|
|
|
Factorii si etapele dezvoltarii copilului cu deficiente
1. Factorii care conditioneaza dezvoltarea copilului. Relatia dintre factorii ereditari, factorii de mediu si factorii educationali. Raportul specific dintre acestea in cazul copiilor cu deficiente.
Dezvoltarea este inteleasa ca un proces obiectv, universal si necesar , care se realizeaza ca o miscare ascendenta ,de la simplu la complex, de la inferior la superior,prin trecerea de la o stare calitativa veche la o alta noua.
Procesul dezvoltarii implica progresul
Acesta este rezultatul unor acumulari care determina noi forme de comportament si cunoastere care inlocuiesc vechile forme (ex.limbajul infantil,gandire situationala),dar aceste noi forme(gandire abstracta,imaginatie creatoare,memorie voluntara),nu le anuleaza complet pe cele vechi , ci le include,restructurandu-le intr-o noua calitate.
Dezvoltarea inseamna formarea treptata a individului ca personalitate,schimbarile ,dezvoltarea este continua si are caracter progresiv,de acumulare,realizandu-se prin trei fenomene majore :pe crestere,in plan biomorfologic,pe maturizare,in plan psihofunctional si pe socializare, in planul adaptarii la conditii mediului de apartenenta.
Dezvoltarea se desfasoara pe mai multe paliere:
Dezvoltarea fizica -presupune modificari in lungime si greutate,modificari ale structurii si functiei creirului,inimii,a altor organe interne, modificari ale scheletului si musculaturii care influenteaza abilitatile motorii.
Aceste modificari exercita o influenta majora asupra intelectului si a personalitatii ( de ex. Un copil cu pierderi de auz sufera si de o intarziere in dezvoltarea limbajului,o persoana cu pierdere de vedere sufera modificari semnificative la nivelul cognitiv si al analizatorilor ramasi .un copil ramas imobilizat si fara autonomie de miscare din cauza unor afectiuni neuromotorii dezvolta reactii si conduite adaptative cu impact major asupra personalitatii sale .
Dezvoltarea cognitiva -consta in modificari ce apar la nivelul perceptiei, memoriei,rationamentului,limbajului,aceste aspecte ale dezvoltarii intelectuale sunt legate de dezvoltarea motorie si emotionala.
Dezvoltarea psihosociala-presupune modoficari ce apar in personalitate,in relatiile individului cu ceilalti.
Fenomenul de dezvoltare psihica este o latura fundamentala a procesului dezvoltarii generale , care, dupa ursula schiopu,se caracterizeaza prin achizitionarea,evolutia, modificarea si ajustarea unor atribute si instrumente ale personalitatii la conditiile mediului biofizic si cultural.
Cea mai discutata problema este cea privitoare la mecanismul acestei dezvoltari-este vorba de conceptia lui Piaget si Bruner.
Dupa opinia lui Piaget,dezvoltarea psihica ne apare ca o succesiune de stadii, determina in primul rand din interior,ca urmare a procesului de maturizare a unor legi interne de evolutie,Stadiile se succed,deci, dupa o logica interna, determinata de factirii biofiziologici,factorii externi,printre care si educatia, avand doar un rol favorizant in evolutia si succesiunea acestor stadii. Dezvoltarea aparwe astfel ca o rezultanta a interactiunii dintre factorii interni si cei externi.
Dupa opinia lui Bruner, considera ca dezvoltarea este determinata in cea mai mare masura de factorii externi (cultura societatii,educatia).
Foarte disputata este inca controversa stiintifica cu privire la stabilirea factorilor dezvoltarii psihice si a modului in care acestia actioneaza asupra individului.
Ereditatea-care rep.premisa naturala a dezvoltarii personalitatii umane;
Mediul-care rep.conditia sociala a dezv.personalitatii umane;
Educatia -care rep.conexiunea determinanta pentru dezv.personalitatii umane, prin valorificarea deplina a premizelor ereditare si a conditiilor sociale.
Etiologia starilor de handicap consecutiv deficientei mintale este deosebit de complexa si variata.
Factorii care conditioneaza dezvoltarea copilului se gasesc in trei domenii fundamentale :
-zestrea genetica (ereditatea ) adica ceea ce este mostenit , in aceasta categorie intra :
a) factorii genetici nespecifici (care dau nastere deficientei mintale endogene);
b) factorii genetici specifici (aberatii cromozomiale , deficiente specifice ale genelor -disfunctii metabolice , disfunctii endocrine).
-mediul si educatia , adica ceea ce este dobandit , in aceasta categorie intrand factorii etiologici prenatali , perinatali si postnatali si psihoafectivi. Cand factorii respectivi provoaca leziuni ale sistemului nervos central si determina o stare de deficienta mintala , aceasta deficienta este considerata exogena .
