Leadership-ul - fenomenul conducerii

LEADERSHIP-UL - FENOMENUL CONDUCERII

Leadershipul este un subiect foarte popular in comportamentul organizational deoarece are un rol important in performanta grupurilor si a organizatiilor.

Exista o multitudine de abordari ale leadershipului si multe interpretari ale intelesului sau. Intuitiv toata lumea intelege ca leadershipul inseamna a conduce oamenii si a influenta ceea ce fac acestia sau a-i determina pe altii sa te urmeze. Leadershipul ar putea fi un atribut al pozitiei ierarhice sau ar putea proveni din inteligenta sau cunostinte. Poate fi interpretat ca o functie a personalitatii sau ca o componenta comportamentala. S-au realizat foarte multe studii referitoare la leadership. Cifra acestora depaseste cateva mii si fiecare perioada de cercetare a esuat in a produce o intelegere integrata a leadershipului.

I.1. Definitiile liderului

Prin lider[1] este desemnata o persoana care exercita puterea sau o mare influenta in cadrul unor grupuri sociale de diverse marimi (societati, natiuni, comunitati, organizatii, grupuri mai mici etc.).[2]

Liderul este acea persoana care ocupa pozitia centrala in cadrul unui grup, avand influenta cea mai mare in mobilizarea si focalizarea eforturilor membrilor grupului in directia realizarii sarcinilor comune. Pe scurt, liderul este "persoana care administreaza (conduce) ori indruma (dirijeaza) pe altii".[3]

Ca definitii oferite in timp de diferiti cercetatori si nu numai putem considera urmatoarele:

- Liderul este "cineva care exercita influenta asupra altor oameni"[4]

- Leadership inseamna "a aduce viziunea oamenilor la un nivel superior, a creste performanta lor la un standard mai inalt, a construi personalitatea lor peste limitele normale"[5].

- Liderul "trebuie sa aiba un optimism contagios. Testul final pentru un lider este sentimentul pe care il ai atunci cand nu mai esti in prezenta lui dupa o conferinta. Este un sentiment de inaltare si incredere?" (Bernard Montgomery)

- Leadershipul este "a crea o viziune la care altii sa aspire si a-i energiza pentru a munci pentru a indeplini acea viziune"(Anita Roddick)

- Leadershipul poate fi descris ca "un proces dinamic intr-un grup, unde un individ ii influenteaza pe ceilalti pentru a contribui voluntar la indeplinirea sarcinilor grupului intr-o situatie data."(G.A. Cole 1994)

Asadar, este greu de generalizat o definitie, dar esential el poate fi definit ca o relatie interpersonala prin care o persoana influenteaza atitudinile, credintele si mai ales comportamentul sau actiunile celorlalti determinandu-i sa intreprinda aceste actiuni voluntar fara sa li se ceara in mod expres acest lucru sau sa se teama de consecinte negative care ar proveni din nesupunere.

Aspectul "voluntar" al leadershipului il deosebeste de alte procese care au la baza influenta, cum ar fi puterea si autoritatea. Aceasta inseamna ca leadershipul nu poate fi separat de activitatile de grup si de cele de teambuilding. Dupa Levine, liderii trebuie sa se concentreze pentru a face ca oamenii si organizatiile sa progreseze prin cresterea competitivitatii si cooperarii dintre echipe, respectiv a performantei organizatiei.

Liderii vor crea un mediu care incurajeaza dezvoltarea abilitatilor, invatarea si deschiderea la nou astfel incat cei din echipa sa participe la procesul de transformare a resurselor.

In sociologie se face distinctie intre liderul formal (desemnat, institutional, oficial), persoana desemnata cu functia de conducere pe cale institutionala (liderul institutional) si liderul informal (spontan, neinstitutional, neoficial), respectiv persoana care exercita cea mai mare influenta in cadrul grupului (liderul neoficial). Pentru realizarea de performante ridicate si asigurarea unui climat generator de satisfactii este nevoie ca liderul formal sa coincida cu liderul informal.

