PROCESUL MODELARII DECIZIEI FINANCIARE

Cercetarea stiintifica a evoluat in timp si se deruleaza faptic de la observare, la descriere formala, la identificarea caracteristicilor masurabile si masurarea lor, la determinarea unor corelatii cantitative si formularea unor noi adevaruri de fond. Analiza cantitativa poate furniza informatii asupra stabilitatii caracteristicilor obiectului studiat, in sensul:

aprofundarii cunoasterii in limitele de stabilitate si sesizarea,
eventual, a unor aspecte noi;

studierii limitelor de stabilitate si identificarea eventualelor
tendinte in afara acestora limite;

confirmarii sau infirmarii ca esentiale a unora din
caracteristicile obiectului de studii.

Dificultatea sau imposibilitatea lucrului cu obiecte reale (sau cel putin cu unele din ele), a generat necesitatea reprezentarii acestora. Conceputa initial ca imitare, reproducerea 'in mic' a obiectului real, reprezentarea a devenit treptat simbolica si apoi 'de esenta', proces in care factorul cantitativ si analiza cantitativa au jucat un rol important. Reprezentarea a devenit model, iar procesul construirii acestuia a devenit modelare.

Procesul modelarii este acceptat insa de alti multi autori ca un proces de cunoastere prin care se studiaza un obiect cu ajutorul altui obiect. Obiectul studiat este originalul (O), iar obiectul cu care se studiaza este modelul (M).

Modelarea a fost folosita in procesul gnoseologic atat de catre marii filozofi si ganditori ai antichitatii (Aristotel, Euclid, Ptolemeu), cat si de renumitii cercetatori ai evului de mijloc (Copernic, Keppler, Descartes), dar conceptul ca atare a fost introdus recent.

In economie, marile scoli ale secolelor XVIII - XIX, ca si scolile clasica si neoclasica, scoala keynesista si multe altele au elaborat modele ale fenomenelor economico-financiare atat in macro cat si in microeconomie.

1)    Frangois Quesnay,fondatorulscoliifiziocrate(sec.XVIII), formuleaza, sub forma unui tablou economic, un model al echilibrului static intr-o economie inchisa intemeindu-si argumentatia pe existenta fluxurilor economice intre participantii la
activitatea economica.

2)   Wasili Leontieff, elaboreaza in anii '30 ai sec. XX, pornind de la fluxurile economice intre diferite activitati, modelul balantei legaturilor dintre ramuri (BLR). Acest model conduce la formularea unor categorii economice noi, dintre care amintim pe cea a cheltuielilor totale reprezentand cuantumul cu care ar trebuie sa creasca produsul global al unei ramuri in cazul in care s-ar produce cresterea cu o unitate a produsului final al unei alte ramuri. Caracteristicile proceselor de legatura intre ramurile economiei sunt exprimate prin urmatorii indicatori:

X_ij = fluxul economic intre ramurile i si j  (i, j = 1,2,, n) (valoarea pe care o furnizeaza ramura i catre j);

X_i(j) = produsul global al ramurii i(j);

a_ij = consumul specific al ramurii j din productia ramurii i:

Y_i(j) = produsul final al ramurii i(j).

Cu acestenotatii modelul legaturilor intre ramuri devine :

X_i = ,

Care poate fi rescris cu ajutorul consumurilor specifice:

,

Sau ca forma matriciala : X=A*X+Y,

In care X=|| X_i || _n*1 A = ||a_ij || _n*nY = || Y_i || _n*1, de unde avem :

X = (E-A) ^-1 *Y,

In care (E-A) ^-1= || A_ij || _n*n,

unde A_ij este cheltuiala totala a ramurii i in raport cu ramura j asa cum a fost definita mai sus.

3) Jean Baptiste Say, reprezentant de seama al scolii clasice (sec. XIX), formuleaza legea debuseelor al carei model il reprezinta legatura dintre cerere (C) si productie (Q): produsele se schimba pe produse, astfel incat o productie oarecare isi genereaza propria cerere, adica C = f (Q).

