Gandirea - psihopatologia gandirii

GANDIREA

Functie centrala a vietii psihice prin care se deosebeste esentialul de fenomenal pe baza experientei si a prelucrarii informatiilor. Este o activitate psihica constienta care trateaza elementele furnizate de cunoastere, memorie, perceptie si imaginatie, combinand idei si formand rationamente si judecati. Gandirea rationala "normala" se dirijeaza spre concluzii sau judecati care corespund consensului majoritatii indivizilor la notiunea de "realitate". Gandirea se exprima prin limbaj si se elaboreaza sprijinindu-se pe cuvinte.

Operatiile gandirii

Analiza = operatie de desfacere, separare mentala a fenomenelor in partile lor componente, de diferentiere a insusirilor sale.

Sinteza = opusa analizei, realizeaza asamblarea mentala a insusirilor esentiale si particulare ale obiectelor si fenomenelor intr-un tot unitar.

Comparatia = evidentierea asemanarilor si deosebirilor dintre obiectele si fenomenele analizate. Ea e suportul operatiilor de analiza si sinteza, acestea realizandu-se pe baza evaluarii dupa un anumit criteriu a asemanarii si deosebirii obiectelor si fenomenelor (deci prin comparatie).

Abstractia = desprinderea unei anumite laturi sau insusiri a obiectelor sau fenomenelor, ignorand concomitent (facand abstractie) de celelalte insusiri. Alegand acel element esential din intreg, abstractizarea coboara spre analiza (cu care se inrudeste) si de aici spre concret, intretinand unitatea si continuitatea cunoasterii senzoriale si logice.

Concretizarea = opusul abstractizarii, parcurge calea inversa de la abstract la concret, obiecte sau fenomene in toata varietatea trasaturilor sale caracteristice; se apropie de experienta senzoriala, furnizandu-ne exemple spre ilustrarea generalului.

Generalizarea = operatia opusa concretizarii, de ridicare de la reflectarea unui obiect la o categorie de obiecte sau fenomene pe baza unor elemente comune si esentiale. Se efectueaza la diverse niveluri de generalitate, putand cuprinde grupe mai mari sau mai mici de obiecte sau fenomene ce au o trasatura comuna.

Operatiile gandirii fixeaza abstractul si generalul prin cuvant, care are rol cognitiv (de achizitie si depozitare a informatiei) si reglator (de vehiculare informationala) in cadrul desfasurarii actiunii mentale. Se realizeaza astfel notiunea (concept ce cristalizeaza insusirile comune si esentiale ale obiectelor, fenomenelor din cadrul experientei perceptive). Notiunea e legata de cuvant, dar nu se identifica cu el, putand fi exprimata prin cuvinte variate in cadrul aceleiasi limbi. Notiunile in forma lor data de logica exista sub aspect potential, reflectand lucruri si fenomene ca si cand ar fi izolate, existand in sine si pentru sine. In realitate ele exista intr-o corelatie activa, alcatuind judecati (reunirea notiunilor, care oglindeste raporturile existente intre obiecte si fenomene). Judecata e o categorie a gandirii ce stabileste raporturi intre notiuni. Mai multe judecati alcatuiesc un rationament, care desi stabileste tot raporturi se deosebeste de judecata prin structura si functia sa logica. Daca judecata se dezvolta pe baza experientei, ducand la descoperirea adevarului, prin rationament, cunoasterea avanseaza fara sa fie legata nemijlocit de experienta, ci numai prin operarea cu judecati. Intelegerea e activitatea cognitiva ce descopera relatiile dintre fenomene prin cuprinderea mentala si stapanirea cunostintelor, faptelor, fenomenelor respective. E un proces activ de constructie mentala a unui fapt sau situatii. Initial intuitiva, nemijlocita, operand in special cu imagini si reprezentari, ea devine ulterior mijlocita, bazandu-se pe notiuni si relatiile dintre obiecte si fenomene. Asociatiile sunt legaturile temporare dintre notiuni si ideile in permanenta desfasurare.

