CONDITIILE INVATARII

Conceptul de "conditii ale invatarii" se refera la ansamblul de imprejurari care sunt prezente ori de cate ori se produce invatarea unui tip sau a altuia de capacitati umane. Sunt acele circumstante despre care cercetarea experimentala a dovedit ca sunt de natura sa conditioneze invatarea unui anumit tip de capacitati umane. R. Gagné a descris conditiile necesare producerii invatarii pentru fiecare dintre opt tipuri de capacitati, considerate a fi clase de invatare distincte (ordonate de la simplu la complex): semnale, reactii stimul-raspuns, inlantuiri, asociatii verbale, discriminari, concepte, reguli, rezolvari de probleme. Invatarea fiecarui tip de capacitati, pentru a se produce, presupune doua categorii de conditii, diferite de la o capacitate la alta: (a) conditii interne si (b) conditii externe.

Conditiile interne se refera la ansamblul initial de capacitati le poseda individul inainte de invatare si pe care urmeaza sa se sprijine noua invatare. Posesia acestor capacitati in prealabil conditioneaza realizarea cu succes a noii sarcini de invatare.

Conditiile externe se refera la situatiile pe care trebuie sa le creeze profesorul, pentru ca elevul, pornind de la anumite capacitati prealabile, sa isi insusca noua capacitate.

'"Fiecare tip de invatare- scrie R. Gagné- porneste de la un alt "punct" al capacitatilor interne si va pretinde, probabil, cate o alta situatie externa pentru a se produce cu adevarat"( . R. Gagné, op. cit, pg. 28)

Identificarea conditiilor invatarii pentru diferitele tipuri de capacitati umane prezinta o deosebita importanta pentru practica scolara. Cunostintele despre conditiile invatarii ii permit profesorului sa-si planifice mai bine ordinea in care va propune elevilor spre invatare diferite capacitati , intrucat fiecare noua capacitate se construieste pe o fundatie asigurata de invatarile anterioare. In al doile rand, ii ofera profesorului sugestii privind organizarea acelor situatii de invatare care sunt cele mai potrivite pentru invatarea capacitatii pe care o are in vedere sa o formeze elevilor, il ajuta sa ia cele mai bune decizii, sa dea indrumari adecvate si sa aprecieze realist rezultatele invatarii.

Dintre cele opt tipuri de clase de invatare in legatura cu care R. Gagné descrie conditiile invatarii, in cele ce urmeaza ne vom opri doar asupra acelor tipuri de capacitati care sunt avute mai frecvent in vedere de catre educatia scolara : capacitatile psihomotorii, notiunile, regulile si rezolvarile de probleme.

CONDITIILE INVATARII PSIHOMOTRICE

a. Natura si fazele activitatilor psihomotrice

Deprinderile psihomotrice sunt structuri organizate de activitati musculare care sunt activate de catre subiect in functie de semnalele primite din partea mediului inconjurator. Termenul de deprinderi se aplica acelor miscari care au un anumit grad de complexitate si a caror executie solicita un minimum de exercitiu prealabil. Deprinderile complexe implica deseori coordonari ale miscarii bratelor, degetelor, picioarelor etc. Prin urmare, din categoria deprinderilor se exclud actele reflexe (de ex. stranutul, clipirea ochilor etc). Conducerea unui automobil, cantatul la un instrument, dactilografierea s.a. sunt cateva exemple de deprinderi psihomotrice. Mai sunt denumite deprinderi "senzorio-motrice". Activarea deprinderilor psihomotrice complexe, compuse din mai multe miscari, este strans legata de informatiile senzoriale pe care le primeste cel care le executa, de la lucrurile pe care le manipuleaza, ori din partea muschilor antrenati in executarea miscarilor sau de la alte organe implicate. Termenul de deprindere "senzorio-motrica" exprima tocmai aceasta stransa relatie dintre miscarile executate si informatiile senzoriale primite in timpul executarii acestor miscari complexe.

Desfasurarea unei deprinderi psihomotrice poate fi impartita in mai multe intervale de timp , astfel ca poate cunoaste mai multe faze.

