|
|
|
FAZELE PROCESULUI DE FORMARE A MARTURIEI -PREZENTARE GENERALA
1. Receptia senzoriala
Receptia senzoriala este prima faza a trecerii de la eveniment la constituirea marturiei care se caracterizeaza prin obtinerea de catre subiectul psihologic a informatiilor despre eveniment, devenit pentru acesta subiect de receptie senzoriala. Aceasta se realizeaza prin procesele psihice: senzatii si perceptii.
.1.1. Senzatia
Senzatia este o impresie primita de un organ de simt (receptori senzoriali: ochiul, urechea etc.) in momentul in care este expus influentei directe a unei surse de informatii. Practic, nici un om normal, adult, nu are senzatii izolate, ci concomitent, un numar urias de informatii actioneaza asupra lui.
1.2. Perceptia
Perceptia este definita ca un act de organizare a senzatiilor prin care noi cunoastem "prezenta" actuala a unui obiect din exterior. Perceptia, desi are la baza senzatii, totusi nu este o simpla insumare de stimulari (informatii) care afecteaza receptorii senzoriali. Perceptia organizeaza informatiile primite in functie de necesitatile, de dorintele si de experienta noastra. Receptia senzoriala, ca functie de prima captare si organizare a informatiilor, are o importanta decisiva in formarea unei marturii.
In "absorbtia" corecta a informatiilor din mediul inconjurator, deci si a celor ce caracterizeaza evenimentul - obiect al marturiei - sunt implicati mai multi factori. Astfel:
1. Creierul, in procesul receptiei senzoriale, organizeaza si structureaza orice informatie sosita la cortex.
2. Ochiul uman functioneaza ca o camera fotografica. Datorita fenomenului de constanta a perceptiei desi imaginile oglindite pe retina oculara sunt inversate, pe traiectoria dintre retina si cortex are loc "corectarea imaginii", astfel incat obiectele sunt "reinversate". Gratie acestui fenomen, mediul inconjurator, pe plan senzorial ne apare mai stabil, caci in mod obisnuit micile diferente de forma, marime, culoare etc. ale obiectelor familiale nu se mai inregistreaza in reala lor variatie si fluctuatie; deci martorul obisnuit cu obiectele la care se refera depozitia sa, in mod involuntar va distorsiona realitatea, fie omitand, fie adaugand informatii.
3. Receptia senzoriala este distorsionata in unele cazuri prin deformarea subiectiva a unui continut perceptiv obiectiv, fenomen cunoscut sub denumirea de iluzie. Literatura de specialitate, referindu-se la formarea iluziilor, care sunt numeroase si variate, avertizeaza asupra limitelor naturale ale capacitatii umane senzoriale de a reflecta fidel realitatea din jur, evenimentele ce se petrec, obiectele si persoanele aflate la locul evenimentului - obiect al marturiei.
4. Receptia senzoriala nu este uniforma nici in intensitate si nici in calitate vreme indelungata, fiind conditionata de procesele atentiei, oscilatiile ei, ce fac ca unii stimuli sa fie receptionati cu multa claritate, altii cu mai putina claritate, iar alti foarte slab si doar marginal receptati.
5. In analiza cauzelor ce pot genera fenomenul, "unghiul de deviere" se descrie si fenomenul expectatiei. Expectanta este o stare de veghe a constiintei ordonata de o anumita motivatie si orientata spre inregistrarea senzorial - perceptiva a unui anumit tip de informatii posibile si care, tocmai din aceasta cauza sunt asteptate de subiectul psihologic. Expectanta este o stare de pregatire pentru a receptiona anumite stimulari si a filtra altele. Starea de expectanta anticipeaza aparitia unor fenomene, fapte si tinde sa interpreteze orice ambiguitate in sensul asteptarii.
6. Receptarea evenimentului cu tot continutul informational in mod firesc distorsionata de o seama de fenomene care tin de sfera afectiv - emotionala a functionarii psihicului. Din sfera afectiva, emotivitatea trebuie considerata ca un factor major de distorsionare. In primul rand aici intervine emotivitatea ca trasatura temperamentala, care afecteaza calitatea receptiei senzoriale.
7. Asa numitul "efect halo" poate genera distorsionari ale perceptiei reale a evenimentului - obiect al marturiei. Acesta consta in tendinta de a extinde un detaliu in mod neadecvat (necritic) asupra intregului.
2. Prelucrarea (decodarea) informatiilor
Aparatul nostru senzorial nu recepteaza imaginea lucrurilor si fenomenelor, ci doar lumini, sunete, mirosuri, etc. care numai la nivel cortical, in scoarta cerebrala, vor fi sintetizate, integrate in ansambluri si, totodata vor fi prelucrate si decodate.
Informatiile emise - receptionate integral sau partial sunt, deci, decodate, se structureaza logic, semantic, dobandind un sens. Acest sens - in principiu identic la toti vorbitorii aceluiasi limbaj - este fixat in cuvant, purtator de informatii. Este de notat faptul ca oamenii - persoanele normale si adulte - nu percep decat lucruri denumite. In mod curent noi nu vedem un obiect de o anumita forma, marime, culoare etc., ci vedem "masa", "scaunul", "omul", "masina" etc.
