|
|
|
Concepte fundamentale ale cercetarii sociale
Stiinta si sursele cunoasterii. Metoda si metodologie
Ce este stiinta?
Un domeniu al cunoasterii, care dispune de:
Cercetarea in domeniul socialului trebuie sa atinga cel putin trei deziderate:
sa descrie fenomenul social,
sa explice cauzele acestuia,
sa realizeze o predictie, adica sa anticipeze conditiile in care acel fenomen va aparea din nou.
Variatele metode utilizate in cercetare pot fi utile in realizarea unuia sau altuia dintre aceste deziderate. Spre exemplu, observatia intr-un cadru natural permite descrierea unui fenomen si avansarea unor posibile explicatii, dar nu ne permite sa verificam ipotezele asupra motivului aparitiei respectivului fenomen. In schimb, experimentul ne permite ca explicatiile sa fie testate (verificate) in conditii de laborator si ne ajuta sa identificam cauzele, dar s-ar putea sa nu ne dezvaluie complexitatea fenomenului asa cum apare el in lumea reala. Variatele metode de cercetare se completeaza una pe alta si impreuna pot imbogati intelegerea noastra cu privire la diferitele aspecte ale socialului.
Fenomenele sociale sunt realitati foarte complexe, de aceea investigarea lor necesita de multe ori utilizarea mai multor metode de cercetare. Fenomenele sociale sunt plurideterminate (la baza aparitiei lor pot stau simultan mai multe cauze).
Debutul oricarei investigatii il constituie observatia ghidata de curiozitatea stiintifica. Oamenii de stiinta sunt preocupati in mod sistematic de descoperirea si explicarea cauzelor ce stau la baza modului in care se desfasoara diferite fenomene, situatii, procese. La baza acestor preocupari sistematice se afla curiozitatea stiintifica. Omul de stiinta se simte frustrat, nemultumit daca nu-si poate explica o serie de observatii asupra unor lucruri si fenomene din mediul inconjurator. El isi pune intrebari si probleme, nu tolereaza intrebarile fara raspuns, pana ce ajunge la o explicatie pertinenta. Oamenii de stiinta sunt in general persoane mult mai curioase decat alti oameni si sunt dispusi sa investeasca forta, energie, timp pentru a-si satisface curiozitatea. Aceasta intoleranta fata de intrebarile fara raspuns si problemele nerezolvate a condus stiinta spre dezvoltarea unor numeroase tehnici si metode de studiu. Exista o distinctie intre curiozitatea stiintifica si cea cotidiana sau a omului obisnuit.
Oamenii de stiinta folosesc o serie de surse ale cunoasterii si modalitati valide de achizitie a cunostintelor despre lumea obiectiva. Aceste modalitati valide sunt integrate intr-o conceptie stiintifica, intr-o metoda stiintifica care conduce la fixarea conceptiilor, a teoriilor pe baza experientei.
De-a lungul timpului problema surselor cunoasterii s-a pus deseori. Exista mai multe modalitati de a raspunde la intrebarea "de unde stii?":
Modul traditional, bazat pe autoritatea sursei. Surse cum ar fi conducatorii de la diferite niveluri, savanti cunoscuti, legislatia s.a. intra la acest capitol. Metoda autoritatii constituie cel mai simplu mod de fixare a conceptiilor si se bazeaza pe increderea nestramutata in cuvantul, opinia, ideile celor care exercita autoritate asupra noastra. Suntem de mici antrenati in supunerea la autoritate pentru ca mama si tata au neconditionat dreptate. Pe masura ce crestem, aceste surse de autoritate pierd din credibilitate in raport cu multiplele aspecte ale realitatii obiective, cunoasterii lumii. Vom avea incredere deplina in parintii, profesorii, cartile, tratatele, dictionarele si enciclopediile investite cu autoritate. Aceasta metoda ofera marele avantaj al unui efort minim si al unui sentiment ridicat de securitate, de siguranta. Intr-o lume stresanta, care te bombardeaza cu informatii, este mai confortabil sa ai incredere deplina in conceptiile transmise pe aceasta cale, numai ca si expertii sau specialistii se pot insela si pot oferi, fara intentie, informatii eronate.