Intr-un moment initial, subiectul trebuie sa fie suficient de atent si de concentrat pentru a fi receptiv la diferitele categorii de informatii senzoriale care pot sa-l conduca la declansarea unui anumit act motric.

Intr-un al doilea moment, pe baza constientizarii informatiilor primite, subiectul trebuie sa ia decizia daca este cazul sa actioneze sau sa nu actioneze. Aceasta decizie este dependenta de experienta sa anterioara in executarea actului motric in situatii similare si cu stimuli asemanatori, dar si de increderea in propriile capacitati de a executa anumite miscari.

Daca decizia luata este aceea de a actiona, atunci urmatorul lucru care se intampla este selectionarea raspunsului motric adecvat din intreg 'repertoriul' de raspunsuri motrice pe care le-a achizitionat.

b. Componentele unei deprinderi psihomotrice

Majoritatea deprinderilor psihomotrice nu se reduc la o singura miscare fiind compuse din mai multe miscari integrate ce trebuie sa fie realizate intr-un anumit ritm si cu o anumita viteza.

Se poate vorbi de existenta unui numar de abilitati motrice de baza care pot fi utilizate in o serie de activitati cotidiene . In perioada anilor 1950-1960 , s-a ajuns la concluzia ca exista mai multe componente ale asa numitei "dexteritati manuale" , printre care, coordonarea fina a miscarilor degetelor, viteza de flexiune a incheieturilor mainii , abilitatea de discriminare vizuala (acuitatea vizuala) .

Deprinderile psihomotrice care implica utilizarea muschilor mari se diferentiaza de la un individ la altul in functie de puterea dezvoltata. Exista mai multe feluri de putere musculara : puterea musculara statica (puterea de apasare , masurata in kg. forta exercitata asupra unui obiect imobil) si puterea musculara dinamica (miscarea in forta a membrelor).

Flexibilitatea musculara si abilitatea de mentinere a echilibrului sunt alte elemente de baza care influenteaza performantele psihomotrice ale unui subiect uman.

Deprinderile motrice au fost clasificate de catre unii cercetatori in doua mari categorii : (1) deprinderi care implica o coordonare fina a miscarilor bratelor si a degetelor si (2) deprinderi care presupun utilizarea muschilor mari. Majoritatea deprinderilor motrice implica insa miscari precise executate atat prin implicarea muschilor mici , cat si a muschilor mari , precum si coordonarea armonioasa a miscarilor tuturor acestor categorii de muschi.

c. CONDITIILE INTERNE ALE INVATARII PSIHOMOTRICE

Invatarea psihomotrica este influentata de mai multe categorii de factori interni: perticularitatile individuale ale subiectului ( timp de reactie, perioada de latenta, capacitatea de coordonare a miscarilor, forta musculara), invatari anterioare, motivatie, varsta, sex.

Particularitatile individuale ale subiectului. Performantele obtinute in formarea unei deprinderi psihomotrice sunt limitate de capacitatile specifice de raspuns ale sistemului nervos uman. De exemplu, in mod obisnuit, omul nu poate sa realizeze mai mult de 10 batai pe secunda cu degetele.

Timpul de reactie. Intre momentul prezentarii stimulilor declansatori si initierea raspunsului de catre subiect se scurge un interval de timp, variabil de la un subiect la altul, numit timp de reactie. Timpul de reactie reprezinta un aspect intern care poate influenta calitatea actiunii psihomotrice.

El depinde, printre altele, de intensitatea stimulilor declansatori. De exemplu, o persoana va declasa din ce in ce mai rapid miscarile de raspuns la sunete care cresc progresiv in intensitate, pana la o anumita limita, in comparatie cu situatia in care sunetele prezentate ca semnale declansatoare au aceeasi intensitate.

Daca subiectul va constientiza ca va trebui sa execute o miscare dificila, atunci timpul de reactie inregistrat poate fi mai lung. In mod similar, un timp mai lung de reactie se inregistreaza atunci cand raspunsul motric trebuie sa fie dat la un anumit stimul care trebuie ales dintre alti stimuli ce i se prezinta succesiv.