Referindu-se la raportul si interactiunea dintre factorii care influenteaza hotarator procesul dezvoltarii personalitatii umane , aratam o idee sustinuta in literatura de specialitate -ca factorul biologic este determinat genetic, ereditar , dar cresterea biomorfologica in ontogeneza depinde , totusi si de conditiile de mediu. Factorul psihofunctional si deci , procesul de maturizare psihica este influentat, intr-o mult mai mare masura , de mediul in care se dezvolta individul , aspectele psihice bazale (temperamentele ) avand totusi si o componenta mostenita . In schimb, socializarea este acel aspect al dezvoltarii , care se realizeaza sub influenta hotaratoare a mediului sociocultural.
Din interactiunea obisnuita , normala a factorilor cauzali, rezulta dezvoltarea obisnuita, normala a marii majoritati a indivizilor. In conditii aparte insa , adica in conditii defavorabile intre factorii genetici si influentele de mediu (inclusiv influentele educative) are loc o interactiune neobisnuita , anormal , care poate da nastere unei deficiente determinand:
-tabloul etiologic sau constelatia cauzala a deficientei respective si o anume simptomatologie, proprie fiecarui tip de deficienta;
-evolutia fiecarui individ cu deficiente , adica perspectivele si limitele dezvoltarii sale , directia, ritmul si intensitatea acestei dezvoltari.
Ereditatea - este insusirea fundamentala a materiei vii de a transmite , de la o generatie la alta , mesajele de specificitate (ale speciei , ale grupului , ale individului) sub forma codului genetic .
In stadiul actual al cunoasterii si stapanirii mecanismelor ereditatii se poate afirma ca rolul sau in dezvoltare , mai ales in dezvoltarea psihica , este de premisa naturala . Aceasta premisa , cu actiune probalista poate oferi individului o sansa (ereditatea normala) sau o nesansa (ereditatea tarata). Prima poate fi ulterior valorificata sau nu , iar cea de-a doua , in functie de gravitate , poate fi compensata in diverse grade sau nu.
La nivelul omului, ereditatea asigura transmiterea cu precadere a caracterelor fizice, a adaptarii fiziologice primare si a unor predispozitii. Ea nu se extinde asupra structurilor psihocomportamentale superioare. Se mai poate afirma in aceeasi ordine de idei cu certitudine ca "ceea ce invata parintii nu se transmite la copii".
Ereditatea este una dintre cele mai generale proprietati ale organismelor vii, constand in transmiterea de la parinti catre urmasi a unor trasaturi si particularitati ale dezvoltarii.
Intrucat orice caracteristica a organismului sau a celulei depinde , in ultima instanta, de tipul de metabolism, se considera, adesea ca ereditatea este proprietatea organismelor vii de a reproduce , de-a lungul generatiilor , un anumit tip de metabolism.
Se disting doua laturi fundamentale ale fenomenului ereditar: mentinerea permanentei organizarii de-a lungul mai multor generatii, deci in filogeneza si mentinerea identitatii cu sine a organismului in procesul dezvoltarii individuale , adica in ontogeneza.
Ca si orice alta proprietate a organismului, ereditatea este determinata structural si are o baza materiala. Cea mai importanta componenta , specifica a cromozomilor o constituie ADN-ul. Portiuni ale acestui acid, caracterizate printr-o anume succesiune a substratului azotic si printr-o structura complexa reprezinta genele.
Genele au o serie de proprietati:
-transmisibilitatea de la o generatie la alta;
-modificabilitatea , intr-un proces de schimbare a structurii chimice, numit "mutatii", ea poate afecta o singura gena, dar si un lant intreg de cromozomi, purtatori a numeroase gene, in acest caz avand loc o aberatie cromozomiala.
-capacitatea de functionare specifica , adica de control asupra bio-sintezei fermentilor specifici .
Genele se transmit urmasilor prin celulele sexuale, avand loc un proces complex de sinteza a cromozomilor x si y conform unor legi descoperite.
-legea caracterului uniform al hibrizilor sau legea predominarii caracteristicilor unuia din parinti -la prima generatie.
Intrucat se transmit ereditar doar genele, iar trasaturile individuale se formeaza sub controlul lor in ontogeneza (sub influenta mediului) este important sa facem distinctie intre genotip si fenotip.
Genotipul = totalitatea genelor organismului in cauza
Fenotipul = consta in totalitatea trasaturilor exterioare ale organismului , formate in ontogeneza.
Pe parcursul vietii unui individ, genotipul sau innascut poate fi modificat. Dezvoltarea fenotipului, insa poate fi influentata pozitiv prin organizarea corespunzatoare a conditiilor de mediu si printr-o educatie adecvata.
