Documente noi - cercetari, esee, comentariu, compunere, document
Documente categorii

Factorii care influenteaza reactivarea informatiilor

FACTORII CARE INFLUENTEAZA REACTIVAREA INFORMATIILOR


Reproducerea - forma a reactivarii informatiilor Prezentare generala


Reactivarea continuturilor (informatiilor) receptionate, decodate si stocate anterior se refera la recunoasterea obiectelor, persoanelor sau a situatiilor receptate mai de mult de catre subiect sau la reproducerea (descrierea, relatarea) verbala a lor

Evocarea faptelor, ce coincide cu momentul in care cel ce a perceput imprejurari legate de comiterea unei infractiuni compara in fata organelor judiciare in calitate de martor si prezinta momentul final al proceselor memoriale si consta in actualizarea legaturilor nervoase temporare sub forma celor doua modalitati de comunicare a experientei anterioare: reproducerea si recunoasterea



In marturie, modalitatea principala de transmitere a informatiilor, modul comun de obtinere a depozitiilor in constituire reproducerea orala, care in procesul judiciar imbraca forma relatarii (evocarii, nararii) libere (spontane) a faptelor percepute, precum si forma raspunsurilor la intrebarile adresate de organul judiciar (interogatoriul). Paralel cu forma orala, reproducerea poate imbraca, in subsidiar, forma depozitiei scrise personal de catre martor.

Dar, independent de modalitatea de comunicare a faptelor (depozitie spontana, interogatoriu, depozitie scrisa personal de martor), reproducerea reprezinta, practic, momentul cel mai important, totodata cel mai anevoios, faza utila, de actualizare a momentelor care i-au precedat, "miezul probei cu martori", aceasta explica de ce legislatiile procesuale de pretutindeni reglementeaza detaliat modul de obtinere a marturiei, de ce mai cu seama acest moment a stat in atentia juristilor.

Abstractie facand forma in care se materializeaza comunicarea informatiilor in cazul marturiei, evocarea mai cu seama atunci cand priveste un volum mai mare de date, evenimente complexe cu o desfasurare indelungata in timp, nu consta intr-o simpla reproducere a evenimentelor in forma si ordinea in care au fost percepute si memorate. Reproducerea este un proces activ, de gandire in care informatiile memorate sunt supuse unor noi modificari, restructurari. Aceasta particularitate a reproducerii, determinat de o seama de factori inseparabil legati de personalitate, de interese, de starea emotionala etc., se poate repercuta atat intr-o directie favorabila cat si defavorabila asupra relatarii faptelor de catre martori. Astfel, se rasfrang adeseori intr-un sens defavorabil asupra marturiei, datorita modificarilor carora le sunt supuse in timpul reproducerii informatiilor memorate: expunerea faptelor intr-o alta succesiune decat cea in care s-au produs, sau intr-o forma schematizata, generalizata, precum si omisiunile unor fapte. Dimpotriva, expunerea in succesiunea in care au fost percepute, evocarea ordonata, detaliata a faptelor exercita o influenta pozitiva asupra marturiei.

Selectivitatea reproducerii, ce presupune un autocontrol logic, o triere a informatiilor, proces in cursul caruia aspectele considerate lipsite de importanta sunt inlaturate, iar cele considerate importante, dimpotriva, accentuate constituie o alta caracteristica a reproducerii ce trebuie luata in considerare la evaluarea marturiei. Cea mai autentica, cea mai deplina va fi tocmai acea parte a depozitiei care se refera la momentele importante, esentiale ale evenimentului perceput. Dar aici esentialul trebuie definit nu dupa criterii obiective, adica pornind de la personalitatea, de la cercul de interese, de preocupari ale martorului, deoarece ceea ce e important pentru o anumita persoana poate fi lipsit de semnificatia pentru alta. Aceasta se reflecta pregnant in depozitiile martorilor care desi au perceput acelasi eveniment in conditii similare, fiecare subliniaza acele laturi ce corespund experientei, intelegerii, intereselor si starilor lui emotionale .

Momentul reproducerii aduce martorul in contact nemijlocit cu organul judiciar, cu mediul in care va avea loc audierea. Aceasta imprejurare explica posibilitatea interventiei unor factori care se pot repercuta defavorabil, inhibitor asupra capacitatii de comunicare a faptelor. Unii din acesti factori sunt dependenti de personalitatea martorului, altii isi au cauza in ambianta in care se petrece ascultarea, dupa cum alti factori sunt determinanti, voit sau nevoit, de atitudinea celor care indeplinesc atributiile organelor judiciare



Valoarea marturiei in raport cu forma in care este obtinuta reproducerea


1. Depozitii obtinute sub forma relatarii libere

Forma de obtinere a marturiei exercita o influenta marcata asupra valorii sale. In oricare din acestea se repercuteaza intr-o masura mai mult sau mai putin insemnata asupra intinderii si fidelitatii consecintei ce nu pot fi nesocotite la aprecierea marturiei. Considerate izolat, oricare din acestea prezinta o seama de neajunsuri ce nu pot fi inlaturate decat printr-o aplicare a lor combinata, mixta. Cercetarile experimentale precum si practica judiciara confirma existenta unor sensibile diferentieri sub raportul fidelitatii si intinderii marturiei dupa cum aceasta este obtinuta prin mijlocirea relatarii libere sau a interogatoriului.

In functie de aceste doua forme de obtinere a marturiei, raportul dintre fidelitatea si intinderea marturiei se prezinta adeseori inversat. Relatarea libera prezinta un indice sporit de fidelitate, este mai demna de incredere, dar marturia obtinuta pe aceasta cale acopera un numar mai redus de aspecte, este mai putin extinsa



1.     Depozitii obtinute sub forma interogatoriului


Dimpotriva, marturia obtinuta prin mijlocirea interogatoriului, este mai ampla, este mai intinsa, dar mai putin exacta si mai putin fidela. Deci, ceea ce aceste din urma depozitii castig in intindere pierd in fidelitate.