Perioada personala de latenta este un alt factor intern . Atunci cand i se cere unui subiect sa dea raspunsuri rapide si distincte la doua stimulari separate in timp prin o jumatate de secunda sau mai putin, de obicei timpul de reactie necesar subiectului pentru a da al doilea raspuns este mai lung decat cel necesar pentru a da primul raspuns. Aceasta diferenta a timpului de reactie a fost denumita in psihologie perioada refractara. Ea poate fi mai mare sau mai mica de la un subiect la altul. Cauzele acestui fenomen au generat mai multe explicatii. Este posibil ca feed-back-ul senzorial al primului raspuns sa necesite un anumit timp de prelucrare in centri nervosi, ceea ce face sistemul refractar o scurta perioada de timp si prin aceasta sa intarzaie procesarea celui de-al doilea raspuns. O asemenea ipoteza pare a fi insa infirmata de acele observatii care au aratat ca un subiect poate sa-si corecteze reactiile eronate intr-o zecime de secunda. Se pare ca raspunsurile menite sa corecteze erorile au o mai scurta perioada de latenta decat cele la la stimuli externi noi. Aparent o miscare incorecta poate fi oprita mai usor si mai promt pe baza unor comenzi interne decat poate fi initiat un raspuns nou la un stimul extern care apare mai devreme decat se asteapta subiectul.

Capacitatea de coordonare a miscarilor. Peformantele obtinute depind, de asemenea, de complexitatea raspunsului si de aptitudinea subiectului de a-si coordona miscarile efectuate simultan cu diferite parti ale corpului (maini, picioare, trunchi etc.). Aceasta aptitudine se pare ca se bazeaza pe anumite premise ereditare, dar depinde in cea mai mare masura de valorificarea prin invatare si educatie a acestor premise.

Subiectii umani sunt foarte diferiti intre ei in ceea ce priveste forta cu care pot actiona cu diferite parti ale corpului. In plus, datorita complexitatii sistemului motric uman niciodata un individ nu va executa una si aceeasi miscare complexa absolut exact in acelasi mod, desi aparent el actioneaza identic de fiecare data. Sub acest aspect, performanta subiectului in executarea unui act motric poate sa cunoasca anumite variatii de la o incercare la alta.

Calitatea executiei miscarilor poate depinde si de alti factori care sunt legati de ceea ce subiectul a invatat anterior: precizia cu care i s-a specificat anterior subiectului cum trebuie sa reactioneze, rapiditatea cu care trebuie efectuata miscarea, forta cu care trebuie executata, partile corpului care participa la efectuarea actului motric.

Conditiile stimulativ-motivationale activeaza tendintele subiectului de a declansa un act motric. Pentru a produce actiunea, pe langa invatare este necesara si motivatia. O persoana nu va declansa o deprindere motrica anterior invatata, daca nu doreste sa o faca. Nivelul de performanta atins de un subiect in desfasurarea unei deprinderi psihomotrice poate fi rezultatul a diferite combinatii ale invatarii si motivatiei. Un nivel scazut de invatare poate fi, de exemplu, compensat prin motivatie, dar se intelege ca o actiune nu va putea fi declansata daca subiectul nu stie ce sa faca, chiar daca doreste acest lucru. La om stimulentele motivationale ale invatarii psihomotrice pot avea un caracter abstract, spre deosebire de clasicele experimente cu animale in care aceste stimulente erau legate de hrana sau de pedepse corporale. In cazul subiectilor umani stimulii motivationali iau forma unor stimulari verbale sau al unor semnale care ii confirma sau ii infirma reusita unei actiuni pe care doreste sa o faca.

Varsta si sexul in masura in care influenteaza invatarea unor deprinderi psihomotrice, pot fi considerate, de asemenea, conditii interne ale acesteia.

