|
|
|
Psihosomatica bolilor cronice. Cancerul exfracerebral
Pozitia bolilor cronice in patologia medicala este oarecum speciala, deoarece utilizarea modelului clasic de boala (fizic sau medical) este practic imposibil. Acest lucru a creat necesitatea modificarii modelului. intr-adevar, la bolnavii cronici simptoamele nu se instaleaza brusc si nici nu sint in mod evident pregnante. Boala evolueaza adesea pentru lungi perioade in mod inaparent, desi se poate ajunge astfel la stadii avansate. In acest fel notiunea de evolutie specifica modelului clasic devine dificil de aplicat in cadrul bolilor cronice. McQueen subliniaza ca in acest cadru ar fi util un model bazat pe doua etape. Astfel, in prima etapa ar fi vorba de achizitionarea unui comportament social, care predispune la o finalitate psihologica, iar in etapa a 2-a se inglobeaza procesele care intretin aceste patternuri comportamentale dupa identificarea bolii. Un asemenea model permite conceptualizarea comportamentului social care predispune in unele afectiuni cronice si diferentiaza comportamentul persoanei purtatoare de simptoame psihice. in bolile acute durata de evolutie fiind scurta, nu este timp pentru modificari substantiale ale personalitatii bolnavului. In schimb durata mare a bolii cronice face ca mecanismele adaptative ale personalitatii sa fie puse in functie, ceea ce, pe lunga durata, pot determina modificari de personalitate. Bolnavii cronici, subliniaza Chipail, in spital sint adesea priviti cu neincredere, li se reproseaza ca tin un pat de care ar beneficia altii, li se face un tratament de rutina. In cadrul bolilor cronice numerosi autori accentueaza mai ales asupra importantei limitarii autonomiei bolnavului si a gradului sau de utilitate sociala si profesionala, a felului in care bolnavul vine in contact cu lumea. Restrin-gerea contactelor sociale si a puterii sociale de care se bucurau anterior este resimtita de catre bolnavi ca un stres foarte puternic. Avind in vedere importanta pe care bolile cronice o capata astazi in cadrul patologiei, numerosi autori subliniaza interesul social si antropologic tot mai mare care se orienteaza in acest domeniu, domeniu in care impactul factorilor socio-culturali este maxim. In viziunea lui McQueen acest lucru se datoreaza prevalentiei bolilor cronice fata de cele acute in cadrul societatii industrializate. In acest sens este deosebit de important felul in care bolnavul cronic accepta boala. Putem nota la acesti bolnavi stari de anxietate, frica de moarte, de consecintele invalidizante ale bolii sau, din contra, de atitudini de bravura artificiala. In alte situatii regresiunea si beneficiul secundar sint evidente, tjxista si situatii in care pacientii adopta atitudini autodistructive, igno-rind, de exemplu, dieta sau tratamentul. Fata de asemenea fenomene atitudinea medicului trebuie sa tinda spre determinarea bolnavului de a fi constient de boala sa si, in acelasi timp, sa-1 determine sa ia o atitudine corespunzatoare fata de ea.
Adaptarea la conditiile mediului de boala este ajutata, asa cum subliniaza Sivadon, de urmatoarele conditii:
1.
Problema autonomiei spatiale. Bolnavul cronic are
senzatia ca spatiul sau este limitat
(mai ales atunci cind ii este
limitata deplasarea). Aceasta imposibilitate de
deplasare duce
adesea la sentimentul de abandon.
2.
Al doilea factor il
reprezinta, asa cum am mai ara
tat, relatiile sociale ale bonavului, relatiile
sale in cadrul gru
pului de bolnavi si, mai ales, relatiile sale cu familia. H. Du-
chene subliniaza ca in interactiunea dintre
bolnav si anturaj
doua elemente sint capitale: tabloul
suferintei, care preseaza
bolnavul, si realitatea dramei, in care este aruncata existenta
umana ca urmare a bolii. Internarea in spital a unui
bolnav
cronic (psihic sau somatic), ridica in afara
aspectului sau coer
citiv, si o serie de probleme legate de prejudecati privind
tarele probabile ale familiei, importanta ereditatii in unele
boli cronice, senzatia de jena sau deprimare care
ia nastere
in familie. in diferite familii atitudinea fata de boala
difera
si in functie de nivelul cultural, de contextul social in care
boala se produce. Astfel, in contextul unor boli psihice cronice, tot Duchene descrie citeva forme de reactie a familiilor acestor bolnavi:
1.
