Doctrina Nato Cu Privire La Operatiile Psihologice

Doctrina Nato Cu Privire La Operatiile Psihologice

INTRODUCERE

Desi nu au cunoscut niciodata antecedente propagandistice totalitare de tip nazist sau comunist, americanii au elaborat o definitie oficiala destul de cu­prinzatoare a propagandei. In doc­trina pentru operatii psihologice a fortelor armate americane din 1994 si 2003 se poate gasi una din putinele definitii "oficiale' ale propagandei inscrisa intr-un document doctrinar militar: "orice forma de comunicare in sprijinul unor obiective nationale in scopul influentarii opiniilor, emotiilor, atitudinilor sau comportamentelor oricarui grup de oameni in beneficiul direct sau indirect al spon­sorului acestei comunicari'. Tot in aceste documente poate fi gasit drept termen de comparatie si definitia propa­gandei cuprinsa in documentele NATO, definitie similara cu cea ame­ricana: orice informatie, idee, doctrina sau apel special diseminat in scopul influentarii opiniilor, emotiilor, atitudinilor sau com­portamentului oricarui grup specificat, in beneficiul direct sau indirect al sponsorului acestei actiuni. Pentru americani orice forma de comunicare, (asadar inclusiv relatiile publice, ope­ratiile psihologice sau chiar si reclama) poate fi atinsa de virusul propagan­distic, rezultand astfel o influentare cu mijloace neprecizate a psihicului si rationalului unei tinte alese, in beneficiul emitentului. Generozitatea acestor defi­ni­tii este cu atat mai surprinzatoare cu cat ele pot gazdui nu numai conceptul operatiilor informationale, dar si majo­ritatea categoriilor dispuse sub umbrela acestora. Mai mult decat atat, aceeasi doctrina americana pentru operatii psihologice intrunite din 2003 defineste contrapropaganda drept activitati de operatii psihologice de identificare si avertizare asupra intentiilor propagan­distice ale adversarului. Prin urmare jocul delimitarilor conceptuale doctri­nare pare sa ignore logica bunului simt, care ar accepta cu greu un raspuns la intrebarea de ce numai adversarului ii este atribuita practica detestabilei pro­pa­gande, in timp ce fortelor proprii le revine doar onorabila si legitima misiune a contrapropagandei, materializabila prin igienizatul instrumentar doctrinar al operatiilor psihologice. Semnificativa este si precizarea nelipsita din sus-numitele doctrine conform careia pro­pa­ganda se face doar in interesul si bene­ficiul emitentului si sponsorului acesteia.   

Fiind mult mai liberi si mai detasati de susceptibilitati politice, istoricii si sociologii contemporani au excelat in analize si definitii ale propagandei, pe care au disecat-o din punct de vedere politic, social, psihologic si chiar filozofic. Spre exemplu, istoricul britanic Oliver Thomson, dupa ce si-a dat acor­dul pentru sintagma despre propaganda lansata de clasicii americani Walter Lippmann si Naom Chomsky - inteleasa ca o "fabrica ce produce consensul' -,  a propus la randul sau o definitie foarte simpla: utilizarea capacitatilor de comu­nicare de orice fel de catre un grup de oameni pentru obtinerea unor schimbari atitudinale si comportamen­tale asupra altui grup de oameni. Aceasta definitie este mai larga decat cea propusa in doctrina militara ameri­cana, deoarece ea nu face nici o refe­rire la obligativi­tatea existentei unor intentii oneroase ale emitentului sau la identitatea dintre sponsor si beneficiarul propagandei. Potrivit lui Thomson grupul de oameni ce initiaza, beneficiaza sau sufera de pe urma propagandei poate fi deopotriva identificat drept o institutie a statului sau o companie privata, iar metodele si mijloacele utilizate de acest sponsor pot fi alese din intreg arsenalul comunica­tional disponibil.

Foarte apropiat de fenomenele contemporane din sfera comunicarii publice in mediile militare si politice, istoricul britanic Philip Taylor se pastreaza in limite la fel de largi pentru definirea pro­pa­gandei, prin care intelege o actiune deliberata de persuasiune a oamenilor pentru ca acestia sa gandeasca si sa se comporte intr-un fel dorit anume. Taylor insista asupra caracterului deliberat, precis si oneros directionat al demer­sului persuasiv, punand si el semnul identitatii intre sponsorul-emitent si be­neficiarul propagandei. Mai mult decat atat, Taylor nu se sfieste sa califice ono­rant-inocentele relatii publice drept o ramura a propagandei careia i s-a ata­sat o eticheta simpatica (nice label), in timp ce publicitatea sau reclama sunt identificate doar ca forme economice ale propagandei. Desi Taylor nu o afirma explicit, dar continuand potrivit logicii sale, se poate afirma despre operatiile psihologice si cele informationale ca nu sunt nimic altceva decat aplicatii militare moderne ale eternei propa­gande, opinie pe care o impartasim si o sustinem in totalitate. Ceea ce din punctul de vedere al lui Taylor legiti­meaza operatiile informationale militare sau civile nationale desfasurate de statele democratice este faptul ca ele sunt conduse de politicieni alesi demo­cratic si care folosesc instrumentarul operatiilor informationale in implemen­tarea politicii lor. Taylor accepta chiar si ideea deosebit de actuala privind necesitatea unei propagande de integrare intr-o societate democratica, dar cu doua conditii: un plus de educatie si cultura pentru marea masa a catego­riilor mai de jos ale societatii si tot pentru aceleasi categorii un si mai larg acces la informatie.