Mutatiile genetice si aberatiile cromozomiale se pot produce spontan, prin interactiunea intamplatoare dintre organism si mediu. Asemenea fenomene pot avea loc sub influenta altor factori. Prin cunoasterea aprofundata a acestor fenomene sau a altora cu efecte similare asupra dezvoltarii, se deschide calea controlului lor intr-un context de inginerie genetica, apta in viitor , sa-si aduca o contributie majora la prevenirea unor mutatii negative si aberatii cromozomiale generatoare de deviatii, inclusiv in dezvoltarea intelectuala a anumitor copii.
Mediul - ca factor al dezvoltarii umane, este constituit din totalitatea elementelor cu care individul interactioneaza, direct sau indirect, pe parcursul dezvoltarii sale .
Aceasta definitie ne atrage atentia asupra caracterului complex al mediului , care influenteaza puternic procesul dezvoltarii psihice al oricarui copil. In cazul copiilor cu diferite afectiuni -inclusiv al celor cu afectarea dezvoltarii mintale -interactiunea spontana dintre mediu si particularitatile organismului afectat determina acele dereglari ale procesului de structurare a personalitatii, pe care diferiti autori le numesc abateri in dezvoltare sau dizontogenii.
In situatii aflate sub control prin organizarea specifica a mediului , indeosebi a celui social-familial si socio-scolar instalarea formelor amintite poate fi , uneori prevenita sau de cele mai multe ori ,atunci cand instalarea lor s-a produs totusi -manifestarea acestor tulburari poate fi estompata, consecintele negative in planul adaptarii, putand fi diminuate.
Desi apare ca principal furnizor al materialului ce stimuleaza potentialul ereditar, actiunea mediului pe ansamblu aleatoare, poate fi in egala masura o sansa a dezvoltarii (un mediu favorabil) dar si o frana sau chiar un blocaj al dezvoltarii (un mediu ostil, insecurizant.
O asemenea situatie cand mediul reprezinta o frana sau determina un blocaj in calea dezvoltarii , cand un eventual potential ereditar pozitiv nu este valorificat la nivelul sau real, copilul ramanand mult in urma parametrilor obisnuiti ai dezvoltarii pentru varsta data , o intalnim frecvent in cazul copiilor cu pseudodeficienta mintala. In astfel de situatii, datorita limitelor pe care le impune un mediu familial sau institutional viciat-generator de stres si frustrari afective permanente ,copiii respectivi nu-si valorifica suficient un posibil genotip favorabil dezvoltarii lor fiind distorsionata si evoluand intr-o directie , mai mult sau mai putin apropiata cu cea pe care o determina o ereditate tarata sau o afectare patologica a sistemului nervos central.
Este foarte important de stiut ca o interventie timpurie , in sensul normalizarii conditiilor de mediu, in primul rand ale mediului socio-familial, poate determina revenirea spre o stare obisnuita si spre o adaptare eficienta a copiilor cu abateri de la traseul normal al acestui proces.
Un rol hotarator in procesul dezvoltarii timpurii a copilului revine contactului permanent dintre acesta si mama sa , ca factor central , catalizator , al mediului familial.
Un alt rol hotarator in procesul dezvoltarii copilului il are caracterul complex si sistematic al contactului multiplu intre mama si copilul sau care pentru a fi eficient, trebuie sa se realizeze in multiple planuri :
In plan fizic -prin luarea copilului in brate, prin hranirea la san, prin sprijinirea la primii pasi si conducerea de mana , prin participarea nemijlocita la jocurile de miscare ale copilului.
In plan verbal - prin cuvintele adresate copilului din primele zile, iar ceva mai tarziu , prin povestirea unor istorioare accesibile, prin invatarea unor poezioare simple, prin raspunsuri la numeroasele intrebari puse de copil, prin conversatie concreta, prin dirijarea verbala a activitatii copilului.
In plan afectiv- prin raspuns la surasul si zambetele copilului, prin tonalitatea calda a vocii, prin manifestarea corespunzatoare la adresa copilului a celor mai variate emotii si sentimente. Mama este prezenta in viata copilului si indirect , ea fiind de regula personajul central in jurul caruia se cladesc relatiile de familie.
Si chiar daca, in acest proces, in anturajul copilului apar si trebuie sa apara, in perspectiva unei dezvoltari normale o serie de alte persoane, mai ales tatal, fratii si surorile , bunicii , chiar daca cu trecerea primilor ani se produce o anumita indepartare (pur fizica) , mult timp persoana mamei ramane totusi centrata numai pe sine, dar si prin tot ce-l inconjoara pe copil. Patul in care doarme copilul, camera sa, casa parinteasca, imprejurimile acesteia, primele deplasari mai indepartate si multe altele sunt toate strans legate de prezenta mamei. Mama este cea care asigura copilului un sentiment de securitate , un echilibru afectiv.
