale, asistenta medicala specializata, servicii funerare .toate destinate animalelor de companie, in timp ce oamenii ajunga sa moara pe camp sau pe strada mai rau decat animalele[4]. Din aceasta perspectiva actualitatea subiectului "spiritualitatii" animale trebuie cautata nu in natura, ci in ordinea stramba din societatea omeneasca, incapabila sa evalueze locul unor astfel de animale in raport cu omul, sa aleaga mijloacele si atitudinea adecvata pentru a se lepada de cainii vagabonzi, de miile de sobolani din canale, ca si de alte animale generatoare de disconfort.

In aceasi ordine ideatica se incrie interesul fara margini pentru fantezia creatoare de personaje simbolice cu animale si comportamentul acestora a creatorilor de desene animate, a celor care realizeaza diverse trucaje cinematografice. Sunt imaginate si realizate pe banda magnetica sau pe pelicula cele mai nastrusnice moduri de comportare ale animalelor. Daca cu un secol doua inainte ele erau doar personaje de fabule si povestiri, acum au devenit personaje vii si atractive pe ecranele televizoarelor. Ratoiul Donald, soricelul Micky, ursul Baloo, pantera Baghera . - aflate in intimitate cu o fetita sau cu un baietel ca Moglie .., sunt tot atatea personaje deja consacrate. Oportunitatea prezentei lor pe ecrane   - si deci in familiile noastre, nu mai este o problema discutabila. Viata "spirituala" a acestor animale face parte din viata noastra, la care tinem si de care nu ne mai putem dispensa. Ei corespund unui nivel si unei forme larg raspandite de cunoastere culturala. In acest sens simboluri ajung pana si animalele adapostite in stare vie in amenajari anume create, uneori si cu titulatura muzeala. Delfinul Flipper a ajuns personaj de legenda cu raspandire universala; performantele delfinilor Harly, Boby, Marina s.a. de la Delfinariul din Constanta sunt de antologie; nu mai putin reputatia ineditei colectii de sturioni de la Acvariul constantean. Prin aceste personaje se reprezinta heraldic un oras intreg, un colt de tara si chiar o tara intreaga.

Este important de relevat ca in constiinta unei comunitati semnificatia termenului de "spiritualitate" animala poate fi si ceva care sa tina doar de traditie, obiceiuri etc. Adica, ceva pe care omul il admite si-l cultiva in familie sau cu ocazia unor sarbatori, cu personaje animale aceleasi din generatie in generatie la fel. Adica, nu pentru ca unii din respectiva comunitate ar fi facut unele observatii aparte, ci pentru ca asa spun obiceiurile din batrani, care unele sunt intr-un sat de pescari, altele intr-un catun din munte; eventual doar pentru ca asa scrie in Biblie, unde se admite ca animalele sunt dotate cu "suflet", cu un "suflet" diferit de cel al omului, reproducandu-l pe acesta . Iar daca totusi acest lucru ajunge pana la urma admis, manifestarea lui devine posibila doar dependent de societatea umana, de vointa oamenilor, dupa modelul sau chipul omului, al unor oameni alesi dintre ei . Pentru toti acestia comportamentul animal inca nu exista ca atare, ca o secventa distincta a naturii, ca un univers distinct de cunoastere, ci doar ca o realitatea mitica aflata in ceruri, de subordonat unor interese de grup, conceptuale etc.

O "spiritualitate" animala mai poate exista reprezentata si in povesti, fabule .., una comparabila cu de din filmele de desene animate etc. Acolo animalele pot sa se comporte in forme foarte diverse, dar nu ca fiinte apartinand naturii, ci doar reproducand "in mic" comportamentul uman. Pentru ca, de fapt, prin acest doar imaginat al lor comportament "spiritual" animalele trec de la a reprezenta simple intrumente simbolice educativ formative a constiintei copiilor, la unele prinse in jocul de interese primare si deseori vulgare ale oamenilor. Nu intamplator, un asemenea om si observator al comportamentului animalelor ramane de a dreptul fascinat sa constate ca un animal saliveaza atat de asemnanator si totodata atat de diferit de om; de faptul ca toata curtarea si viata sexuala a animalelor este o replica plina de insemnatate pentru ceea ce inseamna dragoste si viata sexuala la om . Si aceasta pentru ca omul si comportamentul sau sunt conceputi si ganditi ca fiinte celeste si divine, aflate deasupra naturii, o superioritate care adesea ajunge sa aiba si coloratura etnica[5]. Aici termenul de "spiritualitate" animala devine unul ideologic, de agrenat in dispute politice, chiar interegionale.. Si cu cat nivelul de cultura democratica este mai scazut, cu atat oamenii se comporta mai asemanator cu animalele. Poate nu intamplator in unele parlamente deputatii la propriu ajung lsa aduca la tribuna cate un ciolan, se fac apeluri in termenii de "mai animalule", sa produc acolo chiar altercatii fizice etc.

