|
|
|
Scoli principale de management
Scolile de management sunt strans legate de nivelul dezvoltarii economico-
sociale in perspectiva istorica, in tari, regiuni si pe plan mondial.
In principal, sunt identificate:
1. Scoala traditionalista, clasica. Principalii protagonisti sunt H. Ford,
F. Taylor, H. Fayol, H. Gilberth s.a., care au demonstrat necesitatea folosirii unor
metode rationale in organizarea si conducerea proceselor industriale. Sunt aduse
contributii la definirea functiilor conducerii.
2. Scoala clasica are ca data de aparitie si durata perioada cuprinsa de la
inceputul secolului XX pana in deceniul al cincilea. Reprezentantii principali sunt:
Henry Fayol, Frederick Taylor, Jakles Mooney. Meritul acestei scoli se regaseste
in contributia decisiva la constituirea stiintelor managementului, precum si la
inducerea viziunii economice a managementului.
3. Scoala comportamentului social (avand reprezentanti ca Simon, March, H.
Leavitt, D. McGregor s.a.) si-a focalizat preocuparile pe factorul uman si pe
implicarea acestuia in procesele productive.
4. Scoala sistemica (P. Druker, L. Newman, E. Dale, O. Gelinier s.a.) a deter-
minat reconsiderarea principiilor economice. Controlul resurselor si contabilitatea
dobandesc roluri tot mai active in organizare si conducere.
5. Scoala relationista (psihosociologica) a fost conturata mai ales in ultima
jumatate a secolului XX si are ca reprezentanti pe Elton Mayo, Max Weber,
Douglas Gregor.
Caracteristica dominanta a studiilor comportiste este utilizarea prioritara a
conceptelor si metodelor sociologice, respectiv psihologice (sistemul de valori,
motivatia, dinamica de grup, statutul). A avut drept contributie principala, situarea
pe primul plan in procesul de conducere a resurselor umane ale firmei, considerate
creatoare de valori.
6. Scoala cantitativa abordeaza preponderent aspectele de natura cantitativa,
neimpiedicand insa luarea in consideratie a elementelor calitative umane. Aceasta
scoala este reprezentanta de specialisti precum A. Kaufman, J. Starr, F. Kornay si
altii.
7. Scoala sistematica reprezinta practic o sinteza a scolilor precedente, fiind
relativ tanara si cea mai aplicativa. Metodele si tehnicile folosite sunt puse in slujba
unor analize echilibrate de management si a functiilor acestora.
Unitatea economica este abordata dintr-o optica multidisciplinara integra-
toare, pornind de la obiectivele ei fundamentale. Ca reprezentanti ai acestei scoli se
pot aminti F. Kast, H. Simon, J. Forrester.
8. Scoala operationala (Tinbergen, Kaufmann, Forestes s.a.) se manifesta o
data cu dezvoltarea tehnicilor de conducere, fiind introdus un mod nou de tratare a
incertitudinii in contextul internationalizarii si dinamizarii afacerilor.
Tehnicile statistice si alte numeroase metode matematice, precum si folosirea
calculatoarelor electronice au generat noi posibilitati de analiza cantitativa si cali-
tativa a actului managerial.
9. Scoala managementului modern promoveaza concepte noi de sustinere a
mecanismelor economico-sociale. Echilibrul dintre specificitate si universalitate,
managementul crizelor si cel pentru tranzitii sustin implementarea tendintelor de
globalizare productiva si economico-sociala.
Managementul modern (potrivit lui M. Dumitrescu, 1996) are urmatoarele
caracteristici importante:
implicarea in interdependente, globalitate si viziune prospectiva;
luarea in considerare a memoriei sociale si a constiintei viitorului;
sprijin pentru accelerarea proceselor economice;
solutii pentru problematica sociala;
probleme de mediu ambiant solutionate prin organizare si conducere;
inducerea unor noi procese de invatare;
emergenta interogatiilor, normativitate si supraorganizare;
solutii pentru comportamente generale si individualism moderat;
implicarea in viziunea holista (spatialitatea sistemelor, imagini holografice);
noi raporturi intre manageri si revolutia manageriala.
Conducerea stiintifica dateaza generic din 1881 si este, de obicei, atribuita lui
F.W. Taylor si H.R. Towne, cand s-a realizat o tentativa de identificare a unor
mijloace pentru aprecierea muncii si evaluarii performantelor.
In timp au avut loc evolutii semnificative in domeniu.
In anul 1911, la New York, este publicata lucrarea lui Friedrich W. Taylor,
intitulata Principle of Scientific Mnagement. In acelasi an, la Viena, J. Schumpeter
publica lucarea intitulata Theorie der Wirtschoftlichen Entwicklung, iar Emerson
Harrington elaboreaza cartea denumita The Twelve Principles of Efficiency, urmata
de Industrial Leadership, Work, Wages and Profits si Organising for Work, editate
de acelasi autor, la New York, intre anii 1912-1915.
Henry Fayol este, in 1916, autorul cartii intitulata Administration industrielle
et générale, publicata la Paris.
Aparitia primului calculator electronic (1946, tip ENIAC) deschide o noua
perioada cu oportunitati de abordare a rezolvarii unor probleme cu complexitate
mai ridicata.
