Analiza cantitativa si calitativa a potentialului uman

Munca constituie principala forta productiva a societatii. Ca urmare asigurarea cu forta de munca necesara, folosirea ei rationala, utilizarea completa a timpului de munca sunt probleme majore a oricarei intreprinderi.

Problematica utilizarii fortei de munca cuprinde:

4.2.1.Asigurarea intreprinderii cu forta de munca necesara executarii programului de productie.

4.2.2.Utilizarea timpului de munca

4.2.3.Analiza productivitatii muncii si efectelor modificarii ei

Rezultatele productie depind in mare masura de modul de asigurare a intreprinderii cu forta de munca necesara, atat sub aspect calitativ cat si sub aspect cantitativ. Analiza se refera la:

4.2.1.1. Asigurarea cu personal (pe total si pe categorii)

4.2.1.2. Circulatia, fluctuatia si stabilitatea fortei de munca

4.2.1.3. Calificarea si justa repartizare a muncitorilor in productie

Numarul de personal este corelat cu volumul si structura activitatii intreprinderii. Necesarul de personal depinde de volumul activitatii si nivelul productivitatii muncii. Fundamentarea numarului de personal are in vedere conditiile concrete in care se desfasoara productia.

In activitatea de planificare si evidenta a personalului se folosesc urmatoarele categorii de personal:

muncitori din care:

direct productivi

de deservire

personal tehnic productiv

personal de administratie

personal de deservire generala

Pentru a caracteriza modul cum intreprinderea este asigurata cu forta de munca necesara folosim indicatorii :

economia absoluta de personal(E);

economia relativa de personal(Er).

Economia absoluta de personal - se calculeaza ca diferenta dintre numarul mediu scriptic efectiv si cel planificat.

Numarul mediu scriptic de personal reprezinta efectivul mediu al personalului de care dispune intreprinderea intr-o perioada de timp (luna, trimestru, an).

Pentru personalul muncitor productiv, numarul mediu se calculeaza raportand numarul scriptic de personal din toate zilele lucratoare ale perioadei () la numarul de zile ale perioadei .

Pentru celelalte categorii de personal numarul mediu se determina astfel:

Np - numarul de personal la inceputul si sfarsitul perioadei.

Prin urmare persoane

Economia absoluta se poate calcula atat pe total cat si pe categorii de personal:

In calculul economiei absolute nu se are in vedere gradul de realizare a obiectivelor productiei industriale. Informatiile obtinute de acest calcul arata daca intreprinderea s-a incadrat sau nu in numarul planificat, fara a putea aprecia daca depasirea sau economia este sau nu justificata. Se impune o corelare a activitatii de productie cu numarul de personal, ce se realizeaza prin calculul economiei relative de personal.

Economia relativa de personal se obtine ca diferenta dintre numarul mediu scriptic efectiv () si numarul admisibil().

= ± persoane, unde:

, iar

i_q - indicele de realizare a productiei;

semnul plus arata ca , s-a depasit numarul admisibil de personal, are loc un consum nerational al resurselor umane;

semnul minus - economie relativa de personal, ce semnifica reducerea relativa a consumului de munca vie, deci o folosire eficienta a resurselor umane, cu acelasi consum de timp s-a obtinut o productie mai mare.

Economia relativa se calculeaza numai pentru muncitori.

Analiza asigurarii cu forta de munca urmareste si modul in care entitatea este asigurata cu forta de munca pe categorii de specialitate. In acest caz se are in vedere urmatoarea grupare a personalului:

muncitori;

ingineri, tehnicieni, maistri;

personal CAF;

personal de deservire;

personal de paza.

Cercetarea trebuie sa evidentieze si modul in care intreprinderea este asigurata cu forta de munca pe profesii si schimburi. Profesiile urmarite fiind: muncitori, ingineri, tehnicieni, maistri.

Folosirea rationala a fortei de munca presupune asigurarea unor raporturi optime intre diferitele categorii de personal. In acest sens studierea raportului specific "numarul de personal ce revine la 100 de muncitori" permite descoperirea posibilitatilor de reducere a personalului administrativ.