Explicatia pentru care marturia obtinuta pe calea relatarii spontane este mai putin intinsa, dezavantaj complinit de coeficientul mai ridicat de fidelitate pe care il prezinta, rezida in urmatoarele: relatarea libera se poate resimti mai putin de urma sugestiei si pune martorul la adapost de multe alte cauze de influentare. Martorul evoca numai acele fapte, imprejurari care s-au conservat nealterate in memorie, de care isi aminteste sigur, cu usurinta. Intinderea mai redusa a marturiei obtinute prin relatare spontana se poate datora nu numai unor reale dificultati de reamintire a unor fapte, ci si imprejurarii ca martorul ignora importanta unor aspecte pentru solutionarea cauzei si de aceea nu le aminteste.

Mai larga extensie a marturiei obtinute prin interogatoriu se datoreaza efectului sau stimulator asupra memoriei, care face posibila evocarea si a acelor imprejurari care pareau uitate. Interogatoriul inlatura de multe ori sentimentul de incertitudine, reticentele, indeamna martorul sa vorbeasca, il determina sa devina mai comunicativ, mai volubil. Totodata, intrebarile adresate martorului ii dirijeaza atentia asupra acelor imprejurari care desi percepute si memorate, nu au fost totusi evocate cu ocazia relatarii libere deoarece acestuia nu-i erau cunoscute adevaratele raporturi in care se afla cu pricina data, nu cunoaste importanta, semnificatia lor.

Dar sfera mai intinsa a aspectelor precizate prin mijlocirea interogatoriului se realizeaza adeseori in dauna fidelitatii marturiei. Cel mai mare neajuns al marturiei obtinute prin interogatoriu il constituie coeficientul mult sporit de erori. Interogatoriul impinge martorul pana la limita extrema a amintirii sale, iar adeseori forteaza memoria. Interogatoriul se repercuteaza defavorabil asupra marturiei chiar si atunci cand nu cuprinde intrebari subiective.

Cand fie deliberat, fie involuntar interogatoriul cuprinde si intrebari sugestive, marturia se va resimti si mai mult, deoarece sugestia constituie principala cauza a erorilor.

Luarea in considerare la aprecierea marturiei a diferentelor existente intre marturia obtinuta pe calea relatarii libere si cea obtinuta prin interogatoriu este insa conditionata de masura in care aceste doua modalitati isi gasesc reflectare fidela fie in actele procedurale in care se consemneaza depozitiile, fie in mijloacele moderne de inregistrare acustica a lor. Pentru a aprecia credibilitatea raspunsurilor, pentru a se aprecia in ce masura forma si tonul intrebarilor au putut influenta asupra fidelitatii raspunsurilor este deci indispensabila consemnarea intrebarilor. In practica insa nu intotdeauna este posibila o delimitare neta a acelor parti ale depozitiei obtinute ca urmare a relatarii libere, de cele obtinute in urma interogatoriului, deoarece nu intotdeauna intrebarile sunt consemnate fidel in actele procedurale. Cunoasterea caracterului spontan sau provocat al depozitiei este insa conditionata de cunoasterea intrebarii insasi. Necesitatea obtinerii unor depozitii cat mai complete, a unor elemente in plus de preciziune fac nu o data necesara interventia organului judiciar in cursul expunerii libere a faptelor. Legiuitorul, atunci cand a prevazut ca martorul trebuie sa fie mai intai lasat sa relateze liber faptele si apoi sa i se puna intrebari, a tinut seama de faptul ca relatarea libera ofera martorului mai largi posibilitati de expunere a faptelor, este mai fidela, mai demna de incredere, mai ferita de posibilitati de influentare.

Chiar daca relatarea libera a faptelor lasa adeseori camp liber imaginatiei martorului, chiar daca expunerea abundenta de multe ori in elemente irelevante, nepertinente, lipsite de orice importanta pentru cauza, marturia trebuie sa fie rezultatul aplicarii mixt de audiere, adica interogatoriul trebuie sa urmeze intotdeauna relatarii spontane a faptelor. Intrebarile trebuie adresate numai dupa ce faptele au fost expuse liber, pentru a completa, preciza sau explica depozitiile.


2.     Depozitii obtinute sub forma declaratiei consemnate personal de martori


Reproducerea faptelor poate imbraca, in subsidiar, forma declaratiei consemnate de martor personal. La aceasta se recurge atunci cand, datorita timpului temperamental caruia apartine, sau altor imprejurari circumscrise cadrului nefamilial in care urmeaza a avea loc reproducerea, martorul acuza o anumita incapacitate de a expune faptele oral, neajuns complinit insa de o predispozitie, de o facilitate reala de asi ordona mai usor ideile in scris, precum si atunci cand considera ca varietatea, multitudinea de aspecte si nuante la care se refera depozitia, deopotriva importante pentru solutionarea pricinii, vor fi mai fidel consemnate in declaratia scrisa personal.

Alteori, declaratia scrisa personal poate fi impusa si de considerente de ordin tactic. Astfel, daca datorita pozitiei in care apare martorul in pricina data (raporturi de rudenie, de prietenie) exista temerea ca el ar putea fi influentat in sensul retractarii declaratiei initiale, este indicat sa se recurga la forma scrisa. In astfel de cazuri, declaratia scrisa personal de martori este justificata de ratiunea ca o asemenea declaratie mai anevoios poate fi retractata.

Depozitia scrisa personal de martor prezinta elemente de apropiere cu depozitia orala deoarece aceasta constituie tot o relatare a faptelor consemnata, de aceasta data in scris. Anumite elemente determinate de particularitatile acestei modalitati de comunicare a faptelor confera insa marturiei consemnate in scris de martorul insusi un spor de siguranta fata de marturia orala. Intr-adevar, suntem inclinati sa acordam o mai mare atentie, sa contribuim cu o mai mare importanta cuvantului scris in raport cu cel rostit, deoarece ne angajeaza intr-o mai mare masura. Cuvantul scris este mai indelung chibzuit, este cu mai mare grija cautat. De aceea declaratia scrisa personal de martor este insotita de un mai mare efort de concentrare a atentiei, de o mai adanca reflectie. La aceasta se adauga si o alta imprejurare favorabila: fata de relatarea orala, reproducerea in scris a depozitiei nu este tulburata de prezenta altor persoane.

Conditiile particulare in care se obtine marturia scrisa se repercuteaza insa si intr-o directie defavorabila; aceasta este mai putin spontana decat marturia orala. Tot astfel, eforturile de cautare a cuvintelor, preocuparile de alcatuire a frazelor, preocuparile de stil, chiar o anumita vanitate literara pot dauna exactitatii depozitiei.