De altfel, aceasta este tronsonul de rationament pe care teoreticienii brita­nicii se intalnesc cu francezii, in speta cu cel ce este considerat drept unul din teoreticienii postbelici clasici ai propa­gandei, sociologul Jacques Ellul: propa­ganda este un proces de persuasiune ce face parte in mod normal si firesc din dinamica vietii politice democratice. In clasica analiza a lui Ellul pot fi identi­ficate numeroase elemente comune intre propaganda si operatiile infor­mationale. Propaganda, spune Ellul, trebuie sa fie totala, adica sa utilizeze toate mijloacele disponibile in atingerea obiec­tivelor propuse; exact acelasi lucru se intampla si in cazul operatiilor informationale care sinergizeaza si coordoneaza toate resursele dome­niului. De asemenea in viziunea lui Ellul, propaganda trebuie sa fie continua si durabila; la fel sunt concepute si pro­gramele campaniilor de operatii infor­mationale cu eficienta cuantificabila doar pe termen lung. Analiza tintei avuta in vedere de propagandist sau de specialistul in PSYOPS, la fel ca si cel in INFO OPS, se face plecand de la ex­ploatarea acelorasi vulnerabilitati de ordin sentimental, material sau precon­ceptual al celor carora se doreste a li se influenta comportamentele si reactiile. In fine, se poate spune ca Ellul a prefigurat inca din 1961 transfigurarea propagandei in operatii informationale, atunci cand afirma ca putem vorbi despre propaganda daca acest an­samblu de publicitate, de relatii publice, de asistenta sociala (viitoarea cola­borare civili-militari, cunoscuta sub nu­mele de CIMIC sau CA - Civil Affairs) provoaca o anumita conceptie globala a societatii, un anume mod de viata.   

Evidenta apartenenta intrinseca a propagandei la viata politica in demo­cratiile de tip occidental a fost exploa­tata copios in perioada postbelica de ideologii comunisti pentru a legitimiza si oficializa propaganda de stat, chiar si dupa ce aceasta fusese compromisa de regimurile fasciste si naziste. Mihai Milca definea in 1981 propaganda po­litica drept un conglomerat de feno­mene sociale si politice, psiho-sociale, ideologice si culturale sau altfel spus, un fenomen social global, total. Asadar daca totul sta sub semnul propagandei, atunci de ce sa nu facem din ea o institutie oficiala, respectabila, ubicua precum aerul, dar mentinuta sub con­trolul si in beneficiul strict al emitentului si beneficiarului acestuia - partidul comunist, unicul existent si aflat la putere in stat. Dupa doar cativa ani de violenta represiune dictatoriala, timp in care sunt clipa de clipa agresati cu obstinatie de o propaganda desantata, oamenii incep sa perceapa propaganda drept ceva firesc, un inevitabil ingre­dient al decorului cotidian. Au trait acest sentiment atat italienii si germanii sub regimurile totalitare de dreapta, cat si rusii incepand din 1917, iar dupa 1945 si multe alte popoare sub la fel de repre­sivele regimuri totalitare de stanga.

Legitimizarea propagandei prin INFO OPS

Chiar si printre militarii romani de rang foarte inalt domneste o dulce confuzie referitor la acest concept nou, de sorginte americana si care a fost adoptat si de NATO in 1999. Multora le este inca imposibil sa deosebeasca operatiile informationale (INFO OPS - in terminologia NATO sau IO - in termi­nologia militara americana) de cele psi­hologice (PSYOPS) sau sa desprinda sintagma operatiilor informationale, de cea total diferita a informatiilor militare, cunoscute sub genericul de intelligence. Cu toate acestea, in operatiile sau conflictele militare multinationale moderne in care sunt implicati si militari romani, aceste concepte  - INFO OPS si PSYOPS - functioneaza cu mai mult sau mai putina eficienta, fiind abundent acoperite din punct de vedere doctrinar.   

Americanii fiind considerati "parintii legitimi' ai operatiilor informationale, credem ca analiza conceptului trebuie sa plece de la definitia doctrinara militara. In  1995 Doctrina operatiunilor militare intrunite a fortelor armate ale SUA identifica afacerile publice (PA) PSYOPS-ul si diplomatia publica drept aspecte ale instrumentarului informa­tional al strategiei de securitate natio­nala, fiecare dintre aceste aspecte reprezentand functii distincte ale unui obiectiv unic. Conform doctrinei ameri­cane intrunite a operatiilor informa­tio­nale (IO) acestea implica actiuni indrep­tate impotriva informatiilor si sistemelor informationale ale adversarului, simul­tan cu protejarea propriilor informatii si sisteme informationale. Aceasta defini­tie este extrem de putin lamuritoare in privinta detaliilor definitorii ale elemen­telor componente. In ceea ce priveste un sistem informational, el reprezinta in conceptia americanilor intreaga infra­structura, organizare, personal si acele componente care colecteaza, proce­seaza, inmagazineaza sau actioneaza pe baza de informatii, precum si proce­sele bazate pe informatii.