Legatura dintre obiecte, fenomene, situatii etc. si grupajul de sunete prin care se exprima - cuvantul - sunt invatate, sunt deci achizitii postnatale, ceea ce faciliteaza receptarea evenimentelor din jurul nostru, conferind o generalitate intregului proces receptiv.
Decodarea semnalelor (informatiilor) odata realizata, gasirea (selectarea) cuvantului potrivit nu constituie punctul final al procesului de prelucrare. Este adevarat ca fiecare cuvant este purtator de sens si ca acest sens este foarte apropiat la toti cunoscatorii limbajului respectiv. Dincolo insa de acea particularitate, cuvintele desemneaza numai obiecte, stari, fenomene, ele au si asa-zise conotatii, valorizari colective. Daca sensul si conotatiile cuvintelor uzuale sunt usor de cunoscut, semnificatia individuala a unor cuvinte tine insa de istoria fiecaruia dintre noi.
Odata cu actul perceptiv noi reflectam obiectele si fenomenele nu numai denumindu-le, ci si ca desfasurare in timp a lor in spatiu si in miscare. Putem considera insa ca abia in procesul de decodare se constientizeaza pe deplin calitatile spatio - temporale si se estimeaza valoarea lucrurilor, fiintelor, deplasarea lor, etc. In acest moment insa apar o serie de distorsiuni involuntare, deoarece reflectarea timpului, a spatiului si a vitezei se efectueaza prin interactiunea mai multor organe de simt, ceea ce potenteaza sensibil relativitatea lor. In psihologie diferentiem: timpul obiectiv (masurabil prin cronometru) si timpul subiectiv (care se "prelungeste" cand participam la evenimente neplacute si "fuge" in clipele de fericire); spatiul real (masurabil prin diferite "metrii") si spatiul ideal (cosmic sau poetic), care nu poate fi gandit. Alaturi insa de informatiile receptate senzorial, timpul si spatiul se reflecta in psihicul nostru si prin procesele gandirii care, la om, in masura mai mare sau mai mica, participa la orice fenomen de reflectare. In cadrul unei depozitii, nu odata poate fi decisiva aprecierea timpului, a distantelor, a vitezei etc. caci de astfel de aprecieri poate sa depinda incadrarea juridica a actului infractional. In acest context, orice subapreciere sau supraapreciere poate schimba esential situatia creata.
3. Stocarea informatiilor
Stocarea informatiilor prelucrate (decodate) se efectueaza prin procesele de intiparire (memorare)si pastrare a elementelor de informatie referitoare la continutul actiunii la care a participat martorul. Intiparirea (engramarea) nu este o actiune mecanica, exercitata asupra masei cerebrale, ci trebuie inteleasa ca formarea unor urme functionale (aparent datorate schimbarilor calitative ce se petrec prin imprimarea pe o banda de magnetofon unde in opozitie cu placa de gramofon, nu apar si nuozitati pe suprafata). Faptele intiparite anterior nu raman neschimbate pe masura acumularii unor date noi, ci sufera insemnate modificari. Memorarea este conceputa ca un proces activ de organizare si reorganizare a materialului.
Capacitatea de intiparire (memorare) nu este egala la nivelul diferitelor categorii de informatii. In functie de particularitatile individuale si de natura informatiilor, inregistrarea faptelor sau evenimentelor este mai facila sau relativ mai dificila. Alaturi de aceste calitati ale memoriei (apartenenta la tipul auditiv sau cel vizual) care tin de particularitatile individuale, unele informatii se stocheaza doar cateva secunde, altele timp de mai multe ore sau zile, ori vreme indelungata. In functie de durata stocarii, vorbim de memorie de scurta durata, de durata medie si de lunga durata.
Duratastocarii variaza in functie de : tipul de material care se retine ( material verbal, cifre, figuri, obiecte colorate, propozitii de lungime variabila etc.) , varsta subiectului, capacitatile sale intelectuale ( retinerea de cuvinte, obiecte, fraze etc.). Capacitatea obisnuita de stocare - memorare a unui individ scade insa sensibil in cazul oboselii, al consumului de alcool, de tutun ( la nefumatori), cat si sub influenta unor informatii concurente care distrag atentia lui. Alti factori care, pe de o parte, faciliteaza, iar pe de alta , franeaza receptarea, respectiv stocarea informatiilor sunt interesul pentru o anumita categorie de fapte, care faciliteaza receptarea, deci si stocarea lor si atunci cand cineva, fiind avizat ca va trebui sa raporteze cele vazute, urmareste atent desfasurarea actiunii, reusind sa retina ceea ce i s-a cerut ( de exemplu, un cercetas militar trimis in misiune. Deci, la nivelul optim, cat si stocarea informatiilor a caror recuperare reactivare, reactualizare) devine facila. Desi asemenea situatii se gasesc foarte rar in cadrul marturiei, totusi, uneori, cel care urmareste derularea unui eveniment poate sa-si dea seama ca va deveni martor.
