|
|
|
Dezvoltarea limbajului in primul an de viata
Dupa a 3-a luna de viata apare ganguritul, care este o manifestare reflexa neconditionata, expresia maturizarii functionale programate genetic. Acest lucru este demonstrat de faptul ca toti copiii din lume ganguresc la fel, indiferent ce limba vor vorbi, inclusiv cei care mai tarziu vor dovedi ca sunt surzi si nu-si vor putea insusi in mod obisnuit vorbirea. Un alt argument al programarii genetice este faptul ca sunt emise mai multe sunete in timpul ganguritului decat sunetele care corespund limbii materne.
A doua faza a dezvoltarii limbajului apare dupa varsta de 3 ½ luni si poarta numele de faza a lalatiunii, in care emisia de sunete izolate trece catre asocierile de sunete. Dupa varsta de 7 luni, copiii imita sunete pe care le pronunta cei din jur. La inceput, si cel mai bine, sunt pronuntate vocalele a si o, apoi i, u, e. Pronuntia consoanelor apare putin mai tarziu, mai intai cu consoanele surde (m, n, t, p, b), care pun mai putine probleme de pronuntie.
Conditiile favorizante pentru dezvoltarea limbajului sunt: relatia afectiva a copilului cu mama sa si marea capacitate de a imita a copilului. Prin imitarea cuvintelor simple, pronuntate de adult si prin asocierea lor cu obiecte sau situatii de satisfacere a unor trebuinte, se constituie mecanismele initiale ale comunicarii verbale. Relatiile de comunicare verbala se constituie in etape:
Etapa 1 - dureaza pana la varsta de 6-7 luni, este etapa in care relatiile de comunicare sunt de tip D-D (direct-direct), adica adultul ii ofera copilului un obiect, producand o stimulare directa a analizatorilor acestuia, iar copilul raspunde tot direct, facand gestul de apucare a obiectului.
Etapa a 2-a - dupa varsta de 7 luni relatia este de tip V-D (verbal-direct). Se realizeaza o relatie intre cuvantul pronuntat de adult si continutul sau de semnalizare, deci in momentul in care adultul spune cuvantul care desemneaza un obiect obisnuit pentru copil, acesta cauta cu privirea obiectul. In continuare, dar dupa varsta de 11-12 luni, relatia este de tip D-V (direct-verbal). Adultul arata copilului un obiect, iar acesta il denumeste sau il cere.
Etapa a 3-a - relatia V-V (verbal-verbal). Stimularea verbala provoaca raspuns, chiar daca acest raspuns este doar o repetare a cuvantului pronuntat de adult.
Achizitiile verbale pot fi caracterizate pe scurt in felul urmator:
sunt insusite in primul rand cuvintele legate de satisfacerea trebuintelor sau placerilor
-cuvintele au o structura fonetica simpla, fiind in general silabe usor de articulat
-cuvintele au o puternica incarcatura afectiva, fapt care explica receptivitatea sporita pentru onomatopee a copiilor
-cuvintele mai complexe sunt simplificate din punct de vedere fonetic
-cuvintele sunt lipsite de functie gramaticala distincta: cuvantul "papa" poate insemna ca ii este foame, ca a vazut ceva de mancare sau ca doreste un anumit aliment
-reactiile verbale sunt instabile, adica chiar daca copilul se afla in relatii de tip V-V, uneori poate raspunde, alteori se poate intoarce la raspunsuri directe, fara ca aceasta sa aiba semnificatie patologica
-in contextul comunicarii cu parintii, copilul achizitioneaza o experienta personala, care ii va folosi ca punct de plecare in diversificarea relatiilor, in sensul ca dupa fiecare reactie verbala, parintii il apreciaza, il mangaie, ii zambesc si ii satisfac mai repede trebuintele. Aceasta experienta incurajeaza copilul in folosirea si diversificarea limbajului.
