Analiza calitatii productiei si produselor

Satisfacerea necesitatilor de consum productiv si individual de produse industriale, impune pe langa marirea volumului productiei si imbunatatirea calitatii lor.

Prin calitatea unui produs intelegem rezultanta unui sir de proprietati care-l fac capabil de a satisface anumite nevoi ale consumului productiv si individual. Cu cat o marfa satisface intr-un

grad mai inalt necesitatile pentru care a fost creat, cu atat este de calitate mai buna.

Trebuie sa se faca distinctie intre calitatea produselor si calitatea

productiei. Calitatea productiei are o sfera mai mare decat cea a produselor.

Calitatea productiei include: calitatea intregului proces de productie, conceptia constructiva, calitatea materiilor prime, starea tehnica a utilajelor, nivelul tehnologiei, gradul de calificare a fortei de munca.

Prin numarul mare si diversitatea caracteristicilor care o definesc, calitatea este o notiune complexa, iar prin modificarile frecvente ale continutului ei in timp este o notiune dinamica.

Caracterul complex al calitatii este determinat de faptul ca produsul, marfa, trebuie sa indeplineasca un complex de conditii: tehnice, economice, sociale, estetice.

Figura Consecintele modificarii structurii productiei

Aspectul tehnic al calitatii vizeaza proprietatile intrinseci ale marfii, de a satisface intr-un anumit grad o necesitate, ceea ce echivaleaza cu nivelul tehnic al calitatii marfii, caracterizata prin numarul si nivelul caracteristicilor tehnice.

Aspectul economic vizeaza problemele de ordin economic ale producerii, utilizarii si asigurarii eficientei economice.

Caracterul dinamic al calitatii este rezultanta evolutiei cerintelor si exigentelor membrilor societatii, a populatiei, fata de produsele ce se afla pe piata. In egala masura continutul calitatii produselor se schimba si ca urmare a introducerii progresului tehnic.

Analiza calitatii productiei are drept scop cercetarea modului in care sarcinile privitoare la calitate s-au realizat, ce preocupari exista in acest domeniu, masura in care produsele fabricate corespund normelor in vigoare.

Calitatea produselor se stabileste cu ajutorul unui sistem de indicatori. Cei mai generali sunt cei tehnici, tehnologici si economici. Indicatorii tehnici ai calitatii produselor determina puterea, functionarea cu precizie, durabilitatea, rezistenta, etc. Indicatorii tehnologici se refera la organizarea rationala a productiei, a procesului de fabricatie. Indicatorii economici exprima alte laturi ale calitatii produselor: randamentul materialelor, al utilajelor, consumul de materiale, etc.

La analiza calitatii productiei se urmaresc mai multe aspecte:

1.Analiza calitatii produselor ce nu se grupeaza pe clase de calitate,

2.Analiza calitatii produselor ce se grupeaza pe clase de calitate,

3.Analiza calitatii productiei,

4. Consecintele modificarii calitatii produselor.

Pentru produsele ce nu se grupeaza pe clase de calitate analiza se face cu ajutorul indicatorilor:

1.1. demeritul;

1.2. coeficientul defectelor.

Provine de la cuvantul francez “demerite” – lipsa de calitate, defecte, si are in vedere defectele ce se pot manifesta atat la producator cat si la beneficiar. Defectele constatate sunt clasificate in patru categorii: critice, principale, secundare, minore.

Defectul critic (c) este defectul care impiedica indeplinirea functiei produsului si este susceptibil de a conduce la o lipsa de securitate sau riscuri de accidente la beneficiar. Produsele cu asemenea defecte nu trebuiesc livrate utilizatorilor si sunt generatoare de reclamatii.

Defectul principal (p) fara a fi critic, risca a provoca o deficienta sau o reducere a posibilitatilor de utilizare a produsului. Sunt sesizabile la beneficiari

Defectul secundar (s) este acel defect care nu reduce prea mult posibilitatile de utilizare a produsului

Defectul minim (m) nu diminueaza posibilitatea de utilizare a produsului si nu prezinta inconveniente practice. De regula nu este sesizat de beneficiar.

