|
|
|
1. Potentialul de receptivitate
In cadrul legislatiei noastre, atat in Codul penal, cat si in Codul de procedura penala, privitor la raportul infractor - victima, atentia este concentrata in cea mai mare masura asupra celui care savarseste fapta antisociala si mult mai putin asupra celui ce suporta efectele directe ale comiterii infractiunii, mai ales in cazul infractiunilor prin violenta (omor, loviri cauzatoare de moarte, viol, talharie etc)[1].
Prin victima intelegem "orice persoana umana care sufera direct sau indirect consecintele fizice, materiale sau morale ale unei actiuni sau inactiuni criminale"[2].
Dupa cum reiese din aceasta definitie, precum si din precizarile altor autori, victima inseamna intotdeauna fiinta umana, desi este necesar sa se faca o serie de precizari si in acest sens. Astfel, daca este clar ca nu pot fi considerate drept victime obiecte distruse de raufacatori sau institutiile prejudiciate de activitatile acestora, in ceea ce priveste persoana victimizata (victima propriu-zisa), trebuie sa o diferentiem de alte cazuri de persoane care, de asemenea, pot fi lezate in urma unor actiuni infractionale sau de alta natura.
Victima este persoana care, "fara sa-si fi asumat constient riscul, deci fara sa vrea, ajunge sa fie jertfita in urma unei actiuni sau inactiuni criminale". De aceea, nu pot fi considerate victime cazuri precum:
. politisti care, in indeplinirea misiunilor, sunt raniti sau isi pierd viata;
. luptatori in confruntari militare;
. initiatorul actiunii criminale care isi pierde viata;
. infractorul ce-si pierde viata in cazul legitimei aparari.
Din punct de vedere istoric, radacinile academice ale victimologiei sunt legate de o serie de lucrari aparute in perioada anilor 1940 si 1950. S-a considerat ca victimele sunt elemente valoroase de studiu, deoarece apar ca jumatate a "diadei' (perechi). Printre primii oameni de stiinta care s-au considerat ei insisi "victimologi' se numara: Mendelsohn (1940), care a examinat rezistenta oferita de victimele violului; von Hentig (1948), ce s-a ocupat de vulnerabilitatea presupusa a unor categorii de indivizi cum ar fi cei foarte tineri, cei foarte batrani, imigrantii recenti, membrii unor grupuri minoritare, cei cu tulburari mintale; Wolfgang (1958) care a studiat unele categorii de indivizi, luand in atentie factori precum: varsta, sexul, rasa etc., ale caror actiuni au contribuit la moartea lor violenta.
In perioada anilor 1960 si 1970 criminologii si reformatorii au argumentat ca insisi infractorii au fost victime ale saraciei, pregatirii scolare insuficiente, lipsei locurilor de munca, discriminarii, relatiilor familiale dezorganizate si altor injustitii sociale, incepand cu anul 1970, victimologia devine tot mai mult o arie de specializare, iar astazi ea este studiata in S.U.A., in peste 150 de colegii si universitati.
Desi exista multe aspecte ce tin de relatia infractor-victima .de care se intereseaza victimologii, cel mai important dintre ele se refera la faptul daca actiunile pot sa nu se imparta intr-o anumita masura responsabilitatea cu infractorii ce comit acte de natura antisociala impotriva lor O asemenea intrebare nu este desigur noua, ea fiind intalnita inca din antichitate dar, mai ales in cadrul lucrarilor reprezentantilor scolii pozitiviste italiene (Lombroso, Garofalo, Ferri). Intr-un mod mult mai clar aceasta problema apare in lucrarea lui Hans von Hentig " Criminalul si victima sa' (1948), in care sunt evidentiate posibilitatile de interactiune dintre infractor si victima, cu efecte victimizante asupra oricaruia dintre cei doi parteneri ai cuplului interpersonal.
Introducand notiunea de "victima activanta', prin care intelege rolul jucat de victima in declansarea mecanismelor latente ale infractorilor, von Hentig ajunge la concluzia ca, direct sau indirect, si victima poarta o parte din vina in desfasurarea actiunii infractionale. Pe linia sustinerii ideii ca victima poarta o anumita raspundere in desfasurarea activitatii infractionale a aparut si conceptul de ,,potential de receptivitate victimala", propus de B. Mendelsohn (1956)3, care inseamna gradul de vulnerabilitate victimala a unui individ, acesta fiind conditionat de o multitudine de factori, precum: varsta, sexul, aspect bio-constitutional, pregatire socioculturala, Q.I., caracteristici psihocomportamentale. De exemplu, neglijenta, superficialitatea, exagerarea eului etc., pot corela cu valori crescute ale nivelului vulnerabilitatii victimale.