1. Psihopatologia gandirii

o      tulburari de ritm si coerenta (cantitative)

o      tulburari de continut (calitative)

o      tulburarile comunicarii verbale (a expresiei verbale si grafice ale gandirii)

1.1. Tulburari de ritm si coerenta (cantitative)

1.1.1. Tahipsihia accelerarea ritmului ideativ (fuga de idei).Asociaza labilitatea atentiei si exacerbarea evocarilor. Forma extrema e incoerenta ideativa

Apare in:

sindromul maniacal;

schizofrenie (agitatie, excitatie psihomotorie;

PGP (excitatie psihomotorie la debut);

intoxicatii usoare;

stare de surmenaj, epuizare;

stari nevrotice;

ebrietate.

1.1.1.1. Mentismul (e si o hipermnezie) = o forma particulara a accelerarii ritmului ideativ caracterizata prin desfasurarea rapida, incoercibila, automata, tumultoasa a reprezentarilor si ideilor (caracteristica automatismului mintal) fata de care bolnavii au critica incercand sa o stapaneasca, fara sa reuseasca.

Apare in:

oboseala;

tensiune nervoasa;

intoxicatii usoare (cafeina, alcool, tutun, psihotone, psihodisleptice);

automatism mintal schizofrenie.

1.1.1.2. Incoerenta gandirii = e forma extrema a pierderii legaturii logice dintre idei. In forma sa extrema ia aspectul:

Salatei de cuvinte amestec lipsit total de continut logic si inteligibilitate;

Jargonofazia nu mai este inteles de nimeni, doar de cel care vorbeste, care este un schizofren disociat la extrem;

Verbigeratia = e o ataxie a limbajului - repetarea stereotipa a acelorasi propozitii, cuvinte, lipsite de inteles; uneori se degaja o oarecare tendinta la rima (verbigerare - a trancani, a sporovai).

Incoerenta apare in:

schizofrenie;

demente avansate;

tulburari de constiinta.

1.1.2. Bradipsihia

Apare in:

epuizare fizica si psihica;

convalescenta, dupa boli somatice, toxice, infectioase (forme grave de bradipsihie in boala Parkinson, encefalite, intoxicatia cu CO, schizofrenie, depresie, melancolie, oligofrenie);

Se poate manifesta sub forma de:

1.1.2.1. Lentoare ideativa (bradilalia) cu formele sale:

Vascozitatea psihica (scaderea fluiditatii verbale)

Fading mintal (in schizofrenie): scaderi / cresteri in intensitate

1.1.2.2. Baraj ideativ (Sperrung - explicat prin aparitia unor halucinatii sau forte xenopatice (sau ramane incomprehensibil). E o oprire intempestiva a fluxului ideativ.

1.1.2.3. manierismul = sublinierea exagerata a unor amanunte nesemnificative pe o gandire ridicol solemna.

1.1.2.4. saracire ideativa (Hemmung - e o scadere a productivitatii ideilor, fiind in fond tot o incetinire a ritmului ideativ. Ideile devin tot mai concentrice, cu un sistem de referinta tot mai redus, monotematice chiar.

Apar in:

schizofrenie;

depresie;

tulburari de constiinta;

surmenaj.

1.1.3. anideatie = disparitia fluxului ideativ.

Apare cert in come. Nu trebuie confundata cu barajul ideativ (in care exista un continut ideativ, dar care ramane necunoscut celor din jur) - se intalneste sub forma: deambulatiei anideice (in demente, idiotie), automatismului anideic (epilepsie).

1.1. Tulburari de continut ale gandirii (calitative)

1.1.1. ideea dominanta

1.1.2. ideea obsedanta / obsesiva e o idee dominanta care asediaza gandirea, irupe si se impune constiintei desi e in dezacord cu ea. Ea este straina, contradictorie situatiei si personalitatii bolnavului, care ii recunoaste caracterul parazitar, patologic, lupta pentru inlaturarea ei, dar nu reuseste. Constiinta pe care o are bolnavul despre caracterul patologic al obsesiei o diferentiaza de ideea deliranta. Bolnavul stie ca fenomenul emana din propria viata psihica ceea ce il diferentiaza de automatismul mintal si fenomenele de influenta exterioara. Aceste idei se insotesc de anxietate.