Dupa cum s-a aratat, recunoasterea presupune existenta unei imagini care, reactivata, poate fi comparata cu obiectul, persoana sau locul aratat subiectului. Cu cat reprezentarea contine mai multe informatii, cu atat si procesul recunoasterii va fi mai usor. Lipsa informatiilor, eroziunea lor, provoaca nesiguranta in recunoastere, ezitari in declaratiile martorului, incertitudine subiectiva.


4. Memoria de recunoastere

Memoria de recunoastere consta intr-o decizie de "da" sau "nu" privitoare la faptul ca ceea ce i se arata sau i se spune martorului este o informatie "veche" sau "noua".  A recunoaste deci un obiect aratat, o persoana sau un loc prezentat martorului inseamna a decide. "da, este o informatie veche". Oricum insa, memoria de recunoastere la omul normal si adult functioneaza de obicei bine si, in orice caz, mai usor decat memoria reconstitutiva (recCH memory) sau memoria reproductiva.




Memoria reproductiva

Memoria reproductiva nu functioneaza cu atata usurinta ca memoria de recunoastere, caci in cazul reproducerii (al reconstituirii, operatia nu este o simpla decizie "da-nu", ci o serie de strategii de cautare dintre cele mai complexe). In general - vorbind de marturie - cautam lanturi asociative, adica informatii conectate, care in momentul receptionarii lor au fost legate intre ele prin contiguitate cronologica (informatii homeocronice), si care prin insusi faptul consecutiei lor temporale au tendinta de a se mentine in inlantuirea lor originala. Este un fapt remarcabil ca evenimentele care constituie substanta celor mai multe marturii nu decurg in mod obligatoriu dupa o logica prestabilita, ceea ce ingreuneaza cateodata reamintirea lor, caci reproducerea chiar in pofida realitatii tinde sa fie mereu logica. Reamintirea este legata de cele doua forme ale memoriei in functie de durata stocarii: memorie de scurta durata, de durata medie si de lunga durata.

Informatiile patrunse in sistem prin canalele senzoriale sunt stocate pentru o vreme foarte scurta, in memoria de scurta durata. Daca conditiile sunt defavorabile, o parte din informatiile care se scurg in memoria de scurta durata (primara) se vor transmite in memoria de durata relativ lunga sau in cea de lunga durata (memoria secundara), de unde mai tarziu ele pot fi recuperate - adesea prin utilizarea unor strategii - si traduse in comportamente. In aceasta acceptie, "utilizarea de strategii" se refera la procedeele de "cautare" in memorie, la eforturile pe care le depunem cand unele imagini, nume sau date, sunt pe varful "limbii" (fenomenul TOT, dupa J. A. C. Brown, D. Mc. Woil, 1966), situatii in care se poate gasi martorul, iar "traducerea in comportamente", in acest caz inseamna transformarea continuturilor memoriale - cautate si gasite - in declaratie verbala sau scrisa.

Considerentele lui Clifford Morgan si Richard King, ca modelele lui W. Kintsch sunt constructe teoretice, care trebuie sa fie privite ca atare si nu drept adevaruri demonstrate dar care ofera totusi un punct de vedere, rezultat printr-o analiza aprofundata a faptelor, in intelegerea, in parte a fenomenelor de recuperare (reactivare) a informatiilor.



5. Factorul timp

Strans legat de reactivarea continuturilor stocate in memorie, intervine problema uitarii. Vorbim de uitare oricand nu ne reamintim un nume, un fapt, eveniment etc., sau cand nu reusim sa efectuam o actiune invatata anterior. Pot fi uitate continutul unei discutii, secventa de idei dintr-o prelegere, calea pe care trebuie sa o urmam pentru a ajunge la o anumita adresa la care am mai fost, ori sa nu fim in stare a extrage radacina patrata dintr-un numar, desi pe vremuri am invatat chiar bine aceasta operatie relativ simpla.

Uitarea este un fenomen cotidian, amnezia este insa o forma mai grava a uitarii si constituie un simptom patologic.

Uitarea constituie reversul pastrarii si se manifesta sub forma neputintei reamintirii unor date memorate sau in imposibilitatea recunoasterii unor evenimente traite la o noua confruntare cu ele sau in reproducerea sau recunoasterea lor eronata. Uitarea este un fenomen natural care determina denaturarea treptata a informatiilor percepute de un martor in legatura cu o anumita imprejurare sau persoana.



Influenta timpului asupra uitarii - curba uitarii

Cercetarile experimentale asupra influentei timpului in procesul uitarii arata ca etapa optima a audierii unui martor este chiar dupa consumarea infractiunii, a actului la care a asistat sau in perioada cat mai apropiata posibil, deci atunci cand pierderile nu sunt prea mari. De aceea in orice marturie este obligatoriu sa se aprecieze exact cat timp a trecut de cand martorul a receptat evenimentul si cam ce procent de pierdere - evident cu aproximatie - poate fi socotit ca normal.

Uitarea nu este un proces rectiliniu, uniform, ci un fenomen complex, in care timpul actioneaza ca principala forta de alterare a faptelor memorate, dar nu singura. Astfel, uitarea informatiilor structurate logic nu este o simpla relatie de timp ci in evolutia sa se poate inregistra ritmuri inegale in raport cu continutul, importanta materialului, atitudinea, interesul martorului fata de el etc.


6. Reminiscenta

Cercetarile experimentale au condus la constatarea ca sub actiunea factorului timp uitarea materialului memorat nu descrie o curba mereu coboratoare, ci aceasta deseori, alterneaza cu momente de ascensiune. In aceste intervale de timp in care curba uitarii inregistreaza momente de ascensiune, datele care in momentele de regres ale curbei erau considerate uitate, se restabilesc parca spontan. Deci trecerea timpului se repercuteaza, deseori, favorabil asupra marturiilor.

Reminiscenta este un proces de amintire subita a unor fapte care pareau uitate, ameliorare a functiei reproductive a memoriei dupa un interval lung de fixare. Se aplica prin inlaturarea inhibitiei de protectie provocata de efortul memorarii si prin inductii pozitive care intervin in etapa de conservare a experientei.



