|
|
|
SUBIECTE - MANAGEMENTUL PRODUCTIEI
Subsistemul de fabricatie constituie locul de desfasurare al unui process partial al productiei de bunuri prin care se realizeaza configuratia si proprietatile finale ale produsului. Considerand subsistemul de fabricatie ca fiind el insusi un sistem, se poate evidentia pentru acesta o structura minima formate din patru variante de subsisteme de rang imediat inferior:
a) Subsistemul efector are functia de a realiza modificarea proprietatilor obiectului muncii prin combinarea nemijlocita a fluxurilor de materiale si a celui de informatie prin intermediul fluxurilor de energie. Acest sistem, denumit si de prelucrare, are caracteristici specifice fiecarui proces tehnologic in parte si constituie elementul determinant al sistemului de fabricatie.
b) Subsistemul logistic realizeaza operatii de transfer pozitional (transport) si de
transfer in timp (depozitare). Importanta deosebita a acestui subsistem rezida din faptul ca 65-85% din durata totala a unui ciclu de fabricatie se consuma cu operatii de tip logistic (manipulare, transport, depozitare).
c) Subsistemul de comanda realizeaza functia de transformare si distributie a fluxurilor informationale astfel incat prin realizarea unei interactiuni coordonate a tuturor subsistemelor sa se indeplineasca functia generala a subsistemului.
d) Subsistemul de control are functia de a determina valorile realizate ale parametrilor ce definesc calitatea pieselor, de a le compara cu valorile prescrise, de a stabili abaterile si de a comunica informatiile rezultate, sistemului efector.
In sens economic, o intreprindere (firma) indiferent de marime, forma de
proprietate si organizare - produce bunuri si servicii destinate vanzarii pe piata,
scopul urmarit fiind obtinerea de profit.
Cu alte cuvinte, intreprinderea este veriga organizatorica unde are loc fuziunea dintre factorii de productie (resurse umane si material-organizatorice) cu scopul de a produce si desface bunuri economice in structura, cantitatea si calitatea impusa de cererea de pe piata si obtinerea de profit. In cadrul oricarei economii, intreprinderea urmareste realizarea urmatoarelor obiective:
- economic;
- social.
Obiectivul economic se concretizeaza in:
- optimizarea permanenta a combinarii factorilor de productie utilizati in
vederea obtinerii celor mai bune rezultate economice cu costuri cat mai
reduse si avand in permanenta in vedere situatia pietelor de
aprovizionare si desfacere;
- distribuirea veniturilor obtinute din procesul de productie.
Obiectivul social este determinat de faptul ca activitatea oricarei
intreprinderi se desfasoara intr-un context social dat. Rolul social al intreprinderii
se manifesta:
- fata de salariati, deoarece acestia isi consuma o mare parte din timpul
lor in cadrul intreprinderii unde trebuie sa existe conditii favorabile atat
din punct de vedere al muncii desfasurate cat si din punct de vedere al
salarizarii acestora. Prin masurile intreprinse, managerii trebuie sa
creeze conditii favorabile pentru promovarea atat a personalului cat si a
tehnologiei.
- fata de consumatori, pentru care intreprinderea industriala trebuie sa
produca cele mai bune produse si servicii cerute de catre acestia; pentru
aceasta intreprinderea trebuie sa furnizeze o informatie cat mai
completa si obiectiva asupra produselor sale, prin politici de publicitate
si reclama cat mai adecvate.
In mediul national si international functioneaza o mare varietate de intreprinderi ceea ce impune o clasificare a cestora in functie de mai multe criterii:
1) Dupa forma de proprietate:
a) Intreprinderi particulare,
b) Intreprinderi de stat care sunt:
- regii autonome
- societati comerciale
Regiile autonome pot fi si ele la randul lor de doua feluri:
regii autonome cu conducere directa,
regii autonome cu conducere indirecta
Societatea comerciala
Societatea in nume colectiv
Societate pe actiuni (SA)
Societate cu raspundere limitata
c) Intreprinderi mixte,
2) In functie de modul de constituire si utilizare a patrimoniului intreprinderile pot fi:
a) Intreprinderi particulare individuale
b) Intreprinderi unipersonale cu raspundere limitata
c) Intreprinderi societare
d) Intreprinderi cooperatiste
e) Intreprinderi familiale
3) In functie de apartenenta nationala pot exista
a) Intreprinderi nationale
b) Intreprinderi multinationale
c) Intreprinderi joint-venture
4) In functie de gradul de marime
a) Intreprinderi mari
b) Intreprinderi mici
Prin obiectul sau de activitate o intreprindere are rolul de a-si folosi cu eficienta mijloacele de productie pe care le detine in conditiile folosirii cat mai complete a capacitatilor de productie, a unei calitati ridicate a produselor si a obtinerii de profit.