Cu ocazia analizei asigurarii cu personal se impune si cercetarea structurii personalului muncitor. In functie de scopul urmarit analiza structurii personalului se realizeaza folosind mai multe caracteristici de grupare:

a)     Dupa rolul in productie - exista: personal direct productiv, personal tehnic, TESA, administrativ, de deservire si paza;

b)     Dupa raportul fata de procesul de productie distingem personalul de baza care se include personalul ce participa direct la desfasurarea proceselor tehnologice si personalul auxiliar;

c)     Structura personalului pe categorii de calificare

d)     Structura personalului pe sexe

e)     Structura personalului pe profesii si meserii

f)      Structura personalului dupa vechimea in productie

A. Prin circulatia fortei de munca se intelege modificare numarului de muncitori sau a totalului personalului dintr-o intreprindere atat sub raportul intrarilor cat si sub raportul iesirilor indiferent de cauze. Circulatia personalului este un fenomen normal avand in vedere incadrarile suplimentare solicitate de sporirea volumului de activitate a intreprinderii sau plecarile generate de reprofilare, restructurare, automatizarea productiei.

Pentru analiza circulatiei fortei de munca se utilizeaza indicatorii:

coeficientul de circulatie a intrarilor (Ci);

coeficientul de circulatie a iesirilor (Ce);

coeficientul circulatiei totale (Ct).

Marimea acestora se calculeaza cu relatiile de jos:

Ci =

Ce =

Ct =

unde:

I, E - numarul de personal intrat-iesit;

N - numarul total de personal efectiv.

Coeficientul intrarilor - caracterizeaza frecventa intrarilor de personal in intreprindere. Intrarile de personal pot fi urmarea:

cresterii volumului de activitate (intrarea in functiune a unei capacitati de productie, diversificarea productiei);

nevoii de a compensa iesirile.

Coeficientul iesirilor arata frecventa iesirilor de personal. Iesirile se considera normale daca sunt urmarea modificarii volumului si structurii productiei (reducerea volumului de activitate, automatizarea productiei).

Pentru a intregi imaginea asupra circulatiei fortei de munca este necesara o cercetare analitica a intrarilor pe surse si iesirilor pe cauze.

Sursele de intrare sunt:

recrutari direct de intreprindere;

recrutari prin oficiile de repartizare a fortei de munca;

absolventi si ucenici la locul de munca;

absolventi ai scolilor profesionale.

Cauzele iesirilor sunt:

plecari la scoli, ingrijire copii;

transferari;

restrangerea activitatii, schimbarea profilului;

cauze naturale (pensionari, decese);

desfacerea contractului de munca;

plecari din proprie initiativa.

B. Prin fluctuatia fortei de munca se intelege modificarea numarului de personal generata de plecarile din serviciu datorita incalcarii disciplinei de munca, a plecarilor nejustificate.

Fluctuatia caracterizeaza negativ activitatea intreprinderii, si afecteaza nefavorabil principalii indicatori sintetici ai activitatii intreprinderii. Fluctuatia se analizeaza cu ajutorul coeficientului de fluctuatie (Cf) ce se calculeaza astfel: Cf=100. Pentru a depista cauzele ce conduc la fluctuatia personalului este necesara:

gruparea personalului fluctuant pe profesii si nivel de calificare;

cercetarea perioadelor din timpul anului cand fenomenul este mai accentuat;

cercetarea relatiei dintre numarul fluctuantilor si darea in folosinta de noi obiective in aceeasi zona sau in zonele limitrofe.

C. Stabilitatea personalului este strans legata de circulatia si fluctuatia fortei de munca. In timp ce stabilitatea personalului este o conditie necesara desfasurarii eficiente a productiei, fluctuatia provoaca cheltuieli suplimentare (de angajare, de pregatire a altor muncitori).

Pentru a caracteriza stabilitatea personalului se folosesc indicatorii: durata in timp conventionala (St) ce are relatia , unde:

t - stagiul de munca a angajatilor in intreprinderea cercetata;

T - stagiul total in campul muncii.

Marimea coeficientului poate fi cuprinsa intre 0 si 1, reflectand o stabilitate slaba cand St = 1, respectiv o stabilitate buna cand coeficientul are valoare 1. Acest indicator are neajunsurile:

valoarea indicatorului este afectata de valorile partial ridicate pentru lucratorii cu un stagiu scurt in productie, tineri repartizati si care maresc acest indicator;

angajatii noi ai intreprinderii care au stagiu indelungat in productie influenteaza valoare indicatorului in sensul scaderii.

