|
|
|
Afectivitatea sugarului
La nou-nascut, reactiile afective sunt numai negative. Foamea, umezeala, frigul, lumina prea puternica ori nevoia de somn genereaza trairi negative, manifestate prin spasme sau tipete.
Zambetul apare mai intai in jurul varstei de 5 zile, cand exprima doar o stare de bine organica, dar nu are nici o functie de semnalizare sau de comunicare. Abia dupa varsta de 1 ½ luni, zambetul poate fi considerat ca semn al emotiei. In jurul varstei de 6 luni, zambetul se transforma in ras zgomotos, determinat de hranire, de ridicarea in brate sau de jocul cu adultul, de baie sau de gadilare.
Relatiile cu ambianta se diversifica, astfel incat, tot in jurul varstei de 6 luni apar sentimentele de suparare sau de tristete. Apar frica si anxietatea, furia, gelozia si agresivitatea. Supararea apare cand copilul cere ceva si nu i se da sau cand nu este luat in brate. Frica poate fi generata de situatii deosebite, precum aparitia de persoane necunoscute, jucariile care scot zgomote mai deosebite, schimbarea observabila pentru copil a figurii mamei. Anxietatea este in general generata de indepartarea mamei sau de prezenta unor persoane necunoscute.
Psihologii spun ca nu exista la copil spaime specifice si innascute, ereditare. Se pare ca temerile lui sunt invatate prin conditionare, prin imitatie sau prin inductie, de la cei din jurul sau. In acest fel, necunoscutul si neobisnuitul pot genera anxietate, insa hotaratoare este atitudinea parintilor fata de imprejurarile de acest fel. Se pare ca exista o stransa corelatie intre spaimele copilului si cele ale mamei. Fiind foarte legat de mama, copilul simte spaima acesteia si reactioneaza ca atare.
In jurul varstei de 8 luni apare bucuria, generata de ceea ce reuseste copilul sa faca singur, respectiv de reusita apucarii sau a apropierii unui obiect ori reusita de a determina mama sa il ia in brate. Aceasta bucurie poarta numele de reactie de triumf.
Primul an de viata este anul in care se creeaza o puternica baza primara a atasamentului copilului fata de mama. Studii efectuate pe copii internati in institutii de ocrotire au demonstrat ca lipsa ingrijirilor materne provoaca traume fizice, intelectuale, afective si sociale. De asemenea, lipsa ingrijirii in primul an de viata se rasfrange negativ asupra construirii personalitatii si a formarii comportamentelor adaptative la copil. Copiii care au trecut prin astfel de situatii sunt inclinati mai tarziu spre delincventa, au tendinta la nevroze si au mari dificultati in manifestarea increderii in oameni si in stabilirea unor bune relatii cu ceilalti.
Am putea spune, deci, ca tabloul afectivitatii sugarului este dominat de atasamentul fata de mama, care incepe chiar din perioada prenatala. Multiplicarea relatiilor cu lumea exterioara si implicarea acestora in mecanismele afectivitatii se exprima si prin posibilitatea de a provoca copilului reactii afective prin intermediul cuvantului, in sensul ca este posibil sa faci copilul sa planga daca ii spui sa planga si este posibil sa obtii de la copil, cu ajutorul cuvantului, reproducerea unor gesturi, a unor silabe ori cuvinte cu incarcatura si semnificatie afective.