4) inving Fisher, reprezentant al scolii neoclasice (finele sec. XIX - inceputul sec. XX), a sintetizat unul din primele modele ale masei monetare (M) in care ia in consideratie viteza de circulatie a banilor (v), nivelul preturilor (P) si volumul tranzactiilor (T):

M*v=P*T

5) Reprezentantii scolii de la Cambridge, Alfred Marshal si Frangois Pigou, formuleaza modelul cererii de bani (Md) sub forma

Md = k*P*Y

unde k = coeficient de lichiditati, Y = venitul real.

Ambele modele (4 si 5) ilustreaza legatura dintre bani si economia reala, legatura neacceptata pana atunci de cercetarea stiintifica economica.

Privit formal, un model este o multime de relatii intre o multime de variabile si parametrii.

Modelarea devine tot mai folosita in cercetarea stiintifica, iar in domeniile stiintelor sociale si in primul rand al celor economice deschide un nou orizont de investigare -experimentarea, realizata prin tehnica simularii.

Simularea reprezinta o tehnica de cercetare a dinamicii unor evolutii reale, bazata pe similitudinea de proprietati sau relatii ce exista intre obiectul (fenomenul, procesul) real si modelul lui. Simularea creeaza posibilitatea de a intrevede tendintele dinamicii unui obiect studiat, ale functionarii unui sistem cercetat, fara a lucra efectiv in vivo, adica asupra 'realului', ceea ce de multe ori este imposibil sau, chiar daca ar fi posibil, devine traumatizant, riscant sau extrem de costisitor. Rezultatul practic cel mai important este ca pot fi formulate recomandari privind ce decizii ar fi cele mai bune si cand ar trebui luate. Procesul modelarii presupune existenta, alaturi de cele doua obiecte O si M, a cercetatorului, inteles ca subiect al cercetarii (S). Astfel, procesul modelarii face referinta la trei elemente: O, M si S.

Subiectul participa la acest proces cu o teorie T(O/S), adica un summum de cunostinte pe care el le accepta si pe care se bazeaza in studierea obiectului cercetat. Contributia subiectului este esentiala in procesul modelarii si are un accentuat caracter personal (subiectiv). Ca urmare, rezultatul procesului nu este unic. De regula, pornind de la un acelasi original (O) si chiar cu o aceiasi teorie (T), doi subiecti diferiti, (Si si S2) pot concepe modele diferite (M₁ si M₂). De aceea modelul este inteles ca Un model privind originalul (O) in interpretarea subiectului (S), adica M (O/S), respectiv conditionat de subiect.

Reprezentarea procesului cunoasterii pe baza unui model sugereaza mai multe etape ale procesului modelarii:

(i) enuntarea de catre subiect, pe baza teoriei acceptate de el, a

proprietatilor originalului. Fie 'o'numarul acestor proprietati, adica:

P1,(O),P₂(O),,P₀(O)

(ii)transpunerea proprietatilor in model:

P₁(O) P₁(M), P₂(O) P₂(M),, P₀(O)P₀(M)

(iii) formularea altor proprietati ale modelului, pe baza intelegerii modului sau de functionare in acelasi context al limitelor teoriei pe care subiectul se bazeaza. Fie 'm' numarul acestor proprietati, adica:

P₀₊₁(M),P_o+2(M),.,P_0+m(M)

Etapa presupune relatii de verificare a modelului cu teoria si de ajustare a acesteia din urma in limitele acestuia,

(iv) verificarea noilorproprietati ale modelului asupra

originalului:

P₀₊₁(M) P₀₊₁(O),P₀₊₂(M) P₀₊₂(O),.P_0+m(M) P_0+m(O)

Este o etapa a 'intrebarilor' privind veridicitatea noilor proprietati si presupune relatii de verificare model-orginal.

(v) concluzii, o etapa in care se formuleaza componente noi ale teoriei, fie argumente care sa confirme si sa consolideze ceea ce deja se stia, fie argumente pentru ajustari ale celor deja cunoscute. Una din directiile acestor concluzii este de a motiva de ce noile sau unele din noile proprietati ale modelului nu se potrivesc originalului, de a selecta acele noi proprietati care ar putea fi valabile in cazuri particulare, de a caracteriza (descrie) aceste cazuri particulare si de a formula implicatiile care survin in raport cu teoria.