Negarea caracterului psihiatric si incriminarea in
compensatie a altor factori (cel mai frecvent
somatici);
2.
Explicarea fenomenelor
psihice printr-un incident, iar
boala ca avind un caracter tranzitoriu, rapid curabil;
3.
Sechestrarea la domiciliu
sau, mai frecvent, abando
nul
bolnavului;
4.
impartasirea universului morbid de catre membrii
familiei.
Desi descrise in cadrul bolilor psihice, aceste forme de reactie se pot extinde si asupra unor boli cronice somatice.
Importanta familiei in bolile cronice este foarte mare. Se stie cit de dezastruoase sint asupra unor bolnavi cronici influentele determinate de evenimente familiale negative. Pe de alta parte, boala cronica aparuta la un membru de familie duce la schimbarea raporturilor interpersonale, a relatiilor nu numai in sinul familiei, dar si a relatiilor cu vecinii, a planurilor de viitor.
In ceea ce priveste relatiile dintre familiile bolnavilor cronici si medicii curanti, se cunosc o serie de situatii care au fost descrise in literatura, ca: familii ostile, familii pasive, familii impermiabile.
O alta problema legata de bolile cronice este si aceea a spitalizarii prelungite. Spitalizarea indelungata, subliniaza Sivadon, duce la pierderea coordonatelor temporo-spatiale ale subiectului. Din acest punct de vedere distanta de familie este un factor agravant (apar in acest context grija fata de fidelitatea sotului, educatia copiilor, diferite griji materiale). In cadrul profesiei, o boala indelungata poate duce la perimarea cunostintelor, la necesitatea readaptarii profesionale. Totusi, cea mai serioasa problema ramine aceea a senzatiei de rejet (social si familial), senzatia resimtita mai ales atunci cind spitalul de cronici este situat la periferii sau locuri izolate (sanatorii TBC, spitale de cronici etc). in aceste situatii pericolul regresiunii este foarte mare, motiv pentru care adesea este nevoie de un mediu protejat, a unui mediu terapeutic, creat special pentru a favoriza oprirea regresiunii si sustinerea acestor pacienti.
1. Cancerul extracerebral
in majoritatea tratatelor de psihosomatica cancerul extracerebral este luat ca prototipul de boala cronica, boala care solicita din plin psihicul uman. Afectiunile neoplazice ocupa azi un loc foarte important in cadrul morbiditatii generale, numarul de imbolnaviri fiind mereu in crestere. Cancerul detine unul dintre cele mai importante locuri printre cauzele de deces. Astfel, daca in 1892 la populatia de peste 60 de ani decesele se datorau cancerului, in 11,1% din cazuri in 1928 acest procentaj s-a ridicat la 40% (Prausnitz). La noi in tara Costachel estimeaza la 5% numarul de decese datorate cancerului (in 1953).
Nu este inca bine precizat in ce masura cancerul este o boala psihosomatica, desi numerosi autori au notat aparitia cancerului dupa deceptii, pierderi semnificative, o copilarie foarte dificila. Haynal vorbeste in cancer si de mecanisme de tip "boala de adaptare', iar in unele cancere s-a observat rolul unor factori (alcoolismul in cancerele de stomac, taba-gismul in cele bronhopulmonare, prostitutia pentru cancerul de col uterin).
Din punct de vedere clinic J. A. Aita grupeaza bolnavii cu afectiuni neoplazice astfel:
1. Bolnavi nediagnosticati sau suspecti;
2.
Bolnavi cu neoplasm diagnosticat si tratat suficient
de precoce pentru a putea fi considerat
vindecat;
3.
Bolnavi cu neoplasm la care invadarea metastatica
este
de presupus;
4. Bolnavi cu neoplasm si invadare metastatica cunos
cuta.