Studiile si cercetarile efectuate au scos in evidenta o multitudine de aspecte care conduc la concluzia ca raportul infractor-victima este mult mai complex, fiind necesara analiza mecanismelor si parghiilor de ordin psihologic si psihosocial din cadrul structurii relatiei interpersonale, care ajuta mult mai bine la evidentierea situatiei reale decat operarea disjunctiva din perspectiva strict juridica.
Iata, spre exemplu, cateva rezultate ale studiilor statistice:
- peste tot in lume numarul victimelor este mai mare decat al infractorilor, ceea ce inseamna ca un infractor este capabil sa faca mai multe victime; riscul victimal (riscul de a fi victimizat) in cazul infractiunilor comise cu violenta (raniri grave, omucideri, lovituri cauzatoare de moarte etc.) este sensibil mai mare la barbati decat la femei;
- in 80% (dupa S. Schaffer) din omuciderile sau ranirile grave, criminalul si victima au fost fie rude, fie cunostinte apropiate si numai in 20% terte persoane sau persoane straine;
- cei care ucid, de regula, sunt cu 5-10 ani mai tineri decat victimele lor (dupa Marvin Wolfgang, 1967);
- in ceea ce priveste varsta victimelor, la femei rata cea mai mare a victimizarii apare la 20-29 de ani, iar la barbati, la 30-39 de ani;
in cazurile de omucidere si a altor infractiuni grave, violente, 50% din victime au avut antecedente penale.
In ceea ce priveste evaluarea procesului de victimizare la nivel social, unii autori arata ca este posibil sa se utilizeze procedee de calcul a ratelor victimizarii. Acestea pot fi calculate, construind un raport ce are la numarator numarul de persoane din cadrul statului. Rezultatul este apoi multiplicat cu 1000. La randul ei, rata victimizarii poate fi calculata pentru fiecare categorie de infractiuni.
Tot pe linia posibilitatilor de evaluare si masurare, unii autori si-au exprimat speranta ca va fi posibil, intr-un viitor apropiat, sa se calculeze indexul vulnerabilitatii in vederea prezicerii posibilitatii ca un individ dat sa devina victima unei anumite categorii de infractiuni. Acest calcul ar tine seama de caracteristici precum sexul, varsta, rasa, venitul, ocupatia, statutul marital, localitatea etc., deoarece acesti factori au dovedit a fi corelati cu ratele victimizarii.
Pana a se gasi insa modalitatea de calcul, gradul de vulnerabilitate victimala poate fi precizat prin intermediul a doua categorii de factori:
a) factori personali: retardatii mintal sau cei normali, dar cu o valoare mai scazuta a Q.I., imigrantii noi, indivizi cu achizitii modeste pe linie educationala sau cei cu o redusa experienta sociala si interactionala pot fi usor victimizati de infractori care folosesc minciuna si frauda; indivizii care sunt handicapati fizic, persoanele foarte in varsta sau fragile, minorii, femeile, este posibil, de asemenea, ca ei sa fie destul de frecvent tinta actului infractorilor violenti;
b) factori situationali: unii indivizi sunt in mai mare masura susceptibili de a fi victimizati decat altii la anumite perioade de timp sau cand se afla in anumite situatii. De exemplu, turistii constituie un grup vulnerabil, infractorii atacandu-i fara teama, stiind ca datorita unor consideratii legate de timp, bani etc., putini dintre acestia sunt dispusi sa participe la rezolvarea cazurilor de sistemul judiciar.
2. Cuplul penal victima - agresor
Unii indivizi, spune Mendelsohn, in decursul vietii lor sufera o serie intreaga de accidente mai mult sau mai putin importante si au o inclinatie permanenta spre suferinta. Acest lucru se refera nu numai la indivizi de tip "masochist', ci la toti aceia care sunt intermediari intre normali si masochisti.
De asemenea, autorul considera necesitatea introducerii termenului de "complex criminogen' care s-ar compune parte din studiul criminalului, parte din studiul victimei.