Privarea copilului de contactul sistematic cu mama sa , fie din motive obiective-deces, despartire fortata, fie din motive subiective- abandon, indiferenta mamei, suprasolicitarea acesteia in activitati profesionale sau de alt gen poate avea consecinte nefaste asupra dezvoltarii copilului in continuare. Aceasta mai ales atunci, cand datorita unor afectiuni suferite in perioada prenatala in momentul nasterii sau in primii ani de viata, copilul este supus pericolului unei dezvoltari anormale. In cazul in care unii copii cu deficiente , inclusiv cu deficiente mintale accentuate, sunt internati de timpuriu intr-o unitate specializata de aistenta si educatie terapeutica,lipsa influentelor pozitive exercitate de mama va duce , inevitabil la accentuarea manifestarilor negative specifice deficientei respective.
Educatia -este cel de-al treilea factor care influenteaza dezvoltarea .
Practic, educatia nu poate fi izolata de conditiile de mediu , ea reprezinta elementul activ, care dinamizeaza , organizeaza si orienteaza actiunea mediului asupra individului in cauza.
Educatia trebuie definita ca activitate specializata, specific umana care mijloceste si diversifica raportul dintre om si mediul sau, favorizand dezvoltarea omului prin intermediul societatii si a societatii prin intermediul omului.
Educatia face medierea intre ereditate , adica "ceea ce s-ar putea, sub aspectul continutului, momentului, nivelului, intensitatii, duratei, formei, mijlocului "si mediu adica, ,ceea ce se ofera" .
O educatie eficienta armonizeaza cererea si oferta , ceea ce nu este de loc usor pentru ca , date fiind unicitatea ereditatii si unicitatea constelatiilor de mediu, nu exista retete.
Dezvoltarea are loc doar in conditiile in care se mentine un optim intre ceea ce poate , vrea, stie individul la un moment dat si ceea ce i se ofera. Oferta trebuie sa fie stimulata , totdeauna cu un grad mai inalt decat poate, vrea, stie individul respectiv.
O oferta prea ridicata, cat si una banala pot perturba dezvoltarea psihica.
O educatie precara -intelegand prin aceasta si o instruire prost conceputa -poate perturba activitatea psihica . Educatia precara, instructia conceputa in afara dezideratului diferentierii si al individualizarii , pot deveni , la un moment dat, surse complementare (daca nu chiar determinate) de handicapare.
Avandu-se in vedere tocmai greselile de instructie si educatia scolara, care se pot constitui in cauze ale unui esec cronic la invatatura, in literatura de specialitate se foloseste, uneori termenul de didactogenii.
In al doilea rand, este evident mesajul ca, in procesul educatiei sa se actioneze la nivelul "proximei dezvoltari" a celui educat, adica intr-o zona care este si zona eficientei maxime , in ceea ce priveste stimularea dezvoltarii intelectuale, printr-un act de invatare formativa.
Educatiei formative, prin ajutorul acordat copilului de a se manifesta si actiona la nivelul proximei dezvoltari ne determina sa ne amintim caracterul restrans al acestei zone proxime la deficientul mintal cat si instabilitatea achizitiilor sale si tendinta permanenta de recul spre reactii si comportamente proprii unor etape deja depasite in procesul dezvoltarii ontogenetice.
In activitatea cu scolarii handicapati mintal , dezideratul orientarii terapeutic -compensatorii a intregului proces educativ dobandeste valoarea unui principiu specific.
Prin actiunea complexa si inlantuita a unor factori etiologici nocivi asupra organismului, in totalitatea sa , dar mai ales , asupra sistemului nervos central, in diferite etape ale procesului de crestere si maturizare , se produce o accentuata scadere a eficientei mintale , precum si o semnificativa diminuare a capacitatii de adaptare si integrare sociala, adica o stare de handicap consecutiv deficientei mintale.
Cunoasterea temeinica a factorilor reprezinta o conditie importanta pentru initierea unor masuri adecvate , vizand profilaxia sau dupa caz terapia specifica a acestui fenomen. Pentru ca masurile initiate sa fie eficiente este necesara abordarea timpurie si complexa , in echipa interdisciplinara, a oricarui caz de abatere de la traseul normal (obisnuit ) al dezvoltarii bio-psiho-sociale .
2. Etapele dezvoltarii ontogenetice si caracterizarea lor in plan psihosomatic (varsta anteprescolara, prescolara si scolara).