Ideile obsesive = idei patologice, parazitare, care asediaza gandirea pacientului, in pofida dorintei sale de a li se opune si care, datorita pastrarii caracterului critic, sunt insotite de un mare grad de anxietate. Temele obsesive cele mai frecvente sunt cele legate de contaminarea cu substante murdare, de preocupari sexuale, religioase, de a prejudicia / nedreptati pe altii, de a-i leza pe altii etc. Se intalnesc cel mai frecvent in tulburarea obsesivo-compulsiva, dar se pot intalni si in alte entitati psihiatrice (depresii, debutul schizofreniei).

Apar in:

tulburarea obsesiv- compulsiva;

depresii;

schizofrenia la debut (uneori).

Clinic obsesia imbraca mai multe forme:

1.1.2.1. Idei (obsesii ideative, idei obsesive)

1.1.2.2 .indoieli obsesive (ex. a incuiat usa?)

1.1.2.3. amintiri, reprezentari obsesive

1.1.2.4. fobii (obsesii fobice)

1.1.2.5.tendinte impulsive (obsesii impulsive)

1.1.2.6. compulsii (sunt de obicei strans legate de idei obsesive de contrast)

1.1.2.7. actiuni obsesive (ritualuri, ceremonialuri)

1.1.3 ideea prevalenta = energizeaza, chiar fanatizeaza subiectul. Este rigida, orienteaza intreaga personalitate care devine un "caracter" de obicei "urat[v1] " (avarul, intrigantul, ambitiosul, fanaticul, dogmaticul, rasistul). Este o idee dominanta hipertrofiata, ceea ce o face sa aiba caracterul patologic.Este concordanta cu sistemul ideativ al insului (care nu-i poate sesiza caracterul patologic). Are sprijinul ideilor adiacente. Tendinta la dezvoltare si la inglobarea evenimentelor si persoanelor din jur. Potentialitate deliranta, putand fi anticamera ideii delirante. Se intalneste in:

stari reactive de intensitate psihotica;

stari postonirice;

epilepsie;

alcoolism;

toate starile predelirante.

Cand ideea obsedanta sau prevalenta se orienteaza asupra starii functionale a organismului ce e considerat ca fiind afectat de diverse boli - hipocondria, care ramane in natura sa ideatorie, desi antreneaza elemente afectivo-volitionale si mai ales perceptive (perceptia unor tulburari organice, chiar cu o oarecare constiinta a irealitatii lor). In functie de amplitudinea ideii hipocondriace, apare ca o simpla preocupare asupra starii de functionare a organismului, apoi ca o obsesie (preocuparea e acompaniata de teama, dominand psihismul bolnavului), ideea prevalenta (subordonata celelalte idei si activitatile insului), ideea deliranta (interpretarea si prelucrarea duce la indepartarea de realitate).

1.1.4. ideea deliranta (Wahn, delusion se exprima limpede, evoluand pe fond de claritate a constiintei. Mecanismele delirului pot fi unice sau multiple, in legatura cu fenomene perceptuale, ca iluziile sau halucinatiile, sau cu fenomene ideative (intuitii, situatii imaginate si interpretari).

1.1.4.1. Convingerea deliranta (certitudinea) - (1)

1.1.4.2. incorigibilitatea (neinfluentabilitatea) - (2)

1.1.4.3. Lipsa motivatiei convingerilor delirante si a atitudinii critice fata de ele (imposibilitatea continutului) -(3)

1.1.4.4. comportamentul delirant. -(4)

Deci: nu corespunde realitatii cu care se afla in certa contradictie - vezi (3) - si pe care o reflecta in mod deformat, pune stapanire pe constiinta insului - vezi (1) - si se mentine in ciuda contradictiilor evidente cu realitatea - vezi (2) - schimband comportamentul - vezi (4).

