Diagnosticul in evaluarea intreprinderii

DIAGNOSTICUL IN EVALUAREA INTREPRINDERII

1 Necesitatea si rolul in diagnosticarea intreprinderii

In mod particular, prin diagnosticarea unei firme, in vederea evaluarii, se urmareste cunoasterea tuturor laturilor activitatii acesteia, respectiv juridica, tehnica, resurse umane, financiar contabila etc. Precum si a punctelor forte si a punctelor slabe corespunzatoare fiecareia. Aceasta are ca scop exclusiv evidentierea parametrilor de operare ai intreprinderii, estimarea performantelor[1] si riscurilor activitatii viitoare, orice informatii care pot orienta judecata evaluatorului in fiecare dintre cele trei abordari prezentate.

In cadrul diagnosticului trebuie sa-si gaseasca raspuns probleme precum:

-piata pe care opereaza firma si pozitia trecuta si probabila pe aceasta piata;

-situatia juridica a acesteia si a proprietatii evaluate;

-potentialul uman si de management al intreprinderii;

-infrastructura tehnica pentru sustinerea activitatii de productie sau servicii;

-rezultatele obtinute si probabile ale intreprinderii.

In cadrul activitatii practice de evaluare a unei firme, diagnosticul trebuie sa furnizeze informatiile[2] necesare aprecierii situatiei trecute si prezente, care constituie o baza pentru estimarea elementelor si variabilelor cheie ce trebuie avute in vedere in cazul aplicarii diferitelor metode de evaluare. Intrucat evaluarea intreprinderii nu inseamna o aplicare mecanica a unor tehnici, ci presupune o apreciere profunda a performantelor intreprinderii, echipa de evaluare trebuie sa opereze cu parametri considerati normali pentru mediul de activitate al intreprinderii evaluate si la momentul efectuarii evaluarii.Pornind de la sintagma ,potrivit careia evaluarea performantei consta in masurarea rezultatelor obtinute,[3]cu scopul de a desfasura in mod corespunzator demersul de indeplinire a unui obiectiv fixat.

O problema importanta in realizarea diagnosticului o reprezinta asigurarea informatiilor ce vor fi analizate. In acest sens, in literatura de specialitate se insista pe necesitatea ca evaluatorul sa verifice acuratetea si credibilitatea surselor de informatii, iar judecata finala a valorii sa includa acest aspect important prin intermediul unei analize a gradului de credibilitate si relevanta al tuturor institutiilor care au stat la baza aplicarii fiecarei metode.

2 Diagnosticul  intreprinderii-etapa premergatoare evaluarii.

Diagnosticul, mai ales cel intern , este un instrument permanent de supraveghere si control al activitatii firmei[4]. Componenta a activitatii de evaluare, diagnosticul propune evidentierea intr-o maniera cat mai corecta si completa a punctelor forte si a punctelor slabe ale intreprinderii. Elaborarea strategiei firmei se fundamenteaza in aproape toate cazurile pe o profunda analiza a tuturor componentelor ce concura la desfasurarea activitatii intreprinderii.[5] Pe baza diagnosticului se pot identifica elementele care vor determina cresterea valorii firmei (crearea de valoare economica) sau, dimpotriva, scaderea acesteia. Practic, nu se poate realiza o prognoza a evolutiei firmei fara a cunoaste situatia actuala a acesteia, de un diagnostic pertinent. Nici macar metodele patrimoniale nu se pot aplica in bune conditii fara a parcurge aceasta etapa, toate acestea conducand la concluzia necesitatii elaborarii diagnosticului global al intreprinderii.

Activitatea de diagnosticare nu se rezuma numai la anumite componente[6] ale firmei, incercand sa dea o imagine cat mai fidela acesteia, in ansamblu sau. Concret, diagnosticul intreprinderii cuprinde cel putin urmatoarele componente:

-diagnosticul juridic;

-diagnosticul tehnologic( de exploatare);

-diagnosticul gestiunii resurselor umane;

-diagnosticul financiar;

-sinteza diagnosticelor evaluarii.

Vom prezenta in continuare succinct aceste componente:

Diagnosticul juridic are drept scop formularea de concluzii pertinente asupra aspectelor juridico-legale privind activitatea firmei sau a activului de evaluat. Realizarea acestuia presupune analiza elementelor spe­cifice in urmatoarele domenii:

Dreptul comercial. In acest domeniu se verifica: con­tractul de societate, statutul si modificarile ulterioare in­fiintarii, registrul adunarii generale a actionarilor (aso­ciatilor), registrul actionarilor, registrul actiunilor, con­tractele de vanzare-cumparare, de inchiriere, contracte­le de locatie de gestiune (o varianta a contractului de in­chiriere), cele de concesiune etc.

Dreptul civil Se analizeaza si se verifica actele si contractele privind dreptul de proprietate asupra constructiilor, situatia juridica a terenurilor,situatia imobilizarilor financiare,situatia imprumuturilor primite,a garantiilor constituite,exitenta creditelor nerambursate,situatia asigurarii societatii prin efectul legii.

Dreptul fiscal. In acest domeniu se verifica inregistrarea intreprinderii la organele abilitate de administratie financiara,,daca s-au achitat obligatiile legale datorate (impo­zite, taxe, contributii etc),situatia platilor restante comparativ cu termenele exigibile,ultimul control fiscal si rezultatele sale.

Dreptul muncii. Se verifica si se analizeaza existenta contractelor colective si individuale de munca, a regula­mentului de ordine interioara etc.

Dreptul mediului, Se evidentiaza faptul daca activi­tatea firmei evaluate se desfasoara in cadrul impus de legislatia de mediu, daca are un studiu de impact, daca au fost obtinute autorizatiile de mediu, daca sunt litigii cu alte intreprinderi ori cu autoritatile si daca astfel se creeaza obligatia decontaminarii sau a platii unor daune interse de catre noul proprietar.