Pentru a inlatura aceste inconveniente se calculeaza vechimea medie cu relatia:

, unde:

v - vechimea muncitorilor in ani pe grupe de vechime;

N - numarul de muncitori.

Cu cat vechimea este mai mare, cu atat stabilitatea personalului este mai buna.

Asigurarea cantitativa si in structura a personalului trebuie sa se completeze cu asigurarea sub nivel calitativ, al calificarii personalului. Pe masura dezvoltarii progresului tehnic, calificarea personalului capata aspecte tot mai complexe.

Indicatorul pe baza caruia se analizeaza calificarea muncitorilor este coeficientul calificarii medii () ce are relatia :

unde:

K - categoria de calificare (1 -5/6/7);

N - muncitorii dintr-o anumita categorie de calificare;

s - ponderea muncitorilor de o anumita calificare in total muncitori

Cu cat marimea indicatorului va inregistra valori mai apropiate de categoria superioara, cu atat calificarea personalului este mai ridicata. Acest coeficient se poate calcula atat pe total cat si pe categorii de muncitori.

O alta modalitate de a determina calificarea medie a muncitorilor o poate constituie nivelul salariului mediu orar.

Folosirea muncitorilor in productie conform cu cerintele tehnologice are o influenta favorabila asupra cresterii productivitatii muncii, calitatii produselor. Asadar, in cadrul analizei trebuie stabilit in ce masura folosirea muncitorilor se face potrivit calificarii lor. Aceasta se realizeaza prin compararea, la nivelul intreprinderii, a calificarii medii tarifare a lucrarilor () cu coeficientul mediu tarifar al calificarii muncitorilor (). Cei doi coeficienti au relatiile de calcul:

    

unde:

c - coeficientul tarifar pe categorii de calificare;

V - volumul lucrarilor exprimat in norma ora, pe categorii;

N - numarul de muncitori pe categorii.

Comparand acesti coeficienti poate rezulta una din situatiile:

c_l = c_m - concordanta deplina intre calificarea lucrarilor si calificarea muncitorilor;

c_l >c_m - lucrari de categorie superioara sunt executate de lucratori de categorie inferioara;

c_l < c_m - lucrari de categorie inferioara sunt executate de lucratori de categorie superioara.

Sunt situatii cand pe totalul intreprinderii sa existe egalitate intre cei doi indicatori. In acest caz este important a se cerceta daca concordanta se mentine si la nivelul fiecarei categorii. Pentru acest lucru este necesar a se compara structura lucrarilor cu structura muncitorilor pe categorii care pot sa evidentieze eventualele nepotriviri.

Tipul de munca disponibil dintr-o intreprindere dimensioneaza resursele sale umane . Folosirea integrala a fondului de timp este o conditie esentiala pentru gospodarirea eficienta a resurselor de munca ale unitatii.

Economisirea timpului de munca in cursul procesului de productie apare sub doua forme:

forma extensiva prin care se intelege folosirea rationala a timpului de munca a muncitorilor prin reducerea pierderilor de zile intregi si a celor din cadrul schimburilor;

forma intensiva adica economisirea cheltuielilor cu munca vie pentru fabricarea unei cantitati de produs prin reducerea cheltuielilor de munca pe produs.

Analiza folosirii timpului de munca trebuie sa urmareasca si sa descopere pierderile suferite de intreprindere de pe urma folosirii incomplete a timpului de munca, precum si cauzele acestora.

Folosirea timpului de munca se analizeaza pe baza datelor cuprinse in balanta intocmita in acest sens. In balanta folosirii timpului de munca se oglindesc pe de o parte resursele totale existente intr-o perioada de timp iar in a doua parte, se prezinta modul cum au fost utilizate aceste resurse.

Timpul de munca raportat prin balanta se exprima in om-zile si om-ore.