Dupa continutul tematic:

1.      Idei delirante expansive: marire, bogatie (grandoare), inventie (grandoarea si inventia - in manie, schizofrenie, paranoia), reforma, filiatie, erotomanice, mistice (religioase);

2.      Idei delirante depresive: persecutie, revendicare, gelozie, transformare si posesiune (delir metabolic sau zoontropic), relatie (atitudinile, comportamentul, discursul celorlalti fac referire la el), autoacuzare si vinovatie, hipocondriace (boala, defect fizic), prejudiciu, negatie (sd. Cotard - demente avansate, de obicei luetice, melancolie deliranta in special de involutie, mai rar in starile confuzionale de origine infectioasa. Sindromul Cotard - idei delirante depresive (melancoliforme) de enormitate (negatia lumii, corpului, organelor, mortii) + imortalitate + negatie. Este rareori complet in depresia psihotica (cel mai des sunt ideile de negatie a existentei unor organe).

3.      Idei delirante mixte (combinate) - evolueaza pe fondul unei tonalitati afective ambigue.

a. Idei de interpretare (desi aspectul interpretativ ramane o caracteristica a tuturor ideilor delirante), in care mecanismul delirant e interpretarea, care e orientata asupra evenimentelor exogene si endogene (exogene - analizeaza excesiv datele furnizate de propriile simturi, realizand prin intuitie imediata o inferenta de la o perceptie exacta la o conceptie deliranta (interpretarea sau perceptia deliranta, fenomen cu 2 verigi descris de Kurt Schneider si inclus de Jaspers ca forma a delirului primar) si endogene - analizeaza evenimentele lumii sale interioare, materialul interpretarilor fiind oferit de propria sa productie ideativa, continutul visurilor si senzatiilor sale corporale. Acest material "endogen" este prelucrat prin aceleasi mecanisme interpretative cu 2 verigi). Clerambault - ideile delirante pasionale (gelozie, erotomanie) se dezvolta in lant pornind de la o veriga princeps si realizand un sector delirant al vietii psihice; ideile delirante de interpretare se dezvolta in retea (perceptiile iluzorii, prin rationamente, supozitii, prin interpretari succesive duc la o retea difuza ce cuprinde in ochiurile sale noi aspecte ale realitatii). Ey arata ca mecanismul de mai sus se produce numai in fazele initiale ale constructiei delirante, apoi cand delirul se structureaza, bolnavul are "revelatia" adevarului sau - delirant fireste - descoperit si demonstrat pana la evidenta.

Delirurile pasionale si de revendicare (ca forma de paranoie) sunt astfel de idei delirante de interpretare. Serieux defineste interpretarea deliranta ca un rationament fals ce pleaca de la un fapt exact, o perceptie reala ce capata, prin asociatiile realizate de pacient, o semnificatie personala pentru pacient printr-un joc inductiv / deductiv gresit. In dezvoltarea in retea orice eveniment poate fi adaugat sistemului, totul capata o explicatie, deci se adauga noi interpretari care se insotesc de o convingere absoluta.

b. Idei de influenta - alte variante ale delirului de interpretare

c. Idei metafizice - cauta elucidarea originii vietii, sufletului, reincarnarii, metempsihozei

Ideile delirante sunt intotdeauna semnul unei stari psihotice patente. Ele pot fi recunoscute dupa comportamentul pacientului, care este de multe ori congruent cu aceasta alterare calitativa a continutului gandirii sale. Se caracterizeaza prin continutul inadecvat realitatii, care poate fi bizar sau nu, prin impenetrabilitatea la contraargumente, convingerea totala a veridicitatii continutului respectiv delirant si modificarea comportamentului in sensul acestuia. Aceasta ultima caracteristica imprima intreaga gravitate a acestui simptom, pentru ca bolnavul poate comite acte hetero-agresive fatale ca urmare a faptului ca da curs ideii delirante. Se intalneste in schizofrenie, forma paranoida in special, in stari psihotice pe fond organic, in psihozele paranoide de involutie, in mania si depresia cu factori psihotici (halucinator-deliranti).