Pentru fiecare categorie de defecte se stabileste un punctaj de penalizare acordat defectului respectiv. In literatura se folosesc urmatoarele plaje de penalizare: 1, 3, 5, 10; 1, 5, 25, 125; 1, 10, 50, 100;1, 10, 100, 1000; unde prima cifra se refera la defectul minor si ultima la defectul critic.

Demeritul se calculeaza cu relatia:

unde

n_i – numar de defecte pe categorii;

N – numar total de defecte, iar celelalte simboluri au semnificatia mai jos prezentata:

Se stabileste pentru un lot de produse sau pe faze de fabricatie avandu-se in vedere numarul probelor “n” si punctajele de penalizare acordate celor patru categorii de defecte “p”. Relatia de calcul este: unde p =n_i∙p_i.

Acest coeficient arata care este media punctelor de penalizare pentru lotul de produse cercetat.

Exemplificare: O sectie ce fabrica ambalaje din carton prezinta situatia (tabelul 2.4.).

Tabelul 2.4. Situatia defectelor la ambalajele de carton

.

Fiecare proba are un punctaj mediu de penalizare de 17.

In cazul produselor grupate pe clase de calitate analiza se efectueaza cu ajutorul indicatorilor

3.3.2.1. coeficientul mediu al calitatii;

3.3.2.2. pretul mediu.

Se poate calcula atat la nivelul produsului cat si la nivelul intregii productii.

Se noteaza () si se determina astfel:

Productie omogena

Productie eterogena

unde:q(q_p) productia de o anumita clasa de calitate;

c – coeficientul calitatii;

s_i – ponderea productie pe clase de calitate.

La randul sau este influentat de modificarea structurii pe clase de calitate () si de modificarea coeficientului calitatii () .

= ±

1.Modificarea structurii pe clase de calitate

Cresterea ponderii produselor de calitate superioara influenteaza pozitiv semnul “-“, semnul “+“ aspect negativ.

2. Modificarea coeficientului calitatii

Este notat () si se calculeaza la nivelul intregii productii fabricate astfel:

in cazul productiei omogene;

in cazul productiei eterogene sau

unde:

q (qp) – productia dintr-un anumit sortiment;

s – structura sortimentala;

– coeficientul mediu al calitatii aferent fiecarui sortiment.

Analiza se efectueaza dupa cum urmeaza:

plus – aspect negativ, scade calitatea produselor;

minus – aspect pozitiv, creste calitatea produselor.

Δ = Δs + Δc

1. Modificarea structurii sortimentale

plus – a crescut ponderea sortimentelor ce au calitate mai slaba, aspect negativ;

minus – a crescut ponderea sortimentelor ce au calitate mai buna, aspect pozitiv.

2.Modificarea coeficientului mediu al calitatii produsului.

Acesta are urmatoarea relatie de calcul:

sau unde

s_i – structura pe clase de calitate

p – pretul unitar pe clase de calitate.

Exista si cazuri cand pretul mediu se poate calcula la nivelul intregii productii. In acest caz relatia de calcul este:

sau unde

s – structura sortimentala

- pretul mediu aferent fiecarui sortiment.

Analiza se desfasoara astfel:

=

plusul – aspect pozitiv, creste calitatea produselor;

minusul – negativ, scade calitatea acestora.

1. Modificarea structurii sortimentale

2. Modificarea pretului mediu pe sortiment

Pe al doilea nivel de descompunere avand in vedere modul sau de calcul, .

2.1. Modificarea structurii pe clase de calitate

plus - a crescut ponderea productiei de calitate superioara, aspect pozitiv;

minus – a crescut ponderea productiei de calitate inferioara, aspect negativ.

2.2. Modificarea pretului pe clase de calitate

.

Cu ajutorul pretului mediu, cat si a pretului mediu generalizat se determina sporul de productie, sporul valoric, ce se obtine prin imbunatatirea calitatii productiei. Relatia este urmatoarea:

Indiferent daca produsele se grupeaza sau nu pe clase de calitate, calitatea se poate cerceta cu urmatorii indicatori.