O intreprindere de productie industriala se caracterizeaza prin trei trasaturi de baza:
a) unitatea tehnico-productiva;
b) unitatea organizatorico-administrativa;
c) unitatea economico-sociala.
a) Unitatea tehnico-productiva este determinata de faptul ca intreprinderea de
productie industriala dispune de un complex de factori de productie, in anumite raporturi cantitative si calitative astfel incat sa fie realizat in conditii de eficienta
obiectivul stabilit de catre aceasta.
In cadrul acestei trasaturi de baza se evidentiaza doua aspecte principale:
- omogenitatea procesului tehnologic in toate subunitatile de productie de
baza specializate in executarea anumitor produse sau componente ale acestora;
- unitatea productiei fabricate in intreprindere.
b) Unitatea organizatorico-administrativa este data de faptul ca la infiintarea intreprinderii se stabileste pentru aceasta un sediu, un obiect al activitatii, o denumire, un complex de mijloace de productie, un personal si o conducere proprie.
Prezenta acestor elemente face ca intreprinderea sa aiba din punct de vedere organizatorico-administrativ urmatoarele caracteristici:
- poate decide asupra produselor sau serviciilor care pot fi oferite pe piata;
- poate decide asupra activitatilor de management care vor fi utilizate;
- poate decide asupra modului de utilizare a resurselor financiare si a modului de
impartire a profitului.
c) Unitatea economico - sociala este data de faptul ca intreprinderea este
organizata si functioneaza pe baza principiilor de rentabilitate si de eficienta
economica. Din acest motiv, o astfel de intreprindere se caracterizeaza din punct
de vedere economico-social prin urmatoarele:
- indiferent de forma de proprietate orice intreprindere are in dotare mijloace de
productie proprii;
- functioneaza pe baza strategiei si tacticii stabilite de conducerea acesteia in
vederea realizarii obiectivului propus;
- poate fi desfiintata, reorganizata sau poate sa-si modifice obiectul de activitate,
denumirea sau sediul pe baza unor hotarari ale organelor care au constituit-o;
- isi desfasoara activitatea pe baza de autofinantare;
- trebuie sa asigure cunoastere temeinica a pietelor de desfacere, in vederea
realizarii integrale a productiei.
Orice unitate de productie are ca obiectiv principal producerea de bunuri materiale si servicii care se realizeaza prin desfasurarea unor procese de productie. Continutul activitatii de productie are un caracter complex si cuprinde atat activitati de fabricatie propriu-zise cat si activitati de laborator, de cercetare si asimilare in fabricatie a noilor produse etc. Fabricatia este o activitate de productie care transforma materiile prime in
produse finite de un nivel calitativ cat mai ridicat si cu costuri cat mai reduse.
Procesul de productie este format din:
- procesul tehnologic ;
- procesul de munca.
Procesul tehnologic este format din ansamblul operatiilor tehnologice prin care se realizeaza un produs sau repere componente ale acestuia. Procesul tehnologic modifica atat forma si structura cat si compozitia chimica a diverselor materii prime pe care le prelucreaza.
Procesele de productie sunt:
- elementare;
- complexe.
Procesele de productie elementare sunt acele procese prin care produsul finit se obtine printr-o singura operatie tehnologica.
Procesele de productie complexe exista atunci cand asupra obiectelor muncii se executa mai multe operatii tehnologice.
Procesele de munca sunt acele procese prin care factorul uman actioneaza asupra obiectelor muncii cu ajutorul unor mijloace de munca.
Datorita marii diversitati a proceselor de productie acestea trebuie grupate in grupe de procese care au caracteristici comune in functie de anumite criterii de grupare.
