|
|
|
<Orice miscare a sufletului isi are manifestarea ei naturala, vocea si gestul; intregul corp al unui om, toate expresiile faciale si vocale sunt ca si corzile de harpa, sunand exact cum le ciupeste miscarile sufletului>
Cicero, De oratore, 3.216
Jean Claude MARTIN, 1999:
1. GESTURI DEICTICE (gesturile degetelor)
a. marcatorii - cu un deget, de obicei indexul, se arata o directie, se vizeaza un punct precis sau o persoana;
b.<compteur-ii> - cu ajutorul lor, interlocutorul indica o ordine, de ex. Trei puncte sunt importante afirma, aratand trei degete;
c. <clestii> - de obicei, formati din index si degetul mare, indicand cel mai adesea precizia.
2. GESTURI PICTOGRAFE (deseneaza conturul obiectelor in aer).
3. GESTURI IDEOGRAFE (gesturi ale mainilor si degetelor care urmeaza traseul gandirii abstracte, evoca idei, concepte etc.)
4. GESTURI CANTITATIVE (sunt executate cu mana intreaga, in general mainile functionand simetric; delimiteaza un spatiu, incadreaza).
5. GESTURI KINETOGRAFE- gesturi efectuate de corp ori de o parte a corpului, prin care se <joaca> actiunea evocata; ex. Atunci s-a ridicat si simulezi ca te ridici ori A luat cartea si a aruncat-o si se simuleaza aruncarea unui obiect imaginar.
6. GESTURI RITMICE
a. gesturi de punctuatie - cele ce insotesc verbalizarea emitatorului, ritmeaza debitul sau ori sunt gesturi de ascultare activa, cum ar fi miscarea capului de sus in jos, care nu semnifica neaparat acordul, ci doar ca ai receptat mesajul transmis de interlocutor.
b. gesturi regulatoare de manipulare - in sensul ca il pot destabiliza pe interlocutor- ex. asculti, dai din cap cu semnificatia ca intelegi mesajul, apoi stopezi brusc gestul si il privesti cu capul imobil.
7. ADAPTORII- gesturi care pot insoti sau nu exprimarea orala; nu sunt, de obicei, controlate (mai sunt numite si gesturi care te denunta).
a. gesturi de autocontact (autoadaptorii)- gesturi indreptate spre sine, ce pot parazita mesajul si care sunt semnificative pentru starea psihica a locutorului- pot marca o stare de reflectie intensa ori o dificultate interna; ex. a te mangaia, a-ti atinge parul, a te trage de ureche, a te prinde de varful nasului etc.
b. adaptorii-obiecte - a lua anumite obiecte, a le manipula, deplasa etc., cel mai adesea inconstient, cum ar fi gestul de a te juca cu ochelarii, cu un stilou si altele.
c. hetero-adaptorii (gesturi de contact) - manipularea celuilalt prin luarea de mana, prinderea bratului, atingerea pe umar; gesturi mai frecvente in culturile latine, unde interlocutorii sunt mai apropiati spatial in timp ce comunica.
8. GESTURILE REFLEXE SAU AUTONOME- tremuratul, transpiratul, gura uscata etc.
(Sursa: Jean-Claude MARTIN, Le guide de la communication, Editions Marabout, Paris, 1999, p. 98 -110)
Bernard RIMÉ si L. SCHIARATURA, 1990
(clasificarea de mai jos priveste doar gesturile care insotesc discursurile):
1. GESTURI IDEATIVE- in acord cu variatiile formei discursului, aceste gesturi trimit indeosebi la procesul ideativ al locutorului, cum ar fi pauzele, accentuarile, variatiile de intonatie.
a) gesturi de marcaj - au un slab nivel de elaborare, adesea de alura ritmica. Pot insoti introducerea unui nou element in discurs; apar in fazele de ambiguitate verbala, punand accent pe un element specific al discursului cu scopul de a reduce ambiguitatea.
b) gesturi ideografice - au structuri mai complexe decat precedentele, urmeaza cursul gandirii abstracte si schiteaza, in spatiu, cursul logic urmat de locutor.