Calculul electronic, computerizarea proceselor de productie, respectiv a
managementului; au urmat in timp, pana in prezent, curbe ascendente nemaiintalnite,
care au modificat fundamental continutul si intensitatea economiei.
In anul 1958, a fost elaborat conceptul planificarii in retea, fiind urmarite
posibilitatile de coordonare a actiunilor in timp, respectiv examinarea timpului de
desfasurare a proceselor.
Critic Path Method (CPM), respectiv metoda drumului critic, si Programm of
Evolution and Review Technique (PERT), respectiv metoda de analiza si control
tehnic al programelor sunt instrumente procedurale care au dominat in mijlocul
secolului trecut activitatile manageriale, din punct de vedere al preocuparilor
pentru rationalizare temporala.
Diferenta principala dintre CPM si metoda PERT consta in faptul ca prima
foloseste o evaluare determinista a timpului (neglijand aspectul relativ sau
stochastic al evolutiei programelor), iar cea de-a doua tine seama de aspectele
mentionate.
In anul 1961, s-a instituit analiza simultana si corelata din punct de vedere al
timpului si consumului de mijloace si efective (cheltuielile), reunita sub forma
metodica PERT-CONSUM.
Variantele RAMPS (Resource Allocation and Multi-Project Scheduling) si
SPAR (Scheduling of Project and Allocation of Resources) au aparut in anul 1963,
ca tehnici de corelare in timp si pe resurse a ansamblului de programe.
In vremea aplicarii lor, s-au obtinut reduceri ale timpului proiectelor cu peste
30%, iar ale costurilor lor, cu 5-15%.
Elemente concrete de management (organizare si conducere) s-au exercitat
din cele mai vechi timpuri in toate domeniile de activitate, situatia fiind vizibil mai
semnificativa ca oricand in contemporaneitate.
Initial, procesul era de dirijare a oamenilor, mai tarziu, de dirijare a fortei de
munca si a mijloacelor de productie, pentru atingerea unui obiectiv.
Totusi, conceptele cele mai consistente referitoare la organizarea muncii s-au
cristalizat in perioada 1910-1970.
Ca practica, managementul are vechime, insa disciplina si domeniul de studiu
sunt recunoscute la sfarsitul secolului XIX, cu toate ca organizatiile din perspectiva
istorica pot fi considerate la fel de vechi ca si umanitatea.
Forta care a stimulat interesul pentru management a fost revolutia industriala,
care a inceput in Anglia, insa ideea ca managementul poate sa contribuie la
performanta organizatiei, respectiv a firmei apare in America.
Dezvoltarea managementului nu inregistreaza niveluri distincte, intrucat
modelul dezvoltarii insasi cuprinde o diversitate de cai si abordari, suprapuse si in
succesiuni. In schimb, sunt posibile formalizari ale abordarilor principiale, grupate
ale managementului in timp.
In cadrul evolutiei descrise, intelegerea si acceptarea managementului ca
proces s-a dovedit a fi esentiala pentru campul de premise moderne in organizare si
conducere.
Dimensiunea
stiintifica si cea conceptual-teoretica marcheaza
aparitia mana-
gementului ca proces.
Principalele scoli de management (fig. 1.6) sunt insotite de evolutii si rapor-
turi intre: a) dezvoltarea stiintei (Ds); b) dezvoltarea tehnicii (Dt) si c) dezvoltarea
productiei (Dp
pe baza
Fig. 1.6. Principalele scoli de management
Se constata ca:
Ds > Dt > Dp (1.3)
Managementul modern reprezinta sinteza dintre stiinta, practica si arta, o
stare de spirit ce reflecta un anume mod de a accepta noutatea, a cauta, a vedea, a
dori.
Managementul previzional se refera la elaborarea strategiilor de dezvoltare a
firmelor, materializate in planuri pe termen lung sau mediu.
Managementul dinamic se bazeaza pe prospectarea viitorului, pe studii si
previziuni de lunga durata, in care prezentul devine un loc de a pregati viitorul.
Teoria X are in continutul sau urmatoarele elemente apreciative:
datorita dispretului fata de munca, oamenii trebuie constransi, controlati,
condusi, amenintati sau pedepsiti;
omul prefera sa fie condus, doreste sa evite raspunderea, are ambitia relativ
redusa si, mai presus de orice, vrea sa devina linistit;
omul mediu este egoist si indiferent la necesitatile organizatiei din care
face parte;
omul mediu doreste sa-si maximizeze doar avantajele materiale.
Teoria Y retine elemente apreciative precum:
consumul de efort fizic si intelectual in munca este tot atat de necesar ca si
odihna si distractia;
omul mediu invata nu numai sa accepte, sa exercite sarcini si responsa-
bilitati, dar si sa-si asume astfel de elemente din propria initiativa;
omul mediu nu doreste sa-si maximizeze numai avantajele economice.
Teoria Y prevede, potrivit lui Octave Gelenier, urmatoarele:
punerea pe prim-plan a factorului uman;
scoate in evidenta importanta stimulentelor de natura psihosociala;
promoveaza managementul participativ;
scoate in evidenta elemente informale.