3.3.3.1  Costul calitatii productiei

3.3.3.2.Rebuturile

Costurile calitatii reprezinta totalitatea cheltuielilor efectuate de activitatea de cercetare, proiectare si productie, prestari de servicii in vederea asigurarii si mentinerii calitatii produselor si productiei.

Ideea determinarii costului calitatii pleaca de la observatia ca la nivelul intreprinderii acest cost are un ordin de marime relativ ridicat.Ca urmare, costurile calitatii reprezinta o sursa potentiala de maximizare a profitului, prin masuri de ordin intern, independente de volumul si politica de vanzare adoptate de agentul economic. In acest sens, se are in vedere faptul ca in intreprindere apar o serie de cheltuieli evitabile ocazionate de realizarea si asigurarea calitatii, ca sursa acestor cheltuieli evitabile o constituie defectele produselor si ca investitiile facute prin programe de reducere a defectelor se pot materializa prin sporirea rentabilitatii.

Se considera costuri ale calitatii toate costurile care se refera la calitate indiferent din ce surse se suporta.

Spre deosebire de costurile de productie, costurile calitatii au o sfera de cuprindere mai mica. Intre costurile calitatii si costurile productiei este o legatura cvasiindisolubila, primele integrandu-se in masa costurilor totale. De aici rezulta si necesitatea de a identifica si separa, costurile calitatii, de costurile totale ale agentului economic.

Determinarea costurilor calitatii nu este un scop in sine ci constituie un instrument de conducere, un instrument de descoperire a cheltuielilor nerationale(neeconomicoase), un instrument de evaluare a programelor ce privesc cresterea, eventual mentinerea, unui nivel de calitate al produselor.

Pentru a cunoaste marimea si tipul cheltuielilor evitabile costul calitatii are in structura elementele[44]:

A.           Costurile de prevenire a defectelor si realizarea fiabilitatii–reprezinta suma cheltuielilor generate de activitatile de cercetare , proiectare, productie , aprovizionare, depozitare a produselor in vederea prevenirii aparitiei defectelor si au in componenta lor urmatoarele:

cheltuieli determinate de stabilirea standardelor de calitate, elaborarea caietelor de sarcini, verificarea calitatii proiectarii constructive si tehnologice;

cheltuieli legate de controlul proceselor in vederea asigurarii calitatii;

cheltuieli de prelucrare suplimentara a unor repere primite din exterior ce nu corespund calitativ;

cheltuieli cu mecanizarea si automatizarea operatiilor manuale atat in procesul productiei cat si privitor la controlul calitatii;

cheltuieli cu obtinerea ambalajelor de protectie speciala a produselor pe timpul transportului;

cheltuieli pentru depozitarea si pastrarea in conditii corespunzatoare a produselor finite si a materiilor prime;

B.           Costul identificarii defectelor reprezinta totalitatea cheltuielilor efectuate in cadrul activitatii de control tehnic a calitatii pentru atestarea conformantei produselor cu prescriptiile de calitate. Este compus din:

cheltuieli de receptie a materialelor;

cheltuieli de control pe flux si final;

cheltuieli de intretinere si verificare SDV si AMC;

C.         Costul defectelor reprezinta totalitatea pierderilor datorate deficientelor de calitate. Aceasta categorie de costuri trebuie evidentiata distinct atat la producator cat si la consumator. Are in componenta:

1.            Costul defectelor interne include totalitatea pierderilor datorate deficientelor de calitate constatate inainte de livrarea produsului catre beneficiar si este format din:

valoarea rebutului definitiv;

cheltuieli cu remanierea;

penalitati aplicate producatorilor pentru lipsa de calitate;

2.            Costul defectelor externe (la beneficiar) reprezinta totalitatea pierderilor datorate deficientelor de calitate constatate dupa produselor la beneficiari si are in componenta:

valoarea remedierii defectelor constatate la beneficiar;

cheltuieli de service pe perioada de garantie;

pierderi din declasarea produselor, trecerea de la o calitate superioara la alta inferioara;

alte pierderi.