7. Refularea

Refularea este procesul efectuat de subconstient prin care anumite imagini, idei, tendinte sau dorinte neplacute pentru subiect sau care contravin normelor morale, sunt indepartate din constiinta, respinse din sfera proceselor constiente in cele inconstiente sau sunt mentinute in afara campului constiintei.

Deci uitare, refularea isi are legile ei si ne poate pune in legatura cu preocuparile intime ale martorului. Ideea care este refulata razbate la cea mai mica ocazie, si felul cum se exteriorizeaza este specific pentru temperatura morala si intelectuala a martorului

Uitarea unui nume de catre o persoana are uneori rolul unei aparari impotriva neplacerilor pe care le-ar intampina daca ar pronunta acel nume.

Uitarea unui nume mai poate fi cateodata o manie sublimata, o aversiune. Uitarea mai este si o forma a dispretului inconstient nutrit pentru cineva



8. Sugestibilitatea


Sugestia - definitie si situatia - sugestie


Toate fenomenele psihice si psihosomatice sunt susceptibile sa fie influentate prin sugestie. In functie de situatia sugestiva data si de o serie de caracteristici ale personalitatii inca insuficient cunoscute, toti oamenii se dovedesc mai mult sau mai putin sugestibili.

Dupa Mc. DougCH (1908), sugestia este un proces de comunicare care are ca rezultat acceptarea cu convingere a propozitiei comunicare in absenta unei baze logice adecvate de acceptare. In acest mod se acorda mai multa atentie procesului decat caracteristicilor incitatiei care il provoaca.

Sugestia este prezenta cand un individ accepta un mod de comportament sau o opinie fara ca procesele gandirii si judecarii care de fapt ar trebui sa fie implicate, sa joace vre-un rol.

Sugestia sau situatia - sugestie este o incitatie susceptibila sa declanseze reactii spontane nemediate de instantele reflexive. Individul confruntat cu aceasta incitatie venita din afara sau din launtrul sau trebuie sa dispuna intotdeauna, in principiu, atat de posibilitatea de a se conforma, cat si de aceea de a nu se conforma mesajului incitatiei. El nu realizeaza insa decat rareori ca dispune de cele doua alternative



Sugestibilitatea - definitie


Sugestibilitatea este capacitatea de a reactiona la sugestie; este acea manifestare particulara a influentabilitatii sau provocabilitatii care asigura transformarea situatiei - sugestie intr-un comportament sugerat.

Acest sindrom de proprietati se bazeaza pe un complex de dispozitii psihice cum ar fi: inchipuirea, subordonarea, conformarea, transpunerea, captarea, ce faciliteaza substituirea mesajului sugestiei mesajelor instantelor critice. Disociindu-se mai mult sau mai putin de procesele reflexive si de control, care le-ar putea invalida, continuturile situatiilor - sugestie se insinueaza ca niste constructe mentale investite cu atributele unei realitati "per se". Continutul sugestiv, devenit cvasiautonom, tinde astfel, sa influenteze cele mai diferite manifestari psihice si respectiv psihofizice, inducand conduitele sugerate



9. Domnia concretului


Tendinta de a trece totul prin cenzura concretului palpabil, poate fi in functie fireste si de aferente interindividuale, extrem de pronuntata. Exista o nevoie de concret care se formeaza in frageda copilarie.

Actele psihice, comportamentale si experientele constituie intotdeauna o expresie a prezentului; omul, oricat s-ar intoarce spre ce a fost trait, nu se poate sustrage niciodata pe deplin stigmatului actualului.

Orice evocare este un act de reactualizare. Independent de buna calitate a memoriei individului, de impresionabila forta de evocare a trecutului, intotdeauna el va reactualiza evenimentele prin prisma prezentului. Privirea cu ochii prezentului va aduce cu sine o anumita nota de subiectivism in reactualizarea faptelor de memorii. Evocand trecutul, omul tinde sa completeze lacunele memoriei cu elementele care ii convin sau sa ignore, respectiv sa le converteasca, pe cele indezirabile.

Multe lucruri se fixeaza insa si prin permanente repovestiri. Prezentul retrairii pune in umbra momentul trairii. Dispozitiile care mijlocesc actele retrairii ofera un teren deosebit de prielnic stimularii receptivitatii fata de variate situatii sugestie.



Sugestia - cauza de denaturare a marturiei


Sugestibilitatea este o cauze de denaturarea a marturiei care rezida in atitudinea, in comportarea voita sau nu a organului judiciar fata de cel audiat si intr-o mai redusa masura de factori legati de personalitatea martorului.

Atat de pozitia obtinuta sub forma relatarii libere, dar mai cu seama cea obtinuta sub forma de interogatoriu, cand prin intrebari se cauta sa se reaminteasca fapte uitate se resimt intr-o masura mai mare sau mai mica de pe urma sugestiei.

Influenta sugestiei este cu atat mai puternic resimtita cu cat perceptia a fost mai fragmentara, cu cat faptele au fost mai slab memorate, cu cat martorul datorita unor particularitati structurale sau atmosfere improprii in care se petrece ascultarea este mai expus, mai susceptibil influentelor exterioare. In planul legislatiei procesuale penale grija de a pune martorul la adapost de orice posibilitate de influentare isi gaseste reflectare in acele dispozitii care lasa numai in caderea organelor judiciare - in cursul urmaririi penale, organul de cercetare penala sau procurorul, iar in cursul judecatii, presedintele completului de judecata - de a pune si cenzura intrebarile adresate de parti, procuror sau aparator martorului.

Intrebarile care pot sugera martorului un anumit raspuns sunt indeobste denumite in literatura procesuala, tendentios sugestive; "tendentios sugestive" sunt intrebarile care, intr-o forma mai mult sau mai putin disimulata, fie insinueaza, fie provoaca un anumit raspuns, scontat si dorit de cel care efectueaza ascultarea, fie, in sfarsit, ingradesc libertatea de optiune a martorului la una sau alta din alternativele pe care intrebarea insasi le indica

Sugestia conduce la "acceptarea fara examen critic a ideilor unei alte persoane" (Alexandru Rosca - Psihologia martorului, Editura Institutului de Psihologie Cluj, 1934, p. 71). Martorul aflat sub aceasta influenta afirma nu ceea ce in mod real a perceput, ci ceea ce i s-a sugerat.