Varsta la care se produce invatarea psihomotrica influenteaza performantele obtinute de subiect, mai mult decat la orice alt fel de invatare. Perioada de viata cea mai profitabila pentru invatarea psihomotrica se situeaza de obicei intre 5- 20 de ani. Urmeaza cativa ani de relativa stabilitate a capacitatii de invatare psihomotrica ( care ramane la nivelul atins in cea de-a doua decada a vietii), dupa care se constata o scadere foarte usoara, dar mai accentuata pe masura ce trec anii, a capacitatii de a obtine inalte performante in acest domeniu. Factori ereditari pot interveni insa in a prelungi, in anumite limite, capacitatea de a obtine inalte performante prin utilizarea unor deprinderi psihomotrice anterior invatate la un inalt nivel si prin motivatie.

Sexul influenteaza performantele obtinute indeosebi in activitatile care presupun forta musculara. Barbatii obtin performante superioare in asemenea activitati, comparativ cu femeile, in conditii de antrenament egale. Cercetari de laborator au evidentiat ca femeile reusesc mai bine la probele care testeaza dexteritatea miscarilor degetelor si realizarea unor miscari in sens invers celui obisnuit. Barbatii au reusit mai bine la sarcini care necesita un rapid timp de reactie, urmarirea unor trasee liniare complexe si realizarea unor miscari repetate in ritm sustinut timp indelungat. Se poate aprecia insa ca multe dintre diferentelor constatate intre femei si barbati in ceea ce priveste performantele obtinute in domeniul psihomotor se datoreaza mai putin constitutiei biologice si mai mult unor factori ce tin de implicarea cu predominanta in activitati sociale care prin traditie sunt rezervate femeilor sau barbatilor, ceea ce face sa fie antrenate diferit anumite abilitati psihomotrice de baza.

O serie de alte caracteristici umane ale subiectului pot influenta performantele: capacitatea de a analiza componentele sarcinii motrice ce trebuie indeplinita, capacitatea sa de a le verbaliza etc.

d. CONDITIILE EXTERNE ALE INVATARII PSIHOMOTRICE

Invatarea psihomotrica este conditionata sub aspectele rapiditatii cu care se produce, al persistentei ei in timp, al performantelor la care conduce etc. de anumite inlesniri pe care le ofera profesorul elevilor implicati intr-un asemenea gen de invatare. Intrucat este vorba despre circumstante care nu tin nici de cunostintele anterioare ale subiectului care invata, nici de alte caracteristici subiective ale sale, ci de activitatile care ii sunt propuse si de informatii care ii sunt oferite intr-un anumit moment, asemenea circumstante, despre care cercetarea experimentala a stabilit ca faciliteaza invatarea psihomotrica, intra in categoria conditiilor externe ale acestui gen de invatare.

Conditiile externe ale invatarii psihomotrice vor lua asadar forma unor informatii oferite de profesor si a unor activitati desfasurate de elevi, toate intr-o anumita succesiune, impusa de ceea ce cercetarea psihopedagogica a descoperit cu privire la etapele formarii unei deprinderi psihomotrice. Cele mai importante conditii externe sunt legate de: (a) orientarea elevilor in noua sarcina de invatare executat; (b) conceperea si organizarea exercitiilor ;(c) asigurarea feed-back-ului.

(a)   Orientarea elevilor in noua sarcina de invatare.

Momentul orientativ[1] al invatarii psihomotrice include mai multe subetape:

motivarea utilitatii noii invatari;

cercetarea unor modele exemplare de executie;

fixarea in memorie a unei imagini mintale ideale cu privire la actiunea de executat.

Motivatia de a invata executarea unor miscari cu un anumit grad de complexitate si dificultate reprezinta, dupa cum s-a aratat, o conditie interna a invatarii psihomotrice. Atunci insa cand acesta conditie nu este prezenta, profesorii trebuie sa incerce sa o induca elevilor. La inceput, motivatia de invatare a elevilor are un caracter global, nediferentiat, caci este orientata- dovada, insasi optiunea lor pentru un anumit tip de scoala sau pentru un anumit curs de pregatire- spre o activitate pe care ar dori sa fie capabili sa o desfasoare la un nivel performant, o profesie. Operatiile pe care le implica activitatea, profesia care ii atrage, le sunt in cea mai mare parte necunoscute; pentru aceasta apeleaza, dealtfel, la ajutorul profesorului, de la care asteapta sa-i ajute sa le identifice si sa li le propuna spre invatare intr-o anumita ordine, astfel incat totul sa se realizeze cu maximum de economie de timp si de efort. In acest context al existentei unei motivatii- cel putin prezumate- pentru o profesie sau activitate umana, motivarea utilitatii unei noi invatari ia forma unei preocupari a profesorului de a oferi elevilor sai informatii si exemple prin care sa ajunga sa descopere imprejurarile concrete in care vor avea nevoie de deprinderea motrica respectiva, consecintele posibile ale incapacitatii de a realiza la un anumit nivel de performanta miscarile pe care le presupune etc. Mijloacele prin care profesorul poate realiza aceasta sarcina pot fi foarte diverse: relatari verbale, prezentarea unor cazuri, prezentarea unor filme, inregistrari ale unor fapte de viata, organizarea unor discutii cu profesionisti ai domeniului etc.