O problema ajunsa deja a fi tot mai larg discutata se refera la cadrul institutional adecvat studierii "spitualitatii" animale. Aceasta, pentru ca cel institutional al familiei, unde ea debuteaza ca un hoby, repede ajunge epuizat. Exista in acest sens unele limite acceptate intre care exemplare de animale dintr-o specie sau alta isi pot imparti habitatul cu omul. In completarea cadrului familiar vine cel institutional, uneori chiar al unor gradioase institutii de specialitate, cum sunt muzeul de stiinte ale naturii, universitatile de specialitate, gradina zoologica, rezervatiile naturale s.a. Din ratiuni metodologice si cognitive, pe toate acestea Bacescu le-a integrat muzeului de stiinte ale naturii, ca fiind locul cel mai adecvat investigarii si reprezentarii diverselor forme si secvente intime de manifestare a vietii si comportamentului in natura, organizarii pe nivele ierarhice diferite ale materiei vii, ca fiind unul generos si adecvat pentru realizarea unor generoase sinteze dintre fenomenele naturale si cele sociale. Aceste muzee au avut si au o indiscutabila valoare cultural antropologica, cu adevarat provocatoare pentru cei interesati de cunoasterea comportamentului animalelor. Deoarece, prin propunerea metodologica facuta de Bacescu, se pretinde a se aduce la acelas numitor - deci in cadrul aceleiasi institutii muzeale - comportamentul aliniat in sir indian la homarilor de pe fundul intunecat al marii, cu cel de mers pe picioarele din fata al unui caine din spectacolul de circ, ca si cu cel al lupului din povestea Scufitei Rosii. Am imaginat conceptul de "spiritualitate" animala tocmai pentru a le putea cuprinde intr-un tot pe toate acestea. Adica de a le cuprinde si asemana, dar si de a le putea corespunzator deosebi: comportamentului de migrare al homarilor de pe fundul marii sa se indice suportul instinctiv, ca zestre de comportare filogenetica, determinata natural istoric; mersul pe labele din fata ale cainelui ca pe o simpla excescenta (de-formata antropic) a disponibilitatilor de control al comportamentului etc. Doar institutiei muzeale i se mai poate pretinde sa faca fata unei asemenea pretentii, ca sa creeze asezaminte unde sa se poata proiecta si reproduce - macar virtual si teoretic - conditiile in care homarii se aliniaza in sir indian pentru migrare, sa reprezinte aceasta creatie a naturii ca pe o valoare, una care la nevoie sa fie pastrata si cultivata pentru generatiile urmatoare; doar unei asemenea institutii i se poate pretinde sa imagineze dipozitive care sa insoteasca acest comportament al homarilor in mediul natural, sa cuantifice agentii stimulatori si reactiile cestor animale in "bezna" adancurilor; pe de alta parte, tot ea sa elaboreze metodologii care sa evidentieze cat de mult in circuri comportamentul diverselor specii de animale poate fi deformat antropic; sa faca din diversle manifestari de comportare ale animalelor un obiect de cunoastere comuna si stiintifica.

Toate cele reproduse mai sus despre "spiritualitatea" animala, fara pretentia de exhaustivitate, ar putea fi in orice moment considerate lovite de nulitate si de pus la o parte ca fiind simple speculatii deplasate si sterile. Aceasta insa doar daca respectivele incercari vor fi gasite fara nici un corespondent in viata sociala sau fara acoperire fenomenala naturala; nu mai putin daca referirile facute nu vor fi sustinute prin aplicatii, daca nu se va gasi un anume domeniu al practicii sociale unde "spiritualitatea" animala sa ajunga o sursa apreciabila si reusita de sinteze cu valoare pentru activitatea umana. Domeniul care s-a dovedit sa satisfaca cel mai bine aceste pretentii a fost cel muzeal, cel de expunerea a faunei in stare vie, de socializaare pe aceasta cale a cunostintelor despre viata si comportamentul multor animale interesante din natura.