CLASE DE MODELE

Clasificarea modelelor se poate face dupa mai multe criterii, din care le prezentam pe cele mai frecvent intalnite in literatura de specialitate.

I Gradul de similitudine intre model si original este un criteriu care distinge modele iconice, analogice si simbolice.

1)           Modelul iconic este cel ce pastreaza cea mai mare similitudine intre model si original; proprietatile se pastreaza, iar diferentierile sunt nesemnificative, ca de exemplu: materialul de constructie, dimensiunea, multimea coordonatelor de reprezentare (bi in loc de tridimensional) s. a m. d. Rolul acestor modele este important in perceperea si reprezentarea mentala a unor originale greu sau imposibil de observat in mod direct, ca de exemplu globul pamantesc, animale disparute sau din zone indepartate sau greu accesibile etc.

2)        Modelul analogic este cel ce pastreaza doar o analogie cu originalul, nemaiexistand nici o similitudine; nu se mai pastreaza nimic din ceea ce reprezinta formele exterioare de identificare sau manifestare a originalului, ci doar esenta acestuia. Rolul acestor modele este de a intelege functionarea obiectului studiat in mediul sau de existenta sau al comportamentului sau in relatiile cu modelul. De exemplu, reprezentarea printr-o schema electrica, prin tensiunea si intensitatea curentului electric, prin puncte de acumulare si condensare etc. a tensiunilor mecanice statice si dinamice care apar la o nava in conditii de incarcare, in conditii de mars la diferite regimuri de viteza, in conditii meteo diferite (vant, temperatura, valuri) etc.

3) Modelul simbolic este cel ce nu mai are natura fizica, ci numai simbolica, adica reprezentarea se face prin simboluri: matematice, logice, fizice, cartografice etc. De exemplu, modelul legii atractiei universale, lege potrivit careia forta (f) de atractie intre doua corpuri din univers este direct proportionala cu masa lor (ml si m2) si invers proportionala cu patratul distantei (d):

IIAspectul modelului este un criteriu care distinge modele

deterministe si modele stohastice.

1)Modelul determinist este acela in care variabilele modelului nu sunt considerate aleatoare; ele pot lua, intr-o imprejurare data si cu certitudine, o valoare si numai una. Relatiile dintre variabile sunt cu certitudine precizate in imprejurarea data. Un exemplu de astfel de model este modelul BLR, in forma prezentata in capitolul precedent.

2) Modelul stohastic este acela in care variabilele sunt aleatoare si/sau relatiile dintre ele sunt definit probabilistic in raport cu imprejurarea. Un astfel de model este cel cunoscut sub numele de modelul jurnalistului (al vanzatorului de ziare).

In acest model se considera cunoscute, ca parametri, castigul realizat prin vinderea unui ziar (b) si pierderea cauzata de nevinderea si respectiv returnarea la redactie sau la distribuitor a unui exemplar (p). Variabila aleatoare este cererea zilnica de ziare, fie z cu valori [0, Z], z considerat cunoscut, ca si distributia de probabilitate p(z^:

P(z) =

Obiectivul jurnalistului este de a obtine zilnic cel mai bun castig posibil si pentru aceasta el trebuie sa decida zilnic numarul de ziare pe care il preia de la redactie sau de la distribuitor si anume n, care este definit astfel ca variabila de decizie.

Valoarea zilnica a castigului (R) are expresia:

R(n) =

Un astfel de model este generalizabil pentru orice activitate de vanzare de bunuri cu grad ridicat de perisabilitate. intr-o clasa mai larga, incluzand acest model, pot fi cuprinse si modelele de stoc in care nu exista perisabilitate la marfurile stocate, dar operatiunea de stocare in sine produce costuri care nu pot fi neglijate in raport cu valoarea marfii ca atare sau in raport cu costul produselor ce se fabrica cu aceste marfuri.

III Factorul timp este un criteriu care distinge modele statice si

modele dinamice.

1) Modelul static este acela in care variabilele nu sunt indexate temporal sau in care variabilele se definesc independent de timp. Acceptiunea operationala este ca in acest model nu exista relatii 'peste timp' intre variabilele sale. De exemplu, relatia de structura a venitului national:

Y = C + S

in care Y este venitul, C - consumul si S - economiile, este o relatie presupusa a fi adevarata indiferent de momentul de referinta t(t=l,2,,T).