Caracterul sugestiv al intrebarilor tendentioase rezida mai inainte de toate, in forma intrebarii, care conduce la raspunsul asteptat si dorit. "Valoarea unui raspuns depinde de forma intrebarii care l-a provocat, raspunsul si intrebarea formand intr-un sistem indivizibil un adevarat cuplu ale carui elemente se conditioneaza reciproc" (Edmond Locard, L'Enquete criminelle et les methodes scientifiques, Paris).



In raport de modul in care sunt adresate, de succesiunea de ordine in care sunt puse, gradul de sugestibilitate al intrebarilor difera sensibil. In literatura (W. Stern, O. Lipmann) s-a stabilit o intreaga gradatie a sugestibilitatii intrebarilor. Reproducem, dupa Francois Gorphe (La critique du te miignage, Paris, Daloz, 1927, p. 409-411), in ordinea sugestibilitatii, multiplele modalitati de a adresa o intrebare: astfel, cand martorul urmeaza a fi chestionat daca o anumita fetita purta o palarie si ce culoare avea, se poate folosi una din urmatoarele intrebari a caror sugestibilitate este crescanda:

1.         Intrebare determinativa cu pronume interogativ: "Cum era ea imbracata?" sau daca se cunoaste deja ca avea palarie: "Ce culoare avea palaria?"

2.         Intrebare incomplet disjunctiva: "Purta fetita palarie sau nu?". Aceasta intrebare este mai precisa decat cea care precede; ea impune o optiune intre cei doi termeni ai unei alternative.

3.         Intrebare da-nu: "Purta ea o palarie?" sau "Palaria era de culoare roz?"

4.         Intrebare expectativa da: "Palaria era poate de culoare roz?"

5.         Intrebare expectativa nu: "Palaria nu era poate de culoare roz?"

6.         Intrebare complet disjunctiva: "Palaria era de culoare roz sau albastra?". Aceasta intrebare pare a exclude posibilitatea oricarei alte culori.

7.         Intrebare ipotetica sau implicativa: "Care este culoarea palariei?" in cazul in care existenta palariei nu era sigura. Primele doua intrebari nu sunt periculoase. Prima evita orice sugestie; sugestia este implicata intr-o masura redusa in intrebarea "da-nu". Pericolul exista mai cu seama atunci cand martorul voieste sa complineasca o lacuna a amintirii sale. Raspunsul "da" este mai frecvent decat raspunsul "nu".


Pericolul sporeste la intrebarile "da" sau "nu", forma lor lasand sa se intrevada ca se asteapta raspunsul "da" sau "nu"; acestea sunt numite intrebari expectative sau de asteptare. Si mai periculoase sunt intrebarile incomplet disjunctive cand nu exista siguranta ca alte posibilitati sunt excluse. Sa presupunem ca martorul isi aminteste, abstractie facand de fapt daca amintirea este exacta sau nu, ca palaria fetitei este de culoare gri. Daca se adreseaza intrebarea: "Palarie era de culoare roz sau albastra?", martorul sub influenta sugestiei poate sa conchida ca nu era de culoare gri. Intrebarile implicative, prin excelenta sugestive sunt de sigur cele mai periculoase, deoarece de aici rezulta presupunerea ca martorul are cunostinta despre o anumita stare de lucruri, fara sa fin intrebat mai inainte daca fetita purta o palarie si daca martorul o vazuse.

In functie de acest factor sau de locul ocupat in succesiunea intrebarilor, de raporturile intrebarii date de imprejurarile expuse sau nu de martor, una si aceeasi intrebare in anumite imprejurari este sugestiva, in altele nu. Astfel, intrebarea prin care s-ar tinde sa se stabileasca daca in momentul in care martorul s-a intalnit cu invinuitul sau inculpatul, acesta din urma avea asupra sa, sa zicem, o valiza, nu contine in sine nimic sugestiv; dar daca o astfel de intalnire, pana in acel moment martorul nu a pomenit nimic, intrebarea, indiferenta, (nesugestiva) in alte imprejurari, in contextul in care plasata devine sugestiva, deoarece faptul intalnirii se considera deja existent ca a avut loc

Tot astfel, intonatia cu care sunt rostite intrebarile, accentul pus pe unul sau altul din termenii intrebarii, anumite atitudini care se reflecta in mimica, in gesturile celui care efectueaza ascultarea (incuviintare, incredere, nemultumire, dezamagire, aprobare, dezaprobare etc.), intr-un cuvant toate aceste manifestari care in conditiile in care se desfasoara audierea mai anevoios pot fi controlate, contin in sine posibilitatea influentarii, intr-o masura mai mult sau mai putin insemnata a martorului

Pentru a se inlatura efectele nedorite ale sugestiei, intrebarile trebuie astfel formulate incat sa nu contina nici o indicatie de natura a orienta martorul catre un anumit raspuns; acesta sa fie nevoit a apela numai la continuturile sale memoriale.

Pentru a se oferi posibilitatea verificarii masurii in care raspunsurile martorului au putut fi influentate de sugestie se impune consemnarea fidela, cuvant cu cuvant sau stenografierea atat a raspunsurilor cat si a intrebarilor, ori folosirea mijloacelor moderne de inregistrare acustica sau video-acustica.

Rezistenta la sugestie este dependenta de o serie de factori legati de personalitate, intre care varsta martorului joaca un rol insemnat. Copiii, tinerii, datorita unei mai reduse capacitati critice, sunt mai usor influentabili, mai sugestionabili, mai ales atunci cand li se adreseaza intrebari de natura a le "forta memoria". Varstnicii mai greu cad victime intrebarilor cu un vadit caracter tendentios si mai lesne acelora al caror caracter tendentios, sugestiv este ascuns, insidios. Cele mai periculoase intrebari nu sunt intotdeauna cele vadit sugestive ci, adeseori, cele a caror caracter sugestiv este voalat, care conduc la un anumit raspuns fara a lasa sa se intrezareasca acest lucru

Mai precizam ca sugestibilitatea poate fi temporara (in stare de boala, de intoxicatie alcoolica, sub influenta consumului de droguri, in somnul hipnotic) sau o caracteristica de durata. Copilul mic, de exemplu, este susceptibil, caci spiritul critic i se dezvolta de-abia in jurul varstei de 10 ani, iar adultul de asemenea in masura in care este mai putin inteligent sau in urma interactiunii sale cu cei din jur, daca a devenit o personalitate dependenta care se orienteaza in toate actiunile si parerile sale dupa actiunile si parerile altora (conformism)



Sugestibilitatea de statut


Este o alta forma de sugestibilitate. Se intalneste mai ales la oamenii cu nivel socio-cultural scazut, care considera ca tot ce spun "cei de sus" (in speta, ofiterul anchetator) este bun si se poate accepta fara nici o rezerva. Aceasta se datoreaza influentei inconstiente exercitata de reprezentarile lor subiective idealizate despre functiile inalte, in general si despre functiile care implica exercitiul autoritatii de stat (care se poate concretiza in exercitarea constrangerii statale).