Facind exceptie de cancerul care afecteaza direct sistemul nervos si de invadarea metastatica, se poate spune ca incidenta tulburarilor psihice nu este prea mare (in orice caz nu la cit ne-am fi asteptat de la o asemenea maladie). Formele de cancer care dau mai des tulburari psihice sint considerate a fi cancerul pulmonar si de sin (forme care ocupa primul loc ca frecventa de localizare), precum si alte forme de cancer, cum ar fi cancerul pancreatic, uterin (aceleasi localizari dau si metastazele cele mai frecvente). Smithers (citat de Crisp) pretind ca 75% din cancere se localizeaza in locurile care vin in contact cu mediul si sint supuse la stimulari fiziologice repetate. Wolf subliniaza importanta sensibilitatii mucoaselor la conflictele emotionale, in timp ce Jonas sustine faptul ca exista cancere ca expresie a reflexului paleo-biologic (posibilitatea regenerarii la animalele inferioare). Sing-Mao (citat de Crisp) mentioneaza existenta unei corelatii semnificative intre nevrozele experimentale si dezvoltarea ulterioara a tumorilor mamare. S-a remarcat la soarecii supusi experientelor cancerigene o serie de factori care influenteaza rezistenta la cancerul mamar (izolarea, separarea sexelor). Munro observa un surplus de cancer la mamele bolnavilor depresivi, sustinind ca depresia si cancerul ar avea un factor predispozant comun.
in ceea ce priveste incidenta afectiunilor canceroase la bolnavii mintali, Katz si colab. constata ca aceasta nu este mai mare decit in rindurile populatiei generale din acest teritoriu. O serie de autori estimeaza ca in ceea ce priveste cancerul, el ar putea fi si o"alternativa' a citorva psihoze, altii, din contra, sustin ca schizofrenia protejeaza individul contra cancerului, in schimb in cadrul psihozelor afective ponderea cancerului ar fi mai mare. Kerr si colab. sustin ca incidenta tumorilor canceroase este de 6-8 ori mai mare la bolnavii care au avut in ultimii 5 ani o maladie depresiva. Autorii vorbesc de un factor constitutional comun, un efect specific al sistemului nervos central. Asocierea factorilor emotionali ar favoriza cancerul.
Cancerul si psihicul
Pentru Haynal cancerul este o boala cronica grava si in-validanta si in care amenintarea mortii este o realitate apropiata. Aceste fenomene sint capabile a declansa la indivizi mecanisme psihologice de aparare. Spectrul cancerului este una dintre marile drame pe care personalitatea umana le traieste mai ales in cea de-a 2-a jumatate a existentei sale. S-au facut numeroase studii privind psihologia cancerosilor, inclu-zind si aspectul deprimant pe care o asemenea cercetare il presupune. Reactiile emotionale ale cancerosilor ar evolua, dupa cum arata Haynal, in trei faze:
1. Faza de confruntare cu diagnosticul, cind pacientul este anxios, agitat, deprimat, are senzatia ca este vorba de ceva grav.
2.
Spitalizarea cu separarea
de familie, cu senzatia de
abandon, pacientul avind in aceasta perioada
reactii anxioase
si depresive, urmate de tendinta de denegare a depresiei, cre
dinta intr-un miracol tehnic.
3.
Faza in care se impune
o operatie de amputare si
cind intreaga sa existenta se va schimba.
Dupa Laxenaire si colab. luarea la cunostinta privind boala creste in procentaj in functie de durata bolii, notiunea de cancer fiind in general integrata dupa un an de evolutie. Cancerul transforma toate datele existentei. La inceput adevarul nu este asimilat decit partial si intermitent. Apare in aceasta perioada o puternica stare de anxietate, reactii suici-dale, refuzul bolnavului de a se mai trata. Regresiunea in cancer poate fi profunda, chiar psihotica, motiv pentru care contactele umane trebuie sa fie mai frecvente cu cancerosul si de mai mare durata. Treptat, insa, bolnavul "integreaza' boala sa in mecanismul de aparare care se constituie analog cu ceea ce se intimpla in nevroze. Apar frecvent reactii acute, depresive sau de autoagresiune, anxietatea poate deveni puternica si se poate ascunde in spatele unui proces de regresiune psihologica cu dependenta si pasivitate, fie prin agresivitate latenta sau reactie de culpabilitate.