Studiile intreprinse pun in evidenta faptul ca organizatiile si grupurile au nevoie de lideri. Astfel, in timp de pace, o armata care dispune de administratori si manageri buni isi poate indeplini misiunea, dar in timp de razboi nu poate face acest lucru fara a avea lideri.

Astazi, un bun management al organizatiilor nu mai este suficient, se simte nevoia de lideri la toate nivelurile ierarhice pentru a transforma cultura organizationala si a le face mai competitive. Liderul este considerat persoana care obtine rezultate remarcabile cu o eficacitate sigura in oricare domeniu de activitate, indiferent de obstacolele care ii stau in fata.

In trecut, au convietuit trei moduri de conducere care exprimau valori ce trebuiau admirate:

Curajul, onoarea si apararea natiunii au creat razboinicii, aventurierii si eroii;

Intelepciunea, care ii inspira pe ganditori, filosofi si pe mistici;

Ordinea, legea, care erau apanajul celor care administrau afacerile Cetatii (regi, politicieni).[6]

Afirmarea democratiei si dezvoltarea gandirii individuale l-au propulsat ca lider pe cel care iese din comun. Ceilalti au dreptul sa-l judece, sa aprecieze daca actiunea sa este buna sau rea, justificata sau nu.

Astazi "liderul este acela care are influenta asupra celorlalti in asa masura incat sa le insufle dorinta de a-l urma. Nici lacheu, nici sclav, nici chiar discipol, cel cere-l urmeaza o face din propria vointa. Nici o lege nu-i impune atitudinea: el este voluntar, liderul stie sa-l atraga catre o viziune, spre un viitor pozitiv pentru toti".[7]

In aceasta idee pentru lideri se impun o serie de calitati caracteristice:

cunoasterea grupului si a sectorului de activitate (mediul intern si extern, tehnologii, personalitati cheie, stimulente care motiveaza fiecare individ);

relatii in societate si in sectorul de activitate;

reputatie si antecedente privind succesele anterioare;

aptitudini si competente (capacitatea de analiza, rationamente sigure, gandire strategica si multidimensionala, facultatea de a crea relatii bune de munca, mobilitate fata de altii, intelegerea naturii umane);

calitati personale (onestitate, integritate);

o motivare puternica pentru a deveni lider.[8]

Un lider trebuie sa se caracterizeze prin maretie. Peter Koestenbaum arata ca exista patru moduri de a exprima maretia in gandire si in actiune (Figura I.1):

viziunea - aceasta presupunand facultatea de a distinge cea mai larga perspectiva;

realismul - presupune supunerea intotdeauna inaintea faptelor respingand iluziile;

etica - exprima atentia acordata celorlalti;

curajul - exprima actiunea de a te expune, de a fi perseverent in ceea ce faci.

Fig. I.1. - Modelul celor patru colturi ale liderului

Deciziile unui lider care nu se caracterizeaza prin maretie vor fi lipsite de claritate, iar cu cat spatiul creat prin tensiunea dintre cele patru directii contrare (viziune, realism, curaj, etica) este mai mare, cu atat liderul este mai bun.

In cazul in care unei persoane ii lipseste una din cele patru caracteristici, spiritul de lider se reduce la zero. Functie de imprejurari, cele patru caracteristici sunt necesare in proportii diferite.

Asa cum se ilustreaza in figura urmatoare (figura I.2), exista cateva moduri tipice de manifestare a caracteristicilor liderului.

			- reprezinta idealul de lider care dispune de toate cele patru caracteristici: viziune (V), realism (R), curaj (C) si etica (E)

			- reprezinta tipul de persoana cu o viziune realista care da dovada de etica (tine seama de altii). Neavand curaj, persoana in cauza, nu va avea initiativa si nu va actiona

			- reprezinta tipul de lider etic cu viziune si curaj, dar fara simtul realitatii. Un asemenea lider este periculos intrucat va ajunge la faliment

			- reprezinta tipul de lider realist cu viziune si curaj, dar lipsit de etica. Este considerat un nemernic intrucat alte persoane reprezinta pentru el numai obiecte, cifre, instrumente