Copilaria reprezinta perioada cea mai sensibila din viata omului cand, prin educatie, putem modela si dezvolta predispozitiile latente (mostenite genetic) , astfel incat sa formam o suma de trasaturi pozitive in atitudinea si comportamentul copiilor . Primele influente educative apar in familie, apoi , alaturi de familie, intervine colectivitatea prescolara care sprijina si completeaza munca de educatie a parintilor, pentru ca , mai apoi, scoala , printr-un sistem educativ structurat si sistematizat pe principii pedagogice , sa modeleze si sa consolideze ceea ce copilul a acumulat inainte si sa adauge noi elemente care sa desavarseasca efortul de formare si dezvoltare a caracterului uman si a personalitatii in ansamblu.
Evolutia si dezvoltarea copilului se desfasoara pe etape, perioade, cicluri de dezvoltare , foarte diferite sub aspect biologic, psihologic si educational. Acest proces nu se poate realiza decat trecand din etapa in etapa, nu se poate trece peste nici o etapa, iar fiecare in parte prezinta un set de oportunitati care favorizeaza aparitia si dezvoltarea in conditii optime a unor seturi de deprinderi si achizitii cognitive .
Perioada anteprescolara (de la 0 la 3 ani ) corespunde stadiului inteligentei senzorio-motorii, avand ca activitate dominanta gesturile si actiunile mai putin structurate, urmate de invatarea limbajului . Se caracterizeaza prin dezvoltare fizica majora, adaptare senzoriala ampla , formarea perceptiilor , dezvoltarea creierului , o nevoie acuta de comunicare in plan afectiv a copilului pentru a se simti aparat, ocrotit si iubit .
In aceasta perioada , relatia adultului cu copilul are la baza o dispozitie afectiva pozitiva , manifestata prin zambet, gesturi jucause, expresii mimice si expresii verbale (vorbe de alint) care exprima dragoste , apropiere, bucurie, daruire totala in apararea si ingrijirea copilului . Important este faptul ca , atat in timpul sarcinii , cat si dupa nastere, copilul nu este imun si nici indiferent la agresiunile verbale sau fizice dintre parinti , la suferintele si dispozitiile afective negative ale mamei , la situatii de stres pe care mama le traieste.
Cercetarile unor specialisti in domeniu au aratat ca , in perioada de dezvoltare intrauterina , copilul are anumite capacitati senzoriale care ii permit sa receptioneze sunete, stimuli mecanici, tactili si chimici. Dupa nastere ,copilul devine deja un om cu experienta senzoriala si are capacitatea mare de a "comunica" prin intermediul trairilor afective cu lumea din jur, receptand intr-o forma aparte starile emotionale , efectul traumelor afective suferite de adultii apropiati lui , parintii in primul rand . Aceste particularitati ale vietii psihice din primii ani de viata anumite tulburari sau forme de retard intalnite la unii copii pe masura ce ei evolueaza si se dezvolta ( spre exemplu: comportamente de tip autistic, instabilitatea dupa ce si-a dobandit controlul sfincterian , crize de atasament sau anxietate de atasament evidenta in cazurile de spitalizare ) . O atentie deosebita in aceasta perioada trebuie acordata nevoilor de igiena si de hrana ale copilului deoarece in aceasta perioada au loc o serie de transformari anatomo-fiziologice si psihice specifice care , daca sunt perturbate , vor conduce la intarzieri si forme de retard in plan intelectual si psihomotrice . Spre sfarsitul perioadei (in jur de 3 ani ) incepe sa se dezvolte la copil constiinta de sine ( copilul incepe sa spuna : "eu sunt " "eu fac""eu vreau",,,) . Are loc o largire a ambiantei copilului , daca la inceput lumea lui se reducea frecvent la bratele si sanul mamei , treptat descopera diversitatea lumii din jurul sau , iar pentru el aceasta descoperire echivaleaza cu o nevoie fundamentala in dezvoltare .
Cu timpul , trebuintele psihologice vor deveni din ce in ce mai prezente si vor constitui premise favorabile in sustinerea comunicarii si invatarii. Prin dezvoltarea acuitatii senzoriale se ajunge la crearea de impresii din lumea inconjuratoare si exprimarea de reactii corespunzatoare . Senzorialitatea de contact este reprezentata prin gust, miros si simtul tactil , iar prin dezvoltarea functionarii analizatorilor se constituie si se organizeaza perceptia ca procesul de cunoastere structurata sub forma a doua modele: un model perceptiv- contemplativ prezent in primele trei -patru luni si un model perceptiv -actional evident inca de la trei ani . Pe masura dezvoltarii experientei senzorial-perceptive , se stimuleaza functiile mnezice si devin active reprezentarile cu rezonante afective . Ca atare , se imbogateste experienta copilului si se produc tot mai frecvente actiuni bazate pe intentii. Copilul incepe sa caute solutii pentru inlaturarea eventualelor obstacole ce il impiedica sa-si realizeze intentia, ajungand la o noua forma de relationare cu mediul , prin intermediul unor forme ale inteligentei.