O alta notiune introdusa de Mendelsohn este cea de "cuplu penal'. Aceasta este compusa din cuplul antagonist "criminal-victima' in permanent conflict si adversitate. Cuplul penal are doua aspecte:
a) in faza preinfractionala, elementele cuplului sunt sau indiferente (majoritatea cazurilor) sau se atrag reciproc (crima pasionala, excrocheria, bigamia);
b) in faza postinfractionala, cele doua elemente ale cuplului se resping reciproc, devenind elemente antagoniste.
Fara existenta acestui cuplu antagonist nu poate exista nici un proces.
Mendelsohn afirma ca e totalmente gresita ideea ca problema crimei poate fi solutionata numai prin studiul delincventului. Separarea delincventului de victima este o eroare. Si aceasta eroare se comite cu atat mai frecvent cu cat criminalul este studiat multilateral stiintific, iar victima este privita exclusiv empiric.
Autorul subliniaza ca "victima este o realitate vie", o personalitate tot asa de interesanta ca si delincventul. Victima are o fizionomie specifica: una biologica, psihologica si sociala. Autorul desi recunoaste ca "in principiu' oricine poate deveni victima, totusi exista oameni predispusi in mod special pentru a deveni victime.
Din punct de vedere psiho-social, corelatia dintre delincvent si victima are patru aspecte:
a) Victima este cauza delictului (cazul unei infractiuni comise de unul dintre soti cand constata adulterul in flagrant delict);
b) Victima este pretextul infractiunii (cazul excrocheriilor);
c) Victima este rezultatul unui consens intre ea si delincvent (cazul sinuciderii in doi);
d) Victima este rezultatul unei coincidente (cazul cand infractorul pandind o persoana, loveste pe alta).
Cea mai surprinzatoare teza a lui Mendelsohn o constituie afirmatia ca exista o "receptivitate victimala". Din tezele lui Mendelsohn reiese ca in orice actiune criminala exista acel "cuplu penal" prin care se leaga activitatea infractorului de cea a victimei.
Aceasta teza e eronata, spune T. Bogdan, caci presupune o victima personala in orice infractiune sau mai clar, presupune ca oricarui act atipic antisocial ii corespunde o persoana fizica care sufera consecintele actului. Dar se stie ca numai o parte din infractiuni au aceasta caracteristica - cele indreptate impotriva persoanei. Infractiunile impotriva bunurilor sunt lipsite de o victima personala.
Pe de alta parte, nu orice "victima" sau actiune care produce victime poate fi socotita ca fiind voit provocata din partea altei persoane ce ar putea fi considerata drept infractor. Unele cazuri de sinucidere si accidente, provoaca disparitia victimei, fara ca aceasta sa fie o urmare a unei actiuni (sau inactiuni) din partea altei persoane.
In consecinta, exista deci actiuni infractionale fara victima personala, precum exista si victime fara infractori si, ca atare, intalnirea dintre victima si infractor, formeaza o categorie de cazuri speciale si nu constituie cazul general.
Asa dupa cum s-a vazut in capitolul destinat clasificarii victimelor este foarte greu de operat cu diferentieri clare pe linia responsabilitatii celor doi membri ai cuplului penal (infractor si victima) in comiterea infractiunii.
Din punct de vedere strict juridic, precizarea statutului celor doi membri ai cuplului se face atat in baza stabilirii initiativei in a comite o fapta antisociala, cat si in baza efectelor acesteia. Persoana ucisa, vatamata corporal, violata etc., apare in calitate de victima, iar cea care a ucis, a vatamat corporal sau a violat, apare in calitate de infractor.
Desi exista si cazuri in care intre infractori si victima nu a existat nici un fel de legatura anterioara, consideram ca, privind din perspectiva strict psihologica, nici o victima nu poate fi absolvita integral de o anumita raspundere legata de actul infractional. Victima unui viol intr-un parc in timpul noptii, poarta vina ignorarii pericolelor posibile atunci cand incearca sa se plimbe singura prin parc la ore tarzii. Postasul cu bani multi asupra sa nu se asigura deloc si este atacat in scop de jaf. Victima unui atac nocturn la domiciliu se poate face vinovata de "publicitatea" exagerata privind achizitionarea unor bunuri de valoare.
Chiar si in cazul unor minori, victime ale unor infractiuni, un anumit grad de vinovatie apartine parintilor sau persoanelor ce-i au in paza juridica (cadre didactice, personal de ingrijire).