La fel de generale sunt si aspectele definitorii ale operatiilor informationale ofensive si defensive. Astfel operatiile informationale ofensive presupun utili­zarea integrata a acelor capacitati de­sem­nate care - sprijinite fiind prin  actiuni de intelligence - pot sustine atat influentarea liderilor si factorilor de decizie ai adversarului, cat si indeplinirea unor obiective specifice. Lucrurile incep sa se limpezeasca in momentul in care doctrina americana enumera, fara a limita,capacitatile avute in vedere a fi utilizate de operatiile informationale ofensive la o serie de actiuni tipic razboinice, precum opera­tiile de securitate operationala, de inse­lare militara, PSYOPS, razboi electronic, atacuri si distrugeri fizice, operatii infor­mationale speciale si atacuri asupra retelelor de calculatoare.

In ceea ce  priveste operatiile infor­mationale defensive americane, aces­tea presupun integrarea si coordonarea politicilor, procedurilor, operatiilor, personalului si tehnologiilor in scopul protejarii si apararii propriilor informatii si sisteme informationale. Aceasta defensiva informationala este realizata de militarii americani prin operatii de securitate informationala, de contra-inselare militara, de contra-propa­gan­da, contra-informativa, razboi electronic si speciale. Lipsesc deci din panoplia defensivei informationale americane PSYOPS-ul, distrugerea fizica si inse­larea militara.

Ceea ce este esential in conceptia operatiilor informationale americane - idee ce se regaseste si in viziunea NATO - este acest principiu coordonator si in­tegrator al mai multor activitati deose­bite in sine, dar toate avand scopuri persuasive, din perspectiva sinergizarii efectelor acestora pentru indeplinirea unui anumit obiectiv comun. Cu alte cuvinte, pragmatismul american a determinat cresterea eficientei tuturor activitatilor din sfera comunicarii in masa prin coordonarea unitara a aces­tora in cadrul integrator creat si sustinut de operatiile informationale. Practic, INFO-OPS-ul nu duce la crearea nici unui produs specific, cu toate ca pro­dusele create in cadrul operatiilor psi­ho­logice, relatiilor publice, CIMIC-ului, inselarii militare sunt coordonate si inte­grate prin mecanismele operatiilor infor­mationale.   

In comparatie cu americanii, con­ceptul de operatii informationale - INFO OPS - este mult mai precis delimitat in doctrina NATO, probabil pentru a nu trezi suspiciuni sau resentimente nici unuia dintre membri. In primul rand, domeniul INFO OPS este definit de trei piloni: oamenii - adica liderii de opinie si factorii de decizie; apoi sistemele de hard - respectiv retelele de calcula­toare si procesare date si in fine, pro­cesele ce-i leaga pe lideri de sisteme, de exemplu structurile organizationale tehnici, tactici, proceduri. In cadrul acestui spectru, operatiile informa­tionale sunt acele procese coordonate, in continua miscare care reunesc activi­tatile diplomatice, politice si militare ale NATO pentru influentarea factorilor de decizie non-NATO in sprijinul obiec­tivelor Aliantei. Pe de alta parte, con­form Politicii NATO, operatiile informa­tio­nale militare sunt acele actiuni coor­donate in scopul influentarii liderilor si factorilor de decizie adversari pentru sprijinirea totalitatii obiectivelor Aliantei prin afectarea informatiilor,  sistemelor si proceselor bazate pe informatie ale acestora, simultan cu exploatarea si protejarea propriilor informatii si sis­teme bazate pe informatie.

Nu lipsita de interes este si evolutia conceptului in cadrul Aliantei. Initial, in 1998, NATO priveau operatiile informa­tionale doar drept o strategie integra­toare in cadrul  politicii razboiului de co­manda si control - C2W. Apoi in ianuarie 1999 a fost individualizat si dezvoltat conceptul de INFO OPS de catre Comitetul Militar al NATO prin docu­mentul MC 422 ca o arma de sine statatoare, cu aplicabilitate militara deplina. In 19 septembrie 2002 a fost promulgata noua politica militara a NATO in domeniul de sine statator al INFO OPS (MC 422/1) care a statuat termenul de Military INFO OPS - operatii informationale militare, distincte de Strategiile Informationale ale NATO, dominate de diplomatie si politica. Pe de alta parte, daca americanii isi clasifica operatiile informationale in ofensive si defensive, Alianta isi defineste aceste actiuni in strategice, operative si tac­tice. La nivel strategic, operatiile infor­mationale urmaresc influentarea lide­rilor de opinie si a proceselor de luare a deciziei din cadrul natiunilor non-mem­bre NATO  prin diseminarea anumitor mesaje politice, prin initiative diplo­matice si actiuni militare de ordin strategic. La nivel operativ - adica acoperind un teatru de operatii anume, precum cel din Kosovo sau din Afganistan, in jurul Kabulului - INFO-OPS-ul aliat se desfasoara conform unei strategii informationale militare pentru indeplinirea de catre comandantul mi­litar al teatrului a unor anumite obiec­tive politico-militare bine definite prin reali­zarea unor efecte informationale si psi­ho­logice asupra unor lideri si procese. In sfarsit, la nivel, tactic operatiile informationale se realizeaza prin planuri de actiune locale si prin derularea intregului proces de feed-back infor­mational direct din teren. La toate nivelele se urmareste in primul rand cucerirea si apoi pastrarea superioritatii si initiativei informationale fata de ad­versar,  liderii sau grupurile tinta avute in vedere. Cu alte cuvinte, incepand de la mijlocul anilor 90, Alianta Nord Atlantica si-a dezvoltat in mod continuu si la toate nivelurile mecanisme din ce in ce mai sofisticate de planificare, coor­donare, desemnare a tintelor, evaluare si integrare a tuturor capacitatilor sale cu potential de comunicare si influen­tare a acelor grupuri tinta sau lideri avuti in vedere.