Cele mai utilizate criterii de grupare a proceselor de productie sunt:
a) dupa modul de participare la obtinerea produsului finit;
- procese de productie de baza;
- procese de productie auxiliare;
- procese de productie de servire;
- procese de productie anexa.
b) Dupa gradul de continuitate procesele de productie sunt:
- procese de productie continue;
- procese de productie periodice.
c) Dupa modul de obtinere a produselor finite din materia prima
- procesele de productie sunt:
- procese de productie directe;
- procese de productie sintetice;
- procese de productie analitice.
d) Dupa gradul de periodicitate procesele de productie sunt:
- ciclice;
- neciclice.
e) In functie de natura tehnologica a operatiilor, procesele de productie
sunt:
- procese chimice;
- procese de schimbare a configuratiei;
- procese de asamblare;
- procese de transport.
Modul de organizare a procesului de productie este influentat de o serie de
factori, dintre care cei mai importanti sunt:
a) felul materiilor prime folosite;
b) caracterul produsului finit;
c) felul procesului tehnologic utilizat;
d) volumul productiei fabricate etc.
a) Felul materiilor prime folosite determina gruparea proceselor de
productie in doua mari grupe:
- grupa proceselor de productie extractive;
- grupa proceselor de productie prelucratoare.
b) Felul produsului finit prin particularitatile de ordin constructiv sau prin forma si proprietatile sale determina o anumita organizare a procesului de productie.
Produsele finite pot fi grupate in doua mari grupe:
- produse omogene, care au caracteristici identice in toata masa produsului;
- produse eterogene, cu proprietati diferite in masa produsului.
c) Felul procesului tehnologic utilizat determina un anumit fel de operatii tehnologice , executate intr-o anumita succesiune, anumite utilaje si forta de munca de un anumit nivel de calificare. Deoarece un anumit produs poate fi realizat prin doua sau mai multe variante de process tehnologic, se pune problema alegerii acelei variante de process tehnologic, care sa conduca la obtinerea unor produse de calitate
superioara si cu cheltuieli cat mai reduse.
Structura organizatorica reprezinta ansamblul persoanelor, subdiviziunilor organizatorice si al relatiilor dintre acestea orientate spre realizarea obiectivelor prestabilite ale intreprinderii. Structura organizatorica este componenta principala a structurii generale a intreprinderii. Locul ei in cadrul structurii generale este prezentat in urmatoarea figura :
STR GENERALA
A
INTREPRINDERII
STR STR COMPONENTELOR
ORGANIZATORICA SOCIO-CULTURALE
STR STR
FUNCTIONALAOPERATIONALA
(DE
CONDUCERE) (DE PRODUCTIE
SI CONCEPTIE)
Structura
functionala reprezinta
ansamblul cadrelor de conducere si al compartimentelor (tehnice, economice
si administrative), modul de constituire si
grupare al acestora, precum si relatiile dintre ele necesare desfasurarii corespunzatoare a procesului managerial si de executie.
Structura de productie si conceptie, din punct de vedere organizatoric, reflecta locul de desfasurare a activitatii de productie, de control tehnic de calitate si de cercetare in cadrul unor verigi organizatorice bine delimitate.
Structura de productie si conceptie a unei intreprinderi de productie industriala se refera la numarul si componenta unitatilor de productie, de control si cercetare, marimea si amplasarea lor pe teritoriul intreprinderii, modul de organizare interna a acestora si legaturile functionale care se stabilesc intre ele in cadrul procesului de productie si cercetare.
Structura de productie si conceptie este formata dintr-un numar stabilit de verigi organizatorice de productie dintre care cele mai des intalnite sunt urmatoarele:
a) sectii de productie, montaj sau 'service';
b) ateliere de productie, montaj, proiectare;
c) laboratoare de control si cercetare;
d) sectoare de productie;
e) locuri de munca.
a) Sectia de productie este o veriga de productie, distincta din punct de vedere administrativ, in cadrul careia se executa un produs, o parte a acestuia sau o faza de proces tehnologic.
In functie de felul proceselor tehnologice care se desfasoara in cadrul
sectiilor de productie exista:
- sectii de baza;
- sectii auxiliare;
- sectii de servire;
- sectii anexa.
b) Atelierul de productie este o veriga organizatorica care isi poate desfasura activitatea ca subunitate de productie a unei sectii de productie sau in mod
independent si atunci se deosebeste de sectia de productie doar prin volumul de
activitate care se desfasoara in cadrul acestuia.
c) Laboratorul de control si cercetare este veriga organizatorica in cadrul careia se executa diferite analize si masuratori a calitatii produselor si a materiilor si materialelor.
d) Locurile de munca sunt verigile organizatorice de baza ale intreprinderii industriale. Acestea ocupa o anumita suprafata de productie dotata cu utilaj si echipament tehnologic corespunzator destinat executarii unor operatii tehnologice sau servicii productive.