Mai departe, se poate spune ca un astfel de domeniu formal muzeal si interes aparte pentru viata si comportamentul pestilor si delfinilor este Complexul Muzeal de Stiinte ale Naturii din Constanta.Obiectul sau principal de preocupare (adapostire, intretinere si valorificare) a animalelor vii, cu deosebire, pesti, delfini, pasari. Parte a acestei institutii este Delfinariul din Constanta, care si-a deschis portile la public in vara anului 1972, o perioada altfel infloritoare remarcabila pentru intreaga viata spirituala romaneasca. Era primul delfinariu public din intreg S-E al Europeri, alaturi de alte doua militare existente atunci, una la noi si alta la rusi in Uniunea Sovietica.

Ar fi fost insa total deplasat sa se vorbeasca aici de o asemenea "spirtualitate" animala, inclusiv de cea a unui animal recunoscut pentru inteligenta sa - cum este delfinul - daca, in acord cu ordinea din sistemul de adapostire muzeal clasic, ei ar fi fost expusi aici doar in stare naturalizata (adica sa se observe inteligenta la niste fiinte impaiate) - ca in orice muzeu clasic de stiintele naturii; de asemenea, deplasat ar fi fost la fel sa se vorbeasca de o asemnea "spiritualitate" animala daca, in acord cu ordinea din sistemul institutional al gradinilor zoologice sau din acvariile publice, delfinii in bazin ar fi expusi acolo cu nimic diferit cum sunt expuse si puse in circuit public leii, crocodilii, maimutele, serpii, pestii s.a.m.d. Din ratiuni care vor fi dezvoltate mai departe, nici in aceasta din urma situatie nu se poate inca vorbi de o propriu-zisa "spiritualitate" a delfinilor. Cu deosebire pentru ca fata de astfel de delfinii expusi si valorificati oamenii nu dovedesc interes si nici atractivitate epistemica de nici un fel. Iar daca mai poate fi astazi cineva interesat de observarea unor delfini naturalizati, de niste delfini care doar inoata in masa apei cu nimic diferit decat niste pesti sau chiar nevertebrate, acestia sunt doar un numar extrem de rastrans de specialisti. Ori numai prin acesti specialisti comportamentul delfinilor in captivitate nu satisface conditiile manifestarii unei propriu-zise "spiritualitati" delfinice. Doar daca respectivii delfini din bazin vor gasi aici conditii optime de "educatie", de invatare, de a se juca in cele mai diverse forme, sa comunice intr ei si cu omul etc. Atunci lucrurile se schimba. Pentru ca prin a-si insusi astfel diverse deprinderi, proband o zburdalnicie vie .interesul fata de delfini dintrodata se va starni la cote incomparabile. Dintrodata delfinii vor dobandi duh, si aceasta nu numai la nivelul celui mai anonim cetatean vizitator, dar si al celui mai inalt demnitar. S-au nascut astfel necesarele atuuri ca viata si comportamentul acestor animale sa emana o propriu-zisa "spiritualitate" delfinica.

Pot fi aceste atuuri sau premize considerate virtual indeplinite, numai ca distanta de la mintea delfinului de abia capturat din natura lui marina si amplasat in bazin - de fapt un veritabil tabula rassa - si pana cand acesta aici se va "insufleti" si "spiritualiza" este imensa. O distanta care, asa cum am mentionat mai inainte, il include si pe cel mai anonim vizitator, pe cel mai inalt demnitar, nu fara a trece insa si pe la specialistii in intretinerea si "educarea" acestor animale. Pentru ca acestia din urma sunt cei destinati sa dea lor duh, sa le faca atractive pentru largul public si interesante in mod egal pentru organele de decizie ale societatii. Nici unul dintre ei nu pot fi scosi din aceasta ecuatie cu trei necunoscute a "spiritualitatii" de acum delfinice; la fel, pentru ca duhul "spiritualitatii" delfinice sa ajunga sa fiinteze este nevoie ca toate cele trei variabile ale ecuatiei sa atinga valori incontestabile si apreciabile pe taramul aplicativ al culturii stiintifice. Iar daca cumva buna functionare a unei asemenea institutii ajunge sa schiopateze - pentru ca odata ea a fost de a dreptul infloritoare[6], cauza se afla cu siguranta tot la nivelul a cel putin a unuia din parametrii ecuatiei mentionate. Astfel, in termenii ecuatiei de mai sus daca un comentator mai hatru dar documentat o sa intrebe insinuant, de ce bunaoara acum Delfinariul din Constanta nu mai mrege, sau mai precis, de ce nu mai merge la parmetrii valorici de mai inainte, raspunsul se va dovedi simplu: pentru ca la vremuri schimbate materialul uman nu mai este acelasi Si aceasta in nivelul valorilor celor trei variabile: al vizitatorilor, al edililor care au la acea vreme avut atunci taria si curajul sa dea nastere unei asemenea institutii, dar si la cel al nivelului de competenta al specialistilor[7]