Sinteza costurilor calitatii o constituie bilantul costului calitatii a carei componenta este cea din tabelul 2.5.

Tabelul2.5 Bilantul costului calitatii

In analiza costului calitatii se pot folosi si diagramele tip Pareto functie de frecventa defectelor(numarul de aparitii) cat si a costului acestora, de forma celor din figura 2.4.

	Categorii de defecte

Figura 2.4. Diagrame de cercetare a defectelor

Analiza costului calitatii, raportat prin bilantul costului calitatii, vizeaza directiile:

a. analiza corelatiei dintre costurile calitatii si valoarea productiei(productia vanduta);

b. descompunerea costului calitatii pe elemente componente;

c. analiza raportului dintre costul defectelor(noncalitatea) si costul asigurarii calitatii.

a.          Analiza corelatiei dintre costurile calitatii si valoarea productiei(productia vanduta).

Pentru a avea o imagine reala asupra nivelului costurilor legate de calitate in raport cu gradul de precizie al prelucrarilor se impune o clasificare a entitatilor, dupa specificul activitatii lor, pe tipuri de procese de maniera de mai jos:

procese mecanice simple(tolerante reduse),

procese mecanice normale(tolerante normale),

procese mecanice de precizie,

procese mecanice din domeniul spatial si electronica.

Fiecarui tip de proces i se asociaza un interval de valori[2] in care trebuie sa se incadreze valoarea indicelui costului calitatii ca in tabelul 2.6.

Tabelul 2.6. Indicele costului calitatii

Referitor la pozitia indicelui costului calitatii fata de intervalul recomandat pot sa apara una din situatiile:

indicele costului calitatii este mai mare decat limita superioara a intervalului, este vorba de o supraevaluare a costurilor calitatii ceea ce ar avea semnificatia unui efort prea mare de realizare a calitatii produselor;

indicele costului se afla la limitele intervalului,situatie in care exista un efort rational de asigurare a calitatii produselor, analiza structurala va permite orientarea deciziilor spre reducerea sau cresterea diferitelor categorii de costuri de asa maniera incat costul total sa fie cat mai apropiat de valoarea medie a intervalului;

indicele costului calitatii se afla sub limita inferioara a intervalului caz in care avem de a face cu o subevaluare a costului calitatii. Subevaluarea costului calitatii se poate datora cauzelor:

- lipsa informatiilor privind efectuarea reparatiilor in termen de garantie,

- organizarea necorespunzatoare a sistemului de evidenta a costurilor calitatii,

- neevidentierea intregului volum de rebuturi si remanieri,

- neevidentierea tuturor reclamatiilor de la beneficiari,

- neevidentierea cheltuielilor legate de receptia materiilor prime, materiale la intrarea pe flux.

b. Descompunerea costului calitatii pe elemente componente. Literatura de specialitate stabileste categoriile de costuri si intervalele de valori aferente[3]prezentate in tabelul 2.7.

Tabelul 2.7. Ponderea componentelor costului calitatii

Ponderea fiecarei categorii de costuri a calitatii in totalul costului calitatii se calculeaza cu relatiile:

unde:

g_p,g_i,g_d - ponderea costului de prevenire, de identificare, a costului defectelor;

Cp, Ci, Cd - costul prevenirii, al identificarii, defectelor;

Ct- costul total al calitatii.

c.           Analiza raportului dintre costul total al defectelor si costul asigurarii calitatii.

Aceasta abordare are drept scop cercetarea raportului dintre efectele obtinute si eforturile suportate de entitate si consta in calcularea unui coeficient k cu relatia:

unde:

k- coeficientul ce arata masura in care nivelul calitatii(exprimat prin costul noncalitatii)justifica efortul depus,

Cd- costul defectelor,

Cp- costul prevenirii defectelor,

Ci- costul identificarii defectelor.

Conform figurii 2.5. ,potrivit literaturii de specialitate,functie de valoarea coeficientului k, pot exista trei zone: zona imbunatatirilor, zona optima(neutra), zona perfectionalismului.