			- reprezinta tipul de lider curajos cu simt al realitatii si spirit etic, dar nu are viziune. El nu stie incotro se indreapta

Fig. I.2 - Tipuri de persoane functie de viziune, realism, curaj si etica

Desi, atunci cand se fac referiri la lideri, sunt imaginate persoane inaccesibile unei analize rationale, totusi liderii pot fi caracterizati prin anumite atribute personale esentiale:

spirit penetrant;

capacitate de analiza dezvoltata;

aptitudinea de a gandi strategic si multidimensional;

buna intuitie profesionala.[9]

Warren Bennis,[10] in urma studiilor intreprinse asupra unui mare numar de firme, a ajuns la concluzia ca liderii acestora aveau in comun patru calitati:

de a fi o persoana placuta;

de a fi un bun comunicator,

de a inspira incredere;

capacitatea de autocunoastere si autoconducere.

Liderul este vazut ca un "arhitect social", un transformator al organizatiei, o persoana capabila sa provoace schimbari datorita unei motivatii pozitive. Pentru aceasta, liderul trebuie sa aiba calitatea:

de a crea o viziune noua si irezistibila;

de a dezvolta angajamentul fata de noua viziune;

de a institutionaliza noua viziune.[11]

Prestigiul liderului se creeaza prin munca, inteligenta, perseverenta, consecventa si prudenta, prin tact si fermitate, prin fructificarea la maximum a propriilor calitati si inabusirea propriilor defecte. Calitatile personale cultivate il duc la succes numai in masura in care defectele de personalitate pot fi inabusite prin autocontrol si stapanire de sine.

Defectele de personalitate, incultura, lipsa de educatie si sensibilitate il fac urat si antipatic pe lider.

Adevarul, dreptatea, cinstea si legalitatea nu se impun prin frica, iar autoritatea bazata pe frica este neproductiva, ineficienta si de scurta durata.

Autoritatea si respectul pot fi castigate numai prin cinste si corectitudine, prin respectul pentru lege si prin buna credinta.

Orice cariera si in general cariera unui lider, la fel ca fericirea omului, averea si marirea, succesul ori esecul in viata, depinde in mare masura de cei din jurul nostru. Ca atare, succesul nostru depinde de modul in care invatam sa ii apropiem, sa-i respectam si sa-i folosim pentru atingerea scopurilor.

I.2. Rolul liderilor si importanta leadership-ului

Leadership-ul este legat de motivatie, comportament interpersonal si procesul de comunicare. El este important in incercarile de a reduce insatisfactia angajatilor.

Un leadership bun implica si procesul de delegare a sarcinilor. Leadership-ul nu este limitat la un comportament al liderului care determina un comportament al celor care il urmeaza.

Leadership-ul este un proces dinamic, unde relatia dintre lider si membrii grupului este reciproca si influenteaza performanta la nivel individual cat si organizational.

Un leadership bun din partea managementului unei organizatii ajuta la dezvoltarea muncii in echipa si la integrarea obiectivelor individuale cu cele ale grupului. De asemenea ajuta motivatia intrinseca prin accentuarea importantei muncii pe care oamenii o realizeaza. Natura in permanenta schimbare a muncii in organizatii, inclusiv structurile aplatizate si cautarea permanenta a utilizarii eficiente a resurselor umane au crescut importanta leadership-ului.

Natura managementului se indeparteaza de ideea de a obtine rezultate printr-un control strans si se indreapta spre un mediu unde coaching-ul, sprijinul si delegarea prevaleaza. Hooper and Potter accentueaza importanta liderilor in vremuri de incertitudine si schimbari profunde si afirma ca liderii buni sunt sensibili la impactul pe care schimbarea il are asupra oamenilor. Liderii performanti reusesc sa schimbe perceptia oamenilor asupra schimbarii si sa o transforme dintr-o amenintare intr-o schimbare interesanta.[12]

Pornind de la definitie putem stabili cateva elemente care arata importanta leadership-ului. Un lider:

- face ca lucrurile sa fie realizate prin oameni;

- creeaza mijloace eficiente de comunicare;

- solutioneaza conflictele;

- creeaza o directie pentru organizatie, divizie, departament;

- organizeaza resursele;

- i-a decizii informate si eficiente;

- obtine performanta optima de la cei care realizeaza munca;

- asigura dezvoltarea continua si perfectionarea oamenilor;

- monitorizeaza si evalueaza munca si pe cei care sunt implicati in munca;

- ia masuri de remediere atunci cand este necesar;

- armonizeaza abilitatile celor care sunt implicati in realizarea muncii cu natura muncii in sine;

- cauta posibilitati de dezvoltare in ceea ce priveste mediul de munca si ofera oportunitati de dezvoltare pentru oamenii din organizatie, departament sau divizie;

- motiveaza si incurajeaza, promoveaza relatii de munca armonioase, pozitive si productive.

I.3. Determinantii leadershipului

Modul de manifestare si eficacitatea leadershipului sunt influentate de mai multi factori majori sau determinanti. In opinia noastra determinantii leadershipului sunt (Fig. I.3):

- calitatile native ale liderului;

- pregatirea primita de lider;

- situatia manageriala;

I.3.1. Caracteristicile native ale persoanei sau leaderului

Mentionam in continuare cele mai importante calitati personale pe care se bazeaza leadersihul. Inteligenta este prima dintre acestea. Inteligenta nativa se reflecta in capacitatea de a formula obiective eficace si atractive pentru ceilalti, in capacitatea de a stabili modalitatile eficace de atragere a altor persoane la realizarea obiectivelor, in sesizarea acestor argumente, care, odata prezentate, atrag si conving pe ceilalti sa se implice in derularea proceselor de munca necesare.

O alta calitate importanta, mai putin abordata in literatura manageriala din Romania este carisma. Carisma este o emanatie specifica, proprie leaderilor de succes, ce explica in mare masura de ce sunt urmati in realizarea idealurilor si actiunilor demarate de un numar mare de persoane. Aproape toti conducatorii renumiti de tari sau mari organizatii au posedat carisma la un inalt nivel. Specialistii au decelat caracteristici pozitive ale carismei, atunci cand aceasta ia in considerare interesele si binele unei mari categorii de persoane. Concomitent, alti specialisti au punctat existenta unor caracteristici negative ale carismei, ce se manifesta prin tendinta leaderului de a-si supraimpune puterea si controlul personal asupra celorlalti, neglijand sau chiar "strivind', in fond, interesele, aspiratiile si/sau binele celor ce lucreaza. Deci, elementul in functie de care se catalogheaza carisma ca fiind pozitiva sau negativa este, daca aduce sau nu bine celor ce urmeaza leaderul care o exercita. La acestea se adauga si alte calitati native. Potrivit lut M. Stoghill, care a examinat 63 de studii consacrate leadershipului, alte calitatii foarte frecvent incorporate de acesta sunt ambitia, hotararea, insistenta si aservitatea.

I.3.2. Pregatirea primita de leader

Pregatirea in raport cu aportul sau la dezvoltarea leadershipului este tratata de cel putin trei paliere: pregatirea generala prin care se construieste baza comportamentului general individual si social si se asigura fondul de cunostinte de cultura generala cu importante efecte in plan comunicational; pregatirea de specialitate in domeniul tehnic, economic, informatic, ce confera competenta si prestanta personala de mare importanta in relatiile cu cei care lucreaza in acelasi domeniu; pregatirea manageriala, care are in vedere ca o componenta principala atat dezvoltarea calitatilor native pe care se bazeaza leadershipul cat si formarea si amplificarea capacitatii de a influenta deciziile. Rezultatul de ansamblu al acestor procese de pregatire il constituie abilitatile sociale, cunostintele tehnice, capacitatea decizionala si de a comunica, comportamentul managerial practicat, esentiale pentru un leader eficace-

De remarcat ca, in ultimul deceniu, ca urmare a sesizarii multiplelor implicatii pozitive ale leadershipului, in cadrul pregatirii manageriale se acorda o atentie aparte elementelor specifice pentru dezvoltarea sa. Urmarea o constituie cresterea apreciabila a numarului de manageri, in special in tarile dezvoltate, ce exercita un leadership eficace, bazat pe aplicarea unor tehnici si modalitati insusite prin procese de invatare organizata.

