Natura si formele profitului

Natura si formele profitului

Ca si in cazul dobanzii, profitul - categorie economica importanta, parghie de baza si indicator sintetic cu o mare putere acoperitoare pentru ceea ce inseamna eficienta economica - nu se bucura de o definitie unanima.

Astfel, pentru doi nobelizati, reprezentativi prin studiile lor pe acest domeniu, in numim pe P.A. Samuelson si W.D. Nordhaus, profitul este un 'venit rezidual'³. Plasandu-se pe traditia lasata de A. Smith si D. Rocardo, cei doi economisti sugereaza ca analiza profitului trebuie facuta in dublu plan:

intai, din postura 'contabililor' si, din punctul acesta de vedere, profitul se prezinta ca diferenta dintre veniturile totale si costurile totale;

al doilea, de pe pizitia 'economistilor' dupa care ar fi importanta distinctia dintre profiturile din  exploatare si profiturile economice.

Profitul din exploatare este cel ce rezulta din calculele contabile. In cazul profiturilor economice costurile care se scad din veniturile totale sunt mai cuprinzatoare. Fata de primul caz ele mai includ si cheltuielile realizate cu capitalul propriu al firmei precum si alte cheltuieli, cum ar fi, de pilda, timpul de munca neplatit al patronilor. Venitul 'rezidual'  care ramane dupa o astfel de scadere se numeste profit economic sau pur.

Oprindu-se cu analiza la aceasta categorie, a profitului economic, cei doi laureati ai premiului Nobel ajung la concluzia ca el reprezinta 'o amestecatura de mai multe elemente' si ca, de fapt, profitul nu este decat o alta expresie pentru o suma de venituri intre care ei retin:

 Venituri implicite, in care intra:

rasplata proprietarilor pentru ca si‑au folosit fondurile in mod productiv;

rasplata pentru munca prestata personal de proprietarii firmei;

renta cuvenita pentru exploatarea unor resurse naturale aflate in proprietatea privata;

etc.

 Prima de risc. Este vorba de o recompensa cuvenita pentru asumarea unor riscuri neasigurabile;

 Recompensa pentru inovatie si spirit intreprinzator;

 Castigurile obtinute pe seama detinerii unei situatii de monopol (tehnologic, inovational, datorat unor privilegii speciale sau datorita legislatiei).

Socotind interesanta si demna de retinut abordarea celor doi mari economisti, mentionam ca in practica s‑a impus abordarea profitului asa cum este el surprins in normele juridice, contabile si statistice. Si, din perspectiva aceasta, profitul este privit drept castigul (beneficiul) care se  obtine prin scaderea din incasarile totale a cheltuielilor deductibile.

Este clar ca profitul se considera o marime pozitiva. O diferenta cu semnul minus echivaleaza cu pierdere, care poate fi prefata falimentului.

Tot limpede este ca daca privim profitul ca diferenta intre incasari si cheltuieli preocuparea majora vizeaza corectitudinea calculului; modul cum sunt socotite atat veniturile cat si cheltuielile; daca, altfel spus, profitul este corect calculat, este, deci, legitim, si se cuvine firmei  sau este obtinut printr‑un calcul intentionat deformator, cu eludarea sau incalcarea legii, este, deci, nelegitim.

Profitul legitim sau cuvenit este socotit acela care se obtine prin respectarea legislatiei in vigoare cu privire la preturi si tarife, a clauzelor contractuale, a legii contabilitatii, a normelor statistice si a tuturor metodologiilor de calcul a veniturilor si cheltuielilor elaborate de organele de resort. Pe acest temei, din incasarile totale se scad numai acele cheltuieli legate direct si strict de realizarea bunului sau serviciului, recunoscute de contabilitate ca fiind deductibile.

Literatura de specialitate pe aceasta tema considera ca in categoria profitului cuvenit trebuie sa mai intre:

primele inovationale acordate intreprinzatorilor pentru a‑i incita la progres tehnologic, managerial, organizational etc.;

primele pentru asumarea riscurilor in activitatea economica;

sumele obtinute in urma unui progres real de economisire si care au condus la reducerea costurilor.

Profitul nelegitim si, deci, necuvenit este socotit acela care se obtine si se incaseaza prin: 'umflarea' costurilor sau ascunderea unora, evidenta contabila dubla, sustragerea de la plata impozitelor si taxelor si, in general, toate faptele care in dreptul financiar formeaza obiectul evaziunii fiscale.

Din aceeasi directie, a unei literaturi care isi propune sa limpezeasca terenul practicii economice, se considera ca in cadrul profitului necuvenit firmei ar trebui sa fie incluse:

sumele care au ca sursa anumite situatii de renta funciara si care permit: cheltuieli mai mici cu transportul datorita apropierii de piata, preturi mai mari la vanzarea unor produse agricole, diferente de pret la vanzarea unor terenuri, sume, repetam la dobandirea carora firma nu a depus nici un efort;

profitul de monopol, obtinut ca urmare a unei politici de dumping, permisibila numai marilor monopoluri;

sumele 'economisite' prin plasarea pe seama societatii a unor cheltuieli cu protectia mediului, acoperirea unor daune etc.; altfel spus, sumele obtinute prin neinternalizarea unor cheltuieli, desi acest lucru s‑ar fi impus;

sumele reprezentand diferente conjuncturale la import sau export si care se pot usor transforma in castiguri suplimentare fara nici un efort din partea agentilor economici.

Ca orice venit, profitul se impoziteaza. Prin impozitare profitul brut devine profit net. Dimensiunea impozitului pe profit este o problema a politicii economice a fiecarui stat. In general, se pleaca de la nevoia realizarii unor surse de venit la buget dar si de la ceea ce, pe anbsamblul economiei, este socotit a fi un profit normal, obtinut de marea majoritate a agentilor economici si cu respectarea normelor legale. Acesta este profitul admis si el reflecta punctul de vedere al statului respectiv despre ceea ce inseamna normalitate in planul rentabilitatii utilizarii factorilor de productie.