Vine acum insa timpul functionarului public de la primarie sau prefectura  - o persoana importanta in ecuatia fenomenului "spiritualitatii" animale. Este o persoana pentru care tot ceea ce inseamna "spiritualitate" delfinica se reduce aproape in intregime la realizarea de venituri, eventual repartizarea unor fonduri de la buget pentru fiintarea unei institutii, cu deosebire cand exista probleme in fucntionarea acesteia. Un astfel de functionar va fi incapabil sa inteleaga cat un asemenea municipiu, judet sau chiar tara - institutia fiind de rang national - pierde de fapt cand cultura "spiritualitatii" delfinice ajunge aici la a se devaliza. Pentru ca adevarata pierdere, daca se produce, aceasta priveste nu atat cunatumul veniturilor tot mai reduse obtinute din taxe de intrare - nu neglijabile totusi intr-un municipiu turistic, ci la cel al constiintei largului public, al insensibilizarii lui progresive fata de frumosul natural al locului, al deceptionarii constiintei acestui public de a mai avea parte de astfel de forme generoase de cultura; cu atat mai mult la constatrea faptului ca propriu-zisul domeniu de plicatie ajunge hranit cu fetisuri sau surogate de "spiritualitate" animala, cu neputinta sa inalte si sa realizeze procese culturale de socializare, de difuzare la nivelul largului public a progresleor stiintifice realizate in cunoasterea pestilor, a delfinilor etc. Pentru ca (atentie !), consumatorul de rand de cultura stiintifica si de orice fel, nu va reclama nicicand lipsa sau calitatea proasta de astfel de produse de pe piata, din circuitul national sau universal, asemenea lipsei de alimente sau de hrana organica. Pentru care sunt critici de specialitate sa le puna in evidenta - dispusi mai mult sau mai putin sa scrie adevarul. Este insa o lipsa care, in acest caz, se va resimti la un nivel mult mai profund al confruntarii omului cu natura, la cel in care omul va intampina tot mai multe dificultati la a-si onora pozitia de fiinta generica, dobandita in devenirea sa antropologica si culturala in fata naturii. O situatie care se repercuteaza direct asupra sanatatii lui mentale si corporale, a modului de gandire a relatiilor inter-umane, a capacitatii lui de a se reinoi, de a "vindeca", de a "ierta". Este o deficienta care fara a durea ajunge sa se asimileze visceral. Si cand un functionar public ajunge incercat de o asemenea stare, acesta este un om pierdut pentru ceea ce inseamna cauza realizarii unei culturi stiintifice.

Problema "spiritualitatii" oricarui animal, in final, se desavarseste aici la nivelul raportului om-natura, in care insa omul in fata naturii apare nu doar ca fiinta biologica, ci si ca una culturala. J. Huxley la inceputul secolului trecut a fost printre primii marii biologi ai lumii care a atras atentia asupra acestei posturi mai noi a omului in fata naturii, din care confruntare cu ea, el trebuie sa se detaseze nu printr-un canin mai mare in rapunerea prazii sau a dusmanului, nu printr-o pilozitate mai crescuta in fata infruntarii frigului, nu printr-un ochi cu o acuitate vizuala mai crescuta (si nici macar prin tupeu) ., ci printr-un nivel superior de reflectare si intelegere a lumii inconjuratoare, a frumusetilor acesteia, a insemnatatii valorilor sale morale s.a. In cazul omului este deci vorba de un caracter nou si aparte, unul ce actioneaza la nivel supra-organic, unul care insa intra la fel sub incidenta aceleiasi legi a selectiei naturale[8], unul care se supune la fel legii luptei pentru existenta ., ale caror efecte se inregistreaza la nivelul marilor grupuri sociale, al populatiilor. Iar aici, asa cum spune Irenne-Eibesfeld "dezvoltarea filogenetica si dezvoltarea culturala se supun acelorasi legi functionale, iar evolutia culturala repeta pe o treapta superioara a spiralei dezvoltarii evolutia biologica". Astfel ca, problema mai inainte ridicata, a acelei "spiritualitati" delfinice de la un delfinariu public ca cel contantean, poate sa devina cat se poate de serioasa, una de antropologie culturala si nu simplist epuizata la veniturilor realizate din taxele de intrare pentru vizionare.