In cazul in care intre victima si infractor exista anumite legaturi anterioare, plecandu-se de la cunoasterea victimei (modul sau de viata, preferinte, habitudini, trasaturi psihomorale si psihocomportamentale) se poate "reconstitui' fizionomia particulara a relationarii interpersonale infractor - victima si, in felul acesta, se poate identifica cel ce a comis fapta criminala.
Aceasta situatie este valabila pentru cazul in care victima este o persoana decedata. In cazul in care victima nu decedeaza, apare problema masurii in care ea este dispusa, voluntar sau involuntar, sa-1 demaste pe infractor. Daca teama de reactiile acestuia este extrem de mare, este posibil sa evite complet in a-1 demasca sau este posibil sa incerce sa gaseasca alte "explicatii' sau pur si simplu sa nege comiterea infractiunii, in toate aceste cazuri, modul de reactie al victimei, psihologia ei vor "informa' asupra unor caracteristici psihice si comportamentale ale infractorului.
Desigur, exista foarte multe variante posibile ale relatiei infractor - victima in special in cazul infractiunilor cu violenta. Avand in vedere pozitia si situatia victimei dupa comiterea infractiunii, putem diferentia mai multe variante posibile, precum:
a) - victime disparute, sesizarea fiind facuta de persoane cunoscute si nu de putine ori, chiar de catre infractor, cum ar fi cazul sotului ucigas;
b) - victime ce nu supravietuiesc agresiunii (decedate) care "ofera' in principal informatii asupra infractorului, plecand de la modul in care a procedat acesta (in ce loc, cu cruzime sau fara, incercand sau nu sa acopere urmele, jefuind sau nu victima etc.);
c) - victime ce supravietuiesc agresiunii dar nu pot identifica infractorul din motive obiective (fapta s-a comis pe intuneric, infractorul era mascat, victima a fost mai intai legata la ochi prin surprindere etc.). in asemenea cazuri, victima poate oferi informatii in legatura cu unele caracteristici fizice sau psihice ale infractorului (eventual vocea, aspectele vestimentare - haina aspra sau lucioasa, nervozitate, precipitare etc.);
d) - victime care supravietuiesc agresiunii si care cunosc infractorul insa nu-1 denunta din motive ce tin de teama de razbunare a acestuia (de exemplu, victima cunoaste amenintarea infractorului ca, in cazul in care va fi denuntat, se razbuna pe copii);
e) - victime care supravietuiesc agresiunii, care cunosc infractorul insa nu-1 denunta din motive ce tin de viata lor particulara (de exemplu, agresorul este concubinul victimei casatorite);
f) - victime care supravietuiesc agresiunii, care cunosc infractorul dar care, in loc sa-1 denunte, incearca sa ofere alte explicatii, inclusiv autoacuzandu-se, protejandu-1 deliberat pe infractor (este cazul, desigur mai rar, a victimei care, in acest fel, considera ca ofera "dovezi de dragoste' infractorului pe care-l iubeste);
g) - victime care supravietuiesc agresiunii si care, desi cunosc infractorul adevarat, acuza o alta persoana pe care vrea sa se razbune;
h) - victime care supravietuiesc agresiunii, care cunosc infractorul adevarat, insa profitand de situatie, incearca sa puna in seama acestuia si fapte pe care nu le-a comis (de exemplu, declara disparitia unor lucruri de valoare sau bani pe care in mod real infractorul - care s-a rezumat numai la violarea ei - nu si le-a insusit);
i) - victime care profita de o anumita situatie reclamand o "infractiune' comisa asupra sa cu intentia de a sanctiona o persoana sau de a profita de pe urma ei (de exemplu, simularea voluntara si regizarea corespunzatoare pentru a transforma o relatie sexuala in viol).
Desigur, practica judiciara este mult mai complexa, ceea ce face ca eforturile noastre de sistematizare sa nu-i corespunda intru-totul.
Scopul justitiei este de a identifica nevoile si de a oferi o ,,vindecarea ranilor" produse victimelor, comunitatii, infractorilor, si relatiilor dintre aceste parti.
Derularea procesului de infaptuire a actului de justitie implica activ victimele, infractorii si comunitatea in gasirea solutiilor si maximizeaza schimbul de informatii intre cele trei parti.