Figura 2.5. Zonele costului calitatii

- zona imbunatatirilor unde costul abaterilor de la calitate este > % iar costul asigurarii calitatii este de < 30 %, iar valoarea raportului dintre cele doua marimi este de 2,33();

- zona neutra unde costul abaterilor detine 50 % iar costul asigurarii calitatii reprezinta tot 50 %, in consecinta coeficientul are valoarea 1;

- zona perfectionismului unde costul abaterilor reprezinta sub 40 %(< 40 %)iar costul asigurarii calitatii detin peste 60 %(> 60 %) drept urmare raportul dintre cele doua elemente este de 0,66.

Daca calculam media intervalelor delimitate de valorile mai sus determinate se obtin zonele de manifestare a coeficientului k. Astfel:

X₁ iar X₂

Functie de valoarea coeficientului k se evidentiaza cele trei zone:

k > 1,67                        zona imbunatatirilor,

0,83 < k < 1,67            zona neutra,

k < 0,83                        zona perfectionismului.

Plasarea coeficientului in una din zonele de mai sus ofera managementului orientarea actiunilor viitoare in una din directiile:

▪ pentru zona imbunatatirilor se impune a se urmari aplicarea programelor de masuri de imbunatatire a calitatii produselor implicit , daca este posibil, reducerea costurilor ocazionate de aparitia defectelor;

▪ pentru zona neutra presupune existenta unui echilibru dintre efort si efect, procesul productiei, sub aspectul calitatii, s-a desfasurat in limite rationale, pentru perioada viitoare ciclul de fabricatie se poate relua in conditiile anului de baza;

▪ pentru zona perfectionismului se impune elaborarea de programe care sa conduca la reducerea efortului nejustificat de mare depus pentru realizarea calitatii produselor prin rationalizarea activitatii de control.

Cu ajutorul costurilor calitatii se pot calcula o serie de indicatori cu semnificatii specifice pentru intreprindere. Prezentam in cele ce urmeaza unii dintre acestia:

ponderea costurilor calitatii in cifra de afaceri(g_Ca),

ponderea costului calitatii in costul de productie(g_c),

costul mediu al defectelor pe angajat(muncitor)(c_a).

Relatiile de calcul au in componenta elementele

;             ; unde:

Ctc - Costul total al calitatii, C_A - Cifra de afaceri, Cp- Costul de productie, Cd – Costul defectelor, N - Numarul de angajati.

Calitatea produselor este apreciata si cu ajutorul rebuturilor. Rebuturile sunt acele produse finite, semifabricate care nu corespund conditiilor tehnice de calitate stabilite prin standarde, caiete de sarcini, norme interne. Distingem rebuturi definitive si rebuturi recuperabile(produsele finite si semifabricate care prin prelucrari ulterioare se pot folosi, devin utilizabile).

Referitor la analiza rebuturilor se cerceteaza aspectele:

3.2.1.Suma absoluta a rebuturilor si

3.2.2.Nivelul relativ al rebuturilor.

3.2.1. Analiza rebuturilor in marimi absolute.

Suma absoluta a rebuturilor(R) se calculeaza cu relatia:

unde:

Rd – rebuturi definitive,

Cr - Cheltuieli cu reconditionarea rebuturilor,

Ri - Rebuturi imputate,

Rv – Rebuturi valorificate.

Pentru studiul factorial se foloseste procedeul balantier. Modalitatea de analiza se prezinta mai jos.

Modificarea totala (Δ) se calculeaza cu relatia:

Δ = ΔRd + ΔCr + ΔRi + ΔRv unde:

1.Modificarea rebuturilor definitive

ΔRd = Rd₁ - Rd₀ =± lei

2. Modificarea cheltuielilor cu reconditionarea rebuturilor

ΔCr = Cr₁ - Cr₀ =± lei

3. Modificarea rebuturilor imputate

ΔRi = - (Ri₁ - Ri₀) =± lei

4. Modificarea rebuturilor valorificate

ΔRv =- (Rv₁- Rv₀) =± lei

3.2.2.Analiza procentului de rebut

Nivelul rebuturilor se calculeaza prin raportarea sumei rebuturilor la valoarea productiei exprimata in cost. Astfel:

unde:

R- suma rebuturilor,

∑q.c- valoarea productiei in cost

Cum: unde:

pr- procentul de rebut aferent fiecarui sortiment iar

q.c – valoarea productiei in cost pentru fiecare sortiment, relatia de calcul a procentului mediu de rebut devine:

in care:

s- structura sortimentala.