Se considera om-zi lucrata, ziua in care muncitorul s-a prezentat la lucru, fara a tine seama de numarul de ore lucrate in ziua respectiva. In totalul de om-zile lucrate sunt cuprinse: om-zile efectiv lucrate, om-zile lucrate suplimentar, om-zile de deplasare in interesul serviciului. Evidenta timpului in om-zile ne ajuta sa stabilim timpul neutilizat ca urmare a neprezentarii la lucru, a absentelor de o zi intreaga. Deoarece nu dezvaluie pierderile de timp din cursul zilei, numarul de ore om-zile lucrate nu poate servi ca indicator care sa caracterizeze complet gradul de folosire a timpului de munca.

Pentru acest lucru in exprimarea timpului se foloseste om-ore . cu ajutorul careia se stabileste cu exactitate pierderile de timp si influenta acestora asupra volumului productiei. In determinarea totalului om-ore efectiv lucrate nu se includ intreruperile .

Categoriile de fond de timp ce apar in balanta sunt:

fondul de timp calendaristic (Fc);

fondul de timp maxim posibil (Fm) - fond calendaristic diminuat cu sarbatorile , zilele de repaus si zilele de concediu;

fond de timp utilizat (Fe);

fondul de timp neutilizat (FN) din care :

neutilizat justificat (Fnj),

concediu de boala;

concediu de maternitate;

obligatii cetatenesti;

absente aprobate prin lege;

intreruperi neimputabile salariatilor.

neutilizat nejustificat (Fnnj)

absente nemotivate

greve.

Cu ajutorul datelor oferite de balanta timpului de munca se calculeaza indicatorii:

Coeficientul de utilizare extensiva a timpului maxim posibil

.

Scoate in evidenta rezervele privind folosirea timpului de lucru ca urmare a timpului neutilizat justificat sau nejustificat.

Coeficientul de utilizare a timpului calendaristic (Cc);

Coeficientul de utilizare a timpului maxim posibil

Durata medie a unei zile de munca

Acest indicator caracterizeaza si evidentiaza rezervele de timp in cadrul schimbului.

Durata medie a lunii de lucru

Evidentiaza rezervele de timp la nivelul unei luni prin numarul mediu de zile lucrat de un muncitor pe luna. Diferenta pana la numarul de zile lucratoare ale lunii reprezinta rezerva de timp nefolosita. Numarul de zile lucratoare dintr-o luna variaza intre 19 si 23.

In analiza timpului de munca trebuie acordata atentie cercetarii timpului neutilizat justificat si a timpului neutilizat nejustificat, atat in marime absoluta cat si ca structura. Pentru analiza utilizarii timpului de munca se poate folosi si coeficientul de schimb(Ks), pentru acele entitati ce au munca organizata pe mai multe schimburi, calculat ca raport intre numarul de om-ore lucrate de toti muncitorii si numarul de om-ore din schimbul cel mai mare de muncitori.

.

Analiza folosirii timpului de munca ar fi lipsita de finalitate daca nu s-ar face legatura cu realizarea productiei, pentru care utilizarea cat mai completa a timpului de lucru constituie o rezerva importanta.

Pentru acest lucru mai intai se calculeaza modificarea absoluta a timpului efectiv lucrat si se determina factorii ce au condus la scaderea sau cresterea sa. Astfel:

T_e=N∙z∙h

T_e= timpul efectiv utilizat.

N - numar mediu scriptic de muncitori.

z - numar mediu de zile lucrate de un muncitor.

h - numarul mediu de ore lucrate de un muncitor pe zi.

Δ = Te₁-Te_pl=N₁z₁h₁-N_plz_plh_pl = ± om ore

Δ = ΔN+Δz+ΔH.

1.Modificarea numarului mediu scriptic de muncitori

ΔN = N₁z_plh_pl-N_plz_plh_pl = ± om ore

2. Modificarea zilelor lucrate de un muncitor pe an

Δz = N₁z₁h_pl-N₁z_plh_pl= ± om ore

3.Modificarea numarului de ore lucrate de un muncitor pe zi

Δh = N₁z₁h₁-N₁z₁h_pl= ± om ore

In conditiile in care se cunoaste modificarea totalului de ore lucrate suplimentar sau de ore nelucrate (pierderi de timp).Astfel se poate calcula productia suplimentara obtinuta sau pierderile de productie:

Q_s = productia suplimentara;

Δ - modificarea totala a timpului efectiv lucrat;

W_h - productivitatea muncii.