Cercetarea unor modele exemplare de executie presupune din partea profesorului procuparea de a oferi elevilor o demonstratie de realizare performanta a operatiilor supuse invatarii. Aceasta demonstratie poate fi oferita de el insusi sau de o alta persoana capabila sa o execute cu profesionalism. Demonstratia este reluata cu scopul de a fi studiate operatiile componente, ordinea de executare a lor, modul de executare a fiecarei miscari, viteza, amplitudinea executiei, unelte necesare, precautii etc.

Informatiile de acest gen sunt oferite fie sub forma unor comentarii facute de catre profesor, concomitent cu derularea demonstratiei, fie pot fi "descoperite" de elevii insisi, in urma efortului lor de a raspunde la intrebari adresate de catre profesor in legatura cu ceea ce constata la modelul demonstrativ oferit. Vechea conceptie despre "mestesugul care se fura", doar prin urmarirea miscarilor unui maestru care nu este obligat sa dea nici o explicatie, reprezinta pentru un elev o circumstanta pedagogica mai putin favorabila, caci nu garanteaza o orientare completa in noua sarcina de invatare, pentru simplul motiv ca este posibil ca multe aspecte de detaliu sa nu fie observate. Descoperirea de catre elevii insisi, ghidati de intrebarile profesorului, a informatiior legate de executarea performanta a unor operatii, prin urmarirea demonstratiilor este considerata, de asemenea, a fi superioara pedagogic inregistrarii pasive a comentariilor facute de catre profesor .

Fixarea in memorie a ceea ce urmeaza sa fie efectuat, sub forma unei imagini mintale unitare, constituie rezultatul unui efort distinct pe care urmeaza sa-l depuna elevii, caci o asemenea fixare sub forma unui organizator mintal prealabil al actiunii nu se realizeaza de la sine. Demonstratia, comentariile pe marginea acesteia, discutiile sunt conditii prealabile necesare pentru ca un subiect sa-si clarifice si sa-si reprezinte mai intai "teoretic" ce va trebui sa exerseze, dar nu suficiente. Este posibil sa uite unele detalii si din acest motiv, exercitiile ulterioare sa se realizeze in forme incorecte.

Din aceste motive, profesorii se vor asigura, inainte de a trece la exercitii, ca elevii au retinut corect si in detaliu ceea ce au de facut. Efortul depus in acest sens depinde de complexitate sarcinii de invatare, adica a actiunii care urmeaza a fi retinuta in vederea exersarii ei.

Complexitatea sarcinii poate fi exprimata atat prin numul de operatii pe care subiectul trebuie sa le faca, cat si prin numarul de elemente de incertitudine in alegerea reactiilor adecvate la diferiti stimui. Se adauga numarul de raspunsuri posibil de dat, in functie de fiecare alegere, lungimea seriei de alegeri, precum si caracterul previzibil sau imprevizibil al secventelor de stimuli.