Jean Piaget a descris 6 etape in dezvoltarea senzorial- motorie, care determina dezvoltarea psihica si formarea cadrului general de achizitie a influentelor mediului inconjurator .
1) In prima luna de viata predomina reflexele , la inceput cele neconditionate, apoi pe baza lor se formeaza reflexele conditionate;
2) Intre lunile 1 si 4 se produc acomodarea si coordonarea reflexelor si se elaboreaza reflexe tot mai complexe;
3) Intre lunile 4-8 se adopta procedee prin care se maresc perioadele de observare a obiectelor din jur sau a persoanelor interesante;
4) Pana la 12 luni se elaboreaza treptat forme noi si din ce in ce mai complexe de adaptare , in care rolul principal il joaca anticipatia;
5) De la 12-18 luni se elaboreaza mijloace noi de explorare si cunoastere bazate pe experienta activa;
6) De la 18-24 luni intervin mijloace de achizitie si acomodare bazate pe combinatii mintale ce au mare valoare formativa si informativa pentru dezvoltarea copilului .
In ceea ce priveste dezvoltarea miscarilor , sunt semnificative cele legate de pozitia verticala si mentinerea echilibrului. Spre sfarsitul primului an , cand copilul face primii si , se manifesta dorinta de deplasare ce determina dezvoltarea autonomiei si a initiativei personale , fapt evidentiat prin perfectionarea coordonarii miscarilor antrenate in echilibrul deplasarii.
Nu in ultimul rand , pentru evolutia copilului comunicarea constituie unul dintre aspectele fundamentale ale adaptarii si dezvoltarii. Comunicarea nu se reduce numai la realizarea ei prin vorbire (limbaj oral) , in aceasta etapa avand o mare importanta si reactiile nonverbale in care mimica, gestica , postura si paralimbajul sunt deosebit de active.
De exemplu: la 3-4 saptamani se manifesta zambetul ca expresie a comunicarii nonverbale, ce are loc prin asa numitul contact vizual cu cei din jur . La doua luni intervin momente in care copilul isi intrerupe suptul pentru a zambi ca raspuns la discursul afectiv al mamei. Ulterior , pe la 4-5 luni , copilul intelege unele aspecte ale comunicarii dupa mimica si gestica adultului. Cu timpul , comunicarea nonverbala se subordoneaza comunicarii verbale; ganguritul constituie forma incipienta a vorbirii care cuprinde mai intai vocale neclare, apoi acestea devin clare (a , e , i , o , u , ). Dupa 4 luni se produc articulari de vocale si consoane si diferentirerea lor . In jurul varstei de 5 luni incepe procesul de lalatiune ca faza superioara a ganguritului care se traduce printr-o intensa emisie de repetitii de silabe . Spre sfarsitul lunii a zecea interesul copilului este evident indreptat spre cuvinte care devin elementele cele mai importante ale adaptarii si comunicarii.
Toate aceste observatii sunt elemente relativ comune pentru copiii cu varsta pana la un an, dar inevitabil se pot remarca multe diferente psihoindividuale . Acestea se manifesta in aspecte dominante ale conduitelor , astfel incat se disting copii nervosi si iritabili , care au reactii vehemente de disconfort , in timp ce altii sunt toleranti la anumite frustrari, veseli si sociabili. Problemele cele mai dificile sunt legate nde copiii iritabili. Uneori , acestia pot fi foarte sensibili si inteligenti , dar mai putin cooperanti , si de aici riscul etichetarii ca fiind "copii dificili" .
In perioada anteprescolara copilul traieste foarte multe experiente noi si trece prin numeroase transformari . Nu intamplator , in ultimele decenii foarte multi specialisti invoca rolul , efectele si oportunitatea interventiei timpurii in aceasta perioada, care ofera posibilitati si sanse optime si reale de recuperare /ameliorare a unor disfunctii sau tulburari , responsabile ulterior de manifestarea unor dizabilitati in existenta copilului .