Productia suplimentara (sau pierderea de productie) se poate calcula fie in functie de productivitatea orara efectiva, fie de cea programata. Prin urmare:

Pentru a caracteriza indeplinirea obiectivelor programate se determina gradul de realizare cu relatia.

.

In conditiile cunoasterii, timpului lucrat suplimentar sau a timpului nelucrat, deci si a productiei suplimentare, la productia efectiva se va adauga sporul de productie. Astfel se obtin alte valori a gradului de realizare a productiei, mai jos prezentati:

.

Intre i_q si i_q1 si intre i_q si i_qpl pot exista situatiile:

i_q1 > i_q si i_qp > i_q saui_q1 < i_q si i_qp< i_q.

Productivitatea muncii reflecta rodnicia cu care este cheltuita munca omeneasca pentru producerea bunurilor materiale necesare societatii, arata eficienta muncii omenesti depuse intr-un proces de productie. Nivelul ei reflecta gradul de inzestrare tehnica a procesului de productie.

Functie de modul de exprimare a productiei, intalnim mai multe modalitati de determinare si evaluare a productivitatii muncii.

1.     Evaluarea in unitati naturale - dupa care productivitatea muncii se calculeaza ca raport intre productia exprimata in unitati naturale si timpul de munca cheltuit pentru obtinerea acesteia.

2.     Calculul in unitati valorice - a productivitatii muncii foloseste indicatorii valorici: cifra de afaceri, productia exercitiului, valoarea adaugata si timpul lucrat.

Studiul productivitatii muncii are in vedere urmatoarele probleme:

4.2.3.1. Situatia generala a productivitatii muncii

4.2. Legatura dintre productivitatea muncii si timpul de munca pe de o parte si volumul productie pe de alta

4.2.3.3. Efectele economice ale modificarii productivitatii muncii.

In practica economica calculul si analiza productivitatii muncii au la baza un sistem de indicatori ce exprima fie cantitatea de produse obtinuta cu o anumita cheltuiala de munca, denumit si indicatori directi, caz in care productivitatea muncii se exprima prin relatia , fie cheltuiala de munca necesara pentru obtinerea unei unitati de produs sau indicatori indirecti, cand productivitatea se calculeaza cu formula.

In functie de modul de exprimare a productie si a cheltuielilor de munca se pot folosi mai multi indicatori de masurare a productivitatii muncii:

Daca se foloseste volumul productiei exista mai multe modele de calcul, dupa cum productia se exprima in unitati naturale, natural conventionale, valorice. Relatia generala este .

Alegerea unei modalitati de calcul depinde de caracterul productiei (omogena, eterogena), de nivelul ierarhic la care se efectueaza calculele.

Cel mai des folosit model este cel care apeleaza la indicatorii valorici: cifra de afaceri, productia exercitiului, productia vanduta, valoarea adaugata. Astfel:

In functie de cheltuielile de munca distingem:

productivitatea anuala - cand cheltuielile de munca se exprima prin numarul mediu scriptic de personal. Arata ce productie se obtine pe muncitorpe an. .

productivitatea zilnica - arata productia ce se obtine intr-o zi pe muncitor. Cheltuielile de munca se exprima in ore-zile.

.

productivitatea orara - exprima productia ce se obtine pe ora, cheltuielile de munca se exprima in om ore.

.

Analiza situatiei generale a productivitatii muncii isi propune sa cerceteze corelatia si evolutia acestor indicatori. In primul caz se va urmari modul cum evolueaza in timp productivitatea pe muncitor in functie de P_e, P_v, Va si sa se vada daca s-au respectat corelatiile necesare. Adica, iar .

In al doilea caz se va cerceta evolutia corelatiei dintre indicele productivitatii orare, cel zilnice si anuale.

Cercetarea se refera la corelatia ce exista intre timpul de munca (factor extensiv, cantitativ) si productivitatea muncii (factor intensiv, calitativ) pe de o parte si volumul productiei pe de alta parte.