In continuare trebuie evidentiat faptul ca, cu deosebire in practica de lucru a delfinariilor publice, se savarseste o eroare metodologica fundamentala: problema raportului om-delfin se vrea epuizata de cele mai multe ori fie prin coborarea omului "la apa", prin invitarea acestuia sa inoate alaturi de delfin . fie prin invocarea unui sentiment de compasiune adanc si nemasurat uman fata de delfini, unul cu datare de la Herodot cu doua mii de ani in urma, cand se spunea ca si delfinii au fost candva oameni si ca numai din porunca lui Dyonisos ei au schimbat apa cu pamantul ca mod de viata. Ori omul de astazi in fata delfinului trebuie imaginat intr-o postura total diferita, intr-una care omul sa se recunoasca a fi o fiinta inarmata pana in dinti, ca dispunand de o forta capabila sa distruga de cateva ori mai mult decat intreaga natura care ne inconjoara, sa rapuna orice viata din ea, din care si el face parte. Altfel omul in acest raport om-delfin, om sau altasecventa a naturii nu face decat sa se ascunda dupa deget. Practica vietii sociale a aratat ca o asemenea forta lasata necontrolata sau coborata la nivelul anterioarelor confruntari primare decise doar la nivelul caninilor sau ghiarelor . , fireste, ajunge a-l distruge in cele din urma pe om si pe semeneii sai. Nici un moment aceasta postura a omului nu trebuie tainuita cu atat mai putin cu cat delfinii sunt insa cunoscuti ca fiinte "bune", nu se cunoaste caz in care un om sa fi fost atacat si omorat de vre-un delfin, chiar de unul de cate ori mai mare in greutate ca acesta; mai mult, povestiri inca din antichitate vorbesc despre intamplari in care delfinii au salvat oameni de la inec.

Este nevoie de evocarea posturii superdotate tehnic si militar al omului in fata naturi si a delfinilor in particular, fara de care nu se va putea explica niciodata pescarii din anii '50 la Marea Neagra sacrificau delfinii cu sutele de mii (inca erau) cu scopuri industriale; fara nici o urma dintr-un astfel de sentiment herodotian revista National Geographic reproducea mai in numerele trecute imagini de cosmar, in care pescarii japonezi cu o cruzime sangeroasa greu de imaginat, sacrificau delfinii fara alt rost decat aceea punitiva, pentru ca acestia i-au golit plasele de peste . Sunt exemple in care postura omului in fata delfinului si implicit a naturii de loc nu-l distinge si-l inalta pe om la postura unei fiinte generice si culturale[9]. De ce "spiritualitate" delfinica ar putea fi vorba in aceste situatii ?! Dar oare, care altfel de sentimente i-au incercat si manat pe acei lucratori si personal de la Delfinariul din Constanta, institutie eminamente cultural stiintifica, cand, in anul 1983, ca sa-si pastreze avatajele asigurate de o ordine de stat totalitara, nu s-au dat la o parte sa otraveasca pe cei mai buni si bine dresati delfini de atunci - care mangeri, tot de atunci, gestioneaza decaderea progresiva a acestei institutii ?! Si toate acestea s-au intamplat si se intampla intr-un stat si municipiu resedinta de judet, pe a caror emblema se afla reprezentata heraldic forma gratioasa a corpului a doi delfini. Si ce daca ! Dar cate alte rele de atunci nu s-au tot facut dupa acelasi tipic ?!. Ai "nostrii" sa traiasca !