Perioada prescolara( de la 3 la 6/7 ani) - corespunde stadiului inteligentei preoperationale , cand copilul opereaza mintal cu imaginile obiectelor si fenomenelor (gandirea simbolica -intre 2 si 4 ani si gandirea preoperationala -intre 4-6 ani ). Se caracterizeaza prin efortul copilului de a-si castiga identitatea , de a afla cat mai multe lucruri, de a poseda o serie de obiecte pe care le doreste sa fie numai ale lui , refuzand sa le imparta cu ceilalti . In jurul varstei de 4 ani copilul este plin de incapatanare , utilizand frecvent negatia (periaoada "marii negatii" ) ca forma de consolidare a propriei identitati. Copilul are tendinta sa-i imite pe cei din jur , activitatea dominanta este jocul si foarte multe lucruri ii pot fi explicate prin intermediul acestuia . De asemenea , jocul faciliteaza tipuri de relatii ce se nuanteaza si se diversifica , facilitand interactiunile din cadrul colectivelor de copii si o mai fina diferentiere a conduitelor fata de alte persoane. Copiii cu deficiente de intelect sau senzoriale nu stiu sau nu au abilitatea sa se joace si nu reusesc sa coreleze cu partenerii lor . Jocul este mai sarac in actiuni si nu se poate desprinde directia spre care evolueaza. In genere, ei nu verbalizeaza si jocul se desfasoara dupa o schema simplista, ramanand adeseori in stadiul de manipulare a obiectelor .
Incepe perioada de socializare a copilului in care acesta trebuie sa afle ca unele lucruri sunt bune , iar altele sunt rele , unele lucruri trebuie facute , iar altele nu , ca fiecare copil are unele drepturi (de exemplu: sa fie ocrotit,ingrijit si hranit de parinti ) , dar si obligatii ( sa-i respecte pe cei mai mari , sa fie politicos , sa fie intelegator cu semenii ).
Asistam la o dezvoltarea a vietii interioare a copilului , in aceasta perioada el experimenteaza emotiile si trairile lui in raport cu o persoana , cu un obiect sau eveniment din jur .
Copilul traverseaza o etapa importanta a cunoasterii prin diversificarea interactiunilor cu mediul social si cultural din care asimileaza modele de conduita ce determina o integrare tot mai activa in universul social. O data cu dezvoltarea capacitatilor senzoriale si perceptive , se structureaza noi forme ale memoriei si imaginatiei care determina dimensiuni complexe ale trairilor anticipative si fantastice . Perceperea realitatii este incarcata emotional si alimenteaza imaginatia , comportamentele si strategiile cognitive ce utilizeaza o simbolistica ampla, ancorata situational in realitatea inconjuratoare , imprimand perioadei prescolare acea unicitate cunoscuta sub numele de varsta de aur a copilariei . Dezvoltarea imaginatiei ii permite copilului sa descopere ca , imaginar , el poate sa se transpuna in orice situatie , chiar si fantastica , dar , ulterior , sa constate ca , in realitate, situatiile de viata sunt mai restranse si nu au semnificatia banuita. In raport cu aceasta contradictie se dezvolta si dorinta de a crea, schimba si transforma viata ( aceste tendinte si dorinte sunt exprimate foarte bine in desene , jocuri de constructie sau chiar povesti libere).
Inca din aceasta perioada se disting primele diferente intre fete si baieti, se poate observa o agitatie mai mare la baieti , fata de disponibilitatile de cooperare mai dezvoltate la fete insotite de o activitate verbala mai bogata , in comparatie cu o tendinta de izolare a baietilor in activitati de constructii. Ca fenomen al vietii de relatie , in aceasta perioada asistam la procesul identificarii care se realizeaza in raport cu modelele umane cele mai apropiate , respectiv modele parentale .
Perioada prescolara este caracterizata , in multe situatii , de o serie de diferente existente intre cerintele din gradinita si cele din familie, ceea ce presupune o mai mare varietate de conduite . Pot aparea si contradictii intre cerintele interne , dorintele , aspiratiile, interesele copilului si posibilitatile de a fi satisfacute. Pe acest plan se dezvolta negativismul infantil , dar si asimilarea si intelegerea a ceea ce este permis si a ceea ce nu este permis , a ceea ce este posibil si a ceea ce nu este posibil , diferentele dintre bun si rau .
Parintii au marea datorie de a urmari dezvoltarea fizica si psihica a copilului si , atunci cand constata unele manifestari anormale la copiii lor , indiferent de varsta acestora , de a solicita sprijin de specialitate (medici, psihologi , pedagogi, logopezi , etc) , deoarece sunt situatii cand unele forme de deficienta au sanse mult mai mari de recuperare la varste mici .
Perioada scolara mica ( de la 6/7 la 10 /11 ani ) corespunde substadiului operatiilor concrete ale gandirii .
Se caracterizeaza prin schimbari fundamentale determinate de noile tipuri de relatii care se stabilesc in cadrul activitatii de invatare. Copiii manifesta spirit de cooperare in jocuri , atentia devine mai stabila si apar germenii unei gandiri de tip formal , logic, cu tendinta spre rationamente inductive si deductive , care permit intelegerea obiectelor , fenomenelor si evenimentelor din lumea inconjuratoare , construirea unor idei si judecati proprii . In aceasta perioada o atentie deosebita trebuie acordata modului in care are loc debutul scolar , stiut fiind faptul ca un debut scolar cu probleme de adaptare si lipsa de suport din partea parintilor si educatorilor atrage dupa sine dificultati de invatare , tulburari de comportament , esec scolar , cu toate consecintele ulterioare . Acest lucru este cu atat mai important in situatia in care se observa la copil prezenta unor eventuale tulburari de vorbire (care il vor determina sa evite comunicarea in clasa ) , a timiditatii, anxietatii, frici de esec, a starilor de agitatie psihiomotrice.