Achate, Vanhkonen cerceteaza 100 de pacienti cancerosi si constata ca in 40o/0 din cazuri acestia afirma spontan ca au cancer, iar altii (17%) stiu ca sufera de o boala foarte serioasa, in timp ce ceilalti nu realizeaza natura bolii lor. Autorii descriu la acesti bolnavi o dispozitie anxioasa in 49% din cazuri, stare depresiva in 58% din cazuri, frica de moarte in 58% din cazuri, agresivitate in 39% din cazuri, labilitate afectiva in 27% din cazuri, tendinte paranoide in 25o/o, hipo-manie in 12%, indiferenta in 15o/o, exces de alcool si sedative in 9%. Este interesant ca autorii nu gasesc la nici unul dintre pacienti idei de sinucidere. Bolnavul anxios se apara de aceasta situatie in care se afla prin negarea maladiei sau prin transferul de culpabilitate. O serie de autori au propus pentru inlaturarea angoasei operatia de leucotomie prefrontala.
Trebuie aratat, subliniaza Haynal, ca boala canceroasa din zilele noastre are caracter mitic, fiind inconjurat de un tabu si de credinte mai mult sau mai putin eronate (nici nu se indrazneste a i se pronunta numele). Pentru majoritatea indivizilor cancerul inseamna insecuritate si moarte, durere, izolare, abandon si adesea chiar ideea ca este o boala rusinoasa sau contagioasa.
Reactiile individului vor fi si ele foarte variate si aceasta in functie de personalitatea pacientului in a privi lucid boala sau in a nega existenta bolii. De la inceput pacientii tind a vorbi mult de diagnosticul lor cu medicii, se acroseaza de tot felul de semne de bun augur si, treptat, speranta lor cedeaza si apare frica, moment cind atit medicul, cit si bolnavul evita a vorbi de diagnostic. In acest moment cancerosul, arata Haynal, incepe sa evolueze spre resemnare si pasivitate, frica sa principala fiind aceea de a nu fi abandonat. Acest lucru devine chiar mai dificil decit moartea. Currier, Denver arata ca reactia pacientului si familiei in timpul bolii este reactia persoanei care stie ca sufera de o boala fatala, cancerul fiind o catastrofa emotionala. Bolnavii, asa cum am mai aratat, trec prin mai multe faze dupa reactia emotiva initiala. Aceste faze ar fi: anxietatea, depresia, ostilitatea, reactia de culpabilitate, reactia ipocondrica, reactia compulsiv-obsesiva, reactia paranoid-reactiva. In acest sens Laxenaire si colab. arata ca personalitatea premorbida a bolnavilor are un mare rol. Astfel, un anxios gaseste in boala un mijloc de a reactiva angoasa, un narcizic, o lezare a amorului propriu, un psihastenie se abandoneaza pasivitatii si regresiunii.
Tot Laxenaire si colab. descriu trei etape prin care trece un bolnav canceros:
1.
Etapa in care bolnavul
este mai mult sau mai putin
informat asupra diagnosticului, ia un tratament cu pretentii
radicale, intoreindu-se la ocupatiile sale
anterioare. De obi
cei el crede ca sufera de ceva benign.
2.
Daca vindecarea nu s-a produs, bolnavul intra in
tr-un "interval liber' de citeva luni sau ani, cind
se aplica
tratamentul chirurgical sau radioterapie, fiind vorba de o
boala cronica, cu caracter incert. Activitatea
bolnavului este
periodic intrerupta de spitalizari, de fiecare data bolnavul
fiind mai anxios sau mai depresiv.
3.
O a treia faza
survine dupa mai mult timp de evo
lutie, cu efect irevocabil, remisiuni foarte mici,
regresiune so
ciala si fizica complecta. Este faza
in care si medicul si bol
navul nu se mai indoiesc de rezultate.
Cu exceptia rapiditatii bolii, toate aceste faze ale cancerului nu se deosebesc de evolutia altor boli cronice (diabet, hipertensiune arteriala etc). Autorii se intreaba de ce ideea de cancer este atunci asa de ingrozitoare. Raspunsul este urmatorul: tumorile neoplazice fac parte din marile calamitati ale secolului, asa cum odinioara era holera sau ciuma.
Atit medicii cit si anturajul bolnavilor manifesta si ei o angoasa foarte mare cind vin in contact cu bolnavul canceros. Reactia care apare la personalul de ingrijire duce la evitarea bolnavului, rarirea vizitelor, atitudine evazionista atunci cind bolnavul pune intrebari. Dupa Balint o atitudine adecvata se poate rezuma in trei pozitii:
1.