Asemanarilor si deosebirilor dintre comportamentul animal si cel uman cercetatorul are toate motivele ca intru final sa se intrebe asupra naturii insasi a fiintei umane. Aveam aici cazul particular al omului care dovedeste un interes aparte fata de delfinul care stie sa loveasca mingia la tinta si sa nu dovedeasca nici un interes  fata de cel care-i apare in fata in stare naturalizata; acesta are, de asemenea, motive sa considere ca aceasta atractivitate este naturala si fireasca, ca neavand in sine nimic divin si comun cu cea care la Mecca atrage intr-o anumita perioada a anului (pentru a vedea si saruta "lemnul sfant") peregrini cu sutele de mii; are, de asemenea, toate motivele, sa presupuna ca o asemenea atractivitate intr-o perioada istorica anterioara pe aceiasi oameni de rand ar fi avut mai repede darul sa-i ingrozeasca, constatand ca animalele pot sa fie in stare de asa-ceva . Sunt ipostaze care-l implica pe om in mai noua sa postura avantajoasa in cucerirea naturii, nicidecum indreptat spre contemplarea sau dojenirea ei indoiosatoare. Pentru ca, doar un asemenea om in fata naturii, a secventei sale comportamentale, va putea deveni dintrodata interesat si atras de ceea ce intr-o lovire a mingiei efectuata de animal, dincolo de eficenta sa in a-si satisface o nevoie primara, sa intrevada si o mica licarire de frumusete naturala, sa evidentieze implicarea cu obligativitate a unei sensibilitati naturale aparte, una care isi are originea si vine in completarea celei de reflectare senzoriala directa, a kinesteziei interactiunii dintr simturi si raspunsurile motoare. Acestea sunt manifestari reale si probatoare pentru actiunea incontestabila a unei "spiritualitati" animale, pentru angajarea unui nivel superior de integrare adaptativa la mediu; sunt manifestari a caror existenta nici nu se pune problema sa fie formulata fata de prezenta unor animale naturalizate, a unora inchise in spatele gratiilor sau aflate pe treptele inferioare ale filogenezei.

Neindoios, frumusetea naturii are in sine si elemente atractivitate divina, care au insemnatatea lor aparte. Nu acestea insa sunt cele decisive cand atrag toata admiratia si-l "cuceresc" pe vizitatorul unui delfinariu - fie el cel de rand sau un savant deopotriva, cand delfinul loveste cu capul mingia controlat si intr-o directie precisa. Pentru ca actul se produce si reproduce la fel ori de cate ori este nevoie, trebuie admis ca este o expresie a "spiritualitatii" animale. Niciodata insa toate acesta nu s-ar fi produs in afara unei intense activitati cognitive, de control si directionare a reactivitatii instinctive a delfinilor, de creare de modele stimulative adecvate valorificarii disponibilitatilor de receptie si raspuns cu care animalul s-a nascut, de control si autocontrol indemanatica a activitatii, de angajarea a unor procese complexe de invatare, de intensa activitate de comunicare, de antrenare libera si neinfranata a activitatii. Dimpotriva, ceea ce aici trebuie subliniat este faptul ca, elaborarea actului de lovire cu capul a mingiei de catre delfin presupune o intesa activitate investigativa, efectuata si baza si in prelungirea experientei conservate in numeroase reviste de specialitate sau monografii despre viata si comportamentul unor animale asemenea sau de alt fel, de studiu a vietii lor instinctive si inteligente, de avansare de ipoteze si teorii asupra modului cum acestea se orienteaza, cum isi controleaza comportamentul, cum se apara etc, de realizare in final de sinteze si comparatii intre ele, sustinuta de fiecare data de o tehnologie experimentala de varf etc[10]

Tabloul schitat mai sus asupra "spiritualitatii" animale, asupra atractivitatii pe care o poate trezi (vezi p. ), este departe de a fi exhaustiv; deseori ajunge de neacceptat pentru viziunile clasice muzeale de cercetare si reprezentare a vietii si comportamentului animal; este potrivnic opiniilor care neaga insemnatatea antropologica a implicarii dimensiunii culturale in realizarea echilibrului om-natura ., de conferi atractivitatii gasite in comportamentul animalelor (a delfinilor sau pestilor in particular) si intregului biotop in care acestea traiesc depline valente epistemice, de antrenare larga a multiplelor forme de gandire euristice sau algoritmica. Dar in acest spirit am gasit ca functioneaza astazi numeroase institutii muzeale, oceanografice si de cercetare din lume; in acest spirit au muncit si s-au distinct cercetatori de marca cum au fost J.Y. Cousteau, la acea vreme E. Racovita si pe urma M. Bacescu s.a.