Prestigiul functiei se poate rasfrange asupra persoanei care o exercita. Martorul cu un nivel mai scazut de instruire va avea un mare respect in forul sau interior pentru pregatirea, cunostintele anchetatorului, pe care le considera, in lipsa unei reprezentari exacte, corespunzatoare realitatii (reprezentare vaga datorita lipsei sau insuficientei reperelor, informatiilor care sa-i permita o apreciere reala asupra acestei pregatiri) vaste, exhaustive in domeniu. El vede in anchetator un om inzestrat cu o inteligenta iesita din comun si o pregatire deosebita in meseria sa. Aceasta reprezentare a martorului isi are izvorul in numerosi factori, printre care un complex de inferioritate, mai mult sau mai putin constientizat, a omului cu o slaba pregatire fata de altii cu studii mai inalte, la care se adauga o emotivitate sporita, inerenta intanlirii cu cadrul nefamilial si apare ostil al cabinetului de instructie, dublata de anumita temere. Acesti factori au ca efect slabirea vointei, a cenzurii constiente a proceselor psihice si deci cresterea gradului de sugestibilitate a martorului.

Aceasta complezenta fata de "autoritati" - care se manifesta si fata de operatorii sociologi cand chestioneaza subiecti - face ca martorul sa tinda mai degraba a spune "da" decat "nu" si, totodata, la intrebari sugestive sa dea raspunsul in directia care i se pare ca este dorita de "autoritate" (aici prin autoritate se intelege orice persoana care in ochii subiectului ar putea sa aiba vreun ascendent asupra lui). Acest fenomen de complezenta-sugestibilitate apare logic oricum in interactiunea dintre autoritate si subiectul dependent, deci si sugestibil, dar apare mai putin in relatarea spontana verbala neintrerupta decat la interogatoriu. Din acest motiv, utilizarea ambelor forme de informare - dar mai ales a relatarii spontane neintrerupte - se recomanda oricand marturia cuiva este decisiva in caz



10. Capacitatea de verbalizare - importanta ei in marturia judiciara


Capacitatea de verbalizare este o calitate esentiala de care trebuie sa tinem seama. Este vorba aici de transpunerea in registrul verbal a unor evenimente care se deruleaza, respectiv s-au derulat, in fata martorului care le-a receptat in mod intuitiv (in organele senzoriale). Martorul trebuie deci sa descrie cu mijloacele limbajului vorbit - sunete, cuvinte - reprezentarile, imaginile evocate de memoria sa referitoare la fapte percepute.

Comunicarea, transmiterea informatiilor este direct conditionata de capacitatea de verbalizare a martorului, de posibilitatile de transpunere fidela a imaginilor memorate in limbajul vorbit sau scris.

Este adevarat, tot ce percepem este denumit, dar, atata vreme cat nu suntem obligati sa relatam verbal evenimentele vazute si auzite (deci traite), ele se transpun in sistemul limbajului interior, in forme prescurtate, oarecum "stenografiate" si neorganizate. Cand insa trebuie sa le povestim este nevoie de inca o transpunere, de data aceasta in codul unui limbaj coerent logic-gramatical, care sigur poate asigura transmisibilitatea informatiilor, a intregului mesaj. Aceasta transpunere secundara (secundara doar in timp) evident ca poarta in sine alti germeni de distorsionare

Particularitatea de a transpune imediat sau mai tarziu, faptele receptionate pe diversele canale senzoriale in limbaj inteligibil este o calitate foarte inegal raspandita in populatie. Desi aparent, aceasta calitate ar fi in functie de gradul de cultura a individului, totusi aceasta ipoteza nu se confirma. Exista oameni foarte culti, oameni care lucreaza in laboratoare sau biblioteci, comunicand putin cu cei din jur, care, la un moment dat intampina dificultati in relatari ce depasesc - ca arie de preocupari - capacitatea lor de transpunere in cuvinte. La o alta extrema sunt vorbaretii, cei cu mare debit verbal (calculat pe numarul de silabe emise in unitatea de timp), care, "spun multe, fara sa zica ceva". Acestia, obisnuit nu se pot concentra asupra esentialului si "insirand la vorbe goale", ineaca putinele informatii in noianul de redundante, ceea ce incurca si incetineste lamurirea cazului.

Premisa evocarii fidele a faptelor o constituie utilizarea unui limbaj, a unui lexic cu acelasi inteles semitic atat pentru cel ce transmite informatia, cat si pentru cel ce o primeste.

Pentru un numar insemnat de persoane reproducerea faptelor in fata organelor judiciare este de multe ori o incercare anevoioasa. Astfel chiar la acei martori care au perceput exact faptele si tot astfel le-au memorat, se constata o incapacitate de a expune faptele coerent, ordonat, omisiunea unor imprejurari esentiale, gasirea anevoioasa a termenilor care sa redea exact imaginile memorate, intervertirea ordinii producerii faptelor etc.