Derularea analizei factoriale este :

= ± %

Δ = Δ s+ Δpr

1. Modificarea structurii sortimentale

= ± %

Exista si a doua modalitate de calcul a influentei acestui factor cu formula

unde i - reprezinta sortimentele fabricate, iar Δs_i are relatia

= ± %

Acest calcul permite evidentierea contributiei fiecarui sortiment sau grupa de produse la rezultatul global.

2.Modificarea procentului de rebut pe sortiment

= ± %

Influenta acestui factor se poate calcula si ca o suma de modificari partiale de forma de mai jos:

= ± %

Daca se are in vedere modul de calcul a sumei rebuturilor(elementele componente), analiza factoriala a procentului mediu de rebut se poate efectua de maniera urmatoare.

= ± %

Δ = Δ V + ΔR

1. Modificarea valorii productiei

= ± % iar

2. Modificarea sumei rebuturilor

= ± %

Cum R = (Rd + Cr) - (Ri + Rv),

Rezulta ca : Δ = ΔRd + ΔCr + ΔRi + ΔRv, iar fiecare factor se determina astfel :

2.1. Modificarea rebuturilor definitive

=            ± %

2.2. modificarea cheltuielilor cu reconditionarea

=                 ± %

Modificarea rebuturilor imputate

= ± %

2.4. Modificarea rebuturilor valorificate

= ± %

Modificarea calitatii produselor afecteaza nivelul indicatorilor economico - financiari ai activitatii intreprinderii. De regula, imbunatatirea calitatii conduce la sporirea veniturilor, cresterea valorica a nivelului indicatorilor valorici ai productiei(valoarea adaugata, productia exercitiului, productia vanduta), imbunatatirea nivelului indicatorilor de eficienta.

In toate situatiile imbunatatirea calitatii productiei este echivalenta cu o economisire de resurse sau spor de productie.

Dintre indicatorii ai caror nivel este influentat de modificarea calitatii produselor retinem:

Valoarea productiei industriale.

Sporul de productie se poate determina pe fiecare sortiment sau pe total.

a.     pe fiecare sortiment

=± lei

b.     la nivelul intregii productii

=± lei

Prin valoarea productiei efectele pot fi extinse si asupra altor indicatori in special asupra celor de eficienta. Prezentam pe cei mai semnificativi.

Asupra indicatorului „Cheltuieli la 1000 lei Cifra de afaceri”

= ± ‰

Cresterea calitatii produselor, reflectata prin cresterea pretului mediu, reduce nivelul acestui indicator.

Asupra profitului din exploatare

          = ± lei

Asupra ratei profitului

= ± %

Obtinerea produselor de calitate depinde in mare masura de activitatea proprie a unitatii . Cauzele care afecteaza nivelul calitativ al produselor sunt:

Calitatea resurselor ce formeaza premisele initiale ale realizarii unor produse de calitate buna. Includem aici:

- calitatea fortei de munca, exprimata prin nivelul calificarii acesteia,

- calitatea materiilor prime,

- calitatea utilajelor si echipamentelor, prin randament, siguranta in functionare, fiabilitate.

Modul de folosire al resurselor este alt factor care decide calitatea produselor in functie de calitatea resurselor. Modul de folosire a resurselor trebuie sa asigure valorificarea cat mai completa. Se includ:

- modul de folosire a fortei de munca, normare riguroasa a muncii, repartizare corespunzatoare a fortei de munca conform profesiilor si calificarii,

- modul de folosire a materiilor prime, depozitare corespunzatoare, o buna pastrare si depozitare, respectarea destinatiei,

- modul de folosire a utilajelor.