10. Tipuri de structuri de productie si conceptie
In functie de particularitatile fiecarei intreprinderi industriale, acesteia ii corespunde un anumit tip de structura de productie si conceptie. Activitatea de proiectare si organizare a intreprinderilor industriale evidentiaza trei tipuri de structuri, si anume:
a) structura de productie si conceptie de tip tehnologic;
b) structura de productie si conceptie de tip pe obiect;
c) structura de productie si conceptie de tip mixt.
Pentru a face o analiza a modului de organizare a procesului de productie se folosesc numeroase metode, dintre care cele mai folosite sunt urmatoarele:
- graficul de analiza generala a procesului de productie;
- graficul de analiza detaliata a procesului de productie;
- graficul de circulatie.
Graficul de analiza generala se intocmeste pentru un singur produs, reper sau piesa, avand rolul de a da o imagine de ansamblu asupra intregului proces de productie. Elaborarea acestui grafic presupune evidentierea operatiilor de control si a operatiilor de baza. Graficul de analiza generala prezinta fluxul tehnologic principal si locurile in care intra in acest flux, fluxurile tehnologice secundare. Numerotarea operatiilor din fluxul tehnologic se face in succesiunea fiecarui fel de operatie in parte, incepand cu fluxul tehnologic principal si continuand cu numerotarea operatiilor din fluxurile tehnologice secundare, din locul de unde acestea intra in fluxul tehnologic principal. Atat operatiile de baza cat si cele de control sunt insotite pe grafic de duratele lor de executie.
Graficul de analiza detaliata a procesului de productie face o analiza mai amanuntita a procesului de productie urmarind in afara operatiilor de baza si de control si operatiile de transport, asteptare si depozitare. Graficul de analiza detaliata prezinta odata cu simbolurile specifice celor cinci operatii si timpul lor de executie, distantele de transport (pentru operatiile de transport) si numarul de muncitori care executa fiecare operatie in parte. Graficul se elaboreaza de doua ori: odata pentru situatia existenta, iar daca procesul de productie sufera unele imbunatatiri, graficul se mai intocmeste si pentru situatia imbunatatita. Se compara rezultatele celor doua variante de grafic de analiza detaliate si apoi se calculeaza efectele economice-reduceri de durate de executie, scurtare de distante de transport sau reducere de numar de muncitori. Graficele de analiza detaliata se executa in formulare tipizate, care au un antet in care se inscriu date referitoare la procesul de productie pentru care se face analiza.
In urma analizei modului de organizare a procesului de productie poate rezulta necesitatea unor modificari de fluxuri tehnologice sau de amplasari sau reamplasari de utilaje. In acest caz este nevoie sa se faca o dimensionare judicioasa a suprafetelor de productie. Pentru aceasta se folosesc mai multe metode dintre care mai utilizate sunt urmatoarele:
a) metoda pe baza de calcul;
b) metoda prin elaborarea unui proiect sumar;
c) metoda pe baza tendintei coeficientilor si a extrapolarii.
a) Metoda pe baza de calcul consta in stabilirea necesarului de masini, utilaje si instalatii si a necesarului de suprafata pentru fiecare tip de utilaj sau instalatie in parte. In final se calculeaza suprafata pe total grupa de utilaje prin inmultirea normativului de suprafata si numarul de utilaje de acelasi tip. Tot pe baza normativelor de suprafata se stabilesc si suprafetele necesare deplasarii muncitorilor, a mijloacelor de transport sau pentru depozitarea materiilor si materialelor sau a echipamentelor tehnologice. Suprafata totala de productie se obtine prin insumare la suprafata de productie suprafetele necesare serviciilor auxiliare sau de servire sau pentru administratia intreprinderii.
Determinarea necesarului de masini, utilaje sau instalatii se poate face prin utilizarea unor relatii de calcul specifice. Acestea sunt diferentiate dupa cum utilajele sunt de prelucrare mecanica, elaboreaza sarje sau sunt folosite in turnatorii.