2) Modelul dinamic este acela in care variabilele sunt definite dependent de timp si sunt legate prin relatia 'peste timp', adica presupunem dependenta la un moment a unei variabile de o alta variabila considerata la un alt moment de timp.

Unul din cele mai simple modele dinamice este cel al lui Domar, model ce vizeaza descrierea cresterii economice in conditiile unei economii inchise. Modelul cuprinde:

a.     ecuatia structurii venitului Y_t=C_t+S_t

b.     ecuatia de echilibru macroeconomic : S_t = I_t

c.      ecuatia consumului C_t=*Y_t unde - rata consumului

d.     ecuatia investitiilor : I_t=*(Y_t-Y_t-1

Daca sunt substituite toate relatiile b,c,d, in relatia a avem

Y_t =

Parametrii modelului sunt rata consumului () si rata investitiilor in sporul de venit (). Cel de-al doilea parametru arata care este valoarea investitiei care asigura cresterea cu o unitate a venitului, deoarece conform (7):

adica este un parametru de eficienta a investitiilor.

Din relatia (8) se poate determina indicele de crestere a venitului Iy si anume:

I_y = Y_t/Y_t-1 =

ceea ce arata ca parametrul rezultativ (3 / (a +p - 1) are un continut economic foarte precis. Ritmul de crestere al venitului se poate determina din relatia (8.1):

r_Y = I_Y-1 =

unde la numarator apare rata economiilor, ceea ce permite formularea regulii potrivit careia ritmul de crestere a venitului este direct proportional cu rata economisirii.

Pentru ca acest ritm sa fie pozitiv este necesar ca:

>0 sau

ceea ce inseamna ca eficienta investitiilor asa cum a fost definita prin (7.1) sa fie superioara ratei economisirii.

IVScopul este un criteriu care distinge modele explicative,

predictive si de decizie.

1) Modelul explicativ este cel ce urmareste precizarea sau relevarea esentei obiectului studiat (fenomen, proces etc.) sau explicarea mecanismului lor de producere.

2)        Modelul predictiv este un model care permite anticiparea modului de desfasurare a unui fenomen/proces, a tendintelor sale de evolutie.

3)        Modelul de decizie este un model care permite determinarea unor indicatori sau a unor multimi de valori ale lor pe care se pot intemeia deciziile asupra obiectului studiat sau a mecanismului sau de evolutie. Astfel de modele utilizeaza parametrii de decizie,
strategii de evolutiesi consecinte dorite intr-o multime de consecinte previzibile.

V      Nivelul de referinta este un criteriu ce distinge modele
macroeconomice si modele microeconomice.

O subclasa distincta este considerata de unii autori ca fiind modelele teritoriale, modele referitoare la economia, finantele, situatia sociala etc. a unui anumit teritoriu (oras, regiune, zona, judet).

VI Gradul de generalitate este un criteriu ce distinge modele generale - referitoare la ansamblul unui sistem studiat si modele partiale - referitoare la o componenta a unui sistem.

Prin sistem intelegem un ansamblu ordonat de elemente. Aceasta inseamna ca sistemul S este cunoscut a fi alcatuit dintr-un numar n de elemente componente,

e_i (i =1,2,,n), pentru care se cunosc,deasemenea,relatiiledintreacestea,(e_i,e_j),cu i,j = 1,2,,n. intr-o abordare mai complexa se poate considera ca structura sistemului, adica multimea relatiilor intre componente, presupune nu numai relatii de tip dublet (pereche) ci si triplet, quartet etc.

Pentru a delimita sfera de cuprindere a unui sistem, in terminologia de specialitate se intalnesc si notiunile de macrosistem si de subsistem. in fond si acestea sunt tot sisteme, fiecare in sine, numai ca au o sfera mai mare, respectiv mai mica de cuprindere in raport cu sistemul de referinta. Astfel, macrosistemul este sistemul in care cel de referinta se regaseste ca o componenta, iar subsistemul este sistemul ce este inclus in cel de referinta ca una din componentele acestuia.