Intilnirea cu boala canceroasa,
in care trebuie explo
rat ce vrea pacientul sa stie;
2.
Abandonul repetat si
frica permanenta a bolnavilor
de a fi abandonati;
3.
Adoptarea unei pozitii comune
fata de bolnav din
partea tuturor celor care participa la ingrijirea bolnavului
canceros.
In privinta atitudinii medicilor fata de bolnavii cancerosi exista doua tendinte. Una este aceea de a spune bolnavului natura si prognosticul bolii, recunoscind limitele ajutorului medical. O alta pozitie este aceea de a ascunde bolnavului cit mai mult posibil boala de care sufera, mentinindu-i mereu treaza speranta vindecarii. Este recomandabil cel putin a nu transmite bolnavului indoielile medicului. Ambele pozitii se sprijina pe argumente solide si demne de luat in consideratie. La noi in tara pozitia majoritatii medicilor este de a ascunde cit mai mult realitatea bolii de care sufera bolnavii si de a acorda astfel maximum de protectie pacientului. Totusi, in acest context organizarea unor servicii de oncologie profilate tinde a se abate in practica de la acest percept. Organizarea de servicii de oncologie justificata din punct de vedere al posibilitatilor de cercetare si specializare nu are, dupa parerea noastra, nici o justificare din punct de vedere psihologic, ci din contra. Aceste sectii devin, dupa parerea noastra, adevarate sectii de suferinta psihologica, lucru care nu este egalat de rezultatele pe care ele le obtin. Daca ar fi totusi ca aceste sectii sa aiba o ratiune, ele ar trebui organizate de maniera ceruta de noua disciplina care pare a se forma astazi - tana-tologia - si in care principala problema care se pune este de a ajuta persoanele a caror speranta de viata este mica sau chiar pentru a asigura, asa cum se exprima unii autori, un "sfirsit demn'. In alte privinte functiile terapeutice ale serviciilor de oncologie pot fi suplinite cu succes de catre cli-nicile de medicina interna, in a caror personal psihologii si psihiatrii isi vor face tot mai mult loc. Caracterul iatrogen al serviciilor de oncologie apare pregnant la pacientii al caror diagnostic de cancer a fost infirmat si care au trecut prin adevarate crize de teroare vizitind asemenea servicii.
Unii autori socot ca bolnavii cancerosi au acelasi comportament psihologic ca si in cancerofobie. Dupa depasirea primului soc bolnavii se pot obisnui cu ideea de a fi cancerosi. Constiinta bolii se poate manifesta printr-un comportament autist, cu izolare, refuz de a vedea oameni, refuz de tratament, in faza finala negarea bolii. Adaptarea la maladie se face in functie de anturajul bolnavilor, de mediul lor social. Bentz arata ca familia are un rol foarte important. Astfel, un sot supraprotector accentueaza regresiunea afectiva a bolnavului, care este incitat la pasivitate si la un abando-nism nefast pentru vindecare. Alteori ideea de cancer in familie duce la indepartarea bolnavului, din cauza ideilor de contagiozitate. In cazuri favorabile atit familia, cit si bolnavul accepta boala, familia devenind pentru bolnav un loc mitic si securizant.
Vorbind de importanta unor studii psihosomatice in boala canceroasa, Bentz pune problema daca exista un teren pre-canceros din punct de vedere psihologic. Astfel Goldfarb (citat de Bentz) a stabilit un profil psihologic pentru bolnavul canceros: dominatie de catre mama, imaturitate, blocajul ostilitatii, imposibilitatea de a suporta o pierdere de obiect, sentimentul "preneoplazic', descurajarea, neputinta, disperarea. Unii psihosomaticieni vorbesc de "nosofobia premorbida' caracterizata prin frica de boala si impresia ca ii resimte simp-toamele, ceea ce de multe ori se va confirma. S-a vorbit, de asemenea, de rolul traumatismelor afective. Dupa Haynal cancerosul ar fi fost o personalitate sociabila si candida, dar in realitate inhibat si cu tendinte depresive, in timp ce Dun-bar il vede cooperant, cautind sa placa, anxios si sensibil. Shan aranjeaza femeile canceroase in 4 grupe (vaduve, divortate, maritate, celibatare) si considera ca morbiditatea canceroasa la femei ar tine cont de aceasta ordine. S-a studiat, de asemenea, personalitatea bolnavilor cu cancer pulmonar si s-a constatat un nevrotism inferior, ceea ce arata ca personalitatea acestor bolnavi metabolizeaza conflictul nevrotic in structura caracteriala si nu sub forma tulburarilor nevrotice patente (Shan, Leshau). Adesea la acesti bolnavi se gasesc sentimente de disperare sau renuntare, iar Leshau considera depresiunea din cancer in sensul existential al termenului mai puternic decit in melancoliile cele mai grave.