In cazul cand factorul timp este socotit anual prin numarul mediu scriptic de muncitori iar productivitatea muncii prin productia medie anuala pe muncitor, productia industriala reprezinta produsul celor doi factori. Q=N∙W_a. Pentru a evidentia factorii cantitativi si calitativi ce afecteaza marimea productiei se va proceda astfel:

Δ = Q₁ - Q₀ = N₁W_a1 - N₀W_a0 = ± lei

Δ = ΔN+ΔW_a

1.Modificarea numarului de muncitori

ΔN = N₁W_a0 - N₀W_a0 = ± lei

2. Modificarea productivitatii anuale pe muncitor

ΔW_a = N₁W_a1 - N₁W_a0 = ± lei

Dar

W_a=z∙W_{z ,} unde:

z - numarul mediu de zile lucrate de un muncitor anual;

W_z - productia medie zilnica.

Prin urmare ΔW_a = Δz + ΔW_z.

2.1. Modificarea numarului de zile lucrate de un muncitor pe an

Δz = N₁z₁W_z0 - N₁z₀W_z0 = ± lei

2.2. Modificarea productivitatii zilnice pe muncitor

ΔW_z = N₁z₁W_z1 - N₁z₁W_zo = ± lei

La randul sau W_z =h∙W_h unde:

h - numar de ore lucrate de un muncitor pe zi

Wh - productia medie orara, deci:

ΔW_z = Δh + ΔW_h

2.2.1.Modificarea numarului de ore lucrate de un muncitor pe zi

Δh = N₁h₁z₁W_h0 - N₁z₁h₀W_h0 = ± lei

2.2.2. Modificarea productivitatii orare

ΔW_h = N₁h₁z₁W_h1 - N₁z₁h₁W_h0 = ± lei

Schematic studiul factorial al productiei dupa acest model se prezinta astfel:

Linia punctata, din figura, marcheaza cele doua grupe de factori care afecteaza marimea productiei. Deasupra sunt factorii extensivi, dedesubt factorii intensivi.

Modificarea productivitatii muncii influenteaza marimea indicatori economico - financiari ai entitatii economice.

Principalul efect al cresterii productivitatii muncii il constituie sporirea volumului productiei industriale.

Un alt efect al modificarii productivitatii muncii se localizeaza la nivelul costului de productie.

Reducerea costului unitar este o preocupare permanenta si o tinta ce revine fiecarei entitati. Una din caile principale o constituie cresterea productivitatii. Este cunoscut faptul ca marimea costului unitar depinde de doua componente:

cost cu munca trecuta;

cost cu munca vie.

c = c_m + c_v

Marimea cheltuielilor cu munca vie se calculeaza in functie de timpul de munca necesar fabricarii unitatii de produs(t) si salarul mediu orar (r_h).

c_v= t∙r_h

Modificarea cheltuielilor cu retribuirea muncii este data:

Δ = c_v1-c_vp = t₁.rh₁ - t₀.r_h0 = lei/um.

Δ = Δt+Δr_h

Calculul fiecarui factor facandu-se:

Δt = t₁r_hpl-t_plr_hpl = lei/um.

Δr_h = t₁r_h1-t₁r_hpl = lei/um.

In relatiile de mai sus productivitatea muncii este reflectata de marimea timpului necesar pentru fabricarea unei unitati de produs adica norma de timp. Din calculele prezentate rezulta doua categorii de efecte asupra costului : efectul pur al modificarii productivitatii muncii(Δt) si efectul respectarii corelatiei dintre cresterea productivitatii muncii si cresterea salariului mediu(Δ).

La nivelul unitatii de produs se pot calcula cele doua efecte concretizate in economii (e) sau depasiri(d) de cost. Astfel distingem:

economia(depasirea)de cost datorata efectului pur al modificarii productivitatii muncii notata cu e(d) si

economia (depasirea) de cost datorata efectului respectarii corelatiei evolutiei celor doua marimi notata cu e`(d`).

Astfel, la nivelul unitatii de produs, cele doua efecte se individualizeaza astfel: e(d) = Δt = lei/um iar,

e`(d`)= Δ = lei/um.