Orice fapta antisociala cu finalitate victimala se soldeaza cu producerea unor consecinte multiple, atat in ce priveste individul uman, cat si in ceea ce priveste grupul social. Aceste consecinte nu se produc niciodata numai asupra persoanei sau numai asupra societatii datorita interdependentei ce exista intre acestia, in plus, nu de putine ori aceasta relatie individ -societate poate fi descrisa ca avand o intensitate neuniforma, in numeroase cazuri efectul de feed-back fiind dublat de un efect de avalansa. Victimizarea unui individ poate influenta reactia grupului de apartenenta, acesta determinand si el modificari ale receptivitatii individului, ajungandu-se uneori la adevarate psihoze sau isterii de masa.
Efecte individuale
Victima unei agresiuni va avea de suportat o scrie de consecinte atat in plan psihic, cat si in plan biologic si material, in functie de gravitatea agresiunii, trebuie distinse trei situatii tip:
- consecinte asupra victimei supravietuitoare;
- consecinte asupra anturajului victimei decedate;
- consecinte asupra victimei si asupra anturajului acesteia.
Unul din efectele (general intalnit) al victimizarii il reprezinta, asa cum am amintit, interventia statului alaturi de persoana victimizata, atat in ce priveste represiunea cat si in ce priveste repararea prejudiciului cauzat. Ca urmare a acestei interventii victima poate spera la trei lucruri:
- sa fie identificat si pedepsit vinovatul;
- sa i se recunoasca statutul de victima;
- sa-si recupereze prejudiciul cauzat.
Dar toate acestea sunt insuficiente deoarece "indemnizate sau nu, un prejudiciu moral, un handicap fizic, moartea unei persoane apropiate, tulbura profund victima pentru o lunga durata de timp, uneori pentru totdeauna. Victima isi poate astfel pierde echilibrul psihic, statutul social sau profesional, capacitatea de a intretine relatii pozitive cu altcineva".
In ce priveste efectele asupra anturajului victimei, acestea pot fi:
- pierderea suportului material (in cazul victimei decedate sau pusa in imposibilitatea de a munci). Desi legea acorda familiei victimei posibilitatea de a solicita daune materiale, de multe ori acestea se dovedesc insuficiente;
- pierderea pozitiei sociale anterioara victimizarii;
- degradarea coordonatelor normale de desfasurare a vietii de familie.
Asocierea celor doua categorii de efecte ale victimizarii duc la aparitia celei de a treia categorii, efectele asupra victimei si anturajului acesteia. Caracteristic este faptul ca alaturarea lor determina o argumentare in sens negativ la nivel individual si microgrupal astfel incat victimizarea va aparea ca fiind mult mai dramatica.
Victimizarea, fie exercitata asupra individului, fie indreptata impotriva societatii, va antrena in privinta celei din urma o serie de consecinte afectiv-atitudinale dintre cele mai diverse. Aceste consecinte sunt mai degraba reactii, raspunsuri pe care societatea, ca organism, intelege sa le opuna faptelor indreptate impotriva regulilor stabilite in sanul ei.
Desi la nivel teoretic se mai discuta inca existenta unei psihologii colective, din punct de vedere practic, colectivitatile umane sunt considerate ca fiind apte sa manifeste sentimente, ba mai mult, aptitudinile psihice ale colectivitatilor sunt manipulabile si manipulate in functie de anumite interese conjuncturale.
Consecintele materiale si financiare se refera in mod direct la pierderi, deposedari, distrugeri de obiecte, bani sau alte valori care, pentru persoanele defavorizate, in special, pot avea rezultate dramatice, atunci cand pierderea risca sa fie definitiva, fara posibilitatea unei compensatii sau recuperari.
Sub aspect financiar, pierderile pot fi si indirecte, in sensul ca repararea efectului produs de victimizare necesita cheltuieli neprevazute si nerecuperabile (spitalizare, medicamente, transport, cheltuieli pentru avocat, inlocuirea unor sisteme de siguranta etc.).
Victimele unor acte de violenta suporta efecte fizice, atunci cand vatamarile sunt corporale (traumatism, interventii chirurgicale). De asemenea, trebuie sa avem in vedere problemele psiho-somatice care urmeaza actului agresor: probleme digestive, cefalee, tulburari ale somnului, hipertensiune, reactii alergice etc.
Consecintele psihice sunt mai putin vizibile la exterior: stres post-traumatic, amintiri neplacute, vise ce afecteaza echilibrul, o emotivitate ridicata, scaderea interesului pentru unele activitati, sentimentul de instrainare si izolare, alterarea memoriei, atentiei, dificultati de concentrare, evitarea unor activitati, culpabilizare excesiva, agravarea unor simptome.
