Conceptul de comunicare manageriala. principalele abordari ale comunicarii.

CONCEPTUL DE COMUNICARE MANAGERIALA. PRINCIPALELE ABORDARI ALE COMUNICARII

1.1.1 Definirea conceptului de comunicare

Comunicarea, in stiinta manageriala, este cunoscuta ca o principala activitate desfasurata de manageri, fiind considerata: "componenta de baza a functiei de coordonare'[3].

In sens larg, prin comunicare intelegem schimbul de mesaje intre doua sau mai multe persoane, din cadrul unei organizatii, in vederea realizarii obiectivelor, sau mai simplist, un schimb de mesaje intre un emitent (E) si un receptor (R).

Enriquez, [24] propune o definitie, care depaseste simplul schimb de mesaje si anume: "proces prin care o sursa de informatii A influenteaza asupra receptorului de informatii B intr-o maniera capabila sa provoace la acesta aparitia unor acte sau sentimente ce permit o regularizare a activitatilor lui B sau a grupului de care apartin A si B. Dupa unii autori (Ion Petrescu) "a conduce inseamna a comunica".

La intrebarea "de ce comunicam intr-o organizatie?' pot exista o multitudine de raspunsuri, cateva insa, fiind unanim acceptate:

- functiile managementului nu pot fi operationalizate in lipsa comunicarii. Procesele de stabilire a obiectivelor, de realizare a concordantei cu structura organizatorica, de armonizare a actiunilor cu obiectivele initiale si de eliminare a defectiunilor, de antrenare a personalului se bazeaza pe primirea si transmiterea de mesaje;

- comunicarea stabileste si mentine relatiile dintre angajati;

- prin feed-back-ul realizat, comunicarea releva posibilitatile de imbunatatire a performantelor individuale si generale ale organizatiei;

- aflata la baza procesului de motivare, comunicarea face posibila identificarea, cunoasterea si utilizarea corecta a diferitelor categorii de nevoi si stimulente pentru orientarea comportamentului angajatilor spre performanta si satisfactii;

- contribuie la instaurarea relatiilor corecte si eficiente, de intelegere si acceptare reciproca intre sefi si subordonati, colegi, persoane din interiorul si exteriorul organizatiei.

Astfel, se poate afirma ca este imposibil de gasit un aspect al muncii managerului care sa nu implice comunicarea. Problema reala a comunicarii organizationale nu este daca managerii se angajeaza sau nu in acest proces ci, daca ei comunica bine sau satisfacator.

Comunicarea a capatat interpretari numeroase, in interiorul mai multor discipline teoretice, fiecare studiind aspecte disparate din procesul comunicarii. S-au conturat astfel scheme interpretative diferite utilizabile in contexte particulare.           

Comunicarea interumana, intrun sens foarte larg, cuprinde diverse procese prin care o persoana influenteaza o alta si include spectrul larg, total al actiunilor umane, de la discursuri, subiecte scrise si pana la muzica, teatru sau pictura, ca si alte forme de comportament. Pentru evidentierea particularitatilor si semnificatiilor comunicarii este necesar sa prezentam continutul principalelor abordari in definirea acesteia.

P.P.Neveanu¹ defineste comunicarea drept ,,proces de schimb substantial energetic si (sau) informational intre doua sau mai multe sisteme, pe baza caruia se asigura reflectarea sistemului emitator (reflectant) in sistemul receptor (reflectat)".

Analizand formele diferite ale comunicarii, autorul localizeaza comunicarea interumana semnalizand existenta modelului comunicational al psihicului uman sugerat de teoria comunicarii, conform careia intreaga activitate psihica este conceputa ca o retea de comunicare informationala realizata cu altii sau cu sine. Comunicarea apare astfel ca mecanism prin care relatiile umane exista si se dezvolta, cuprinzand simbolurile mentale, impreuna cu mijloacele de transmitere a lor in spatiu si de percepere a lor in timp.

Un alt autor, M.De Fleur², noteaza ca omul este nascut intr-o neintrerupta si elaborata cultura, in care un important aspect al acestei culturi il reprezinta "setul de conventii care exista privitor la relatia dintre semne si referirea acestora"

Omul ca fiinta umana dezvolta modele variate de viata care ii permit sa raspunda gesturilor particulare, verbale si nonverbale, avand la fel, realitati, referinte ale lor (obiecte, evenimente, procese si actiuni cum ele au loc in lumea lor particulara a realitatii). Intelegerea unei persoane, a unui simbol particular reprezinta setul raspunsurilor pe care individul le genereaza ca rezultat al stimularilor simbolului. Participarea individului si a grupului la actiunea umana, folosind limbajul, le da abilitatea sa comunice cu ei insisi  sau cu un alt individ sau grup social. Sub acest aspect comunicarea poate fi reprezentata ca un sistem al actiunii succesive, de momente, emisie-receptie a informatiilor, de codificare si decodaj a lor, asa cum reiese din figura:

1-     Paul Popescu Neveanu, Dictionar de psihologie pg.125, Ed. ,,Albatros", Bucuresti, 1978).