Din punct de vedere clinic, ideea deliranta poate aparea ca o consecinta, o incercare de a da sens (desigur psihotic) halucinatiilor (delir secundar) sau o interpretare eronata (in sens patologic) a unei perceptii (delir interpretativ) normale (in acest caz e o interpretare - perceptie deliranta - se acorda semnificatie patologica unei perceptii altfel normale).

Ideile delirante pot fi deschise (le exprima direct, la prima abordare la interviu) si incapsulate (inchis, ascuns, disimulat).

O forma particulara este autismul - interiorizarea patologica a gandirii delirante care il face pe schizofren sa se retraga in lumea sa proprie, sa piarda contactul cu realitatea. Autismul este de obicei saracit in continutul sau delirant, aparand mai tarziu in evolutia psihozei.

Delirul de relatie (paranoia senzitiva) apare la o personalitate patologica dupa evenimente sau situatii de conflict, esecuri, respingeri care duc la sentimente de rusine, umilinta sau culpabilitate. Dezvoltarea delirului poate fi favorizata de un mediu ostil sau de izolarea sociala sau culturala. Se dezvolta idei de relatie dar complotul nu vizeaza sanatatea sau interesele sale ci este un dispret, este vizata demnitatea persoanei. Pot exista episoade depresive.

Delirurile pasionale. Temele sunt diverse (erotomanie, delir de gelozie, delir de revendicare) dar care au in comun o structura si mecanisme destul de particulare si constante: sunt deliruri zise in "sector" caci delirul nu se extinde la totalitatea vietii mentale a subiectului, nici la ansamblul sistemului sau relational sau a campului de interese. Delirul se exercita intr-un domeniu, cel in care individul investeste intreaga sa incarcatura afectiva si energia sa si care se exprima printr-o idee deliranta prevalenta. Mecanismele delirante sunt dominate de interpretare si intuitie.

Participarea afectivitatii e foarte importanta, duce la convingerea totala, inaccesibila la logica ca si la datele realitatii. Aceste deliruri sunt pasionale prin sentimentele si ideile care le constituie dar si prin violenta emotiilor si uneori a comportamentelor pe care le pun in joc. delirul erotoman - Clerambault a descris-o ca iluzia deliranta de a fi iubita. Rara, mai frecventa la femei. Daca erotomania paranoiaca e rara, se observa conduite de aparenta erotomana in doua circumstante distincte ale patologiei paranoiace: ideile delirante erotomane destul de frecvente din schizofrenie, mai ales la debut, cu caracter gratuit si dereal, enuntate cu usurinta, cu indiferenta sau raceala, ca o evidenta. Nu au nici constanta afectiva a erotomaniei, nici coerenta paranoiaca. Apoi, anumite personalitati patologice, mai ales pasiva si dependenta, pot prezenta fixatii afective masive pe un membru al anturajului lor, un profesor sau un terapeut. In ciuda unor posibile manifestari, nu se insotesc de convingere veritabila, nici de elaborare interpretativa a erotomaniei autentice.

Delirul de gelozie - debut legat de instalarea insidioasa a unei idei de gelozie, adesea fara motiv precis dar care se alimenteaza din evenimente minime care sunt considerate de gelos ca semnificative - privirea unui trecator, un zambet, o aluzie. Se cauta un eventual consum de alcool, care are un rol favorizant dar si pentru  ca alcoolul e drogul preferat al personalitatilor senzitive, pentru usurarea tensiunii si anxietatii. Manifestari de gelozie patologica ar fi in afectiuni organice (demente senile la debut, de ex. - un delir sarac, pueril, cu idei de persecutie absurde), reactii de gelozie patologica la personalitati isterice, dependente sau senzitive, care exprima prin acestea incompletitudinea lor, insatisfactia afectiva si sentimentul de insecuritatea personala.

Delirul de revendicare. Relativ frecvent: cverulentii procesomani, inventatorii necunoscuti, delirantii hipocondriaci eg. sinistroza posttraumatica, paranoia de involutie cu idei de prejudiciu, de persecutie sau de gelozie

1.3. Tulburarile comunicarii verbale (a expresiei verbale si grafice ale gandirii)

Tulburarile de limbaj / vorbire sunt consecutive tulburarii de gandire pe care, de altfel le si exprima, exteriorizeaza.