In ceea ce-i priveste pe romani ei nu dispun inca nici de elemente doctrinare, nici de structuri de operatii infor­ma­tionale, desi defunctul regim ceausist reusise sa atinga un inalt grad de centralizare si coordonare a industriei propagandistice comuniste. Prima criza a unor cetateni romani luati ostateci in Irak a cuprins insa toate elementele ne­cesar a fi coordonate sub spectrul ope­­ratiilor informationale. Problema roma­nilor in acea criza a fost tocmai lipsa de experienta si a pre-existentei unui me­canism eficient de coordonare a tuturor domeniilor si actiunilor. Acest mecanism a fost materializat ad-hoc prin faimoasa celula de criza instalata la Cotroceni sub conducerea nemijlocita a presedintelui Traian Basescu si care a coagulat toate eforturile de solutionare a crizei. Privind din exterior evolutia evenimentelor se poate totusi identifica modul de reactie a elementelor componente tipice ale panopliei informationale. Astfel, relatiile publice au avut un rol central atat prin declaratiile publice ale presedintelui (28 martie, 13 aprilie), ale primului ministru sau ale ministrului de externe, cat si prin comunicatele de presa, care mai mult decat oricand in Romania post-decem­brista, au fost apoi analizate si disecate cuvant cu cuvant si chiar printre aces­tea. Un rol major l-a avut si dialogul neoficial dintre celula de criza si liderii principalelor organe de presa din Bucuresti, dialog care a influentat direct trendul mediatizarii crizei si implicit crearea climatului psihologic in randul opiniei publice. Greu de afirmat daca teroristii au avut initial vreun plan de agresiune psihologica progresiva, dar aceasta componenta majora - specifica de altfel oricarui act terorist - a fost mai mult decat evidenta. Canalele de comu­nicare mediatica folosite de catre teroristi (televiziunile Al Jazeera, apoi Prima TV) efectele psihologice ale mizanscenei fiecarui mesaj video cu ostaticii (la inceput festiv colorat si animat, de tip Hollywood, apoi intr-un alb-negru apocaliptic, camasa porto­calie a mortii - replica a tinutei detinu­tilor de la Guantanamo) au fost subiecte de discutie si analize mai mult sau mai putin competente si autorizate pe toate canalele media romane. Ceea ce evident ca a lipsit partii romane a fost un plan de contracarare a efectelor unei astfel de agresiuni psihologice asupra populatiei, dar si asupra clasei politice si liderilor de opinie. La fel de slab pregatita a fost si intreaga clasa politica (s-a mers pana la oferte aberant-ridicole de schimb de ostatici formulate emfatic si populist de un lider de partid parla­men­tar). Multi politicieni de "frunte' nu stiau cat de cat clar care erau ampli­tudinea, pozitia si specificul prezentelor militare romane in teatrele de operatii din Irak si Afganistan, nefiind capabili sa distinga intre o prezenta sub steagul NATO si una in cadrul unei Coalitii. Mult mai putine pretentii au putut fi formulate la nivelul reactiilor emotionale ale omului de rand care habar nu avea despre implicatiile nu numai militare, ci si efectele politice sau imagologice pe termen mediu si lung ale unei retrageri a trupelor romane din Irak sub dictatul unui santaj terorist. Stupefactia autori­tatilor fata de cvasi-totala necunoastere de catre populatie a ratiunilor (avantaje si dezavantaje politice, economice pe termen scurt, mediu si lung pentru statul roman) si a cadrului in care trupele romane actioneaza in teatre de operatii in afara tarii nu a fost egalata decat de deruta in gasirea unei solutii rapide si eficiente de contracarare a presiunii strazii la inacceptabila retragere a tru­pelor din Irak. Despre aportul ser­viciilor secrete, a intelligence-ului, asa cum era si firesc, prea putine lucruri s-au spus in public, dar toata lumea a recunoscut contributia si rolul major al acestora, nu doar ca furnizoare de infor­matii si analize, ci mai ales ca actori principali ai crizei. Diplomatia publica a intrat si ea pe o pozitie centrala in arena crizei prin interventiile ambasadorului roman la Bagdad pe langa organizatiile religioase sau autoritatile irakiene, prin reactiile diplomatiei SUA, precum si dezbaterile din forurile europene. Foarte important a fost si managementul eveni­mentelor initiate de autoritati sau de alte forte in perioada crizei, precum aresta­rea afaceristului sirian Omar Hayssam sau manifestatiile destul de firave de solidaritate cu ostaticii si mai ales slo­ganurile antimilitariste aferente aces­tora in Bucuresti sau in provincie. Asa­dar, criza ostaticilor a marcat inter­actiu­nea unei multitudini de domenii de actiune a caror coordonare a fost ges­tio­nata empiric si cu evidente sincope, situatie care nu ar fi fost posibila daca Romania ar fi dispus de o structura informationala cel putin la nivelul Consiliului Suprem de Aparare a Tarii.