Calculul poate fi extins la nivelul produsului luandu-se in calcul volumul fizic al productiei aferent unui sortiment. Cele doua efecte le notam cu ε(δ) si έ(`δ). Astfel, economia(depasirea)de cost datorata efectului pur al modificarii productivitatii muncii ε(δ) se determina

ε(δ) = q₁.e(d)= q₁. Δt = lei

Economia (depasirea) de cost datorata efectului respectarii corelatiei evolutiei celor doua marimi έ(`δ) se determina cu relatia

έ(`δ)= q<sub>1</sub>. e`(d`) = q₁. Δ = lei.

Aceste calcule se pot extinde si la nivelul intregii productii. Cele doua tipuri de efecte le notam cu E(D) respectiv È(`D) si au marimile:

E(D)= ∑q₁.e(d) = ∑q₁. Δt = lei, iar

È(`D)=∑q<sub>1</sub>. e`(d`) = ∑q₁. Δ = lei.

Consecinta modificarii productivitatii muncii asupra profitului.

Calculele se pot efectua la mai multe nivele de agregare: unitate de produs, la nivelul produsului, la nivelul intregii productii.

La nivelul unitatii de produs profitul(pr)se calculeaza cu relatia , unde p - pretul unitar , c- costul unitar. Cum c = c_m + c_{v ,} relatia anterioara devine . Modificarea profitului untar este data de relatia:

lei/um.

La randul sau c_v = t∙r_h, deci influenta modificarii costului cu munca vie asupra profitului va fi:

= lei/um. Modificarea cu semnul plus denota o crestere a profitului, aspect favorabil, semnul minus subliniaza scaderea profitului. Cele doua componente afecteaza astfel marimea profitului unitar

1. Modificarea normei de timp

= lei/um, unde:

- cheltuieli cu munca vie recalculate in functie de timpul de munca efectiv. Exista si alta posibilitate de recalculare, anume in functie de indicele productivitatii muncii, tinandu-se cont de legatura ce exista intre cele doua marimi. Cu cat timpul se va reduce, cu atat se vor reduce si aceste cheltuieli.

iar, . Ca atare Δt = - ( lei/um.

Cand i_w>100 inseamna ca norma de timp s-a redus, avand o influenta favorabila asupra marimii profitului.

Daca i_w < 100, norma de timp a crescut cu influenta negativa asupra profitului unitar, iar daca i_w = 100 nu influenteaza.

2. Modificarea salarului orar, a doua componenta, are relatia:

lei/um.

La acest nivel de agregare se pot calcula cele doua efecte concretizate in Profitul (pierderea) suplimentare. Se distinge:

Profitul(pierderea) suplimentare datorate efectului pur al modificarii productivitatii notat cu b_s(p_s)

Profitul(pierderea)suplimentare datorate efectului respectarii corelatiei dintre cresterea productivitatii muncii si cea a salarului b`<sub>s</sub>(p`_s)

La nivelul unitatii de produs cele doua efecte le cuantificam astfel:

pr_s(p_s) = lei/um, iar

pr`<sub>s</sub>(p`_s) = lei/um.

La nivelul produsului, calculul celor doua efecte simbolizate cu β_s(ρ_s) respectiv β`<sub>s</sub>(ρ`_s) se face cu relatiile:

β_s(ρ_s) = q₁. b_s(p_s) = q₁.Δt = lei

β`<sub>s</sub>(ρ`_s) = q₁. b`<sub>s</sub>(p`_s) = q₁.Δc_v = = lei

Atunci cand se ia in calcul totalitatea sortimentelor vandute, efectele posibile notate cu Bs(Ps) si B`s(P`s) se calculeaza astfel:

Prs(Ps) = ∑ q₁. b_s(p_s) = ∑q₁.Δt = leiiar

Pr`s(P`s) =∑q₁. b`<sub>s</sub>(p`_s) = ∑q₁.Δc_v = lei

Consecinta modificarii productivitatii muncii asupra indicatorului "cheltuielilor la 1000 de lei cifra de afaceri"

Productivitatea influenteaza marimea indicatorului "Cheltuieli la 1000 de lei cifra de afaceri", indirect prin cheltuieli cu munca vie la 1000 de lei cifra de afaceri .

Cheltuielile cu salariile la 1000 lei cifra de afaceri are relatia:

Δ = I_v1 - I_vp

Δ = Δ

1. Modificarea productivitatii anuale

2. Modificarea salarului anual pe muncitor