1.3.1. Dislogii

1.4.2. Disfazii

1.3.3. Dislalii

1.3.1. DislogiI = tulburari mentale ale limbajului, consecutive modificarilor de forma si continut ale gandirii, evoluand fara modificari ale functiei limbajului si aparatului logomotor.

1.3.1.1. tulburari (dislogii) de forma (sau dislogii ale activitatii verbale)

►    Tulburari de intensitate, inaltime, timbru - exprima tonalitatea afectiva. Cand e ezitanta, eventual si incoerenta, exprima anxietate, dezorientare.

►    Hiperactivitatea verbala:

Hiperactivitatea simpla - bavardaj (cresterea cantitativa a limbajului) - in isterie, stari anxioase (are rol disimulator al unei insecuritati profunde si rol compensator)

Accelerare propriu-zisa - tahifemie (prin cresterea debitului) - cresterea ritmului si debitului prin accelerare ideativa

Logoreea este usor sesizabila si apare in contextul unei stari de agitatie mai mult sau mai putin accentuata. Consta in cresterea ritmului verbal si a fluentei vorbirii pana la pierderea sensului discursului bolnavului, care devine incoerent (salata de cuvinte).

Apare in:

stari psihotice (faza maniacala a psihozei afective bipolare, schizofrenia paranoida in faza de stare, alte stari psihotice);

stadiul initial al intoxicatiei etanolice;

intoxicatia acuta cu alte droguri.

- 2 forme de incoerenta a gandirii - verbigeratia (ataxie a limbajului) si salata de cuvinte. Incoerenta verbala reflecta incoerenta gandirii. Nu ar trebui clasificate la tulburari de continut?

►   Hipoactivitatea verbala

Bradifemie (stari afective negative cu limitarea comunicarii care devine eliptica, ezitanta, monotona in depresii, psihastenii)

Negativism verbal (schizofrenia catatonica)

Barajul vorbirii si al gandirii consta in intreruperea brusca a fluxului verbal, urmata de o perioada variabila de absenta a emisiunii ideative si verbale, dupa care isi poate relua discursul, dar fara legatura ideativa cu continutul anterior aparitiei barajului, continut pe care nici nu si-l reaminteste. Apare in schizofrenie.

Afemia (anartria) e tot o disparitie a limbajului - avand ca substrat pierderea capacitatii de exprimare verbala prin leziune neurologica in afazia motorie - si fata de care pacientul este critic, fiind pastrata constiinta fata de aceasta tulburare. Apar uneori foneme ce exprima nerabdarea, nemultumirea, negarea.

mutitatea - imposibilitatea vorbirii datorata unei leziuni in zona corticala a limbajului, asociata cu leziuni ale aparatului auditiv

musitatia - vorbire in soapta, ininteligibila, intalnita in special la schizofreni

mutacismul - mutism deliberat, voluntar - la simulanti, la tineri normali ca reactie de protest, la oligofreni, dementi, psihopati tot ca reactie de opozitie.

- disparitia limbajului - mutism. Acesta poate fi mutism akinetic (sindrom - tulburare de constiinta + pierderea vorbirii si motricitatii) - apare in leziuni de corp calos, SRAA, reactii acute de soc, tumori; mutism absolut (afemia, anartria) - schizofrenia catatonica; mutism electiv, mutism relativ, mutism discontinuu (semimutism). Mutismul se intalneste in negativism, idei delirante, stari stuporoase, simulare.

- vorbirea supraelaborata, digresiva, circumstantiala (manierista) - vorbeste mult, comunica putin datorita supraelaborarii discursului prin formule introductive, de politete, paranteze, conjunctii, remarci banale etc. Uneori acest stil de vorbire traduce o politete excesiva si inutila, chiar nepotrivita. Este o tulburare de forma a vorbirii care consta in diminuarea ritmului verbal, in care sunt incorporate detalii nesemnificative, care indeparteaza discursul de scopul sau, acela de a comunica ceva, e o pierdere a capacitatii de a diferentia esentialul de neesential, se insista pe detalii concrete, progresand din aproape in aproape, fara capacitate de sinteza si exprimare. Totusi, finalmente, dupa insistentele medicului, care pune intrebari ajutatoare, pacientul reuseste sa comunice ceea ce avea de comunicat. Se intalneste in debutul schizofreniei , in intoxicatiile usoare, in stari confuzionale.