Misterele PSYOPS

In ianuarie 1962 militarii americani au renuntat doctrinar la termenul de "razboi' psihologic si l-au inlocuit cu cel de "operatii' psihologice - PSYOPS, deoarece aceste actiuni vizau nu doar fortele armate ale inamicului, ci si popu­latia civila a acestuia, iar pe fundalul razboaielor comuniste de eliberare natio­nala, foarte populare in acea pe­rioada, asumarea desfasurarii unui razboi psihologic impotriva civililor devenea extrem de "incorecta politic'. Cu toate acestea, mass-media continua sa prefere adesea mult mai belicosul si mai spectaculosul termen de "razboi psihologic' chiar si atunci cand se vorbeste in decorul unor teatre de operatii unde nimeni nu se bate, ci se mentine pacea, sau despre zone in care nici macar nu se desfasoara operatii militare. La fel ca si in cazul ope­ratiilor informationale (de fapt inaintea aces­tora) NATO a preluat tot de la americani conceptul de PSYOPS, caruia i-a atasat cateva necesare si inevitabile limite si precautii politice.

In manualul din 2000 al PSYOPS-ului american este specificat scopul acestor actiuni drept acela de a influenta com­portamentele audientei tinta in sprijinul obiectivelor nationale ale politicii Statelor Unite, precum si intentiile co­mandantului militar la nivelul strategic, operativ si tactic de ducere a razboiului. Practic, comandantii planifica operatiile psihologice pentru a dirija informatii si indicatori selectati spre audiente tinta straine in scopul de a le influenta emotiile, motivele, rationamentele si in ultima instanta comportamentele guver­nelor, organizatiilor, grupurilor si indivi­zilor straini. Manualul american de operatii psihologice din 1994, in glosarul de termeni si acronime, defineste si repudiatul concept de razboi psihologic drept o combinatie intre propaganda si actiuni psihologice planificate, avand acelasi scop de influentare a opiniilor, emotiilor, atitudinilor si comporta­men­telor grupurilor ostile straine pentru sus­tinerea indeplinirii obiectivelor natio­nale. Cu alte cuvinte, in caz de razboi, detestabila propaganda devine accep­tabila atunci cand este indreptata impotriva unui grup ostil strain.

Conform politicii NATO pentru ope­ratii psihologice din 2002 acestea sunt desfasurate pentru a transmite direct anumite informatii si indicatori selectati spre guverne, grupuri si indivizi apartinand unei tabere dusmane, aliate sau neutre (in 2004 a fost eliminata precizarea naturii dusmane, aliate sau neutre a grupurilor tinta avute in vedere, preferandu-se mult mai generos diplomatica formula a tintelor aprobate) in scopul influentarii emotiilor, atitu­dinilor, motivelor, perceptiilor, rationa­men­telor si in final a deciziilor si com­portamentelor acestora, pentru indepli­nirea unor obiective politice si militare. Din aceasta definitie pot fi detectate cateva constante prezente atat in doc­trina NATO, cat si in cea a SUA, conform carora PSYOPS-ul lucreaza a) cu informatii selectate, b) indreptate doar impotriva unor audiente care initial erau doar straine, ulterior fiind acceptata orice tinta aprobata, c) in scopul in­fluen­tarii respectivelor tinte, d) in bene­ficiul sponsorului PSYOPS. Natura aces­tor constante merita cateva precizari. Informatiile selectate in cauza pentru a fi diseminate pe canalele PSYOPS nu sunt exclus a fi intentionat false si cu o falsa identitate a emitentului (caz in care am avea de-a face cu un PSYOPS negru, asa cum a practicat adesea CIA in razboiul din Vietnam, dar si in primul razboi din Golful Persic), tot asa cum in PSYOPS-ul numit gri, emitentul are o identitate neprecizata, iar acuratetea informatiilor este departe de a fi garantata. O identitate clar asumata a emitentului impreuna cu o perfecta acuratete si credibilitate a informatiilor selectate spre diseminare intalnim doar in cazul PSYOPS-ului alb, practicat cu deosebire de fortele multinationale in operatii de mentinere a pacii. In privinta audientei straine avute in vedere de PSYOPS-ul american sau NATO, ceea ce pare a fi limpede este doar faptul ca aceasta nu se refera la propriile trupe si cetateni, in timp ce  tinte civile sau militare aliate sau neutre se pot afla oricand in vizorul operatiilor psihologice; formularea de "tinte aprobate' lasa loc unei plaje practic nelimitate de audiente vizate de PSYOPS, inclusiv trupe si cetateni proprii (eventual cei in pericol a fi virusati de germeni extre­mist-teroristi) si in acelasi timp scoate PSYOPS-ul de sub incidenta strict militara a deciziei comandantului si-l subordoneaza factorului politic.

