|
Prezentare generala a mediului de marketing
I. MEDIUL EXTERN:
A. Fortele care actioneaza in MACROMEDIUL organizatiei sunt: mediul demografic, mediul economic, mediul natural, mediul tehnologic, mediul politico-legislativ si mediul socio-cultural.
Mediul demografic se refera la monitorizarea populatiei. Marketerii studiaza numarul populatiei, structura pe sexe si pe grupe de varsta, numarul familiilor si modelele familiale, pietele etnice, repartizarea teritoriala etc.
Mediul economic. Daca mediul demografic studiaza oamenii, mediul economic studiaza puterea de cumparare a acestora, care depinde de venitul curent, preturi, economii, datorii, distributia venitului etc.
Mediul natural se refera la relief, clima, resurse materiale disponibile, gradul de poluare, rolul jucat de stat in protectia mediului etc.
Mediul tehnologic explica modul in care se obtin produsele si serviciile. Elementele specifice analizate sunt: inventiile si inovatiile, marimea si orientarea fondurilor destinate cercetarii-dezvoltarii etc.
Mediul politico-legislativ este "compus din legislatie, agentii guvernamentale si grupuri de presiune care influenteaza si limiteaza posibilitatile de actiune a diverselor persoane fizice si juridice"[1]. Acestea pot fi factori stimulativi sau, dimpotriva, restrictivi.
Kotler afirma ca fortele majore din macromediu "reprezinta incontrolabilul, pe care firmele trebuie sa-l tina sub supraveghere si sa-i dea un raspuns adecvat"[2]. Aceasta afirmatie pare a fi mai valabila pentru mediul socio-cultural decat pentru toate celelalte, deoarece "oamenii asimileaza aproape fara sa-si dea seama o conceptie despre lume care le defineste raporturile cu ei insisi, cu organizatiile, cu societatea, cu natura si cu universul"[3].
B. Fortele care actioneaza in MICROMEDIUL organizatiei sunt:
Furnizorii de mijloace materiale (materii prime, materiale, echipamente, masini si utilaje etc.).
Prestatorii de servicii: intermediarii (firme de comert, de transport, agentii de publicitate etc), prestatorii de servicii bancare etc.
Furnizorii de forta de munca: institutiile de invatamant, oficiile de forta de munca si persoanele in cautarea unui loc de munca.
Clientii se pot grupa astfel: consumatori, utilizatori industriali, organizatii distribuitoare, agentii guvernamentale etc.
Concurentii. Cu acestia organizatia intra in competitie pentru castigarea clientilor, dar si pentru dobandirea unor surse de aprovizionare,
Organismele publice reprezinta o componenta a micromediului doar daca pot influenta atingerea obiectivelor organizatiei. Dintre acestea mentionam: asociatiile consumatorilor, asociatiile profesionale, mediile de informare in masa si marele public.
II. MEDIUL INTERN se refera la resursele materiale, financiare si umane ale organizatiei.
Mediul
extern MACROMEDIUL
Fig. 1 - Mediul de marketing