Neputinta de comunicare a faptelor isi poate avea cauza particularitatile structurale, temperamentale ale martorului, care nu numai in fata organelor judiciare si in orice alta imprejurare intampina reale dificultati de exprimare (verbalizare).Alteori martorul ce in imprejurari comune poate evoca o anumita experienta trecuta, cand compare in fata organelor judiciare intampina dificultati datorita mediului, ambiantei familiare sau putin familiare

Dar principala cauza a dificultatilor de comunicare a faptelor rezida in gradul redus de instructie a martorului. Lexicul, fondul de cuvinte sarac al celui cu o instructie modesta este compatibil cu o evocare mai mult intuitiva si cu o redusa capacitate de abstractizare, sintetizare si nuantare a faptelor. In asemenea situatii asocierea intre termenii folositi si intelesul lor comporta grade diferite de precizie dupa cum starile, situatiile asupra carora poarta marturia sunt exprimate prin mijlocirea substantivelor, adjectivelor sau verbelor



Evident, chestiunea valorii marturiei persoanelor cu un nivel cultural redus, privita prin prisma capacitatii de comunicare a faptelor, trebuie raportata la obiectul marturiei, deoarece la aceste persoane, adeseori, se constata o capacitate sporita de conservare in memorie si de reproducere a acelor fapte si fenomene apropiate preocuparilor lor.

Lipsa de corespondenta intre faptele memorate si modul in care au fost reproduse se poate datora, in cazul unor martori, dificultatii de a gasii termenii care sa exprime exact o anumita situatie sau folosirii unor termeni improprii. In mod obisnuit martorul intampina rezistenta la exprimarea numelor proprii neobisnuite sau a unor termeni, expresii, al caror adevarat inteles il ignora.

Asadar, transpunerea continuturilor memoriale in limbajul vorbit sau scris constituie adeseori sursa unor posibile erori care trebuie luate in considerare la aprecierea marturiei. Reproducerea fidela a faptelor, este cu alte cuvinte, conditionata nu numai de plenitudinea si fidelitatea perceptiei si memorizarii ci, asa cum s-a vazut, si de capacitatea de verbalizare, de modalitatea de exprimare a informatiilor. Inteligenta, nivelul cultural, gradul de instruire, usurinta de a expune faptele coerent constituie factori care se repercuteaza favorabil asupra fidelitatii marturiei



11. Atitudinea martorului fata de anchetator


Este o alta cauza care influenteaza in mare masura marturia. Pe de o parte, este vorba de atitudine - motivata prin experienta anterioara stocata - fata de statutul de anchetator si prin extensie, fata de autoritati in genere. Un recidivist, in postura de martor, isi va exprima ostilitatea subiacenta chiar daca aparent nu ar avea nici un interes in caz. Pe de alta parte este vorba despre modul in care martorul il priveste - si il primeste - pe anchetator ca persoana, daca la prima vedere sau dupa o mica discutie anchetatorul ii devine simpatic, daca va simti o cat de mica atractie fata de el sau nu, dimpotriva, ii este antipatic si simte ca este "respingator"

Aparitia acestor atitudini (simpatia si antipatia) in mod spontan are radacini adanci in fiecare om, de cele mai multe ori ele se pot explica prin experiente placute sau disconfortante in antecedenta, in psihologia individului. Ceea ce ne intereseaza insa este faptul ca un anchetator care stie sa trezeasca simpatii spontane isi asigura colaborarea martorului (adesea si a inculpatului).

Nu trebuie sa uitam ca exista oameni care sunt expusi fie influentati de simpatii si antipatii si care actioneaza adesea sub impulsul acestor efecte. Ele se insinueaza si in faza de receptie a evenimentului si se manifesta fata de protagonisti dar, influenteaza mai ales etapa de reactivare, cand in functie de simpatia sau antipatia resimtita fata de cel care conduce cercetarea, martorul va face sau nu eforturi de a da lamuririle cerute pentru elucidarea cazului


12.  Repetitiile


Completarea depozitiei si drept consecinta aparitia unor noi forme  sau ocazii de distorsionare mai poate surveni si in urma " fenomenului de repetitie". Rolul repetitiei in invatare este cunoscut: se stie ca un numar de repetitii este necesar pentru formarea unor reflexe, pentru stabilirea unor deprinderi.

Dupa parerile unor autori (W. Kintsch, 1970; R. C. Atkinson, R. M. Schiffrin, 1971, s.a.), imaginile din lumea exterioara deci intrarile informationale sunt stocate temporal chiar sub forma iconica, vreme de cateva secunde, in registrul senzorial sau in memoria senzoriala, de unde sunt transmise memoriei de scurta durata sau memoriei primare, considerata ca memorie activa. Se presupune ca la acest nivel ar avea loc majoritatea operatiilor de prelucrare a informatiilor. In memoria de lunga durata sau memoria secundara nu se stocheaza informatiile codate decat daca au fost repetate.

Deci, daca conditiile sunt defavorabile, o parte din informatii se scurg in memoria de scurta durata (primara) si se vor transmite in memoria de lunga durata (memoria secundara), de unde mai tarziu ele pot fi recuperate - adesea prin utilizarea unor strategii - si traduse in comportamente.

Informatiile patrunse prin repetarea in memoria secundara, formeaza acolo asociatii-legaturi in timp sau in asemanare logica, asonante etc. - cu ajutorul carora reactivarea va fi mult mai usoara.

Martorul ocular - asa cum bine stie orice practician - isi "exerseaza" depozitia prin faptul ca o repeta: celui ce vine primul la fata locului, curiosilor care se ingramadesc in jurul lui, colegilor de serviciu sau vecinilor, organele judiciare superioare etc. Cu fiecare repovestire, materialul initial se rotunjeste (comparabil cu fenomenul "bulgare de zapada") si intrebarile curiosilor, ale celorlalti ajuta la structurarea mai logica a evenimentelor, la o completare a lor, astfel incat marturia finala devine o simpla versiune a realitatii.

Caracterul activ al psihicului, se manifesta si in fenomenul de repetitie, dar poate fi mai pregnant in actiunea de completare si reconstructie logica a faptelor ce constituie substanta marturiei. Activitatile intelectuale, cum inglobeaza Pierre Oleron (1963), toate procesele intelectiv care opereaza cu reprezentari, simboluri, scheme, rationamente etc. sunt in permanenta desfasurare, rolul principal al lor fiind ordonarea, sistematizarea operatiilor simple sau complexe. Acest principiu al organizarii se aplica la orice intrare in sistem, totul este clasificat dupa criterii mai mult sau mai putin precise. Un om cu care venim in contact pentru prima data este clasificat "seamana cu X", "pare sa fie inteligent" etc., astfel incat imaginea lui poate fi reactivata din mai multe contexte (dintre "oameni inalti" sau "inteligenti", "aroganti" etc.).