Draftul din ianuarie 2005 a doctrinei NATO privind operatiile psihologice (AJP 3.7) identifica trei categorii de astfel de operatii, identificarea acestora fiind facuta pentru a facilita delimitarea ­responsabilitatilor autoritatilor nationa­le, ale natiunii gazda si ale Aliantei. Astfel, operatiile psihologice strategice sunt rezervate responsabilitatilor natio­nale ale statului care le desfasoara si au drept obiectiv fie castigarea sprijinului si a cooperarii unor grupuri de audienta prietene sau neutre, fie reducerea voin­tei si capacitatii de lupta a audientelor tinta ostile sau potential ostile. Asadar NATO nu va desfasura operatii psiho­logice strategice, chiar daca Consiliul Nord Atlantic se poate constitui ca un forum de coordonare a PSYOPS-ului stra­tegic desfasurat de natiunile mem­bre cu actiunile militare ale Aliantei. Care insa dintre natiunile membre NATO au capacitatea de a desfasura PSYOPS national la nivel strategic? Statele Unite, Marea Britanie, Franta, mai nou si Germania au astfel de capacitati si re­surse PSYOPS si cam atat; adica apro­ximativ tot aceleasi state capabile sa-si proiecteze independent fortele lor ar­mate oriunde in lume si implicit sa poarte operatii militare ofensive sau defensive. Rezulta ca operatiile psiho­logice strategice chiar daca sunt desfa­surate cu un instrumentar si un regu­lament strict militar se afla sub o la fel de stricta subordonare politica, cu toate limitele ofensive si defensive pe care aceasta subordonare le implica.

Avem apoi operatiile psihologice de raspuns la criza pe care NATO si le asuma la nivel operativ si tactic asupra grupurilor tinta aprobate din interiorul teatrelor de operatii. Scopul declarat al acestora este crearea unei atmosfere de sustinere a obiectivelor misiunii comandantului NATO si de cooperare intre partile aflate in conflict, precum si sprijinul protectiei fortelor. Este vorba despre ceea ce face in prezent PSYOPS-ul din NATO in teatrele de operatii ale SFOR si KFOR din Bosnia, respectiv din Kosovo, precum si in cel al ISAF din jurul Kabul-ului, in Afganistan. Toate aceste misiuni apartin spectrului operatiilor de mentinere sau impunere a pacii astfel incat si obiectivele unor astfel de campanii PSYOPS sunt relativ modeste si rezervate exclusiv PSYOPS-ului alb, spre deosebire de cel strategic, pe care o natiune isi poate asuma raspunderea de a-l practica in forma sa neagra sau gri. Avand in vedere "ino­centa' acestor obiective ale PSYOPS-ului aliat in operatiile de tip peace-keeping, se pune problema distinctiei acestora de cele ale relatiilor publice practicate de acelasi comandament asupra unor audiente care in mare masura sunt aceleasi. Intalnim astfel campanii de tip "Imaginea KFOR' atat in planurile PSYOPS, cat si cele ale PR-ului, ambele fiind coordonate sub umbrela INFO-OPS mesajele diseminate fiind in esenta aceleasi.

In sfarsit, tot la nivel tactic si operativ, NATO isi declara operatiile psihologice de lupta. Acestea pot fi indreptate impotriva unor audiente tinta aprobate pentru infrangerea adver­sa­rului prin reducerea sau anihilarea voin­tei de lupta a acestuia, simultan cu spri­jinirea libertatii operationale a coman­dantului fortei. Acest tip de operatii psihologice, la fel ca si cele de raspuns la criza sunt conduse sub ordinele co­man­damentelor strategice ale NATO sau subordonate acestora. Exista si unele limite impuse acestor operatii: ele nu vor fi indreptate impotriva mass-media internationale, a natiunilor mem­bre NATO, a fortelor aliate si a civililor din exteriorul teatrului de operatii. 

In ceea ce-i priveste pe romani, acestia s-au grabit sa adopte in ma­nualul lor de operatii psihologice ultima varianta a definitiei NATO, cea cu " tintele aprobate', fara a-si pune prea mult problema redesteptarii unor sus­cep­ti­bilitati propagandistice comuniste de foarte curand apuse: activitati planificate care utilizeaza metode si mijloace de comunicare directionate spre grupuri tinta aprobate cu scopul de a influenta perceptii, atitudini si com­portamente care afecteaza indeplinirea obiectivelor politico-militare.

 Seful Statului Major al SHAPE/ACO, amiralul sir Jan Garnett aprecia, in apri­lie 2004, PSYOPS si relatiile publice drept cei doi piloni complementari ai campaniilor de operatii informationale desfasurate de NATO in teatrele sale de operatii din Balcani sau Afganistan. Pe de alta parte, dr. Jamie Shea - loctiitorul asistentului secretarului general al NATO pentru relatii externe din cadrul departamentului de diplomatie publica - sublinia faptul ca daca pana in 1990 succesul Aliantei a constat in pre­ve­nirea si evitarea unei actiuni militare directe, in 2004 credibilitatea si eficienta NATO trebuie dovedite zilnic prin fapte concrete, iar aceste fapte pot fi afir­mate, tocmai prin PSYOPS si relatii publice. Cu alte cuvinte, NATO nu poate parasi un teatru de operatii si sa declare misiunea indeplinita pana nu a reusit sa "cucereasca mintea si sufletul' atat ale populatiei locale pentru a nu mai fi an­trenata intr-un alt conflict, cat si cele ale opiniei publice din spatiul metropolitan al Aliantei care trebuie convinsa asupra necesitatii si eficientei respectivei operatiuni. Din aceasta perspectiva, PSYOPS a devenit "o industrie in plina dezvoltare', constituind miezul oricarei operatii de sprijin al pacii, al carei succes final depinde in mare masura de modul de planificare si executare a respectivelor operatii psihologice.