2. GESTURI FIGURATIVE- figureaza discursul prin intermediul posturii adoptate de mana ori prin deplasarea sa in spatiu.
a) gesturi iconice - reprezinta, dupa caz, forma obiectului evocat (gesturi pictografice), actiunea caracteristica obiectului evocat (gesturi kinetografice) ori relatiile spatiale ce se stabilesc intre doua sau mai multe obiecte referentiale (gesturi spatiografice);
b) gesturi pantomimice - in aceste gesturi, reprezentarea tinde sa depaseasca, in general, simpla gestualitate a mainilor, extinzandu-se la tot corpul si devenind, in acest mod, pantomima; locutorul <joaca> integral rolul referentului, fie ca este vorba de o persoana, un obiect ori un eveniment.
3. GESTURI EVOCATIVE
a) gesturi deictice ori de indicare - acestea puncteaza directia obiectului referential, fie ca este real, virtual ori simbolic;
b) gesturi simbolice sau embleme - fata de gesturile prezentate anterior, acestea nu insotesc cuvantul, ci i se substituie. Sunt lipsite de orice raport de forma cu referentul fizic ori logic al discursului, au proprietatea de a face referinte la o codificare formalizabila. Au semnificatii precise, cunoscute in sub-cultura careia ii apartine locutorul; fiind echivalente lexicale, sunt traductibile in cuvinte.
(Sursa: B. Rime, L. Schiaratura, <Speech and Gestures>, in B. Rime, R. Feldman (ed.), Fundamentals of Nonverbal Behaviour, New York, Cambridge, University Press, 1990 sau
Grand dictionnaire de la psychologie, s.d. Henry Bloch et al., Larousse, Paris, 1991, p.147 - 150).
Paul EKMAN si Wallace V. FRIESEN, 1967
1. ILUSTRATORII- gesturi ce insotesc exprimarea verbala a locutorului; sunt gesturi ale mainilor, ce pot desena obiectul sau accentua o afirmatie ori o negatie.
a. Bastoanele - miscari verticale ale mainilor, prin care se accentueaza anumite cuvinte, dar pot avea si semnificatia de amenintare/ dominare;
b. Pictografele - gesturi ce deseneaza, in aer, forma obiectului evocat;
c. Pinetografele - descriu o actiune ori o miscare;
d. Ideografele - exprimari mai abstracte decat in cazul precedent, ale diverselor actiuni;
e. Deicticele - miscari prin care sunt aratate/ indicate obiecte, locuri, persoane;
f. Spatialele - gesturi prin care sunt descrise pozitiile diferitelor persoane ori obiecte;
g. Ritmicele - miscari ce exprima cadenta unei actiuni;
h. Ilustratorii emblematici - gesturi de substituire a unui cuvant (vezi litera V, formata din doua degete, pentru victorie).
(Reluand clasificarea de mai sus intr-o lucrare din anul 1979, P. Ekman arata ca ilustratorii pot avea functii diferite - bastoanele, pentru accentuarea unui cuvant, dar si sublinierea mai multor cuvinte, asa cum exista si gesturi care marcheaza punctuatia- vezi interogarea, pauza pentru virgula etc.).
2. REGULATORII- gesturi de reglaj, care mentin si regleaza schimbul verbal, de tipul ridicarii si plecarii capului pentru a aproba discursul, contactul vizual focalizat cu sensul de asteptare/ cerere de informatii si altele.
3. EMBLEMELE - sunt toate gesturile ce pot fi traduse in cuvinte, utilizate in mod constient de locutor - vezi indexul pe buze, pentru liniste.
4. MISCARILE AFECTIVE - gesturi ce comunica anumite stari sufletesti, implicand mai ales mimica faciala; au semnificatii transculturale identice.
5. ADAPTORII - gesturi de manipulare a unei parti a corpului ori a unui obiect, care nu sunt executate cu intentia de a emite informatii (individul le poate executa si atunci cand este singur).