2- Melvin L.De Fleur, Theories of Mass Communication, pg. 87, New York, 1966

Pentru a largi posibilitatile intelegerii comunicarii ca fenomen psihosocial, este necesar sa ne explicam rolul si functiile acestuia ca reale repere importante pentru activitatea pe care o desfasuram.

H.Lasswel¹ prezinta functiile comunicarii dupa cum urmeaza: in primul rand, de supraveghere a mediului inconjurator; in al doilea rand, de corelare a partilor societatii dupa raspunsul (reactia) la mediu, si in al treilea rand, de transmitere a mostenirii sociale de la o generatie la alta. Cu convingerea ca o functie importanta a comunicarii leaga oamenii intre ei si/sau cu alte grupuri, cu istoria insasi, si ca fiecare continut al mesajului este semnificativ, se poate clasifica vasta majoritate a functiilor comunicarii sociale in patru functii importante. Clasificarea aleasa se localizeaza, pe de o parte la functiile comunicarii specifice emitatorului de mesaje, iar pe de alta parte la functiile comunicarii din punct de vedere al receptorului de mesaje si anume :

Din punctul de vedere al creatorului respectiv emitatorului de mesaje:

a informa;

a instrui sau preda;

a conversa (a purta o discutie cu placere pentru a te distra

a convinge.

Din punctul de vedere al celui care primeste, al receptorului de mesaje consideram ca devin relevante urmatoarele functii:

a intelege;

a invata;

a participa la discutie cu placere;

a determina sau a decide.

Comunicarea in organizatii se particularizeaza in raport cel putin cu caracteristicile socio-organizarilor inglobate, cu pozitia organizatiilor in socio-organizarile specializate, cu posibilitatile de procesare specifice orizonturilor informationale active in organizatii, cu suporti accesibili (disponibili) pentru realizarea bancilor de date si transmiterea-receptarea informatiilor.

Reperele mentionate justifica afirmatia: relatiile dintre oameni in organizatii sunt departe de a fi cele favorabile si lor si proceselor din organizatii si relatiilor dintre organizatii deoarece sunt produse de procesori de informatii complicati, ce se constituie sub influente contradictorii.

1.1.2. Principalele abordari ale comunicarii

Aflata la baza coordonarii ca functie a managementului comunicarea este un "proces de transformare a informatiilor sub forma mesajelor simbolice intre doua sau mai multe persoane unele cu statut de emitator altele cu statut de receptor, prin intermediul unor canale specifice²

Comunicatia este rezultatul firesc al comunicarii (comunicarea fiind procesul de transmitere a informatiilor intre E si R).

Comunicatiile si sistemele de comunicatii specifice unei organizatii au constituit obiectul unor ample cercetari, localizate in principal in anii '40 - '50.

1- Harlod D.Lasswel, The Structure and Function of Communication in Society, pg. 118

2- Ovidiu Nicolescu si colab., Management,Ed. Didactica si Pedagogica, Buc.1992, pg.26

Axate pe aspecte de natura psihologica si apeland la modalitatile de exprimare

preluate din informatica si cibernetica principalele abordari ale procesului de comunicare pot fi rezumate la urmatoarele¹ (Ovidiu Nicolescu):

a) Schema lui Lawel: prezinta intr-o maniera foarte simplificata (liniara) procesul de comunicare conceput sa raspunda la cinci intrebari: Cine? Ce zice? Prin ce mijloace? Cui? Cu ce efecte? Isi are sorgintea in abordarea clasica a scolii comportiste (behavioriste), schema stimul-raspuns. Comunicarea este vazuta ca traseul unui stimul (informatie) ce provoaca un raspuns (impactul asupra receptorului).

Figura nr. 1.2 Schema lui Lawel

b) Schema lui Shannon: mult mai complexa decat precedenta prin aceea ca se introduc si se utilizeaza notiunile de codificare si decodificare ce permit explicitarea numeroaselor blocaje ale comunicarii. 

Figura nr. 1.3 Schema lui Shannon

c) Schema lui Wiener: completeaza precedentele realizari cu feed-back-ul (informatia retur) in posesia caruia emitatorul intra, cunoscand astfel maniera de receptare a mesajului comunicatiei. Are urmatoarea  infatisare:                     

Figura nr. 1.4 Schema lui Wiener

1- Ovidiu Nicolescu si colab., Management,Ed. Didactica si Pedagogica, Buc.1992, pg. 34