Pentru utilajele din prelucrari mecanice numarul acestora se determina cu ajutorul relatiei
Nu = 
unde:
- Qj cantitatea de produse de tipul j ;
- tnj- norma de timp pe unitatea de produs j;
- Knj- coeficientul de indeplinire a normelor pentru produsul j;
- Td- timpul disponibil al utilajului.
b) Metoda pe baza unui proiect sumar consta in aceea ca se elaboreaza un proiect de detaliu care sa ofere o prima orientare asupra spatiilor necesare in functie de solutiile de amplasare adoptate, solutiilor adoptate. Dimensionarea spatiilor pe baza normativelor de utilizare a spatiului se foloseste in mod frecvent in cazul in care anumite tipuri de suprafete se repeta de la un proiect la altul. In concluzie, folosirea acestei metode se bazeaza pe normativele existente pentru diferitele masini sau utilaje.
Astfel, pentru masinile mici este necesara o suprafata de 10-12 mp, pentru cele mijlocii 15-25 mp, iar pentru cele mari 30-45 mp.
La fel se stabileste suprafata de productie necesara pentru activitatii de control tehnic de calitate sau auxiliare.
c) Metoda pe baza tendintei coeficientilor sau a extrapolarii . Pe baza acestei metode se pot determina indicatori precum raportul dintre suprafata utila si suprafata totala, sau intre suprafata construita si cea utila etc.
Suprafetele de productie se pot determina si prin extrapolare, adica tinandu-se seama de tendinta acestor coeficienti si necesarul de suprafata estimate intr-o perioada viitoare.
Tipul de productie este o stare organizationala determinata de nomenclatorul de produse ce urmeaza a fi prelucrat, volumul productiei fabricate, gradul de specializare al intreprinderii si modul de deplasare a produselor de la un loc de munca la altul.
In intreprinderile de productie in functie de ansamblul acestor factori exista trei tipuri de productie si anume:
- tipul de productie in masa;
- tipul de productie in serie;
- tipul de productie individual.
In cadrul intreprinderilor de productie tipul de productie de masa ocupa inca o pondere insemnata. Acest tip de productie se caracterizeaza prin urmatoarele:
- fabricarea unei nomenclaturi reduse de produse, in mod neintrerupt si in
cantitati mari sau foarte mari;
- specializare inalta atat la nivelul locurilor de munca, cat si la nivelul intreprinderii;
- deplasarea produselor de la un loc de munca la altul se face bucata cu bucata, in mod continuu cu ajutorul unor mijloace de transport specifice, cu deplasare continua de felul benzilor rulante, conveiere sau planuri inclinate;
- din punct de vedere organizatoric, locurile de munca si forta de munca care le utilizeaza au un grad inalt de specializare fiind amplasate in succesiunea operatiilor tehnologice sub forma liniilor de productie in flux;
Tipul de productie de masa creeaza conditii foarte bune pentru folosirea pe
scara larga a proceselor de productie automatizate, cu efecte deosebite in cresterea
eficientei economice a intreprinderii.
Acest tip de productie capata in prezent o amploare din ce in ce mai mare, datorita diversificarii intr-o masura foarte ridicata a cererii consumatorilor caracteristici:
- fabricarea unei nomenclaturi foarte largi de produse, in cantitati reduse,
uneori chiar unicate;
- repetarea fabricarii unor produse are loc la intervale de timp nedeterminate, uneori fabricare acestora putand sa nu se mai repete niciodata;
- utilajele din dotare au un caracter universal, iar personalul care le utilizeaza o calificare inalta;
- deplasarea produselor intre locurile de munca se face bucata cu bucata sau in loturi mici de fabricatie, cu ajutorul unor mijloace de transport cu deplasare discontinua;
- amplasarea locurilor de munca in sectiile de productie se face conform principiului grupelor omogene de masini.
In cadrul intreprinderilor , organizarea productiei in flux reprezinta forma superioara de organizare a productiei. Conditia care trebuie indeplinita pentru aplicarea acestei forme de organizare a procesului de productie, consta in permanentizarea executarii unei operatii sau grup de operatii, pe anumite locuri de munca ale fluxului tehnologic. Acest fapt implica realizarea unei incarcari complete a locurilor de munca pe care este realizata conditia prezentata anterior.
Aceasta conditie poate fi formalizata cu ajutorul urmatoarei relatii:
Q x t ≥ Ft
in care,
Q - volumul de productie ce trebuie fabricat dintr-un anumit produs;
t - norma de timp pe produs pentru o anumita operatie;
Ft - fondul de timp al utilajului care executa operatia.