In plan social se pot manifesta perturbari la nivel relational; victima devine dupa un anumit timp un "respins', observand la ceilalti o retinere in a stabili relatii. Nici in situatia inversa, victima nu se va simti mai bine atunci cand diverse persoane incearca sa afle cat mai multe detalii, incercand sa-si apere spatiul personal apeland la diverse solutii (refuzul de a comunica, schimbarea domiciliului si a locului de munca, evitarea unor cunoscuti, consum de alcool etc.).
Insasi trecerea victimei prin sistemul penal poate conduce la prejudicii indirecte (financiare, psihologice, sociale), justitia fiind o reactie fata de delincventa si nu o solutie.
Se apreciaza ca victima sufera in domeniul penal un proces de victimizare secundara, prin faptul ca are loc un nou traumatism cauzat de reiterarea evenimentului initial in context psiho-afectiv.
Din acest punct de vedere, initiativele legislative avand ca scop protectia mai adecvata a victimelor si sanctionarea mai drastica a agresorilor, interventia mai ferma (dar ferita de abuzuri) a autoritatilor, inclusiv, a politiei, in detensionarea situatiilor de conflict, implicarea mai activa a asistentei sociale in cazurile de violenta (intra)familiala, elaborarea unor programe nationale de preventie si educatie pentru a invata copiii si tinerii sa-si rezolve conflictele prin modalitati nonviolente, proiectarea unor actiuni de asistenta a victimelor si de tratament al agresorilor, sunt numai cateva dintre masurile care ar putea constitui premisele unei strategii de amploare, la nivel national, pentru combaterea si prevenirea acestui fenomen care se manifesta cu atata acuitate in tara noastra.
BIBLIOGRAFIE
Legislatie
1. Constitutia Romaniei
2. Codul Penal
3. Codul de Procedura penala
Autori. Lucrari. Publicatii
1. Antoniu G., Bulai C., Chivulescu Ghe., Dictionar juridic penal, Editura Stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1976;
2. Butoi Badea Tudorel, Tratat universitar de psihologie judiciara, Editura Solaris Print, Bucuresti, 2011
3. Butoi Tudorel, Victimologie si psihologie victimala, Editura Pinguin Book, Bucuresti, 2008
4. Butoi Tudorel, Criminologie. Comportamente criminale, Editura Solari Print, Bucuresti, 2009
5. Butoi Tudorel, Ioana-Teodora Butoi Tratat universitar de psihologie judiciara, Editura Phobos, Bucuresti, 2004
6. Butoi Tudorel, Psihologie judiciara, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2003;
7. Butoi Tudorel, Psihologia interogatoriului judiciar, Editura Enmar, Bucuresti, 2002;
8. Butoi Tudorel, Psihologia comportamentului criminal, Editura Enmar, Bucuresti, 2002;
9. Bogdan Tudorel, Probleme de psihologie judiciara, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1994;
10. Bogdan Tiberiu, Comportamentul uman in procesul judiciar, M.I.- Serviciul editorial si cinematografic, Bucuresti, 1983;
11. Bogdan Tiberiu, Sanea Ion, Analiza psihologica a victimei. Rolul ei in procesul judiciar, Serviciul Editorial si Cinematografic, M.I. Bucuresti, 1988;
12. Buneci Petre, Butoi Tudorel, Sociologie juridica si devianta speciala, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2001;
13. Cioclei Viorel, Criminologie etiologica, Editura Actami, Bucuresti, 1996;
14. Carjan Lazar, Chiper Mihai, Criminalistica, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2009;
15. Diaconescu Gheorghe, Duvac Constantin. - Drept penal. Partea speciala. Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2009;
16. Dongoroz Vintila, Explicatii teoretice ale Codului penal roman, vol. I, partea generala, Editura Academiei R.S.R., Bucuresti,1971;
17. Mitrache Constantin, Mitrache Cristian, Drept penal roman partea generala, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2010;
18. Mitrofan Nicolae, Zdrenghea Viorel, Butoi Tudorel - Psihologie judiciara - Casa de editura si presa Sansa S.R.L., Bucuresti, 1997;
19. Neagu Ion , Tratat de procedura penala, Editura Universul Juridic , Bucuresti, 2010;
20. Nistoreanu Gheorghe, Boroi Alexandru - Drept penal. Curs selectiv pentru examen de licenta, Editura C.H Beck, Bucuresti, 2010.
