|
|
|
Delegarea pentru decizie
1. Delegarea
Delegarea reprezinta o functie manageriala necesara transferata la o persoana
sau grup de persoane pentru desfasurarea efectiva a operatiilor productiv-
economice in cadrul entitatii (proprietate de stat sau privata).
Totodata delegarea reprezinta atribuirea temporara de catre un manager a
uneia din sarcinile sale de serviciu unui subordonat, insotita si de competenta si
responsabilitatea corespunzatoare.
Delegarea se refera la raporturi dintre persoane in calitate de titulare ale
anumitor posturi. Aceasta implica de regula o perioada scurta de aplicatie.
Elementele componente ale procesului de delegare, in principal, sunt urma-
toarele:
a) atribuirea de catre un manager, unui subordonat, a efectuarii unei sarcini
ce-i revine de drept prin organizarea formala;
b) atribuirea competentei formale subordonatului, pentru libertate decizionala
si de actiune.
c) alocarea responsabilitatii obliga noul executant sa realizeze sarcina dele-
gata.
Autoritatea semnifica dreptul de a lua decizii, in conditiile in care top-manage-
mentul firmei induce aceasta abilitare (investind subordonatul cu o capacitate
specifica de a lua hotarari).
Responsabilitatea inseamna asumarea obligatiei de catre subordonat de a
munci astfel incat, prin deciziile sale (sub semnul autoritatii), sa se obtina perfor-
mantele stabilite de catre top-management.
2. Tipuri de probleme decizionale
In functie de informatiile disponibile referitoare la probabilitatile de aparitie a
rezultatelor aferente diferitelor strategii, in procesul decizional se identifica proble-
me de tip: a) determinist; b) nedeterminate si c) statistice.
In cazul problemelor deterministe se considera ca fiecare strategie poate da
nastere la un singur rezultat, situatie in care se foloseste pentru decizie criteriul
utilitatii maxime.
Problemele nedeterminate se refera la cazul cand nu exista nicio informatie
cu privire la rezultatele ce s-ar putea obtine.
Pentru evaluare decizionala se pot folosi: a) sistemul maxi-min (mini-max);
b) criteriul maxi-min generalizat si c) criteriul regretului.
In practica apar destul de rar probleme nedeterminate.
Atunci cand se dispune de evaluari ale probabilitatii de aparitie a rezultatelor
aferente diferitelor strategii se iveste posibilitatea maximizarii utilitatii medii (se
inregistreaza frecventele relative sau se pun in aplicare considerentele deciden-
tului).
Rezultatele determinate in anumite puncte sau pe intervale conventionale se
regasesc pe scarile de masura care se compun cu ajutorul functiilor de transfer.
Criteriul de decizie este dependent de:
- siguranta (cu referire la problemele deterministe);
- risc (cu referire la problemele statistice);
- incertitudine (cu referire la problemele nedeterminate).
Tipurile de probleme sunt diferentiate datorita faptului ca, realitatea
inconjuratoare fiind complexa, solicita formulari adecvate, specifice pentru situatii
particulare sau generale.