Metoda de organizare a productiei in flux se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi de baza:
a) Divizarea procesului tehnologic in operatii egale sau multiple din punct de vedere al timpului necesar pentru prelucrarea unui produs si stabilirea unei succesiuni rationale a acestora; acest lucru poate fi obtinut prin descompunerea procesului tehnologic in operatii simple, si apoi prin agregarea acestora pentru obtinerea de operatii cu durate multiple fata de operatiile simple;
b) Repartizarea acestor operatii pe anumite locuri de munca specializate in
realizarea lor;
c) Amplasarea locurilor de munca in ordinea impusa de succesiunea tehnologica a
operatiilor, sub forma unor linii tehnologice in flux;
Activitatea de intretinere si reparare a utilajelor este impusa de faptul ca, pe parcursul folosirii lor productive, acestea sunt supuse procesului de uzura fizica si morala.
Ca urmare a procesului de uzura fizica are loc un proces de pierdere treptata a valorii lui de intrebuintare a utilajului, si in final o pierdere a capacitatii de satisfacere a nevoii sociale pentru care a fost creat. In vederea mentinerii caracteristicilor functionale ale utilajului si a functionarii in conditii cat mai apropiate de cele initiale, in cadrul intreprinderilor se organizeaza un sistem de intretinere si reparare a utilajului de productie. Din analiza comportamentului utilajelor in procesul de uzura fizica se poate constata ca uzura in timp a diferitelor componente are loc in mod diferentiat. Acest fapt impune luarea unor masuri mai ample de intretinere si reparare a acestor
componente, pentru a evita iesirea prematura din functiune a utilajului. Fenomenul de uzura fizica a utilajului mai poate fi ameliorat si printr-un sistem de activitati de intretinere a acestuia, precum si printr-un ansamblu de operatii de control si revizie, care sa permita depistarea din timp a eventualelor defectiuni.
Toate aceste activitatii de revizie, control, intretinere si reparare a utilajelor, indreptate in scopul mentinerii in stare de functionare o perioada cat mai mare de timp formeaza ceea ce in literatura de specialitate poarta numele de sistem de intretinere si reparare a utilajelor. Realizarea unor activitatii de intretinere si reparare a utilajelor are o serie
de implicatii, dintre care mai importante sunt:
- cresterea perioadei de timp in care utilajul este in stare de functionare si realizarea productiei conform graficelor;
- cresterea randamentului si a preciziei de functionare a utilajelor;
- realizarea unor activitati de intretinere si reparare de calitate superioara,
contribuie la reducerea costurilor de productie si implicit la cresterea
eficientei activitatii de productie.
Activitatea de intretinere si reparare a utilajelor are in principal urmatoarele obiective:
a) asigurarea mentinerii utilajului in stare de functionare o perioada cat mai mare de timp;
b) evitarea uzurii excesive si a iesirii utilajului in mod accidental din functiune;
c) cresterea timpului de functionare a utilajului, fie prin marirea duratei dintre doua interventii tehnice, fie prin micsorarea perioadei de timp de mentinere a acestuia in reparatii;
d) efectuarea activitatilor de intretinere si reparare cu cheltuieli cat mai reduse si de o calitate cat mai buna, prin cresterea productivitatii muncitorilor care executa aceste activitati;
e) modernizarea masinilor si utilajelor invechite.
Reparatia este lucrarea efectuata in scopul mentinerii in stare de functionare a utilajelor, prin care se inlatura defectiunile constatate in functionare si se realizeaza inlocuirea totala sau partiala a acelor componente care au o durata mai mica de functionare in comparatie cu altele. La inceputurile activitatii de intretinere si reparare a utilajelor, aceasta se executa in mod empiric, in sensul ca activitatea de reparare a utilajelor se efectua doar in momentul in care utilajele ieseau din functiune datorita uzurii. Pentru a se evita uzura excesiva a utilajelor si a preveni iesirea accidentala din functiune a acestora, au fost elaborate sisteme de intretinere si reparare a utilajelor, ale caror obiective principale sunt:
- cunoasterea datei calendaristice a scoaterii din functiune a utilajului pentru reparatii:
- stabilirea din timp a felului reparatiilor ce trebuie efectuate si a duratei de executie, in vederea pregatirii materialelor, utilajelor si a fortei de
munca necesare executarii lor;
- determinarea mijloacelor financiare necesare pentru realizarea reparatiilor.
Pornind de la aceste cerinte, au fost elaborate doua sisteme de intretinere si
reparare a utilajelor si anume:
- sistemul de reparatii pe baza constatarilor;
- sistemul de reparatii preventiv-planificat.