I.3.3. Situatia in care se afla sau se plaseaza leaderul

Cercetarile din ultimii 25 de ani ii acorda o atentie deosebita. Prin parametrii sai ,,prin necesitatile si conditiile incorporate, situatia in care actioneaza leaderul conditioneaza in multiple moduri leadershipul practicat. In fapt, deosebim o dubla conditionare a leadershipului.

In primul rand este conditionarea contextuala de ansamblu, ce reflecta caracteristicile de baza ale organizatiei in care managerul lucreaza. Astfel, calitatea oamenilor implicati, cultura lor specifica, resursele existente si care pot fi atrase, nivelul de dotare tehnica si informationala, strategia, si caracteristicile decizionale, organizationale si informationale ale organizatiei respective, reprezinta numai, cativa dintre factorii ce au un impact major asupra sensului si modalitatilor de manifestare ale leadershipului. Existenta unei compatibilitati intre personalitatea si abordarea leaderului si contextul organizational implicat, in dimensiunea umana, este deosebit de importanta.

O a doua conditionare situationala a leadershipului este de natura strict manageriala. Rolurile pe care managerul le exercita in calitatea sa de titular al unui post cu objective, sarcini, competente si responsabilitati bine precizate reprezinta cadru/ specific de concepere si operationalizare a leadershipului acestuia. In fapt, leaaershipul asigura tocmai exercitarea eficace a rolurilor managerului prin spiritul de echipa si conlucrarea stransa cu subordonatii, care-i sunt proprii.

In final, putem spune ca atunci cand situatia in care se afla managerul este favorabila obiectivelor si personalitatii managerului, atunci exercitarea leadershipului este sensibil mai usoara si eficace. Din pacate si situatia inversa este valabila. De aici decurge importanta asigurarii congruentei dintre caracteristicile managerului si abordam de leadership pe care o are, pe de o parte, si parametrii situationali implicati, pe de alta parte.

I.4. Stiluri de leadership

In mod firesc stilurile de leadership sunt organic legate de stilurile manageriale cu care se suprapun intr-o masura apreciabila, dar fata de care in acelasi timp prezinta si anumite elemente specifice. Tinand cont de acest punct de plecare, in continuare prezentam succint trei dintre cele mai larg utilizate tipologii ale stilurilor de leadership, accentuand asupra unor elemente de noutate.

O prima clasificare, cea mai larg uzitata in literatura de specialitate, delimiteaza in functie de caracteristicile manageriale si psihosociologice implicate, patru stiluri de leadership:

a. autocratic, caracterizat printr-o supraveghere stricta a subordonatilor de catre sef, fluxuri informationale directionate preponderent de sus in jos, insuflarea de teama subordonatilor, frica actionand ca o modalitate de control.

b. birocratic, in care comunicarea se realizeaza intr-o masura apreciabila in scris, ce pune accent pe documente si stampile ca mijloace principale de realizare si control al activitatilor, descurajeaza initiativa si inovarea si afecteaza frecvent in mod negativ moralul salariatilor.

c. 'laissez-faire', prin care, in cadrul unor directii generale de actiune stabilite de managementul superior, se da libertate de actiune foarte mare subordonatilor, controlul fiind aproape nul; se foloseste indeosebi in firmele mici in faza de inceput si in intreprinderile centrate pe tehnici de varf ce utilizeaza specialisti de inalta calificare, pasionati de mujica lor.

d) democratic, ale carui principale dimensiuni sunt sociabilitatea, flexibilitatea, cooperarea, comunicatiile bune ascendente, descendente si orizontale, spiritul de deschidere si atmosfera prieteneasca in cadrul firmei.