13.            Schimbarile de rol


Un interesant fenomen psihosocial numit schimbare de rol contribuie adesea la distorsionari regretabile. Unii martori de conditii modeste, traind in anonimat, gratie evenimentului la care au participat incidental, simt ca au devenit dintr-o data cineva, ca sunt persoane importante care prin noua lor pozitie pot influenta cursul evenimentelor. Aceasta subiectiva iesire din anonimat, schimbarea subita de rol social, mareste zelul initial al subiectilor de a fi cat mai conformisti si de a servi cauza cu mult elan. Ei vor sa corespunda asteptarilor, sa fie martori foarte buni si cu incapatanare vor evit orice raspuns negativ, producand in acest fel grave distorsiuni.



Presiunile din partea publicului si a autoritatilor


In unele cazuri, realitatea este distorsionata din cauza existentei unei presiuni din partea publicului, cum a fost in cazul Rimaru. Considerarea unui asemenea caz de vinovatie apriori pune in situatie dificila pe un martor care eventual ar fi avut - ipotetic vorbind - de relatat fapte cere l-ar fi favorizat pe vinovat. Asemenea cazuri sunt extrem de rare la noi, unde presa publica foarte putine cazuri de infractiuni, violenta si in orice caz, nu insereaza depozitii de martori

Dar nu numai opinia publica poate exercita presiuni asupra martorului, ci si organele de ancheta. Daca anchetatorul si-a format o parere despre caz si daca el nu este suficient de stapan pe sine, lasa sa se intrevada ca a ajuns de acum la concluzii ferme. Intr-o atare situatie are toate sansele sa-l influenteze pe martor cu tendinte conformiste sau sugestibil, ca sa-si formuleze depozitia in directia dorita. Aceasta presiune a anchetatorului, chiar involuntara si extrem de discreta, va distorsiona poate decisiv relatarea martorului.



14.  Certitudinea sau incertitudinea subiectiva


La inceputul veacului nostru, prima femeie licentiata in psihologie, elvetiana Marie Borst (1904), sublinia ca problema marturiei nu se reduce numai la problematica functionarii proceselor memoriale. In marturie "nu se intreaba cate lucruri sunt retinute, ci de siguranta pe care o poseda aceste amintiri, nu cantitatea memoriei este in joc, ci fidelitatea ei. Diferenta dintre cele doua cazuri, provine din faptul ca in timp ce psihologia memoriei prin definitie nu are de luat in considerare decat raspunsurile corecte, invatate, psihologia marturiei trebuie sa infatiseze toate raspunsurile, cele corecte si cele false si trebuie sa determine justetea depozitiilor, nu dupa cantitatea lucrurilor inmagazinate, ci in raport cu diferite alte imprejurari exterioare sau individuale."

Problema certitudinii sau incertitudinii subiective privind imaginile memoriale existente, considerand marea ei importanta pentru justitie, dar si importanta ei teoretica a fost preluata in psihologia actuala. In practica juridica, problema certitudinii, evident in forma ei constientizata apare numai le interogari, caci in relatarea spontana martorul se refera cu precadere la acele informatii stocate pe care le considera in mod tacit relativ certe. Cand, insa martorul este supus unui interogatoriu atunci informatiile incep sa se claseze in "certe", "mai putin certe" sau total "incerte" (este vorba de acele informatii cerute de anchetator la care martorul raspunde hotarat "nu stiu").

Din cercetarile mai noi, J. T. (Lanzetta, 1966; Damian Kovacs, 1968) rezulta ca incertitudinea identificarii unui stimul sau incertitudinea cu privire la faptul ca un eveniment a avut sau nu loc nu apare decat atunci cand in fata subiectului (a martorului apar cel putin doua posibilitati de care isi da seama si in legatura cu care el trebuie sa "caute" in memoria secundara). De exemplu, daca marturia se refera la un individ pe care martorul l-a vazut de la distanta de 50 m fugind, la intrebarea anchetatorului, daca banuitul era cu capul acoperit sau nu, martorul poate sa ezite in mod subit. Psihologic, se intelege ca in momentul perceperii scenei el a retinut sexul celui care fugea, directia, eventual viteza cu care acesta se deplasa, si, doar periferic (in fondul perceptiei), vestimentatia lui. Din intrebare martorul realizeaza insa ca nu a retinut existenta sau inexistenta vreunei palarii, sepci etc. Din aceasta clipa el este in stare de incertitudine. Starea de incertitudine apare cu pregnanta ori de cate ori subiectul (martorul) este confruntat cu niste alternative dintre care niciuna nu este dominanta, iar gradul lui de incertitudine este in functie atat de numarul de solutii in competitie, in situatia data, cat si de forta relativa a acestor alternative. De exemplu in cazul dat, martorul va raspunde ca individul pe care l-a vazut fugind era cu capul acoperit, daca evenimentul in cauza s-a intamplat iarna. In consecinta, dintre cele doua alternative se raspunde in directia logica (era iarna deci este normal sa fi fost cu capul acoperit), chiar in lipsa unei stocari memoriale adecvate. Concurenta dintre cele doua alternative (capul acoperit - descoperit) tinde sa se rezolve prin "asezarea in context" (iarna) si nu prin singurul raspuns corect "nu am observat" sau "nu am retinut amanuntul respectiv". Asa cum arata studiile efectuate, incertitudinea subiectiva creste ca o functie a echiprobabilitatii alternativelor (variantelor) si in functie de numarul acestor alternative (posibile).

Mai trebuie subliniat fenomenul de persistenta in eroare. Cand martorul in stare de incertitudine a optat pentru una din alternativele posibile, el tinde sa se mentina la aceasta declaratie, chit ca ea poate fi eronata sau falsa. Certitudinea manifestata subiectiv, survenita in urma optiunii dintre alternative ia forme categorice, iar varianta aleasa devine total certa subiectiv, rezistenta la argumente logice, si adesea chiar si la dovezi materiale. Tocmai certitudinea castigata pe baza optiunii - care nu are acoperire in memoria martorului - este o forma de alterare fata de dubiul si acoperire a fricii de eroare.