Tulburarile psihice in cancer
In ceea ce privesc tulburarile psihice propriu-zis, in cancer se descriu sindroame confuzionale, alteori instalarea unor stari dementiale de la inceput. Uneori starea dementiala este urmata de cea confuzionala. Aceste sindroame sint descrise de autori in cadrul sindromului carcinomatox "toxic', avind ca mecanism de producere tulburarile metabolice, pro-dusii toxici, reactiile alergice, carentiale, fenomene capabile de a produce edemul cerebral. Din punct de vedere anatomo-patologic s-au pus in evidenta leziuni degenerative in sistemul nervos central si in special, in cerebel.
Uneori fenomenele psihice din cadrul bolii canceroase pot apare cu luni de zile inaintea diagnosticului clinic. Jeri, pe 252 cazuri cu cancer bronsic, gaseste 9 cazuri care au debutat cu simptoame psihice. Au fost observate tablouri psihotice, pseudo-nevrotice sau confuzionale subacute. in 5 cazuri tulburarile psihice erau asociate cu metastaze subtenctoriale. Foarte frecvent autorul a observat deliruri subacute, care au fost precedate de tulburari pseudonevrotice. Autorul atrage atentia ca la batrini si barbati, care prezinta un delir subacut, sa ne gindim ca posibilitate si la existenta unui cancer bronsic.
Confuzia mentala se manifesta prin oscilatii ale starii de constiinta, cu reveniri la stari de luciditate. Starile confuzionale se pot asocia cu manifestari euforice si de puerilism (Zulk si Greenfield), delir, halucinatii. Henson, pe 1 073 cancerosi, gaseste 3 cazuri de euforie si dementa, iar intr-un caz dementa asociata cu elemente polinevritice. In afara acestor tulburari, mai frecvente s-au mai citat si modificari ale dispozitiei, astenie marcata precum si unele cazuri si modificari ale personalitatii. Laxenaire si colab. pe 80 de bolnavi cu cancer constata ca anxietatea domina psihicul la toti bolnavii. Este vorba mai degraba de o anxietate latenta, surda, personalitatea anterioara jucind un rol foarte mare. Foarte rar bolnavii pronunta termenul de cancer. De comun acord cu Balint, autorii arata ca fata de boala pacientii au reactionat astfel:
Refulare (nu in sens
psihanalitic), eul pacientilor evi-
tind un adevar penibil;
Pseudorationalizarea, pacientii scandalizindu-se mai
degraba de lipsa de cauze a bolii, decit de boala
insasi;
Gindirea magica,
boala aparind ca un rau care se in
cadreaza
in atmosfera de culpabilitate;
Sublimarea prin transformarea angoasei intr-o
serie de
alte preocupari, mai ales religioase
(uneori prin munca enorma);
Denegarea este sfirsitul contului mecanismelor de
aparare, individul constata si
neaga in acelasi timp realitatea.
Este aici o orbire selectiva, cu
fuga in imaginar care poate lua
uneori aspectul schizofrenic.
In cancerul de pancreas s-au descris mai frecvent stari depresive, anxietate, tensiune, lucru observat si in cancerul altor organe digestive. Ramelli descrie doua cazuri cu delir de persecutie, stari schizoide sau asemanatoare psihozelor ciclice.
In cancerele care afecteaza diferite organe cu rol metabolic activ apar tulburari psihice datorate si marilor perturbari de natura metabolica. Astfel, in cancerul pancreatic si hepatic, in sarcoamele fibromatoase mari pot apare crize hipo-glicemice, cu manifestari convulsive, anxietate, transpiratii. Fenomene asemanatoare se pot gasi si in feocromocitom, unde, asa cum am vazut, exista o bogata simptomatologie. Prin invadarea diferitelor organe, cancerul poate provoca diferite insuficiente organice, cum ar fi insuficienta hepatica, suprarenala, hipercalcemia, insuficienta hipofizara etc. In toate aceste cazuri apar si manifestari psihice legate de disfunctiile acestor organe.