Diagnosticul tehnic presupune o analiza detaliata de catre evaluatorii care au calitatea de experti tehnici a factorilor tehnici de productie, a tehnologiilor de fabri­catie a produselor, precum si a organizarii productiei si a muncii

Astfel, in legatura cu activele fixe incluse in patriomoniul societatii comerciale, precum si a celor pe care le foloseste fara a fi proprietatea ei, evaluatorii trebuie sa se pronunte cu privire la:

-gradul de uzura fizica a activelor fi­xe[7];

-gradul de reinnoire a activelor fixe

In vederea efectuarii evaluarii, in special prin meto­de patrimoniale, in sinteza diagnosticului tehnic, speci­alistii trebuie sa se pronunte asupra modificarilor care vor fi efectuate pornind de la ultimul bilant incheiat si care urmeaza a fi folosit in evaluare.

Diagnosticul resurselor umane si al managementului firmei urmareste cu­noasterea resurselor umane din punct de vedere al evo­lutiei, structurii, comportamentului si eficientei utilizarii lor, precum si al echipei de conducere a intreprinderii.Diagnosticul resurselor umane poate pune in evidenta aspecte pozitive sau negative neasteptate,ce ar putea afecta calculele de estimare a valorii firmei.[8]

In ceea ce priveste conducerea intreprinderii evaluate, in cadrul diagnosticului se prezinta :

echipa de conducere (nume, prenume, functia, vars­te, experienta in domeniu etc);

baza legala in virtutea careia isi exercita preroga­tivele functiei;

pozitia echipei de conducere fata de actionarii fir­mei, banci, administratia financiara etc;

referiri si aprecieri asupra stilului de conducere (pe obiective, autoritar, cu dereglarea autoritatii, colegial, centralizat, descentralizat etc);

In finalul acestui diagnostic evaluatorul formuleaza punctele forte si punctele slabe ale managementului firmei.

Diagnosticul financiar furnizeaza un ansamblu de concepte,tehnici si metode care permit tratarea informatiilor interne si externe,interpretarea acestora,emiterea unor judecati de valoare si aprecieri asupra activitatii intreprinderii ,in vederea formularii unor recomandari pertinente privind evolutia acesteia,nivelul si calitatea performantelor,gradul de risc intr-un mediu concurential extrem de dinamic.[9]

Sinteza diagnosticelor evaluarii. In urma studierii atente a diagnosticelor sant evidentiate punctele ,,forte'' si punctele ,,slabe'' ale intreprinderii.

3Analiza si obiectivele diagnosticului financiar.

Diagnosticul financiar, componenta a diagnosticului global, are ca obiect stabilirea capacitatii de profit a intreprinderii, starea echilibrului financiar, a lichiditatii financiare, capacitatii de autofinantare, totalul veniturilor si al cheltuielilor.

Obiectivele diagnosticului financiar sunt diferite, in functie de subiectul care il evalueaza, acordandu-se atentie unui aspect sau altuia, care sa surprinda situatia financiara a intreprinderii dupa scopurile urmarite. Obiectivele diagnosticului financiar au fost sintetizate in tabelul urmator urmator:

Tabelul nr.1 Obiectivele diagnosticului financiar[10].

Diagnosticul financiar al actionarilor. In calitate de coproprietari, actionarii urmaresc ca evaluarea diagnosticului sa le permita adoptarea unor decizii pertinente privind vanzarea sau pastrarea actiunilor de care dispun.

Diagnosticul financiar al conducatorilor intreprinderii. Spre deosebire de actionari, managerii intreprinderii detin multiple informatii economico-financiare, iar diagnosticul lor urmareste descoperirea unor eventuale dezechilibre financiare, in scopul depistarii cauzelor si luarii masurilor necesare.

Diagnosticul financiar al creantierilor se bazeaza pe indicatorii care permit evaluarea capacitatii de plata a debitorilor, capacitatea lor de a rambursa datoriile si de a plati dobanzile. In mod deosebit, ei urmaresc stabilirea dignosticului financiar pe baza indicatorilor care marcheaza riscul de faliment si insolvabilitate.

Daca in mod traditional analiza financiara se concentreaza pe calculul si analiza indicatorilor de solvabilitate, echilibru si performanta, perceptia moderna este aceea de a integra, pe langa conceptele amintite si articularea diagnosticului financiar si a concluziilor acestuia cu diagnosticul strategic, comercial, tehnologic, social sau organizational.

Pentru aceasta procesul va demara cu studiul documentelor finale de sinteza intocmite periodic de agentul economic, incepandu-se cu analiza dinamicii si structurii patrimoniale. Obiectivul principal al acesteia din urma este:

- pe de-o parte reliefarea mutatiilor calitative survenite in resurse si alocarile lor la nivelul firmei, cu ajutorul abaterilor absolute si

- pe de alta parte studierea in structura a elementelor de activ si pasiv bilantier[11], prin intermediul metodei ratelor

In acest sens,putem aprecia ca diagnosticul financiar este un demers experimental a carui derulare variaza dupa cum analistul urmareste obiective strict definite sau abordeaza diagnosticul intr-o maniera extensiva. Analistul utilizeaza anumite rate sau o gama de rate in demersul sau. Ele pot fi grupate astefel:[12]

-rate de structura;-rate de gestiune;-rate de echilibru;-rate de eficienta.

In concluzie, diagnosticul financiar, rezultat al unui proces de evaluare a potentialului financiar al unei intreprinderi, exprima starea sa de sanatate economico-financiara, care sa permita formularea unor concluzii cu privire la rentabilitate si randamentul capitalului, echilibrul financiar si eficienta folosirii resurselor sale.[13]