De precizat ca, daca suntem consecventi cu definitia leadershipului pe care am adoptat-o, rezultat al ultimelor cercetari in domeniu, atunci din cele 4 stiluri prezentate numai ultimul, cel democratic, poate fi considerat ca reprezentand atat un stil managerial, cat si de leadership, Le-am enuntat succint pe toate intrucat ele sunt prezentate ca atare in aproape toate lucrarile consacrate de management. Fara indoiala, in cativa ani situatia se va modifica.

In lucrarile mai recente se puncteaza principalele deosebiri dintre stilurile autocratic, participativ si simbiotic.

Elementul de noutate in aceasta tipologie il constituie leadershipul simbiotic.

Baza sa o constituie increderea reciproca dintre si intre manager, subordonati si celelalte persoane din cadrul organizatiei.

Realizarea stilului de leadership simbiolic - considerat al viitorului - implica:

- examinarea de catre echipa a criteriilor de performanta, bazate pe o abordare participativa, astfel incat sa se asigure o distributie echitabila a recompenselor organizationale privitoare la prime, pregatire si promovare;

- construirea de sisteme de motivare si comunicatii perfectionate bazate pe incredere reciproca, recunoscute ca atare de toti componentii organizatiei;

- realizarea de echipe simbiotice, in care schimbarile in sistemul de motivare amplifica contributia grupurilor respective, performantele individuale, precum si convingerea ca cei ce vor avea cele mai mari contributii vor fi recompensati pentru aceasta.

Leadershipul simbiotic incurajeaza maximum de contributie pentru fiecare component al organizatiei. Se dezvolta un puternic spirit de echipa, fundamentat pe fortificarea identificarii individului cu grupul, personalul este motivat de asteptarile, pozitive privitoare, la o corecta evaluare si recompensare. Prezenta increderii depline catalizeaza aparitia unor noi niveluri, superioare de realizari si productivitate in cadrul organizatiei.

O alta departajare a stilurilor de leadership este in functie de sfera de cuprindere a personalului in cadrul organizatiei. Din acest punct de vedere se delimiteaza in principal leadershipul interpersonal si leadershipul organizational.

Leadershipul interpersonal are drept sfera de cuprindere relatiile, relatiile dintre conducatorul formatiei de munca - echipa, birou, laborator etc. - si personalul care-i este subordonat. Leadershipul interpersonal se realizeaza deci prin raporturi directe, fata in fata, ale sefului cu subordonatii. Este de fapt leadeshipul in acceptiunea clasica, la care se rezuma in cvasitotalitate specialistii in management. Elementele prezentate anterior au in vedere in mod implicit, in special leadershipul interpersonal.

Cea de a doua categorie, leadershipul organizational, se refera fie la organizatie in ansamblul sau-fie la componente majore ale acesteia, nerezumandu-se numar la salariatii subordonati nemijlocit unui cadru de conducere. Leadershipul organizational vizeaza deci, salariatii situati pe cel putin 2 niveluri ierarhice succesive. Potrivit lui Jacques si Clement, leadershipul organizational se refera la munca pe care managerii o pot realiza in raport cu ansamblul subdiviziunilor organizatorice dirijate privind stabilirea unei directii generale de actiune comuna pentru subordonati incepand cu executantii si terminand cu sefii, de o asemenea maniera incat sa se asigure suportul pentru o colaborare intensa si competenta cu toti managerii implicati, contribuind la realizarea misiunii organizatiei.

In cadrul leadershipului organizational se pot delimita mai multe categorii in functie de gruparea nivelurilor ierarhice si compartimentelor pe care le incorporeaza firma. Cel mai frecvent se delimiteaza leadershipul strategic - ce vizeaza organizatia in ansamblul sau - si leadershipul organizational general - ce are in vedere principalele grupe de compartimente sau zone ale organizatiei. Fara a intra in amanunte, consideram necesara o ultima remarca de esenta: leadershipul organiza­tional asigura un fundament net superior unui leadership interpersonal eficace. De aici necesitatea unei abordari coerente, corelative a ansamblului stilurilor de leadership practicate intr-o organizatie.