Problemele de diagnostic apar in mod deosebit atunci cind fenomenele psihopatologice premerg simptoamelor somatice, singurele care pot da certitudinea unui diagnostic corect.
Aita in acest sens indica urmatoarele repere de diagnostic:
Virsta peste 40 de ani;
Suferinta
relativ recenta (sub citeva
luni, fara tare
ereditare sau o cauza evidenta);
Debut si evolutie rapide;
VSH crescut, in 50% din cazuri;
Absenta edemului papilar multa vreme;
Albuminorahie crescuta, celule canceroase inLCR
(ceea ce indica o invadare metastatica).
Cit priveste EEG, tot Aita remarca descarcari episodice de unde lente bilateral, activitate de baza alertata, theta frecvent, toate acestea denota o cointeresare a sistemului nervos central si nu se pot exclude leziunile de atrofie sau insamin-tarile metastatice. In alte cazuri diferite tulburari umorale ne poate indica, paralel cu tulburarile psihice, organul care a fost probabil afectat.
Bibliografie selectiva
1. AITA J. A., Manifestari neurologice in bolile generale, Ed. Med.,
Buc, 1968.
2. ALEXANDER F., La medidne psychosornatique, P.U.F., Paris,
1960.
3. BONNETON A., Medidne psychosornatique, Maloine, Paris, 1964.
4. DELAY J., Introduction a la medidne psychosornatique, Masson,
1961.
5. GRINKER R., ROBINS F., Cliniques psychosomatiques, P.U.F., Paris,
1959.
6. HAYNAL A., PASINI W., Abrege de medidne psychosornatique,
Masson, Paris, 1978.
7. PAUNESCU-PODEANU A., Bolnavii dificili, Ed. Med., Buc, 1973.
8. CUCU C. IOAN, Psihiatria adolescentului, Ed. Litera, Buc, 1979.
9. CUCU C. IOAN, Psihologie medicala, Ed. Litera, Buc, 1980.
10. CUCU C. IOAN, Manifestari psihiatrice in clinica medicala, Ed. Li-
tera, Buc, 1977.
11. CUCU I., TH. PROCOPIU, RETEZEANU SANDA, Aspecte clinice ale
tulburarilor psihice in cardiopatii, "Med. Int.', 1969, nr. 1, p. 105.
12. CUCU c. IOAN, Psychiatric aspects in uremia, "Phronesis', 1975,
nr. 21.
13. CUCU I., THEIA PROCOPIU, RETEZEANU SANDA, Aspecte cli-
nice ale tulburarilor psihice in bolile renale, "Med. Int.', 1970, nr. 2
14. CUCU I., CSOGOR ELISAB., Contributii privind importanta facto-
rului psihic in astmul bronsic, "Neural' (Buc), 1973, nr. 4.
15. CUCU I., COTORANU E., MAGUREANU M., Investigations related
to psychopatologicas aspects in cardiac illness, "Phronesis', 1975, nr. 18.
16. CUCU I., COSTEA GABRIELA, Psychiatric troubles in endocrine
disorders, "Phronesis', 1977, nr. 33.
17. CUCU I., P. CORNEL, Psychiatric aspects in blood diseases, "Phro-
nesis', 1977, nr. 34.
18. CUCU I., RASCANU R., CIOBANU GH., Implicatii teoretice si prac-
tice in abordarea nevrozelor si bolilor psihosomatice si Aspecte clinice psihologice in bolile cardiovasculare, in voi. Relatiile interdisciplinare ale psihiatriei, Ed. Junimea, Iasi, 1976.
19. CUCU I., V. FILIP, Illness models and psychiatry, Internat. Simpo-
sium of Neurosciences, Phronesis II, Barcelona, 1979.
20. CUCU L, DUMITRESCU M., Consideratii asupra variabilitatii sezo-
niere a morbiditatii prin boli psihice, "Spitalul', 1968, nr. 4.
21. CUCU I., MAGUREANU M., Psihiatria si medicina generala, "Rev.
stud. referate si comunic, med.', 1977, nr. 1.