Adaptarea copilului la mediul scolar este un prim pas al adaptarii sale viitoare la mediul social , de aici necesitatea monitorizarii evolutiei copilului in mediul scolar , prin dialog permanent intre familie si educatori. Daca in clasele primare nu se observa interes din partea copilului si preocupare pentru activitatile scolare , daca el nu intelege si nu achizitioneaza un set de deprinderi fundamentale ( scris , citit, calcul aritmetic) , ulterior va intampina dificultati serioase in adaptarea la cerintele mai complexe ale continuturilor si programei scolare .
Perioada scolara mijloacie ( de la 10 /11 la 14/15 , denumita si pubertate ) corespunde stadiului operatiilor formale , cand elevul reflecteaza mai mult asupra enunturilor verbale si construieste mult mai usor rationamente ipotetico- deductive .Se caracterizeaza prin ample transformari biologice, fiziologice si psihologice ca urmare a declansarii unor procese si fenomene preponderent de natura endocrina . De asemenea , se produce o schimbare a pozitiei celor din jur in procesul de relationare , in sensul ca parintii il privesc (sau ar trebui sa-l priveasca ) pe copil ca fiind o fiinta capabila sa analizeze singura situatiile . Desigur , nu intotdeauna copilul poate face fata acestor situatii, dar trebuie lasat sa gaseasca singur solutiile , iar interventia parintilor sa se faca doar atunci cand sunt solicitati de catre copil sau cand se constata ca solutiile alese de copil sunt total nepotrivite ( interventia trebuie sa aiba un caracter prietenos, si nu dojenitor sau razbunator) . De multe ori parintii trateaza aceste probleme de pe pozitii ferme , iar conflictele dintre ei si copii se accentueaza , putand degenera in agresiuni verbale si fizice, fuga de acasa, conduite deviante sau delicventiale, inrolarea in grupuri sau anturaje nonconformiste si protestatare fata de normele si regulile vietii sociale , consum de droguri , alcoolism , suicid. Spre sfarsitul acestei perioade incepe procesul de erotizare al puberului , care nu de putine ori , se petrece pe fondul unor puternice conflicte interne declansate de relatiile deficitare cu adultii si care determina tulburari si comportamente grave: izolare fata de cei din jur , acte de agresiune si autoagresiune , stari nevrotice si chiar psihoze . In aceste situatii trebuie evitate atitudinile extreme din partea adultilor : pe de-o parte , neangajarea , dezarmarea, abandonul, bazate pe ideea ca astfel de fenomene sunt inevitabile , si , pe de alta parte , tutelarea , dirijarea excesiva , posesia afectiva din partea parintilor , amestecul brutal in viata lor, sustinute de intentia de a-i ajuta printr-un control riguros.
Perioada scolara mare ( de la 14 / 15 la 18 / 19 ani , denumita si adolescenta ) se caractertizeaza printr-o dezvoltarea fizica si intelectuala armonioasa , spirit de observatie dezvoltat si o gandire independenta si creativa.
Inteligenta teoretica ii permite adolescentului sa elaboreze judecati de valoare , sa-si puna probleme din ce in ce mai complexe si sa le rezolve , efectuand rationamente de toate categoriile . Idealul de viata se contureaza tot mai precis , tendinta de afirmare a personalitatii , de independenta si autodeterminare se accentueaza , nonconformismul devine tot mai pregnant , viata afectiva este din ce in ce mai tumultoasa , iar interesele profesionale devin din ce in ce mai evidente o data cu cresterea autocontrolului si autoexigentei . Datorita experientei de viata relativ limitate si a dificultatilor de a identifica unele criterii de autoapreciere corecta , adolescentul are nevoie de consiliere si sustinere discreta in formularea idealului de viata , in perfectionarea judecatilor morale si in dezvoltarea constiintei morale . In adolescenta , conduita revoltei , refuzul de a se supune , de a respinge tot ce este impus , anumite clisee verbale , expresii parazite in limbaj, vestimentatia specifica ( uneori extravaganta) , inchiderea in sine , abandonul in lumea viselor , indisciplina , actele cu grad mare de risc sunt intalnite frecvent . Daca aceste manifestari au o constanta in timp si se transforma in obisnuinte , pot deveni un pericol de alterare a conduitei cu efecte negative asupra activitatii scolare si integarii sociale a tanarului .