Asa cum americanii au facut din chinezul Sun Tzi un superstar al gandirii si teoriei lor PSYOPS si INFO OPS, a sosit timpul ca europenii din NATO sa redes­co­pere principiile italianului re­nascentist Machiavelli si sa le puna in practica, sub logo-ul noilor arme care nu ucid.

Relatiile publice sau propaganda cumsecade

Din intreaga panoplie a operatiilor informationale, relatiile publice repre­zinta unul din cele mai cunoscute dome­nii care, in egala masura, au atat o aplicabilitate militara, cat si una civila, deoarece apelativele de Public Rela­tions, Public Information, Public Affairs acopera in fond aceleasi principii si reguli de desfasurare, indiferent de locul si cadrul lor de actiune. Un caz similar, dar mult mai sensibil, este si cel al diplomatiei publice. Revenind la ceea ce vom numi in continuare doar relatii publice - PR - trebuie inca o data subliniat faptul ca domeniul a fost de­finit la inceput in spatiul civil-co­mercial si abia apoi - odata cu noua relatie postbelica dintre armata si societatea civila - a fost aplicat cu deosebit succes si in spatiul militar. In acelasi timp, la fel de semnificativ este si faptul ca PR-ul este practicat pe scara larga atat in spatiul institutional, public, cat si in cel privat: nici o institutie cat de cat importanta a statului si nici o companie sau intreprindere privata nu mai pot face abstractie de imaginea lor publica si in consecinta si-au constituit o structura - fie ea si doar dintr-o singura persoana - responsabila de relatiile publice. 

Desi conceptul de relatii publice a fost consacrat definitiv de teoreticianul Edward L. Bernays prin clasica sa lucrare Crystallizing Public Relations aparuta in 1923 in Statele Unite, practica relatiilor publice a aparut inainte de primul razboi mondial tot in SUA, din nevoia unor companii de cai ferate de a-si imbunatati imaginea publica. Iata, asadar, o pragmatica si oneroasa sor­ginte a relatiilor publice, care, desi provine din cerinte economice si comerciale, corespunde perfect co­or­do­natelor propagandei si ulterior ope­ratiilor psihologice, care ambele presu­pun actiuni de influentare a unei tinte in beneficiul sponsorului.

Istoricul britanic Philip Taylor a cali­ficat fara echivoc relatiile publice drept o propaganda ambalata sub o eticheta ceva mai simpatica, in timp ce nici un practician al PR din ziua de astazi (mai ales unul provenind dintr-o tara fost comunista) nu accepta nici cea mai mica asociere cu propaganda. Cu toate acestea, in debutul unei consistente monografii, germanul Michael Kunczik isi afirma la fel de categoric opinia ca intre propaganda si relatii publice nu exista nici o diferenta. Kunczik la fel ca si alti analisti considera ca fobia de eufemisme de tip "informarea opiniei pu­blice', "modelarea opiniei publice', "diri­jarea opiniei publice' nu reprezinta decat sinonime pentru propaganda ata­ta timp cat masele sunt influentate intr-o anumita directie printr-o infor­mare si argumentare constient unila­terala sau monovalenta. "Daca am vrea sa respectam diferentierea ceruta dintre propaganda si PR in cercetarea stiin­tifica, scrie acelasi Kunczik, atunci am fi nevoiti ca in fiecare caz sa analizam si­tuatia motivationala (integri­tatea etnica) si mai ales sinceritatea si cinstea celor care se ocupa de PR. Am fi deci nevoiti ca de fiecare data sa cercetam daca o anumita masura de PR a fost indu­bitabila din punct de vedere etic'.  