Modul rational, bazat pe logica, pe rationamentul inductiv si deductiv. Un rationament presupune extragerea unei concluzii, pornind de la una sau mai multe premise. In rationamentul inductiv se porneste de la aspecte particulare, specifice si se ajunge la o concluzie ce grad mare de generalitate. Mai multe observatii asupra unor aspecte particulare conduc la enuntarea unei reguli generale. Putem observa mai multe evenimente si concluzionam ca toate aceste evenimente se intampla la fel, ceea ce poate sau nu sa fie adevarat. De ex: In mod repetat am vazut ca tigrii (pe care i-am vazut in realitate, la gradina zoologica sau la televizor) au culorile negru si galben, deci tigrii sunt colorati in negru si galben. Observatiile noastre repetate asupra aceluiasi fapt (tigru) ne conduc la concluzia generala ca toti tigrii sunt colorati in negru si galben, fapt neadevarat, pentru ca exista si tigrii siberieni, mai rari, care sunt colorati in alb si negru. In stiintele sociale putem face experimente asupra unui grup mic si generalizam rezultatele (adica presupunem ca ele sunt valabile) si la alte grupuri. Rationamentul deductiv se deruleaza invers fata de cel inductiv si presupune sa pornim de la o premisa sau enunt cu grad mare generalitate (Romanii sunt ospitalieri) pentru a ajunge la o concluzie privind un caz particular (Orice roman este ospitalier). Pentru a ajunge la o concluzie adevarata, este nevoie ca premisa de la care pornim sa fie adevarata. De ex: Premisa generala este: "Toti oamenii sunt muritori". Conluzia este "Eu, fiind om, sunt muritor".
Modul mistic, irational, bazat pe revelatii divine, profetii, vise premonitorii etc;
Intuitie, simturi, perceptia comuna, experinta proprie: este cel mai des intalnit mod de cunoastere, mai ales in domeniul realitatilor sociale. Psihologia naiva, populara sau a simtului comun (cunostintele, convingerile pe care le au oamenii despre functionarea psihica si in contexte sociale a omunului) este o cunoastere din experienta. Dar experientele noastre sunt limitate si cunostintele pe care ni le formam pe baza experientei proprii pot fi eronate.
Cercetarea empirica, proprie stiintei se bazeaza pe logica inductiva si deductiva. Charles Darwin a utilizat pentru prima data aceasta abordare (inductiva si deductiva) in cercetarile sale care au stat la baza teoriei evolutiei. Metoda stiintifica este cea mai de incredere si mai eficienta sursa de cunoastere. Ea presupune parcurgerea urmatorilor pasi:
1. identificarea problemei de cercetat;
2. colectarea datelor din realitate, deci a datelor empirice;
3. analiza rezultatelor;
4. sintetizarea rezultatelor si elaborarea concluziilor.
Metoda stiintifica ajuta la fixarea conceptiilor pe baza experientei. Termenul "empiric" este derivat din cuvantul grecesc care insemna experienta.
Cercetarea stiintifica permite autocorectarea. Termenul "autocorectare" presupune un proces repetabil de eliminare a ideilor incorecte, de replicare (repetare) a cercetarilor. Observatia empirica si autocorectarea constituie caile specifice demersului stiintific. In mod curent, un demers stiintific incepe prin abordare analitica, "spargerea" unei probleme in elementele sale componente.
Filosofia stiintei lucreaza cu anumite presupuneri, care stau la baza cercetarii stiintifice:
Natura este ordonata si regulata;
Natura poate fi cunoscuta;
Toate fenomenele naturale au cauze naturale;
Nimic nu este evident de la sine;
Cunoasterea provine din dobandirea experientei;
Cunoasterea este superioara ignorantei.
Metode de cunoastere. Prin metoda de cercetare se intelege calea, itinerariul, structura de ordine sau programul dupa care se regleaza actiunile individuale si practice in vederea atingerii unui scop.
Metodele au un caracter instrumental (sunt instrumente, mijloace care ajuta la atingerea scopului), de informare, interpretare si actiune. Ele reprezinta proceduri sistematizate, structurate, organizate de culegere a informatiilor din realitate si de prelucrare a acestora.
Metodele sunt ghidate de :