(Sursa: Jacques CORRAZE, Les communications non-verbales, P.U.F., Paris, 1988, p. 72 - 87)
Yves WINKIN, 1993
1. GESTURI EXPRESIVE CVASIUNIVOCE (cum ar fi cele ale bratelor, degetelor etc.);
2. GESTURI FOARTE EXPLICIT CODIFICATE (apartin unor comunitati specifice - vezi surdo-mutii, de exemplu);
3. GESTURI RETORICE (preluate din arta retorica / exprimarea emotiilor);
4. GESTURI PRODUSE PARALEL UNUI ENUNT VERBAL (vezi mimica);
5. GESTURI PRODUSE IN TIMPUL VORBIRII FARA A AVEA O FUNCTIE PRECISA.
POSTURILE
Se spune deseori ca posturile sunt oglinzi ale atitudinilor psihice. Cel mai adesea se disting patru tipuri de posturi globale: de supunere, de dominanta, de respingere si <de partage>, fiecare fiind construita din posturi partiale ce vin sa intareasca ori sa destructureze exprimarea de ansamblu. Intelegem prin postura pozitia corpului sau a partilor sale, prin raport cu un sistem de repere determinate, deci orientarile elementelor corporale.
Cand spunem ca posturile sunt reflectari ale atitudinilor aceasta inseamna ca ele indica starea interna a persoanei - postura este kinezica (corpul), in timp ce atitudinea este psihica. Cercetatorii au identificat posturi de contractie, care exprima o atitudine de supunere, de extensie = dominanta, de apropiere = participare, de respingere = refuz/ dezacord. Orice schimbare de postura globala are o semnificatie ce permite sa <citesti> in timp real ceea ce se intampla cu interlocutorul. Ruptura posturii este foarte importanta deoarece este un <marcator kinezic> - daca in tipul unei discutii cu cineva si tu si el va schimbati pozitiile, acest lucru nu este intamplator: reactionati prin raport cu ceea ce se spune (deci are valoarea unei retroactiuni). Schimbarea de pozitie/postura aduce informatii pretioase despre maniera in care traim acel moment; percepand acele modificari decodificam schimbarile de atitudine. Cercetatori ca P. Spiegel si P. Machotka (Messages of body, The Free Press, 1974) vorbesc chiar despre unele grimase ale corpului (nu doar fata are grimase, ci si corpul). Alti cercetatori au realizaat chiar posturograme, adica reprezentari grafice ale modificarilor posturale concomitente cu verbalizarile (F. Deutch, 1952).
In orice caz, pentru a intelege mai bine interactiunile noastre va trebui sa fim atenti la relatia de complementaritate dintre enunturi si modificarile posturale - ele pot fi coerente sau incoerente, congruente ori incongruente s.a.m.d. De asemenea, miscarile bratelor s-au dovedit importante in analiza comunicarii nonverbale (ale palmelor, in special) - acestea sunt asimilate posturilor partiale (dupa Jean Claude Martin, Le guide de la communication, Marabout, Paris, 1999; vezi si Jacques Corraze, Les communications non-verbales, P.U.F., Paris, 1988).
Pentru aprofundarea problematicii abordate in curs recomand lecturi suplimentare din lucrarile de mai jos:
ABRIC, Jean-Claude - Psihologia comunicarii. Teorii si modele, Polirom, Iasi, 2002
BAYLON, Christian., MIGNOT, Xavier - Comunicarea, Editura Universitatii Alexandru Ioan Cuza, Iasi, 2000
BREMMER, JAN., ROODENBURG, HERMAN- O istorie culturala a gesturilor, Polimark, Bucuresti, 2000
CHARLES, R., WILLIAM,C. - La communication orale, Nathan, Paris, 1998
CORRAZE, J.- Les communications non-verbales, P.U.F., Paris, 1988
IRENA CHIRU, Comunicarea interpersonala, Editura Tritonic, Bucuresti, 2003
DUCK, Steve - Relatiile interpersonale. A gindi, a simti, a interactiona, Polirom, Iasi, 2000
MARTIN, J.C.- Le guide de la communication, Marabout, Paris, 1999
MYERS, G. E., MYERS, L.- Les bases de la communication interpersonnelle. Une approche theoretique et pratique, McGraw-Hill, Inc., Canada, 1984