Pentru ca sa se produca influen­tarea intr-un anumit sens al maselor nu este imperativ necesar ca informatia diseminata printr-o declaratie sau con­ferinta de presa de exemplu, sa fie departe de adevar sau grav trunchiata sau scoasa din context; este suficient ca respectiva informatie sa fie "selec­tata' (atribut folosit mai ales in cazul ope­ratiilor psihologice) si contextua­lizata intr-un mod corespunzator obiec­ti­vului final. Orice responsabil de PR lucrand in spatiul privat civil sau militar va afirma sus si tare ca nu va ascunde niciodata o informatie negativa reala refe­ritoare la institutia pe care o repre­zinta doar pentru a nu afecta ima­ginea acesteia. Spre exemplu, in Romania, unde susceptibilitatea post decembrista la propaganda si scenarita este deose­bit de ridicata, doua dintre principiile Ministerului Apararii Natio­nale in domeniul informarii publice formulate la sfarsitul anilor 90 statueaza ca: "In­for­matiile nu vor fi declarate ca secrete sau impiedicate in vreun mod de a ajunge la cunostinta opiniei publice numai pentru a proteja organismul mili­tar  de critici sau alte situatii neplacute' si in plus ca "Difuzarea informatiilor poate fi refuzata numai in cazurile cand acest fapt ar afecta negativ securitatea si apararea nationala, siguranta sau intimitatea unor militari sau civili din cadrul armatei'. Ultimul dintre princi­piile PR-ului militar romanesc afirma cu o sententiozitate ce ar fi putut fi ceva mai retinuta, date fiind antecedentele, ca: "Politica de informare publica a Mi­niste­rului Apararii Nationale exclude categoric propaganda de orice fel'. Credem ca acest angajament este extrem de laudabil si benefic; poate ca in ciuda unor contraexemple sau obiec­tii pe care societatea civila le-ar putea ridica, el a fost in esenta respectat, data fiind proverbiala rigoare si corectitudine meticuloasa tipica militarilor. Problema ramane in cazul celorlalte institutii de baza ale statului roman, supuse intr-o mult mai mare masura presiunii politice, cu toate amendamentele morale ale acesteia.  Pe de alta parte, doctrinele de specialitate ale multor state precizeaza in mod explicit, tocmai pentru pastrarea credibilitatii si eficientei ambelor dome­nii, ca operatiile psihologice tre­buie sa actioneze perfect distinct de relatiile publice, aceasta cerinta deve­nind impe­ra­tiva mai ales intr-un teatru de operatii. In acest sens este relevanta precizarea din manualul de speciali­tate al armatei americane de relatii publice din 1997: Daca Civil Affairs (CIMIC sau relatii civil-militari in termi­nologia romaneasca) sau PSYOP se adreseaza populatiei locale si fortelor adverse, afacerile publice (Public Affairs) sunt indreptate spre fortele SUA si mass-media din SUA si internationale. Chiar daca audientele tinta sunt diferite, consistenta mesajelor este importanta pentru credibilitate. Altfel spus, indife­rent daca este vorba despre audiente autohtone sau straine, acestea nu tre­buie mintite pentru a fi pastrata credi­bilitatea relatiilor publice si chiar a PSYOPS-ului alb specific operatiilor de mentinere a pacii.

Aparenta inocenta a relatiilor pu­blice este valabila doar in textele doc­trinare, pentru ca in realitate principalul factor de presiune a relatiilor publice este necesitatea imperativa a sustinerii si promovarii unei cat mai favorabile imagini publice a institutiei sau liderului organizatiei. In sfarsit, comuna este si dimensiunea manageriala, in sensul integrarii relatiilor publice in procesul general de conducere al institutiei, la fel ca si propaganda in cadrul demersului politic sau operatiile informationale in plaja mult mai larga a operatiunilor militare.

Stabilirea tuturor acestor identitati sau similitudini nu urmareste sa puna semnul identitatii intre relatiile publice, operatii informationale, psihologice si propaganda, date fiind evidentele dife­rente de nuanta si amplitudine, ci do­reste doar sa evidentieze o sorginte comuna si liniile de confluenta pentru a limpezi raporturile reale dintre aceste sfere ale comunicarii in masa, distincte pentru cei care le profeseaza, dar adesea identice pentru cei care le recepteaza. 

BIBLIOGRAFIE

1. Cathala, Henri- Pierre, Epoca dezinformarii, Editura militara, Bucuresti, 1994;
2. Cracsner, C. E., Elemente de psihologie militara, Editura Academiei de inalte Studii Militare, Bucuresti, 2003;
3. Cristea, D., Tratat de psihologie sociala, Editura Protransilvania;
4. DeVisscher, Pierre, Neculau, A. (coordonatori), Dinamica grupurilor, Texte de baza, Polirom, 2001;
5. Duta, Victor, Razboiul impotriva mintii noastre, Editura Icar, Bucuresti, 2002;
6. Ficeac, Bogdan, Tehnici de manipulare, Bucuresti, Nemira, 2004;
7. Golu, P., Fenomene si procese psihosociale, Editura stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1989;
8. Hariuc, C., Protectia impotriva agresiunii psihologice, Editura militara, Bucuresti, 1994;
9. Hentea, Calin, Propaganda fara frontiere, Nemira, Bucuresti, 2002;
10. Hentea, Calin, Arme care nu ucid, Nemira, Bucuresti, 2004;
11. Le Bon, Gustave, Psihologia maselor, Editura stiintifica, Bucuresti, 1991;
12. Sima, Tudora, Fenomene psihosociale contemporane, Bucuresti, 2004;
13. Stavre, Ion, Reconstructia societatii romanesti prin audiovizual, Bucuresti, Nemira, 2004.
14. x x x - Pregatire psihica pentru lupta, Manual, Editura militara, Bucuresti, 1993;
15. x x x - Razboiul psihologic in conceptia principalelor state capitaliste, Editura militara, Bucuresti, 1972;
16. x x x -Revistele Infocom, Statul Major General, Sectia de asigurare psihologica a armatei,. nr. 3/1990; 2 si 3/1994; 2/1995 si 1, 2, 3/1996;
17. x x x - Spirit militar modern nr. 11- 12/2004.