Delegarea autoritatii

Dupa cum s-a mentionat anterior, dele­garea sau descen­tra­lizarea autoritatii implica urmatoarele conditii: un purtator primar de autoritate P₁ si un domeniu primar de autoritate D₁; un purtator secundar de autoritate P₂ desemnat de P₁ sa-si exercite autori­tatea asupra subiectului S in domeniul secun­dar de autoritate D₂ astfel incat D₁ > D₂.

Drept urmare, delegarea autoritatii presupune urmatoarele conditii: inexistenta unor scurtcircuite de autoritate deter­mi­nate de P₁ in detrimentul lui P₂, respectiv asumarea respon­sabilitatii decizionale de catre P₁ si P₂ potrivit principiului respondeat superior. Din aceasta pers­pectiva, pot exista ur­ma­toarele situatii: Fie D₂ un domeniu de autoritate ierar­hica atribuit de P₁ lui P₂ si D₃ un domeniu de autoritate func­tionala atribuit tot de catre P₁ lui P₃.

Daca domeniile de autoritate D₂ si D₃ coin­cid sau se inter­secteaza, atunci conform principiului unitatii con­ducerii, pur­tatorul secundar de autoritate functionala P₃ isi poate exer­cita auto­ritatea in domeniul D₂ sau in D₂ ∩ D₃, fie coo­perand cu P₂, fie re­curgand la autoritatea ierarhica a lui P₁ asupra lui P₂. Daca, insa, do­meniile D₂ si D₃ sunt disjuncte, atunci P₃ isi poate exercita nemijlocit au­toritatea func­tionala doar in do­me­niul D₃, intrucat in acest caz P₃ detine in D₃ atat auto­ritate functionala cat si autoritate ierarhica.

Rezulta, deci, ca impu­nerea anumitor decizii de catre mana­gerii functionali in domenii unde ei nu detin autoritate ierar­hica presupune recursul la autoritatea ierarhica a manage­rilor investiti cu acest tip de autoritate in acele do­menii. Din acest motiv, relatiile functionale sunt denumite si relatii obli­ce, intrucat in multe cazuri nu sunt univoc determinate.

In sfarsit, delegarea autoritatii implica o structurare a dome­niilor de autoritate in functie de natura si copul acestora. Din acest punct de vedere, domeniile strategice sau operationale de autoritate pot fi structurate prin gruparea unor domenii elementare de autoritate de aceeasi natura dar diferite ca scop (domenii functionale), sau prin combinarea unor dome­nii elementare de autoritate avand acelasi scop dar diferite ca natura (domenii divizionale).

In concluzie este evident faptul ca procesul de delegare a auto­ritatii are o natura duala si in acelasi timp regresiv-recur­siva. Aceste caracteristici reprezinta factori semnificativi de risc managerial care determina, in masura mai mare sau mai mica, urmatoarele disfunctii: scurtcircuite de autoritate si efecte de tip "pasa­rela" (transformarea relatiilor egalitare in relatii verticale).