Cresterea in complexitate a sarcinii produce mai multe erori, solicita mai multe incercari si exercitii si sporeste timpul necesar pentru exercitiu pana la dobandirea competentei. S-a constatat ca dificultatile sunt mai mari atunci cand numarul raspunsurilor din care trebuie ales cel corespunzator este mai mare. Alegerea unui singur stimul la care trebuie sa se raspunda, din mai multi stimuli posibili, produce mai putine dificultati. Limitarea numarului de alternative de raspuns poate inlesni achizitionarea si transferul deprinderii.

b) Conceperea si organizarea exercitiilor

Prin exercitiu continuu se realizeaza o crestere progresiva a acuratetei in executia miscarilor , scade numarul de erori si incordarea cu care acestea erau executate initial. Exercitiul este considerat cel mai puternic factor care influenteaza invatarea psihomotrica.

In legatura cu distribuirea exercitiilor pot fi retinute cateva principii orientative :(1) exersarea intensiva prin comasarea exercitiilor este eficienta cand este vorba de sarcini motrice simple , disparate;

(2) distribuirea exercitiilor de-a lungul a mai multor sedinte , separate prin pauze , este mai buna atunci cand este vorba despre sarcini motrice complexe , compuse din mai multe operatii legate intre ele;

(3) sedintele scurte de exercitiu sunt in general mai eficiente , comparativ cu sedintele lungi ;

(1)   perioadele lungi de odihna dau in general mai bune rezultate decat perioadele scurte , chiar daca necesita actiuni de recuperare a efectelor uitarii;

(2)   distribuirea exercitiilor aduce dupa sine o crestere mai degraba a performantei , decat a temeiniciei invatarii (scaderea performantelor in conditiile practicarii unor exercitii comasate indelungate se explica prin aparitia unei inhibitii de protectie , prin care sistemul nervos se protejeaza de epuizare);

(3)   crestrea duratei de retinere este dependenta de caracterul rational al orarului perioadelor de lucru si de repaus.

c) Asigurarea feed-back-ului

Feed-back-ul psihologic se refera la cunoasterea de catre subiect a rezultatelor propriilor sale actiuni. Feed-back-ul continuu in timpul efectuarii exercitiilor il ajuta sa se corecteze permanent prin luarea in consideratie a informatiilor privind caracterul adecvat sau inadecvat al miscarilor executate. De o mare importanta sunt acele informatii care intaresc pozitiv eforturile subiectului de corectare a miscarilor. Progresul in invatare este mai rapid atunci cand subiectul cunoaste discrepantele intre raspunsurile pe care le-a dat si cele pe care trebuia sa le dea. Sistemul nervos central al omului are nevoie de informatii privind consecintele miscarilor corporale executate pentru a se asigura buna desfasurare a functiilor reglatorii si adaptive ale organismului.Atunci cand acest feed-back este intrerupt , deprinderea psihomotrica sufera serioase dereglari. In laborator s-a experimentat , de exemplu , amanarea feed-backului auditiv pentru citirea cu voce tare a unui text si s-a constatat ca ca acest fapt produce balbaieli si alte tulburari ale lecturii.Amanarea feed-back-ului vizual in conducerea unui simulator auto a produs grave tulburari ale timpilor de reactie ai soferului , care in conditii reale , ar fi avut consecinte extrem de periculoase pentru traficul stradal real. In psihologia invatarii sunt acceptate urmatoarele teze cu privire la invatarea psihomotrica (a) in absenta unui oricarui feed-back nu este posibila formarea unei deprinderi; (b) cresterea progresiva a competentei de a realiza o anumita activitate psihomotrica se produce in conditiile furnizarii unui feed-back continuu si relevant; (c)performanta este compromisa atuinci cand feed-back-ul este retras; (d) sporirea sau suplimentarea feed-back-ului conduce la cresteri ale performantei; (e) formarea deprinderii este inlesnita atunci cand feed-back-ul primit reprezinta o intarire pozitiva a miscarilor efectuate; (f) cu cat informatia de feed-back este mai precisa (de exemplu , specifica directia mainilor , localizarea , forta etc.) cu atat performantele obtinute sunt mai bune. Cercetand efectele feed-back-ului psihologii au ajuns la concluzia ca trebuie respinsa credinta obisnuita ca o deprindere se formeaza doar datorita exercitiului.Exercitiul este profitabil doar daca este intarit , iar exercitiul neintarit conduce la proliferarea erorilor subiectului in efectuarea operatiilor.