- vorbire vaga, aluziva - neclara, formulari vagi, neterminate, eliptice, ciudate, chiar misterioase

- vorbire stereotipa - repetare nejustificata a unor portiuni de fraze, expresii ce nu contribuie cu nimic la precizia comunicarii

- onomatomania - repetitia unor cuvinte, expresii grosiere de obicei in stari afectiv - negative - palilalie - repetarea involuntara a ultimelor sau ultimului cuvant din fraza (altii - tendinta patologica de repetare a unor cuvinte intr-un ritm din ce in ce mai rapid) - in sindromul PEMA (Pick), sindroame postencefalitice

- solilocvia - vorbeste singur, fara intentia comunicarii, si daca e ascultat si daca nu.

- ecolalia (asociata ecomimiei, ecopraxiei)- repetarea cuvintelor interlocutorului - in schizofrenia catatonica, demente

Fenomenele de perseverare (a vorbirii, a miscarilor) sunt fenomene de "auto-intoxicare" cu cuvinte, miscari, ca o consecinta a repetarii inutile a operatiilor mentale care le genereaza, repetare care are loc dincolo de scopul initial (de a comunica ceva prin cuvinte sau gesturi). Apar in tulburarile organice ale sistemului nervos central (demente) sub forma palilaliei (repetarea unui cuvant cu frecventa crescanda sau logocloniei (repetarea ultimei silabe din ultimul cuvant (simptom caracteristic fazei de stare a dementei Alzheimer).

psitacismul - este culmea incoerentei, sonorizarea mecanica a unor foneme lipsite de orice continut semantic - in idiotie, demente avansate.

b. tulburari (dislogii) de continut (ale functiei semantice lingvistice) ale limbajului unde se produce alterarea sensului cuvintelor, ce apar ca trunchiate, modificate, fuzionate, rezultate prin inversarea fonemelor sau prin acceptiunea particulara, proprie, inedita, diferita de cea comuna, pe care o confera bolnavul cuvintelor sale. Aceste modificari sunt datorate scindarii unitatii psihismului, deteriorarii cognitive, nedezvoltarii cognitive, alunecarii delirante - care exprima tendinta bolnavului de a ermetiza, obscuriza limbajul, ori de a-i descoperi sensuri noi. La nivelul cuvintelor:

- paralogisme (schizofrenie, psihastenie)

- neologisme active (cuvinte inventate - in schizofrenie - cu scopul de a transmite o informatie specifica), pasive (apar intamplator, nu au o semnificatie simbolica, se formeaza prin asonanta, fuzionare, contaminare) - glosolalie - neologisme abundente, accentul unei limbi straine, limbajul deviind de la sensul si functia sa, luand aspect automat, bizar, incomprehensibil

- jargonofazie - numeroase neologisme, ca si cand ar folosi o limba noua, creata de el, un jargon propriu.
la nivelul frazei:

- dispersia semantica (paragramatism - fraze cu expresii bizare, neoformatii verbale ce pornesc de la radacini corecte; embololalie (embolofazie) - cuvinte straine de sensul general al frazei, ce apar inserate in mod repetat; schizofazie - cuvinte asociate intamplator ducand la o disociere a limbajului; agramatism - propozitii fara prepozitii, conjunctii, articole, limbajul fiind telegrafic, format din verbe si substantive (in intoxicatii, confuzie, stari maniacale, hipomaniacale)

- disolutia semantica - este ultimul stadiu al deteriorarii continutului semantic al limbajului, in care intre semnificat si semnificant nu mai exista nici o legatura. Limbajul si-a pierdut functia sa de comunicare, devenind o simpla activitate logomotorie, cu aparenta automatica sau ludica.