|
|
|
Tehnici si modele de luare a deciziilor in conditii de risc
1. Speranta matematica
Metoda sperantei matematice evidentiaza faptul ca primul caz descris (luarea
in considerare a unui singur criteriu) reprezinta o particularitate a celui de-al doilea
(luarea in considerare a mai multor criterii).
Intr-un tabel-matrice sunt asezate pe coloana principala (de inceput) variantele
decizionale si in continuare, pentru starile conditiilor obiective se enumera criteriile
luate in considerare.
De regula, criteriile decizionale luate in considerare sunt caracterizate de
independenta.
2. Arborii decizionali
In esenta, un arbore decizional precizeaza natura si consecintele ce decurg
din adjudecarea (alegerea) unei variante posibile.
Evenimentele sunt marcate prin noduri. Activitatile recunoscute, luate in
considerare sunt marcate prin legaturi intre noduri. Nodurile si legaturile sunt
recunoscute ca elemente ce prefigureaza consecintele variantelor examinate.
Pentru fiecare varianta din grafic se rezolva calcule care evidentiaza efectele
ce se obtin.
Frecvent, pentru calculele economice ale celor patru variante (pentru
exemplul mentionat) se realizeaza si estimarile actualizate ale beneficiilor (cu o
cota de actualizare prestabilita sau corectata in timp util).
Varianta care ofera efectul economic maxim este aleasa pentru aplicare.
3. Simularea decizionala
Frecvent, modelarea proceselor reale in mod direct nu este caracterizata de
satisfactie. Este necesar sa se construiasca "modele fictive", care sa simuleze
realitatea.
Metoda Monte Carlo poate raspunde unei astfel de cerinte.
Intr-o prima faza, in cadrul acestei metode, se recurge la modelarea varia-
bilelor aleatoare care au o lege de repartitie data.
In continuare, se formalizeaza modelul probabilistic al procesului sau siste-
mului real, pentru ca in final sa se apeleze la problemele teoriei statisticii si
estimatiei.
Metoda Monte Carlo vizeaza obtinerea pe calea experimentelor, prin simulare
a realizarilor unei variabile aleatoare repartizate uniform.
In context, generarea unor variabile aleatoare cu o lege de repartitie data
(modelarea) se bazeaza pe modelul probabilistic al proceselor reale, validat prin
analiza statistico-matematica a calitatii estimatiilor furnizate de metoda propriu-zisa.
In studiul fenomenelor si proceselor reale, modelarea variabilelor aleatoare
legate intre ele reprezinta "simularea".
O multime data de evenimente alcatuieste spatiul evenimentelor elementare.
Elementele acesteia se numesc puncte.
Introducerea masurii (a masurii de probabilitate) permite definirea integralei
aferente unei functii reale masurabile pe spatiul evenimentelor.
Evenimentele au o anumita probabilitate de aparitie.
Pe campul de evenimente, o variabila este aleatoare daca este similara cu
orice functie reala masurabila, care ia valori finite. Variabilele aleatoare care difera
pe o multime de masura finita nula se considera egale.
Pentru orice variabila aleatoare se defineste in mod univoc o functie de
repartitie, respectiv o repartitie a variabilei respective. Ca atare, exista o functie de
repartitie caracterizata de densitatea de repartitie sau densitatea de probabilitate.
4. Luarea deciziilor prin examinarea compusa
Managerii individuali sau colectivi trebuie sa tina seama de gama larga de
factori caracteristici de mediu pentru fenomene si de parametrii proceselor asupra
carora se emit decizii ce se presupun a fi aplicate.
De aceea, examinarea unilaterala sau singulara a unei situatii mentine
calitatea deciziei la un nivel incomplet de relevanta.
Compunerea conditiilor si consecintelor reprezinta calea mai obiectivata de
luare a deciziilor.
Se disting urmatoarele aliniamente de compunere:
- dupa mediul ambiant (decizii in conditii de risc, de incertitudine sau
certitudine);
- dupa orizontul de timp (decizii curente, tactice, strategice);
- dupa natura decidentului (decizii unipersonale sau de grup);
- dupa periodicitate (decizii unice sau repetitive, care la randul lor pot fi
periodice sau aleatorii);
- dupa numarul de criterii (unicriteriale sau multicriteriale).
Examinarea compusa conduce la posibila evaluare a "tariei" deciziei.
